Ștefan Gorovei, Studiu introductiv,
în
P. P. Panaitescu, Nicolae
Milescu Spătarul, trad. S. Panaitescu (orig. fr. 1925), st. introd. și note
Ș. Gorovei, Junimea, Iași, 1987, 107 p.
(XIX)
În aprilie 1697, stolnicul
Cantacuzino îi scria numindu-l „spatariu
Neculai” și , la fel Gheorghe
Kastriota în același an. Într-o dedicație autografă, tot către Kastriota, din 27 iulie 1698, el singur își spune Nicolae Spătarul (45).
45.
C. C. Giurescu, Nicolae Milescu spătarul.
Contribuțiuni la opera sa literară, „ARMSI”, s.III, t. VII, nr. 7, 1927,
facs. 6.
(XXVII)
Lordul Winchelsea, amabasadorul britanic
la Poartă în 1661-1668, (...).
(XXVIII)
Foy de la Neuville, care l-a cunoscut pe spătar în 1689, în Rusia, relatează că
„(….) au Grand Seigneur (…)” (fusese
alungat din țara sa, după ce i se tăiase vârful
nasului pentru că
dezvăluise Sultanului un tratat
secret pe care domnitorul Valahiei, ruda sa, îl încheiase cu regale Poloniei)
(XXX)
Mi se pare plauzibilă ipoteza că Nicolae Spătarul era înrudit cu familia lui Vasile Lupu; tatăl său făcuse parte, probabil, din
unul din acele grupuri de balcanici
statorniciți în Principate la sfârșitul veacului
XVI și începutul celui următor.
(XXXI)
O cercetare aprofundată a înrudirilor care legau numerosul neam al lui Vasile Lupu cu o mulțime de boieri, mari și mici, de aceeași origine balcanică, levantină, formînd
un grup solidar – din care s-a ridicat și un patriarh al Constantinopolului, Partenie II (118) – va aduce
lămuriri pentru înțelegerea unei perioade care a premers veacul fanariot (119).
118
= C. A. Stoide, Din legăturile
Patriarhiei de la Constantinopol cu Vasile Lupu, „Revista critică”, VIII,
1934, p. 42-44; idem, „MMS”, 7-8/XXXIV, 1958, p. 564-569.
119
= Vezi Andrei Pippidi, Hommes et idees du Sud-Est europeen a l-age moderne,
București - Paris, 1980, p. 341-350 (Phanar,
Phanariotes, phanariotisme)
(XXXIII)
(…); în secolul XIX un asemenea
secretar a fost comisul cărvunar Ionică Tăutu,
intelectual distins, trimis la Constantinopol
de Ionița Sandu Sturza ca secretar al
fiului său
Neculai, care îndeplinea funcția de capuchehaie.
(XXXIV)
Revenit, după moartea lui Gheorghe Ștefan (ianuarie 1668) în Moldova, unde domnea Iliaș
III (care obținuse domnia datorită
concursului aceluiași ambasador britanic
la Poartă), (...). (...) spătarul – a însoțit pe fostul domn în retragerea
la Constantinopol, ajungând prin el,
un intim al ambasadei britanice din capitala otomană. Pe malurile Bosforului a legat prietenie cu
pastorul anglican Thomas Smith, (...).