Jacques de Launay, Istoria secretă a Cominternului, trad. A. Arsenescu, Venus/Negru pe alb, București, 1993
Revoluția mondială
27 De fapt era vorba să
se susțină mișcările naționale revoluționare burgheze (Sun Iat-Sen, Reza
Khan și Ataturk), care, având succes, trebuiau ajutate să înfrunte
țările capitaliste coloniale(23).
23 = B. Lazitch & M.
Drackovici, Lenin and the Comintern, Stanford, 1972, p. 382-416.
32 (...) Partide
comuniste apăreau aproape pretutindeni. În pofida eșecului suferit în
Germania, iau ființă alte partide în Austria, Bulgaria, Olanda,
Finlanda, Statele Unite, în Franța, la Congresul de la Tours, din decembrie
1920, dar peste tot majoritară rămâne social-democrația.
Troica victorioasă
36 (...); în comparație
cu agitația de la Petersburg, aici [marele ducat țarist Finlanda] domnea un calm
olimpian.
39 (...) [Comintern,
Hotel Lux, Moscova] Coabitarea cu aceste rozătoare era desigur dificilă, căci
se apărau cu sălbătăcie, așa cum a pățit un chiriaș iugoslav, Voja Vujovic,
care într-o zi a fost mușcat de buza superioară și a trebuit să fie vaccinat la
Institutul Pasteur.
45 (...) În februarie
următor [1929] [Troțki] va fi expulzat din URSS și surghiunuit în Turcia.
(...) La sfârșitul lui octombrie
1956, în Turcia, mă îmbarcasem la Yalova. Pentru a ajunge la
Istanbul trebuia traversată Marea de Marmara, cea mai periculoasă din
Europa, în genul Atlanticului de Nord, care uneori cunoaște furtuni ce țin tot
timpul unui drum dus și întors din Europa în America, (...).
Altădată, sultanii
aveau pregătit în permanență un vas ce putea să răspundă repede la
apelul vreunei nave aflată în pericol pe Marea de Marmara. În
acea seară timpul era foarte prost. Reveneam dintr-o misiune de expert pe lângă
guvernul turc. Directorul general al Agriculturii, care mă
întovărășea, era îngrijorat: 75% dintre turci sunt țărani și nu
iubesc marea.
46 L-am liniștit. Am
făcut o escală la Buyukada, Insula Principilor, la 20 km de Istanbul.
Eram, fără îndoială,
ultimul care doream să văd casa unde locuise Troțki, în 1929.
La hotelul Splendid
Palas se simțea un calm olimpian. În această insulă, până și
păsările scăpau de furnicarul din Istanbul, în atmosfera liniștită,
plină de prospețime, printre ierburile înalte, se degustau cele mai sardele din
lume, sardelele de Dardanele.
Troțki locuise acolo,
înconjurat de pini, al căror miros puternic parfuma aerul. Din februarie
1929 până în februarie 1933 el și-a avut reședința în vila
Izet-pașa, în nordul insulei,în această insulă unde altădată împăratul
Bizanțului trimitea principii căzuți în dizgrație, după ce le scotea
ochii. Scria foarte mult: Revoluția trădată, Internaționala Comunistă
după Lenin, Viața mea, Falsificarea stalinistă a istoriei, un
buletin al opoziției, care avea să apară până în 1939. Purta o vastă
corespondență, cu sute de persoane. Primea discipoli, prieteni, și chiar pe un
ziarist sosit pe neașteptate, Georges Simenon, care tocmai îl crease pe
„comisarul Maigret”.
Toți păreau să gândească
că aceasta era insula Elba a lui Troțki. Pentru el însă nu însemna nimic sau poate mai curând, ca și Napoleon,
se credea pe punctul de a porni spre o nouă izbândă. (...) Blumkin, un fost
secretar, devenit agent al GPU, îl vizitase.
Marile procese de la
Moscova
71 (...) Li se alătură Cristian
Racovski (născut în 1873), prieten cu Jules Guesde, Rosa Luxemburg
și Troțki.
72 Este exilat mai întâi cinci
ani în Astrahan, apoi în Kazahstan. (...)
În sfârșit, Racovski
a recunoscut că era agent al Intelligence Service încă din 1924 și avea relații
criminale cu spionajul japonez din 1934. (...)
Cu excepția a trei dintre
ei, printre care și Racovski, au fost condamnați la moarte și executați
a doua zi.
Cristian Racovski, bulgar
prin naștere, de naționalitate român, doctor în
medicină (Montpellier, 1896), fusese ambasador la Londra,
apoi la Paris (1925). Avea să moară în închisoare la 11
septembrie 1941.
Francis Comte, excelentul
și distinsul său biograf, subliniază că cel care nu se ascundea de a fi fost
prietenul lui Troțki timp de 30 de ani „a dispărut în umbra sinistră a
lagărelor, unde a trebuit să suporte toate mizeriile, toate ticăloșiile, pentru
că a fost obligat (el, om distins și de o mare cultură) să coabiteze în permanență
cu deținuți de drept comun, care disprețuiau pe cei politici îi luau în
batjocură de îndată ce aveau vreo responsabilitate”.
„Se crede că Racovski a
supraviețuit încă trei ani, înainte de a fi împușcat din ordinul lui Stalin,
când germanii au pătruns în Rusia albă, la 22 iunie 1941. Se știe că în criza
pe care traversat-o, la anunțul invaziei URSS de către trupele germane, liderul
sovietic a suprimat pe toți foștii conducători pe care nu i-a constrâns la
sinucidere sau pe care nu i-a condamnat la moarte în timpul marilor procese.
Părea că se teme ca poporul să nu-i elibereze și să le ceară să conducă
destinul primului stat socialist care se afla în ajunul traversării uneia dintre
perioadele cele mai dificile perioade din istorie”(58).
75 (...) Se știe că încă
din Turcia el [Troțki] stabilise legături cu grupurile comuniste de
opoziție din toate țările și în special cu cele din Franța, Spania și Uniunea
Sovietică.
(...)
La Buyuk Kada,
Troțki își duce existența împreună cu Natalia Ivanovna, soția lui Sedov,
născută la Romny (Rusia) la 26 august 1882.
76 (...) Un prieten
al lui Troțki, Racovski, îi [Natalia Ivanovna 1907 Viena] asigură
existența până în 1908. (...)
Atunci [martie 1927
Paris] era ambasador Cristian Racovski.
77 (...) Aceasta s-a
datorat rechemării la Moscova a ambasadorului Racovski, care fusese
expulzat din partid ca troțkist, apoi exilat și el în Asia Centrală. Sedova [Natalia
Ivanovna] a revenit în URSS și l-a întovărășit pe Troțki la Alma-Ata, apoi în Turcia(62).
78 (...) Cei doi Troțki
și fiul Leon Sedov au ajuns la Buyuk Kada cu trenul [de la Vintimilia].
La sosire a aflat că soția sa legitimă fusese deportată în regiunea Omsk, că
prima sa fiică, Zinaida, amenințată de a fi expulzată de guvernul Schleicher,
se sinucisese la Berlin. (...)
Împreună cu tovarășa sa,
el [Troțki] se îmbarcă la bordul unui mic vas italian, „Bulgaria” [spre
Franța 24 iulie 1933]. (...)
79 (...) De fapte, era
vorba de Jeanne Martin, soția lui Raymond Molinier, devenită prietena lui
Sedov, pe care îl urmase de la Buyuk Kada la Berlin, în 1931, când
urmase studii de inginerie, la Technische Hochschule.
85 (...) Gestapoul
arestează, la 9 martie [1933],
la restaurantul Bayernhof, de pe Potsdamstrasse, la Berlin, trei bulgari:
Dimitrov, Popov și Tanev.
86 Era vorba de trei
agenți ai Cominternului. Dimitrov era responsabil al acestei organizații
pentru Europa Occidentală.
Poziția lui Dimitrov
era considerabilă. El coordonează activitățile partidelor comuniste
german, austriac, belgian, francez, ungar, italian, polonez, dar și din Balcani.
(...) Mai ales că Dimitrov
încearcă să stabilească un front comun cu cele 12 milioane de muncitori,
salariați și țărani social-democrați, pentru a împiedica ascensiunea
nazismului.
(...)
Capcana a funcționat perfect, iar bulgarii nu mai erau decât prizonieri
incomozi.
Procesul
incendierii Reichstagului, care s-a desfășurat la Leipzig, a permis lui Dimitrov
să se măsoare în mod strălucit cu Goering. Cei trei bulgari, achitați,
au fost în cele din urmă eliberați și, la cererea URSS, expulzați. După o
scurtă escală la Konigsberg, cei trei eroi și-au continuat drumul, cu avionul,
la Moscova, unde au aterizat la 27 februarie 1934 către ora 19 (67).
Dimitrov
și-a făcut o intrare triumfală la Hotel Lux. Acest bărbat de 52 de ani plăcea
latoată lumea.
87
Femeile erau atrase de părul său bogat și de privirea plină de magnetism.
Tovarășii îl plăceau simplitatea și amabilitatea sa orientală. Stalin îi
aprecia docilitatea.
În
timpul procesului de la Leipzig, Andre Marlaux a creat și prezidat un
comitet mondial pentru eliberarea lui Dimitrov. Această acțiune a făcut
mult zgomot. (...)
Dimitrov
se bucura de o popularitate mondială și era normal ca „leul de la Leipzig”
să se impună, la al VII le a Congres al Cominternului, care a avut loc la
Moscova, în 1935, ca secretar general al Internaționalei.
El
a propus unitatea de acțiune a partidelor de stânga într-un front comun și
popular(69).
69
= Prima propunerea s-a născut la Lille, la 22 iunie 1934, și a apărut în ziarul
socialist La Bataille ouvriere.
93
(...) Crimele lui Stalin erau atât de îngrozitoare, încât nimeni nu a putut
vreodată să le găsească motivația. Nu se pot face similitudini decât cu Neron,
Caligula, Philip al II lea sau Ivan cel Groaznic.
(...)
În 1928, la Hotel Lux [Comintern/Moscova] au dispărut trei frați
Vujovic, Grgur (28 ani), Radomir (31 ani), Voja (33 ani). Cei trei sârbi
(iugoslavi) erau întemeietorii asociațiilor de tineret comuniste din
Franța (Voja), Rusia și Serbia. Toți trei erau foarte simpatici și
plăceau la toată lumea. Voja locuia împreună cu soția sa, o profesoară
franțuzoaică, Charlotte Caspar, și cu fiul lor Vladimir (născut în 1922)(79).
Simpatia lor pentru Troțki făcuse să fie luați la ochi. Toți trei au fost
trimiși în marea închisoare din Moscova, Butirka, unde erau duși troțkiștii,
câte 70 sau 100 într-o celulă(80). Asta înainte de a fi deportați la
Verkne-Uralsk, de unde nimeni nu se mai întoarce.
94
(...) După tinerii sârbi a venit rândul conducătorilor Partidului
Comunist Iugoslav, care nu fuseseră arestați în țara lor.
De
la 31 decembrie 1920, în Iugoslavia partidul comunist este scos
în afara legii.
La
raportul său din martie 1939 privind Cominternul și partidele care îl
formează, Manuilski afirma că partidele comuniste iugoslav, polonez
și ungar fuseseră distruse de către poliția națională. Asta însemna că
există bănuieli și astfel se explică de ce cei mai mulți dintre militanții care
treceau prin Moscova erau „eliminați”. Singurul care a rezistat a fost un
revoluționar care acționa în clandestinitate, Iosif Broz (numit mai
târziu Tito), al cărui viitor era asigurat.
95
Soldat în armata austro-ungară în 1914-1918, fusese prizonier
de război la ruși, apoi crease o divizie de gărzi roșii în timpul
revoluției. Agitator profesionist, el urmase cursurile școlii de război civil
din Moscova, timp în care revenea regulat în Iugoslavia.
Avea
să se angajeze în recrutarea și plecarea voluntarilor pentru Spania
(1936-1938).
Bulgarul
Dimitrov (născut în 1882) se afla la Moscova, aureolat
de glorie după procesul de la Leipzig. Devenit secretar general al
Cominternului, el domina toată lumea de aici. Mare internaționalist,
el era, mai presus de orice, fidel lui Stalin: „Nu există pe lume decât
Moscova. Moscova este steaua conducătoare!”
În
timpul captivității sale în Germania, avusese durerea să-și piardă soția,
Liuba Ivosevic, o croitoreasă iugoslavă care luptase 25 de ani alături de
el. Încetase din viață la Moscova în urma unei boli îndelungate.
În
momentul procesului de la Leipzig, mama sa, Parascheva Dimitrova,
pierduse trei fii: Constantin, secretar al sindicatului tipografilor,
căzut în 1913 în prima linie în războiul balcanic; Nicolae,
mort în 1916, deportat în Siberia din 1908; Theodor, mort
în 1925, în pușcăria poliției politice bulgare.
Dimitrov
avea
două surori. Lena, care a emigrat în URSS în 1925, s-a
căsătorit mai târziu cu Cervenkov, secretar general al Partidului Comunist
Bulgar, apoi prim-ministru (1950-1956). Cea mai mare, Magdalena
Baranova, al cărei fiu de 18 ani era în închisorile bulgărești,
a întovărășit-o pe Parascheva la Paris pentru a lua parte la mitingul
antifascist organizat în favoarea lui Dimitrov.
96
Apoi amândouă s-au postat în fața închisorilor din Berlin și Leipzig pentru
a aștepta să aibă vorbitor cu Ghiorghi(81).
Reîntors
la Moscova, el nu s-a mai instalat la Hotel Lux, ci într-o vilă, la țară, la 40
km depărtare de Moscova, aproape de munții Leminske Gorki. Acolo a locuit cu a
doua sa soție, Roza Iulievna Fleischmann, de la care a avut un fiu,
Mitia. Apoi au adoptat pe fiica unui comunist chinez, Van Min.
Foarte
repede, Dimitrov a fost flancat de doi adjuncți: un bulgar,
Vasili Kolarov (1877-1950)(82), și un tânăr rus, Boris Ponomarev (născut în
1905). Este drept că bulgarii, datoriră unor chestiuni de limbă
și religie și, de asemenea, de recunoștință față de Rusia, care
le-acordat independența în 1877, sunt mai legați de această țară
decât de oricare alta.
De
fapt, Dimitrov a fost secretar general al Stalinternului. În Bulgaria,
el avea încredere în special într-o femeie, pe nume Tsola Dragvitse
(născută în 1900). Fiică de țărani, ea era profesoară,
afiliată la Partidul Comunist Bulgar din 1919. După ce a
participat la insurecția comunistă din 1923, a fost trimisă la
Moscova pentru a urma cursurile școlii leniniste a Cominternului. Începând cu 1936,
ea avea să ducă în Bulgaria o viață clandestină periculoasă.
81
= Dimitrov a fost întemnițat de Gestapo de la 9 martie 1933 până
la 27 februarie 1934.
82
= L-am cunoscut și intervievat pe Kolarov în 1946, la Paris, în
timpul Conferinței celor 21. Am vizitat la Sofia locurile unde au trăit Dimitrov
(din 1888 până în 1923), Opaltchenska, 65, și Kolarov
(din 1919 până în 1923), A. Slatarov, 5; am fost uimit de
diferența de nivel social. O familie numeroasă de muncitori pentru
primul, mediu mic-burghez la cel de-al doilea. Multe cărți la Dimitrov,
tablouri de o oarecare valoare la Kolarov.
Fronturile
populare
102
Congresul al VII lea al Cominternului, care s-a ținut la Moscova între 25
iulie și 21 august 1935, a avut o importanță istorică.
Gheorghi
Dimitrov, eroul de la Leipzig, a fost raportorul general.
Când,
la 23 decembrie 1933, Curtea de la Leipzig l-a achitat, Moscova i-a
atribuit naționalitatea sovietică și apoi l-a considerat ca pe un cetățean al
său. Deci cel care a preluat conducerea Cominternului era un cetățean sovietic.
Asta s-a văzut foarte bine în timpul dezbaterilor. Dimitrov vorbea ca un
profet, căruia Cel de Sus îi dădea acest drept. El s-a referit mai întâi la
„ofensiva fascismului și la sarcinile Internaționalei Comuniste în lupta pentru
unitatea clasei muncitoare împotriva pericolului fascist.”
Fascismul,
declara el, este dictatura teroristă deschisă a elementelor celor mai
reacționare, mai șovine, celor mai imperialiste ale capitalului financiar.
103
Fascismul de tip german este cel mai agresiv, trupa de șoc a contrarevoluției internaționale,
principalul ațâțător al războiului imperialist, instigatorul cruciadei contra
Uniunii Sovietice, marea patrie a muncitorilor din lumea întreagă. Nu este
vorba de puterea micii burghezii, nici de o dictatură a unor elemente rătăcite
ale proletariatului, nici de un fenomen provenit din străfundurile sufletului
german. Fascismul este chiar puterea capitalului financiar.
Primul
lucru ce se cerea realizat era un front unic, unitatea de acțiune a
muncitorilor din fiecare regiune, din fiecare țară, din lumea întreagă. Cu
această armă trebuie să te aperi și apoi să treci la contraofensivă împotrivă
dușmanului de clasă (92).
Dimitrov
era un adevărat marxist. Raportul prezentat de el în 1935 reprezenta
programul Cominternului pentru perioada 15 august 1935 ... 23 august 1939(!).
(...)
Unitatea
de
acțiune a tuturor elementelor clasei muncitoare în lupta contra fascismului,
aceasta a fost la 13 august concluzia noului conducător al
Stalinternului. Ceea ce nu diminuează cu nimic valoarea avertismentelor
pronunțate de el la 25 iulie 1935: „Pericolul care amenință cel mai mult
țara noastră proletară este agresiunea probabilă a fascismului german. Dacă nu
reușim să îndreptăm aceste forțe către alte țări, nu vom putea înlătura
pericolul. Trebuie întreprinsă o acțiune urgentă pentru dezintegrarea forțelor țărilor
din vest, pentru a îndrepta asupra lor pericolul ce ne amenință.”
92
= G. Dimitrov, Oeuvres choises, Sofia, 1960.
Elzar
și alții, George Dimitrov, Sofia, 1982.
104
(...) Călătoria pe care Jacques Duclos a făcut-o la Madrid, la ordinul lui
Dimitrov, în toamna anului 1935, pentru a-l întâlni pe Largo
Caballero, lider socialist spaniol, ca să-l convingă să participe la crearea
Frontului Popular, a fost tăinuită opiniei publice spaniole. (...)
La
începutul lui 1936, Duclos merge la Moscova să-i anunțe lui Dimitrov
reușita misiunii sale.
111
(...) În octombrie [1936], la Paris, pe strada Lafayette, 128, [Maurice Thorez,
secretar general al PCF] l-a primit pe Dimitrov, care venise să
coordoneze activitățile activitățile reprezentanților Cominternului: Gottwald,
Longo și Togliatti. (...)
Thorez
și Togliatti erau amândoi responsabili în fața Cominternului de intervenția în
Spania, dar Togliatti primise din partea lui Dimitrov sarcina de delegat
special în Spania.
113
(...) La sfârșitul anului 1937, scandalul atinsese un asemenea nivel
încât Marty [„măcelarul de la Albacete”] a trebuit să se ducă în persoană la
Moscova pentru a da socoteală lui Dimitrov și Stalin. Nu pare să fi fost
dezaprobat, dar din motive de ordin tactic, este reținut la Moscova câteva
luni.
Marele
Război Patriotic
124
(...) Înainte de acest congres [XVIII PCUS], Manuilski avea să declare, la 2
martie 1939: „Planul burgheziei reacționare britanice este de a sacrifica micile
state din sud-estul Europei fascismului german, pentru a dirija Germania
spre Est, împotriva URSS, pentru a se încerca printr-un război
contrarevoluționar, întârzierea progresului socialismului, victoria
comunismului în URSS.”
(...)
Când, la 18 martie [1939], Litvinov propune constituirea unei alianțe
antigermane între Franța, Anglia, România, Polonia, Turcia și Uniunea
Sovietică, nu-l aude nimeni.
128
(...) Ea [poloneza Vanda Vasilevskaia] participă, de a semenea, la activitățile
Uniunii slave (congrese la Moscova, în august 1941, aprilie
1942, mai 1943, apoi în ianuarie 1944)(116).
116 = A. Mousset, Le monde slave, Paris, 1946.
132 (…) [Svetlana Stalin]
„(...) Singurul străin pe care l-am văzut a fost Iosip Broz Tito în
1946. (...)” (120) [vila
lui Stalin de la Illinskoie, la 20 km NV de Moscova]
120 = Svetlana Stalin, Vingt lettres a un ami, 1967.
134 (…) Svetlana își amintește că a văzut acolo, cu
două luni înainte de moartea lui Stalin, o întreagă galerie de desene și
portrete ale unor scriitori ca Gorki, Șolohov și alții și o reproducere a
faimosului tablou al lui Ilia Repin (1844-1930) Răspunsul dat sultanului de
cazacii de pe Don, tablou pe care îi plăcea lui Stalin să-l privească și
să-l arate,
135 (…) În timp ce Eugen Fried, reprezentantul lui
Dimitrov pe lângă Thorez, trecuse în Belgia, el continua să se comporte ca
un pacifist calm și hotărât; (…).
137 (…) El [Fried 15 septembrie 1939 PCF Bruges] citește
un mesaj din partea lui Dimitrov: „Trebuie luate toate măsurile pentru
a-l salva pe Thorez și să-l aducem să conducă partidul.”
138 (…) [Kuntzevo 1939 Comintern] Printre aceștia
erau:
(…)
-bulgarii: Belov, Cervenkov cu soția, sora lui
Dimitrov, și cei doi copii ai lor;
(…)
146 (…) [1941 misiune la Stockholm] Aceasta a fost un
fel de favoare pe care Ulbricht a obținut-o de la Dimitrov.
149
(...) Un ultim incident de subliniat relativ la Kuntsevo. Dimitrov, care
împreună cu Troica Dimitrov-Manuilski-Togliatti, trebuia să patroneze
tot acest serai, își vede sănătatea în declin. Era diabetic și locuia cu
familia într-o vilă puțin mai depărtată. Își vopsea barba și arbora un ten de
culoare înșelătoare, cum au uneori cei foarte bolnavi. Totuși, respectând
regulile, îl vedea pe Stalin în fiecare sâmbătă.
150(...)
Acestea [Stalin Beria Jukov 7 octombrie 1941] au
fost confirmate de:
-Redactorul-șef
de la „Orbita”, ziar din Sofia, la televiziunea bulgară, în 1989:
„Pe atunci tânăr diplomat la Moscova, îmi amintesc că Beria i-a cerut ambasadorului
nostru de a-i servi ca intermediar. Ceea ce s-a îndeplinit, dar Hitler nu a
acceptat, deoarece era convins de căderea imediată a Moscovei”.
151
(...) Dimitrov și Manuilski vor rămâne la Kuibâșev, ceilalți, cu
Togliatti, se vor instala la Ufa. Aici, într-o școală, numită Institut
științific, vor funcționa radiourile naționale: (...), Hristo Botev
(bulgar), (...).
Hotărârea
de dizolvare a Cominternului 15 mai 1943
156
(...) Primul timp. La 15 mai, prezidiul Comitetului Executiv, reunit la
Moscova, emite rezoluția de mai sus. Acest text este semnat de membrii
Prezidiului: Dimitrov (secretar general); (...) bulgarul V. Kolarov,
(...).
157
(...) Al doilea timp. La 8 iunie, are loc o nouă ședință a Prezidiului,
în cursul căreia 30 de partide comuniste aprobă în unanimitate rezoluția din 15
mai. La sfârșitul acestei ședințe, Prezidiul desemnează o comisie de
patru membri, care va fi însărcinată cu lichidarea Cominternului. Acesta este
formată din Dimitrov, Manuilski, Pieck și Togliatti.
(...)
Dar s-au întâmplat oare lucrurile într-adevăr așa? Martorii principali,
Dimitrov, Manuilski și Togliatti nu au vorbit. (...)
Dimitrov ar
fi spus lui Djilas că proiectul de dizolvare s-ar fi născut din epoca
anexării statelor baltice de către URSS. Era vorba să se regrupeze în jurul
Uniunii Sovietice toate forțele politice pe care le controla. Doar pentru a nu
se lăsa impresia că decizia fusese luată sub presiunea Germaniei, a fost
amânată pentru mai târziu(137).
Un
lider comunist spaniol, Jesus Hernandez, care a emigrat apoi, a pretins că a
fost convocat în seara de iunie la sediul Cominternului, unde i-a găsit pe
Togliatti, Manuilski și Dimitrov.
137
= M. Djilas, Conversations avec Staline, Paris, 1962.
158
Iată cum povestește întrevederea: „- Fără îndoială, ați dori să căpătați unele
explicații în privința dizolvării? m-a întrebat Dimitrov.
-Într-adevăr.
-Este
preferabil mai întâi să facem ceva și apoi să discutăm. Se impunea evitarea
imprudențelor și a efortului pe care l-ar fi produs o surpriză. Vă dați seama
că era necesar să se spulbere unele aprehensiuni ale aliaților.
(...)
159
(...) – Vom redresa situația, spuse Manuilski. (...) Aparatul va fi mai puțin
important și mai ales mai puțin vizibil, dar veți rămâne toți în legătură cu Dimitrov,
care își va avea sediul la secția pentru Afaceri Externe a Partidului Bolșevic.
(...)” (138).
138
= J. Hernandez, La Grande Trahison, Paris, 1953. Alți emigranți, de o
importanță mai mică, au mărturisit de asemenea: (...); V. Vlakhovici, Est-Ouest,
Paris, 16 mai 1959.
160
(...) Hotărârea luată a fost pur formală, funcțiile vechi ale Cominternului
fiind asigurate în viitor de secția pentru Afaceri Străine a Partidului
Comunist Sovietic, de Dimitrov, Manuilski și Togliatti.
Castro
Delgado, fost funcționar al Cominternului, azi emigrant, a declarat că
organizația pregătise echipele pentru țările în care avea
certitudinea că armata roșie va pătrunde înaintea armatelor aliate, în Polonia,
Cehoslovacia, România, Bulgaria, Ungaria, fără a uita Germania de Est.”
161
Este stabilită și o anumită repartizare
a sarcinilor: Dimitrov se ocupă de viitoarele democrații populare,
ajutat de Pieck, Florin, Gottwald, Kolarov, Kopplenig, Pauker și Rakoczi;
(...).
În
privința programului, dacă se judecă după rezultate, planul prevedea o nouă
utilizare a rețetei aplicate de Dimitrov în 1935, aceea a politicii
Frontului. (...)
Toate
concesiile sunt permise, sub rezerva respectărilor sovietice, după cum urmează:
(...)
2.Interesele națiunilor slave surori, unde, de altfel, vor predomina
guverne comuniste, trec după interesele URSS, dar înaintea tuturor celorlalte
națiuni.
162
(...) În virtutea acestor legi, vom stabili, carta Politbiroului:
(...)
b) O zonă de securitate formată din blocul slav al țărilor învinse
(Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia), unde partidul comunist
predominant va practica o politică rusofilă constructivă.
(...)
Consemnele
lui Dimitrov și ale colegilor săi vor fi aplicate cu oarecare
dificultate.
165
(...) Vom vedea mai departe cum au fost aplicate consemnele lui Dimitrov
în Europa Occidentală. (...) Bulgaria vede luând ființă în 1943
Frontul Patriei, format din Partidul Agrarian al lui Petkov, din mișcarea
naționalistă Zveno și din socialiști dizidenți.
166
(...) Aici [Copenhaga] se retrăsese acest birou [secretariatul Cominternului],
după arestarea lui Dimitrov, la Berlin.
169
În Grecia, ELAS, coaliția partidelor democratice ale rezistenței,
este infiltrată cu agenți de partidul comunist și duce o luptă
ascunsă și severă împotriva celorlalte mișcări de rezistență.
Vom
reveni asupra comportării partidelor comuniste ale unor țări ca Polonia,
Cehoslovacia, Iugoslavia, dar trebuie să semnalăm încă de pe acum că
fazele evoluției vor fi paralele cu cele ale partidelor citate mai sus(149).
149
= O analiză națională figurează în publicația European Resistance Movements,
I, II, Pergamon, Oxford, 1963.
170
(...) Pentru a ne convinge, este suficient să ne reamintim că în același timp
conducătorii sovieticii procedează și la stimularea panslavismului și ortodoxiei.
Rusia
este tutorele țărilor slave, acestea reprezentând, pe eșichierul său,
ținta extremă a avansului diplomatic și economic. Când a avut loc la Moscova,
în august 1941, primul congres slav, care a marcat nașterea slavismului,
lumea și-a putut da seama de aceasta. Înainte de încheierea lucrărilor, acest congres
a hotărât să ia contact cu toate organizațiile slave din lume(151). În
anul următor, la 4 și 5 aprilie 1942, apostolii slavismului, poloneza
Vasilevskaia, sârbul Maslarici, bulgarul Kosovski, croatul Salaj, cehii
Culen și Nejedly, slovenul Regent răspund apelului și se
întâlnesc la Moscova pentru a hotărî strângerea legăturilor între toți slavii,
uniți în situații vitrege.
151
= Acest congres a reluat tradiția țaristă, hotărând, prin moțiunea finală,
măsuri similare cu cele luate la un congres analog în 1867. Ar trebui
menționată apropierea intelectuală, datorită creării de catedre specializate la
Universitatea din Moscova și a revistei Les Slaves. Trebuie
amintite ecourile pe care aceste manifestări le-au avut la Londra, unde s-a
ținut o conferință slavă, la 27 martie 1942, și la New York, unde
a avut loc congresul slav de la Detroit la 25 și 26 aprilie 1942.
171
În 1943 și 1944 au loc noi congrese care izbutesc să
realizeze Frontul slav al eliberării, cu diferite comitete.
(...)
Comitetul
ceh de eliberare, având ca șef pe colonelul Svoboda, reprezentând divizia
cehoslovacă care lupta alături de armata roșie și diverși membri ai
parlamentului ceh, și comitetul iugoslav de eliberare, format în Iugoslavia,
de Tito, Pijade, Ribar și alți câțiva, organizații care
proslăvesc solidaritatea slavă și reforma agrară, vor permite
Kremlinului să joace o festă urâtă guvernelor polonez, cehoslovac și iugoslav,
emigrate la Londra. Aceste organizații vor înlesni Moscovei să favorizeze
luarea puterii de către comuniști în aceste țări(152)
Există,
spunem, între toate țările slave puncte de contact multiple. Concepția
asupra lumii (Weltanschaunung al germanilor), obiceiurile și
mai ales religia. (...) Germania a răspuns la acestea prin convocarea la
Viena, la 5 noiembrie 1943, a mitropoliților de la Paris, Berlin, Belgrad,
care au hotărât să considere nulă alegerea patriarhului de la Moscova, Serghei.
151= A. Mousset, Le monde slave, Paris, 1946.
172
De altfel, nu vor fi urmați de mitropoliții Atenei, Bucureștiului, Sofiei,
nici chiar de prelații sârbi, care au luat poziție în favoarea bisericii
ortodoxe ruse. Se știe că apoi cea mai mare parte a mitropoliților despre
care am vorbit vor recunoaște autoritatea patriarhului tuturor rușilor.
Reflecții
176
(...) Gheorghi Dimitrov s-a întors în Bulgaria la 4 noiembrie
1945, după 22 de ani de exil.
El
a condus guvernul cu succes, dar a comis imprudența de a dori, împreună
cu Tito, să elaboreze o înțelegere între slavii de sud, fără a fi
supus proiectul lui Stalin.
Între
timp s-a îmbolnăvit și a fost dus la Moscova pentru a fi îngrijit la sanatoriul
Borovika. De mai multe ori conducătorii Partidului Comunist Bulgar au
solicitat, dar în zadar, să-l viziteze.
În
cele din urmă li s-a dat aprobarea, dar pentru că Dimitrov suferea de o maladie
la gât (cancer?), li s-a recomandat să nu-i vorbească.
El
a decedat la 2 iulie 1949 și a fost așezat într-un mausoleu, la Sofia,
vizavi de fostul palat al țarului.
În
urma tulburărilor survenite în Est, anul trecut, rămășițele sale pământești într-un
cimitir dintr-o suburbie.
Anexa
9 Diviziunea muncii în cadrul secretariatului Cominternului
Situația
după al II lea congres, la 13 iulie 1921
193
(...) 3.Matyas Rakoczi, ungur (1892-1971). Născut într-o familie de comercianți
evrei, coleg cu Bela Kun.
194
Aria geografică: Ungaria, Germania, Austria, Cehoslovacia, Balcanii.
(...)
Anexa
13 Părerile lui Willy Brandt în 1945
200
(...) 1945, p. 59: „(...) În Bulgaria, România și Iugoslavia
noile guverne se sprijină pe mișcările întărite ale muncitorilor și
țăranilor. (...)” (161)
161
= Willy Brandt, Der Zweite Weltkrieg, Comitetul pentru reconstrucție
democratică, Stockholm, octombrie 1945, 59 pagini.
Anexa
14 Rolul lui Togliatti în dizolvarea Cominternului
202
(...) Se pare totuși că Togliatti, care, spre deosebire de alte personalități
ca Thorez, Pauker și chiar Dimitrov, se bucura de mare încredere la Kremlin, a
fost unul din motoarele operațiunii. Această hotărâre s-ar situa la începutul
evoluției filosofice a liderului italian: „Este interesant de urmărit
reflecțiile lui Togliatti care, vorbind de formele de cooperare în mișcarea
comunistă de după război, a lansat ideea policentrismului, adică cooperarea
regională a partidelor aflate într-o situație identică; de exemplu, cooperarea
partidelor francez, italian, spaniol sau a celor din țările scandinave sau a
partidelor din Europa Centrală.” (V. Vlakhovici, „Komunist”, Belgrad, 20
aprilie 1959)
Hotărârea
și aplicarea ei ar fi fost un compromis între politica Fronturilor,
dragă lui Dimitrov, și noua concepție policentristă a lui Togliatti.
Anexa
19 Comunismul și războiul din Spania
210
(...) Partidul Comunist Spaniol era controlat de către francezii Andre Marty și
Jacques Delors, ungurul Erno Gero (zona din centru), bulgarul Stepanov,
argentinianul Codovilla, dar în special de Togliatti, numit Ercole Ercoli sau
Alfredo, care a procedat la lichidare.
211
(...) În Brigăzile Internaționale au activat pe rând Tito, zis Tomanek,
Gottwald, Ulbricht, Willy Brandt, Pietro Neni, inspectorul general Luigi Longo,
zis Gallo.
Note
41
= Raskolnikov a fost numit ambasador în Estonia, în Danemarca, apoi în Bulgaria.
Devenit antistalinist, a emigrat în Franța și a murit la Nisa, în septembrie
1939.
63
= (...) Principalul său executor a fost comandantul Carlos J. Contreras (Vittorio
Vidali), care din 1947 până în 1954 a fost liderul comunist
italian antititoist la Trieste.
109
= Apoi, la 25 noiembrie 1940, Bulgaria, Croația, Danemarca,
Finlanda, China (Nanking), România și Slovacia. [Pactul Anticomintern]
143 = [germanul Wilhelm] Pieck este, din 1939,
succesorul lui Bela Kun la secretariatul Balcanilor din Comintern.
162 = Surse: Branko Lazitch, Est-Ouest,
Paris, februarie 1992.