Gabriel Andreescu, Ruleta. Români și maghiari 1990-2000. Jurnal tematic, Polirom/Ego, Iași, 2001, 358
În loc de prefață. Ruleta
2 octombrie 1998: eram la Budapesta, la un seminar internațional ținut în cadrul procesului Royaumont (1), sub dubla egidă a Fundației Lambrakis și a Consiliului Europei. Seminarul avea să fie locul unor polemici dure între noi, cei câțiva care vedeam promovarea stabilității din Balcani prin asumarea deschisă, de către statele din regiune, a erorilor lor în privința politicii față de minoritățile naționale și religioase și, respectiv, reprezentanții organizațiilor internaționale, ocupând posturi călduțe, susținuți de o armată de oportuniști ce-și făcuseră loc (până și) în organizațiile neguvernamentale. (...)
1 = Procesul Royaumont este o inițiativă a Uniunii Europene, care s-a hotărât să promoveze stabilitatea în Sud-Estul Europei, prin finanțarea unor proiecte comune ale unor organizații neguvernamentale din regiune. O dată cu lansarea acestui proces s-a recunoscut, în sfârșit, rolul de factor de stabilitate al societății civile din aceste țări, potențialul lor pentru creșterea siguranței interne și internaționale.
2 octombrie 1998: eram la Budapesta, la un seminar internațional ținut în cadrul procesului Royaumont (1), sub dubla egidă a Fundației Lambrakis și a Consiliului Europei. Seminarul avea să fie locul unor polemici dure între noi, cei câțiva care vedeam promovarea stabilității din Balcani prin asumarea deschisă, de către statele din regiune, a erorilor lor în privința politicii față de minoritățile naționale și religioase și, respectiv, reprezentanții organizațiilor internaționale, ocupând posturi călduțe, susținuți de o armată de oportuniști ce-și făcuseră loc (până și) în organizațiile neguvernamentale. (...)
1 = Procesul Royaumont este o inițiativă a Uniunii Europene, care s-a hotărât să promoveze stabilitatea în Sud-Estul Europei, prin finanțarea unor proiecte comune ale unor organizații neguvernamentale din regiune. O dată cu lansarea acestui proces s-a recunoscut, în sfârșit, rolul de factor de stabilitate al societății civile din aceste țări, potențialul lor pentru creșterea siguranței interne și internaționale.
Partea I Actorii
2. România: profil etnopolitic
(16) Astăzi România cuprinde (luând ca referință recensământul din 1992) (...) turcii 29.533 (0,1%); sârbii 29.080 (0,1%); tătarii 24.649 (0,1); (...) bulgarii 9.953; (...) croații 4.180; grecii 3.897; (...). Circa 8.420 de persoane și-au declarat o altă identitate, între care carașoveni 2.775 și ceangăi 2.165 (10).
10 = O analiză a diversității etnice din R. poate fi găsită în R. Weber, The Protection of National Minorities in Romania: A Matter of Political Will and Wisdom - J. Krenz (ed.), „Law and Practice of Central European Countries in the Field of National Minorities Protection after 1989”, Centre for International Relations, Varșovia, 1998, 199-269.
(17) Bulgarii au suferit un tratament asemănător. Le-au fost închise sau demolate școli, biserici, lăcașe de cultură și de artă.
Încheierea celui de-al doilea război mondial a marcat restrângerea comunităților grecești, pline de viață până atunci. Li s-au confiscat în mod abuziv bunurile, iar membrii lor au fost supuși unui regim umilitor, încercându-se o asimilare forțată. O degradare a vieții comunitare după război este valabilă și în cazul albanezilor. În 1953, s-a desființat ultima lor organizație.
(18) Confruntarea interetnică nu a atins niciodată cotele teribile din statele balcanice.
(16) Astăzi România cuprinde (luând ca referință recensământul din 1992) (...) turcii 29.533 (0,1%); sârbii 29.080 (0,1%); tătarii 24.649 (0,1); (...) bulgarii 9.953; (...) croații 4.180; grecii 3.897; (...). Circa 8.420 de persoane și-au declarat o altă identitate, între care carașoveni 2.775 și ceangăi 2.165 (10).
10 = O analiză a diversității etnice din R. poate fi găsită în R. Weber, The Protection of National Minorities in Romania: A Matter of Political Will and Wisdom - J. Krenz (ed.), „Law and Practice of Central European Countries in the Field of National Minorities Protection after 1989”, Centre for International Relations, Varșovia, 1998, 199-269.
(17) Bulgarii au suferit un tratament asemănător. Le-au fost închise sau demolate școli, biserici, lăcașe de cultură și de artă.
Încheierea celui de-al doilea război mondial a marcat restrângerea comunităților grecești, pline de viață până atunci. Li s-au confiscat în mod abuziv bunurile, iar membrii lor au fost supuși unui regim umilitor, încercându-se o asimilare forțată. O degradare a vieții comunitare după război este valabilă și în cazul albanezilor. În 1953, s-a desființat ultima lor organizație.
(18) Confruntarea interetnică nu a atins niciodată cotele teribile din statele balcanice.
3.Miza politică a anilor 90
(23)În privința aceasta, România a fost mai curând asemănătoare cu, decât diferită de, țările balcanice. Simplificând radical realitatea, dar nu trădând-o, înțelegerea curentă a ceea ce s-a întâmplat în România a fost descrisă în termeni de genul: „Naționalismul este faza a doua a comunismului”. Asta, bineînțeles, nu era deloc o specificitate românească. Privind spre Balcani, dar și dincolo de aceștia, Adam Michnik anunța impresionat revenirea, peste tot, la limbajul, la simbolurile și la ideologiile care păruseră să dispară acum 50 de ani: „...” (19)
19 = Adam Michnik, Letters from freedom, ed.Irena Grudzinska Gross, University of California Press, 1998, p. 234 (trad. rom. Restaurația de catifea, Polirom, 2001).
(26) Ce ușor să îi [D. A. Lăzărescu] decodificăm atitudinile de atunci, descrise astfel, în 1991, de S. Enache: „orator apreciat și erudit, a cochetat transparent cu discursul politic al extremei drepte, calchiindu-l atât cât îi permitea onoarea de paneuropean ce face discret cu ochiul și fanariotismului tradițional”(30).
(23)În privința aceasta, România a fost mai curând asemănătoare cu, decât diferită de, țările balcanice. Simplificând radical realitatea, dar nu trădând-o, înțelegerea curentă a ceea ce s-a întâmplat în România a fost descrisă în termeni de genul: „Naționalismul este faza a doua a comunismului”. Asta, bineînțeles, nu era deloc o specificitate românească. Privind spre Balcani, dar și dincolo de aceștia, Adam Michnik anunța impresionat revenirea, peste tot, la limbajul, la simbolurile și la ideologiile care păruseră să dispară acum 50 de ani: „...” (19)
19 = Adam Michnik, Letters from freedom, ed.Irena Grudzinska Gross, University of California Press, 1998, p. 234 (trad. rom. Restaurația de catifea, Polirom, 2001).
(26) Ce ușor să îi [D. A. Lăzărescu] decodificăm atitudinile de atunci, descrise astfel, în 1991, de S. Enache: „orator apreciat și erudit, a cochetat transparent cu discursul politic al extremei drepte, calchiindu-l atât cât îi permitea onoarea de paneuropean ce face discret cu ochiul și fanariotismului tradițional”(30).
6.Violențele de la Târgu Mureș și evoluția Ligii
(45)Iată deci ce apare în Raportul Ligii în prima partea anului 1995: (...); „Trecut și prezent în Balcani”, 23 februarie, Târgu-Mureș; (...).
(45)Iată deci ce apare în Raportul Ligii în prima partea anului 1995: (...); „Trecut și prezent în Balcani”, 23 februarie, Târgu-Mureș; (...).
9. Uniunea Scriitorilor și Alianța Civică la începutul anilor 90
(58) În România, în Bulgaria sau în fosta URSS, scriitorii erau printre puținii cetățeni care aveau șansa să viziteze țările din Occident.
(59) Iar dacă lucrurile s-au întâmplat cum s-au întâmplat, rămâne să subliniem doar valoarea crucială a distanțării Uniunii Scriitorilor din România de politica naționalistă. O realizăm mai bine dacă facem comparația cu rolul Uniunii în Iugoslavia.
(58) În România, în Bulgaria sau în fosta URSS, scriitorii erau printre puținii cetățeni care aveau șansa să viziteze țările din Occident.
(59) Iar dacă lucrurile s-au întâmplat cum s-au întâmplat, rămâne să subliniem doar valoarea crucială a distanțării Uniunii Scriitorilor din România de politica naționalistă. O realizăm mai bine dacă facem comparația cu rolul Uniunii în Iugoslavia.
10. Toamna anului 1991: stare de urgență în Armata a IV-a din Transilvania
(63)Pentru a invoca din nou amenințarea maghiară, în Parlament a fost adus „Raportul Covasna-Harghita”. Un document prin care se incrimina populația maghiară, majoritară în cele două județe, de a fi amenințat și alungat pe românii din regiune. O schemă urmând perfect propaganda contra populației albaneze din Kosovo, de a-i fi alungat pe sârbi, prin care s-a deschis calea represiunii(75).
75 = Studii recente au demonstrat falsitatea tezei care explică emigrația sârbilor din Kosovo prin amenințarea albaneză.
(65) Sfântu Gheorghe era înțesat de oameni în uniformă.(...). În plină furie naționalistă, români și maghiari s-au putut aduna pentru a spune: „Nu!”. (Să ne aducem aminte de demonstrațiile din Sarajevo, înaintea tragediei.)
(63)Pentru a invoca din nou amenințarea maghiară, în Parlament a fost adus „Raportul Covasna-Harghita”. Un document prin care se incrimina populația maghiară, majoritară în cele două județe, de a fi amenințat și alungat pe românii din regiune. O schemă urmând perfect propaganda contra populației albaneze din Kosovo, de a-i fi alungat pe sârbi, prin care s-a deschis calea represiunii(75).
75 = Studii recente au demonstrat falsitatea tezei care explică emigrația sârbilor din Kosovo prin amenințarea albaneză.
(65) Sfântu Gheorghe era înțesat de oameni în uniformă.(...). În plină furie naționalistă, români și maghiari s-au putut aduna pentru a spune: „Nu!”. (Să ne aducem aminte de demonstrațiile din Sarajevo, înaintea tragediei.)
12. „Naționalismul șovin: o cunoscută”
(70) Oriunde s-a manifestat în acest secol - Germania, Japonia, Iugoslavia de astăzi (sau de ieri) - psihoza naționalistă a făcut numai rău.
(70) Oriunde s-a manifestat în acest secol - Germania, Japonia, Iugoslavia de astăzi (sau de ieri) - psihoza naționalistă a făcut numai rău.
13. Ce legătură are un regățean cu minoritățile
(83)În Buzău existase o comunitate de sârbi, de câteva mii probabil. De fapt, erau bulgari, dar, ca și în alte părți, erau numiți după numele vecinilor din vest. „Sârbii”, care își întemeiaseră gospodăriile pe malurile râului Buzău, făceau, ca și pe vremea copilăriei mele, orașul un centru legumicol de invidiat. O piață plină de roșii, ardei, castraveți, ceapă, varză, vinete, toate frumoase și toate ieftine, unde veneau să se aprovizioneze și locuitori din Mizil sau Ploiești.
Dincolo de „identitatea economică” sârbii-bulgari erau perfect integrați. Identitate culturală? De numele de „sârb” îmi mai aduce aminte doar bundița de corp pe care o purta un coleg de școală. „Sârbii” țineau oi și capre în jurul casei. Le prelucrau pielea, așa că își permiteau și acest obicei, de a pune direct pe piele un fel de bundiță comodă și călduroasă. Cum pentru „noi” bundițele erau numai groase și mari și se așezau peste îmbrăcăminte, obiceiul mi s-a părut ciudat și l-am legat de eticheta „sârbă” a colegului.
(83) Casele „sârbilor” au fost demolate la începutul anilor70. Așa s-a distrus tradiția legumicolă a Buzăului. Astăzi, piața nu este diferită de a altor orașe înconjurate de sate. Cât despre „sârbi” nu am mai auzit de ei.
(83)În Buzău existase o comunitate de sârbi, de câteva mii probabil. De fapt, erau bulgari, dar, ca și în alte părți, erau numiți după numele vecinilor din vest. „Sârbii”, care își întemeiaseră gospodăriile pe malurile râului Buzău, făceau, ca și pe vremea copilăriei mele, orașul un centru legumicol de invidiat. O piață plină de roșii, ardei, castraveți, ceapă, varză, vinete, toate frumoase și toate ieftine, unde veneau să se aprovizioneze și locuitori din Mizil sau Ploiești.
Dincolo de „identitatea economică” sârbii-bulgari erau perfect integrați. Identitate culturală? De numele de „sârb” îmi mai aduce aminte doar bundița de corp pe care o purta un coleg de școală. „Sârbii” țineau oi și capre în jurul casei. Le prelucrau pielea, așa că își permiteau și acest obicei, de a pune direct pe piele un fel de bundiță comodă și călduroasă. Cum pentru „noi” bundițele erau numai groase și mari și se așezau peste îmbrăcăminte, obiceiul mi s-a părut ciudat și l-am legat de eticheta „sârbă” a colegului.
(83) Casele „sârbilor” au fost demolate la începutul anilor70. Așa s-a distrus tradiția legumicolă a Buzăului. Astăzi, piața nu este diferită de a altor orașe înconjurate de sate. Cât despre „sârbi” nu am mai auzit de ei.
15.Maghiarii și UDMR
(96)Ce s-ar fi întâmplat dacă UDMR ar fi ieșit, ca albanezii, din sistemul instituțional românesc, pentru a trăi conform unuia propriu, circumscris de către programul UDMR?
(96)Ce s-ar fi întâmplat dacă UDMR ar fi ieșit, ca albanezii, din sistemul instituțional românesc, pentru a trăi conform unuia propriu, circumscris de către programul UDMR?
16.Laszlo Fey, Anton Niculescu, Peter Banyai, Levente Salat, Eva Pollnitz și alții. Efectul de lentilă
(109) O surpriză a fost și să văd, cu prilejul unor reuniuni la care am participat prin excepție110, tratarea temei româno--maghiare ca expresie a tensiunii dintre două naturi identitare diferite. Una, cea românească, s-ar distinge prin balcanism, prin practica generală a mitei și prin lipsa de cuvânt, cealaltă, cea ungară, prin valorile Europei Centrale, ale corectitudinii, ale punctualității și ale demnității.
(109) O surpriză a fost și să văd, cu prilejul unor reuniuni la care am participat prin excepție110, tratarea temei româno--maghiare ca expresie a tensiunii dintre două naturi identitare diferite. Una, cea românească, s-ar distinge prin balcanism, prin practica generală a mitei și prin lipsa de cuvânt, cealaltă, cea ungară, prin valorile Europei Centrale, ale corectitudinii, ale punctualității și ale demnității.
Partea II Conceptele
18.Dominația naționaliștilor între 1992 și 1996
(126) Mentalitatea autorilor „Concepției integrate” [privind securitatea națională a României, 1994, PDSR+PUNR+PRM+PSM] ieșea a suprafață și la punctul unde, tot la factori globali externi, se menționa: „Principalii factori globali de risc se circumscriu exploziei naționalismelor și rivalităților naționale, exacerbării tensiunilor etnice și intoleranței religioase, precum și fragilității situației generale a țărilor aflate în stadiul tranziției.” Erau vizate, cu siguranță, Ungaria, Ucraina, poate și Bulgaria, când puneau întrebări cu privire la conaționali.
(126) Mentalitatea autorilor „Concepției integrate” [privind securitatea națională a României, 1994, PDSR+PUNR+PRM+PSM] ieșea a suprafață și la punctul unde, tot la factori globali externi, se menționa: „Principalii factori globali de risc se circumscriu exploziei naționalismelor și rivalităților naționale, exacerbării tensiunilor etnice și intoleranței religioase, precum și fragilității situației generale a țărilor aflate în stadiul tranziției.” Erau vizate, cu siguranță, Ungaria, Ucraina, poate și Bulgaria, când puneau întrebări cu privire la conaționali.
25.Tratatul româno-ungar: „intern” și „extern” în evoluția relațiilor interetnice
(171) „Exemplul” fostei Iugoslavii aici, în coasta României, a constituit, în felul lui, o lecție pentru factorii de putere din țară.
(171) „Exemplul” fostei Iugoslavii aici, în coasta României, a constituit, în felul lui, o lecție pentru factorii de putere din țară.
(174) Războiul din fosta Iugoslavie, izbucnit în 1991, arăta că instabilitatea generată de conflictul dintre majorități și minorități nu este compatibilă cu democrația.
26. Criza: Legea învățământului adoptată în vara anului 1995
(190) Care va să zică, legea introducea ca disciplină de studiu „Istoria românilor”, în locul „Istoriei României”. O ofensă la adresa minorităților. A studia istoria României înseamnă a studia trecutul societății care locuiește astăzi pe teritoriul României – rezultat al conviețuirii diferitelor comunități: etnici români, dar și (...), sârbi, bulgari, greci ș.a.m.d.
(190) Care va să zică, legea introducea ca disciplină de studiu „Istoria românilor”, în locul „Istoriei României”. O ofensă la adresa minorităților. A studia istoria României înseamnă a studia trecutul societății care locuiește astăzi pe teritoriul României – rezultat al conviețuirii diferitelor comunități: etnici români, dar și (...), sârbi, bulgari, greci ș.a.m.d.
29. Ordonanțele de urgență și „modelul de reconciliere româno-maghiar”
(211) 226 = Bill Clinton se afla în campanie prin Statele Unite, la câteva săptămâni după începerea bombardamentelor NATO în Iugoslavia, în scopul explicării pentru cetățeni a necesității unei asemenea intervenții.
(211) 226 = Bill Clinton se afla în campanie prin Statele Unite, la câteva săptămâni după începerea bombardamentelor NATO în Iugoslavia, în scopul explicării pentru cetățeni a necesității unei asemenea intervenții.
(242) Metoda lui [Valentin Stan] fusese următoarea: făcuse referirea la perspectiva istoricilor maghiari, la aceeași susținere a unor istorici de talia lui A.D. Xenopol și R. Rosetti, ca să îl invoce în final pe Nicolae Iorga – care îi considera pe ceangăi de origine turcă – și să pună accentul pe opinia lui Mărtinaș, care „identifies the Csango as being largely an ethnic group of Romanian origin” (245).
(245) V. Stan & R. Weber, The Moldavian Csango, The International Foundation for Promoting Studies and Knowledge of Minority Rights, Budapest, 1997, 9.
(245) V. Stan & R. Weber, The Moldavian Csango, The International Foundation for Promoting Studies and Knowledge of Minority Rights, Budapest, 1997, 9.
Partele III Epocile
37. Declarația de la Cluj și devoluția Transilvaniei
(277-8) „Invitând la ceremonii pe ambasadorii acreditați la Budapesta, organizatorii au specificat însă că nu invită ambasadorii a patru țări: China, Coreea de Nord, Albania și România. (...)”.
Acest pasaj a apărut, sub titlul Corespondență de la funeraliile lui Imre Nagy, într-un număr al revistei „Dialog” din 1989.
Devoluția lui Sabin Gherman
(283) (...) Acest redactor de la TVR-Cluj a publicat, tot în luna septembrie 1998, un text al cărui titlu a devenit repede celebru: M-am săturat de România. (...) „Stau la coadă la finanțe, la CEC, la orice aparține Statului și peste tot se dă șpagă. Ciubuc. Pecheș. Turcisme fără de care nu se poate. (...)”
Declarația de la București
(284) Iată însă ce scriau ziarele din 8 iunie 1999:„Președintele Constantinescu a lansat, vineri, la Târgu-Mureș... avertismentul că se pregătește lansarea unei scrisori-manifest care vorbește de federalizarea Transilvaniei... Constantinescu a ținut să precizeze, cu îngrijorare, că de la un document redactat cam în aceeași termeni a pornit și războiul sângeros din Iugoslavia...”.(Adevărul)
(285) Transcriptul cuvântării lui Emil Constantinescu de la Târgu-Mureș - terminat la 10 iunie - arăta mult mai domol decât îl sugerau ziarele. Citez: „(...) Cred că nimeni acum nu își mai propune să devenim o parte a butoiului de pulbere din Balcani, ci, dimpotrivă, să consacrăm acest model acceptat al României, de respectare a drepturilor omului, care sunt bazele oricărui stat democratic. (...)”
(277-8) „Invitând la ceremonii pe ambasadorii acreditați la Budapesta, organizatorii au specificat însă că nu invită ambasadorii a patru țări: China, Coreea de Nord, Albania și România. (...)”.
Acest pasaj a apărut, sub titlul Corespondență de la funeraliile lui Imre Nagy, într-un număr al revistei „Dialog” din 1989.
Devoluția lui Sabin Gherman
(283) (...) Acest redactor de la TVR-Cluj a publicat, tot în luna septembrie 1998, un text al cărui titlu a devenit repede celebru: M-am săturat de România. (...) „Stau la coadă la finanțe, la CEC, la orice aparține Statului și peste tot se dă șpagă. Ciubuc. Pecheș. Turcisme fără de care nu se poate. (...)”
Declarația de la București
(284) Iată însă ce scriau ziarele din 8 iunie 1999:„Președintele Constantinescu a lansat, vineri, la Târgu-Mureș... avertismentul că se pregătește lansarea unei scrisori-manifest care vorbește de federalizarea Transilvaniei... Constantinescu a ținut să precizeze, cu îngrijorare, că de la un document redactat cam în aceeași termeni a pornit și războiul sângeros din Iugoslavia...”.(Adevărul)
(285) Transcriptul cuvântării lui Emil Constantinescu de la Târgu-Mureș - terminat la 10 iunie - arăta mult mai domol decât îl sugerau ziarele. Citez: „(...) Cred că nimeni acum nu își mai propune să devenim o parte a butoiului de pulbere din Balcani, ci, dimpotrivă, să consacrăm acest model acceptat al României, de respectare a drepturilor omului, care sunt bazele oricărui stat democratic. (...)”
38. Naționalismul „profesoral”
(294) El [Rodica Palade, 22] scotea complet din discuție politica naționalistă a Bucureștiului față de Transilvania, Basarabia și Dobrogea înaintea celui de-al doilea război mondial.
(294) El [Rodica Palade, 22] scotea complet din discuție politica naționalistă a Bucureștiului față de Transilvania, Basarabia și Dobrogea înaintea celui de-al doilea război mondial.
41. De ce România nu a urmat„ modelul sârb”?
(324) (...) Ca argument, să privim la cazul fostei Iugoslavii. Conflictul din R.F. Iugoslavia nu este un model pentru țările din regiune. Dar el rămâne o sugestie asupra aceea ce se poate întâmpla într-o țară unde o minoritate importantă și o majoritate condusă de lideri iresponsabili nu găsesc în nici un fel calea unui dialog; au pierdut orice fel de punți. În condițiile în care asemănările dintre regimul Slobodan Miloșevici și regimul Ion Iliescu sunt departe de a rămâne superficiale, este firesc să se pună întrebarea: de ce soarta lor a fost până la urmă atât de diferită?
(325) În R.F. Iugoslavia există 1,8 milioane de albanezi. În România există circa 1,8 milioane de maghiari (297). Primii se bucură de sprijinul Albaniei și de posibila asistență a statelor arabe. Ceilalți, de sprijinul Ungariei și de o indiscutabilă simpatie internațională. Ambele comunități, cea albaneză din Iugoslavia și cea maghiară din România, manifestă o puternică solidaritate internă. Ambele au reușit să mențină, ani de zile, o singură formațiune reprezentativă. Ambele au proiecte elaborate, mizând - inclusiv maghiarii din România - pe autodeterminarea internă (298)
și în România, și în Iugoslavia, evoluția politică de după 1989 a fost dominată de nevoia de autolegitimare resimțită de forțele luptând pentru putere. La Belgrad, în momentul prăbușirii comunismului, Slobodan Miloșevici, membru al nomenclaturii, a mizat pe cartea naționalistă. A câștigat. (...) În Iugoslavia, Miloșevici a folosit forțele secrete pentru manipulări, șantaj, crime; orice alte acțiuni ce i-au părut necesare pentru victoria strategiei sale naționaliste. (...)
Dar cea mai mare și spectaculoasă asemănare dintre regimul Ion Iliescu și cel al lui Slobodan Miloșevici este folosirea unor forțe cu caracter paramilitar, împotriva celor care se opuneau politicii lor aventuroase. (...)
298 = Albanezii din Kosovo merg astăzi spre o autodeterminare externă.
(326) (...) Exemplele acestea arată că și în România, ca și în R.F. Iugoslavia, regimul lui Ion Iliescu nu și-a impus nicio limită în ceea ce privește utilizarea violenței, în scopul păstrării puterii. Și, cum regimul Ion Iliescu a pedalat, ca și regimul de la Sud-Vest, pe opțiunea naționalist antiminoritară, ar fi fost gata să ducă conflictul cu maghiarii, pe care i-a incitat constant în acești ani, până la cele mai sângeroase confruntări.
(...) Diferențe fundamentale, precum participarea maghiarilor (spre deosebire de albanezii kosovari), la viața politică, ori dispersia minorității maghiare în Transilvania - unde oricum nu reprezintă decât 35% - , ca să nu mai vorbim despre absența unei tradiții a utilizării armelor sunt elemente decisive pentru configurația eventualului conflict. (...)
Asemănarea dintre România și Serbia există, din păcate, și din punctul de vedere al opoziției politice la regimul naționalist. În ambele țări, o Opoziție slabă, fragmentată, mediocră, confuză. (...)
(327) (...) Preocuparea CDR pentru „idealul” României Mari nu a fost mai puțin fermă decât preocuparea vecinilor noștri pentru Serbia Mare. Și atunci, ce a fost altfel în România față de Serbia, pentru ca destinul lor etnopolitic să fi fost atât de diferit? Diferențele de cultură și de comportament politic, pe care le-am enumerat deja, conjuncturile, dar și, substanțial - aș insista -, locul și rolul societății civile. (...)
Un articol semnat de către Christopher de Bellaignene poate invita la o analogie diferită. Oare România nu ar fi putut evolua în direcția unui autoritarism de tip militar, de genul celui prin care Turcia întâmpină problema kurdă? (301) Conflictul dintre autoritățile române și maghiari ar fi dus „proportions gardées” la un sistem instituțional cvasimilitar, pe care să-l folosească împotriva maghiarilor, așa cum Turcia îl folosește pe al său împotriva kurzilor (302).
301 = Christopher de Bellaigne, Justice and the Kurds, „The New York Review of Books”, 24 iunie, 1999.
302. Asta nu motivează în nici un fel vreo analogie între situația maghiarilor și a kurzilor.
(328) Până la un punct, un astfel de sistem a și fost pregătit. Analogia este puternic susținută de locul pe care simbolul „statului național unitar” îl are în viața românilor și turcilor. În perioada 1992-1996, Ion Iliescu și partidul său, în conivență cu formațiunile participante la coaliția guvernamentală - PUNR, PRM și PSM - au împins legislația statului spre incriminarea „diseminării propagandei separatiste” ori a „punerii în pericol a unității statului”, ca în Turcia. Existența unei Curți de Securitatea Statului, la Ankara, care judecă astfel de delicte în afara sistemului de justiție normal, își găsește un oarecare corespondent în natura antidemocratică - cvasimilitară a Consiliului Suprem de Apărare a țării (303). Importanța serviciilor de informații în jocul politic care are ca obiect natura centralizată a statului, trimite la aceeași analogie. Astfel de aspecte au fost analizate, cum am amintit - fără să invocăm exemplul Turciei - , în studiul lucrat cu Renate Weber în 1995 și publicat în primul număr al revistei „Studii Internaționale”: Naționalism și stabilitatea statului de drept Din fericire, pericolele asupra cărora atrăsesem atenția acolo - aducând în primul plan funcționarea unui sistem instituțional cvasimilitar, ca în Turcia - sunt, practic, depășite (304). (...)
(303) În sensul prevalenței instituțiilor militare în raport cu instituțiile civile în democrație.
(324) (...) Ca argument, să privim la cazul fostei Iugoslavii. Conflictul din R.F. Iugoslavia nu este un model pentru țările din regiune. Dar el rămâne o sugestie asupra aceea ce se poate întâmpla într-o țară unde o minoritate importantă și o majoritate condusă de lideri iresponsabili nu găsesc în nici un fel calea unui dialog; au pierdut orice fel de punți. În condițiile în care asemănările dintre regimul Slobodan Miloșevici și regimul Ion Iliescu sunt departe de a rămâne superficiale, este firesc să se pună întrebarea: de ce soarta lor a fost până la urmă atât de diferită?
(325) În R.F. Iugoslavia există 1,8 milioane de albanezi. În România există circa 1,8 milioane de maghiari (297). Primii se bucură de sprijinul Albaniei și de posibila asistență a statelor arabe. Ceilalți, de sprijinul Ungariei și de o indiscutabilă simpatie internațională. Ambele comunități, cea albaneză din Iugoslavia și cea maghiară din România, manifestă o puternică solidaritate internă. Ambele au reușit să mențină, ani de zile, o singură formațiune reprezentativă. Ambele au proiecte elaborate, mizând - inclusiv maghiarii din România - pe autodeterminarea internă (298)
și în România, și în Iugoslavia, evoluția politică de după 1989 a fost dominată de nevoia de autolegitimare resimțită de forțele luptând pentru putere. La Belgrad, în momentul prăbușirii comunismului, Slobodan Miloșevici, membru al nomenclaturii, a mizat pe cartea naționalistă. A câștigat. (...) În Iugoslavia, Miloșevici a folosit forțele secrete pentru manipulări, șantaj, crime; orice alte acțiuni ce i-au părut necesare pentru victoria strategiei sale naționaliste. (...)
Dar cea mai mare și spectaculoasă asemănare dintre regimul Ion Iliescu și cel al lui Slobodan Miloșevici este folosirea unor forțe cu caracter paramilitar, împotriva celor care se opuneau politicii lor aventuroase. (...)
298 = Albanezii din Kosovo merg astăzi spre o autodeterminare externă.
(326) (...) Exemplele acestea arată că și în România, ca și în R.F. Iugoslavia, regimul lui Ion Iliescu nu și-a impus nicio limită în ceea ce privește utilizarea violenței, în scopul păstrării puterii. Și, cum regimul Ion Iliescu a pedalat, ca și regimul de la Sud-Vest, pe opțiunea naționalist antiminoritară, ar fi fost gata să ducă conflictul cu maghiarii, pe care i-a incitat constant în acești ani, până la cele mai sângeroase confruntări.
(...) Diferențe fundamentale, precum participarea maghiarilor (spre deosebire de albanezii kosovari), la viața politică, ori dispersia minorității maghiare în Transilvania - unde oricum nu reprezintă decât 35% - , ca să nu mai vorbim despre absența unei tradiții a utilizării armelor sunt elemente decisive pentru configurația eventualului conflict. (...)
Asemănarea dintre România și Serbia există, din păcate, și din punctul de vedere al opoziției politice la regimul naționalist. În ambele țări, o Opoziție slabă, fragmentată, mediocră, confuză. (...)
(327) (...) Preocuparea CDR pentru „idealul” României Mari nu a fost mai puțin fermă decât preocuparea vecinilor noștri pentru Serbia Mare. Și atunci, ce a fost altfel în România față de Serbia, pentru ca destinul lor etnopolitic să fi fost atât de diferit? Diferențele de cultură și de comportament politic, pe care le-am enumerat deja, conjuncturile, dar și, substanțial - aș insista -, locul și rolul societății civile. (...)
Un articol semnat de către Christopher de Bellaignene poate invita la o analogie diferită. Oare România nu ar fi putut evolua în direcția unui autoritarism de tip militar, de genul celui prin care Turcia întâmpină problema kurdă? (301) Conflictul dintre autoritățile române și maghiari ar fi dus „proportions gardées” la un sistem instituțional cvasimilitar, pe care să-l folosească împotriva maghiarilor, așa cum Turcia îl folosește pe al său împotriva kurzilor (302).
301 = Christopher de Bellaigne, Justice and the Kurds, „The New York Review of Books”, 24 iunie, 1999.
302. Asta nu motivează în nici un fel vreo analogie între situația maghiarilor și a kurzilor.
(328) Până la un punct, un astfel de sistem a și fost pregătit. Analogia este puternic susținută de locul pe care simbolul „statului național unitar” îl are în viața românilor și turcilor. În perioada 1992-1996, Ion Iliescu și partidul său, în conivență cu formațiunile participante la coaliția guvernamentală - PUNR, PRM și PSM - au împins legislația statului spre incriminarea „diseminării propagandei separatiste” ori a „punerii în pericol a unității statului”, ca în Turcia. Existența unei Curți de Securitatea Statului, la Ankara, care judecă astfel de delicte în afara sistemului de justiție normal, își găsește un oarecare corespondent în natura antidemocratică - cvasimilitară a Consiliului Suprem de Apărare a țării (303). Importanța serviciilor de informații în jocul politic care are ca obiect natura centralizată a statului, trimite la aceeași analogie. Astfel de aspecte au fost analizate, cum am amintit - fără să invocăm exemplul Turciei - , în studiul lucrat cu Renate Weber în 1995 și publicat în primul număr al revistei „Studii Internaționale”: Naționalism și stabilitatea statului de drept Din fericire, pericolele asupra cărora atrăsesem atenția acolo - aducând în primul plan funcționarea unui sistem instituțional cvasimilitar, ca în Turcia - sunt, practic, depășite (304). (...)
(303) În sensul prevalenței instituțiilor militare în raport cu instituțiile civile în democrație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu