Robert Gindele & Adriana Gașpar, Palanca Mică – cartier otoman redescoperit. Parcul Justiției – Timișoara,
în
Victor Bunoiu & Dan Vlase (ed.), Arheologia
Banatului. Cercetări. Descoperiri. Intervenții, Antem, Timișoara, 2015
38
În cadrul modernizării Parcului Justiţiei
din Timișoara a fost realizat un diagnostic
arheologic de mici dimensiuni, care a avut ca obiectiv
determinarea prezenţei sau absenţei materialelor arheologice. Apariţia
acestora, conform suprapunerii hărţilor medievale târzii cu situaţia actuală în
teren, era previzibilă. În perioada otomană a cetăţii Timișoara (1552-1716),
în locul Parcului Justiţiei se afla Palanca Mică, sau Insula,
care forma o parte a așezării civile situate în exteriorul cetăţii, pe
un mic promontoriu mai ridicat faţă de terenul inundabil din jur, înconjurată de
un braţ al Timișului Mic.
Fiind prima cercetare arheologică a zonei, un obiectiv
important a fost stabilirea
stratigrafiei sitului arheologic, adică succesiunea
amenajărilor antropice ale orașului medieval și modern. Sub stratul de pământ
vegetal al parcului, până la adâncimea de 80-90 cm se regăsesc dărâmăturile și
molozul orașului austriac și modern, sub această adâncime putându-se identifica
straturile nederanjate și urmele suburbiei otomane. Primul strat
nederanjat apare între 90-115 cm, este compact, cenușiu-negricios, cu multă
cenușă, însă fără fragmente de chirpici. Sub acesta apare un alt strat compact,
de aproximativ aceeași grosime, de nisip galben. Sterilul arheologic începe de
la 205-210 cm. Această situaţie nu se regăsește în partea sudică a parcului,
unde intervenţiile moderne au afectat situl arheologic în secolele XIX-XX.
Aceste “straturi”, sub ochii avizaţi ai arheologului, pot
deveni file dintr-o carte de istorie a Timișoarei otomane, pentru
interpretarea lor corectă însă este necesar un studiu atent. În lumea modernă,
mereu în goană după senzaţional, riscăm să elaborăm teorii poate spectaculoase,
dar false. Acum putem să spunem doar că cele două straturi compacte indică o
intervenţie semnificativă în evoluţia suburbiei.
Cercetarea arheologică din Parcul Justiţiei a fost de
mici dimensiuni, însă am reușit să surprindem indicii privind o locuire
complexă a suburbiei din epoca otomană. Un strat compact de chirpici sub
cele două straturi nederanjate semnalează o contrucţie medievală. Foarte probabil
era o construcţie cu acoperiș susţinut de stâlpi de lemn, pereţi de chirpici,
acoperiș de olane, cu o posibilă instalaţie de foc (posibilă sobă/vatră).
Olanele căzute indică traseul peretelui, sub acestea apare un mic șanţ (de
fundaţie? de scurgere?) orientat identic, aproximativ est-vest. După
dezafectarea locuinţei, de cele două straturi compacte menţionate se poate lega
un alt șănţuleţ/talpa unei locuinţe, orientat aproximativ nord-sud care indică
o schimbare a tramei stradale.
Întrucât cercetările au fost de mici dimensiuni, nici
materialul arheologic nu este
foarte numeros, dar permite o datare generală a locuinţei
în a doua jumătate a secolului al XVI lea, până la sfârșitul secolului
al XVII-lea. După o analiză detaliată însă, materialele recoltate pe
straturile arheologice vor furniza informaţii suplimentare privind dezvoltarea
acestei suburbii puţin cunoscută a Timișoarei otomane.