Suveranitate națională și/sau integrare europeană? (FORIKA & PETREA 2002)

Eva Forika & Bogdan Petrea, Suveranitate națională și/sau  integrare europeană? Despre o cursă lungă cu mulți participanți mai vechi sau mai noi, „Studii internaționale”, București, 7, 2002, 117-176

 

1.1.Procesul de integrare europeană și Constituțiile statelor-membre

1.1.3.Regulile concurenților în lumina regulilor cursei: experiența constituțională a statelor membre

1.1.3.2.Transferul de atribuții suverane în cunoștință de cauză : experiența statelor care au aderat la Comunitățile Europene

(140) Grecia: Constituția Greciei din 1975 prevede în alin. 2 și 3 ale art. 28 că Grecia poate - prin intermediul tratatelor – recunoaște anumite competențe, definite de Constituție, organizațiilor internaționale, și poate consimți la limita de suveranitate. Acestea nu pot aduce atingere „drepturilor omului și fundamentului regimului democratic”. Legea de ratificare a unui asemenea tratat trebuie să fie adoptată cu o majoritate specială, condiția fiind îndeplinită în cazul tratatului de aderare la UE. Din moment ce Constituția nu prevede posibilitatea exercitării unui control de constituționalitate asupra tratatelor, acestea nu mai pot fi puse în discuție.

 

2.Dubla presiune asupra puterii de stat în statele comunitare, reflectarea ei în Constituțiile statelor-membre

1.2. Regionalismul instituționalizat în Constituțiile statelor-membre

1.2.2. Potențialii participanți mai mici și mai măricei: forme de regionalism national și transfrontalier în Europa celor 15

 

1.2.2.1. Despre „atestatul” celor mici: forme de regionalism național consacrate constituțional în statele comunitare

(153) Grecia: Descentralizarea sistemului administrativ din Grecia este mai degrabă rezultatul unui proces de deconcentrare, care nu a avut ca model legislația germană. Constituția Greciei prevede în alin. 1 al art. 101 că împărțirea administrativă a țării este edificată după principiul descentralizării, iar conform alin. 2, această împărțire este orientată în funcție de relațiile geoeconomice și sociale, precum și de mijloacele de comunicare. Alin. 3 al acestui articol ne oferă o imagine asupra caracterului descentralizării: „Organele de stat regionale dețin competențe generale în soluționarea problemelor regiunilor lor. Autoritățile administrative centrale au pe lângă competențele lor special, acelea de direcționare generală, sunt răspunzătoare de coordonarea și controlul organelor regionale.” Unitățile administrative tradiționale sunt prefectura (nomos), organizată după modelul francez, și provinciile, care, eșuând în realizarea atribuțiilor lor de coordonare, din 1984 au aplicabilitate restrânsă la insule și nomos-urile nordice. Dreptul lor de „autoadministrare” nu cuprinde autonomia reglementărilor, ele putând emite ordonanțe cu caracter juridic numai în baza unei împuterniciri care îmbracă forma legii. În ce privește instituțiile regiunilor ca unități administrative supraregionale, aceasta este rezultatul unui proces început în 1986, conform căruia regiunile (descentralizările de gradul II) aveau ca scop „coordonarea, planificarea și programarea dezvoltării regionale”. În 1987 s-au stabilit cele 13 regiuni, iar în 1994 s-au adus noi modificări în ceea ce privește consiliile regionale, instituindu-se un nou organ regional, „casieria regională”. Se realizează și o enumerare relativ clară a atribuțiilor secretarului general al regiunii (conducător) și a conducerii nomos-ului. Scopul principal al regiunii nu se modifică, însă se enunță competența financiară a nivel regional care cuprinde și cooperarea directă cu UE (80).

n. 80 = G. Kassamatis & P. Lazaratos, Statutul juridic și instituțional al regiunilor în Grecia, „Altera”, 1998, 9, 36-41.

 

1.2.2.2. Prezentarea celor mai măricei: regionalismul transfrontalier  în statele comunitare

(156-157) Euroregiunea ca formă de cooperare a cunoscut o amplă evoluție în ultimele decenii. (...):

Grupul de lucru Api-Adria: Burgenland, Carinthia, Austria de Sus, Salzburg, Friuli-Venezia Giulia, Alto-Adige, Lombardia, Bavaria, ulterior alăturându-se Croația și Slovenia (Iugoslavia) și 4 județe din Ungaria (1978).

 

Relațiile Est-Vest. 1945-1991 (BONIFACE 1996)

Pascal Boniface, Relațiile Est-Vest. 1945-1991, trad. L. Săruleanu (fr., 1996), Institutul European / Memo – 14 – Istorie, Iași, 1998, 80 p.

 

 

2. Împărțirea Europei

 

A.Construirea unui bloc sovietic

 

a.Expansiunea sovietică

9 (...) Stalin Cere controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele, care permit trecerea de la Marea Neagră la Marea Mediterană. Moscova susține un război de gherilă comunistă în Grecia. (...)

 

b.„Cortina de fier”

10 El [Churchill] folosește în public această expresie (care apare deja în mai 1945 într-o telegramă trimsă lui Roosevelt) la 5 martie 1946, într-un discurs pronunțat la Fulton, în Statele Unite: „De la Stettin, pe malul Balticii, la Trieste, în Adriatica, o cortină de fier a coborât de-a lungul continentului european. În spatele acestei linii, toate capitalele fostelor state ale Europei centrale și de est sunt, de acum înainte, incluse în sfera de influență sovietică”.

(...) Din 1945 în 1947, opozanții sunt constrânși să tacă în Bulgaria, Polonia, România și Ungaria. (...)

 

d. Eșecul în Iugoslavia și Finlanda

11 Două țări împiedică tentativele URSS de a le impune influența.

(...)

În Iugoslavia, eliberarea țării a fost opera partizanilor lui Tito. Acesta vrea ca țara lui să treacă direct la comunism. Stalin, simțind că nu are influență asupra acestuia, căci legitimitatea lui este puternică în țară, încearcă să-l condamne prin comuniștii iugoslavi.

12 Dar solidaritatea națională este mai puternică decât autoritatea politică a Moscovei. Are loc prima „schismă” comunistă. Iugoslavia rămâne comunistă, dar adoptă o politică externă non-aliniată, deseori foarte critică la dresa celei duse URSS.

 

e. Doctrina Jdanov

12 (....) Grija lui Stalin este, de fapt, să regrupeze partidele comuniste [22.09.1947 Kominform], pentru a se putea pregăti mai bine excomunicarea lui Tito, judecat a fi prea independent față de Moscova. (...)

 

C. Crearea alianțelor militare

 

b. Pactul de la Varșovia

15 (...) Prezentat ca o ripostă la adeziunea germană [la NATO], el [Pactul de la Varșovia] cuprinde, în afară de URSS, Albania (care se retrage în 1961), Polonia, România, Cehoslovacia și Republica Democrată Germană [și Bulgaria].

 

 

 

5. Descurajarea nucleară

 

B. Conceptul de descurajare nucleară

 

a.Bombardamentele strategice

29 (...) Fără îndoială, descurajarea nucleară a existat cu mult înainte de arma nucleară, cum o amintește preceptul latinesc si vis pacem, para bellum. (...)

 

 

6. Criza din Cuba

 

B. Desfășurarea crizei

 

b. Negocierea secretă

23 (...) Pe lângă aceasta, Uniunea Sovietică cere ca americanii să-și retragă rachetele din Turcia și Marea Britanie. Kennedy acceptă propunerea, estimând că aceste rachete nu schimbă radical raportul de forțe.

 

c.Acordul sovieto-american

36 (...) Adevărata învingătoare a crizei este URSS: foarte curând ea obține dezasamblarea rachetelor americane din Turcia și Anglia; (...).

 

 

10. Dificultățile statu quo-ului în Europa

 

C.Ostpolitik și CSCE

 

c.Acordurile de la Helsinki

57 (...) CSCE reunește ansamblul țărilor europene (cu excepția Albaniei), plus Statele Unite și Canada, în total treizeci și cinci de state membre ale Alianței atlantice, ale Pactului de la Varșovia, sau membri neutri și nealiniați. (...)

 

 

12. Sfârșitul imperiului sovietic

 

A.Sfârșitul imperiului internațional

 

c. Prăbușirea regimurilor comuniste

(...) Bulgaria și Cehoslovacia urmează mișcarea și organizează alegeri libere. (...)

 

 

13. Reunificarea Germaniei

 

B. Noua Germanie

69 (...) De fapt, temerile sale se dovedesc a fi exagerate; Germania, exceptând recunoștința prematură, fără îndoială, a Croației și Sloveniei (care contribuie din plin la declanșarea războaielor în fosta Iugoslavie), continuă să joace cartea europeană și să afirme permanența cuplului franco-german. (...)

 

 

77 Bibliografie
Boniface Pascal, Atlas des relations internationales, Iris, Dunod, 1993.
Colard Daniel, Les relations internationales de 1945 a nos jours, Masson, 1993.
Moreau-Defarges Phillippe, La Politique internationale, Hachette, 1990.
Nouschi Marc, Le XXe siecle, Armand Colin, 1995.
Vaisse Maurice, Les Relations internationales depuis 1945, Armand Colin, 1995.
Zorghibe Charles, Histoire des relations internationales, Hachette / Pluriel-Reference, 1994, t. III.
Fontaine Andre, Histoire de la guerre froide, Seuil / Points Histoire, 1983, t. I-II.
(...)
Funk Arthur, 1945, de Yalta a Potsdam: des illusions a la guerre froide, Complexe / La memoire du siecle, 1995.
Laloy Jean, Yalta aujourd hui, demain, Robert Laffont, 1988
Marcou Lilly, 1947, la guerre froide, l engrenage, Complexe, 1987.
Badie Bertrand & Smouts MArie-Claude, Le Retorunement du monde: sociologie de la scene internationale, Dalloz / Amphitheatre, 1992.
Delmas Phillippe, Le Bel Avenir de la guerre, Gallimard / NRF Essais, 1995.
Grosser PIerre, Les Temps de la guerre froide, Complexe, 1995.
Laidi ZAiki, Un monde prive de sens, Fayard, 1994.
Lellouche Pierre, Le Nouveau Monde: de l ordre de Yalta au desordre des nations, Gasset, 1992.
Levseque Jacques, La fin de l Empire, Presses de la FSNP, 1995.
Parmentier Guillaume, Le Retour d el histoire: strategie et relations internationales pendant et apres la guerre froide, Complexe / Questions au XXe siecle, 1993

 

79 Bibliografia editorului

Berg Eugene, Chronologie internationale 1945-1977, Paris, Presses Universitaires de France, 1979, 127 p.

Bogdan Corneliu & Preda E., Sferele de influență, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1986, 324 p.

(...)
Campus Eliza, State mici și mijlocii din centrul și sud-estul Europei în relațiile internaționale, București, Editura Politică, 1988, 328 p.
(...)
Dobrinescu Valeriu, România și organizarea postbelică a lumii 1945-1947, Editura Academiei RSR, 1988, 267 p.
(...)
Fischer-Galați Stephen, Europa de Est și Războiul Rece. Percepții și perspective, trad. L. Pârvu, D. Popescu și F. Tecuceanu, Institutul European, Iași, 1996, 139 p. 
(...) 

Jouve Edmond, Relations internationales, Presses Universitaires de France, 1992, 478 p.

Martens Wilfried, O Europă și cealaltă. Discursuri europene 1990-1994, prefață H. Kohl, București, Metropol, 1995, 241 p.
Loth Wilfried, Împărțirea lumii: istoria războiului rece 1941-1955, trad. din lb. germ. de A. M. Josup, Saecolum I. O., București, 1997, 316 p.
Organizația Tratatului de la Varșovia. 1955-1975. Documente, Editura Politică, București, 1976, 264 p.

 

Medic de bord (TOFAN 2015)

Ioan Gh. Tofan, Medic de bord, „Dunărea de Jos”, Galați, nr. 166, dec. 2015

 

(40) [Cargoul] „Callatis” va părăsi până la urmă marele port al Rotterdamului, cu destinația America de Sud.

 

(41) Bucuria ajungerii la țărm este  umbrită de aflarea următoarei escale: portul Koper din Slovenia, în apropierea teatrului de război din teritoriile ex-iugoslave.

 

(41) Uriașul cargou [Callatis] va avea ca destinație portul Zadar din Croația. Din Croația peste Adriatica, iar la Ravenna, (…).

 

Selections from The Wealth of Nations (SMITH 1776)

 Adam Smith, Selections from The Wealth of Nations, ed. G. J. Stiegler, Appleton Century Crofts, New York, 1957 (1776). 118 p.

 

Book I Of the causes of improvement in the productive powers labor, and the order according to which its produce is naturally distributed among the differents ranks of the people

Chapter III That the division of labor is limited by the extent of the market 
10 (...) The nations that, accedingn to the best authenticated history, appear to have been first civilised were those that dwelt round to the coast of the Mediterranean Sea.
18 (...) There are in Africa none of those great inlets such as Baltic și Adriatic seas in Europe, the Mediterranean and Euxine seas in both Europe and Asia, and the gulfs of Arabia, Persia, India, Bengal, and Siam, in Asia, to carry maritime commerce into the interior parts of that great continent: (...). (...) The navigation of the Danube is very little use to the different states of Bavaria, Austria, and Hungary, in comparison of what it would be if any of them possesed the whole of its course till it fals into the Black Sea.   

Chapter IV Of the origin and use of money 
20 (...) The armor of Diomede, says Homer, cost only nine oxen; but that of Glaucon cost an hundred oxen. 
21 (...) Iron was common of commerce among the ancient Spartans; copper among the ancient Romans and gold and silver among all rich and commercial nations.

 

Chapter X Of wages and profit in the different employements of labor and stock 
Part I Inequalities arising from the nature of the employements themselves 
49 (...) Fishermen have been so [very poor] since time of Theocritus.

 

Book IV Of systems o political economy

Chapter I Of the principle of the commercial or mercantile system

69 (...) Those metals [gold and silver], when the Spartans had got wherewithal to purchase them, broke through all the bariers which the laws of Lycurgus opposed to their entrance into Lacedemon. 
75 (...) The last French war 1756-1763 cost Great Britain upwards of ninety millions, including not only the seventy-five millions of new debt that was contracted, but the additional two shllings in the pound land tax, and what was annually borrowed of the sinking fund. More than two-thirds of this espense were laid out in distant countries: in Germany, Portugal, America, in the ports of Mediterranean, in the East and West Indies. 

80 (...) What Dercyllidas said of the court of Persia may be applied of the several European princes, that he saw there much splendor but little strength, and many servants but few soldiers.

  

Book V Of the revenue of the sovereign or commonwealth

Chapter I of the exercise of the sovereign or commonwealth

Part I Of the expense of defense

91 (...) The judgement of Thucidydes, the both Europe and Asia coul not resist the Scythians united, has been verified by the experiences of all ages.

92 (...) He is not unwilling, therefore, to serve without pay during a short campaign, and it frequently cost the sovereign or commonwealth as little to maintains him in the field as to prepare him for it. The citizens of all different states of ancient Greece seem to served in this manner till after the second Persian war; and the people of Peloponesus till after the Peloponesian war. The Peloponesians, Thucidyde observes, generally left the filed in the summer, and returned home to reap the harvest. The Roman people under their kings, and during the first ages of the republic, served in the same manner. It not was till the siege of Veii, that they who stayed at home began to contribute something toward maintaining those who went to war.

93 In the European monarchies, which were founded upon the ruins of the Roman empire, both before and fosr some after the establishment of what is proprerly called the feudal law, the great lords, with all their immediate dependents, used to serve the crown at their own expense.  

94 (...) After the second Persian war, accordingly, the armies of Athens seem to have been generally conposed of mercenary troops, consisting, indeed, partly of citizens, but partly too of foreigners, and all of them equally hired and paid at the expense of the state. From the time of the siege of Veii, the armies of Rome received pay for their service during the time which they remained in the field. (...)  
(...) In the little agrarian states of the ancient Greece, a fourth or a fifth part of the whole body of the people considered themeselves as soldiers, and would sometimes, it is said, take the field. (...) 
(...) In all the different republics of ancient Greece, to learn his military exercices was a necessary part of education imposed by the state upon every free citizen. In every city there seems to have been a public field, in wich, under the protection of a public magistrate, the young people were taught their different exercices by different masters.

95 In this very simple institution consisted the whole expense which any Grecian state seems ever to have been at, in preparing its citizens for war. In ancient Rome the exercises of the Camp Martius answered the same purpose with those of the Gymnasium in ancient Greece. (...) 
In the republic of ancient Greece and Rome, during the whole period of their existence, and under the feudal govermements for a considerable time after their establishment, the trade of a soldier was not a separate, distinct trade which constituted the sole or principal occupation of a particular class of citizens. Every subject of the state, whatever might be the ordinary trade or occupation by which he gained his livelhood, considered himself, upon all ordinary occasions, as fit likewise to exercise the trade of a soldier, and upon many extraordinary occasions as bound to exercise it.

 

Part II Of the expense of justice
104 Int he Tartar governements of Asia, in the governements of Europe which were founded by the German and Scythians nations who overtuned the Roman empire, the administration of justice was a considerable source of revenue, both to sovereign and to all the lesser chiefs or lords who exercised under him any particular jurisdiction, either ever some particular tribe or clan, or over some particular territory or district.    
105 (...) In all barbarians governements, accordingly, in all those ancient governements of Europe in particular, which were founded ipon the ruins of the Roman empire, the administration of justice appears for a long tine to have been extremely corrupt, far from being quite equal and impartial even under the best monarchs, and altogether profigate under the worst.

  

Part III Of the expense of public work and public institutions

Article II Of the expense of the institutions for the education of youth 
114 (...) In the schools the yought are taught, or at least may be taught, Greek and Latin that is, everything which the masters pretend to teach, or which, it is expected, they should teach.

Noua Europă văzută prin prisma maghiarilor (LENGYEL 1990)

Lengyel Laszlo, Noua Europă văzută prin prisma maghiarilor, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

262 (...) Astăzi, însă,  Germania și-a putut atrage în prima ei zonă de influență atât partea ei răsăriteană, cât și Cehoslovacia, de Polonia, Ungaria și Iugoslavia ținând seama doar pe planul secund.

264 (...) Pe lângă Rusia, marea păgubașă a anilor 90 este Serbia. Încă nu se știe până când și în ce formă se poate susține federația statelor iugoslave, dar un lucru este sigur și anume că cea mai mare țară a acestei federații, Serbia, a pierdut în ultimul deceniu lupta de partizani a celui de-al doilea război mondial. Contradicția dintre Serbia, cea mai puternică din punct de vedere militar, dar rămasă în urmă în domeniul economic, și Slovenia, redusă ca teritoriu, dar cea mai dezvoltată din punct de vedere economic, se ascute până aproape la nivelul unui conflict armat. Serbia se consideră deja trunchiată, albanezii îi excomunică pe sârbii din Kosovo, sute de mii de sârbi ajungând în condiții dezavantajoase în afara granițelor Serbiei. În același timp, Serbia se consideră prejudiciată și pentru că Slovenia dezvoltată și, iată, deja și Croația doresc să-și reducă sprijinul și contribuția la ridicarea zonelor mai puțin dezvoltate, ele nemaivoind să toarne apă într-un butoi găurit. Serbia devine mai degrabă un reprezentant nesolicitat al intereselor republicilor mai nedezvoltate, angajându-se în Kosovo într-un război civil cu albanezii majoritari, luptându-se pentru pământurile sârbești „strămoșești”. Slovenia meditează tot mai mult în eventualitatea unei desprinderi voluntare, pe când Croația încearcă să-și asume rolul balanței, adică să susțină condiționat Iugoslavia, iar în cazul nesatisfacerii acestor condiții, să urmeze exemplul Sloveniei. Croația și Slovenia sunt atrase de sfera de interese germane, dar se implică și în experimentul oferit și conturat pe linia Alpi-Adriatica – drept contrapondere în fața preponderenței germane – de Italia, Ungaria și Austria. Iugoslavia unitară, dar labilă din punct de vedere al echilibrului interior, poate deveni lesne păgubașă, nefiind acceptată ca partener tocmai datorită acestei nesiguranțe, respectiv, legăturile de parteneriat mai degrabă slăbesc decât consolidează federația, pentru că, în calitate de parteneri de încredere, vor fi prezente republicile membre, și nu federația în întregimea.

(...) Dacă își va păstra actuala configurație, și Iugoslavia va urma calea descrisă mai sus [Polonia], cu deosebirea că, aici, pe terenul de luptă vor intra și conducătorii marilor uzine, intercalându-se și o etapă de reprezentare a intereselor oligarhice. Dacă se destramă sau vor slăbi conexiunile interne, atunci populismul național al Serbiei se va lăsa antrenat de modelul polonez și român, în timp ce Slovenia și Croația vor putea ieși eventual din acest cerc vicios. (...) Nu se poate ști dacă Bulgaria va ieși în pierdere sau câștig. Această țară a stat la modul cel mai nemijlocit sub influența atât a mecanismului politic de tip sovietic, cât și sub influența Imperiului Sovietico-Rus. Aproape că s-a înălțat sau s-a prăbușit în statutul unei țări membre a Uniunii Sovietice.

265 Desprinderea de Imperiul Sovietic, părăsirea rolului de ultim vasal, e deosebit de grea. După modelul homo sovieticus, cu o cultură economică redusă, stând întotdeauna peste tot la cozi, necunoscând aproape deloc calitatea sortimentului, termenul de garanție, spiritul de economie al proprietarului, deci după acest model, s-a format un homo bulgaricus care e greu de atras în viața civică și în cea de întreprinzător. Țările cu o economie de piață mai dezvoltată din jurul Bulgariei, Grecia, Turcia și Iugoslavia – nu i-au putut influența pozitiv pe bulgarii consumatori și producători (cum a fost influența Austriei asupra Ungariei). În timpul expansiunii din Balcani, Germania a fost partenerul tradițional al Bulgariei. Nici acum nu este exclusă pătrunderea capitalului german, doar că există trei condiții potrivnice. Prima este lenta transformare economică și politică a Bulgariei, capacitatea ei redusă pentru importul de capital (o slabă infrastructură, lipsa managerilor, respect scăzut față de muncă, o nesigură reglementare economică și juridică). A doua este precauția. Majoritatea țărilor Europei sunt speriate de pe acum de unificarea celor două Germanii. Pătrunderea spectaculoasă fie în zona Balticii, fie în Balcani ar fi un risc față de bunăvoința relativă a Uniunii Sovietice față de problema germană și ar intensifica neliniștea britanicilor și francezilor. Dezavantajele ar fi mai multe decât avantajele. A treia condiție potrivnică este resentimentul bulgarilor față de turci. Germania trebuie să aibă deosebită grijă să nu sprijină nicăieri o politică antiturcească, astfel riscă să declanșeze un scandal în interiorul său din cauza numărului mare de turci care lucrează și trăiesc pe teritoriul german. (Avântul economic al Turciei se datorează și însemnatelor investiții germane, existând relații strânse între nemți și turci.) La urma urmei, nici o țară a Comunității Europene nu poate sprijini o țară care nu recunoaște drepturile individuale și colective ale naționalităților care trăiesc pe teritoriul ei (nu sunt asigurate dreptul la folosirea  numelui și a limbii, al învățământul și presă în limba maternă). Avântul procesului de reformă economică și politică, angajarea spre deschidere, rezolvarea democratică a situației minorității turce ar putea da o șansă Bulgariei pentru integrarea în curentul european.

(...) Națiunile – ungurii, cehii, slovacii, românii, bulgarii, sârbii etc – sunt și în continuare tentate să asocieze eliberarea lor cu nerecunoașterea autonomiile pentru minoritățile naționale care trăiesc în țările respective. (...)

Lumii i se vor înfățișa multe state naționale mici, aflate pe picior de război, Cum ar fi Serbia, Croația și Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina și Bielorusia, România Mare (Ardealul, Muntenia, Moldova, Basarabia), Albania Mare (Albania de azi și Kosovo) și neliniștita Polonie. (...) Este vorba de luptele de eliberare antirusești, antisârbești, adică antisovietice, antiiugoslave (în ultimele două, în mod paradoxal, vor participa și popoarele rus și sârb), cu alte cuvinte revanșe naționale reciproce. (...)

266 După alții, la o monarhie austro-ungară – Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Croația, Slovenia – fără monarhie și într-o totală egalitate de drepturi. Alții ar anexa la această zonă Ardealul și Voivodina autonomă. Și aud că visul cunoscut deja în anii 30, respectiv o federație care să cuprindă zonele baltice, până la Marea Adriatică, de la Golful Klaipeda până la zona dalmată, deci înfăptuirea Statelor Unite ale Europei Centrale, revine în actualitate, rostit de buze angelice. (...)

Privind din Europa

266 Atunci când Europa analizează Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Iugoslavia și Bulgaria are în vedere următoarele: care este capacitatea de adaptare economică a țărilor, a națiunilor, cum se prezintă cultura economică a societății și care-i sunt posibilitățile de transformare; de câtă elasticitate și siguranță dispune sistemul instituțiilor politice; cât de mare este instabilitatea națiunii și a naționalităților în interiorul țării. (...)

1)Cultura economică. (...) Dacă, totuși, se percepe deosebirea dintre Ungaria și România, Slovenia și Polonia, deosebirea se consideră a fi doar de nuanțe, și nu de tipologie. (...) Izvorul comun al culturilor economice și, în parte, politice din Ungaria, Slovenia, Croația, Cehia și Moravia este reprezentat de Monarhie, dar un rol cel puțin la fel de însemnat l-a jucat lansarea, de la mijlocul anilor 60, a unei societăți civice de consum în Ungaria kadaristă, desprinderea, în 1948, a Iugoslaviei de Imperiul Sovietic și distanțarea ei, după 1965, de modelul social-economic de tip sovietic, precum și ascensiunea slovenă și croată pe baza autonomiei republicane, societatea civilă a perioadei interbelice din Cehia și Moravia, experimentul „socialismului cu față umană” din Cehoslovacia, practicat până în primăvara pragheză, sufocat la sfârșitul verii aceluiași an.

267 (...) Prin ce se manifestă deosebirea de cultură economică din Ungaria, Slovenia, Croația și Moravia și cea din Polonia, Slovacia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria, Albania? (...) Consumul maghiarilor sau al slovenilor se aseamănă cu cel al austriecilor din Burgenland sau Carintia, muncitorul croat comparând condițiile dintr-o întreprindere vest-germană unde lucrează cu cele din Zagreb.

(...) Indiscutabil, și în Ungaria, Croația, Slovenia și Cehoslovacia cultura economică a muncitorului marilor întreprinderi e semnificativă, dar departe de a fi pe măsura celei existente în Polonia sau Serbia, România sau Ucraina.

268 (...) 2) Sistemul politic. (...) Pentru Occident, transformările germane, cehoslovace, maghiare, poloneze, românești, bulgare, iugoslave nu sunt niște procese foarte clare, mai ales în momentul în care în sânul opoziției unite se creează o mulțime de partide necunoscute și imposibil de cadastrat.

Intermezzo

Îndepărtata Ungarie privită dinspre marile puteri

268 Focurile grecești ale vieții politice nu sunt în stare să topească acel îngheț economic ce încercuiește inima Ungariei. (...)

Ruda săracă

269 (...) Țările est-europene aflate în tranziție – Polonia, Ungaria, Iugoslavia și, mai repede sau mai târziu, Cehoslovacia – sunt state mici, cu sentimente naționale.

Economie și religie

271 (...) (Procedează la fel ca și piloții care, punând la îndoială și respectând în același timp toate regulile, intră în grevă. Asemenea capcane constituționale paralizează Knessetul din Israel și Parlamentul grec.)

 

3)Problema naționalităților.

272 (...) Se poate presupune că factorii care declanșează ostilitățile sunt naționalitățile care au mai ales posibilitatea dezvoltării: slovacii protestează împotriva cehilor și ungurilor, românii împotriva ungurilor, bulgarii împotriva turcilor, antisemitismul reprezentând iarăși o problemă pentru întreaga zonă.

 

Epilog

272 Acest studiu l-am scris în ianuarie 1990, apoi, pe la mijlocul anului, l-am completat. A fost tradus în limbile engleză, rusă, lituaniană, sârbo-croată, finlandeză. (...)

Budapesta, 17 decembrie 1990

 

(„Korunk”, 1/1991)

Lengyel Laszlo (1950) – economist, politolog, Budapesta

Zadar („LUMEA” 1985)

 C. V., Zadar, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985

 

Situat pe un promontoriu îngust ce avansează profund în apele mării, Zadarul dă impresia unei enorme nave, ancorate la țărmul iugoslav al Adriaticii.

 

Importanța căilor de comunicație ce l-au străbătut dintotdeauna venind dinspre mare sau dinspre uscat, dimpreună cu avantajele naturale ale poziției sale, au făcut din Zadar nu numai o așezare înfloritoare și, în consecință, râvnit, dar și un bastion reputat al luptei pentru libertate și independență. Ultima oară, locuitorii săi au luat arma în mâna pentru a-i alunga pe cotropitorii fasciști italieni, în cursul celui de-al doilea război mondial. Orașul a plătit scump voința sa nestrămutată de libertate. A fost supus la peste 70 bombardamente, numărându-se printre localitățile europene cel mai greu lovite de război. Este suficient de amintit că 80% din clădirile acestei așezări, cu peste trei milenii de istorie, au fost prefăcute în ruine.

 

După eliberare, Zadarul a trecut la o intensă activitate de refacere edilitară. Au fost restaurate construcții datând din antichitate, iar vechiul nucleu al orașului, cu numeroase monumente culturale de mare valoare națională și mondială (un forum roman, complexul Sveti Frano, celebra colecție de obiecte medievale de aur și argint) a fost organizat ca muzeu în aer liber. S-a trecut la ridicarea unor edificii moderne, avându-se grijă ca amplasarea lor să evite stridențele în fizionomia urbanistică a Zadarului.

 

Un progres rapid a cunoscut orașul pe plan economic, cultural și, implicit, în viața socială. Au fost dezvoltate o serie de ramuri economice tradiționale și create altele noi, în conformitate cu exigențele pe plan național. Astăzi, orașul se mândrește cu întreprinderi din sectoare dinamice ale economiei, în Zadar fiind reprezentate industria de prelucrare a metalelor, industria chimică, textilă, alimentară, transporturile și turismul. Uzinele de mașini-unelte speciale, Fabrica de mașini de cusut, Combinatul textil, Fabrica „Vinilplastika”, Întreprinderea de prelucrare a soiei, Combinatul agricol „Zadar”, sunt nume ce au contribuit al creșterea prestigiului muncii depuse de locuitorii acestei frumoase așezări.

 

Activitatea de învățământ și cultural-artistică s-a dezvoltat la cote ridicate. Tradiții bogate există, întrucât Zadarul este cel mai vechi centru universitar de pe litoralul iugoslav, având o rețea de școli primare și secundare. Fondul bogat de cărți și documente aflat în Biblioteca științifică sau Arhiva istorică deschide largi posibilități studiului științelor, îndeosebi umaniste.

 

În Zadar a intrat în obișnuință unor manifestări culturale de înaltă ținută. Între acestea, concertele, frecvent oferite în ambianța clădirilor medievale, sunt apreciate de un larg auditoriu.

„Manualul NATO” (OTAN 1995)

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Manualul NATO, trad. C. Unteanu (engleză 1995), Nemira, București, 1997, 406 p.

Prefață
(15) (...)Se mai are în vedere și întărirea capacității Alianței de a face față unor situații de criză, cum ar fi conflictul din fosta Iugoslavie, acolo unde, începând cu vara anului 1992, NATO a susținut eforturile depuse de ONU pentru încetarea conflictului. S-a reafirmat faptul că, în acest context, NATO este gata să dea un ajutor suplimentar.

Originile Alianței
(22) O serie de evenimente spectaculoase, petrecute între anii 1947 și 1949, au precipitat lucrurile. Printre acestea au fost amenințările directe asupra suveranității Norvegiei, Greciei, Turciei și (....).
(23) (...) Grecia și Turcia au aderat la Tratat în 1952.

NATO azi
(26) (...)Li s-au adăugat Georgia și Albania, în aprilie și, respectiv, iunie 1992, astfel încât, în 1993, existau 22 de parteneri de cooperare, membri ai NACC [Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic]. (...)
Pe fundalul crizelor din zona fostei Iugoslavii, cât și din alte părți, o atenție sporită a fost acordat și rolului pe care NATO l-ar putea avea în materie de gestionare a crizelor și menținere a păcii și mai ales sprijinului pe care Organizația l-ar putea acorda activităților de menținere a păcii pe care ONU le desfășoară în fosta Iugoslavie.

 

I. Transformarea Alianței

Fundamentele noului context al securității în Europa
(35) (...) Spre sfârșitul anului 1989 și în primele săptămâni din 1990, au fost făcute progrese substanțiale în sensul reformei sistemelor politice și economice din Polonia și Ungaria, în timp ce RDG, Bulgaria, Cehoslovacia și, după eforturi îndelungate, România anunțau o evoluție spre libertate și democrație ce mergea mult mai departe decât previziunile pe termen scurt ce fuseseră elaborate.
(38) (...) Ele au jucat un rol de prim ordin în susținerea acțiunii conduse de ONU pentru a se ajunge la o soluție diplomatică și și-au reafirmat hotărârea de  activa apărarea colectivă prevăzută de art. 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, în cazul în care s-ar fi făcut simțită o amenințare externă la adresa Turciei, ca urmare a situației din Golf. Elemente ale Forței Mobile Aliate a NATO au fost trimise în Turcia spre a demonstra această intenție.
(39) (...)Această hotărâre [Londra 1990] a fost și mai mult întărită de evenimentele din 1991, (...), urmată de deteriorarea situației și începerea ostilităților în Iugoslavia, care au dus la dezmembrarea Federației și (...). (…)
Degradarea situației, recurgerea neîncetată la forță și creșterea pierderilor omenești pe teritoriul fostei Iugoslavii au constiuit subiecte importante de preocupare și au întunecat perspectiva unei evoluții pașnice spre un nou context de securitate în Europa. Consiliul Atlanticului de Nord și Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic au încercat să susțină eforturile întreprinse de alte instanțe pentru restabilirea păcii și să facă uz de propria lor influență față de părțile implicate.

Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic

(44) (...) La reuniunea la vârf din iulie 1990 de la Londra, Alianța le-a adresat un mesaj de prietenie și a invitat guvernele URSS, Cehoslovaciei, Ungariei, Poloniei, Bulgariei și României să stabilească cu NATO legături diplomatice normale.

Parteneriatul pentru Pace

(57) * = Albania, (...), Bulgaria, (...). Post scriptum: (...), iar fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei s-a alăturat în noi. 1995, ridicând astfel la 27 numărul țărilor semnatare ale PpP.

Rolul NATO în menținerea păcii
Cadrul politic și strategic

(61) (...)Deteriorarea situației din fosta Iugoslavie a determinat Consiliul de Securitate al ONU să adopte rezoluții importante vizând restabilirea păcii. (...)
Miniștrii afacerilor externe din țările aliate au examinat operațiunile de menținere a păcii și aplicarea de sancțiuni întreprinse de țările membre NATO, individual sau la nivelul Alianței, pentru a contribui la punerea în aplicare a rezoluțiilor CS privitoare la conflictul din fosta Iugoslavie. (...)
În 1992 și 1993, Alianța a luat hotărâri pentru susținerea inițiativelor ONU vizând menținerea păcii în fosta Iugoslavie; astfel, forțele navale NATO, în coordonare cu UEO, au inițiat operații destinate a controla și, apoi, a impune embargoul decretat în Adriatica de ONU, precum și respectarea zonei de excludere aeriană deasupra Bosniei Herțegovina, supravegheată până atunci de avioane NATO. Alianța a propus să ofere sprijin aerian apropiat pentru Forța de Protecție a ONU (FORPRONU) din Bosnia-Herțegovina și a autorizat declanșarea de lovituri aeriene pentru a împiedica sufocarea orașului Sarajevo și a altor zone amenințate.
(62) (...)Șefii de stat și de guvern au mai reafirmat și că Alianța era pregătită să lanseze atacuri aeriene în Bosnia Herțegovina. În februarie, Consiliul a autorizat atacuri aeriene împotriva pozițiilor de artilerie în jurul orașului Sarajevo și a stabilit o zonă de excludere pentru arme grele pe o rază de 20 km. În aprilie, au fost luate măsuri similare în legătură cu Gorazde și alte zone de securitate.
La reuniunea din decembrie 1994, miniștrii de externe din țările NATO au făcut cunoscut că obiectivul comun era de a aduce pacea în regiune printr-o înțelegere bazată pe negocieri. Ei au arătat că susțin eforturile ONU și Grupului de Contact îndreptate spre realizarea acestui obiectiv. Alături de UEO, își vor continua operațiunile vizând respectarea embargoului maritim în Adriatica și sunt hotărâte să mențină unitatea Alianței de a acționa împreună cu comunitatea internațională pentru găsirea unei soluții juste și pașnice pentru Bosnia și spațiul ex-iugoslav.

Operațiuni maritime
(63) Nave aparținând Forței Navale Permanente a Alianței din Mediterana, cu sprijinul Aviației de Patrulare Maritimă a NATO au angajat operații de supraveghere în Marea Adriatică în iulie 1992. Aceste operații vizau susținerea embargoului împotriva armelor decretat de ONU împotriva tuturor republicilor din fosta Iugoslavie (Rezoluția 713 a CS) și a sancțiunilor formulate împotriva Republicii Federative a Iugoslaviei (Serbia și Muntenegru) (Rezoluția 715 a CS).
În noiembrie 1992, în completarea operațiilor de supraveghere maritimă, forțele NATO și UEO din Adriatica au declanșat operații vizând respectarea sancțiunilor ONU. (...) Până la sfârșitul lunii decembrie 1992, fuseseră interceptate 44500 de nave, care, atunci când s-a impus acest lucru, au fost întoarse din drum și supuse inspecției.
(64)(...)Controlul operațional al forței operative interarme comune a NATO și UEO a fost delegat Comandantului Forțelor Navale Aliate din Sudul Europei (COMNAVSOUTH). Operațiunea a fost numită „Sharp Guard”.

Operații aeriene
(64) În decembrie 1992, aviația NATO pentru supraveghere și control (AWACS) a angajat operații specifice în sprijinul respectării Rezoluției 781 a CS, stabilind zonă  de excludere aeriană deasupra Bosniei Herțegovina. Autoritățile ONU au primit regulat informații asupra violărilor zonei.
La 31 martie 1993, CS a adoptat Rezoluția 816, prin care autoriza recurgerea la forță pentru a impune respectarea zonei de excludere aeriană și se extindea interdicția pentru toate zborurile în spațiul aerian al Bosniei Herțegovina, cu excepția celor autorizate de FORPRONU. (...)
(65) La 12 aprilie 1993, a fost lansată o operațiunea Deny Flight cu participarea a 50 de avioane de vânătoare și recunoaștere (numărul ajungând la peste 100), furnizate de diferite țări membre NATO și care decolau din Italia sau de pe portavioane din Adriatica. La sfârșitul lui 1994, fuseseră efectuate 47 000 de misiuni, La 28 februarie 1994, patru avioane de luptă care survolau Bosnia Herțegovina au fost doborâte de avioane NATO. (...)
În iunie 1993, miniștrii de externe din țările NATO au decis să ofere FORPRONU mijloace de protecție aeriană. (...) În 10-11 aprilie 1994, avioane NATO au asigurat sprijin aerian apropiat pentru a proteja personalul ONU la Gorazde, în cadrul unei zone de securitate stabilite de ONU.
Cu ocazia reuniunii la vârf desfășurate în ianuarie 1994 la Bruxelles, Aliații au reafirmat că erau pregătiți ca „sub autoritatea CS al ONU și conform hotărârilor luate de Consiliul Atlanticului de Nord la 2 și 9 august 1993, să lanseze lovituri aeriene pentru a împiedica încercuirea orașului Sarajevo, a zonelor de securitate și a altor zone amenințate din Bosnia Herțegovina”. Pe 9 februarie 1994, CAN a confirmat continuarea asediului orașului Sarajevo și a decis lovituri aeriene în cazul în care poziții de artilerie și mortiere vor continua să fie folosite în interiorul sau în jurul orașului Sarajevo. Armele grele aflate, ulterior datei de 20 februarie, într-o zonă cu raza de 20 km pornind din centrul orașului vor fi expuse loviturilor aeriene ale NATO, în coordonare cu FORPRONU.
(66) Pe 21 februarie, secretarul general al NATO a anunțat că au fost atinse obiectivele fixate pe 9 februarie și că autoritățile ONU și NATO au recomandat să nu fie folosită forța aeriană.
Ca răspuns la o cerere scrisă a Secretarului General al ONU, pe 22 aprilie, CAN a luat noi hotărâri vizând susținerea eforturilor ONU pentru a se ridica asediul orașului Gorazde și a fi protejate alte zone de securitate. Aceste două decizii au făcut obiectul a două comunicate de presă. Consiliul a anunțat că dacă sârbii bosniaci nu vor înceta imediat atacurile împotriva zonei de securitate Gorazde și nu-și vor retrage forțele la trei km distanță de centrul orașului înainte de 24 apriliei dacă la aceeași dată convoaiele cu ajutoare umanitare și echipele de ajutor medical nu vor fi libere să pătrundă în Gorazde, Comandantul șef al Forțelor Aliate din Europa de Sud era autorizat să efectueze lovituri aeriene împotriva armelor grele și a obiectivelor militare ale sârbilor bosniaci, pe o rază de 20 km în jurul centrului orașului Gorazde, conform procedurilor stabilite de NATO și FORPRONU, ca urmare a hotărârilor Consiliului din 2 și 9 august 1993.
(...) În ceea ce privește celelalte zone de securitate desemnate de ONU (Bihac, Srebrenica, Tuzla și Zepa), Consiliul și-a dat acordul pentru efectuarea de lovituri aeriene cazul unor atacuri cu arme grele de la orice distanță ar veni ele. (...)
(67) În 5 august, la cererea FORPRONU, avioane NATO au atacat un obiectiv în interiorul zonei de excludere de la Sarajevo. Au fost ordonate lovituri aeriene după ce sârbii bosniaci puseseră mâna pe armele depozitate într-o zonă de regrupare din apropiere de Sarajevo.
Pe 22 septembrie, ca urmare a unui atac efectuat de sârbii bosniaci asupra unui vehicul FORPRONU în apropiere de Sarajevo, avioane NATO, la cererea FORPRONU, au lansat un atac împotriva unui tanc al forțelor sârbești.
În 28 octombrie 1994, autoritățile ONU și NATO au publicat o declarație comună asupra folosirii forței aeriene a NATO în Bosnia Herțegovina, conform rezoluțiilor CS.
La 21 noiembrie, avioane NATO au atacat aeroportul Udbina, situat pe teritoriul croat aflat sub control sârbesc. Lovitura aeriană, efectuată la cererea FORPRONU, constituia un răspuns la atacurile lansate de pe aeroport împotriva unor ținte din regiunea Bihac. Operațiunea a fost realizată cu respectarea Rezoluției 958 a CS.
Două avioane NATO au fost atacate cu rachete sol-aer, tirul provenind de la o bază de la Otoka, în NV Bosniei. În conformitate cu măsurile de autoapărare stabilite, pe 23 noiembrie, în coordonare cu FORPONU, avioane NATO au efectuat un atac asupra bazei.
(68)La 22 noiembrie, CAN a decis că forța aeriană NATO putea, în virtutea Rezoluției 958, să fie folosită împotriva avioanelor ce survolau Croația și care participaseră la atacuri asupra zonelor de securitate ONU, sub rezerva unor aranjamente ulterioare cu autoritățile croate.
Operații terestre
(68) (...)În septembrie 1992, Aliații și-au exprimat voința de a susține acțiunile întreprinse sub autoritatea ONU pentru a fi asigurat transportul ajutoarelor umanitare în Bosnia-Herțegovina, prin punerea la dispoziție a unor efective militare și de mijloace de transport, telecominicații sau logistică. Mai mult, NATO s-a declarat gata să ajute ONU în ce privește controlul armelor grele în Bosnia Herțegovina și și-a propus să elaboreze, eventual, planuri pentru operații ONU sau OSCE în vederea unor astfel de misiuni.
În noiembrie, FORPRONU a primit un Stat Major operativ, provenind de la Grupul de Armate Nord al NATO (NORTHAG), cu un efectiv de o sută de oameni, echipamente, materiale și ajutor financiar. Au fost stabilite contacte între Marele Cartier General al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE) și cartierele generale ale ONU din Bosnia Herțegovina și de la Zagreb.
Planificarea alternativă
(68)(...)La cererea ONU, Alianța a pus la dispoziție planuri alternative pentru a impune respectarea zonei de excludere aeriană asupra Bosniei Herțegovina, stabilirea de zone de ajutor și refugiu pentru populația civilă din Bosnia și modalitățile de evitare a escaladării conflictului spre Kosovo și Fosta Republică Iugoslavă Macedonia.
(69)Au mai fost oferite ONU variante pentru protecția ajutoarelor umanitare, controlul armelor grele și protejarea forțelor ONU.
În martie 1993, CAN a însărcinat autoritățile militare ale NATO să prevadă variante în vederea punerii în aplicare a măsărilor militare stabilite prin planul de pace al ONU pentru Bosnia Herțegovina, în cazul în care părțile implicate în conflict ar semna un astfel de plan; (...).
(...) [dec. 1994] Autoritățile militare ale NATO au elaborat planuri alternative pentru a ajuta FORPRONU să se retragă în caz că o asemenea acțiune devenea inevitabilă.

  

II. Principiile de funcționare ale NATO

Cooperare economică
(117) (...) Recunoscând faptul că securitatea Alianței depinde atât de stabilitatea și prosperitatea economică a tuturor membrilor săi, cât și de coeziunea politică și disuasiunea militară, Consiliul a comandat, în anii 70, studii privind problemele economice specifice ale Greciei, Portugaliei și Turciei. Acestea s-au finalizat prin acțiuni ale guvernelor țărilor NATO pentru a ajuta pe membrii mai puțin prosperi ai Alianței, prin intermediul unor programe de ajutor ample, puse în aplicare de OCDE. Se continuă studierea greutăților și perspectivelor economice din fiecare din aceste țări.

Cooperarea științifică și problemele de mediu
(134) (...) Un alt program al Comitetului Științific, „Știința în serviciul stabilității”, s-a născut din necesitatea de a asigura un ajutor concret țărilor membre mai puțin prospere economic. Și-a fixat drept obiectiv să ajute Grecia, Portugalia și Turcia să-și mărească potențialul de cercetare și dezvoltare științifică și tehnologică și să întărească legăturile de cooperare între universități, institute de stat pentru cercetare și întreprinderi private. Proiectele sunt alcătuite din activități comune ce prezintă interes pentru dezvoltarea țărilor respective în știință, inginerie și tehnologie. Astfel, resursele naționale sunt completate cu finanțare internațională constând din echipament, experți străini  în tehnică și administrație, precum și instruirea în străinătate.

 

III. Organizare și structuri

Comandamentul Aliat din Europa (ACE)
(172) (...) În ACE sunt trei Înalte Comandamente: (...)
c)Forțele Aliate din Europa de Sud (AFSOUTH). Sediu: Napoli.
AFSOUTH acoperă o zonă de patru milioane kmp, ce cuprinde Italia, Grecia, Turcia, Marea Mediterană, Marea Marmara și Marea Neagră. (...) Aflat sun comanda unui general american, are șase Comandamente principale: (...)
- Forțele Terestre Aliate din Europa Central Sudică (LANDSOUTHCENT). Sediu: Larissa, Grecia. Acest Comandament nu și-a început încă activitatea.
- Forțele Terestre Aliate din Europa de Sud Est (LANDSOUTHCENT). Sediu: Izmir, Turcia. (...)
Comandamentele care depinde de SACEUR se ocupă de forțele de reacție: (...)
- Forța Navală Permanentă din Mediterana (STANAFORMED)

Grupurile de Reacție Rapidă ale ACE (ARRC)

(176) (...) Marile unități ce urmează a fi puse la dispoziția ARRC:
- divizii naționale provenind din Germania, Grecia, Turcia și SUA. (...)
- divizia multinațională din regiunea Sud (MDN(S)), cuprinzând unități grecești, italiene și turcești.

Forțele de Reacție Imediată (navale)

(176)(...) STANAVFORMED este alcătuită din distrugătoare și nave de escortă și constituie nucleul forței navale multinaționale de care dispune SACEUR în perioade tensiune sau criză.
(177) (...) Forțele navale permanente sunt comandate de ofițeri de marină din țările participante, având gradul de comandor pentru STANAVFORMED și (....).
STANAVFORMED a fost constituită în aprilie 1992 pentru a înlocui Forța Navală Aliată la Chemare în Mediterana (NAVOCFORMED), creată în 1969. Este alcătuită din distrugătoare și fregate puse la dispoziție de Germania, Grecia, Italia, Olanda, Spania, Turcia, Marea Britanie și SUA. (...)

Forța Mobilă a ACE (AMF)

(177)(...) AMF a fost desfășurată prima dată în cadrul unei misiuni de criză în ianuarie 1991, elementul său aerian fiind trimis în sud-estul Turciei în perioada Războiului din Golf, pentru a demonstra solidaritatea dintre membrii NATO în fața unei amenințări împotriva teritoriului aliat.

Agenții și organisme militare
(184) (...)Aici [Școala NATO de la Oberammergau/Germania] lucrează 93 de oameni, civili și militari, din 14 țări: (...), Grecia, (...), Turcia, (...).

 

IV. Un cadru instituțional mai larg

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa*
(189) *State participante: Albania, (...), Bosnia Herțegovina, Bulgaria, (...), Cipru,  Croația, (...), Grecia, (...), Iugoslavia, (...), Slovenia, (...), Turcia, (...). Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei are statut de observator.
(191)(...) Acest mecanism Consiliul Miniștrilor Afacerilor Externe a fost declanșat în cazul situației din fosta Iugoslavie și (...).
(...) Miniștrii s-a declarat 1 dec. 1993 Roma preocupați de numărul și amploarea conflictelor regionale și și-au reafirmat atașamentul pentru rezolvarea acestor conflicte, mai ales cel care izbucnise în fosta Iugoslavie.
(192) (...)Conform Declarației reuniunii la vârf de la Helsinki din 1992, CSCE a întreprins misiuni oficiale - misiuni de anchetă, de raportori sau de supraveghere - în Kosovo, Sandjak, Voivodina, Skopje, (...).
În septembrie 1992, au început să funcționeze misiuni de ajutor pentru aplicarea sancțiunilor în Albania, Bulgaria, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România și Ungaria pentru aplicare sancțiunilor aprobate de ONU împotriva Republicii Federative a Iugoslaviei (Serbia și Muntenegru).

Uniunea Europeană
(194)(...). (...), cărora li s-a mai adăugat Grecia în 1981, (...).
(196) (...) Cu ocazia Consiliului European ținut în Corfu, în iunie 1994, s-a decis ca în faza următoare a extinderii să fie incluse Cipru și Malta.
(198) De la începutul crizei care a izbucnit în fosta Iugoslavie, ducând la dezintegrarea statului federal al Iugoslaviei, UE și-a adus o largă contribuție la eforturile vizând reinstaurarea păcii în zonă și acordarea unui ajutor umanitar pentru populațiile afectate de conflict. Conferința de la Londra asupra Iugoslaviei, ținută în august 1992 și coprezidată de secretarul general al ONU și prim  ministrul Marii Britanii, președinte în exercițiu al UE, constituia o noutate pentru UE în domeniul politicii externe, (...). Înalții funcționari desemnați de ONU și UE acționau ca negociatori de pace și președinți ai Conferinței permanente de la Geneva asupra fostei Iugoslavii, decisă în cadrul Conferinței de la Londra.

Uniunea Europei Occidentale
(198) UEO există începând cu 1954 și grupează opt [10] țări: (...), Grecia*, (...).
*Sub rezerva derulării normale a procesului de ratificare.
(201) (...) Cu titlu de cooperare cu țările Europei Centrale și de Est, Consiliul de Miniștri al UEO [19 iunie 1992 Petersberg] a invitat Miniștrii de Externe și ai Apărării din opt țări (Bulgaria, ....) să formeze un Forum de Consultare, care s-a reunit prima oară, la nivel de amabsadori, la Londra, pe 14 octombrie 1992.
La reuniunea ministerială care a avut loc la Londra, pe 20 noiembrie 1992, membrii UEO au hotărât să lărgească organizația și au invitat Grecia să devină al zecelea membru, această aderare fiind supusă ratificării Parlamentului acestei țări.
(202) Islanda, Norvegia și Turcia, în calitate de membre NATO, au primit statutul de membru asociat; (...). (...)
La finalul reuniunii din 9 mai 1994, de la Luxemburg, CM al UEO a dat publicității Declarația de la Kirchberg, care acorda celor nouă țări din ECE, membre ale Forumului de Consultare, statutul de partener asociat.
(203) În iulie 1992, țările UEO au început să pună la dispoziție forțe navale în Adriatica, pentru a supraveghea aplicarea rezoluțiilor adoptate de CS al ONU împotriva RFI. Măsuri analoage au fost luate de Consiliul Atlanticului de Nord, reunit pe 10 iulie, în coordonare cu UEO.
(...)Comanda forței operative comune NATO-UEO în Adriatica a fost încredințară unui comandant unic.
La 5 aprilie 1993, CM al UEO a decis să sprijine Bulgaria, România și Ungaria pentru respectarea embargoului pe Dunăre impus de ONU.
(204) Miniștrii de Externe și ai Apărării din UEO s-au reunit, pe 14 noiembrie 1994, la Noordwijk, cu participarea celor nouă țări partenere asociate.

Consiliul Europei
(205) Consiliul Europei este alcătuit din 34 de state, inclusiv Ungaria, care a aderat în 1990, Polonia în 1991, Bulgaria în 1992, (...).
(206) (...)Albania, (...), Bosnia Herțegovina, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, (...) au statut de invitat special pe lângă Adunarea Parlamentară.

Asociația Tratatului Atlantic
(213) (...) Grecia - Greek Association for Atlantic and European Cooperation - 160A Ioannou Drossopoulou Str - 11256 Athens (...)
Turcia - Turkish Atlantic Committee - Kuleli Sokak No 44/1 - Gaziosmanpasa - 06700 Ankara
(214)Începând din octombrie 1992, Cercul Atlantic din Bulgaria este asociat la ATA, mai întâi cu statut de observator, apoi cu cel de membru asociat (29 rue Slavyanskaia, Sofia).

Conferința Interaliată a Ofițerilor în Rezervă
(215)(...) Grecia - The Supreme Pan-Hellenic Federation of Reserve Officiers - 100 Solonos Street - GR 10680 Athens 144 - Tel. 30/1 362 50 21
Turcia - Turkyie Emekli - Subaylar Denegi - Selanik cadessi 3416 - Kizilay Ankara - Tel. 90 /312 418 48 72

Anexa I Membrii Consiliului Atlanticului de Nord
(...) Reprezentanți permanenți
(...) Grecia - Vassilis Zafiropoulos
(...) Turcia - Tugay Ozceri

Anexa III Membrii Consiliului Militar
(...) Reprezentanți permanenți
(...) Grecia - viceamiral A. Vennis
(...) Turcia - gen. lt. H. Ozkok (Trupele de Uscat)

Anexa VI Oficialități din Statul Major militar internațional al NATO
(...) Director Adjunct, Departamentul Informații Militare - gen. bg. F. Kikiras (Grecia)

Anexa VIII Tratatul Atlanticului de Nord
(230) Articolul 6*
Pentru aplicarea articolului 5, se consideră drept atac armat împotriva unei sau mai multora din părți, atacul armat:
(...)
*O redactare nouă care rezultă din articolul 2 al Protocolului de accesiune a Greciei și Turciei la TAN, semnat la 22 octombrie 1951

Anexa XV Cronologia evenimentelor (1945-1994)
(307-389)
1945
28 iunie Anunțul oficial privind expulzarea Iugoslaviei din Cominform.
1951
17-22 octombrie Semnarea, la Londra, a Protocolului Atlanticului de Nord cu privire la aderarea Greciei și Turciei.
1952
18 februarie Aderarea Greciei și Turcie la TAN.
1955
14 mai URSS semnează Tratatul de la Varșovia împreună cu Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Polonia, România și Ungaria.
1965
31 mai - 1 iunie Reuniți la Paris, miniștrii Apărării ai NATO se ocupă în mod special, de problemele militare ale Greciei și Turciei și (...).
1967
21 aprilie Lovitură de stat militară în Grecia.
1968
2 septembrie Albania se retrage din TV.
1969
28 mai Crearea unei Forțe Navale Aliate Disponibile în Mediterana (NAVOCOFORMED).
1970
11 iunie Comitetul pentru Planificarea Apărării în sesiune ministerială dezbate continuarea expansiunii sovietice în Mediterana și salută începerea activității NAVOCOFORMED.
1974
23 iulie Constantin Caramanlis ia conducerea guvernului grec, după demisia autorităților militare.
14 august Retragerea forțelor grecești din structura militară integrată NATO.
1977
4 octombrie Deschiderea la Belgrad a reuniunii de continuare a CSCE (04.10.1977-09.03.1978)
1980
4 mai Moartea președintelui Iosip Broz Tito.
11 septembrie În Turcia, autoritățile militare preiau conducerea țării.
1981
1 ianuarie Grecia devine al zecelea membru al CEE.
1984
30 aprilie La Atena, reuniune a experților OSCE în reglementarea pașnică a diferendelor.
1987
27 aprilie În urma unei reuniuni de urgență a CNA, lordul Carrington, secretar general al NATO, propune bunele sale oficii pentru rezolvarea diferendului din Marea Egee dintre Grecia și Turcia.
5-7 octombrie Inspectori sovietici asistă la exerciții NATO în Turcia. Această inspecție, care se desfășoară conform Documentului de la Stockholm din septembrie 1986, este prima într-o țară a Alianței.
1989
23-27 ianuarie RDG, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și Bulgaria anunță reduceri ale forțelor convenționale și ale bugetelor militare.
9 august Secretarul general al NATO publică o declarație asupra situației minorității de origine turcă din Bulgaria, îndemnând guvernul bulgar să respecte  responsabilitățile ce-i revin în termenii documentelor CSCE.
16 octombrie La Sofia reuniune CSCE asupra mediului înconjurător
10 noiembrie În Bulgaria, Todor Jivkov, conducătorul partidului comunist din 1954, este demis din funcții. Urmează alte schimbări importante în conducerea partidului.
11 decembrie Populația bulgară obține, în urma unor manifestații de proporții, promisiunea unor alegeri libere și renunțarea de către Partidul Comunist la rolul său predominant.
1990
15 ianuarie Parlamentul bulgar pune capăt celor patruzeci și patru de ani de hegemonie comunistă.
5 iunie Miniștrii Afacerilor Externe participanți la cea de a doua Conferință OSCE asupra dimensiunii umane (CHD2), desfășurată la Copenhaga, convin să acorde Albaniei statut de observator.
15 noiembrie Luben Goțev, ministrul bulgar al afacerilor externe, este primit la sediul NATO de către secretarul general Manfred Worner.
26-28 noiembrie Adunarea Atalnticului de Nord, reunită la Londra, acordă statut de de membri asociați parlamentarilor din URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia și Ungaria.
11 decembrie După 45 de ani de dictatură, Partidul Comunist Albanez anunță legalizarea partidelor de opoziție.
1991
2 ianuarie NATO trimite avioanele Forței Mobile a ACE într-o misiune operațională în sud-estul Turciei.
25 februarie Reprezentanți din 6 țări membre ale Tratatului de la Varșovia se reunesc la Budapesta pentru a anunța dizolvarea structurii militare a Organizației. Sunt dizolvate Comitetul miniștrilor apărării, Comandamentul interarme și Consiliul militar, științific și tehnic.
6 martie Războiul din Golf fiind încheiat, Forța mobilă a NATO este retrasă din Turcia.
31 martie Dizolvarea oficială a structurii militare a Tratatului de la Varșovia.
30 aprilie Dimităr Popov, prim ministrul Bulgariei, împreună cu generalul Mutafciev, ministrul apărării, sunt primiți la sediul NATO.
7 mai Ministrul iugoslav al apărării declară că țara sa se află în situație de război civil.
19 iunie Albania devine cel de-al treizeci și cincilea stat participant la CSCE.
25 iunie Parlamentele Sloveniei și Croației proclamă independența celor două republici.
28 iunie Dizolvarea CAER.
1 iulie Tratatul de la Varșovia este dizolvat oficial, conform unui protocol ce preconiza trecerea la structuri paneuropene.
12 noiembrie Stoian Ganev, ministrul bulgar al afacerilor externe, este primit la sediul NATO.
14 noiembrie Jelio Jelev, președintele Bulgariei, efectuează o vizită la sediul NATO.
19 decembrie La Bruxelles, reuniune ministerială a CAN. Miniștrii afacerilor externe condamnă violența din Iugoslavia.
20 decembrie Reuniunea inaugurală a Consiliului de Cooperare Nord Atlantic  în prezența miniștrilor de externe a 16 țări NATO și a 9 țări din Europa Centrală și de Est.
1992
26 februarie Într-o declarație asupra Iugoslaviei, CAN cheamă toate părțile la respectarea acordurilor de încetare a focului, pentru a se permite trimiterea unei forțe de menținere a păcii a ONU.
24 martie Deschiderea, la Helsinki, a celei de a patra reuniuni de urmare a CSCE. Croația, Georgia și Slovenia primesc statutul de stat participant.
30 aprilie NAVOCOFORMED este înlocuită cu Forța Navală Permanentă din Mediterana (STANAVFORMED).
4 iunie Reuniți la Oslo, miniștrii de externe ai țărilor NATO dau publicității o declarație asupra tensiunilor din fosta Iugoslavie.
5 iunie Georgia și Albania devin membre al CCNA.
10 iulie CAN decide că NATO va participa la o operațiune de supraveghere maritimă în Adriatica, în coordonare cu UEO, în vederea controlului aplicării sancțiunilor decise de CS împotriva Serbiei și Muntenegrului, conform R 713 și R 757.
16 iulie Țările membre UEO se reunesc la Roma împreună cu reprezentanți din Danemarca, Grecia, Irlanda. Islanda, Norvegia și Turcia, pentru a studia măsurile ce trebuie luate în vederea lărgirii organizației.
26-28 august Conferința de la Londra asupra Iugoslaviei.
3 septembrie Un avion italian cu ajutor umanitar este doborât deasupra Bosniei Herțegovina, la vest de Sarajevo.
12-13 ONU începe să efectueze controlul armelor grele în Bosnia Herțegovina. La NATO, țările aliate se declară gata să susțină ONU în acest efort.
22 septembrie Adunarea Generală a ONU votează excluderea Serbiei și Muntenegrului și stipulează că Belgradul va trebui să prezinte o cerere în vederea admiterii în ONU.
30 octombrie Clubul Atlantic din Bulgaria devine membru al Asociației Tratatului Atlantic în calitatea de observator.
 6 noiembrie NATO pune la dispoziția FORPRONU din Bosnia Herțegovina un stat major operativ, cuprinzând 100 de persoane, material, furnituri și susținere financiară inițială.
20 noiembrie La reuniunea ministerială UEO de la Roma, Grecia este invitată să devină al zecele membru al organizației, Danemarca și Irlanda obțin statutul de observator, iar Turcia, Norvegia și Islanda devin membri asociați.
22 noiembrie Începerea operațiunii navale ale NATO și UEO în Adriatica pentru aplicarea sancțiunilor ONU. Este o prelungire a operațiunii de supraveghere maritimă începută în iulie 1992.
15 decembrie B. Boutros, secretarul general ONU, solicită să ia cunoștință de planurile alternative ale NATO în vederea unor eventuale operații militare în fosta Iugoslavie, vizând impunerea respectării zonei de excludere aeriană deasupra Bosniei Herțegovina și a unor zone de refugiu destinate civililor, precum și de împiedica extinderea conflictului în Kosovo și Fosta Republică Iugoslavă Macedonia.
16 decembrie Sali Berisha, președintele Albaniei, se întâlnește la sediul NATO cu secretarul general Manfred Worner.
1993
14 ianuarie Aliații adoptă planuri vizând impunerea respectării zonei de excludere aeriană deasupra Bosniei Herțegovina, dacă ONU va adresa o astfel de solicitare.
8 martie Primul ministru grec, Constantin Mitsotakis, efectuează o vizită la sediul NATO.
8-9 martie Președintele Comitetului Militar al NATO, mareșal Sir Richard Vincent, efectuează o vizită oficială în Albania.
9 martie Primul ministru al Bulgariei, Liuben Berov, efectuează o vizită la sediul NATO.
10 martie CAN însărcinează autoritățile militare ale NATO să elaboreze opțiuni alternative la eventuala aplicare a unui plan de pace al ONU pentru Bosnia Herțegovina.
18-20 martie Secretarul general al NATO, Manfred Worner, efectuează o vizită în Albania.
2 aprilie SACEUR primește sarcina, din partea CAN, să ia măsurile pregătitoare în vederea aplicării R816 a CS a ONU, vizând respectarea zonei de excludere aeriană deasupra Bosniei Herțegovina.
12 aprilie Începerea operațiunii NATO pentru impunerea respectării zonei de excludere aeriană deasupra Bosniei Herțegovina, aplicând R816 a CS al ONU și conform hotărârii luate la 8 aprilie de CAN.
22 aprilie La Bruxelles, întâlnire între B. Boutros, secretarul general al ONU, și M. Worner, secretarul general al NATO, pentru a discuta despre situația din fosta Iugoslavie, despre rolul NATO în ce privește menținerea păcii.
17 mai Sârbii bosniaci resping planul de pace Vance-Owen.
8 iunie La sediul NATO, sesiune comună a CAN și CUO. Cele două organizații aprobă un aranjament unic în materie de comandă și control pentru operațiunile navale combinate efectuate în Adriatica de NATO și UEO, pentru respectarea  embargoului impus de ONU împotriva Serbiei și Muntenegrului.
10 iunie Miniștrii de externe ai țărilor NATO oferă mijloace de protecție aeriană în cazul în care FORPRONU este atacată în timpul mandatului său, în eventualitatea în care ONU ar solicita acest lucru.
18 iunie CS al ONU aprobă trimiterea de soldați americani în FRIM, care se alătură celor 700 de soldați ai ONU pentru a împiedica extinderea conflictului bosniac.
2 august Cu prilejul unei reuniuni extraordinare pentru examinarea situației din Bosnia Herțegovina, CAN a decis măsuri mai riguroase în cazul în care încercuirea capitalei Sarajevo și a altor orașe va continua, situație care provoacă blocări ale transportului ajutoarelor umanitare.
9 august CAN aprobă opțiunile operative pentru loviturile aeriene în Bosnia Herțegovina, stabilite conform hotărârilor Consiliului din 2 august și care vor fi aplicate dacă secretarul general al ONU le va autoriza.
1 septembrie Secretarul general al NATO, M. Worner, întâlnește la Geneva pe secretarul general al ONU, B. Boutros, pentru a analiza perspectivele unei rezolvări pașnice a situației din Bosnia Herțegovina și rolul NATO în susținerea misiunii ONU de menținere a păcii în fosta Iugoslavie.
22 septembrie Thorvald Stoltenberg și lordnl Owen, copreședinți ai Conferinței inernaționale asupra fostei Iugoslavii, efectuează o vizită la sediul NATO, pentru a avea o întrevedere  cu secretarul general și cu președintele Comitetului Militar asupra aplicării unui eventual plan de pace pentru Bosnia Herțegovina.
4 octombrie CS al ONU prelungește cu șase luni mandatul forței de menținere a păcii în Croația și Bosnia. Forța de menținere a păcii din Croația este autorizată să ia toate măsurile necesare, inclusiv forța, pentru a-și asigura securitatea și libertatea de acțiune.
2-3 noiembrie Președintele Comitetului Militar al NATO, mareșal Sir Richard Vincent, efectuează o vizită oficială în Bulgaria și se întâlnește cu președintele Jelio Jelev.
1994
20 ianuarie Vizita la NATO a președintelui Bosniei Herțegovina, Alija Izetbegovici.
6 februarie B. Boutros, secretarul general al ONU, solicită ca NATO să se pregătească în eventualitatea unor lovituri aeriene împotriva pozițiilor de artilerie din interiorul sau din împrejurimile orașului Sarajevo. Cu o zi înainte, un proiectil de mortier, tras asupra unei piețe frecventate a orașului, provocase numeroase victime.
9 februarie CAN condamnă continuarea asediului orașului Sarajevo și anunță că armele grele, ale oricărei părți, care s-ar mai găsi, după data de 20 februarie, într-o zonă cu raza de 20 km pornind din centrul orașului vor fi expuse loviturilor aeriene din partea NATO, ordonate în cooperare cu SG al ONU și conform deciziilor CAN din 2 și 9 august 1993.
14 februarie Președintele Republicii Bulgaria, Jelio Jelev, efectuează o vizită la sediul NATO și semnează Documentul cadru al Parteneriatului pentru Pace.
23 februarie Președintele Albaniei, Sali Berisha, semnează la sediul NATO Documentul cadru al Parteneriatului pentru Pace.
28 februarie Patru avioane de luptă violează zona de excludere aeriană impusă de ONU deasupra Bosniei Herțegovina și sunt doborâte de avioane de vânătoare ale Alianței.
10 aprilie Ca urmare a unei cereri adresate de Comandamentul FORPRONU și sub coordonarea unui controlor aerian al ONU, avioane NATO furnizează sprijin aerian nemijlocit pentru protecția personalului ONU de la Gorazde, zonă de securitate desemnată de ONU în Bosnia Hețegovina.
16 aprilie Un avion britanic Sea Harrier este deborât în timp ce efectua o misiune de sprijin aerian apropiat pentru trupele FORPRONU din Bosnia Herțegovina.
22 aprilie Ca răspuns la o cerere formulată pe 18 aprilie de SG al ONU, CAN ia noi decizii privind folosirea forței aeriene în vederea protejării personalului ONU în Bosnia Herțegovina. Consiliul autorizează lovituri aeriene în cazul în care armele sârbilor bosniaci nu vor fi retrase, înainte de 27 aprilie, din zona cuprinsă pe o rază de 20 km în jurul orașului Gorazde. Acest termen este valabil pentru toate zonele de securitate declarate de ONU, în cazul în care sunt atacate cu arme grele.
27 aprilie Consiliul NATO face analiza la zi a aplicării hotărârii din 22 aprilie privind situația din Gorazde și trage concluzia că termenul a fost respectat.
9 mai La Kirchberg, reuniune a Consiliului de Miniștri ai UEO și miniștrilor de externe și ai apărării ai Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, României, Slovaciei și Ungariei. Este adoptat un nou statut, aceste țări devenind membre asociate.
6 iunie Bulgaria și Ungaria remit NATO documentele de prezentare în cadrul PpP.
29 iunie Vizita la NATO a lui Yasuhi Akashi, reprezentant special al SG al ONU, însoțit de gen. lt. Betrand de Lapresle, comandant al FORPRONU în fosta Iugoslavie, și gen. lt. Sir Michael Rose, comandant al FORPRONU în Bosnia Herțegovina, pentru a avea o întâlnire cu Sergio Balanzino, locțiitorul SG.
11 iulie Declarația CAN în care se reafirmă că Alianța este gata să participe la aplicarea unui acord de pace în Bosnia Herțegovina  și este de acord că măsurile propuse în planul dat publicității pe 5 iulie, la Geneva, de miniștrii de externe, ar putea face ca Alianța, la cererea ONU, să-și asume noi sarcini în fosta Iugoslavie.
5 august La cererea FORPRONU, avioane NATO atacă un obiectiv situat îninteriorul zonei de excludere de la Sarajevo, după ce sârbii bosniaci au luat cu forța arme dintr-un centru ONU de regrupare a armelor, aflat în apropiere de Sarajevo.
22 septembrie - La cererea FORPRONU, avioane NATO lansează o lovitură aeriană împotriva unui tanc bosniac, care, în apropiere de Sarajevo, atacase un vehicul FORPRONU.
- Albania remite documentul său de prezentare în cadrul PpP.
29-30 septembrie Miniștrii apărării ai Alianței se reunesc la Sevilla pentru discuții informale asupra, mai ales, situației din fosta Iugoslavie.
28 octombrie Declarație comună a ONU și NATO privind folosirea forței aeriene a NATO în Bosnia Herțegovina în sprijinul rezoluțiilor CS al ONU.
21 noiembrie Avioane NATO atacă aeroportul de la Udbina, situat în teritoriul croat sub control sârb, la cererea FORPRONU. Această lovitură aeriană este o ripostă la atacurile lansate de pe aeroport împotriva regiunii Bihac din Bosnia Herțegovina.
23 noiembrie După atacuri împotriva unor avioane NATO, forțele NATO efectuează o lovitură aeriană asupra unui amplasament de rachete sol-aer la sud de Otoka.
24 noiembrie CAN dă publicității o declarație, condamnând atacurile recente efectuate de forțele sârbești din Bosnia Herțegovina asupra zonei de securitate Bihac și anunțând măsurile luate de ONU pentru sprijinirea eforturilor ONU de negociere.
25 noiembrie Adjunctul ministrului bulgar de externe, Todor Ciurov, efectuează o vizită la sediul NATO. Este aprobat Programul de parteneriat individual al Bulgariei cu NATO, elaborat în cadrul PpP.

Anexa XVI Date economice și financiare privind apărarea NATO 1970-1994

3.Proporția cheltuielilor de apărare (%) din PIB (prețuri curente)
Grecia - media 1970-1974/4,7 - media 1975-1979/6,7 - media 1980-1984/6,6 - media 1985-1989/6,2 - 1990/5,8 - 1991/5,4 - 1992/5,6 - 1993/5,5 - 1994/5,6
Turcia - media 1970-1974/3,4 - media 1975-1979/4,4 - media 1980-1984/4,0 - media 1985-1989/3,3 - 1990/3,5 - 1991/3,8  - 1992/3,9 - 1993/4,1 - 1994/4,1

4. PIB/loc. în dolari SUA (prețuri și rate de schimb din 1985)
Grecia - 1970/2.246 - 1975/2.793 - 1980/3.245 - 1985/3.366 - 1990/3.568 - 1991/3.639 - 1992/3.661 - 1993/3.659 - 1994/3.672
Turcia - 1970/972 - 1975/1.154 - 1980/1.180 - 1985/1.351 - 1990/1.588 - 1991/1.570 - 1992/1.613 - 1993/1.656 - 1994/1.699

Cheltuieli pentru apărare/loc. (prețuri și rate de schimb din 1985)
Grecia - 1970/107 - 1975/191 - 1980/184 - 1985/235 - 1990/207 - 1991/197 - 1992/206 - 1993/202 - 1994/204
Turcia - 1970/22 - 1975/43 - 1980/49 - 1985/47 - 1990/62 - 1991/63 - 1992/64 - 1993/67 - 1994/65

5. % dedicate cheltuielilor de personal
Grecia - 1970/66,8 - 1975/57,6 - 1980/54,6 - 1985/60,5 - 1990/64,1 - 1991/64,4 - 1992/61,4 - 1993/62,2 - 1994/63
Turcia - 1970/66,7 - 1975/47,6 - 1980/45,3 - 1985/37,1 - 1990/48,3 - 1991/48,5 - 1992/48,7 - 1993/54,5 - 1994/46,2
% dedicate cheltuielilor de echipament
Grecia - 1970/8,2 - 1975/19,3 - 1980/17,4 - 1985/18,2 - 1990/21,4 - 1991/20,3 - 1992/23,4 - 1993/24,7 - 1994/24,4
Turcia - 1970/3,9 - 1975/19,2 - 1980/9,1 - 1985/18,2 - 1990/20,0 - 1991/22,7 - 1992/24,8 - 1993/22,9 - 1994/34,2
% dedicate cheltuielilor de infrastructură
Grecia - 1970/5,8 - 1975/5,3 - 1980/2,8 - 1985/2,2 - 1990/2,1 - 1991/1,7 - 1992/2,4 - 1993/2,6 - 1994/0,6
  

6.Forțe armate - media anuală a efectivelor (mii)
Grecia - 1970/178 - 1975/185 - 1980/186 - 1985/201 - 1990/201 - 1991/205 - 1992/208 - 1993/213 - 1994/214
Turcia - 1970/625 - 1975/584 - 1980/717 - 1985/814 - 1990/769 - 1991/804 - 1992/704 - 1993/686 - 1994/736

Personal militar și civil - % din forța de muncă
Grecia - 1970/6,2 - 1975/6,5 - 1980/6,1 - 1985/6,1 - 1990/5,8 - 1991/5,9 - 1992/5,7 - 1993/5,8 - 1994/5,9
Turcia - 1970/4,4 - 1975/3,8 - 1980/4,8 - 1985/4,8 - 1990/3,9 - 1991/4,1 - 1992/3,6 - 1993/3,5 - 1994/3,7