1000+1.Chibriturile, „Lumea 85. Caiet de vacanță”, București, 1985
159 Nu sunt o invenție de dată recentă de vreme ce se vindeau pe străzile Romei antice. Vânzători ambulanți le propuneau clienților, făcând reclama la marfă atât de strident, încât l-a indispus într-atât pe poetul Marțial, făcându-l să se izoleze departe de orașul prea zgomotos, în tihna vieții de la țară.
Aceste chibrituri erau bețișoare de lemn alb, impregnate cu sulf la cele două capete. Lucru curios, negustorii romani de chibrituri nu-și dădeau producția pe moneda curentă, ci pe sticlă pisată, pe care apoi o vindeau sticlarilor, acest troc fiindu-le în mod sigur mai profitabil. (...)