Făurirea civilizației (CONDURACHI 1966)

Emil Condurachi, Prefață în V. G. CHILDE, Făurirea civilizației, 1966 (I/1936; IV/1965)

 

(15) Cercetările de la Ierihon, unde a fost descoperită o așezare neolitică aparținând tot mileniului VII î. e.n., cu locuințe de piatră, unelte de piatră șlefuită, dar fără ceramică – fenomen pe care îl vom întâlni mai târziu și în alte și în alte regiuni din Orientul Apropiat și Sud-Estul Europei, au stârnit interesul special, (…).

 

(16) Pentru a încheia seria mărturiilor marii diversități a documentelor arheologice generate de același mod de producție, trebuie să amintim ceramica pictată a așezărilor Tel Halaf și Samara (sfârșitul mileniului V î.e.n.), a cărei însemnătate pentru cunoașterea dezvoltării culturale a triburilor neolitice din Mesopotamia, Siria, Asia Mică și Balcani abia dacă mai trebuie subliniată. Triburile neolitice din Orientul Apropiat au trecut, în cursul mileniului următor, în bazinul Mării Negre. Odată cu ele, odată cu inovațiile tehnice ale neoliticului înaintat pe care aceste triburi le realizaseră într-un mileniu și jumătate, se vor petrece schimbări profunde în Europa și Sud-Estul Europei.

 

(18) Orizontul modului de producție al acestei lumi a fost mult lărgit: Iranul, Asia Mică, Creta, Siria și Fenicia vor transmite, la rândul lor, altor zone mai îndepărtate forme specifice de cultură (…).

 

Aici e Europa liberă (BERNARD 1991)

Noel Bernard, Aici e Europa liberă, Tinerama, București, 1991, 188 p.

 

De Paște, 13 aprilie 1974

(7) Se adeverește zicala unui comentator politic care spunea că balcanizarea comunismului se dovedește mai puternică decât comunizarea Balcanilor.

 

După inundații, 21 iulie 1975

(37) Ca Sisif, legendarul rege al Corintului, osândit după moarte, în infern, să urce neîncetat pe un povârniș o stâncă uriașă care, ajunsă pe culme, se rostogolește din nou la vale, (…).

 

Cultură cum vrea Dumnezeu, 22 septembrie 1976

(65) Cert este că rezultatul e deplorabil și că cenzura Consiliului de Cultură și Educație Socialistă a devenit atât de vorace, încât a oprit până și publicarea diferitelor cărți și broșuri care urmau să fie distribuite delegaților la recentul congres de tracologie ținut la București.

 

Solidaritate românească, 11 martie 1977

(78) Va coborî, oare, clasa conducătoare din Olimp și se va apropia de omul de rând, de grijile și nevoile lui, sau va continua să-l privească de sus, ca pe un simplu număr, o simplă foaie de dosar, al cărui drept aproape exclusiv este să muncească la îndeplinirea unor planuri, care până acum au depășit posibilitățile oamenilor?

 

15 ani-lumină, 3 aprilie 1980

(158) Venit la putere și câștigându-și încetul cu încetul ascendentul printr-o măiestrie politică, pe care unii o numesc oltenească, iar alți au caracterizat-o mai degrabă bizantină, Ceaușescu  a încercat să înfăptuiască 3 țeluri, dintre care cel puțin două, prin definiție, contradictorii.

 

Viitorul e cert, trecutul – imprevizibil, 11 august1980

(168) Savanți improvizați, ca de pildă Constantin Drăgan, ca și alții inventați mai aproape de București, se dedau la exerciții hilare de dacomanie și tracomanie.

 

Îndrumări în preistorie (BERCIU 1939)

Dumitru Berciu, Îndrumări în preistorie, 1939

 

Neoliticul – epoca pietrei lustruite

(128) În privința produselor ceramice din cercul vest-european s-a observat că ele sunt din punct de vedere calitativ inferioare celor de la Dunăre și nord. (...). Acest cerc devine deci intermediarul dintre Africa de nord și nordul Europei, în care pătrund pe această cale elementele culturii mediteraneene și asiatice.

(129) Civilizația cupelor în formă de clopot a avut o extraordinară putere de expansiune. Din patria de origine – Spania și Portugalia – a iradiat în sudul Franței, Italia de nord, Sardinia, Sicilia, valea Rinului, Marea Britanie, Europa Centrală, către Ungaria și Polonia, poate chiar și spre Europa de Sud-Est.

 

Epoca bronzului

(200) În bronzurile din sudul Rusiei se observă o influență sumeriană (G. Childe), alături de cele troiene și egeene, în special cretane. Se pare că negustorii cretani s-au [?] în aceste părți ale Europei și au deschis, cu mult înainte, calea Argonauților.

(...)

Cu cât descoperirile din Orient sporesc, cu atît de poate observa mai bine UNITATEA culturilor preistorice orientale și RAPORTURILE cu cele est-mediteraneene, iar prin (...).

„Laleaua neagră” (RUSU )

Titus Rusu, „Laleaua neagră”, „Tomis”, Constanța, >1999 

(...) Bineînțeles că Gheorghiu a refuzat să se despartă de la Laleua neagră, chiar de formă. După tracasări îndelungate, el a fost trimis atașat cultural la Zagreb, în  Croația. A plecat împreună cu Laleaua neagră, alături de care a rămas, la Paris, până la sfârșitul vieții. (...)

Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs (BALABAN 2009)

Constantin Gheorghe Balaban, Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs, Editura Universitară, București, 2009

 

Tema 1. Politica Europeană de Vecinătate – Scop, principii, obiective, conținut. Delimitări conceptuale

 

Secțiunea I. PEV, o politică care încurajează prosperitatea, stabilitatea și securitatea în țările vecine ale UE, în interes comun

1.Preliminarii

(11) La 1 ianuarie 2007, două state riverane Mării Negre, Bulgaria și România s-au alăturat UE, Uniunea reprezentând o entitate politică, socială și economică compusă din 27 țări.

 

Secțiunea IV. PEV în raportul general 2007 și alte Comunicate ale Comisiei

23.O nouă inițiativă de cooperare regională: Sinergia Marea Neagră

(23) La 11 apr. 2007, Comisia a adoptat comunicarea „Sinergia Mării Negre – o nouă inițiativă de cooperare regională”, Marea Neagră devenind, după aderarea României și Bulgariei la UE, una din frontierele UE.

 

 

Tema 5. Relațiile între UE și țările din Caucazul de Sud – Armenia, Azerbaidjan și Georgia

 

Secțiunea I. Zona transcaucaziană – o zonă a competiției, ce conferă statelor în cauză un spațiu larg de manevră

79.Preliminarii

(53) Din punct de vedere geopolitic, statele Caucazului de Sud se încadrează în paradigma statelor mici aflate într-o zonă a competiției. Pe de o parte, între vecinii mai mari și mai puternici (Rusia, Turcia, Iran), pe de altă parte, marile puteri.

80.Actori, interese, acțiuni pentru regiunea transcaucaziană

(54) Motivațiile interesului pentru zona transcaucaziană de diferiți actori sunt diverse:

- Aspecte de natură etnic-religioasă (Iran și Turcia)

 

Secțiunea III. Relațiile dintre UE și Georgia

85.Preliminarii

(56) Aderarea României și Bulgariei la UE aduce Georgia la granițele Uniunii.

87.Importanța fundamentală a Georgiei pentru UE

(59) Guvernul georgian a acuzat Rusia că în timpul ofensivei în Georgia a intenționat să distrugă conducta Baku-Tbilis - Ceyhan. Acuzație negată de oficial ruși, dar și de British Petroleum, nivelul producției nefiind afectat de ostilități.

n. 111 = (...), oleoductul Baku-Tbilis – Ceyhan, situat la 100 km sud de capitala Oseției de Sud face legătura între Marea Caspică și Marea Mediterană.

 

 

Tema 6. Cooperarea cu Rusia în cadrul Parteneriatului Strategic

 

Secțiunea V. Rusia – partener strategic important pentru UE

105.Rusia, cel mai mare vecin al UE și partener important pentru realizarea unei cooperări strategice și rezolvarea problemelor de anvergură globală

(69) Extinderea UE din 2004 și aderarea  la UE, la 1 ianuarie 2007, a României și Bulgariei au adus Rusia mult mai aproape de granițele Uniunii.

 

Tema 7. Relațiile în zona mediteraneeană. Introducerea graduală a statelor mediteraneene în politicile UE

 

Secțiunea II. Parteneriatul euromediteranean

116.Acorduri de asociere Euro-Mediteraneene

(75) În relația cu Turcia a fost semnat un Acord de Asociere cu UE, iar la 1.6.1996, Turcia a semnat Acordul de Uniune Vamală cu UE. Pe lângă faptul că s-au eliminat barierele tarifare și netarifare, Turcia a adopta taxe vamale comune cu UE la importul din terțe țări.

 

Secțiunea IV. Uniunea Mediteraneană – o nouă formă de asociere în zona Mării Mediterane

125.Un pas spre extinderea UE către nordul Africii și Orientul Apropiat

(79) Într-un viitor mediu, Israelul, Turcia și statele africane cu acces la Marea Mediterană vor fi înglobate în Imperiul European.

 

 

Aghiotant la trei miniștri ai Apărării: Milea, Militaru, Stănculescu (BARBU 2000)

Alexandru Barbu,  Aghiotant la trei miniștri ai Apărării: Milea, Militaru, Stănculescu, Ion Cristoiu, București, 2000, 173 p.

 

 

(41) În toamna anului 1988, generalul Milea a făcut o vizită în Iugoslavia, la invitația omologului său, și acolo a aflat că ofițerii sârbi se plâng din cauza lipsei de locuințe, situație care se întâmplă acum și în România.

 

V. În preajma Revoluției

(62-63) (...) Alte date interesante erau cuprinse în cele două telegrame transmise de atașatul militar român la Belgrad, care relevau, la rândul lor, informații care trebuiau să îngrijoreze pe orice român. În una dintre acestea, colonelul Dumitru Manea relata o convorbire cu un general-colonel în rezervă iugoslav, care făcuse o vizită în Ungaria. Acesta îl informase că, în urm unor disc. cu generalii unguri, a aflat că, împotriva României se organiza un complot internațional, care urma să se declanșeze prin demonstrații și mișcări de masă ale minorității maghiare, împreună cu Biserica Catolică și alte minorități, urmând a fi atrași și românii.

 

(127) S-a făcut tam-tam pe chestia cu vilele de protocol de la Snagov și din bulevardul Primăverii. Ca unul care am avut ocazia să merg în vizite peste hotare cu miniștrii Apărării, pot să certific că peste tot am întâlnit așa ceva, începând cu Bulgaria și terminând cu Nigeria sau Turcia (să nu mai vorbim despre condițiile din Coreea de Nord sau R.P. Chineză, care sunt mult superioare oricărora din statele occidentale).

 

(148) În vara anului 1993, chiar a făcut [generalul Ștefan Gușă] o vizită la invitația omologului turc, comandantul armatei din Istanbul.

 

(161) Imediat mi-am dat seama că am fost inspirat, pentru că Stănculescu a început să-și invite omologii din Ungaria, Polonia și Bulgaria la el în apartament [Moscova, iulie 1990, CAER], pentru discuții între patru ochi, așa că eram acoperit pentru orice fel de „tratație”.

 

Studiu introductiv. Nicolae Milescu Spătarul (GOROVEI 1987)

Ștefan Gorovei, Studiu introductiv,

în

P. P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul, trad. S. Panaitescu (orig. fr. 1925), st. introd. și note Ș. Gorovei, Junimea, Iași, 1987, 107 p.

 

 

(XIX) În aprilie 1697, stolnicul Cantacuzino îi scria numindu-l „spatariu Neculai” și , la fel Gheorghe Kastriota în același an. Într-o dedicație autografă, tot către Kastriota, din 27 iulie 1698, el singur își spune Nicolae Spătarul (45).

45. C. C. Giurescu, Nicolae Milescu spătarul. Contribuțiuni la opera sa literară, „ARMSI”, s.III, t. VII, nr. 7, 1927, facs. 6.

 

(XXVII) Lordul Winchelsea, amabasadorul britanic la Poartă în 1661-1668, (...).

(XXVIII) Foy de la Neuville, care l-a cunoscut pe spătar în 1689, în Rusia, relatează că „(….) au Grand Seigneur (…)” (fusese alungat din țara sa, după ce i se tăiase vârful nasului pentru că dezvăluise Sultanului un tratat secret pe care domnitorul Valahiei, ruda sa, îl încheiase cu regale Poloniei)

 

(XXX) Mi se pare plauzibilă ipoteza că Nicolae Spătarul era înrudit cu familia lui Vasile Lupu; tatăl său făcuse parte, probabil, din unul din acele grupuri de balcanici statorniciți în Principate la sfârșitul veacului XVI și începutul celui următor.

 

(XXXI) O cercetare aprofundată a înrudirilor care legau numerosul neam al lui Vasile Lupu cu o mulțime de boieri, mari și mici, de aceeași origine balcanică, levantină, formînd un grup solidar – din care s-a ridicat și un patriarh al Constantinopolului, Partenie II (118) – va aduce lămuriri pentru înțelegerea unei perioade care a premers veacul fanariot (119).

118 = C. A. Stoide, Din legăturile Patriarhiei de la Constantinopol cu Vasile Lupu, „Revista critică”, VIII, 1934, p. 42-44; idem, „MMS”, 7-8/XXXIV, 1958, p. 564-569.

119 = Vezi Andrei Pippidi, Hommes et idees du Sud-Est europeen a l-age moderne, București - Paris, 1980, p. 341-350 (Phanar, Phanariotes, phanariotisme)

 

(XXXIII) (…); în secolul XIX un asemenea secretar a fost comisul cărvunar Ionică Tăutu, intelectual distins, trimis la Constantinopol de Ionița Sandu Sturza ca secretar al fiului său Neculai, care îndeplinea funcția de capuchehaie.

 

(XXXIV) Revenit, după moartea lui Gheorghe Ștefan (ianuarie 1668) în Moldova, unde domnea Iliaș III  (care obținuse domnia datorită concursului aceluiași ambasador britanic la Poartă), (...). (...) spătarul – a însoțit pe fostul domn în retragerea la Constantinopol, ajungând prin el, un intim al ambasadei britanice din capitala otomană. Pe malurile Bosforului a legat prietenie cu pastorul anglican Thomas Smith, (...).

 

Descoperiri paleolitice și epipaleolitice pe teritoriul comunei Lumina, județul Constanța (BRUDIU 1985)

Mihalache Brudiu, Descoperiri paleolitice și epipaleolitice pe teritoriul comunei Lumina, județul Constanța, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, 19, 1985, pp. 13-23.

 

 

13-14 (...) În vara anului 1982, am efectuat cercetări perieghetice în acceași zonă, unde am descoperit alte locuiri paleolitice precum și epipaleolitice. Aceste descoperiri se află pe teritoriul comunei Lumina, în apropierea micului golf al lacului Siutghiol, pe latura vest a zonei numită Peninsula, care se găsește în partea de nord a acestui lac. Întrucât tot în această zonă a peninsulei a fost identificată și cercetată, de către cercetătorii amintiți mai sus [Al. Păunescu & & F. Mogoșan & M. Cârciumaru, „Pontica”, 5] o locuire mezolitică, în ”70, care se află pe latura estică, vom denumi-o pe aceasta „Peninsula I”, urmând ca celelalte două locuiri descoperite de noi să fie denumite „Peninsula II” şi „Peninsula III”.

(20) Locuirea aurignaciană de la Peninsula II

Între piesele litice descoperite în cercetarea perieghetică de la Peninsula II, în afara celor specifice musterianului denticulat, sunt și câteva, care, după maniera de retușare și formă, sunt caracteristice aurignacianului. Este vorba de două gratoare pe așchii retușate oblic.

22-23 În ultimul timp, cercetătorul Al. Păunescu a efectuat noi cercetători periegetice pentru epocile paleolitică și epipaleolitică. Dintr-o comununicare recent pezentată aflăm că cultura musteriană este reprezentată în Dobrogea de 27 locuiri, paleoliticul superior de 21 de locuiri și epipaleoliticul de 8 locuiri. Cercetările noastre pezentate aici sporesc numărul locuirilor primei epoci a pietrei în Dobrogea, al cărui bilanț se prezintă, în prezent, astfel: 29 locuiri musteriene, 22 locuiri din paleoliticul superior (20 auragnician și 2 gravetian) și 9 locuiri din mezolitic (tardenoasian) (17 – Al. Păunescu, O așezare gravetiană în Dobrogea centrală, sesiunea „Pontica”, Constanța, 21 noiembrie 1983.)

Between Cremation and Inhumation. The Re-Birth of Christianity in Transylvania (7th-10th Century AD) (ȚIPLIC & ȚIPLIC 2014)

Ioan Țiplic (Lucian Blaga’ University of Sibiu) & Maria Țiplic (Romanian Academy, Institute for Research in Social Sciences and Humanities), Between Cremation and Inhumation. The Re-Birth of Christianity in Transylvania (7th-10th Century AD),

in

„European Journal of Science and Theology”, June 2014, Vol. 10, No. 3, 171-177

 

Introducere

Limitele cronologice (secolele 7-10) fixate acoperă întreg  procesul de ”slavizare” și apoi treptată creștinare a spaţiului transilvănean, proces ce a dus în final la formarea unui specific cultural transilvan. (…)

(…) Pornind de la această potențială încărcătură etnică a obiectului arheologic a fost dezvoltată o teorie devenită axiomă a istoriei românești: romanii, ulterior daco-romanii având un nivel cultural superior alogenilor sunt ușor de identificat arheologic ca urmare a perpetuării unui ”conservatorism” al ritului funerar.

 

Discuție

(…)

În Transilvania cercetările arheologice au fost de timpuriu (imediat după primul război mondial) orientate spre două direcții: continuitatea daco-romană după așa numita retragere aureliană și respectiv căutarea unor dovezi ale prezenței generalizată a creștinismului. (…)

Perioada cronologică de după secolul al treilea poate fi sub-împărțită, din perspectiva autorității politice predominante, în trei perioade importante: perioada germanică, perioada slavă și perioada maghiară. O să ne oprim în special asupra celei numită generic perioada slavă, cuprinsă între secolele 6-10 și evidențiată arheologic predominant prin necropole de incinerație. Kurt Horedt a denumit acest orizont arheologic, ilustrat de ceea ce el a numit necropole birituale, drept grupul Mediaș.

Biritualismul a caracterizat societatea antică, el fiind documentat încă din secolul I BC în provinciile dunărene ale Imperiului, dar fiind abandonat începând cu secolul al 3-lea A.D., odată cu impunerea unor regate barbare în zonele fostelor provincii romane Moesia Inferior, Dacia și Pannonia. Revirimentul acestui rit funerar se constată odată cu impunerea autorității avare în câmpia Panonică și apariția comunităților slave în Europa centrală și de sud-est. Biritualismul este documentat prin cercetări arheologice în spațiul nord-dunărean românesc, Ungaria, Slovacia, Austria, pentru spațiul românesc el fiind atribuit pentru Transilvania grupului Mediaș, iar pentru teritoriile extracarpatice culturii balcano-dunărene (Dridu), ambele evoluând în partea de final a stăpânirii avare (prima jumătate a secolului al 8-lea) și după destrămarea kaganatului ca urmare a atacurilor convergente franco-bulgare de la sfârșitul secolului al 8-lea.

(…)

 

Concluzie

Perioada menționată mai sus se suprapune cu durata de existență a kaganatului avar (567-797) și cu perioada de continuare a așezării unor populații slave în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, fapte ce au dus la impunerea unor rituri funerare specifice populațiilor de stepă (inhumația cu un ritual ce nu poate fi atribuit mediului creștin) sau populațiilor slave (incinerația ce a cunoscut o răspândire rapidă după secolul al 8-lea, devenind principalul rit funerar în spațiul nord-vest și est panonic, precum și în partea central sudică a Transilvaniei).

(…)

Se poate afirma că după destrămarea puterii militare avare la sfârșitul secolului al 8-lea s-a deschis calea pătrunderii misionarismului creștin în teritoriul intracarpatic, iar odată cu nașterea noului actor militar în regiune - țaratul bulgar creștinat din secolul al 9-lea - putem spune că avem toate condițiile pentru re-nașterea religiei creștine în teritoriile de la est de Dunărea Mijlocie și în cele de la nordul Dunării de Jos. Actorul principal al acestei renașterii a fost țaratul bulgar, exponent principal al culturii bizantine în regiunea nord-balcanică și în sudul teritoriului intracarpatic.

(...)

Discuția în jurul creștinismului generalizat la populația din jumătatea sudică a Transilvaniei a utilizat frecvent aceleași argumente: existența unor descoperiri de tip creștin (cruci, sarcofage cu însemne creștine ș.a.) în perioada anterioară secolului al 7-lea și referința documentară la episcopul Hierotheus - episcop al Tourkiei - presupus a se fi primit misiunea din partea curții imperiale bizantine de organizare administrativ-religioasă a teritoriilor de la nordul Dunării. Localizarea regiunii unde a activat episcopul Hierotheus s-a făcut pe baza descoperirilor arheologice de la Alba Iulia (capelă rotondă, cimitire cu obiecte de tip creștin) și a unor referiri la o vizită a conducătorului de la Alba Iulia - Gylas/Gyula - la Constantinopol cândva în preajma mijlocului secolului al X-lea. Alexandru Madgearu analizând posibilitatea localizării la Alba Iulia a ajuns la concluzia că este puțin probabilă această ipoteză, mai degrabă regiunea unde a activat Hierotheus trebuie căutată în spațiul dintre Mureș-Tisa-Dunăre. (...)

 

Bibliografie

(...) Aurel Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală. Rit și ritual funerar în Transilvania şi în Europa centrală şi de sud-est (secolele IX-XI p. Ch), Editura Altip, Alba Iulia, 2006.

(…) Alexandru Madgearu, Misiunea episcopului Hierotheus. Contribuţii la istoria Transilvaniei şi Ungariei în secolul al X-lea, in Revista Istorică, SN, 194, V, 1-2, 1994, p. 147-154. (...)

1939-1984. Ecoul peste timp al unei înălțătoare pilde de patriotism (CALAFETEANU 1984)

Ion Calafeteanu, 1939-1984. Ecoul peste timp al unei înălțătoare pilde de patriotism - „Lumea. Caiet de vacanță”, 1984

 

(40) Rând pe rând, în Ungaria (1920), Italia (1922), Bulgaria (1923), Portugalia (1926), Polonia (1926), Iugoslavia (1929) au venit la putere regimuri dictatoriale sau fasciste.

 

 

Legende populare geografice. Locuri și legende (COATU 1986)

Nicoleta Coatu, Legende populare geografice. Locuri și legende, Sport-Turism, București, 1986

 

Cuvânt înainte

(15) Romanii îi spuneau zeiței Rheea, Magna deum Mater, Deum Mater (2), Terra Mater sau Maja, acest din urmă antroponimic având sensul de moașă sau bunică.

2 = Sub acest nume zeița adorată și în Dacia, la Apullum. Iar pe locul turnului de la Severin exista un portic dedicate divinității Mater deum Mater. (…)

(16) Divinizată în mitologia antichității ca zeitate protectoare a păstorilor și turmelor, Rheea sau Magna deum Mater domină munții, izvoarele, peșterile.

(16-17) Momentul epic legendar al plecării Dochiei cu oile în munte în primele zile ale lui martie, par lesne de corelat cu obiceiul triburilor pelasge de la Istru de a celebra sărbătoarea Rheei, marea divinitate a pământului la începutul lui martie, după cum romanii desfășurau Matroanele sau Saturnalele feminine în Calendele lui Marte.

(18) Figura legendară a lui Niobe de pe muntele Sipyl și cea babei Dochia, situată în diferite locuri în munții noștri, par că reprezintă simulacrele vechi ale divinității Mamei Mari, în varianta romană, Magna deum Mater.

 

Fântâna lui Ducipal

(49) Aproape de muntele Petridului, la care–i zic și Cheia Turzii, în care sunt multe peșteri de multe veacuri, pentru că acest munte de stâncă este tăiat de valea Hășdatului, (...), preste crăpătura aceea mare de stâncă, spun că a sărit un unic om, Alexandru cel Mare, cu calul lui, Ducipal. Și calul, când au sărit, fiind obosit, au dat de cu gura de țărmurele de nord și a suflat cu nările, încât s-a făcut o fântână, care este și astăzi. (...) Fântâna stă și azi sub denumirea de Fântâna lui Ducipal, calul lui Alexandru împărat.

I. Pop Reteganul, Proză- Diverse, ms. 4544, B. Acad., f. 10

 

 

Lacul Siutghiol

(90-91) De mult de tot, la est de Canaraua de azi, unde este azi lacul Mamaia (Siutghiol), era un sat cu oameni răi, ce nu ar fi primit pe nimeni spre găzduire, oricât de sărman ar fi fost călătorul ursit să treacă prin satul lor.

Într-o zi de sărbătoare când oamenii erau acasă, un străin a intrat în sat, cerând găzduire pentru o noapte.

Văzând că într-un sat atât de mare nu se găsește nici un om primitor, s-a îndreptat spre marginea satului, unde era o casă mică a unei femei sărmane, care a primit pe călător. Dar femeia se văita că nu are cu ce-și ospăta musafirul. Călătorul spuse văduvei să pună un tezec proaspăt de vacă în cuptorul sobei, în cenușă. Care nu-i fu mirarea femeii când, după puțin timp, răscolind vatra, găsi o pâine mare și gustoasă, cu care își sătură călător și care pâine nu se mai termina, căci de câte ori rupea din ea, pâinea creștea la loc.

A doua zi după plecarea oaspetelui minunat, satul cu oameni răi se scufundă sub apă, prefăcându-se într-un lac mare și adânc, rămânând un mic ostrov cu casa femeii cele bune (1).

„Analele Dobrogei”, 1929, p. 304

n. 1 = „Auzită de la moș Seit Agi Ali din Tașaul.”

 

Babele

(149) În multe părți se mai crede că această Dochie ar fi fost fiica lui Decebal și s-a făcut păstoriță de frică să nu cadă în mâinile romanilor și a împăratului Traian.

„Cultura poporului”, 1922, nr. 48

 

Piciorul Dragolei

(160) Turcii venise la noi câtă puzderie, dar Ștefan vodă i-o bătut și dus din țară. (..)

Și până să-i bată Vodă pe păgâni, păgânii și prădase și omorâse pe cei care nu avusese vreme  să se ascundă. (…) Cucoana s-o ascuns în pădure și s-o suit într-un copac.  Cum s-o făcut că un turc o trecut sub cop.ac se uită în sus și o zărește. Turcul scoate paloșul și-i taie un picior. De atunci dealului i se zice Piciorul Dragolei, că așa o chema pe cucoană.

A.    Moisei, „I. Creangă”, 1915, nr. 4

 

Dealul Marga

(168) Cuprins de dorul țării iubite, de unde dușmanul îl alungase de ani de zile, [boier Matei Marga] își țesea visuri de venire în domnie pe tronul pe care șade groaznica doamnă Chiajna, ajutată de turci, în locul soțului ei, Mircea Ciobanul, mort pe neașteptate.

 

Măgura Șoimului

(175) Pe vremea turcilor li se pusese hotar la tocmeală, că haraci fără șoimi nu mai merge. Pe lângă bani și iepe fătătoare, bătrânii trimeteau la Țarigrad și șoimi învățați la vânătoare de paseri. Trebuiau sărăcanii să colinde pădurile după cuiburi de șoim și îndată ce găseau unul, însemnau copacul, că șoimul puia ani de zile în ăl copac. Păzeau șoimul până scoteau pui și îndată ce le dădea tulanii la aripi, îl răpeau și îl creșteau și îl deprindea la vânătoare. (..) Oamenii din satele Vârvor, Ciutura și Ruptura luau puii la vreme și-i dădeau turcilor, care erau mari și tari în țară. Turcii, omenoși, câteodată, scuteau satele astea de dare bănescă și nici la zaherele nu puneau pe locuitori. (…)

P. Danielescu, „I. Creangă”, 1911, nr. 2

 

Movila Spânzuratului

(197) Îmi povestea bătrânii mei că acolo era o spânzurătoare, pe movila aia și că, care era vinovat în sat, turcii ce făcea? Îl lua și-l băga la spânzurătoare, că era vinovat. Aia era pedeapsa. Și de atunci i-a rămas numele Movila Spânzuratului.

Arhiva ICED București, R. Răutu/1972, Gropeni/BR.

 

Valea Oanei

(224) Se ținea bătălia pe Rahova, înainte de a-i fugări pe turci pân la Siret, la Ionășești, la Vadul Turcului, când au trecut apa, Dumnezeu știe cum.

„I. Creangă”, 1917, nr. 1-2.

 

Valea Urdei

(224) Prin locurile acestea, au venit în timpul răzmeriței arvații și, fiindcă-i zoreau turcii să-i prindă, au îngropat căldărilor ce aveau de făcut urdă. (…) Căldările de urdă s-au găsit târziu.

C. Rădulescu-Codin, Din trecutul nostru