Mustul care fierbe (GOGA 1927)

Octavian Goga, Mustul care fierbe, pref. și notă bibl. T. Vârgolici, Scripta, București, 1992 (orig. 1927), 336 p.

 

Cultul tinereții, „Țara noastră”, 14 septembrie 1924

(35) În cele două Principate, cari tânjeau subt domnia turcească, se ducea o viață minusculă fără orizont, cu o clasă diriguitoare atinsă de toate stigmatele importului fanariot.

 

Ideea națională. Conferință ținută în fața studenților din Cluj, „Țara noastră”, 16 dec. 1923

(45) Astă vară au fost serbările aniversării morții mitropolitului Șaguna. (...) Mi-a apărut sub amvon figura absentă și profană a unui așa-zis ziarist, originar din Polonia mi se pare, expulzat odinioară din regat și prăvălit recent în țară. (...) Din condeiul lui trebuia să se desprindă praznicul nostru, tot misterul troparelor bizantine care ne legănau atunci, toate tresăturile intime ale moștenirilor noastre atavice.

(45) Cîteva luni în urmă, la Lausanne, a fost o conferință interaliată, la care a participat și România. (...) – cine credeți că a fost cancelarul autorizat al opiniei publice: d. Iacob Rosenthal...(...) Vă amintiți, întrepidul luptător întorcîndu-se în țară a publicat în gazetele sale un lung interview cu doctorul Rakowsky [Racovski], delegatul Sovietelor, cu care, spunea dînsul, a avut lungi întrevederi. Stăruiți asupra acestor interesante conversații pe malul lacului Geneva: Rakowsky [Racovski], revoluționarul, invectivîndu-și țara, și d. Rosentahl, democratul, apărînd din răsputeri teza românească.

 

Monumentul lui Mihai Eminescu, Cuvântare rostită la Sân Nicolaul Mare, 18 octombrie 1925

(53) Veacurile i-au strigat de departe, dincolo de scripturile batrine, i s'a mărturisit misterul traco-romanic al începutului, i-a strălucit epopeia dela o mile patru sute,1-au durut toate chinurile facerii de astăzi.

 

Vânt de primăvară, „Țara noastră”, Cluj, 18 feburarie 1923

(56) [Rosenthal – Honigmann] I-a mişcat vreodată flacăra care arde în ochii negri ai băieţandrului rupt de la plug şi azvîrlit în ger și foame, ca să descifreze paginile subtile din  codul  lui  Iustinian?

 

Un caz de conștiință, „Țara noastră”, 28 septembrie 1924

(70) (...) prin ce crize pustiitoare va fi trecut până în dimineaţa fatală, când, după o rugăciune subt bolta bisericii Mavrocordaţilor, [Ion Moța] a  ridicat arma asupra tova­răşului necredincios?

 

Mustul care fierbe, „Țara noastră”, Cluj, 18 mar. 1923

(138) Împrejurul nostru a început să roiască unda de pe stradă, lumea Chişinăului pestriţă cu amestecul de neamuri și de limbi, de la evreii din Polonia pînă la bulgarii de la Ismail, toată zgura azvîrlită de vitregia vremii pe pămîntul lui Ştefan cel Mare.

 

Vorbele mari, „Țara noastră”, Cluj, 25 martie 1923

(158-9) Ca să înţelegeţi până unde a avansat penibila diminuţie de cerebralitate şi să vă daţi seama că acest haşiş ordinar al vorbelor mari a năpădit chiar şi firele mai distinse, supuse în  trecut la oarecare discuție de gândire, cântăriţi, vă rog, această frază smulsă la întâmplare din cuvântarea unui merituos profesor universitar din Cluj, istoric apreciat de noi toţi: „Nici ţarul Rusiei, nici sul­tanul Turciei n-au încătuşat mai mult libertatea poporului decât acest guvern."... Lăsând la o parte stupidele călcări de lege ale cârmuirii actuale, nu vi se pare că ne apropiem în mod primejdios de retorica delicioasă a eroilor lui Caragiale cu astfel de invocări ale ... sultanului Turciei?

 

După renunţarea principelui Carol, „Țara noastră”, Cluj, 10 ian. 1926

(185) Suntem  puşi în  faţa  unei întâmplări dincolo de limitele raţiunii, ale cărei peripeţii parc-ar fi îndrumate de forţe oarbe ca în tragediile antice. (…) Cine-ar putea veni aici cu stavila  judecăţii cumpănitoare, cine-ar putea dumica în argumente logice o pagină din Sofocle?

 

Gheorghe Coșbuc. Discurs de recepție în ședința Academiei Române, la 30 mai 1920, „Țara noastră”, Cluj, 3 iun. 1923

(190) Într-o vreme când cele două principate dunărene, cu tot cortegiul de mizerii ale vasalităţii turceşti, aveau totuşi o pătură conducătoare de stat şi un impuls de civilizație proprie, (…).

(190) Literatura a fost totdeauna o energie precursoare, în cîmpul ei s-au adunat mai întîi şi au cerut cuvînt  puterile latente ale unui popor, indicînd  prin proporţiile lor raza de întindere a măririlor viitoare. În acest chip Iliada lui Homer a luminat înaintea Atenei lui Pericle, (…).

(194) În cenuşa ei tremurau basme de veacuri spuse de oameni ai câmpului, instincte străvechi păstrate în savoarea lor originală într-o căldare de munţi, panteismul estetic al primitivilor cald și colorat, o tainică moştenire întîrziată din lumea lui Homer, într-un ascuns ungher traco-romanic.

(195) Coşbuc s-a gândit, ne-o spune el, la un mare epos naţional  în care să se încadreze  mitologia  românească şi care să reoglindească ca o Iliadă sau Aeneidă însăşi copilăria neamului, perioada de legen­dă  şi  mister, când în intimitate cu  natura se plămădea sufletul  nostru.

(195) (…) balada nunţii ţărăneşti: Nunta Zamfirei. Ca în Teogonia lui Hesiod, unde se fixează ierar­hia zeilor Eladei, în poezia lui Coşbuc, cea mai strălucitoare creaţiunea epică a noastră, se  redă cu o vigoare elementară  şi cu o  diabolică alchimie a versului, cea mai veritabilă incantaţie a mitului românesc.

(198) Dacă poate fi vorba de vreo influenţă străină, atunci clasicismul  greco-roman şi neoclasicismul german i-au împrumutat din mijloacele lor ca să-şi realizeze cu mai multă  înlesnire opera intuiţiei lui sigure şi pricepute...

(201) A tradus Aeneida, l-a atras fluviul  larg al lui Homer, cu splendorile lui întinse.

 

Un precursor al unității: Iosif Vulcan, „Țara noastră”, Cluj, 17 ian. 1926

(214) Bătrînul publicist [I. Vulcan] este un fel de Nestor al Thaliei în Ardeal.

(215) Poate ca un razim sufletesc împotriva asupririi streine, ca o compensație pentru suferințele prezentului vitreg, cărturărimea noastră simţea încă trebuinţa zeilor traco-romanici.

 

Avram Iancu, „Țara noastră”, Cluj, 31 aug. 1924

(224) Ce vifor pus­tiitor trebuie să fi bântuit în aceste clipe în sufletul Prometeului înlănţuit!

(226) Clipa ne covîrşeşte cu înţelesul ei adînc, un fior de veacuri tremură în frun­zele gorunului  lui Horia și din troparele bizantine flutură eternitatea  peste capetele noastre.

 

Părintele Lucaci, „Țara noastră”, Cluj, 10 dec. 1922

(231) Sunt oameni predestinaţi să concentreze în sufletele lor aspirațiile pubice, oameni-drapel care se ivesc pe toate câmpurile de luptă, aducând parcă de sus mistica flacără a credinţei...  Sunt Tyrteii Eladei, proorocii cum le zice Vechiul Testament, eroii cum îi numeşte Carlyle.

 

Problema maghiară, „Țara noastră”, Cluj, 28 ianuarie 1923

(242) Ei sunt totdeauna gata să se bată pe trei fronturi, ci ţin adunări la care se strigă şi se plînge, se împart hărţi ale Ungariei ciuntite, se spun poveşti fantastice despre crimele sârbeşti şi despre spânzurătorile din Ardeal, se fac solemne jurăminte și se trimit pompoase telegrame lui Kemal paşa la Angora, sau lungi corespondenţe la „Manchester Guardian".

 

Concepții minoritare, „Țara noastră”, Cluj, 25 feb. 1923

(248) Utopia însă se lărgeşte şi brodind pe fondul romantic, visătorul de la Cluj [publicistul Paal Arpad] confundă statul român de-a dreptul cu republica lui Platon.

 

Patrioții de la Budapesta, „Țara noastră”, Cluj, 24 aug. 1924

(255) Pagini numeroase din cărţile lui [Ady Endre] nu sunt decât o filipică înverşunată care smulge „buruienile ogorului unguresc".

(257) (…), ei au popularizat legile de deznaţionalizare ale lui Apponvi şi utopiile lui Tisza, ei au cerut răstignirea Serbiei şi în călimara lor s-a clocit dezastrul.

 

Avem Patriarh, „Țara noastră”, Cluj, 8 noi. 1925

(281) Cu o strălucire vrednică de însemnătatea evenimentului s-a învestit, în persoana părintelui Miron Cristea, cel dintîi Patriarh al României. Clerul şi poporul deopotrivă au înţeles semnificația praznicului, plecîndu-sc cu cuviinţă în faţa convoiului

(282) Ar fi fost, poate, nimerit ca în linii mari, să se satisfacă nevoile unităţii, să se netezească asperităţile, şi numai ea o încoronare să vie la urmă mitra Patriar­hului, punctul arhimedic al unui perfect angrenaj. 

 

Încoronarea de la Alba Iulia, „Țara noastră”, Cluj, 15 octombrie 1922

(284) Un izbitor adevăr rezumativ însă se ridică îndărătnic de după apăsarea  tuturor veacurilor şi luminează însuşi misterul de  existență al acestui popor traco-romanic.

 

Mobilizare morală, „Țara noastră”, Cluj, 10 aug. 1924

(286) În Bulgaria agitaţia pare a fi în ajunul unei încăierări generale.