AUGUSTE DE GERANDO, Transilvania
și locuitorii săi, vol. I, trad. (fr. 1845) M. Malomfălean & M.
Mitrache, rev. și ap. crit. A. M. Stan,
cuv. înainte I. A. Pop, ed. Casa Cărții de Știință/col. Biblioteca valorilor
transilvane, Cluj-Napoca, 2014, 358 p.
I. De-a curmezișul Ungariei
(17) La vest, Ungaria are un aspect german destul de pronunțat. Țărani aduși din Suabia (7) au fost înrădăcinați acolo pentru a umple golurile apărute în urma războaielor cu turcii, (...).
(18) Fixați la est, la granița vechii Dacii, românii au fost supuși, însă nu mutați, de către unguri, care făcând o spărtură în mijlocul slavilor, i-au împins la nord și la sud, în timp ce ei s-au înstăpânit pe bogatele câmpii situate în centru.
(20) 16 = Matei Corvin (1443-1490) – rege al Ungariei și Croației între 1458 și 1490. (...) (n. ed.)
(21) Buda este orașul trecutului și al tradiției minunate. Cetatea romană, reședință mult iubită a marelui Matia, oraș sfânt al turcilor, care au încă o moschee și fac pelerinaj acolo, vechea Buda își ridică etajele din întărituri, la înălțimile cărora s-au ridicat delicioasele grădini. Nu parcurgem acest mal decât visând la vremurile care nu mai sunt. Aceste locuri astăzi pustii răsună din E. M. cu zvonuri de arme și cai de când își alegea nobilimea regele. Pașalele turcești sunt cele care au împodobit aceste răscruci unde se ridică fântâni din marmură roșie.
(22) După Pesta începe Puszta. Ungurii numesc așa stepele situate în centrul țării lor. Se întind de la Dunăre până în Transilvania, din Muncaci la Belgrad (22), într-o circumferință de peste 300 leghe.
22 = Oraș aflat la confluența Dunării cu râul Sava, (...). (n. ed.)
(23) Dacă această singurătate vă apasă, loviți solul, evocați amintirile unei epoci eroice, vor veni o mulțime să vă asalteze minte. Reprezentați-vă o nenumărată armată de turci și tătari, traversând stepele tumultuos, și împingând în fața ei, ca în 1526 (24), 200.000 prizonieri încărcați în lanțuri.
n. 24 = La 29 august 1526, la Mohacs, s-a desfășurat o mare bătălie între armatele ungară și otomană, încheiată cu victoria turcilor. Regele Ludovic II, precum și o mare parte a aristocrației și clerului, a murit în luptă. (n. ed.)
(24) Nu doar că invaziile turcilor îi împiedicau pe locuitori să se răspândească la sat, însă țăranii continuară, prin tradiție să trăiască pe pământul unde se fixaseră părinții lor.
(28) Asta nu ar fi becsuletes, și lasă grija de a întinde mâna slavonului, de care, în fond, acesta se achită foarte bine.
(27) Urmând cutuma orientală, zidul exterior e complet închis; rar se întâmplă ca o mică fereastră să-l străpungă în stradă.
(27) Ungurul nu găsește demn să-și umple casa cu plozi, precum sârbul sau românul. Nobila iapă n-are, zice el, decât un mânz: josnica scroafă e cea care fată o grămadă de purcei.
32 = La 16 iunie 1826, sultanul Mahmud II a decis să distrugă puternicul corp al ienicerilor, soldați din corpul de elită al infanteriei, care îi contesta autoritatea. La Constantinopol sunt uciși într-o zi 7.000 de oameni, carnagiul continuându-se în restul Imperiului Otoman, până la exterminarea unui număr de 120.000 de ieniceri, dintr-un total de 140.000. (n. ed.)”
(34-35) Cu cât entuziasm lua el armele când la umbra statului național mărșăluia spre turci! Creștinătatea îi datorează o recunoștință eternă acestui popor eroic, ce i-a fost cea mai solidă întărită avangardă a Occidentului, a oprit valul năvălirii musulmane care ar fi înghițit această civilizație de care suntem atât de mândri. (...) Un scriitor din această țară, Bertalan Szemere, se plângea în ultima vreme: „Ungurii care au apărat creștinătatea împotriva osmanlâilor, proprii lor frați, sunt pregătiți să o apere împotriva tiraniei moscovite. Poporul ungur va fi servit deci, de două ori, cauza umanității, dacă nu salvând-o ca un erou, cel puțin suferind pentru ea ca H... Poate că, adăuga el, în lanțul Carpaților, destinul a marcat deja Termopilele (36) unde mica noastră națiune, victorioasă sau victimă a giganților, va crește în istorie prin victorie sau moarte!”
36 = Aluzie la trecătoarea Termopile, unde, în 480 î. H. s-a desfășurat o bătălie aprigă între perși și greci, bătălie devenită faimoasă datorită curajului excepțional și sacrificiul grecilor conduși de Leonidas, regele Spartei.
(38) Unsă cu ceară, după obiceiul tătar, și învelită cu piele de mânz, această kulacs reprezintă ceva național și a inspirat unui poet ungur versuri demne de Anacreon (42).
42 = Poet liric grec, faimos datorită cântecelor și imnurilor scrise special pentru banchete și petreceri. (n. ed.)
(17) La vest, Ungaria are un aspect german destul de pronunțat. Țărani aduși din Suabia (7) au fost înrădăcinați acolo pentru a umple golurile apărute în urma războaielor cu turcii, (...).
(18) Fixați la est, la granița vechii Dacii, românii au fost supuși, însă nu mutați, de către unguri, care făcând o spărtură în mijlocul slavilor, i-au împins la nord și la sud, în timp ce ei s-au înstăpânit pe bogatele câmpii situate în centru.
(20) 16 = Matei Corvin (1443-1490) – rege al Ungariei și Croației între 1458 și 1490. (...) (n. ed.)
(21) Buda este orașul trecutului și al tradiției minunate. Cetatea romană, reședință mult iubită a marelui Matia, oraș sfânt al turcilor, care au încă o moschee și fac pelerinaj acolo, vechea Buda își ridică etajele din întărituri, la înălțimile cărora s-au ridicat delicioasele grădini. Nu parcurgem acest mal decât visând la vremurile care nu mai sunt. Aceste locuri astăzi pustii răsună din E. M. cu zvonuri de arme și cai de când își alegea nobilimea regele. Pașalele turcești sunt cele care au împodobit aceste răscruci unde se ridică fântâni din marmură roșie.
(22) După Pesta începe Puszta. Ungurii numesc așa stepele situate în centrul țării lor. Se întind de la Dunăre până în Transilvania, din Muncaci la Belgrad (22), într-o circumferință de peste 300 leghe.
22 = Oraș aflat la confluența Dunării cu râul Sava, (...). (n. ed.)
(23) Dacă această singurătate vă apasă, loviți solul, evocați amintirile unei epoci eroice, vor veni o mulțime să vă asalteze minte. Reprezentați-vă o nenumărată armată de turci și tătari, traversând stepele tumultuos, și împingând în fața ei, ca în 1526 (24), 200.000 prizonieri încărcați în lanțuri.
n. 24 = La 29 august 1526, la Mohacs, s-a desfășurat o mare bătălie între armatele ungară și otomană, încheiată cu victoria turcilor. Regele Ludovic II, precum și o mare parte a aristocrației și clerului, a murit în luptă. (n. ed.)
(24) Nu doar că invaziile turcilor îi împiedicau pe locuitori să se răspândească la sat, însă țăranii continuară, prin tradiție să trăiască pe pământul unde se fixaseră părinții lor.
(28) Asta nu ar fi becsuletes, și lasă grija de a întinde mâna slavonului, de care, în fond, acesta se achită foarte bine.
(27) Urmând cutuma orientală, zidul exterior e complet închis; rar se întâmplă ca o mică fereastră să-l străpungă în stradă.
(27) Ungurul nu găsește demn să-și umple casa cu plozi, precum sârbul sau românul. Nobila iapă n-are, zice el, decât un mânz: josnica scroafă e cea care fată o grămadă de purcei.
32 = La 16 iunie 1826, sultanul Mahmud II a decis să distrugă puternicul corp al ienicerilor, soldați din corpul de elită al infanteriei, care îi contesta autoritatea. La Constantinopol sunt uciși într-o zi 7.000 de oameni, carnagiul continuându-se în restul Imperiului Otoman, până la exterminarea unui număr de 120.000 de ieniceri, dintr-un total de 140.000. (n. ed.)”
(34-35) Cu cât entuziasm lua el armele când la umbra statului național mărșăluia spre turci! Creștinătatea îi datorează o recunoștință eternă acestui popor eroic, ce i-a fost cea mai solidă întărită avangardă a Occidentului, a oprit valul năvălirii musulmane care ar fi înghițit această civilizație de care suntem atât de mândri. (...) Un scriitor din această țară, Bertalan Szemere, se plângea în ultima vreme: „Ungurii care au apărat creștinătatea împotriva osmanlâilor, proprii lor frați, sunt pregătiți să o apere împotriva tiraniei moscovite. Poporul ungur va fi servit deci, de două ori, cauza umanității, dacă nu salvând-o ca un erou, cel puțin suferind pentru ea ca H... Poate că, adăuga el, în lanțul Carpaților, destinul a marcat deja Termopilele (36) unde mica noastră națiune, victorioasă sau victimă a giganților, va crește în istorie prin victorie sau moarte!”
36 = Aluzie la trecătoarea Termopile, unde, în 480 î. H. s-a desfășurat o bătălie aprigă între perși și greci, bătălie devenită faimoasă datorită curajului excepțional și sacrificiul grecilor conduși de Leonidas, regele Spartei.
(38) Unsă cu ceară, după obiceiul tătar, și învelită cu piele de mânz, această kulacs reprezintă ceva național și a inspirat unui poet ungur versuri demne de Anacreon (42).
42 = Poet liric grec, faimos datorită cântecelor și imnurilor scrise special pentru banchete și petreceri. (n. ed.)
II. Transilvania
(42) 49 = Se știe că romanii numeau Dacia vasta regiune cuprinsă între Carpați, Tisa, Dunăre și Marea Neagră. Au divizat-o în trei provincii, dintre care una, plasată în inima Daciei și înconjurată de o centură de munți, era denumită Mediteraneeană.
În Evul Mediu, ungurii au denumit Silvana regio ținutul împădurit situat în estul Ungariei. Regiune ce se găsea dincolo, și care forma altădată Dacia mediteraneeană, a primit numele Ultra Silvana sau Trans Sylvana. În ungară i s-a spus Erdely (erdo, pădure).
(...) (n. a.)
Dura lex! (89)
89 = Legea e dură! (n. t.)
(55) Când străbați Transilvania, chiar și numele satelor îți evocă trecutul, aproape la fiecare pas – Torokfalva (Bucium), sat turcesc; Tatarlaka (Tătârlaua) – sălașul tătarilor; (...) - Câte movile sunt numite mormântul tătarilor, mormântul turcilor!
(56) Principii chemau degeaba în țară moravi, nemți, români, bulgari etc: li se dădeau noilor sosiți satele devenite pustii. Nimic nu mergea: populația scădea pe zi ce trece. Printre aceste națiuni, sunt unele care s-au șters complet, altele ca bulgarii și moravii, nu mai sunt reprezentate astăzi decât prin câțiva indivizi.
(57) Trebuie numărați de asemenea câteva mii de armeni, greci, evrei și țigani. Acestor națiuni li se spune `tolerate`, în opoziție cu restul, pentru că nu formează corp distinct. Ultimele trei nu au nici un drept politic.
(57-58) 96 = (...) Românii sunt toți ortodocși (printre aceștia trebuie să numărăm câteva mii de greci și un număr mai mare de secui). (...) (n. a.)
(58-59) 97 = Ludovic II (1506-1526) – Rege al Ungariei, Croației și Boemiei între 1516 și 1526. (n. ed.)
(42) 49 = Se știe că romanii numeau Dacia vasta regiune cuprinsă între Carpați, Tisa, Dunăre și Marea Neagră. Au divizat-o în trei provincii, dintre care una, plasată în inima Daciei și înconjurată de o centură de munți, era denumită Mediteraneeană.
În Evul Mediu, ungurii au denumit Silvana regio ținutul împădurit situat în estul Ungariei. Regiune ce se găsea dincolo, și care forma altădată Dacia mediteraneeană, a primit numele Ultra Silvana sau Trans Sylvana. În ungară i s-a spus Erdely (erdo, pădure).
(...) (n. a.)
Dura lex! (89)
89 = Legea e dură! (n. t.)
(55) Când străbați Transilvania, chiar și numele satelor îți evocă trecutul, aproape la fiecare pas – Torokfalva (Bucium), sat turcesc; Tatarlaka (Tătârlaua) – sălașul tătarilor; (...) - Câte movile sunt numite mormântul tătarilor, mormântul turcilor!
(56) Principii chemau degeaba în țară moravi, nemți, români, bulgari etc: li se dădeau noilor sosiți satele devenite pustii. Nimic nu mergea: populația scădea pe zi ce trece. Printre aceste națiuni, sunt unele care s-au șters complet, altele ca bulgarii și moravii, nu mai sunt reprezentate astăzi decât prin câțiva indivizi.
(57) Trebuie numărați de asemenea câteva mii de armeni, greci, evrei și țigani. Acestor națiuni li se spune `tolerate`, în opoziție cu restul, pentru că nu formează corp distinct. Ultimele trei nu au nici un drept politic.
(57-58) 96 = (...) Românii sunt toți ortodocși (printre aceștia trebuie să numărăm câteva mii de greci și un număr mai mare de secui). (...) (n. a.)
(58-59) 97 = Ludovic II (1506-1526) – Rege al Ungariei, Croației și Boemiei între 1516 și 1526. (n. ed.)
III. Muntele regelui-Huedin-Hunii-Gilău. Gh.
Rakoczi II-Jibou-F. Rakoczi-N. Wesselenyi
(65) În ivirea acestui mic sălbatic, care, în anumite privințe, personifica Transilvania, am crezut că văd o prevestire fericită, și i-am aruncat bănuțul de rigoare, cu aerul unui consul roman ce răsplătește un semn bun.
(68-69) În timpurile moderne, câmpiile ce înconjoară Gilăul au fost teatrul unei bătălii pe care ungurii au purtat-o împotriva otomanilor. Aceasta a avut loc în 1660, și a fost provocată de revolta principelui Gheorghe Rakoczi II împotriva Padișahului. Se știe că principii Transilvaniei erau aleși de Dietă, însă numirea lor trebuie a aprobată de sultan, căruia îi plăteau tribut. Nu puteau face pace, nici declara război fără să fi primit autorizația Constantinopolului.
(72) Însă s-a întâmplat că împărații și-au uitat jurămintele și au călcat în picioare libertatea ungurilor. Aceștia luau armele și se răsculau. Nemulțumiții erau susținuți de Poartă sau de Franța, care nu pregetau să provoace încurcături Austriei.
(73) 130 = Gaius Iulius Caesar (c. 100-44 î. H.) – conducător politic și militar roman care a jucat un rol esențial în procesul de transformare al Republicii Romane în Imperiul Roman. Renumit pentru numeroasele campanii militare din vestul Europei (Galia, Britania, Germania) și Africa de Nord. Scriitor și orator talentat, dintre care s-a păstrat, bucurându-se de popularitate, volumul Comentarii de bello gallico (Comentarii asupra războiului galic) (n. ed.).
(65) În ivirea acestui mic sălbatic, care, în anumite privințe, personifica Transilvania, am crezut că văd o prevestire fericită, și i-am aruncat bănuțul de rigoare, cu aerul unui consul roman ce răsplătește un semn bun.
(68-69) În timpurile moderne, câmpiile ce înconjoară Gilăul au fost teatrul unei bătălii pe care ungurii au purtat-o împotriva otomanilor. Aceasta a avut loc în 1660, și a fost provocată de revolta principelui Gheorghe Rakoczi II împotriva Padișahului. Se știe că principii Transilvaniei erau aleși de Dietă, însă numirea lor trebuie a aprobată de sultan, căruia îi plăteau tribut. Nu puteau face pace, nici declara război fără să fi primit autorizația Constantinopolului.
(72) Însă s-a întâmplat că împărații și-au uitat jurămintele și au călcat în picioare libertatea ungurilor. Aceștia luau armele și se răsculau. Nemulțumiții erau susținuți de Poartă sau de Franța, care nu pregetau să provoace încurcături Austriei.
(73) 130 = Gaius Iulius Caesar (c. 100-44 î. H.) – conducător politic și militar roman care a jucat un rol esențial în procesul de transformare al Republicii Romane în Imperiul Roman. Renumit pentru numeroasele campanii militare din vestul Europei (Galia, Britania, Germania) și Africa de Nord. Scriitor și orator talentat, dintre care s-a păstrat, bucurându-se de popularitate, volumul Comentarii de bello gallico (Comentarii asupra războiului galic) (n. ed.).
IV. Clujul
(85) Timp de doi ani, locuitorii din Cluj au trebuit să plătească 168.000 taleri turcești.”
(97) ex-voto (175)
75 = Sintagmă latină care înseamnă `după dorință’, servind pentru, a denumi orice obiect pus în biserică drept ofrandă sau mulț. (n.t.)
(111) După 11 ani, Selim II a fost cel care a cerut pentru Ioan Sigismund mâna Margaretei, sora lui Carol IX.
(112) 211 = Este vorba de nobili unguri care considerau că, pentru binele țării, Transilvania trebuia să rămână sub suzeranitatea Imperiului Otoman în contextul izbucnirii Războiului cel Lung. Acesta a fost un conflict între turci și austrieci, care a durat între 1591 și 1616 și s-a desfășurat în Balcani, Ungaria, Țara Românească și Moldova. (...) (n. ed.)”
(113) Ceilalți au fost sugrumați în secret, după obiceiul turcesc.
(117) [G. Bethlen, principele Transilvaniei (1618-1637)] Îi propunea lui Ferdinand [împăratul Germaniei] să înceteze orice persecuție împotriva protestanților din Germania și Ungaria și să-și întoarcă puterile împotriva turcilor. `Împreună dispunem de forțele Spaniei, Austriei, Ungariei și Transilvaniei. Însărcinați-vă cu recrutarea, solda și întreținerea trupelor, iau asupra mea truda și pericolul acestei cruciade.`”
(118) Câștigase admirația otomanilor prin talentele și valoarea sa; personal le plăcea datorită manierei și limbii. Ca toți transilvănenii din epocă, Bethlen vorbea turcește, avea barbă lungă și capul ras. Otomanii i-au promis ajutor acestui principe, care se arătase fidel Porții în mod constant.
(127) Întors la Versailles, [ambasadorului] i-a fost ușor să-l convingă pe rege [Ludovic XIV], care avusese întotdeauna drept scop să atragă de partea sa nobilimea Ungariei: l-am văzut în 1664 trimițându-i 10.000 de scuzi lui Nicolae Zriny pentru a-l despăgubi de pierderile încercate în războiul cu turcii.
(85) Timp de doi ani, locuitorii din Cluj au trebuit să plătească 168.000 taleri turcești.”
(97) ex-voto (175)
75 = Sintagmă latină care înseamnă `după dorință’, servind pentru, a denumi orice obiect pus în biserică drept ofrandă sau mulț. (n.t.)
(111) După 11 ani, Selim II a fost cel care a cerut pentru Ioan Sigismund mâna Margaretei, sora lui Carol IX.
(112) 211 = Este vorba de nobili unguri care considerau că, pentru binele țării, Transilvania trebuia să rămână sub suzeranitatea Imperiului Otoman în contextul izbucnirii Războiului cel Lung. Acesta a fost un conflict între turci și austrieci, care a durat între 1591 și 1616 și s-a desfășurat în Balcani, Ungaria, Țara Românească și Moldova. (...) (n. ed.)”
(113) Ceilalți au fost sugrumați în secret, după obiceiul turcesc.
(117) [G. Bethlen, principele Transilvaniei (1618-1637)] Îi propunea lui Ferdinand [împăratul Germaniei] să înceteze orice persecuție împotriva protestanților din Germania și Ungaria și să-și întoarcă puterile împotriva turcilor. `Împreună dispunem de forțele Spaniei, Austriei, Ungariei și Transilvaniei. Însărcinați-vă cu recrutarea, solda și întreținerea trupelor, iau asupra mea truda și pericolul acestei cruciade.`”
(118) Câștigase admirația otomanilor prin talentele și valoarea sa; personal le plăcea datorită manierei și limbii. Ca toți transilvănenii din epocă, Bethlen vorbea turcește, avea barbă lungă și capul ras. Otomanii i-au promis ajutor acestui principe, care se arătase fidel Porții în mod constant.
(127) Întors la Versailles, [ambasadorului] i-a fost ușor să-l convingă pe rege [Ludovic XIV], care avusese întotdeauna drept scop să atragă de partea sa nobilimea Ungariei: l-am văzut în 1664 trimițându-i 10.000 de scuzi lui Nicolae Zriny pentru a-l despăgubi de pierderile încercate în războiul cu turcii.
VI.
Turda-Amintiri ale
romanilor-Pratul lu Traian-cheile- Huda lui Papară-Rimetea-Minele de
fier-Costumele-Țiganii-Minele de sare de la Ocna Mureș-Plângerile
transilvănenilor
(164) Regii Ungariei le livrau oficialilor o anumită cantitate de sare. Astfel, voievodul Transilvaniei avea sare în valoare de 300.000 florini, banul Croației și Dalmației de 1.000, iar guvernatorul Budei de 500.
(164) Regii Ungariei le livrau oficialilor o anumită cantitate de sare. Astfel, voievodul Transilvaniei avea sare în valoare de 300.000 florini, banul Croației și Dalmației de 1.000, iar guvernatorul Budei de 500.
VII. Arieșul-Spălatul aurului-Corturarii
(169) (...); și mai recent misionar Wilson, trecând prin Pesta, a crezut a recunoaște că țiganii din Ungaria, ca și cei din Turcia, vorbesc o limbă ce se apropie de dialectul folosit aproape de malurile Indusului, printre buturazi (332=Butsurades, în original. (n. t)).
(169) (...); și mai recent misionar Wilson, trecând prin Pesta, a crezut a recunoaște că țiganii din Ungaria, ca și cei din Turcia, vorbesc o limbă ce se apropie de dialectul folosit aproape de malurile Indusului, printre buturazi (332=Butsurades, în original. (n. t)).
VIII. Colegiile în Transilvania-Aiud și
Blaj-Viitorul politic al neamului român
(184) Colegiul de la Aiud a fost creat de principele Bethlen și stabilit inițial la Alba Iulia. (...) În 1658, turcii și tătarii care răvășeau Transilvania au masacrat o parte din elevi, pe restul transformându-i în sclavi. Clădirile au fost distruse, iar biblioteca, care încă mai conținea cărți din palatul lui M. Corvin, a fost destinată flăcărilor.
(185) (…) 345 = Fragment din locuțiunea latină Vir bonus, dicenti peritus (om de valoare, expert în vorbire), atribuită lui Cato și preluată de alte personalități antice. Expresia scoate în evidență calitățile morale și tehnice necesare unui bun orator. (n. ed.)
(191-192) (…) 350 = Iustinian I , supranumit și Iustinian cel Mare (c. 482-565) – conducător al Imperiului Bizantin între 527-565. A jucat un rol important în răspândirea creștinismului prin construirea a numeroase biserici (Hagi Sofia) și elaborarea de norme religioase (standardizarea Liturghiei). (n. ed.)
(193) (...), principele Gh. Rakoczi I poruncise să se traducă în limba română cărțile sfinte care până atunci erau scrise în vechea slavonă.
(198) Astfel, pentru a-l convinge pe episcop că nu i-am adresat o înjurătură, o metaforă în genul celor făcute de Horațiu în genul celor din faimoasa lui odă către Mecena (358), (...).
358 = Quintus Horatius Flaccus (65-27 î.H.) – poet liric roman, autor a 4 volume de Ode, în care se găsesc mai multe poeme dedicate lui Mecena, politician și om de cultură, patronul lui Horațiu. Cel mai probabil de Gerando se referă la poemul Maecenas atavis edite regibus..., care inaugurează seria Odelor. (n. ed.)
(199) [prof. de filoz. de la col. Blaj] Dl. Papp, ale cărui funcții îl obligă la o muncă fără oprire, a găsit o modalitate în momentele sale libere, de a studia principalele limbi ale Europei, el vorbind franceza, italiana, germana, latina, maghiara, română și turca.
365 = Gherasim Adamovici (1733-1794) – prelat ortodox de origine sârbă, episcop ortodox al Transilvanie între 1789-1794. (n. ed.)
366 = De Gerando se referă la Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae. Prima variantă a petiției adresate împăratului Leopold II, care cerea drepturi politice, civile și religioase pentru românii transilvăneni a a fost redactată în 1791 de către Ignatie Daraban, episcopul greco –catolic de Oradea. În martie 1792, o a doua variantă, mult extinsă, a fost redactată de Ioan Bob și Gherasim Adamovici, însă cererile au fost respinse. (n. ed.)
(184) Colegiul de la Aiud a fost creat de principele Bethlen și stabilit inițial la Alba Iulia. (...) În 1658, turcii și tătarii care răvășeau Transilvania au masacrat o parte din elevi, pe restul transformându-i în sclavi. Clădirile au fost distruse, iar biblioteca, care încă mai conținea cărți din palatul lui M. Corvin, a fost destinată flăcărilor.
(185) (…) 345 = Fragment din locuțiunea latină Vir bonus, dicenti peritus (om de valoare, expert în vorbire), atribuită lui Cato și preluată de alte personalități antice. Expresia scoate în evidență calitățile morale și tehnice necesare unui bun orator. (n. ed.)
(191-192) (…) 350 = Iustinian I , supranumit și Iustinian cel Mare (c. 482-565) – conducător al Imperiului Bizantin între 527-565. A jucat un rol important în răspândirea creștinismului prin construirea a numeroase biserici (Hagi Sofia) și elaborarea de norme religioase (standardizarea Liturghiei). (n. ed.)
(193) (...), principele Gh. Rakoczi I poruncise să se traducă în limba română cărțile sfinte care până atunci erau scrise în vechea slavonă.
(198) Astfel, pentru a-l convinge pe episcop că nu i-am adresat o înjurătură, o metaforă în genul celor făcute de Horațiu în genul celor din faimoasa lui odă către Mecena (358), (...).
358 = Quintus Horatius Flaccus (65-27 î.H.) – poet liric roman, autor a 4 volume de Ode, în care se găsesc mai multe poeme dedicate lui Mecena, politician și om de cultură, patronul lui Horațiu. Cel mai probabil de Gerando se referă la poemul Maecenas atavis edite regibus..., care inaugurează seria Odelor. (n. ed.)
(199) [prof. de filoz. de la col. Blaj] Dl. Papp, ale cărui funcții îl obligă la o muncă fără oprire, a găsit o modalitate în momentele sale libere, de a studia principalele limbi ale Europei, el vorbind franceza, italiana, germana, latina, maghiara, română și turca.
365 = Gherasim Adamovici (1733-1794) – prelat ortodox de origine sârbă, episcop ortodox al Transilvanie între 1789-1794. (n. ed.)
366 = De Gerando se referă la Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae. Prima variantă a petiției adresate împăratului Leopold II, care cerea drepturi politice, civile și religioase pentru românii transilvăneni a a fost redactată în 1791 de către Ignatie Daraban, episcopul greco –catolic de Oradea. În martie 1792, o a doua variantă, mult extinsă, a fost redactată de Ioan Bob și Gherasim Adamovici, însă cererile au fost respinse. (n. ed.)
IX. Piatra Caprii-A. Iulia (Apulensis Colonia)-Investirea unui principe în T.-Catedrala-Mormântul
lui I. de H.-Biblioteca-Vințu de Jos
(211) Dintr-un munte vecin curge un torent cu apă cu gheață sub care se așează țăranii bolnavi și care este numit Pârâul Turc (378). Se povestește că niște fugari turci care se ascunseseră acolo au fost surprinși de locuitori. Aceștia au pus în torent pietre, care, lansate, i-au zdrobit pe barbari.
(214) Gyula (383)
383 = În sursele bizantine este titlul unuia dintre conducătorii unguri din sec. IX-X.
(215-6) (…); trăsura, în fundul căreia se așeza principele: în față se vedea cancelarul purtând actul de investitură turcesc (388). (…) După o pauză, în care se prezentau ambadorii, cancelarul enunța un discurs în numele principele, care adăuga câteva cuvinte, apoi citea actul turcesc tradus în limba ungară. (…) Convivii făceau abluțiuni după moda turcească, înainte și după masă. (390)
388 = Numit în turcește ahdname. (n. a.).
390 = Referitor la obiceiul spălării mâinilor. (n. ed.)
(216-7) [biserica Sf. Mihail] Este construită, se spune, pe amplasamentul unui templu păgân; totuși, antichitățile care s-au descoperit la Alba Iulia au fost găsite foarte departe de acolo. (…) Ici și colo, în mijlocul pietrelor albe, iese în evidență câte o friză ale cărei figuri sunt pe jumătate sparte, apar capete de sfinți între care, lucru bizar, au fost plasate vestale romane.
(218) (…) 393 = Chiar dacă ungurii i-au dat și numele de Ioan Huniade (Hunyadi Janos – n. t.), el se numea Ioan Szebkely de Sf. Gheorghe (Szent Gyorgy). Era ban al Croației, Dalmației și Slavoniei, (…).
(219) Am remarcat o piatră ce fuses scoasă din Mureș, pe care se găsea o inscripție grecească, din care nu am putut citi decât primele. cuvinte, Ηλιω…, `Soarelui`.
395 = De Gerando face o confuzie. Lupta de la Sântimbru, dintre armatele otomane și cele ungare și transilvănene, conduse de Iancu de Hunedoara, s-a desfășurat la 18 martie 1442, iar episcopul G. Lepes a fost ucis în cursul confruntării. (…) (n. ed.)
(220) Teribila nenorocire: s-a întâmplat ca Martinuzzi să fie omorât chiar în momentul în care recupera Lipova de la turci, în momentul când Iuliu III îl numea cardinal, (…).
(223) [averea episcopului Martinuzzi din cetatea Gherla] (…) 300 de cai magnifici cumpărați cu mare cheltuială din Turcia; (…).
(211) Dintr-un munte vecin curge un torent cu apă cu gheață sub care se așează țăranii bolnavi și care este numit Pârâul Turc (378). Se povestește că niște fugari turci care se ascunseseră acolo au fost surprinși de locuitori. Aceștia au pus în torent pietre, care, lansate, i-au zdrobit pe barbari.
(214) Gyula (383)
383 = În sursele bizantine este titlul unuia dintre conducătorii unguri din sec. IX-X.
(215-6) (…); trăsura, în fundul căreia se așeza principele: în față se vedea cancelarul purtând actul de investitură turcesc (388). (…) După o pauză, în care se prezentau ambadorii, cancelarul enunța un discurs în numele principele, care adăuga câteva cuvinte, apoi citea actul turcesc tradus în limba ungară. (…) Convivii făceau abluțiuni după moda turcească, înainte și după masă. (390)
388 = Numit în turcește ahdname. (n. a.).
390 = Referitor la obiceiul spălării mâinilor. (n. ed.)
(216-7) [biserica Sf. Mihail] Este construită, se spune, pe amplasamentul unui templu păgân; totuși, antichitățile care s-au descoperit la Alba Iulia au fost găsite foarte departe de acolo. (…) Ici și colo, în mijlocul pietrelor albe, iese în evidență câte o friză ale cărei figuri sunt pe jumătate sparte, apar capete de sfinți între care, lucru bizar, au fost plasate vestale romane.
(218) (…) 393 = Chiar dacă ungurii i-au dat și numele de Ioan Huniade (Hunyadi Janos – n. t.), el se numea Ioan Szebkely de Sf. Gheorghe (Szent Gyorgy). Era ban al Croației, Dalmației și Slavoniei, (…).
(219) Am remarcat o piatră ce fuses scoasă din Mureș, pe care se găsea o inscripție grecească, din care nu am putut citi decât primele. cuvinte, Ηλιω…, `Soarelui`.
395 = De Gerando face o confuzie. Lupta de la Sântimbru, dintre armatele otomane și cele ungare și transilvănene, conduse de Iancu de Hunedoara, s-a desfășurat la 18 martie 1442, iar episcopul G. Lepes a fost ucis în cursul confruntării. (…) (n. ed.)
(220) Teribila nenorocire: s-a întâmplat ca Martinuzzi să fie omorât chiar în momentul în care recupera Lipova de la turci, în momentul când Iuliu III îl numea cardinal, (…).
(223) [averea episcopului Martinuzzi din cetatea Gherla] (…) 300 de cai magnifici cumpărați cu mare cheltuială din Turcia; (…).
XI. Zlatna-Urme
romane-Vulcoi-Minerii
(246) La strigătul „Apă”, scos de vizitiu, o frumoasă româncă a ieșit ținând în mână unul dintre acele vase grațioase cu formă etruscă, ce încă mai sunt folosite în țară.
(250) Toți munții pe care îi vezi de la Vulcoi adăpostesc aur. Unul dintre ei a fost complet despicat de romani.
(254) 450 = Geza II (1130-1162) – rege al Ungariei și al Croației între 1141 și 1162.
(246) La strigătul „Apă”, scos de vizitiu, o frumoasă româncă a ieșit ținând în mână unul dintre acele vase grațioase cu formă etruscă, ce încă mai sunt folosite în țară.
(250) Toți munții pe care îi vezi de la Vulcoi adăpostesc aur. Unul dintre ei a fost complet despicat de romani.
(254) 450 = Geza II (1130-1162) – rege al Ungariei și al Croației între 1141 și 1162.
XII. Detunata–Roșia
Montană-Unbogat țăran român-Cetate-Exploatarea
minelor sub daci și sub romani –Pianu de Sus-Săcărâmb
(267) Reaua-voință a administrației adaugă și mai multe obstacole țăranului miner. Și de altfel, ce mijloace are el la dispoziția sa? Aceleași, mai mult sau mai puțin, pe care le-au avut coloniștii lui Traian. Dintr-un anumit punct de vedere, este interesant pentru un călător din sec. XIX să regăsească industria romană pe acest pământ semi-clasic, dar este supărător faptul că, în ceea ce privește tehnica, cele mai bogate mine ale Europei nu sunt date în grija unor mâini mai demne.
(268) Nu voi mai spune nimic nici despre uzinele de la Abrud, marele burg pierdut printre munți, și care suntem asigurați că e construit pe ruinele orașului romania Auraria Major (462).
462 = Nu avem suficiente probe pentru a combate opinia admisă. Pe tăblițele de ceară găsite în împrejurimi, Abrudul e desemnat sub numele Alburnum majus. Numele pe care i l-au dat românii și prin urmare denumirea ungurească (Abrud Banya, mina Abrudului), par să derive din Alburnum. (n. a.)
(267) Reaua-voință a administrației adaugă și mai multe obstacole țăranului miner. Și de altfel, ce mijloace are el la dispoziția sa? Aceleași, mai mult sau mai puțin, pe care le-au avut coloniștii lui Traian. Dintr-un anumit punct de vedere, este interesant pentru un călător din sec. XIX să regăsească industria romană pe acest pământ semi-clasic, dar este supărător faptul că, în ceea ce privește tehnica, cele mai bogate mine ale Europei nu sunt date în grija unor mâini mai demne.
(268) Nu voi mai spune nimic nici despre uzinele de la Abrud, marele burg pierdut printre munți, și care suntem asigurați că e construit pe ruinele orașului romania Auraria Major (462).
462 = Nu avem suficiente probe pentru a combate opinia admisă. Pe tăblițele de ceară găsite în împrejurimi, Abrudul e desemnat sub numele Alburnum majus. Numele pe care i l-au dat românii și prin urmare denumirea ungurească (Abrud Banya, mina Abrudului), par să derive din Alburnum. (n. a.)
XIII. Românii
(274) Astăzi dansatorii români poartă, precum romanii, două curele garnisite cu nasturi de cupru, ce se încrucișează pe umeri, una fiind asemenea unei chingi.
(281) Această dispoziție a românilor are legătură cu originea lor italiană. (...) Prim., își confecționează naiuri din bețișoare de salcie, și-i auzi pretutindeni cântând câte-o melodie. Pare o eglogă de Vergiliu (484) în acțiune.
484 = Publius Vergilius Maro (70 -19 î. H.) – unul dintre cei mari poeți romani, autor al poemului epic Eneida, al Bucolicelor și Georgicelor. (n. ed.)
(282) Țărăncile românce aparțin acelei tipologii particulare pe care o regăsim la femeile din Italia. Când le vezi urcând dealurile, purtându-și cu atâta grație severă vasele de formă etruscă, îți reamintești de statuile antice. Numai cămașa brodată, mantaua îmblănită și cizmele roșii le oferă acestor femei romane ceva oriental.
(284) Ele au obiceiul, precum bărbații, de a săruta mâna în semn de respect. Această cutumă, răspândită prin tot Orientul, nu are semnificația pe care i-am putea–o atribui în regiunile noastre.
(287) Ei denumesc obiceiul acesta pomană, `pentru mani` (492), sperând că semenii pe care i-au pierdut nu vor suferi pe lumea cealaltă nici de foame, nici de sete, dacă-i ajută pe cei din lumea asta.
(290) Dacă nu are mânia, elanul ungurului, are în schimb încăpățânarea rezistenței. `Lovește până la moarte!`, zice un proverb folosit printre români. Ceva din valoarea romanilor a rămas în ei și, comparându-se cu sașii, a căror ardoare pacifistă nu se vede decât în comerț ei spun: `Un român la 10 sași.`
(296) În altele izbucnește acea mândrie pe care o inspiră românului amintirea originii sale.
(274) Astăzi dansatorii români poartă, precum romanii, două curele garnisite cu nasturi de cupru, ce se încrucișează pe umeri, una fiind asemenea unei chingi.
(281) Această dispoziție a românilor are legătură cu originea lor italiană. (...) Prim., își confecționează naiuri din bețișoare de salcie, și-i auzi pretutindeni cântând câte-o melodie. Pare o eglogă de Vergiliu (484) în acțiune.
484 = Publius Vergilius Maro (70 -19 î. H.) – unul dintre cei mari poeți romani, autor al poemului epic Eneida, al Bucolicelor și Georgicelor. (n. ed.)
(282) Țărăncile românce aparțin acelei tipologii particulare pe care o regăsim la femeile din Italia. Când le vezi urcând dealurile, purtându-și cu atâta grație severă vasele de formă etruscă, îți reamintești de statuile antice. Numai cămașa brodată, mantaua îmblănită și cizmele roșii le oferă acestor femei romane ceva oriental.
(284) Ele au obiceiul, precum bărbații, de a săruta mâna în semn de respect. Această cutumă, răspândită prin tot Orientul, nu are semnificația pe care i-am putea–o atribui în regiunile noastre.
(287) Ei denumesc obiceiul acesta pomană, `pentru mani` (492), sperând că semenii pe care i-au pierdut nu vor suferi pe lumea cealaltă nici de foame, nici de sete, dacă-i ajută pe cei din lumea asta.
(290) Dacă nu are mânia, elanul ungurului, are în schimb încăpățânarea rezistenței. `Lovește până la moarte!`, zice un proverb folosit printre români. Ceva din valoarea romanilor a rămas în ei și, comparându-se cu sașii, a căror ardoare pacifistă nu se vede decât în comerț ei spun: `Un român la 10 sași.`
(296) În altele izbucnește acea mândrie pe care o inspiră românului amintirea originii sale.
(296) Ultimele două, care reflectă sentimentul patriotic și ura față de turcii asupritori, se datorează unui distins poet, dl. Negruzii,
boier din Moldova.
(301) IV. Ostașul Păstor
Frumoasă, superbă Dunăre, ce înconjori ca un colier patria bogată în roade a marelui Aurelian, / (...) / (...) Își plâng, acești demni Romani, frumoasa lor patrie./
(301) IV. Ostașul Păstor
Frumoasă, superbă Dunăre, ce înconjori ca un colier patria bogată în roade a marelui Aurelian, / (...) / (...) Își plâng, acești demni Romani, frumoasa lor patrie./
XIV Valea Mureșului-Vețel (Sergidava)-Deva-Bulgarii-Castelul
Huniazilor
(306) (...), deși această cetate a fost construită din vremuri imemorabile. Cea mai răspândită părere este că a fost construită din ordinul împăratului Traian, cel care a cucerit primul Transilvania, numită în acele timpuri Dacia, cum o remarcă istoricii. (527)
527 = Memoires du comte Bethlen Miklos, t. II, cap 27. (n. a.)
(308) Puține regiuni ar oferi atâtea ruine precum Transilvania, dacă turcii n-ar fi răvășit-o fără încetare.
(308) În aceste văi a crescut Iancu de Hunedoara, spre disperarea turcilor și salvarea creștinătății.
(310) [castelul Huniazilor] Turnul din sud poară numele slavon de Neboi sa, `Nu te teme`.
(312) [castelul Huniazilor] Legenda spune că în această incintă Iancu de Hunedoara a chemat Dieta, pregătindu-și victoria asuprta necredincioșilor.
(313) După moartea lui Matia, el a fost a deținut de fiul său, Ioan Corvin, a cărui văduvă, Beatrix Frangipani, l-a vândut familiei Torok. În 1605, Ștefan Torok (535) fiind făcut prizonier de turci și dus la Constantinopol, soția sa a vândut caselul. cu 12.000 scuzi.
535 = Ștefan Torok de Enying II (?-1618) – ultimul membru al unei familii influente în sec. XVI. De Gerando face o confuzie: Balint Torok de Enying, bunicul lui Ștefan, a murit în prizonierat la turci. (…) (n. ed.)
(314) Când Emeric Tokoly a plătit gestul de infidelitate, adică a fost declarant trădător și privat de bunurile sale, la fel ca Nicolae Zolyomi, fiul predecesorului, care se refugiase în Turcia, castelul revenise principelui Transilvaniei, Mihai Apafy, și apoi succesorului său, Leopold.
(306) (...), deși această cetate a fost construită din vremuri imemorabile. Cea mai răspândită părere este că a fost construită din ordinul împăratului Traian, cel care a cucerit primul Transilvania, numită în acele timpuri Dacia, cum o remarcă istoricii. (527)
527 = Memoires du comte Bethlen Miklos, t. II, cap 27. (n. a.)
(308) Puține regiuni ar oferi atâtea ruine precum Transilvania, dacă turcii n-ar fi răvășit-o fără încetare.
(308) În aceste văi a crescut Iancu de Hunedoara, spre disperarea turcilor și salvarea creștinătății.
(310) [castelul Huniazilor] Turnul din sud poară numele slavon de Neboi sa, `Nu te teme`.
(312) [castelul Huniazilor] Legenda spune că în această incintă Iancu de Hunedoara a chemat Dieta, pregătindu-și victoria asuprta necredincioșilor.
(313) După moartea lui Matia, el a fost a deținut de fiul său, Ioan Corvin, a cărui văduvă, Beatrix Frangipani, l-a vândut familiei Torok. În 1605, Ștefan Torok (535) fiind făcut prizonier de turci și dus la Constantinopol, soția sa a vândut caselul. cu 12.000 scuzi.
535 = Ștefan Torok de Enying II (?-1618) – ultimul membru al unei familii influente în sec. XVI. De Gerando face o confuzie: Balint Torok de Enying, bunicul lui Ștefan, a murit în prizonierat la turci. (…) (n. ed.)
(314) Când Emeric Tokoly a plătit gestul de infidelitate, adică a fost declarant trădător și privat de bunurile sale, la fel ca Nicolae Zolyomi, fiul predecesorului, care se refugiase în Turcia, castelul revenise principelui Transilvaniei, Mihai Apafy, și apoi succesorului său, Leopold.
XVI. Ungurii
(332) Țara era continuu expusă incursiunilor turcilor și tătarilor. Trebuia să aștepți inamicul sub niște ziduri puterernice, fie să fugi din calea lui. În acest ultim caz te îndreptai spre orașul fortificat cel mai apropiat sau spre castelul vecin și îți abandonai flăcărilor turcilor casa și tot ce conținea ea. (...) Timp de cinci secole, un popor întreg a trăit cu amintirea jafului de ieri și cu teama incendiului de mâine.
(349-50)(…) 562 = (...) Cuvintele colback, dolman, skako, soutache, care desemnează diferite părți ale uniformei, sunt cuvinte ungurești mai mult sau mai puțin alterate. Primele două vin din turcă. (...) (n. a.)
(332) Țara era continuu expusă incursiunilor turcilor și tătarilor. Trebuia să aștepți inamicul sub niște ziduri puterernice, fie să fugi din calea lui. În acest ultim caz te îndreptai spre orașul fortificat cel mai apropiat sau spre castelul vecin și îți abandonai flăcărilor turcilor casa și tot ce conținea ea. (...) Timp de cinci secole, un popor întreg a trăit cu amintirea jafului de ieri și cu teama incendiului de mâine.
(349-50)(…) 562 = (...) Cuvintele colback, dolman, skako, soutache, care desemnează diferite părți ale uniformei, sunt cuvinte ungurești mai mult sau mai puțin alterate. Primele două vin din turcă. (...) (n. a.)
AUGUSTE DE GERANDO, Transilvania
și locuitorii săi, vol. II, trad. fr. (1850) A.-M. Stan, trad. lat. Lukacs J., ap. Critic A.-M. S.
& L. J., ed. Casa Cărții de Știință/col. Biblioteca valorilor transilvane,
Cluj-Napoca, 2015, 378 p.
XVII. Orașele săsești-
(11) (…) 14 = În Ungaria nu s-au utilizat decât monede cu valoare mică, până la Bela I, care a introdus, în 1061, monede de aur din Bizanț (Thuroczi). El a fixat valoarea acestora la 40 dinari de argint (Katona). (...) (n. a.)
(18) Sebeșul săsesc datează din 1150. Acest caz, despre care s-a crezut fără temei, fără prea mare fundament, că a fost ridicat pe ruinele unei colonii romane. (29), (...).
29 = Romanae muliares coloniae – (n. a.)
(18-19) Sebeșul săsesc a fost devastat cu cruzime de către turci în 1438, atunci când Amurat (31), furios pe eșecul pe care l-a întâmpinat în fața Belgradului, a pus să fie jefuită Transilvania.
31 = Sultanul Murad II (1404-1451) – conducător al Imperiului Otoman între 1421-1451 cu o întrerupere între 1444-1446. – (n. A. M. S.)
(22) Deasupra uneia dintre porți se citea odinioară o inscripție romană; piatra pe care aceasta fusese gravată a dispărut; neîndoielnic că ea fusese găsită prin împrejurimi.
(26) [satul Gușterița, azi cartier al Sibiului] Pastorul acestui sat, dl. Ackner, (...), a adunat tot felul de obiecte găsite prin țară și mai ales în apropiere de Sibiu. El posedă monede, arme romane și minerale frumoase.
(30) [1690-2] (...) armelor lui Emeric Thokoli, când el a revendicat principatul Turcilor în fruntea turcilor și a ungurilor nemulțumiți. (...) De îndată ce s-a auzit de sosirea lui Thokoli și a turcilor, consilierii guvernamentali și magnații sau dep. care țineau cu împăratul s-au retras de la Iernut la Cluj. (...) Ludovic de Baden (75) a venit să se opună înaintării turcilor; și, în pofida oricărei energii pe care a putut să o desfășoare, Thokoli a fost nevoit să abandoneze Transilvania.
75 = Ludovic Wilhelm, marchiz de Baden-Baden (1655-1707) – Supranumit Ludovic cel Turc datorită succeselor împotriva otomanilor, a fost decorat de Leopold I cu Lâna de Aur. (n. AMS)
(32) Împăratul Carol VI (79) este cel care a pus să fie străpuns în 1727, după cum o indică câteva cuvinte latine înscrise în piatră, în genul inscripțiilor romane.
9 = Carol VI (1685-1740) – conducător al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, rege al Ungariei, Croației și Boemiei, arhiduce al Austriei (1711-1740). În urma războiului austro-turc din 1716-1718 a reușit să încorporeze Banatul în Ungaria și a instaurat dominația directă a Habsburgilor asupra Serbiei și Olteniei. – (n. A. M. S.)
(35) (…) 89 = În original Hospodar (cuvânt de origine slavă). Titlu purtat în vechime de domnii români. – (A. M. S.)
(11) (…) 14 = În Ungaria nu s-au utilizat decât monede cu valoare mică, până la Bela I, care a introdus, în 1061, monede de aur din Bizanț (Thuroczi). El a fixat valoarea acestora la 40 dinari de argint (Katona). (...) (n. a.)
(18) Sebeșul săsesc datează din 1150. Acest caz, despre care s-a crezut fără temei, fără prea mare fundament, că a fost ridicat pe ruinele unei colonii romane. (29), (...).
29 = Romanae muliares coloniae – (n. a.)
(18-19) Sebeșul săsesc a fost devastat cu cruzime de către turci în 1438, atunci când Amurat (31), furios pe eșecul pe care l-a întâmpinat în fața Belgradului, a pus să fie jefuită Transilvania.
31 = Sultanul Murad II (1404-1451) – conducător al Imperiului Otoman între 1421-1451 cu o întrerupere între 1444-1446. – (n. A. M. S.)
(22) Deasupra uneia dintre porți se citea odinioară o inscripție romană; piatra pe care aceasta fusese gravată a dispărut; neîndoielnic că ea fusese găsită prin împrejurimi.
(26) [satul Gușterița, azi cartier al Sibiului] Pastorul acestui sat, dl. Ackner, (...), a adunat tot felul de obiecte găsite prin țară și mai ales în apropiere de Sibiu. El posedă monede, arme romane și minerale frumoase.
(30) [1690-2] (...) armelor lui Emeric Thokoli, când el a revendicat principatul Turcilor în fruntea turcilor și a ungurilor nemulțumiți. (...) De îndată ce s-a auzit de sosirea lui Thokoli și a turcilor, consilierii guvernamentali și magnații sau dep. care țineau cu împăratul s-au retras de la Iernut la Cluj. (...) Ludovic de Baden (75) a venit să se opună înaintării turcilor; și, în pofida oricărei energii pe care a putut să o desfășoare, Thokoli a fost nevoit să abandoneze Transilvania.
75 = Ludovic Wilhelm, marchiz de Baden-Baden (1655-1707) – Supranumit Ludovic cel Turc datorită succeselor împotriva otomanilor, a fost decorat de Leopold I cu Lâna de Aur. (n. AMS)
(32) Împăratul Carol VI (79) este cel care a pus să fie străpuns în 1727, după cum o indică câteva cuvinte latine înscrise în piatră, în genul inscripțiilor romane.
9 = Carol VI (1685-1740) – conducător al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, rege al Ungariei, Croației și Boemiei, arhiduce al Austriei (1711-1740). În urma războiului austro-turc din 1716-1718 a reușit să încorporeze Banatul în Ungaria și a instaurat dominația directă a Habsburgilor asupra Serbiei și Olteniei. – (n. A. M. S.)
(35) (…) 89 = În original Hospodar (cuvânt de origine slavă). Titlu purtat în vechime de domnii români. – (A. M. S.)
XVIII. Făgăraș –Baronii liberi
(40) (…) 90 = Mihail Apafi I (1632-1690) – principe al Transilvaniei între 1661-1690. Până în 1683, când otomanii au fost înfrânți la asediul Vienei, Apafi a rămas supus Înaltei Porți, opunându-se împăratului Leopold – (n. A.M.S.).
(52) (...) și te întrebi dacă nu cumva dacă nu ai părăsit frontiera Turciei, când îi întâlnești pe acești copii blonzi ai Germaniei, (...).
(61) Atunci când Transilvania era tributară sultanului, exista la Sibiu un han care avea ca emblemă: La împăratul Turciei.
(63) `Când turcii și tătarii devastează Transilvania, spuneau ei [ungurii], voi [sașii] vă închideți în orașele voastre, priviți de la înălțimea zidurilor dezastrele țării; în schimb, noi încălecăm pe cal și mergem la război.`
(67) Vremea în care burghezia din Brașov își apărau imunitatea pe câmpul de luptă era aceeași în care în care ei împrumutau suveranilor sume considerabile, în care făceau comerț până la Trebizond (141) și furnizau Europei Orientale cele mai bune prod. ale ei.
141 = Trebizond sau Trapezunt – oraș pe coasta Mării Negre, azi în NE Turciei. Între 1204 și 1461 a fost capitala unui imperiu cu același nume, în fapt un stat succesor al Imperiului Bizantin – (n. AMS)
(40) (…) 90 = Mihail Apafi I (1632-1690) – principe al Transilvaniei între 1661-1690. Până în 1683, când otomanii au fost înfrânți la asediul Vienei, Apafi a rămas supus Înaltei Porți, opunându-se împăratului Leopold – (n. A.M.S.).
(52) (...) și te întrebi dacă nu cumva dacă nu ai părăsit frontiera Turciei, când îi întâlnești pe acești copii blonzi ai Germaniei, (...).
(61) Atunci când Transilvania era tributară sultanului, exista la Sibiu un han care avea ca emblemă: La împăratul Turciei.
(63) `Când turcii și tătarii devastează Transilvania, spuneau ei [ungurii], voi [sașii] vă închideți în orașele voastre, priviți de la înălțimea zidurilor dezastrele țării; în schimb, noi încălecăm pe cal și mergem la război.`
(67) Vremea în care burghezia din Brașov își apărau imunitatea pe câmpul de luptă era aceeași în care în care ei împrumutau suveranilor sume considerabile, în care făceau comerț până la Trebizond (141) și furnizau Europei Orientale cele mai bune prod. ale ei.
141 = Trebizond sau Trapezunt – oraș pe coasta Mării Negre, azi în NE Turciei. Între 1204 și 1461 a fost capitala unui imperiu cu același nume, în fapt un stat succesor al Imperiului Bizantin – (n. AMS)
XX. Brașovul
(69) Străzile sale sunt pline de oameni aparținând nu doar tuturor naționalitățile din Transilvaniei, ci și veniți din regiunile învecinate. Se simte că se ajunge la granița Turciei. Greci vioi și agili se ciocnesc pe promenadă de persoane serioase, în robe lungi de mătase, care fumează cu demnitate din pipe lungi. (...) Costumele diferite ale acestor oaspeți, pe care afacerile sau plăcerile îi aduc la Brașov, dau orașului o înfățișare orientală; și vi se servește dulceață, cafea turcească și mămăligă sub un chioșc în aer liber, în sunetul unei fântâni arteziene.
(71) Ca să nu vorbim decât de principalele evenimente, e suficient să pomenim cele trei atacuri pe care le-a sprijinit în decurs de 16 ani, împotriva trupelor lui Amurat II, care i-a dus cu sine pe senatorii orașului; (...), și asalturile pe care i le-a dat trei ani mai târziu Mahomed (147) (...).
147 = A. de Gerando face o confuzie între sultanul Soliman Magnificul, care a domnit între 1520 și 1566, și sultanul Mahomed II (1432-1481), conducător al Imperiului.Otoman între 1444-1446 și 1451-1481. (...) (n. AMS)
(72) [Gabriel] Bathory s-a retras, dar l-a trimis [1611] la Constantinopol pe Gabriel Bethlen, pentru a cere ajutor turcilor.
(73) [1611] Armata otomană avea să se întoarcă împotriva Brașovului, singurul oraș care îi rezista lui Bathory. Michael Weiss a înțeles că va fi înfrânt dacă doi inamici îl atacau simultan. El i-a cerut o întrevedere lui Honyr pașa, care comanda forțele sultanului. Cei doi s-au întâlnit în fața porții unei mănăstiri, la umbra teilor; Weiss i-a explicat motivul care îi forța pe compatrioții săi să pună mân pe arme, iar când discuția s-a terminat, pașa a trecut de partea sașilor. El și-a dus trupele înapoi în Turcia.
(74) El [G. Bathory] a vrut să se despartă de G. Bethlen, cel mai bun susținător al său; acesta se retrăsese la Constantinopol. Pentru a-și păstra bunăvoința sultanului [Ahmed I], el l-a trimis acolo pe Andras Getzi, care trebuia să justifice comportamentul său.
(75) Sultanul a pus capăt printr-un aranjament războiului pe care Brașovul îl purta de trei ani [cu G. Bathory].”
(77-8) După alții, regele Sigismund [sec. XIV-XV] a construit-o cu muncitori aduși din Bulgaria.
(78) [cronica murală a catedralei din Brașov] Cronica se oprea în 1571, fără îndoială pentru că se umpluse cartea: căci, din cele două secole pe care le spunea istoria, unul era al lui Mahomed, Iancu de Hunedoara și al regelui Matia, celălalt al lui Soliman Magnificul.
(79) [biserică ortodoxă românească] Pe terenul învecinat se văd câteva morminte acoperite de inscripții cu litere rusești și grecești.
(81) Atunci când turcii le năpădeau țara, nobilii români căutau refugiu la Brașov, (...).
(81) (...) un aspru (160).
160 = Mică monedă turcească. Benko m. s. (n. a.)
(82) [scriitorul sas Fuchs din sec. XVII] Acum 80 de ani în duminica Floriilor, tinerele fete din vechiul cartier duceau către muntele Sf. Martin imaginea făcută din paie a unei femei acoperite cu haine. Ele cântau imnuri religioase pe drum. Ajunse la poalele muntelui, ele dezbrăcau manechinul și împrăștiau paiele. Asta se chema den Tot austragen `a transporta moartea, a o duce afară`. Fără îndoială, cultul lui Venus fusese la mare onoare în țară atunci când aici a pătruns creștinismul, iar această ceremonie ar fi reprezentat disprețul noilor convertiți față de vechii lor zei (161).
161 = Traducătorul german al cărții, dl Seybt, ne spune că era mai degrabă un obicei slav, care ar fi semnificat îngroparea iernii, obicei care se mai regăsește încă în țările locuite de slavi germanizați și în care nu a pătruns niciodată cultul zeilor din Olimp. (n.a)
(83) Urmează un vârf de deal care stăpânește intrarea în cartier și pe care era situată cetatea din care Amurat II i-a dus cu sine pe senatorii Brașovului.
(83) (...) 164 = Antonio Caraffa (1642-1693) – conte, ofițer de mercenari de origine italiană al armatei Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, unul din comandanții Ligii Sfinte. A avut un rol important în eliberarea Ungariei de sub Imperiul Otoman, dar rămâne vestit pentru atrocitățile comise. (n. LJ).
n. 165 = Friedrich von Veterani (1650-1695) – general și feldmareșal al armatei Habsburgice. Rol important în apărarea Transilvaniei și Banatului față de turci în 1691-1695. Moare în septembrie 1695, în bătălia antiotomană de la Lugoj. (n. AMS)
(69) Străzile sale sunt pline de oameni aparținând nu doar tuturor naționalitățile din Transilvaniei, ci și veniți din regiunile învecinate. Se simte că se ajunge la granița Turciei. Greci vioi și agili se ciocnesc pe promenadă de persoane serioase, în robe lungi de mătase, care fumează cu demnitate din pipe lungi. (...) Costumele diferite ale acestor oaspeți, pe care afacerile sau plăcerile îi aduc la Brașov, dau orașului o înfățișare orientală; și vi se servește dulceață, cafea turcească și mămăligă sub un chioșc în aer liber, în sunetul unei fântâni arteziene.
(71) Ca să nu vorbim decât de principalele evenimente, e suficient să pomenim cele trei atacuri pe care le-a sprijinit în decurs de 16 ani, împotriva trupelor lui Amurat II, care i-a dus cu sine pe senatorii orașului; (...), și asalturile pe care i le-a dat trei ani mai târziu Mahomed (147) (...).
147 = A. de Gerando face o confuzie între sultanul Soliman Magnificul, care a domnit între 1520 și 1566, și sultanul Mahomed II (1432-1481), conducător al Imperiului.Otoman între 1444-1446 și 1451-1481. (...) (n. AMS)
(72) [Gabriel] Bathory s-a retras, dar l-a trimis [1611] la Constantinopol pe Gabriel Bethlen, pentru a cere ajutor turcilor.
(73) [1611] Armata otomană avea să se întoarcă împotriva Brașovului, singurul oraș care îi rezista lui Bathory. Michael Weiss a înțeles că va fi înfrânt dacă doi inamici îl atacau simultan. El i-a cerut o întrevedere lui Honyr pașa, care comanda forțele sultanului. Cei doi s-au întâlnit în fața porții unei mănăstiri, la umbra teilor; Weiss i-a explicat motivul care îi forța pe compatrioții săi să pună mân pe arme, iar când discuția s-a terminat, pașa a trecut de partea sașilor. El și-a dus trupele înapoi în Turcia.
(74) El [G. Bathory] a vrut să se despartă de G. Bethlen, cel mai bun susținător al său; acesta se retrăsese la Constantinopol. Pentru a-și păstra bunăvoința sultanului [Ahmed I], el l-a trimis acolo pe Andras Getzi, care trebuia să justifice comportamentul său.
(75) Sultanul a pus capăt printr-un aranjament războiului pe care Brașovul îl purta de trei ani [cu G. Bathory].”
(77-8) După alții, regele Sigismund [sec. XIV-XV] a construit-o cu muncitori aduși din Bulgaria.
(78) [cronica murală a catedralei din Brașov] Cronica se oprea în 1571, fără îndoială pentru că se umpluse cartea: căci, din cele două secole pe care le spunea istoria, unul era al lui Mahomed, Iancu de Hunedoara și al regelui Matia, celălalt al lui Soliman Magnificul.
(79) [biserică ortodoxă românească] Pe terenul învecinat se văd câteva morminte acoperite de inscripții cu litere rusești și grecești.
(81) Atunci când turcii le năpădeau țara, nobilii români căutau refugiu la Brașov, (...).
(81) (...) un aspru (160).
160 = Mică monedă turcească. Benko m. s. (n. a.)
(82) [scriitorul sas Fuchs din sec. XVII] Acum 80 de ani în duminica Floriilor, tinerele fete din vechiul cartier duceau către muntele Sf. Martin imaginea făcută din paie a unei femei acoperite cu haine. Ele cântau imnuri religioase pe drum. Ajunse la poalele muntelui, ele dezbrăcau manechinul și împrăștiau paiele. Asta se chema den Tot austragen `a transporta moartea, a o duce afară`. Fără îndoială, cultul lui Venus fusese la mare onoare în țară atunci când aici a pătruns creștinismul, iar această ceremonie ar fi reprezentat disprețul noilor convertiți față de vechii lor zei (161).
161 = Traducătorul german al cărții, dl Seybt, ne spune că era mai degrabă un obicei slav, care ar fi semnificat îngroparea iernii, obicei care se mai regăsește încă în țările locuite de slavi germanizați și în care nu a pătruns niciodată cultul zeilor din Olimp. (n.a)
(83) Urmează un vârf de deal care stăpânește intrarea în cartier și pe care era situată cetatea din care Amurat II i-a dus cu sine pe senatorii Brașovului.
(83) (...) 164 = Antonio Caraffa (1642-1693) – conte, ofițer de mercenari de origine italiană al armatei Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, unul din comandanții Ligii Sfinte. A avut un rol important în eliberarea Ungariei de sub Imperiul Otoman, dar rămâne vestit pentru atrocitățile comise. (n. LJ).
n. 165 = Friedrich von Veterani (1650-1695) – general și feldmareșal al armatei Habsburgice. Rol important în apărarea Transilvaniei și Banatului față de turci în 1691-1695. Moare în septembrie 1695, în bătălia antiotomană de la Lugoj. (n. AMS)
XXI. Râșnov-Cetatea Bran-Colibașii-Zărnești-Mihai
Teleki
(86) Deși fortificat în mod natural, Râșnovul a mai fost prădat de turci și tătari de mai multe ori.
(87) (...) un turn gri, pătrat, străpuns de creneluri, și împodobit cu un șir dublu de sculpturi în stil bizantin.
(89) [Bran] În altă parte, ungurii conversau răsucindu-și mustața, iar negustorii greci numărau banii.
182 = Mahmud II (1785-1839), sultan al Imperiului Otoman între 1808-1839. (n. AMS)
(91-2) [satul Zărnești] Poziția sa potrivită și monumentele romane care se vedeau în împrejurimi dădeau de gândit că el a fost ridicat pe ruinele unui oraș ant. Unii situează aici orașul Zarma, fondat de Traian; alții Colonia Zernensium, despre care e vorba în Pandecte. Aceste ipoteze pot fi susținute, dar nu au nimic sigur; (...).
(86) Deși fortificat în mod natural, Râșnovul a mai fost prădat de turci și tătari de mai multe ori.
(87) (...) un turn gri, pătrat, străpuns de creneluri, și împodobit cu un șir dublu de sculpturi în stil bizantin.
(89) [Bran] În altă parte, ungurii conversau răsucindu-și mustața, iar negustorii greci numărau banii.
182 = Mahmud II (1785-1839), sultan al Imperiului Otoman între 1808-1839. (n. AMS)
(91-2) [satul Zărnești] Poziția sa potrivită și monumentele romane care se vedeau în împrejurimi dădeau de gândit că el a fost ridicat pe ruinele unui oraș ant. Unii situează aici orașul Zarma, fondat de Traian; alții Colonia Zernensium, despre care e vorba în Pandecte. Aceste ipoteze pot fi susținute, dar nu au nimic sigur; (...).
XXII. Comit. Trei Scaune–Tg. Secuiesc-Mt.
Puturosu-Cet. Balvanyos-Neamul Apor-Peșt. Mare de la Merești
(989-9) Cel mai mare oraș, sau mai degrabă singurul oraș din Trei Scaune, este Tg. Secuiesc, pe care Timon (201) îl crede ridicat pe amplasamentul coloniei romane Praetoria Augusta.
201 = Samuel Timon (?-1736) – călugăr iezuit, autor al unor opere istorice ca Imago Antiquae Hungariae și Imago Nova Hungariae, publicate la Viena, în 1745, și a manuscrisului Annales regni Hungariae. (n. AMS)
(99) (...) 202 = Hely `loc`, vasar `târg` (în turcă bazar). (n. a.)
(101) (…) 206 = Karlowitz, azi Sremski Karlovci, este o localitate din Serbia unde a avut loc în 1698-1699, congresul de pace care a pus capăt războiului dintre Liga Sfântă (Austria, Rusia, Veneția și Polonia) și Imperiul Otoman. Ca urmare a păcii de la Karlowitz, a fost recunoscută stăpânirea Austriei asupra Ungariei și Transilvaniei. (n. LJ)
(105) (…) 213 = Bela IV (1206-1270) – rege al Ungariei și Croației. (n. LJ)
214 = Ladislau IV Cumanul (1265-1290) – rege al Ungariei și Croației. (n. LJ)
(108) (...) Am intrat, iar poveștile despre tătari și turci pe care ghidul nostru le începuse au fost întrerupte de conversația despre Franța.
(989-9) Cel mai mare oraș, sau mai degrabă singurul oraș din Trei Scaune, este Tg. Secuiesc, pe care Timon (201) îl crede ridicat pe amplasamentul coloniei romane Praetoria Augusta.
201 = Samuel Timon (?-1736) – călugăr iezuit, autor al unor opere istorice ca Imago Antiquae Hungariae și Imago Nova Hungariae, publicate la Viena, în 1745, și a manuscrisului Annales regni Hungariae. (n. AMS)
(99) (...) 202 = Hely `loc`, vasar `târg` (în turcă bazar). (n. a.)
(101) (…) 206 = Karlowitz, azi Sremski Karlovci, este o localitate din Serbia unde a avut loc în 1698-1699, congresul de pace care a pus capăt războiului dintre Liga Sfântă (Austria, Rusia, Veneția și Polonia) și Imperiul Otoman. Ca urmare a păcii de la Karlowitz, a fost recunoscută stăpânirea Austriei asupra Ungariei și Transilvaniei. (n. LJ)
(105) (…) 213 = Bela IV (1206-1270) – rege al Ungariei și Croației. (n. LJ)
214 = Ladislau IV Cumanul (1265-1290) – rege al Ungariei și Croației. (n. LJ)
(108) (...) Am intrat, iar poveștile despre tătari și turci pe care ghidul nostru le începuse au fost întrerupte de conversația despre Franța.
XXIII. Lutița-Odorheiul
Secuiesc-Vlăhița-Praid-Minele și stâncile de sare-Sovata-Apele minerale
(132) Chiar în scaunul Odorhei, aproape de Corund, s-a găsit, acum câțiva ani, o cantitate de monezi de aur bizantine: ele proveneau din tributul plătit lui Atilla de Teodosiu (271), și fuseseră ascunse sub un munte de huni.
271 = Teodosiu II, împărat al Imperiului Roman de Răsărit, a domnit între 408-450. (n. LJ)
(133) Este la fel în Ungaria, (...) în satele de păstori pe care Dunărea le inundă din 5 în 5 ani, și care erau incendiate cu regularitate de turci acum mai puțin de un secol.
(132) Chiar în scaunul Odorhei, aproape de Corund, s-a găsit, acum câțiva ani, o cantitate de monezi de aur bizantine: ele proveneau din tributul plătit lui Atilla de Teodosiu (271), și fuseseră ascunse sub un munte de huni.
271 = Teodosiu II, împărat al Imperiului Roman de Răsărit, a domnit între 408-450. (n. LJ)
(133) Este la fel în Ungaria, (...) în satele de păstori pe care Dunărea le inundă din 5 în 5 ani, și care erau incendiate cu regularitate de turci acum mai puțin de un secol.
XXIV. Secuii
(134) Nu doar Daci, panonici, mândra Germanie, își au aici reprezentanții lor; dar și romanii, care ocupă trecutul, sunt înfățișați alături de slavi, cărora le aparține poate viitorul.
(134) Luptele sale [națiunea ungară] eroice cu inamicii creștinătății ne sunt cunoscute; (...).
(145) (...); lupta își schimbă natura, dar este mereu o luptă. Nu vom aminti că romanii erau cei mai buni avocați ai antichității.
(148) Expresia ce le domină fizionomia este fermitatea, curajul calm, asociat cu un aer de bunăvoință, ceea ce place la oameni croiți ca un Hercule (289). Acordați deci credit lui Ammianus Marcellinus (290), care îi numește pe huni `monștri cu două picioare.` și `stâlpi tăiați grosier`.
n. 289 = Hercule – erou din mitologia greacă, fiul lui Zeus și al Alcmenei, care după moarte a fost primit în rândul zeilor. Renumit pentru forța și vitejia sa, este cunoscut pentru cele 12 fapte de vitejie, așa numitele munci pe care le-a îndeplinit. (n. AMS).
n. 290 = Ammianus Marcellinus (c. 325 sau 330-395) – soldat și istoria al Imperiului Roman. A scris Rerum Gestarum Libri (Cronica evenimentelor), în 31 de volume, care acoperea istoria romanilor din perioada 98-378. Se păstrează doar 18 volume, care descriu anii 353-378 și se disting prin stilul clar și detaliat. (n. AMS)
(154) Ni se dau asigurări că se găsesc unguri și în insula Creta (298), care, se spune, că descind din prizonierii făcuți odinioară de turci. Un canonic de la Sopron, dl. Ferencz Mollik, a întâlnit la Gyor, în Ungaria, un tânăr care aparținea acestei colonii îndepărtate. A aflat de la el că ungarii din Creta își păstrează numele și credința părinților lor și că purtau costumul național, adică dolmanul cel lung și centură.
n. 298 = În original, île de Candie. A de Gerando folosește numele Candia, care desemnează insula Creta de azi. El face aluzie la luptele înverșunate purtate între venețieni și turci în sec. XVII.”
(155) [Predeal sec. XVIII] Pe vremea când trăia tatăl meu și era un om în putere, turcii au mărșăluit spre acest munte. (...). Turcii au ajuns în curând și s-au bătut cu furie. Avantajul a fost mai întâi de partea ungurilor; dar mulți dintre ei au fost omorâți, iar restul au fost duși în prizonierat. Turcii au devastat ținutul; apoi ungurii sugrumați au fost puși într-un șanț care se mai vede încă.
n. 309 = În original, Beraska. Localitatea nu mai există. Legenda spune, că înainte de 1848, exista un orășel pe nume Bereasca pe teritoriul satului Ploieștiori, com. Blejoi, jud. Prahova. Orășelul ar fi fost fondat de coloniști bulgari veniți din Rusia, unde fuseseră duși de ruși în timpul răzbboiului cu turcii din 1711. (n. AMS).
(158) I s-a spus că Iancu de Hunedoara este numit astfel de popor, și că, în teritoriile posedate de turci, mamele își speriau copiii spunându-le: O să vină Iancul!
(134) Nu doar Daci, panonici, mândra Germanie, își au aici reprezentanții lor; dar și romanii, care ocupă trecutul, sunt înfățișați alături de slavi, cărora le aparține poate viitorul.
(134) Luptele sale [națiunea ungară] eroice cu inamicii creștinătății ne sunt cunoscute; (...).
(145) (...); lupta își schimbă natura, dar este mereu o luptă. Nu vom aminti că romanii erau cei mai buni avocați ai antichității.
(148) Expresia ce le domină fizionomia este fermitatea, curajul calm, asociat cu un aer de bunăvoință, ceea ce place la oameni croiți ca un Hercule (289). Acordați deci credit lui Ammianus Marcellinus (290), care îi numește pe huni `monștri cu două picioare.` și `stâlpi tăiați grosier`.
n. 289 = Hercule – erou din mitologia greacă, fiul lui Zeus și al Alcmenei, care după moarte a fost primit în rândul zeilor. Renumit pentru forța și vitejia sa, este cunoscut pentru cele 12 fapte de vitejie, așa numitele munci pe care le-a îndeplinit. (n. AMS).
n. 290 = Ammianus Marcellinus (c. 325 sau 330-395) – soldat și istoria al Imperiului Roman. A scris Rerum Gestarum Libri (Cronica evenimentelor), în 31 de volume, care acoperea istoria romanilor din perioada 98-378. Se păstrează doar 18 volume, care descriu anii 353-378 și se disting prin stilul clar și detaliat. (n. AMS)
(154) Ni se dau asigurări că se găsesc unguri și în insula Creta (298), care, se spune, că descind din prizonierii făcuți odinioară de turci. Un canonic de la Sopron, dl. Ferencz Mollik, a întâlnit la Gyor, în Ungaria, un tânăr care aparținea acestei colonii îndepărtate. A aflat de la el că ungarii din Creta își păstrează numele și credința părinților lor și că purtau costumul național, adică dolmanul cel lung și centură.
n. 298 = În original, île de Candie. A de Gerando folosește numele Candia, care desemnează insula Creta de azi. El face aluzie la luptele înverșunate purtate între venețieni și turci în sec. XVII.”
(155) [Predeal sec. XVIII] Pe vremea când trăia tatăl meu și era un om în putere, turcii au mărșăluit spre acest munte. (...). Turcii au ajuns în curând și s-au bătut cu furie. Avantajul a fost mai întâi de partea ungurilor; dar mulți dintre ei au fost omorâți, iar restul au fost duși în prizonierat. Turcii au devastat ținutul; apoi ungurii sugrumați au fost puși într-un șanț care se mai vede încă.
n. 309 = În original, Beraska. Localitatea nu mai există. Legenda spune, că înainte de 1848, exista un orășel pe nume Bereasca pe teritoriul satului Ploieștiori, com. Blejoi, jud. Prahova. Orășelul ar fi fost fondat de coloniști bulgari veniți din Rusia, unde fuseseră duși de ruși în timpul răzbboiului cu turcii din 1711. (n. AMS).
(158) I s-a spus că Iancu de Hunedoara este numit astfel de popor, și că, în teritoriile posedate de turci, mamele își speriau copiii spunându-le: O să vină Iancul!
XXV. Sighișoara-Un târg-Seleușul Mare. Ioan
Kemeny-Dumbărveni. Mihai Apafi-Călug.-Armenii. Mălâncrav-Mediaș- Benești
(160) Ea [catedrala din Sighișoara] a fost construită temeinic și destul de bine apărată împotriva turcilor, încât nu a fost nevoie să fie restaurată.
333 = Eutyches (c. 380-456) – prezbiter și arhimandrit al unei mănăstiri de la Constantinopol. A susținut că Hristos reprezintă o fuziune de elemente umane și divine într-o natură unică și nouă (doctrina monofizită), lucru declarat drept erezie de către sinoadele de la Constantinopol (448) și Calcedon (451). Cultele care nu au recunoscut toate hotărârile Sinodului de la Calcedon, printre care armenii și copții, au fost etichetate adepte ale monofizismului și acuzate că resping ideea consubstanțialității duale a lui Hristos. (n. AMS)
(170) (...); dar noul episcop [Auxențiu Vărzărescu – primul episcop catolic al armenilor din Transilvania] a fost capturat de către turci, care l-au ținut trei ani [1687-1690] în lanțuri.
(160) Ea [catedrala din Sighișoara] a fost construită temeinic și destul de bine apărată împotriva turcilor, încât nu a fost nevoie să fie restaurată.
333 = Eutyches (c. 380-456) – prezbiter și arhimandrit al unei mănăstiri de la Constantinopol. A susținut că Hristos reprezintă o fuziune de elemente umane și divine într-o natură unică și nouă (doctrina monofizită), lucru declarat drept erezie de către sinoadele de la Constantinopol (448) și Calcedon (451). Cultele care nu au recunoscut toate hotărârile Sinodului de la Calcedon, printre care armenii și copții, au fost etichetate adepte ale monofizismului și acuzate că resping ideea consubstanțialității duale a lui Hristos. (n. AMS)
(170) (...); dar noul episcop [Auxențiu Vărzărescu – primul episcop catolic al armenilor din Transilvania] a fost capturat de către turci, care l-au ținut trei ani [1687-1690] în lanțuri.
XXVI. Castelul din Criș-Un drum prin pădure-Dărlos-Vechi
picturi-Gogan-Tradiții dacice
(179) Printre pietrele care zac astfel pe pământ, se remarcă o coloană lungă adusă de la Aiud, potrivit tradiției, de un meșter al castelului [castelul Bethlen de la C] și care datează din epoca romană.
(179) Printre pietrele care zac astfel pe pământ, se remarcă o coloană lungă adusă de la Aiud, potrivit tradiției, de un meșter al castelului [castelul Bethlen de la C] și care datează din epoca romană.
XXVII. Bahnea-Hoghiz-Cetatea de
Baltă-Sânmiclăuș-Contele N. Bethlen. Memoriile
sale-Despre câteva lucrări scrise în franceză de unguri -Francezii Orientului.
(190) Trebuie să notăm de asemenea Hoghizul, care s-a ridicat pe ruinele unei colonii romane. S-au găsit aici resturi de construcții, multe arme și monumente inscripționate care au fost descoperite, precum și vecinătatea mai multor izvoare calde, lasă să se creadă că aici era situată Colonia Aquarum Vivarum. Numele unguresc, Hev Viz, înseamnă `apă caldă`, și reamintește vechea denumire.
(192) [sec. XVII] Contele N. Bethlen s-a născut în acea perioadă în care turcii și imperialii își disputau cu cea mai mare ardoare stăpânirea Transilvaniei. (...) El a învățat latina, germana și limba turcă (...).
(198) Bethlen era la Viena când a izbucnit războiul dintre Poartă și Austria. Leopold îi ceruse ajutor lui Ludovic XIV , iar un corp de câteva mii de grenadieri, la care s-a adăugat o mare parte a nobilimii franceze, pe care pacea o lăsase fără ocupație, au îngroșat rândurile imperialilor. Contele Bethlen a fost martorul curajului a 4.000 de francezi, care, așezați în avangardă, au învins la trecerea râului Raba (368), 25.000 de ieniceri.
n. 368 = Râu din sud-estul A. și vestul Ungariei, afluent al Dunării. Autorul se referă la bătălia de la Szentgotthard, de la 1 august 1664, purtată între armata Imperiului Habsburgic, condusă de generalul Raimondo Montecuccoli, care includeau și francezi (3500 infanteriști și 1750 cavaleriști) și otomani. (n. AMS)
(204) Viața contelui Emeric Thokoli, acest inamic ardent al Austriei, este scrisă în franceză în 1693. Tot în limba noastră, acest erou aventuros se justifică, după faimosul asediu al Vienei, că s-a aliat cu turcii.
(206) (...) 362 = Janos Karoly Besse (1765-1841) – explorator ungur care a călătorit în Asia în căutarea originii hunilor. Autor al lucrării de călătorie Voyage en Crimee, au Caucase, en Georgie, en Armenie, en Asie Mineure et a Constantinople, en 1829 et 1830: pour servir a l histoire de Hongrie, publicată în Franța în 1838. (n. AMS)
(207) Să nu-i uităm pe cei 15.000 de francezi care au traversat Germania pentru a se alătura ungurilor și au primit primele lovituri ale turcilor la Nicopole. În sfârșit, chiar în ajunul bătăliei de la Mohacs, în momentul în care monarhia ungară avea să dispară, Ludovic II a primit o ambasadă din partea lui Francisc I, care i-a propus o alianță ofensivă și defensivă. Evenimentele care au urmat acestei bătălii funeste nu au permis celor două popoare să se înțeleagă.
(208) Bătăliile franțuzești și ungurești se câștigă și se pierd în același fel: este mereu furia francese. Aici jandarmii, acolo husarii: Ravenna și Sântimbru, Pavia și Mohacs.
(209) Istoria ungurilor s-a terminat brusc la Mohacs, precum cea a unui erou ucis la 20 de ani; dar eroismul se citește înăuntrul ei la fiecare pagină.
(190) Trebuie să notăm de asemenea Hoghizul, care s-a ridicat pe ruinele unei colonii romane. S-au găsit aici resturi de construcții, multe arme și monumente inscripționate care au fost descoperite, precum și vecinătatea mai multor izvoare calde, lasă să se creadă că aici era situată Colonia Aquarum Vivarum. Numele unguresc, Hev Viz, înseamnă `apă caldă`, și reamintește vechea denumire.
(192) [sec. XVII] Contele N. Bethlen s-a născut în acea perioadă în care turcii și imperialii își disputau cu cea mai mare ardoare stăpânirea Transilvaniei. (...) El a învățat latina, germana și limba turcă (...).
(198) Bethlen era la Viena când a izbucnit războiul dintre Poartă și Austria. Leopold îi ceruse ajutor lui Ludovic XIV , iar un corp de câteva mii de grenadieri, la care s-a adăugat o mare parte a nobilimii franceze, pe care pacea o lăsase fără ocupație, au îngroșat rândurile imperialilor. Contele Bethlen a fost martorul curajului a 4.000 de francezi, care, așezați în avangardă, au învins la trecerea râului Raba (368), 25.000 de ieniceri.
n. 368 = Râu din sud-estul A. și vestul Ungariei, afluent al Dunării. Autorul se referă la bătălia de la Szentgotthard, de la 1 august 1664, purtată între armata Imperiului Habsburgic, condusă de generalul Raimondo Montecuccoli, care includeau și francezi (3500 infanteriști și 1750 cavaleriști) și otomani. (n. AMS)
(204) Viața contelui Emeric Thokoli, acest inamic ardent al Austriei, este scrisă în franceză în 1693. Tot în limba noastră, acest erou aventuros se justifică, după faimosul asediu al Vienei, că s-a aliat cu turcii.
(206) (...) 362 = Janos Karoly Besse (1765-1841) – explorator ungur care a călătorit în Asia în căutarea originii hunilor. Autor al lucrării de călătorie Voyage en Crimee, au Caucase, en Georgie, en Armenie, en Asie Mineure et a Constantinople, en 1829 et 1830: pour servir a l histoire de Hongrie, publicată în Franța în 1838. (n. AMS)
(207) Să nu-i uităm pe cei 15.000 de francezi care au traversat Germania pentru a se alătura ungurilor și au primit primele lovituri ale turcilor la Nicopole. În sfârșit, chiar în ajunul bătăliei de la Mohacs, în momentul în care monarhia ungară avea să dispară, Ludovic II a primit o ambasadă din partea lui Francisc I, care i-a propus o alianță ofensivă și defensivă. Evenimentele care au urmat acestei bătălii funeste nu au permis celor două popoare să se înțeleagă.
(208) Bătăliile franțuzești și ungurești se câștigă și se pierd în același fel: este mereu furia francese. Aici jandarmii, acolo husarii: Ravenna și Sântimbru, Pavia și Mohacs.
(209) Istoria ungurilor s-a terminat brusc la Mohacs, precum cea a unui erou ucis la 20 de ani; dar eroismul se citește înăuntrul ei la fiecare pagină.
XXVIII. Câmpia Transilvaniei-Tg. Mureș-Biblioteca
Colegiul-Tabla regală-Administrația justiției-Insurecția din 1703-Marșul
Rakoczi. Cântec național
(212) (...), tot aici [Câmpia Transilvaniei] se regăsesc acele chipuri romane care dau atâta caracter rasei românești.
(214) (...): căci ungurul, când nu este germanizat, are într-un grad înalt demnitatea și politețea specifice orientalilor.
(226) Lucrurile au ajuns așa de departe, încât ungurii au acceptat fără aversiune ajutorul turcilor, dușmanii lor ireconciliabili. Este adevărat că la acea epocă puterea otomană nu mai era așa de temut pentru creștinătate; Franța era de atunci în bună înțelegere cu sultanul.
(228) Există `cântecul Rakos-ului`, `cântecul Mohacs-ului`, care reamintește căderea fostei monarhii; `cântecul lui Zrinyi`, care perpetuează amintirea apărării eroice de la Sziget.
(212) (...), tot aici [Câmpia Transilvaniei] se regăsesc acele chipuri romane care dau atâta caracter rasei românești.
(214) (...): căci ungurul, când nu este germanizat, are într-un grad înalt demnitatea și politețea specifice orientalilor.
(226) Lucrurile au ajuns așa de departe, încât ungurii au acceptat fără aversiune ajutorul turcilor, dușmanii lor ireconciliabili. Este adevărat că la acea epocă puterea otomană nu mai era așa de temut pentru creștinătate; Franța era de atunci în bună înțelegere cu sultanul.
(228) Există `cântecul Rakos-ului`, `cântecul Mohacs-ului`, care reamintește căderea fostei monarhii; `cântecul lui Zrinyi`, care perpetuează amintirea apărării eroice de la Sziget.
XXIX. Gorghiu-castelul din Brâncovenești
(Ieciu)-Biserica din Herina-Bistrița-Rodna
(233) În acest război, ca și în luptele împotriva turcilor, inamicul ataca cetățile și le demola imediat ce acestea cădeau în mâinile sale: căci ele aparțineau nobilimii, care trăsese sabia, așa că era mai prudent să le dărâme decât să își diminueze forțele punând acolo garnizoane. Turcii acționau la fel. Cum nu apăreau în țară decât la anumite intervale și cum nu căutau să se instaleze aici, departe de a se fortifica în locurile cucerite, cum fac de obicei invadatorii, ei le distrugeau pentru a nu le regăsi la prima invazie.
(235) Ungurii, care, ajungând în Panonia, au adoptat pentru a desemna obiective noi, numele folosite de locuitori, au denumit, ca și ei, orașul Viena cu numele de Becs. Turcii i-au dat acestei caitale. numele Vets (425).
425 = Se pronunță Betek sau Vetek. (n. a.)
(235) Castelul [Brâncovenești] a avut nevoie de reparații în 1537, potrivit inscripției latine care se citește deasupra porții, ceea ce lasă să se presupună că a avut de suferit din cauza turcilor.
(236) [castelul Brâncovenești] (...) versul poetului Fata viem invenient... (427).
(236) Este posibil, după cum au pretins mai mulți scriitori, ca romanii să fi stabilit la Brâncovenești/Ieciu unul din acele numeroase posturi militare cu care au înzestrat Dacia. Cel puțin putem da asigurări că un drum roman conducea aici, căci astăzi încă i se disting perfect urmele.
(238) Nu știu dacă vreo amintire istorică se leagă de mica biserică din Herina. Am vorbit despre ea numai pentru a constata din nou acest fapt, anume că toate monumentele cu o oarecare vechime care se păstrează în Transilvania au același caracteristici, că arta era deopotrivă bizantină și gotică. După sec. XV, stilul bizantin dispare, (...).
(241) E de crezut că odinioară în acești munți se exploatau mine de fier, dacă e să judecăm după grămezile de zgură care mărginesc drumul dintre Rodna și Maieru. S-a pretins, în mod greșit, că romanii ar fi profitat de acestea.
(243) Se pretinde că odinioară romanii extrăgeau aur din munții Rodnei.
(251) Atunci când după pacea de la Viena, comitatele învecinate Adriaticii au fost reunite cu imperiul francez (244), șase regimente grănicerești au luat loc în armata noastră. Napoleon s-a abținut să schimbe organizarea acestor trupe, ceea ce demonstrează că este excelentă. El a urmat sfatul ducelui de Ragusa (245), guvernatorul al provinciilor ilirice, care le recunoscuse acestora meritul. În călătoria sa în Ungaria, mareșalul a întâlnit, la Caransebeș, regimentul de frontieră iliro-valah și a furnizat detalii interesante despre coloniile militare, pe care le aprecia de mult timp.
244 = Pacea de la Viena (Tratatul de la Schonbrunn) a fost încheiată în octombrie 1809 între imperiul francez și Austria. Printre prevederile ei se număra cedarea către Franța a Dalmației, Trieste, Gorizia, a unei părți a Croației, teritorii cunoscute ca `provincii ilirice`. Acestea au fost recucerite de Habsburgi în 1813. (n. AMS).
245 = Auguste Viesse de Marmont (1774-1852) – militar francez din anturajul lui Napoleon Bonaparte În 1806 este numit guvernator general al Dalmației, în 1808 este făcut duce de Ragusa, în 1809 devine mareșal și apoi guvernator al provinciilor ilirice. (...) (n. AMS)
(256) Când turcii erau amenințători și campau la porțile Ungariei, era bine ca regatul să fie închis de un zid viu. La acea dată, granița era presărată cu baionete, împotriva cărora se spărgeau acei nori de călăreți pe care un gest al sultanului îi lansa asupra Occidentului. Țara era apărată și împotriva incursiunilor izolate ale jefuitorilor otomani și de atacurile serioase ale Porții. Însă pericolul care exista atunci a dispărut. Invaziile turcești, împotriva cărora trebuia să fii neîncetat în gardă, nu mai sunt de temut. Imperiul lui Mahomed se prăbușește. (...) Ne întrebăm dacă regimentele grănicerești, create pentru a lupta împotriva turcilor, și-ar atinge noul scop care le-ar fi desemnat.
(233) În acest război, ca și în luptele împotriva turcilor, inamicul ataca cetățile și le demola imediat ce acestea cădeau în mâinile sale: căci ele aparțineau nobilimii, care trăsese sabia, așa că era mai prudent să le dărâme decât să își diminueze forțele punând acolo garnizoane. Turcii acționau la fel. Cum nu apăreau în țară decât la anumite intervale și cum nu căutau să se instaleze aici, departe de a se fortifica în locurile cucerite, cum fac de obicei invadatorii, ei le distrugeau pentru a nu le regăsi la prima invazie.
(235) Ungurii, care, ajungând în Panonia, au adoptat pentru a desemna obiective noi, numele folosite de locuitori, au denumit, ca și ei, orașul Viena cu numele de Becs. Turcii i-au dat acestei caitale. numele Vets (425).
425 = Se pronunță Betek sau Vetek. (n. a.)
(235) Castelul [Brâncovenești] a avut nevoie de reparații în 1537, potrivit inscripției latine care se citește deasupra porții, ceea ce lasă să se presupună că a avut de suferit din cauza turcilor.
(236) [castelul Brâncovenești] (...) versul poetului Fata viem invenient... (427).
(236) Este posibil, după cum au pretins mai mulți scriitori, ca romanii să fi stabilit la Brâncovenești/Ieciu unul din acele numeroase posturi militare cu care au înzestrat Dacia. Cel puțin putem da asigurări că un drum roman conducea aici, căci astăzi încă i se disting perfect urmele.
(238) Nu știu dacă vreo amintire istorică se leagă de mica biserică din Herina. Am vorbit despre ea numai pentru a constata din nou acest fapt, anume că toate monumentele cu o oarecare vechime care se păstrează în Transilvania au același caracteristici, că arta era deopotrivă bizantină și gotică. După sec. XV, stilul bizantin dispare, (...).
(241) E de crezut că odinioară în acești munți se exploatau mine de fier, dacă e să judecăm după grămezile de zgură care mărginesc drumul dintre Rodna și Maieru. S-a pretins, în mod greșit, că romanii ar fi profitat de acestea.
(243) Se pretinde că odinioară romanii extrăgeau aur din munții Rodnei.
(251) Atunci când după pacea de la Viena, comitatele învecinate Adriaticii au fost reunite cu imperiul francez (244), șase regimente grănicerești au luat loc în armata noastră. Napoleon s-a abținut să schimbe organizarea acestor trupe, ceea ce demonstrează că este excelentă. El a urmat sfatul ducelui de Ragusa (245), guvernatorul al provinciilor ilirice, care le recunoscuse acestora meritul. În călătoria sa în Ungaria, mareșalul a întâlnit, la Caransebeș, regimentul de frontieră iliro-valah și a furnizat detalii interesante despre coloniile militare, pe care le aprecia de mult timp.
244 = Pacea de la Viena (Tratatul de la Schonbrunn) a fost încheiată în octombrie 1809 între imperiul francez și Austria. Printre prevederile ei se număra cedarea către Franța a Dalmației, Trieste, Gorizia, a unei părți a Croației, teritorii cunoscute ca `provincii ilirice`. Acestea au fost recucerite de Habsburgi în 1813. (n. AMS).
245 = Auguste Viesse de Marmont (1774-1852) – militar francez din anturajul lui Napoleon Bonaparte În 1806 este numit guvernator general al Dalmației, în 1808 este făcut duce de Ragusa, în 1809 devine mareșal și apoi guvernator al provinciilor ilirice. (...) (n. AMS)
(256) Când turcii erau amenințători și campau la porțile Ungariei, era bine ca regatul să fie închis de un zid viu. La acea dată, granița era presărată cu baionete, împotriva cărora se spărgeau acei nori de călăreți pe care un gest al sultanului îi lansa asupra Occidentului. Țara era apărată și împotriva incursiunilor izolate ale jefuitorilor otomani și de atacurile serioase ale Porții. Însă pericolul care exista atunci a dispărut. Invaziile turcești, împotriva cărora trebuia să fii neîncetat în gardă, nu mai sunt de temut. Imperiul lui Mahomed se prăbușește. (...) Ne întrebăm dacă regimentele grănicerești, create pentru a lupta împotriva turcilor, și-ar atinge noul scop care le-ar fi desemnat.
XXXI. Râul Someș-Beclean-Evreii-Chiraleș-Legende-
(262) Turcii, după cum se știe, s-au opus ca această provincie să îndure atunci jugul imperialilor. Trebuie spus, spre lauda lor, că ei au arătat mai multă loialitate, mai multă bună credință în această luptă decât adversarii lor. (...) Popoarele din Orient au un simț profund al dreptății și nedreptății. Dacă am putea scrie despre duelul teribil dintre creștinătate și islam în Asia, Africa și Europa cu deplină imparțialitate, adică ținând cont de istoricii musulmani, am vedea fără îndoială că inamicii credinței noastre nu au jucat întotdeauna rolul cel mai demn de dispreț. Creștinii au fost cei care au susținut că un armistițiu cu necredincioșii nu creează obligații. Atunci când ungurii, la instigația papilor, au adoptat la rândul lor această maximă și au declarat pe nedrept război otomanilor în 1444, aceștia au mers în întâmpinarea lor, iar primul soldat din armata lor purta la capătul unei lănci tratatul rupt de creștini.
(267) Există în Ungaria anumite figuri în jurul cărora se adună obligatoriu toate tradițiile și legendele. Dacă e vorba de războaiele cu turcii, îl numim pe Iancu de Hunedoara.
(268) Pentru această greșeală [refuzul îndeplinirii ordinului regelui Ungariei], el [nobilul Dosza] s-a expus unui `aviz de infidelitate`, și-a pierdut bunurile și a murit sărac la Constantinopol.
471= Referire la campania lui Soliman Magnificul împotriva lui Petru Rareș din iulie-septembrie 1538. Trădat de boieri, Rareș se va refugia la Ciceu, iar turcii îl vor înscăuna pe Ștefan Lăcustă, fiind pentru prima dată când un voievod moldovean a fost instalat unilateral, numai prin voința sultanului, până atunci acesta fiind ales de boieri. (n. AMS)
(271) Atunci când Iacob Heraclides (472), de origine cretană, a devenit voievod al Moldovei, a revendicat stăpânirea celor două cetăți. Ioan Sigismund, fiul lui Ioan Zapolya, nu a ținut cont de drepturile sale și, fiindcă Iacob făcea amenințări și spunea sus și tare că va despica cu sabia pieptul principelui maghiar, dacă acesta îi închisese fortărețele, Sigismund i-a reamintit vechiul adagiu Cretenses semper mendaces (473).
472 = Ioan Iacob Heraclid (1511-63), cunoscut sub numele Despot vodă – domnitor al Moldovei în noiembrie 1561- noiembrie 1563. Era de origine greacă, fiind născut, după unele surse istorice, în insula Creta, iar după altele, în insula Samos. (n. AMS)
473 = Cretanii sunt întotdeauna mincinoși (latină). Este celebrul paradox logic rostit de filosoful cretan Epimenides (cca 600 î. H.). (n. LJ)
(273-4) Dejul a fost limita pașalâcului Oradei Mare atunci când turcii au pus sub dominația lor directă partea vestică a Transilvaniei. Puterea lor nu s-a menținut multă vreme; totuși, ea s-a făcut simțită suficient pentru ca populația să păstreze amintirea trecerii lor. Se povestește ce șiretlic au folosit pentru a ridica tributul de la țărani. Ei au răspândit zvonul că impozitul pentru fiecare om nu va depăși o pultura, adică șapte centime. Fiecare i-a adus în grabă această sumă modică pașei, care descoperind astfel numărul sătenilor plătitori de impozit, le-a fixat un tribut considerabil. Acești nenorociți își dăduseră ultimii crăițari principilor.; lăcomia turcilor i-a exasperat. Ei l-au anunțat pe Ștefan Ebeni, căpitanul Clujului, care nu își deschisese porțile în fața pașei; apoi, luând armele, ei s-au năpustit asupra ienicerilor care prădau în mod izolat. (...) Acesta i-a surprins pe turci la Huedin și i-a făcut să suporte o înfrângere atât de crudă că aceștia au fugit în grabă până la Oradea.
(275) Trebuie că s-au găsit aici [Gherla] ruine romane, căci mai mulți scriitori o trec în rândul fostelor colonii.
(277) El era descendentul direct al lui Ștefan Banffi, unul din cei mai nobili campioni ai Ungariei, care salvase Timișoara, asediată de o mulțime de turci, și murise în urmă rănilor primite, în 1552.
(278) Soldatul trebuia să raporteze contelui toate detaliile și să-i predea, sub formă de consol., o depeșă care conținea aceste singure cuv.: Sic ambulat gloria mundi (483). (…), în calitatea sa de gentilom maghiar a fost indignat că s-a îndrăznit mutilarea versurilor latine în acest mod. A pus să i se spună austriacului să nu se hazardeze niciodată să îi citeze pe autorii antici și, ștergând repede cuvântul ambulat, el a restabilit versul poetului: Sic transit gloria mundi (484).
483 = Așa merge gloria lumii. (n. LJ)
484 = Așa trece gloria lumii. Această frază celebră nu aparține unui poet, ci a fost folosită, între 1409 și 1963, în cadrul ceremoniei de înscăunare a papilor. (n. AMS)
(262) Turcii, după cum se știe, s-au opus ca această provincie să îndure atunci jugul imperialilor. Trebuie spus, spre lauda lor, că ei au arătat mai multă loialitate, mai multă bună credință în această luptă decât adversarii lor. (...) Popoarele din Orient au un simț profund al dreptății și nedreptății. Dacă am putea scrie despre duelul teribil dintre creștinătate și islam în Asia, Africa și Europa cu deplină imparțialitate, adică ținând cont de istoricii musulmani, am vedea fără îndoială că inamicii credinței noastre nu au jucat întotdeauna rolul cel mai demn de dispreț. Creștinii au fost cei care au susținut că un armistițiu cu necredincioșii nu creează obligații. Atunci când ungurii, la instigația papilor, au adoptat la rândul lor această maximă și au declarat pe nedrept război otomanilor în 1444, aceștia au mers în întâmpinarea lor, iar primul soldat din armata lor purta la capătul unei lănci tratatul rupt de creștini.
(267) Există în Ungaria anumite figuri în jurul cărora se adună obligatoriu toate tradițiile și legendele. Dacă e vorba de războaiele cu turcii, îl numim pe Iancu de Hunedoara.
(268) Pentru această greșeală [refuzul îndeplinirii ordinului regelui Ungariei], el [nobilul Dosza] s-a expus unui `aviz de infidelitate`, și-a pierdut bunurile și a murit sărac la Constantinopol.
471= Referire la campania lui Soliman Magnificul împotriva lui Petru Rareș din iulie-septembrie 1538. Trădat de boieri, Rareș se va refugia la Ciceu, iar turcii îl vor înscăuna pe Ștefan Lăcustă, fiind pentru prima dată când un voievod moldovean a fost instalat unilateral, numai prin voința sultanului, până atunci acesta fiind ales de boieri. (n. AMS)
(271) Atunci când Iacob Heraclides (472), de origine cretană, a devenit voievod al Moldovei, a revendicat stăpânirea celor două cetăți. Ioan Sigismund, fiul lui Ioan Zapolya, nu a ținut cont de drepturile sale și, fiindcă Iacob făcea amenințări și spunea sus și tare că va despica cu sabia pieptul principelui maghiar, dacă acesta îi închisese fortărețele, Sigismund i-a reamintit vechiul adagiu Cretenses semper mendaces (473).
472 = Ioan Iacob Heraclid (1511-63), cunoscut sub numele Despot vodă – domnitor al Moldovei în noiembrie 1561- noiembrie 1563. Era de origine greacă, fiind născut, după unele surse istorice, în insula Creta, iar după altele, în insula Samos. (n. AMS)
473 = Cretanii sunt întotdeauna mincinoși (latină). Este celebrul paradox logic rostit de filosoful cretan Epimenides (cca 600 î. H.). (n. LJ)
(273-4) Dejul a fost limita pașalâcului Oradei Mare atunci când turcii au pus sub dominația lor directă partea vestică a Transilvaniei. Puterea lor nu s-a menținut multă vreme; totuși, ea s-a făcut simțită suficient pentru ca populația să păstreze amintirea trecerii lor. Se povestește ce șiretlic au folosit pentru a ridica tributul de la țărani. Ei au răspândit zvonul că impozitul pentru fiecare om nu va depăși o pultura, adică șapte centime. Fiecare i-a adus în grabă această sumă modică pașei, care descoperind astfel numărul sătenilor plătitori de impozit, le-a fixat un tribut considerabil. Acești nenorociți își dăduseră ultimii crăițari principilor.; lăcomia turcilor i-a exasperat. Ei l-au anunțat pe Ștefan Ebeni, căpitanul Clujului, care nu își deschisese porțile în fața pașei; apoi, luând armele, ei s-au năpustit asupra ienicerilor care prădau în mod izolat. (...) Acesta i-a surprins pe turci la Huedin și i-a făcut să suporte o înfrângere atât de crudă că aceștia au fugit în grabă până la Oradea.
(275) Trebuie că s-au găsit aici [Gherla] ruine romane, căci mai mulți scriitori o trec în rândul fostelor colonii.
(277) El era descendentul direct al lui Ștefan Banffi, unul din cei mai nobili campioni ai Ungariei, care salvase Timișoara, asediată de o mulțime de turci, și murise în urmă rănilor primite, în 1552.
(278) Soldatul trebuia să raporteze contelui toate detaliile și să-i predea, sub formă de consol., o depeșă care conținea aceste singure cuv.: Sic ambulat gloria mundi (483). (…), în calitatea sa de gentilom maghiar a fost indignat că s-a îndrăznit mutilarea versurilor latine în acest mod. A pus să i se spună austriacului să nu se hazardeze niciodată să îi citeze pe autorii antici și, ștergând repede cuvântul ambulat, el a restabilit versul poetului: Sic transit gloria mundi (484).
483 = Așa merge gloria lumii. (n. LJ)
484 = Așa trece gloria lumii. Această frază celebră nu aparține unui poet, ci a fost folosită, între 1409 și 1963, în cadrul ceremoniei de înscăunare a papilor. (n. AMS)
XXXII. Cetatea Chioar-Minele din nord-Munții
Gutâi-Satulung
(279) Aceleași etimologii se remarcă și în limbile slavilor. Belgrad, `fortul alb`; czerni grad sau czom grad `fortul negru`”.
(283) Aceste mine [aur/Baia Mare] erau cunoscute de către romani și regăsim aici încă rămășițe ale lucrări pe care ei le-au întreprins aici.
(290) (...) datorită prezenței unui om la fel de neclintit ca impavidus vir al lui Horațiu (507).
507 = Referire la versuri din odele lui Horațiu. (III, 5). (n. AMS)
(296) Adesea, o familie datora privilegiul de a furniza servitori devotați unora din membrii casei senioriale într-o luptă împotriva turcilor.
(279) Aceleași etimologii se remarcă și în limbile slavilor. Belgrad, `fortul alb`; czerni grad sau czom grad `fortul negru`”.
(283) Aceste mine [aur/Baia Mare] erau cunoscute de către romani și regăsim aici încă rămășițe ale lucrări pe care ei le-au întreprins aici.
(290) (...) datorită prezenței unui om la fel de neclintit ca impavidus vir al lui Horațiu (507).
507 = Referire la versuri din odele lui Horațiu. (III, 5). (n. AMS)
(296) Adesea, o familie datora privilegiul de a furniza servitori devotați unora din membrii casei senioriale într-o luptă împotriva turcilor.
Diploma leopodină, adoptată în formă solemnă
(303) „Noi Leopold, din mila lui Dumnezeu mereu augustul împărat al romanilor, precum și rege al Germaniei, Boemiei, Croației, Dalmației, Slavoniei etc (...); ducele (...), Carintiei, Carnioliei, (...); contele (...), Goritiei; stăpânul (...), al ținutlui de graniță al Slavoniei, (...).”
(303) „Noi Leopold, din mila lui Dumnezeu mereu augustul împărat al romanilor, precum și rege al Germaniei, Boemiei, Croației, Dalmației, Slavoniei etc (...); ducele (...), Carintiei, Carnioliei, (...); contele (...), Goritiei; stăpânul (...), al ținutlui de graniță al Slavoniei, (...).”
Notiță despre hergheliile de cai din Transilvania
(contele Emeric Teleki de Sic – socrul lui A. de Gerando)
(342) Războaiele neîncetate cu turcii au furnizat ungurilor cai buni, care i-au înnobilat pe cei din țară, iar părinții noștri au fost în stare să reziste sabiei încovoiate a osmanlâilor și să-și salveze patria. Dacă rasa cailor nu ar fi fost bună în Ungaria, maghiarii nu ar fi putu să se măsoare cu acești călăreți bine încălecați, iar aceștia ar fi subjugat Europa, căci în epoca aceea calul era o mașină de război mai importantă decât sunt în zilele noastre tunurile.
(342) Apoi, Transilvania a devenit tributară Porții, iar legăturile noastre cu Constantinopolul au devenit mai frecvente; calul transilvănean și-a păstrat reputația datorită armăsarilor turcești, persani și chiar arabi, care erau aduși în țară.
(345) (...) doi nobili armăsari arabi, dintre care unul îl transportase fără întrerupere pe prințul fugar Ipsilanti (557) de la București la Brașov, parcurgând o distanță de 18 mile germane.
n. 557 = Alexandru Ipsilanti (1725-1805) – voievod de origine greacă, ce a domnit în Țara Românească în 1775-1782 și 1796-1797, precum și în Moldova în 1786-1788. (n. AMS)
(353) În 1817, el a înnobilat-o cumpărând de la prințul Callimachi (580) un armăsar arab de origine nobilă.
n. 580 = Scarlat Callimachi (1773-1821) – domn al Moldovei în 1806, 1807 și 1812-1819 și domn al Țării Românești în 1821. (n. AMS)
(360, 363) Întrucât calul arab importat în Europa nu a fost de obicei cumpărat în deșert, ci, cel mai adesea de pe malul mării sau de la Constantinopol, se înțelege că rar a putut să fie introdus în țara noastră sângele cel mai pur. (...) Rasa arabă din Turcia este ea oare rasa arabă din deșert?
(363) Noi știm că altădată, atunci când Anglia aducea armăsari din Orient, s-au importat nu doar cai arabi și turci, dar și cai din Ungaria: căci și în prezent, în analele insulei, se citește numele Hungarian Mare, o iapă orientală, capturată la Belgrad de la un pașă turc.”
(374) Calul turc, cel berber, cel persan, calul circazian, turcoman, calul pur sânge de Don, în principal calul din Zaporoje, nu ar fi de disprețuit.
(342) Războaiele neîncetate cu turcii au furnizat ungurilor cai buni, care i-au înnobilat pe cei din țară, iar părinții noștri au fost în stare să reziste sabiei încovoiate a osmanlâilor și să-și salveze patria. Dacă rasa cailor nu ar fi fost bună în Ungaria, maghiarii nu ar fi putu să se măsoare cu acești călăreți bine încălecați, iar aceștia ar fi subjugat Europa, căci în epoca aceea calul era o mașină de război mai importantă decât sunt în zilele noastre tunurile.
(342) Apoi, Transilvania a devenit tributară Porții, iar legăturile noastre cu Constantinopolul au devenit mai frecvente; calul transilvănean și-a păstrat reputația datorită armăsarilor turcești, persani și chiar arabi, care erau aduși în țară.
(345) (...) doi nobili armăsari arabi, dintre care unul îl transportase fără întrerupere pe prințul fugar Ipsilanti (557) de la București la Brașov, parcurgând o distanță de 18 mile germane.
n. 557 = Alexandru Ipsilanti (1725-1805) – voievod de origine greacă, ce a domnit în Țara Românească în 1775-1782 și 1796-1797, precum și în Moldova în 1786-1788. (n. AMS)
(353) În 1817, el a înnobilat-o cumpărând de la prințul Callimachi (580) un armăsar arab de origine nobilă.
n. 580 = Scarlat Callimachi (1773-1821) – domn al Moldovei în 1806, 1807 și 1812-1819 și domn al Țării Românești în 1821. (n. AMS)
(360, 363) Întrucât calul arab importat în Europa nu a fost de obicei cumpărat în deșert, ci, cel mai adesea de pe malul mării sau de la Constantinopol, se înțelege că rar a putut să fie introdus în țara noastră sângele cel mai pur. (...) Rasa arabă din Turcia este ea oare rasa arabă din deșert?
(363) Noi știm că altădată, atunci când Anglia aducea armăsari din Orient, s-au importat nu doar cai arabi și turci, dar și cai din Ungaria: căci și în prezent, în analele insulei, se citește numele Hungarian Mare, o iapă orientală, capturată la Belgrad de la un pașă turc.”
(374) Calul turc, cel berber, cel persan, calul circazian, turcoman, calul pur sânge de Don, în principal calul din Zaporoje, nu ar fi de disprețuit.