Geografia economică a lumii contemporane (VELCEA & UNGUREANU 1993)

Ion Velcea & Alexandru Ungureanu, Geografia economică a lumii contemporane, Șansa, București, 1993

 

II. Harta politico-economică a lumii contemporane
16 În prezent pe glob există 185 de state suverane, inclusiv cele 15 țări din fosta URSS (...), precum și statele rezultate din dezintegrarea fostei Iugoslavii(2).
2 Slovenia, Croația, Iugoslavia (Serbia+Muntenegru), Macedonia, Bosnia și Herțegovina.
21 (...) În strânsă legătură cu aceste mutații fundamentale menționăm:
-desființarea în 1990 a Consiliului de ajutor economic reciproc (CAER);
-încetarea existenței Tratatului de la Varșovia (Praga, 2 iulie 1991)
23 Producția de cupru: (....), Iugoslavia cca 100 mii tone, (...)
24 Producția de plumb și zinc: (...), Iugoslavia: cca 80 mii tone Pb + cca 140 mii tone Zn, (...)
25 (...) Spațiul economic mondial se va constitui, în continuare, în zona nord-americană a liberului schimb (...), cât și în cea a Asiei și a Pacificului (...), urmând ca și țările din Europa de Est să fie integrate treptat în spațiul economic european.
(...) Astfel, pactul economic dintre țările riverane Mării Negre (februarie 1992) a cuprins un număr de 9 țări: Turcia – centrul comunității economice, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan.
1 Comunitatea Economică Europeană a evoluat astfel: (...); (...); în 1980 au fost incluse alte trei țări: Portugalia, Spania, Grecia.
26 (...) În vederea dezvoltării economiilor țărilor din Europa de Est s-a constituit (aprilie 1991) BERD, care va finanța realizarea unor proiecte economice și crearea unor infrastructuri economice în fostele țări socialiste din Europa Centrală și de Est, punând astfel bazele unei noi ordini economice mondiale.

 

III. Probleme de dinamică, repartiție și structură a populației
27 (...) Obiectul geografiei populației și a așezărilor este, deci, ecumena în ansamblu, cu cele două elemente ale sale - populația și habitatul uman, strâns legate printr- o multitudine de relații complexe, sociale și naturale.

1.Dinamica populației globului
28 (...) În antichitate, de când datează și primele înregistrări parțiale ale populației (în Egipt, China, Imperiul Roman ș. a.), progresele înregistrate de viața economică (dezvoltarea irigației, apariția metalurgiei etc), ca și organizarea statelor și începuturile vieții urbane au contribuit la o anumită creștere a populației în pofida repetatelor conflicte militare, aceasta fiind apreciată la 190 mil. de locuitori; dintre aceștia, China, în timpul dinastiei Han, avea între 40 și 70 mil. locuitori, iar Imperiul Roman la apogeul său – 48 de mil. de locuitori.
29 Dacă în antichitate perioada medie de dublare a populației era de 600 de ani, în schimb, în Evul Mediu aceasta se prelungește la 1000 de ani.
32 (...) În majoritatea statelor din Africa, Asia, America Latină și Oceania ea depășește valoarea de 30 la mie (în unele țări africane ca Niger, Kenya sau Malawi trecând chiar de 50 la mie, în timp ce în Europa doar Albania are o natalitate de 30 la mie).

3.Structura populației
3.2. Structura etno-lingvistică a populației
38-39 Nu există, de asemenea, o identitate absolută între limbă și etnie, uneori aceeași etnie vorbind limbi diferențiate (de exemplu, albanezii), (...).
3.6. Mobilitatea teritorială a populației
44 (...) Ele [migrațiile definitive] cuprind migrațiile definitive pentru muncă (cele mai importante), regrupările de sclavi africani (comerțul cu sclavi africani), migrațiile de cucerire (cum au fost marile migrații spre Europa central-sudică care au durat din sec. III până în sec. XIII), (...).
46 (...) Au apărut, în schimb, curenți migratori noi, spre statele Europei de Vest provenind din aria Mediteranei (Italia, Spania, Turcia, Portugalia, Grecia, Algeria, Maroc ș. a.), (...)

IV. Structuri și funcționalități ale așezărilor rurale

2. Tipologia așezărilor rurale
2. 1. Tipuri de așezări rurale după poziția și așezarea geografică
50 (...) Astfel, în Evul Mediu multe sate au preferat poziții izolate (de refugiu) și situri defensive (de exemplu, siturile de acropolă ale multor așezări în jurul Mediteranei), (...). (...) Dintre condițiile oferite de poziție și sit, frecvent valorificate de așezarea rurală, subliniem (...), economisirea terenului fertil (de ex. satele de la poalele versanților abrupți care înconjoară poliile cultivabile din carstul Alpilor Dinarici), (...).   
2.4. Tipuri funcționale de așezări rurale
e) Așezări pastoral-silvice
57 (...) De acest tip de așezare rurală se leagă fenomenul de transhumanță care este specific pentru numeroase zone muntoase (Alpi, Pirinei, Carpați, Balcani), unde se înregistrează și o mare densitate de gospodării temporare (sălașe, odăi, colibe, stâne) cu terenuri arabile limitate, cu pondere ridicată a pășunilor și fânețelor naturale și accesibilitate greoaie.
2.5. Tipuri de așezări rurale după materialul de construcție și forma gospodăriilor
58 (...) Astfel, în Europa mediteraneeană sau în Munții Atlas predomină piatra în construcția locuințelor rurale (adesea cu acoperiș de olane dau de ardezie),

V. Structuri și funcționalități ale așezărilor urbane

2. Originea și evoluția fenomenului urban
67 (...) Treptat au apărut noi civilizații urbane – (...), civilizația cretană, (...), civilizația miceniană (Micena, Tirint), continuată de cea elenă, care a extins dezvoltarea urbanismului în sudul Italiei (Napoli, Siracusa), (...).
68 O contribuție deosebită au avut, însă, la dezvoltarea unui urbanism sistematic civilizația elenistică, care a ridicat un număr impresionant de orașe noi în Asia Mică, Siria, Mesopotomia, Iran, Afganistan, Egipt etc și civilizația romană, care a extins mult fenomenul urban în Europa centrală și vestică (pe teritoriul actual al Franței, Marii Britanii, Țărilor de Jos, al sud-vestului Germaniei ș. a.

3. Urbanizarea globului
73 (...) Statele industrial-agrare au în mod curent un grad de urbanizare de 45-70%, aici intrând cele mai multe state din Europa central-estică, inclusiv România, unele țări ale Europei Mediteraneene (Grecia), Africa de Sud ș. a.; (...). Statele agricol-industriale au în mod obișnuit o proporție a populației urbane de 30-45% (de exemplu, Albania, Portugalia etc).

5. Tipologia așezărilor urbane
5.1. Tipuri de orașe după așezarea geografică
76 O poziție favorabilă este și aceea litorală, permițând trecerea de la transportul continental la cel maritim, (...), în cazul unei poziții litorale de strâmtoare (Singapore, Copenhaga, Istanbul). (...) Se mai pot menționa – (...), poziția de cap de pod, de o parte și de alta a fluviilor navigabile, creând, de obicei, orașe perechi (de exemplu, Giurgiu-Ruse), (...).
(...) Astăzi siturile dominante devin adesea incomode, pun probleme grele traficului intern și impun construcția unor tuneluri, funiculare (de exemplu, la Istanbul) etc. (...) Mai amintim siturile de depresiune închisă de înălțimi, de istm între bazine maritime (Corint), (...).
5. 3. Tipuri după fiziologia urbană
78 (...) Aceasta [trama stradală] poate fi (...), rectangulară (la orașele chineze, japoneze, indiene, cele create de civilizațiile elenistică și romană, majoritatea orașelor noi din cele două Americi și Australia), (...).

VI. Factorii repartiției și valorificării resurselor naturale și ale dezvoltării industriei mondiale

1.Factorii potențiali ai industriei mondiale
1.1. Factorii geologici
84 (...) Sarea marină se extrage de la multă vreme, producția anuală fiind estimată la 160 milioane tone. Amenajări speciale există în sudul Franței, în zona litoralului Italiei, al Croației, al Greciei etc, unde s-au constituit și unități industriale de producție.

VII. Industria energetică mondială

2. Industria petrolului și a gazelor naturale
102 (...) Toate celelalte state europene au producții foarte mici [petrol]: Iugoslavia 3,4 mil. t (în zona cursului mijlociu al Savei), Albania 3 mil. t, Ungaria 2 mil. t etc.
103 (...) Indiferent de aceste oscilații se disting cinci mari producători [petrol]: Arabia Saudită (260 mil. t în 1969), Iranul, Irakul, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite, secondate de câțiva producători mai mici – Oman, Qatar, Siria, Bahrein și Turcia (2,1 mil. t).
Industria gazelor naturale
108 (...); din aceeași republică [Ucraina] pleacă și conducta care exportă gaz în Bulgaria, traversând pe 190 km teritoriul României.   

3. Industria carboniferă
113 (...) În Europa se cunoaște exploatarea cărbunilor în Anglia, pe vremea romanilor, (...).
114 (...) Perioada contemporană se caracterizează și prin creșterea gradului de valorificare a cărbunilor inferiori, care la început erau neglijați, iar astăzi se exploatează în 37 de state ale globului, proporția lor în producția mondială crescând de la 9% la peste 30% în 1988, iar în multe state ale Europei sud-estice reprezentând chiar cea mai mare parte din producție; această reconsiderare se datorește în primul rând construirii unor mari termocentrale, cu turbine cu abur, care pot utiliza cărbunii inferiori la parametrii ridicați de eficiență.
115 (...) În statele est-europene, bazinele carbonifere au fost valorificate destul de timpuriu – de exemplu cărbunii din bazinul Sileziei superioare sau cei din Banat sunt exploatați din secolul XVII, (...).  
116 (...) Cărbunii inferiori predomină și în producția Cehiei și Slovaciei (8%), Iugoslaviei,  României, Bulgariei, Ungariei, Mongoliei și Albaniei. (...) Continuă să crească producția în statele cu rezerve mari de cărbune superior ca (...) și în Iugoslavia, unde, cel mai mare bazin, Kosovo, abia acum intră în producție.
119 (...) Europa mediteraneeană are, în schimb, o industrie carboniferă ascendentă, datorită nivelului economic mai scăzut, care nu permite importul unei cantități prea mari de purtători de energie; crește atât producția de cărbuni a Spaniei (36 mil. t în 1989), cu o producție apreciabilă de huilă, dar și cea a Greciei (52 mil. t), formată exclusiv din lignit.   
120 (...) Se mai pot menționa progresele înregistrate de Turcia (66,7 mil. t în 1989), (...)
121 (...) Toate aceste procedee noi, adăugându-se la creșterea continuă a cererii în domeniul utilizării clasice a cărbunilor, vor face ca în anul 2000 producția mondială să se ridice la 3650 mil. t (A X a Conferință Mondială a Energiei, Istanbul, 1977).

4. Industria energiei electrice
125 (...) Hidrocentralele de cădere mare sunt caracteristice nu numai pentru munții Alpi și Carpați, dar și pentru Caucaz, Pamir, Tianșan, cordiliera nord-americană, Himalaya, Alpii Dinarici, munții Taurus, munții Zagros etc.
(...) În țara noastră un bun exemplu [de hidrocentrală de cădere mică] este cel al hidrocentralei de la Porțile de Fier I.
126 (...) Hidrocentralele cu lac de acumulare, construite pe râuri cu un debit de variații mari, mai ales în climatele temperat continental, musonic, mediteraneean, subecuatorial.
127 (...) Sunt însă și state cu suprafețe mai mici, care se remarcă prin potențiale tehnic amenajabile relativ înalte, ca Japonia, Norvegia, Chile, Turcia, Suedia, Franța etc.
129 [România în curs de industrializare] (...); în sfârșit, în a treia fază se pune accentul pe termocentrale gigantice, de peste 1000 MW și se amenajează hidrocentrale de cădere mică pe fluvii cu debit mare cum este hidrocentrala Porțile de Fier I.

5. Energia nucleară
135 (...) Alte uzine sunt în construcție în Egipt, Filipine, Mexic, Libia, Turcia, Indonezia, R. P. Chineză etc.
136 (...) În lungul Dunării se înșiruie centralele atomo-electrice la Gudremmingen, Zwentendorf, Paks, Kozlodui (Bulgaria), Cernavodă. În Italia nordică, pe valea Padului s-au construit centralele de la Trino și Mezzanone, în ex Iugoslavia pe Sava, (...)

6. Energia solară
140 (…) Randamente mult mai ridicate se obțin în instalațiile cu celule fotovoltaice, care produc electricitate în mod direct din radiația solară, însă deocamdată prețurile de cost sunt foarte ridicate și adoptarea unei astfel de soluții este acceptată numai în locuri isolate, lipsite de alte surse de energie (relee de televiziune, mici localități insulare cum este Kytmos în Grecia, faruri cum sunt cele din R. P. Chineză), (…).  

8. Energia geotermică
144 (…) [resurse geotermale] În Africa se distinge aria marelui graben est-african, din estul Zairului până în Djibouti, iar în Europa – zona Mediteranei (Italia central-sudică, insulele Mării Egee ș. a.).
145 (…) Centrale de acest tip, de talie mijlocie sau mica, s-au mai construit în (…), Turcia ș. a.
146 (…) Numeroase sere de acest tip funcționează și în Kamceatka, Ungaria, Iugoslavia (Subotica), Franța ș. a.

 

 

VIII. Geografia industriilor de echipament

1.Industria utilajului industrial 

153 (…) Astfel, Bulgaria a edificat o tânără uzină de mașini grele la Radomir și un combinat de roboți industriali la Stara Zagora.

2. Industria utilajului agricol
154 (…) Și-au create o industrie a utilajului agricol și câteva țări în curs de dezvoltare: India (67.400 tractoare annual), Turcia (34.000), Brazilia (25.500), (…).
155 (…) De asemenea, în Franța această industrie este distribuită în orașele mici și mijlocii din Bazinul Parizian, în Marea Britanie – în Bazinul Londrei, în Bulgaria în Podișul Prebalcanic (Russe) etc.
(…) Și în țările în curs de dezvoltare industria utilajului agricol se remarcă în centrele urbane mari, bine situate în raport cu căile de comunicație, de exemplu în India, Turcia – la Ankara, Izmir și Istanbul, în Iran, în Algeria.

3. Industria mijloacelor de transport 
157 (…) În țările în curs de dezvoltare poate juca rolul chiar al unei industrii-pioniere, dezvoltate cu prioritate, de exemplu: Brazilia, Mexic, Iran, Columbia, Turcia,
160 (…) (…), „Renault” din Franța cu 2,1 milioane autovehicule anual și filiale în Portugalia, Turcia, Columbia, (…).
162 (…) În Bulgaria, s-au organizat întreprinderile de camioane de la Șumen, de autobuze de la Botevgrad și autoturisme de la Loveci.

168 (…) În țările în curs de dezvoltare, această industrie, desi recentă, trece printr-o frumoasă ascensiune în ultimul timp, pe lângă Coreea de Sud, meritând a fi menționate rezultatele construcțiilor navale din Brazilia, India, Bangladesh, Singapore, Bahrein, Malayezia, Turcia și Senegal;
170 În unele state continentale se dezvoltă construcția vaselor fluviale – în orașele Budapesta, Dobreta Turnu Severin, Russe, Komarno, nave care sunt și exportate în număr apreciabil.
(…) Pe țărmul vestic al Mării Negre se remarcă șantierele navale românești, precum și cel bulgar de la Varna.

4. Industria electrotehnică și electronica
173 (…) Se dezvoltă repede industria electrotehnică și electronica și în alte state: (…), fabricarea electrocarelor în Bulgaria ș. a.
173-174 Marile companii electrotehnice și electronice și-au creat în ultimii ani numeroase întreprinderi filiale în unele țări în curs de dezvoltare, mai ales din Extremul Orient, (…). (…) O situație identică, dar la o scară incomparabil mai redusă, este caracteristică și pentru India, Brazilia, Mexic, Iran, Indonezia, Turcia, Tanzania, Bangladesh.
174 (…) Centre specializate în electrotehnică și electronică sunt (…), Ljubljana, (…).
(…) Poate fi menționată și localizarea industriei acumulatorilor, în funcție de uzinele de metale neferoase, de exmeplu la Trepca în Iugoslavia.
176 (…) Noi tendințe de specializare se conturează în numeroase state, de exemplu cea a Poloniei în mașini de cusut (Radom) sau cea a Bulgariei pentru mașini de scris (Plovdiv.).

X. Geografia utilizării terenurilor (land use)

2. Premisele naturale ale agriculturii
204 (…) Regiunile tropicale și subtropicale umede (musonic, subtropical de tip medieteraneean) au o agricultură aproape permanentă, asigurând piața mondială cu cele mai diverse produse agroalimentare (orez, fructe citrice).

4. Premisele social-economice ale agriculturii mondiale
4.3. Pregătirea cadrelor de specialiști
218 (…) În alte țări ponderea [populației active în agricultură] a ajuns să fie de la 5% la 10% (Japonia, Danemarca, Franța, Italia), de la 10% la 20% (Bulgaria, ex Cehoslovacia, Spania, Uruguay, Venezuela, Argentina), sau între 20% și 30% (România, Iugoslavia, Polonia, Grecia).

5. Structura și repartiția geografică a terenurilor Agricole
222 (…) Un grad ridicat de punere în valoare agroproductivă a terenurilor se remarcă și în late regiuni ale globului și în primul rând în India (51%), Turcia (35%), Grecia (30%), Cuba (30%), Pakistan (26%), Vietnam (21%).
(…) În cadrul acestora [pășuni naturale] se disting pășunile alpine (Pirinei, Alpi, Carpați, Balcani, Caucaz), cele cu caracter permanent (Noua Zeelandă, Europa oceanică) și pășunile de luncă, ce concentrează un mare efectiv de animale datorită compoziției floristice și a productivității foarte ridicate.

6. Structura, dimensiunile și potențialul culturilor agricole
226 (..) Cele mai mari țări producătoare de bumbac, din cele 77, sunt: ex URSS, RP. Chineză, India, SUA, Pakistan, Turcia, Egipt, Sudan, Brazilia.
228 (…) Uleiul de măsline (1,6 mil. t în 1986) se obține cu precădere în Spania (27%), Grecia (16%), Turcia (10%), Tunisia (8%), Portugalia, Maroc, SUA.
230 (…) Cultura ceaiului (2,5 mil. t. anual) se obține cu precădere în India, RP Chineză, Sri Lanka, Japonia, ex URSS, Indonezia, Kenya, Turcia.
(…) Regiunile mediteraneene și balcanice au o pondere însemnată în producția mondială de struguri și vinuri. (…)
Remarcabile sunt, sub raportul producției și extinderii, sunt și plantațiile de pomi fructiferi din zona temperate, precum și plantele citrice (portocali, lămâi, grapefruit), care prezintă areale compacte în bazinul Mării Mediterane, SUA și America Latină.
(…)
În ceea ce privește producția de lămâi și alte plante citrice, cea mai mare producătoare este Italia, după care urmează SUA, Mexic, Israel, Turcia, Spania.

7. Tipuri de peisaje agrare
7.1 Peisajul câmpurilor cultivate deschise
233 (…) Acest tip de peisaj se întâlnește în Europa Central-Vestică, Europa Sud-Estică, în estul Statelor Unite, adică acolo unde predomină solurile cernoziomice și brune de pădure deosebit de favorabile pentru culturile cerealiere, plante tehnice, plante furajere.
7.3. Peisajul pomiviticol colinar
233 Peisajul pomiviticol colinar, discontinuu, dă nota caracteristică pentru regiunile de deal din centrul și sud-estul Europei. Intensificarea acțiunii de modernizare a plantațiilor pomicole a făcut să se individualizeze areale puternice de plantații intensive și superintensive în Franța, Germania, Iugoslavia, România, Ungaria, R. Moldova.
7.5. Peisajul agrar mediteraneean
234 Peisajul agrar mediteraneean este caracteristic țărilor din bazinul Mării Mediterane, unde condițiile pedoclimatice permit cultivarea viței de vie, măslinului și citricelor, iar în perimetrele irigate și a legumelor. Spațiile agricole sunt concentrate în lungul culoarelor de vale, pe versanți amenajați în terase, pe câmpiile litorale. (…)

 

XI. Economia forestieră

1.Evoluția spațială și funcțională a fondului forestier
239 (…) Importante împăduriri și reîmpăduriri s-au mai executat în ex URSS, România, Polonia, Bulgaria, Spania, Marea Britanie, Iugoslavia, Franța, Italia, folosindu-se ca esențe valoroase repede crescătoare Duglasul canadian și Plopul negru american.

4. Industria de prelucrare a lemnului
243 (…) Aceasta era constituită din cherestea de rășinoase – 74,3% din totalul producției (URSS, SUA, Canada, Japonia, RP. Chineză, Turcia, România), (…).
244 (..) Producția de hârtie de țigarete a ajuns la 80 mil. t., cele mai mari țări producătoare fiind Japonia, Brazilia, Iugoslavia, Polonia, Turcia, ex- Cehoslovacia.

 

XII. Căile de comunicație și transporturile

3. 3.Transporturile feroviare
249 (2) = Succesiv s-au pus în circulație în Europa următoarele tronsoane feroviare: Bruxelles-Mechelen (1835), Paris-St. Germain (1837), St. Petersburg-Țarskoe Selo (1837). În România primele linii de cale ferată: Oravița-Baziaș (1856), Jimbolia-Timișoara (1857), Constanța-Cernavodă (1860), (…). (…)  
252) După intensitatea traficului se disting:
a)Magistrale feroviare de importanță internațională, care asigură legătura dintre marile orașe ale lumii. Semnificative: (…), Sofia-București-Chișinău-Moscova (Danubius Express); (…).

4. Transporturile rutiere
258 (…) Renumitele drumuri romane „viae militaris” legau provinciile marginale ale Italiei de Roma, în timp ce Via Flaminia și Via Appia traversau Munții Apenini intersectând Roma, de unde și expresia „toate drumurile duc la Roma”. Cea mai veche cale de legătură a fost Via Ostia, ce lega centrul istoric Ostia de pe țărmul Mării Tirreniene de Roma.

5. Transporturile navale
263 Documentele istorice consemnează că cele mai vechi civilizații ale omenirii – feniciană, greacă, romană – s-au constituit în lungul marilor fluvii (Nil, Tigru și Eufrat, Indus, Gange, Mekong, Huanghe) și-au avut la bază eficacitatea transporturilor navale.
264 (…) În Europa, principalele căi navigabile sunt: Dunărea (2.860 km) și Rinul, (…).
Dunărea, cu un imens bazin hidrografic – 805.300 kmp, navigabilă de la Ulm și, respective, Regensburg (pentru vase mari), străbate 8 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, România și Ucraina) și drenează 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad).
Prin tratatul de la Paris din 1856 s-a stabilit un regim de liberă circulație și deplină libertate pentru navigația pe Dunăre a statelor riverane, inclusive pentru Franța și Marea Britanie, care au aderat la Comisia Dunăreană. Convenția de la Belgrad din 1948 a menținut, în general, aceste principii, comisia internațională fiind alcătuită însă din reprezentanții țărilor riverane.
Construirea canalului navigabil Rhein-Mainz-Dunăre, în lungime de 530 km, asigură – din 1993 – legăturile economice dintre 13 țări europene, dintre porturile Rotterdam, Anvers, Le Havre și porturile de la Marea Neagră prin intermediul canalului Dunăre-Marea Neagră (64,2 km lungime; 70-90 m lățime; din 26 mai 1984).
(…) În acest scop s-au construit o serie de canale navigabile, de mare importanță economică, strategică, dar cu regimuri juridice diferite și anume: (…); Canalul Korinthos – 6,3 km lungime, 24 m lățime, care asigură legătura dintre Marea Ionică și Marea Egee; (…).
266 (…) O serie de state și-au construit o flotă comercială specializată în „cărăușia pe mare”: Marea Britanie, Norvegia, Grecia, Suedia, Danemarca, Olanda, Spania.

6. Transporturile aeriene
270 (…) Statele din Compania Spațială Europeană (13 țări) colaborează pentru construirea (…), sondei spațiale Ulysses, (…).

 

XIII. Probleme de geografie ale comerțului internațional

1.Organizările teritoriale de export și import
1.1. Organizări comerciale infrastructurale
276 (…) Zone libere legate de traficul fluvial funcționează în (…), Serbia (Belgrad), (…).
Zonele libere portuar-oceanice sunt caracteristice punctelor obligatorii de trecere pentru marile fluxuri comerciale: (…) ori întinderile maritime intens circulate (Larnaka și Limasol în Cipru; …), (…).

2. Organizări comerciale suprastructurale
278 (…) Organizările comerciale regionale au început să funcționeze imediat după al doilea război mondial (CAER, CEE) sau (…).
2.2. Principalele fluxuri comerciale
a. Fluxuri de produse primare
283 (…) Poli secundari de expediere sau primire sunt împrăștiați în majoritatea statelor, însă și aceștia sunt deserviți de principalii curenți petrolieri: Golful Persic - Marea Roșie –Mediterana; (…)
b. Fluxuri comerciale de produse manufacturate
286 Produsele siderurgice erau comercializate prin fluxuri intraregionale (specific CEE, CAER, OCDE) sau (…).

 

XV. Date statistic-economice

298 Tabelul nr. 9
Putere instalată în geotermia de mare energie (MW electrici)
Total din care – 1980 – 1985 – 1986 – 1987 – 1988 – 2010
2.482 – 6.067 – 7.216 – 7.581 – 8.019 – 41.070
Turcia – 0 – 15 – 15 – 15 – 15 – 30
Iugoslavia – 0 – 600 – 600 – 600 – 600 – 1.500

Balcicul: paradigmă culturală a României interbelice (ANCA 2014)

Elena Anca, Balcicul: paradigmă culturală a României interbelice,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 135-146

 

135 Balcicul, anticul Dionysopolis, în prezent un orăşel pe malul Mării Negre din Bulgaria, a fost în perioada interbelică o adevărată capitală culturală estivală a României. În timpul celui de-al doilea război balcanic (iunie-august 1913) România a dobândit Cadrilaterul, tratatul de pace de la Bucureşti validând anexarea Dobrogei de Sud de către regatul român. Dacă iniţial Cadrilaterul a fost receptat şi gestionat ca un teritoriu inamic, opac şi imprevizibil, în scurt timp descoperirea Dobrogei de Sud de către pictori români, poeţi şi scriitori va schimba această imagine negativă.(1)
La începutul secolului al XX-lea Balcicul era un mic port pentru pescari şi negustorii de grâne, cu depozite aflate în paragină, cu o atmosferă orientală, oarecum exotică, accentuată de prezenţa locuitorilor: turci, tătari şi ţigani. (...)
Prefectul Durostorului, Jean Cămărăşescu, redacta în 1914 un raport de două sute de pagini în care expunea situaţia judeţului la 1 decembrie 1914. Raportul a fost publicat la Bucureşti în 1915 şi cuprindea informaţii detaliate, monografice asupra judeţului. Cămărăşescu l-a sprijinit pe Vasile Pârvan în înfiinţarea unui Muzeu de Antichităţi la Silistra, care valorifica descoperirile arheologice din această zonă. Soţia lui Cămărăşescu, Yvonne Blondel, s-a ataşat de aceste locuri pe care le evocă în jurnalul său din perioada Primului Război Mondial. În august 1916 ea a fost martora luptelor de pe frontul de Sud al României şi deplânge în jurnal bombardarea Balcicului:
1= Cf. Romaniţa Constantinescu, Investissements imaginaires roumains en Quadrilatère: La ville de Balchik, în „Caietele Echinox”, volumul 18/2010, http://www.phantasma.ro/caiete/iframe.html
2 = Cf. Gheorghe Munteanu-Murgoci, Ţara nouă: Dobrogea sudică şi Deliormanul, Editura Minerva, Bucureşti, 1913.
3 = Balcica Măciucă, Balcic, Bucureşti, Editura Universalia, 2001, p. 34.

136 „De partea noastră victima a fost încântătorul Balcic. Avioane duşmane au survolat acest mic port care nu făcea rău nimănui. Au aruncat mai multe bombe ucigaşe. Au fost unsprezece morţi şi vreo patruzeci de răniţi printre civili, pescari şi copii nevinovaţi. Bietul Balcic, cu farmecul lui atât de atrăgător! Cu ce a greşit acest port jucărie, ca să devină o ţintă de război? Dacă aş putea, aş sări în maşină şi m-aş duce să-mi dau seama de visu de răul ce i s-a făcut. Dar, vai! Sunt ţintuită aici.”(4)
(...) Atmosfera orientală a acestui colţ de natură sălbatică, în care trăiau laolaltă mai multe etnii, a atras irezistibil sensibilitatea artiştilor, provocând o adevărată fervoare picturală, „constituindu-se într-un creuzet favorabil unde s-au precipitat trăsăturile dominante ale şcolii româneşti de pictură din epocă, expresivitatea ei specifică, ce a integrat cu tenacitate experimentele impresioniste, postimpresioniste şi ecourile vagi ale avangardelor ulterioare în interiorul unei figurativităţi îndrăgostite de natură şi respectuoase faţă de un realism imanent şi ireductibil al reprezentării, în contrast cu frondele occidentale.”(5)
(...) Primele tablouri din arta românească pictate la Balcic datează din perioada 1913-1914. S-ar părea că primul peisagist de la Balcic a fost pictorul Alexandru Satmary, cel care a avut un rol esenţial în construirea reşedinţei reginei Maria de la Balcic. (...)
Luminozitatea deosebită, peisajul fizic şi uman al Dobrogei trimiteau cu gândul la zonele meridionale ale Europei, iar „în natura mai degrabă aspră şi săracă decât luxuriantă, redusă la confruntarea între cer, apă şi pământ, artiştii intuiau un sens al originarului.”(6) Timpul părea suspendat în acest colţ de lume, impresia fiind accentuată de expresivitatea figurilor umane şi de costumele pitoreşti ale locuitorilor. De asemenea, arhitectura orientală, cu minarete, moschei, cimitire cu pietre funerare constituia un element de noutate pentru pictorii români, „o alternativă şi o posibilitate de reacţie împotriva epigonilor lui Nicolae Grigorescu, care banalizaseră până la saţietate ţărăncuţele şi carele cu boi.”(7)
4 = Yvonne Blondel, Jurnal de război 196-1917. Frontul de sud al României, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 43.
5 = Magda Cârneci, Balcic: Barbizonul românilor, în „Revista 22”,
http://www.revista22.ro/balcic-barbizonul-romanilor-1099.html.
6 = Ioana Vlasiu, Tonitza şi întâmplările artei româneşti, în „România literară”, nr. 15/ 2008,
http://www. romlit.ro/tonitza_i_ntmplrile_artei_romneti.
7 = Ibidem.

137 Balcicul i-a fermecat în egală măsură şi pe scriitori, el reprezentând cea mai potrivită ilustrare a balcanismului, un reper spiritual deloc neglijabil al literaturii române. (...). Această aşezare de la malul mării reprezenta refugiul balcanic al contemplaţiei spirituale, ce amintea de lumea cosmopolită, gălăgioasă şi leneşă a lui Anton Pann, o „fereastră deschisă spre feeriile Orientului”, „un mic rai, în care realitatea e atât de aproape de vis, încât ajunge să trăieşti în el două-trei zile ca să închizi în suflet una din cele mai încântătoare amintiri pe care le poate da o viaţă.”(8)
Balcicul este evocat în literatura română în pagini de proză, poezie, memorialistică: Oscar Walter Cisek – romanul Tătăroaica; Cella Serghi – romanul Pânza de păianjen; Ion Pillat – volumul de versuri Balcic (publicat în 1940 şi ilustrat de soţia acestuia, Maria Pillat-Brateş); Emanoil Bucuţa – Maica Domnului de la mare; Jean Bart –Europolis; Agatha Bacovia – Terase albe; Cecilia Cuţescu-Stork – Fresca unei vieţi; Pia Alimăneştianu – Dobrogea; Balcica Măciucă – Balcic; Emanoil Bucuţa – Balcic; jurnalele semnate de către Mihail Sebastian, Jeni Acterian, Alice Botez, Alice Voinescu. De asemenea, localitatea a fost un subiect de interes pentru publicistică, articole despre Balcic redactând Adrian Maniu, Camil Petrescu, Nicolae Iorga, Gala Galaction, Pamfil Şeicaru, Mihail Sadoveanu, Mihail Sebastian, Gh. Vâlsan, Ion Marin Sadoveanu ş.a.
(...)
8 = Balcica Măciucă, op. cit., p. 35.

138 (...) Universitatea Liberă „Coasta de Argint” din Balcic a atras un număr impresionant de personalităţi ale interbelicului. Aici au susţinut conferinţe pe teme diverse (istorie, sociologie, artă, teatru, literatură) Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Şeicaru, Ion Pillat, Perpessicius, Oscar Walter Cisek, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga ş.a. La doi ani de la înfiinţarea universităţii va fi editată revista „Coasta de Argint” (2 aprilie 1928 – 1 septembrie 1929), sub direcţia lui Octavian Moşescu. Publicaţia apărea în trei limbi (română, bulgară, turcă), reflectând în acest fel cele trei culturi ce convieţuiesc aici. Pe lângă articolele aparţinând personalităţilor de prestigiu care conferenţiau la Universitatea Liberă din Balcic, în paginile sale se regăsesc şi numeroase ilustraţii, desene ale unor pictori ca Cecilia Cuţescu-Stork, Iser, Theodorescu-Sion. Publicaţia a beneficiat de sprijinul reginei Maria, care în primul număr se adresa cititorilor cu Câteva gânduri pentru Balcic. În acelaşi an se inaugurează Librăria Mării, înzestrată cu cărţi mai alese decât orice librărie din Cadrilater şi care „pune în vânzare, pe lângă o literatură a mării şi albume după pictorii noştri marini şi mai ales după cei ce au pictat Coasta de Argint şi Balcicul.”(10) Un eveniment important îl reprezintă proiectarea filmului Coasta de Argint, un documentar de şapte minute, în regia lui Tudor Posmantir, realizat de „Societatea pentru punerea în valoare a plajei de la Ecrene”. Activităţile culturale ale Balcicului se bucurau de o mare atenţie în epocă. Spre exemplu, în 1928 ziarul „Curierul” consacră un număr integral primei „şezători a mării”, organizată la Universitatea Liberă Coasta de Argint.
În lucrarea memorialistică Balcic, Balcica Măciucă, fiica lui Octavian Moşescu, evidenţia rolul pe care Coasta de Argint, ca spaţiu geografic şi spiritual, l-a avut în viaţa culturală a României interbelice: „Coasta de Argint a fost pentru oamenii de ştiinţă, pictori şi scriitori o revelaţie a unei naturi originare care te invita să-ţi ancorezi fiinţa într-un spaţiu magic al reîntoarcerii la surse. Dincolo de frumuseţea cadrului natural, scrutând adânc realitatea, ei au simţit aici pulsaţiile unei lumi în care continuau străvechi şi încă nedesluşite experienţe spirituale, un exotism interior ce-l completa pe cel exterior. Ei descopereau nu numai un colţ de natură, ci şi o lume, care, sinceră şi deschisă, îşi ocrotea totuşi cu fervoare misterele unui trecut plămădit din câteva straturi de civilizaţie: elină, scitică, romană, bizantină, islamică.”(11)
9 = Magdalena Popa Bulbuc, Arhitectă pe axa Balcic-Bucureşti, Henrieta Delavrancea-Gibory voia să cucerească spaţiul, în „Cotidianul”, 23 august 2009, http://old.cotidianul.ro/arhitecta_pe_axa_balcic_bucuresti_henrieta
_delavrancea_gibory_voia_sa_cucereasca_spatiul-96107.html
10 = Cf. Ştiri şi fapte în „Coasta de Argint”, I, nr. 4, 1928

139 (...) Balciul perioadei interbelice şi-a dobândit prestigiul în mare măsură prin prezenţa reginei Maria, care într-o vizită din 1924 a hotărât să-şi construiască aici o reşedinţă de vacanţă. Momentul este menţionat în Însemnările zilnice ale reginei. Balcicul, pe care îl vizitează în compania prinţului Nicolae, a pictorului Satmary şi a tânărului Ferekide, îi apare ca „un încântător locşor oriental, foarte pitoresc”, fiind impresionată de pantele abrupte, albe, calcaroase, mahalalele turceşti şi tătărăşti, străduţele înguste, cocioabele de lut, populaţia pestriţă.
(...) Încă din februarie 1925 pictorul Satmary a început să realizeze schiţe ale palatului după indicaţiile reginei, iar în noiembrie construcţia se afla deja într-un stadiu avansat, după cum constată cu bucurie Maria cu ocazia unei vizite la Balcic: „A fost o bucurie să-mi găsesc casa deja cu acoperiş. S-a lucrat din răsputeri ca să mi se facă această plăcere, care fireşte că a fost una mare. Casa va fi o minune. Mai mare decât mi-am imaginat-o, dar deosebită şi încântătoare, bine plasată, cu o formă amuzantă, integrându-se artistic în teren, cu posibilităţi de-a avea splendide grădini italiene – spaniole – turceşti, în colţurile zidurilor, unele deasupra altora, de diferite forme şi pe diferite nivele.”(14)
11 = Balcica Măciucă, op. cit., p. 34.
12 = Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VI, p. 455-456. 

13 = Narcis Dorin Ion, Castele, palate şi conace din România, Cuvânt înainte acad. Răzvan Theodorescu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2003, p. 144.

14 = Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol. VII, Traducere de Sanda Ileana Racoviceanu, Îngrijire de ediţie, introducere şi note de Vasile Arimia, Bucureşti, Editura Historia, 2008, p. 299.

140 Rezultatul a fost uimitor, iar în anii ’30, palatul reginei completa în chip armonios atmosfera de basm a Balcicului, după cum constata cu încântare, ca mulţi alţii, Emanoil Bucuţa: „(...). Ziduri puternice de cetate s-au înălţat şi, peste ele, odăile cu tavan jos pline de aerul sărat şi de lumina verde-albastră, turnul visat întâiu altfel şi apoi ascuţit în gluga de minaret, ca să se potrivească parcă dorinţei musulmanilor de-aici care-i zic Reginei Maria, Sultana, şi mai ales prispele cu troiţe bizantine, scaune de piatră veneţiene, stâlpi dalmatini şi ulcioare şi vase mari de flori, clasice. (...)” 
(...) În articolul Câteva gânduri pentru Balcic, publicat în primul număr al revistei „Coasta de Argint” în 1928, regina îşi exprima dorinţa de a vedea Balcicul dezvoltându-se şi prosperând, dar fără a se schimba sau distruge atmosfera orientală, frumuseţea rustică şi simplă a locului. Ea propunea ca „toate construcţiile publice, fie ele şcoli, hoteluri, bănci sau primării să fie adoptate stilului regiunei; arhitecturi complicate şi’nflorite nu trebuiesc permise, căci nu merg cu fondul artist al locului.”(17)
(...) Lângă vilă regina a cerut să se construiască un minaret turcesc, care conferă clădirii un aer oriental. (...)
15 = Emanoil Bucuţa, Balcic, Bucureşti, Editura Cronicar, 2003, p. 62-63.
16 = Maria Cristiana Rotaru, Balchik – An Example of Sustainable Development Avant La Lettre, în „Buletinul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti”, Seria Filologie, volumul LXII, nr. 2/2010, p. 108.
17 = Regina Maria, Câteva gânduri pentru Balcic, în „Coasta de Argint”, An I, 3 aprilie 1928, nr. 1, p. 1.

141 (...) Încă din 1925 aceasta [regina] visa la amenajarea grădinilor, imaginându-le în stil rustic, oriental, „cu ziduri joase de piatră şi pergole prin care să curgă apa, cu unghere ascunse şi viţă-de-vie trasă peste ele pentru a face umbră, cu piatră veche şi vase care să se armonizeze cu ele, un amestec de flori simple şi mister dincolo de marea largă şi strălucitoare, atât de dragă.”(18) 
(...) O altă pasiune Mariei a fost legată de antichităţi şi obiecte de artă, reuşind să realizeze atât la Balcic, cât şi la Bran, adevărate colecţii de artă, care însumau tablouri, vase, obiecte decorative etc.
Regina a fost foarte ataşată de locuitorii Balcicului, care o numeau afectuos Sultana. Cum îi era obiceiul, ea mergea în vizită în casele oamenilor săraci, cărora le dăruia bani, alimente, medicamente sau lemne de foc, însoţită de Fatma, o turcoaică înveştmântată în negru şi de Ali, un turc ce căra coşurile cu bunătăţi pentru săraci. Era interesată de obiceiurile, religia acestor oameni, care o primeau cu bucurie în casele lor. Uneori oameni simpli din Balcic erau invitaţi la masă de către suverană. Prezenţa la micul dejun a unei bătrâne turcoaice este semnalată de către Paul Morand:
18 = Regina Maria, Însemnări zilnice, vol. VII, p. 301.
19 = Paul Morand, Bucureşti, traducere de Marian Papahagi şi Ion Pop, Cluj, Editura Echinox, 2000, p. 107-108.
20 = Emanoil Bucuţa, op. cit., p. 64-65.

142 „Iată însă că o bătrână ţărancă turcoaică, încărcată cu dulceţuri, urcă pe terasă şi vine, fără mofturi, să se aşeze la masa micului dejun, lângă regina căreia îi mângâie mâna repetând «Ghiuzel, ghiuzel». Se pare că asta vrea să spună «Frumoasă, frumoasă»; cum nimeni nu pricepe turceasca, conversaţia se petrece cu surâsuri. Ne mirăm mereu, descoperind simplitatea suveranilor.”(21) (...)
21 = Paul Morand, op. cit., p. 108.
22 = Testamentul Reginei Maria, în revista „Historia”, http://historia.ro/exclusiv_web/general/articol/testamentul-reginei-maria
23 = Apud Balcica Măciucă, op. cit., p. 42.

143 (...) Pe lângă ansamblul regal, turiştii descopereau golful cu migdali, casele albe turceşti, mahalaua tătărască, cafenelele turceşti, soarele, nisipul şi valurile, toate având „ceva de miraj în deşert.”(25) Prin grija primarilor, cu sprijinul unor iniţiative particulare ale unor personalităţi îndrăgostite de Balcic şi sub tutela reginei Maria, oraşul a cunoscut o dezvoltare rapidă în perioada interbelică: în 1929 se construiesc băile şi parcul oraşului, în 1932 începe amenajarea unui aeroport la Balcic, în 1935 se înfiinţează o pinacotecă şi un muzeu de etnografie şi arheologie, se realizează lucrări de sistematizare şi îndiguire.
Printre cei care s-au ocupat sistematic de promovarea Balciului ca destinaţie turistică a fost Octavian Moşescu, de două ori primar al oraşului, iniţiatorul Universităţii Libere Coasta de Argint, director al revistelor „Coasta de Argint” şi „Lumea turistică”. (...) În revista „Lumea turistică” articole despre Balcic au publicat regina Maria, Adrian Maniu, George Fotino (primar al Balcicului între 1932-1938), G.D. Mugur, Felix Aderca ş.a.
24 = Ibidem, p. 26.
25 = Ioana Pârvulescu, Întoarcere în Bucureştiul interbelic, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003, p. 160.
26=  Octavian Moşescu, Drumul nostru, în revista „Lumea turistică”, An I, nr. 1, 1 august 1934, p. 1.

144 (...) Alice Voinescu se afla printre invitaţii de la vila cu minaret a reginei Maria, însă în perioadele de la Balcic diarista acordă o mai mare atenţie stărilor interioare, îşi scrutează conştiinţa şi simte că marea îi accentuează starea de melancolie, obsesia bolii şi a morţii: „[…] Mă bântuie prea tare melancolia – nicio bucurie de a trăi. Balcicul e distrugător. Nu sfătuiesc pe oameni cu nervi ascuţiţi să vină aici. Orientul dizolvant. Te bântuie prea mult moartea.”(28)
(...) Ca un vechi „balcician”, Sebastian deplânge într-un articol din 1938 civilizaţia care tinde să transforme treptat oraşul în staţiune balneară şi consideră că locul ar trebui să rămână în „mizeria” sa anterioară, deoarece „poezia locului este pe jumătate făcută din praf şi sărăcie.”(31)
27 = Regina Maria, Copila cu ochi albaştri, în „Boabe de Grâu”, an II, 1931, p. 414.
28 = Alice Voinescu, Jurnal, Ediţie îngrijită, evocare, tabel biobibliografic şi note de Maria-Ana Murnu, cu o prefaţă de Alexandru Paleologu, Bucureşti, Editura Albatros, 1997, p. 108-110.
29 = Ibidem, p. 110.
30 = Mihail Sebastian, Notă despre Balcic, în „Revista Fundaţiilor Regale”, An V, nr. 6, 1 iunie 1938, p. 644-649.
31 = Ibidem, p. 644.
32 = Ibidem, p. 645.

145 (...) După o primă vacanţă petrecută la Balcic în urmă cu un an, Jeni are nostalgia mării. Pentru ea Balcicul reprezintă „atmosfera aceea de sat oriental prăfuit, cu mirosul caracteristic al mării care învăluie totul şi calmul blazat şi împietrit al bătrânilor instalaţi turceşte în fiecare colţ”, în care „suferinţele şi bucuriile parcă pierd din consistenţă şi nu mai ţi-e accesibilă decât melancolia, o poetică melancolie.”(33)
(...) Atmosfera cafenelelor turceşti constituie un alt element de referinţă al Balcicului interbelic. Cafeneaua lui Mamut era locul de întrunire al boemei bucureştene la malul mării, la fel cum Capşa era locul preferat pentru întâlnirile din Bucureşti. Aici a pictat adesea Steriadi, fascinat de figurile turcilor care îşi sorbeau alene cafeaua, însă cafeneaua lui Mamut, o adevărată „academie a Balcicului”,(35) era frecventată în egală măsură de pictori, scriitori, actori – „cafeneaua a fost locul în care când treci îţi laşi inscripţie sufletul”.(36)
Jeni Acterian descrie în jurnal farmecul serilor petrecute în cafeneaua lui Mahmud, unde se servea dulceaţă de smochine şi puteai asculta „cronica Balcicului”: „Seara la Mahmud, cafeneaua pescărească. Mâncăm dulceaţă de smochine şi ascultăm cronica Balcicului prin ochii lui Ali, care ne pune şi radio. Au nişte replici turcii de pe aici de-un umor uimitor. Nu au nimic servil şi umil în serviciile pe care ţi le fac. Sunt respectuoşi în felul lor, cu răspunsuri directe. Ironie contra ironie. Glumă contra glumă.”(37)
33 = Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit, text ales şi note bibliografice de Arşavir Acterian, ediţie îngrijită, traduceri din franceză, note bibliografice şi prefaţă de Doina Uricariu, ediţia a doua, revăzută, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, p. 212-213.
34 = Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944, Text îngrijit de Gabriela Omăt, Prefaţă şi note de Leon Volovici, Bucureşti, Editura Humanitas, 1996p. 82.
35 = Balcica Măciucă, op. cit., p. 95.
36 = Ibidem, p. 98. 

146 (...) Balcicul este redescoperit în zilele noastre ca loc de vacanţă în Bulgaria, însă şi ca spaţiu simbolic al perioadei interbelice. 

37 = Jeni Acterian, op. cit., p. 167.

38 = Ibidem, p. 377.

 

 

Elena-Claudia ANCA – Prof. dr., Colegiul „Ion Mincu”, Deva

Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică (PETRESC 2014)

Dorin Petresc, Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 191-216

 

191 (...) Pornind de la Şcoala Ardeleană, s-au definit preocupări pentru argumentarea cursivităţii istorice a civilizaţiei latine, la nordul Dunării, purtătoare, în fond, a răspândirii Creştinismului pe aceste meleaguri; acestea erau, de altfel, şi firele cele neîntrerupte ce leagă istoria „insulei latine din marea slavă” de Roma. (...) Ori de câte ori, fiinţa naţională şi bisericească a românilor a fost vulnerată, istoriografia din sfera ecleziastică nu a precupeţit niciun efort în a furniza argumente istorice defensive la Polemos-ul ce anima prezentul

195 (...) Cu toate acestea, luminile din sanctuarul muzei Clio vor fi fost vegheate din cercurile exilului românesc în Occident, mai cu seamă datorită abnegaţiei unor clerici ai Bisericii Greco-Catolice9.

197 (...) Pentru atitudinea reprezentanţilor regimului stalinist din România  faţă de temele principale ale discursului identitar greco-catolic, devine evocatoare mărturia lui David Prodan cu privire la contextul apariţiei primei ediţii a Supplexului: „[...] într-un timp când nu lipseau insinuările că romanii, care ne-au hotărât fiinţa, ne-au dat limba şi pentru vecie numele, aşezându-ne în marea familie a popoarelor romanice, nu sunt decât «cotropitori», latinitatea care ne însufleţise până aci, «uzurpare», Şcoala Ardeleană care ne-a trezit la conştiinţă,«reacţionară», limba încercată de corifeii ei, o limbă «artificială», «păsărească», când teze ca cele de faţă erau suspectate sub nume de «naţionalism»”26.
26 = David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ediţia 1998, p. 9.

198 (...) De asemenea, liniile de cercetare ce vizau raporturile românilor cu Occidentul au fost şi ele deraiate, „insula latină” din marea slavă urmând a se scufunda sub valurile legăturilor istorice dintre români şi slavi”(33) 
33 = Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Editura Humanitas, ediţia a III-a, 2006, p. 125.

200 (...) [Al X-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice, 1955, Roma] În Agora romană, David Prodan s-a întâlnit cu istoricul I. TÓTH Zoltán, la opera căruia, de altfel, face dese conexiuni sursologice în Supllex; (...).

201 (...) În opinia unor analişti avizaţi, precum Lucian Boia, nu ar trebui uitat „[...] că partidul comunist, iniţial o mână de oameni dintre care cei mai mulţi nu aveau nimic în comun cu cultura română, a devenit un partid de mase, şi astfel, treptat, s-a «românizat»”58. În fond, din perspectiva sentimentului identitar, revenise la suprafaţă vechea paradigmă a „insulei latine într-o mare slavă”, potenţând aspectul relativei independenţe faţă de Moscova, precum şi reconsiderarea tradiţiilor culturale româneşti.

204 (...) Teme ample, vizând: argumentarea continuităţii de locuire latină în Dacia şi latinităţii limbii române, Secolul Luminilor şi afirmarea politică a Naţiunii române din Imperiul Habsburgic, geneza mişcării paşoptiste transilvănene, înfăptuirea dezideratului unităţii naţionale de la 1 Decembrie 1918, istoria învăţământului, artei şi cărţii vechi, au constituit roţile motrice ale unui veritabil „cal troian”, graţie căruia meterezele cenzurii au putut fi permeabilizate, evidenţiindu-se astfel rolul istoric jucat de Biserica Greco-Catolică în coagularea culturală şi politică a Naţiunii, pe cortexul modernităţii central-europene.
(...) O incursiune în mecanismele intime care au conexat Luminile de geneza Naţiunii, contextualizată spaţiului sud-est european, o întreprinde Virgil CÂNDEA, cu subiectul Les lumières et la naissance de la conscience nationale chez les Roumains [1970]78. Totodată, Valentin Gr. CHELAN desluşeşte raporturile de cauzalitate dintre vectorii ideilor politice ale Şcolii Ardelene şi „renaşterea naţiunii sârbe”, diseminând rezultatele cercetării, în mediul ştiinţific sârbesc, la Vârşeţ, prin mijlocirea comunicării Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe [1971](79).
79 = Valentin Gr. Chelan, Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe, în vol. Radovi Simpozijuma o srpsko (jugoslovensko) – rumunskim odnosima. Actele Simpozionului dedicat relaţiilor sârbo (yugoslavo) – române. Vršac, 22-23.V.1970, Pancevo, Editura Libertatea, 1971, pp. 67-70.

205 În fosta metropolă română a Banatului sârbesc – Vârşeţ, organizarea unui Simpozion dedicat Relaţiilor sârbo-române (22-23 mai 1970), pe fondul apropierii dintre România şi Yugoslavia, survenită după evenimentele din 1968, oferea istoricului Valentin Gr. Chelan oportunitatea problematizării influenţelor induse de „Cetatea culturală a Blajului” asupra culturii sârbe, pe filiera de receptare a cărturarilor bănăţeni; chiar dacă nu avea cunoştinţă despre existenţa unui Supplex sârbesc (iliric) în arhiva fostei Episcopii Române Unite de la Oradea, autorul punea în ecuaţia istoriografică apartenenţa culturală a unui teritoriu geografic din Yugoslavia, cuprins, începând cu veacul al XVIII şi până în 1919, în Banatul multietnic.

209 (...) Complexul portret al lui Timotei Cipariu (1805-1887) a devenit obiectul interesului ştiinţific, specialişti din diverse domenii – Cornel TATAI, Octavian ROTARU, Valeriu NIŢU, Yves GOLDENBERG, Petre POPESCU-GOGAN – urmând să potenţeze tuşele şi nuanţele unui chip, în care se armonizau angajarea politică paşoptistă şi aplicaţia pentru: filologie, istorie, istoria artei, orientalistică etc.

210 (...) 148 - Radu R. Florescu, The Uniate Church: Catalyst of Rumanian National Consciousness (sec. XVIII-XIX), în „The Slavonic and East European Review”, 1967, 45, nr. 105, pp. 324-342.

215 (...) În condiţiile în care speranţele unui viitor mai bun nu se stinseseră, încă, nici în sufletele persecutate ale celor rămaşi în ţară şi nici în inimile greu încercate ale refugiaţilor din străinătate, Monseniorul Octavian BÂRLEA s-a dovedit deosebit de angajat în susţinerea cauzei Bisericii Române Unite, dezvoltând, la rându-i, câteva subiecte relevante, precum: Conciliul florentin, începuturile Unirii religioase cu Biserica Romei, (...)200. Aceste arii tematice au fost valorificate, prin publicare într-o serie de lucrări şi studii, apărute în revista „Perspective”201, dintre care se cuvin a fi amintite titluri precum: (...), Conciliul florentin şi epoca modernă [München, 1985]
200 = Remus Câmpeanu, Biserica Română Unită între istorie şi istoriografie, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 172
201 = În primul număr al revistei „Perspective“, apărut iulie-octombrie 1978, Monseniorul Octavian Bârlea, pastor al Misiunii Române Unite din München şi întreaga Germanie, definea în cuvântul său „Către cetitori“, scopul şi orientarea pe care atât redacţia, cât şi colaboratorii acestei publicaţii intenţionau sa le confere: „(...)”.

216 (...) Scurtul nostru excurs istoriografic a intenţionat să arate că, de facto, în perioada 1948-1989, nu a existat o fragmentare totală a tradiţiei scrisului istoric românesc de factură greco-catolică, ci numai o relativă adaptare tematică şi deconectare temporală de la unele dintre direcţiile sale majore, astfel încât a fost posibilă exersarea unor teme „disimulate”, fapt care a determinat translaţia insigniilor identitare din Agora înspre economia unor formule semantice discrete, reflectându-se şi la acest nivel travaliul conversiei discursive de la exoteric la esoteric, atât de specific trecerii confesiunii greco-catolice din România la apostolatul din „catacombe”.

 

 

Dorin PETRESC – Dr., Ministerul Afacerilor Interne, Deva