Vladimir Dumitrescu (SAFTIAN 1993)

 Georgeta Saftian, Vladimir Dumitrescu – cercetător al neo-eneoliticului de pe teritoriul României, „Suceava”, Anuarul Muzeului Bucovinei, „Glasul Bucovinei”, Iași-Rădăuți, XX, 1993

 

(355) În evoluţia istorică a neoliticului românesc o problemă importantă este aceea a modului   cum s-a desfăşurat procesul neolitizării în ţinuturile noastre. 
(...) ca un proces declanşat şi apoi desăvârşit datorită  răspândirii treptate, a unei  „roiri" dinspre ţinuturile sudice ale Peninsulei Balcanice, a unor grupuri de comunităţi neolitice dezvoltate, până în nordul Transilvaniei şi au asimilat resturile populaţiei locale mai vechi.
Cercetătorul arată că, ţinând seama de descoperirile din Tesalia ale lui Vladimir Miloncic, nu trebuie exclusă aprioric posibilitatea  găsirii în viitor a unui neolitic aceramic şi pe teritoriul României.
Într-adevăr, descoperirile atribuite neoliticului aceramic din Asia Anterioară, Cipru şi Tesalia duc  la concluzia că majoritatea  acestor   descoperiri întrunesc cele mai multe dintre elementele care au îndreptăţit pe cercetătorii respectivi să le încadreze în această primă etapă a epocii neolitice. Atunci când Vladimir Miloncic a atribuit descoperirile sale din Tesalia neoliticului preceramic - arăta Vladimir  Dumitrescu (4) - aceste descoperiri întruneau majoritatea elementelor specifice neoliticului: la Argissa fusese într-adevăr un sat cu colibe arse și cu vetre cu numeroase oase  de ovi-caprine şi chiar un fragment dintr-o unealtă de piatră şlefuită. Iar precizarea că aşezarea a fost de lungă durată indica tocmai şi o anumită stabilitate a unor crescători de animale domestice şi a unor cultivatori primitivi de plante.
1  = Vladimir  Dumitrescu, Cu privire la mai veche cultură neolitică din România, „SCIV”, 21, 1970, 2,  p. 199
Emil Condurachi & Vladimir Dumitrescu & Mircea D.  Matei, Harta arheologică a României, Bucureşti, 1972,  p. 122  
Dumitru Berciu, Cultura Hamangia. Noi contribuţii,  I, Bucureşti, 1966, p. 2—31   
Idem, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Bucureşti, 1966, p. 55
3  Vladimir Dumitrescu, În legătură cu vechimea culturii Hamangia, „Peuce”, II,  1971,  p. 3-8.
4  Idem, Cu privire la mai veche cultură neolitică din România, „SCIV”, 21, 1970, 2, p. 187-199.

 

(356) Stimulat de descoperirile din Tesalia şi pornind de la premisa că şi mai la nord, în partea centrală şi de nord a Peninsulei Balcanice şi chiar în stânga Dunării au putut exista comunităţi neolitice care nu cunosc ceramica, Dumitru Berciu. deşi a arătat la început că „protoneoliticul preceramic rămâne încă o problemă” a încercat curând după aceea să încadreze în această etapă a „protoneoliticului” un număr important de descoperiri: stratul IV de la Crvena Stijena - în Muntenegru - atribuit de Benafi   mezoliticului, precum şi unele descoperiri din ţara noastră, lacustre la Băile Herculane în Banat, la Malul Roşu (lângă Giurgiu) şi în Dobrogea. Argumentul său principal îl constituie prezenţei microlitelor  geometrice la Crvena Stijena și Băile Herculane (unde s-au descoperit şi oase de oaie presupus domestică), tehnica şi forma unor unelte de la Malul  Roşu,  precum şi pretinsa existenţă  a unui strat neolitic aceramic în peştera „La Adam" din Dobrogea. Aceste descoperiri nu pot fi aduse însă în sprijinul existenţei unui neolitic preceramic, deoarece lipsa oricăror dovezi de cultivare a plantelor ca şi lipsa unor unelte specifice neoliticului sunt argumente ce vorbesc de la sine în acest sens.  

(357) În procesul de neolitizare un rol important  l-au avut comunităţile  Starcevo-Criş. De fapt, grupurile Criş-Starcevo de origine balcanică sud-dunăreană, trecând la nord de Dunăre în sud-vestul ţării, au pătruns tot mai adânc, ocupând, după cum se ştie, cea mai mare parte a teritoriului nord-dunărean al României, cu excepţia poate a zonei extreme de nord - nord-vest(8). Totodată, se pare că purtătorii, desigur numeroşi, ai acestei culturi nu au ocupat nici sud-estul Munteniei şi nici Dobrogea(9) (unde, de altfel, nu au fixat descoperite încă nici un fel de dovezi de locuire omenească din neoliticul timpuriu. (...)  Explicaţia este însă cea dată de geografii care au studiat în ultimul timp platforma continentală submarină a ţărmului răsăritean al Mării Negre. Ei au dovedit că, înainte de începutul epocii neolitice, a avut loc o creştere a nivelului apelor mării, inundând terenurile joase din stânga Dunării până spre confluenţa cu râul Argeş şi din Dobrogea. Privind polemica cu privire la cea mai veche cultură neolitică din România, Vladimir Dumitrescu a susţinut, până la proba contrarie, că aceasta este tot cultura Criş-Starcevo, chiar dacă până acum ea nu a fost identificată şi în Dobrogea. La sfârşitul neoliticului timpuriu se constată o mişcare de populaţie şi în cuprinsul Peninsulei Balcanice.  O serie de comunităţi ale culturii Vinca, caracterizate prin vase de dimensiuni medii, de culoare cenuşie şi neagră, ornamentate cu caneluri au ajuns până în nordul Iugoslaviei şi în Banat înlocuind treptat pe cele de tip Starcevo-Criş. Comunităţile de tip Vinca s-au răspândit încă din prima fază spre est şi sud-est în Oltenia, ajungând treptat până la vărsarea Jiului în Dunăre(10). Pe teritoriul din vestul Olteniei au venit în contact cu purtătorii culturii Dudeşti. Grupurile de comunităţi Vinca au „roit" înspre nord şi mai  ales nord-est.
5 = Dumitru Berciu, Neoliticul preceramic în Balcani,  „SCIV”,  9, 1908, 1, p. 1-93.
6 = Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 187-199.
7 =Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, Dacia înainte de Dromihete, Bucureşti, 1988, p. 24.
8 = Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 194.
9 = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe. op. cit.

 

(357) Problema datării acestei culturi a stârnit numeroase controverse. Descoperirea tăblițelor de  la Tărtăria de către Nicolae Vlassa a dat prilejul, atât descoperitorului (12) cât şi altor cercetători, partizani ai cronologiei scurte, să folosească aceste piese în favoare a concepţiei lor şi să le considere drept o dovadă grăitoare că începutul culturii neolitice  Vinca-Turdaş nu poate fi situat decât după începutul mileniului III  î. Ch. Despre argumentele invocate şi despre piesele de la Tărtăria vom mai reveni, cert este că Vladimir Dumitrescu a considerat că în nici un caz cultura Vinca -Turdaş  n-a putut fi contemporană cu cultura bronzului anatolian de tip Trma  I-II, fiind mult  anterioară acesteia şi că fazele A şi B ale culturii Vinia-Turdaş sunt anterioare sfârşitului  mileniului IV î.Ch. De asemenea, cercetătorul a menţionat că şi paralelizarea în timp a fazei a treia C de la Vinca cu cultura Boian A din Muntenia şi din Bulgaria, propusă de Holsteit, i se pare total inacceptabilă.
Stratigrafie şi tipologic de altfel, este astăzi cunoscut că în Muntenia cultura Boian este precedată de cultura Dudeşti, care a avut un rol important în naşterea ei. Totodată, cercetătorii sunt de acord că această cultură Dudeşti, este în linii generale sincronă cu faza Vinca A,  chiar dacă, eventual, după cum remarca Vladimir Dumitrescu, începutul  acesteia din urmă s-ar situa puţin înaintea începutului culturii Dudeşti.
Evoluţia culturii Vinca a fost împărţită în Iugoslavia în câteva faze după periodizarea propusă de Vladimir Miloncic în fazele  A, B l, B 2, C şi D, iar după Miliutin Garasanin în fazele Vinca-Turdaș I,  Vinca-Turdaş II, Vinca-Plocnik Vinca -Plocnik Iaşi Vinca-Plocnik (11 b)  Pentru teritoriul patriei noastre s-a căutat să se definească diferitele faze pe baza descoperirilor de la noi. Aşezările cele mai cunoscute sunt Parţa din Banat, Rast, chiar lângă Dunăre, în Oltenia, Turdaş din Transilvania, pe Mureş, împărţită în general în patru faze principale - A, B, C, D  - (recent au fost propuse mai multe) 1B,  acestea se în scriu în două mari etape: Vinca-Turdaş (fazele A şi B)   şi Vinca-Plocnik (fazele C şi D), dar, în România ultima nu a fost identificată, constatându-se o numai în Oltenia un aspect întârziat numit B2/C I7 sfârşitul fazei Vinița  B2, aspectul Turdaş din Transilvania are o evoluţie proprie, continuată într-o etapă ce corespunde cronologic cu faza C când intră  in contact cu diferite culturi cum ar fi Biikk, Szakalhat şi Tisa.
Aproape în acelaşi timp cu populaţia care a adus la Dunăre şi dincolo de Carpaţi cultura Vinca, alt grup de populaţie meridională aduce în sud-estul Olteniei şi în sudul Munteniei cultura Dudeşti.
10 = Săpăturile lui Vladimir Dumitrescu .
11 = Vladimir Dumitrescu, Semnificaţia şi originea unui tip de figurină feminină descoperită la  Rast,  „SCIV”, 7, 1956, 1-2,  p.  111.
12 = Nicolae Vlassa, Cronolagie of the Neolilhic in Transilvania in the Lightof the Tartaria Settlement’s Stratigraphy, Dacia, s. n., VII, 1963, p. 485-494.
13 = F. Holste, Zur chronologischen Stellung der Vinca-Keramik, WPZ , XXXVI, 1939 (apud  Vl. Dumitrescu, op. cit., p. 112).
14 = Vladimir Milocjuc, Chronologie der jăngeren Steinzeit Mittelund Sud-Ost-Europas,  Berlin, 1949, p. 69 (apud  E. Comşa, Neoliticul pe teritoriul României, Bucureşti, 1987, p. 33).
15 = Miliutin Garasanin, Preisiorija na tiu Srbije, I, Belgrad, 1973,  p. 96 (apud. E.  Comşa, op. cit., p. 33).
16 = Gheorghe Lazaroviov, Neoliticul Banatului, Cluj, 1979.
17 = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, op. cit., p. 31.

 

(358) Unii dintre cercetătorii români, atunci (fii tui) a fost descoperită şi definită cultura Dudeşti, au considerat, date fiind asemănările categoriei de vase negre cu decor canelat, că de fapt este vorba de un complex cultural legat de cultura Vinca (18). Cercetările arheologice din câteva  aşezări au permis delimitarea culturii Dudeşti cât şi demonstrarea faptului că este o cultură deosebită de cultura Vinca, dar având unele elemente  asemănătoare. Asimilând şi unele elemente ale culturii  Starccevo-Criş, de la care pare să fi preluat şi predilecţia pentru unelte microlitice din silex şi obsidiană. Purtătorii culturii Dudeşti au folosit la început de corul incizat al ceramicii, ca apoi în  ultima fază să folosească excizia puţin adâncă. „Această tehnică  va contribui efectiv la valoare a ornamenticii produse de cultura Dudeşti, stând totodată la baza unora dintre  realizările cele mai preţioase ale culturii Vădastra "  (2a). În funcţie de o descoperire de la Dudeşti - unde la periferia aşezării, într-un complex închis din faza mijlocie a culturii Dudeşti, s-au găsit o serie de fragmente ceramice specifice prin formă şi decor, fazei mijlocii a culturii ceramicii liniare (21) şi a cronologici culturilor neo-eneolitice din România în lumina datelor  C 14, se poate susţine că fazele evolutive  ale culturii Dudeşti au fost paralele în timp cu fazele târzii ale culturii ceramicii liniare din Moldova, şi că perioada de început a culturii Dudeşti a fost contemporană cu o fază timpurie a culturii Vinca2
18 = Dumitru Berciu, Contribuții în problema neoliticului în România în lumina noilor cercetări, Bucureşti, 1961, p. 42-43.
19 =  Eugen Comşa, Donnees sur la civilisation de Dudeşti,  PZ, 4(5), 1971, 2, p. 194-249.
20 = Vladimir Dumitrescu, Arta neolitică în România, Bucureşti,  1968,  p. 17.
21 = Eugen Comşa, Date noi cu privire la relaţiile dintre culturile Dudeşti şi cultura  ceramicii liniare, „SCIV”, 20, 1969, 4, p. 567-573.
22 = Vladimir Dumitrescu, Cronologia absolută a neoliticului românesc în lumina datelor C 14, „Apulum”, XII, 1974, p. 23-39

 

(359) Pe teritoriul dintre Dunăre şi Mare cea mai veche cultură neolitică este Hamangia, adusă de o populaţie venită din Anatolia. Probabil de-a lungul coastei apusene  a Mării Negre sau poate chiar pe mare. Primul studiu amănunţit al acestei culturi a fost făcut după anul 1950 de Dumitru Berciu. Vladimir Dumitrescu nu a contestat meritele lui Dumitru Berciu în privinţa descoperirii şi cunoaşterii culturii Hamangia, fiind de acord cu multe din punctele sale de vedere în această problemă, însă intervine atunci când se vorbeşte despre vechimea ei. Pornind de la constatarea făcută de Dumitru Berciu că pe de o parte culturii Hamangia îşi avea rădăcinile în neoliticul preceramic din Dobrogea (deşi existenţa acestuia nu a fost clar dovedită), iar pe de altă parte că a doua componentă a ei a fost constituită pe fondul cardial, Vladimir Dumitrescu a arătat că această cultură Hamangia nu poate fi socotită mai veche decât cultura Starcevo-Criş(31). Totodată cultura Hamangia nu poate face parte nici din marea familie a ceramicii cardiale circummediteraneene, deoarece ornamentarea ei nu a fost executată cu scoica Cardium, ci cu împungătoare foarte fine.
30 = Dumitru Berciu, Une civilisation neolithique recement decouverte en Roumanie, la  civilisation de Hamangia, (N.K.lh,  f), 1965, p. 29-10.
31 = Vladimir Dumitrescu, Cu privire la cea mai veche cultură neolitică din România, „SCIV”, 21, 1970, 2, p. 187-9.
32 = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, op. cit., p. 34.

 

(360) Dumitru Berciu a încercat să stabilească şi un sincronism al culturii  Hamangia cu faza Pre-Sesklo din Grecia, mai mult chiar şi cu  perioada precedentă din Tesalia (Proto-Sesklo), căreia i-ar corespunde în Dobrogea faza Hamangia II, documentată prin bogata aşezare de pe lacul Goloviţa.  În felul acesta se postula un paralelism în dezvoltarea fazelor II şi III ale culturii Hamangia şi neoliticul din Grecia de nord (34). Vladimir Dumitrescu a stabilit însă sincronismul dintre cultura Hamangia şi cultura Boian din Muntenia şi de aceea nu a admis sincronismul propus de Dumitru Berciu, deoarece astfel ar fi trebuit implicit să admită şi sincronismul primelor trei faze ale culturii Boian cu fazele amintite  ale neoliticului vechi din Grecia şi evident că o asemenea sincronizare ar fi nu numai în contrazicere cu toate sincronismele general admise pentru culturile neolitice din sud-estul Europei, ci și în contrazicere cu realităţile stratigrafice. Atunci ar trebui „să credem că faza Boian III a fost  contemporană cel puţin cu cultura Starcevo-Criş, când se ştie că între Boian III şi Starcevo-Criş trebuie intercalate atât primele două faze ale culturii Boian, cât şi cultura Dudeşti, sigur posterioară culturii Starcevo-Criş” (35).
(…)
În cursul celei de a doua faze a evoluţiei sale (Giulestj), cultura Boian a cuprins şi sud-estul Transilvaniei;  în faza III a traversat Dunărea şi a pătruns în Dobrogea, coborând totodată în sudul Dunării până spre versantul  nordic al munţilor Balcani (42).
33 = Dumitru Berciu, Cultura Hamangia. Noi contribuţii, I,  Bucureşti, 1960,  p. 37.
34 = Ibidem.
35 = Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 199
42 = Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, op. cit., p. 35.