Însemnări despre Lumea Nouă (PIGAFETTA 1522)

 Antonio Pigafetta, Cu Magellan în jurul lumii, ed. II, Editura Științifică, București, 1962, 257 p.

  

ÎNSEMNĂRI DESPRE LUMEA NOUĂ, CU HĂRŢILE ŢĂRILOR DESCOPERITE, DESCRISE DE ANTONIO PIGAFETTA, VICENTIN, CAVALER DE RHODOS ANTONIO PIGAFETTA, PATRICIAN VICENTIN* ŞI CAVALER DE RHODOS² PREA IUBITULUI ŞI PREA EXCELENTULUI DOMN FILIP DE VILLERS LISLEADAM³ VESTIT MARE MAESTRU DE RHODOS, STAPIN AL SĂU PREA VREDNIC DE CINSTE

39 (...); vâslesc cu lopeți, ca cele de cuptor, și așa negri, goi și tunși seamănă, când vâslesc, cu cei de pe mlaștina Stixului. 

45 (...) În picioare uriașul avea opinci dintr-aceeași piele, care-i acopereau picioarele ca niște ghete, iar în mână un arc scurt și gros, cu coarda ceva mai groasă decât a lăutei, făcută din mațele aceluiași animal, cu un mănunchi de săgeți din trestie, nu prea lungi, înaripate ca ale noastre. în loc de fier, au la vârf cremene albă şi neagră — după chipul săgeților turcești — pe care o ascut cu o altă piatră.

64 [Insulele Tâlharilor/Mariane] Poartă pălării asemănătoare  celor albaneze, dar [făcute din frunze] de palmieri; (...).

74 (...) Trimise apoi regelui din Zubu, prin mine şi prin altul, o haină de mătase galbenă și neagră, croită turcește, (...).

87 (...) Când văzură aceasta, toți năvăliră asupra lui; unul cu un fel de pumnal, care e ca un iatagan, dar mai gros, îi dădu o lovitură în piciorul stâng, din care pricină căzu cu fața în jos.

97 (...) La capătul sarbacanelor lor leagă un fier, ca un fel de iatagan și când au tras toate săgețile, luptă cu acesta.

98 (...) Auzind aceasta, ne suirăm șapte dintre noi în prao şi luarăm pentru rege un dar, adică o haină de catifea verde croită turcește, (...); trimisului care venise în prao, îi dădurăm o haină de postav roșu şi verde, croită turcește, (...);

111 (...) Punându-l să stea într-un jilț de catifea roșie, îl îmbrăcarăm cu o haină de catifea galbenă croită turcește; (...).

 

Note

226 (2) Aparținând deci ordinului cavalerilor de Malta, care până în 1530 s-a numit ordinul cavalerilor de Rodos.

(5) [Francesco Chiericati] (...) A fost nunțiu apostolic în Spania, în 1518, unde a încercat să pună la cale o „cruciată” împotriva turcilor. (...)

228 (19) Insulele Canare au fost cunoscute în antichitate sub diferite denumiri: Insulele Extazului, Insulele Fericite și Insulele Hesperide. (....)

(20) Această legendă se bazează pe o povestire a lui Plinius. La baza ei stă faptul că laurul și alți arbori veșnic verzi strâng umezeala din ceața de peste zi.

(22) Potrivit unei legende antice, la Ecuator n-ar ploua niciodată și de aceea ținuturile n-ar fi locuite.

235 (60) Martin de Behaim (1459-1506) a fost negustor de stofe în Flandra între 1477 și 1479; mai târziu, a sosit la Lisabona, unde l-a cunoscut pe Columb. În 1488, el a îndeplinit funcția de cartograf în expediția lui Diego Cao în Africa Apuseană. După o ședere în insulele Azore, s-a întors în Germania, unde, la comanda concetățenilor săi, a construit un glob uriaș bazat pe datele lui Ptolemeu, Strabon și alții. În jurul numelui său s-au creat multe legende. Se spune că ar  fi fost în America înaintea lui Columb și că ar fi descoperit strâmtorile lui Magellan înaintea lui Magellan.

239 (95) Tapobrana este numele pe care grecii l-au dat insulei Ceylon, dar greșeala și confuzia nu sunt imputabile lui Pigafetta, pentru că pe o hartă catalană din secolul XIV o insulă mare de lângă Iava – probabil Sumatra – mai purta încă acest nume.

(111) Sinus Magnus (Marele Golf) al lui Ptolemeu, astăzi Golful Chinez.

 

 

 

 

 

 

Calvarul meu în România (SCHIEBOLDT 1952)

Kurt Schieboldt, Calvarul meu în România, trad. D. Hogea (germ. 1952), Tinerama, 1992,

 

V.Și am revenit cu toții jivine

(77) Așa cum legea străveche și nescrisă a naturii ne cere tuturor să luptăm pentru viață cu calm și cu îndârjire, tot așa, aceeași lege ne obligă atunci când simțim că pecetea morții ne-a însemnat, să căutăm, ca în antichitate, să ne arătăm resemnați și împăcați cu soarta.

 

VIII.Amintiri și iar amintiri. Campania din Sud

(92) Așteptam în zona Turnu Măgurele – Corabia ca eșalonul nostru să fie „săltat” peste Dunăre, la Nicopole, în Bulgaria. Aflu că această localitate, fost raia turcească, era baza de expediție a multor incursiuni de pedepsire și jaf în Țările Române. (…)

În camera mea am un divan vechi de modă turcească, atât de lat încât îmi închipui că nici cel mai corpolent pașă nu a reușit să-l umple. (…): o atmosferă orientală, vestigiu al unei culturi și dominații de secole mă înconjoară…

(92-3) Se pare că și în preocupările sexului slab, în multe familii de aici – influența otomană a lăsat urme adânci: timpul am văzut că și-l petrec în discuții nesfârșite și cu nimicuri femeiești, într-o lâncezeală întretăiată de trăncăneli.

(104) În Roma antică, sclavii erau aceia cărora le era dat să aducă veștile rele. Prima reacție a stăpânului era uneori îngrozitoare, (…).

 

 

XI.Vindecații fac o călătorie pe ruta Sighișoara-Cisnădie-Titu

(127) Bisericile și fostele mănăstiri, cu zidurile groase, ofereau oamenilor [sași] adăpost în vremuri de restriște, când năvăleau mongoli, turci sau alții îi fugăreau.

(1290 Orașul [Sibiu], bine fortificat, a rezistat asediului turcesc din 1442 (…).

 

XII.Supraviețuitorule, unde ți-e sufletul?

(151) Căci ce a fost Roma în flăcări a lui Neron față de orașe cu comori de artă transformate în cenușă?

 

 

Pasul și drumul (LEMNIJ 1992)

 Ihor Lemnij, Pasul și drumul. Eseu despre randamentul uman, Humanitas / Economie – Repere – 4, București, 1992, 294 p.

 

Materialele

68 (...) Nava este un sistem tehnic elementar al cărei principiu de bază, principiul lui Arhimede, este permanent. (...)

 

Cărămida

78 (...) Este, fără îndoială, prin analogie, un corespondent al atomului grecilor antici. (...)

79 (...) Miticul labirint este un exemplu de complexitate nerațională realizabilă cu ajutorul acestor obiecte simple. (...)

 

Distrugerea

236 (...) În limba latină simetria este perfectă din punct de vedere formal: construere – a clădi; destruere – a dărâma. Perechea de verbe latine este derivată din verbul struere și, ca atare, parcurge aceleași forme de conjugare. (...)

 

Construcția și diviziunea muncii

260 (...) Iugoslavia produce componente pentru o firmă franceză de automobile. (...)

 

Diviziunea muncii: unele aspecte particulare

267 (...) Coordonatorul pare să fi apărut foarte timpuriu, deoarece din antichitatea greco-romană cunoaștem nume și opere de arhitecți. (...)

268 (...) Nici măcar un împărat roman nu-și putea permite refacerea repetată a unui palat, în timp ce arhitectul poate oferi beneficiarului său un număr oarecare de desene, spre alegere. (...)

 

 

Bibliografie

(...)

Childe Gordon, The dawn of European civilization, London, Routledge and Kegan, 1957.

(...)

Formula fericirii (KLEIN 2002)

Stefan Klein, Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi, trad. Lucia Nicolau, Humanitas/Practic, ed. II, 2017 (germ. 2002), 256 p.

 

(...)

 Cercetările moderne asupra creierului confirmă o idee de bază a filozofiei antice, între timp uitată: în vreme ce astăzi mulţi oameni percep fericirea ca pe ceva ce ţine de destin şi care poate exista sau nu, gânditorii din Antichitate spuneau că fericirea este determinată de acţiuni corecte. „Fericirea este urmarea unei activităţi" spunea Aristotel. Fericirea nu este un dar de la zei, ci aparţine celui care îşi foloseşte posibilităţile în mod optim. După Aristotel, viaţa activă este secretul fericirii şi al împlinirii. Din aceste idei, filozofii antici au tras două concluzii. Prima: dacă fericirea rezidă în împlinirea tuturor posibilităţilor umane, atunci trebuie să existe nişte reguli general valabile pentru a o atinge. A doua: fericirea poate fi învăţată urmând aceste reguli. Nu suntem victimele stărilor noastre psihice şi nici ale mediului.

(...)

În zgomotul bursei (MUGUR & LAZĂR & ISĂRESCU 1982)

Nicolae Murgu & Constantin Lazăr & Mugur Isărescu, În zgomotul bursei, Albatros, București, 1982, 223 p.

 

Partea întâi: Bursele – mister, năzuințe, decepții

I.Scena și decorul bursei

1.Scormonind trecutul
3 (...) Grecii îmbogățesc la rândul lor istoria comerțului cu noi legi, unele dintre ele premergătoare creditului de mai târziu. Legile lui Solon, care permiteau camăta, au determinat crearea în Atena antică a unei profesiuni speciale a împrumutului cu dobândă prin banca „Trapeza”. Aceasta tezauriza monezile bancherilor vremii, cunoscuți ca trapeziști, de la numele băncii.
La Roma, se mai pot vedea și azi ruinele Loggiei, unde se țineau adunările negustorilor – „collegia mercatorum”.

 

II.Actorii bursei

2. Spectacolul bursei
6 (...) Se aseamănă din punct de vedere arhitectural cu un templu antic și poartă denumirea New York Stock Exchange – bursa de valori din New York.

4. Dinastia Rotschild
46 (...) Succesul acestei operațiuni îi asigură lui James [Rotschild] încrederea deplină a casei regale [Franța], care îi încredințează realizarea unui alt mare împrumut: 80 de milioane de franci pentru subvenționarea războiului de independență al Greciei împotriva Turciei.

48 (...) Încă din 1836, [Solomon Rotschild] se lansează în domeniul căilor ferate, obținând din partea guvernului austriac dreptul de a construi o cale ferată între Viena și Bosnia.

 

 

Partea a doua: Bursele de valori

III. Centrele financiare internaționale

5. Bursa din Paris
68 (...)  În 1826 bursa s-a instalat într-o clădire special construită pentru acest scop, clădire a cărei arhitectură este inspirată după Templul lui Vespasian din Roma.

  

 

Partea a treia: Bursele și piețele internaționale de mărfuri

 

VI. Metale neferoase

3.Patru simboluri: Cu, Pb, Zn, Sn
109 (...) Romanii au folosit plumbul pe scară largă pentru conductele de apă, utilizare care s-a păstrat până în zilele noastre.

4. Aur și argint
114 (...) Grecii antici îl extrăgeau din minele de la Laurium, iar mai târziu, romanii au fost cei care, socotindu-l un dar al pământului, i-au dat denumirea „argentum”, adică strălucitor. (...). Spre exemplu, războaiele punice între romani și cartaginezi au fost generate, printre altele, și de dorința stăpânirii bogatelor zăcăminte de argint din Spania.
(...) Această funcție [monetară] a fost conferită argintului tot de către romani în urmă cu 2.300 de ani.
116 (...) Numele latin al metalului galben „Aurum” de unde provine simbolul „Au” universal recunoscut în toate limbile pământului – este asociat cu numele Aurorei, la romani zeița dimineților însorite.

 

VII. Produse agricole și alimentare

1.Pulsul se ia la Chicago
126 (...) Pe această stradă cu rezonanță istorică [La Salle/Chicago], singurele două clădiri cu înfățișare istorică – intrări cu coloane, ca în templele romane – sunt sediul central al bursei și cel al Băncii Federal de Rezerve.

5. Ispita cafelei cuprinde lumea
135 (...) Utilizarea licoarei negre se răspândește foarte repede în întregul bazin mediteraneean, în principal în Turcia, unde devine o băutură națională denumită Kava – de unde, se pare, și denumirea de cafea. (...)
Cafeaua, devenită apoi în Turcia o băutură căutată și ispititoare, putea fi sorbită, cu tot ritualul de rigoare, pe malurile Bosforului, în cafenele scunde și întunecoase ale negustorilor armeni, turci, greci și persani.
136 Modul de pregătire al băuturii din acele vremuri este interesant. În fața fiecărui client se afla un ibric de cupru, cositorit pe dinăuntru și îngropat aproape jumătate în nisip fierbinte. Ibricul nu era spălat niciodată și era folosit până când se găurea de atâta căldură și de mestecatul tacticos al licoarei negre cu baghete subțiri de argint sau de aur, după rangul și caftanul musafirilor, care stăteau fie pe jos, așezați „turcește” pe covoare de Șiraz, fie întinși pe sofale de brocat, după moda bizantină(40).
Cafeaua n-ar fi evadat, probabil, de pe malurile Cornului de Aur și n-ar fi înregistrat uriașa sa expansiune mondială, dacă într-o zi marele vizir Kupruli-pașa, deghizat în straie de negustor, n-ar fi intrat într-una din cafenelele Istanbulului. Întâmplarea a făcut ca acolo să se fi vorbit despre incapacitatea sa militară și despre războaiele scumpe pe care le pierdea cu regularitate. Înfuriat la culme, marele vizir a ordonat devastarea și închiderea tuturor cafenelelor de pe malurile Bosforului. Prigoniți de ienicerii marelui vizir, proprietarii cafenelelor s-au răspândit în întreaga lume, ducând cu ei invenția licorii aburinde.
În 1654, doi dintre negustorii exilați de Kupruli-pașa au deschis o cafenea modestă  în portul Marsilia, destinată desigur nu localnicilor, ci marinarilor veniți din Levant. (...)
Între timp, misiunea diplomatică a lui Soliman Aga la curtea din Versailles a lui Ludovic XIV, Regele Soare, este încununată de succes într-o mare măsură și datorită „băuturii fermecate”, iar cafeaua adusă de diplomații Imperiului Otoman se răspândește ca o adevărată epidemie printre parizieni. Prima cafenea mai pretențioasă din Paris, având saloane rezervate nobililor și literaților, este înființată în 1686 de Procopio Cultelli, fost marinar sicilian care trăise la Istanbul și învățase toate tainele pe care le avea prăjitul, măcinatul și fiertul cafelei.
40 = Mircea Grigorescu, A doua ceașcă de cafea, „Lumea”, nr. 29, 16 iulie 1970.
138 (...) Cafeaua de Moko era singura acceptată de cafegii rafinați din Istanbul. (...)
Pe la 1600 producția de cafea de Moka devenise cu totul de neîndestulătoare, cu toate că era consumată în mai tot Imperiul Otoman.
139 (...) La Istanbul, cafeaua era prăjită în secret, în odăi închise, după un adevărat ritual religios, adăugându-se uleiuri aromate. Măcinatul era făcut în râșnițe bogat împodobite pe din afară, adevărate bijuterii. Operația era efectuată spre seară, cu cel mult o zi înainte de utilizare. De regulă, pentru a nu se pierde din aromă, măcinatul se făcea pe loc, în fața clienților, reglându-se cilindrii zdrobitori ai râșniței după preferințele băutorului: o cafea mai subțire (tip filtru) se obținea prin măcinarea boabelor în particule mai mari, pe când cea neagră și tare, concentrată și bună de savurat cu înghițituri mici, se obținea prin măcinare fină, până la pulverizare, a boabelor bine prăjite.

8. Două produse textile: bumbacul și lâna
147 (...) Astfel, în prezent sunt cotate aproape 20 de sorturi de bumbac provenind din SUA, Brazilia, Turcia, Siria, Pakistan, Mexic, Peru, Sudan, Egipt, Columbia, Uniunea Sovietică.
148-149 (...) În afara acestor țări, un rol important în producția și mai ales în exportul mondial de bumbac îl joacă și unele țări în curs de dezvoltare: Mexic, Brazilia, Peru, India, Pakistan, Turcia, Egipt, Siria, Sudan ș. a.

 

Partea a patra: Bursele în România

 

IX. Premisele apariției burselor în țara noastră

1.Primele activități comerciale pe teritoriul românesc
168 (…) În secolele VII-IV î. e. n., odată cu dezvoltarea metalurgiei fierului și în general a culturii lor materiale, triburile geto-dace intră în contact cu lumea scitică, greacă și celtică.
169 Un rol aparte în dezvoltarea economico-socială a geto-dacilor îl are inițierea și creșterea rapidă a relațiilor economice cu lumea greacă.
Punctul de plecare al acestei perioade înfloritoare pentru comerțul românesc îl reprezintă apariția în secolul VII î. e. n., pe litoralul Mării Negre, a coloniilor grecești. Ionienii întemeiază Histria și Tomisul, dorienii orașul Callatis. Mai târziu, negustrii greci din aceste colonii pătrund mai adânc în teritoriul geto-dac, întemeind noi centre ca Axiopolis, lângă Cernavodă, sau cel recent descoperit lângă Albești. Principala îndeletnicire a coloniștilor greci fiind negoțul, întreaga dezvoltare a coloniilor respective a fost condiționată de relațiile cu populația autohtonă. De la populația getică achiziționau grâu, miere, ceară, piei, blănuri, oferind în schimb țesături fine, ceramic, obiecte de podoabă, vinuri. La scurt timp după înființare, cetățile grecești menționate cunosc o dezvoltare deosebită. Descoperirile arheologice pun în evidență bogăția orașelor grecești de pe țărmul românesc al Mării Negre, ceea ce demonstrează intensitatea remarcabilă a schimburilor comerciale cu populația geto-dacică înconjurătoare.
O nouă perioadă înfloritoare a comerțului se înregistrează după cucerirea Daciei de către Traian. (…) Aurul care îi atrăsese pe romani continua să fie extras, mai ales din munții Apuseni, sarea se extrăgea din numeroasele saline situate în Transilvania și Muntenia. Cunoaște, de asemenea, un avânt extragerea fierului, cuprului, calcarului, marmurei și chiar a păcurei. Aceste materii prime iau cele mai diverse drumuri ale Europei, ajungând chiar până dincolo de Mediterana, în Egipt(45).
45 = C. C. Giurescu & Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Albatros, București, 1975.
170 Perioada de prosperitate durează însă puțin, Dacia romană fiind așezată în drumul popoarelor migratoare. Războaiele succesive duse de împărații romani contra acestor popoare îi cinving în cele din urmă să părăsească Dacia, în a doua jumătate a secolului al III lea e. n. (…)
Principatele române, prin poziția lor geografică, așezate la încrucișarea drumurilor comerciale, erau locuri importante de tranziție pe unde își purtau mărfurile comercianții străini din Cracovia, Lemberg sau Constantinopol.

2.Bâlciurile… forme embrionare ale bursei
171 (…) „(…) Târgurile acestea se numeau nedei – de la slavonescul nedelia (duminică) – și, după cum aceste nume ne indică, aveau loc duminica.” (46)
46 = Teodor Bădăreu, Despre burse și despre mijlocitori, Cartea Românească, București, 1926.

4. Relațiile cu negustorii străini
173 (…) Dunărea și Marea Neagră facilitau comerțul cu Levantul.
175 (…) După pacea de la Cuciuc-Kainargi din 1775 [1774], Alexandru Ipsilante, pentru a încuraja comerțul peste Dunăre, înființează două centre comerciale la Zimnicea și Islaz, unde negustorii puteau schimba mărfuri de toate felurile.
(…) Mărfurile din Turcia și sudul Dunării veneau pe calea apei – pe Marea Neagră sau pe Dunăre.

5. Privilegiile acordate schimburilor comerciale
176 (…) Prin tratatul din 1510 încheiat de Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare, cu Sigismund, regale Poloniei, se dă voie negustorilor polonezi să facă comerț liber în Moldova, Muntenia și Turcia, iar comercianții moldoveni să facă comerț liber în Polonia și Lituania, cu obligația plății taxelor vamale convenite de părți.

6. Mărfurile de schimb
177 (…) Din Turcia se importa piper, șofran, orez, lămâi, smochine, săpun, stafide, anason, tămâie, bumbac, mărfuri pentru care în secolul XV se plateau sume importante la un raport de transformare de 1 la 3 față de prețurile ce se practicau pe piețele furnizoare. Mai târziu, în secolul XVIII, paleta produselor importate din Turcia se mărește, la cele devenite tradiționale se adaugă untdelemn, cafea, migdale, arahide și altele.
(…) Din Levant, arată abatele Mably în lucrările sale despre drepturile statelor europene, se tranzitează prin Muntenia și Ardeal o serie de mărfuri de lux ca mătase, păr de capră și de cămilă, precum și bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale și multe alte articole de coloniale.
Din Breslau și Lipsca se aduceau de către negustorii bulgari și greci în Ardeal și Muntenia articole de galanterie, îmbrăcăminte, postavuri, coloranți, cosmetice și alte produse fine, din care o parte își continuau drumul până în Turcia după ce ni se plăteau cuvenite taxe de tranzit și depozitare.
(…)
În raportul lor din 27 aprilie 1792, Leveaux d Avul și Trautvetter, reprezentanți ai negustorilor silezieni pentru Țara Românească, Moldova și Turcia, arătau faptul că negustorii din Iași au cumpărat pe credit cantități importante de zahăr și piper, care au adus pagube mari negustorilor din Breslau și Lipsca. De asemenea, raportau despre invazia negustorilor greci, care cumpărau pentru export toate mărfurile din Breslau și Lipsca.
178 (…) * = Până în secolul XVII, toți cei care practicau acte de comerț se numeau negustori. În secolul XVIII se face distincția între comerțul cu „băcălii”, făcută de negustorii băcali, și comerțul făcut de negustorii de alte produse. Denumirea de bacal, devenit mai târziu băcan, provine de la cuvântul arab bakkal, vânzător de legume, produse colonial și alte produse de consum, introdus în limba noastră de negustorii turci.

7. Moneda de schimb
180 (…) De asemenea, se întâlnesc denumiri ca: lei zloți, lei potronici, lei taleri, lei bani nemțești, lei turcești. (…)
Multă vreme talerul a fost considerat ca făcând parte din „familia leului”, pentru faptul că cei mai mulți taleri aveau bătuți pe ei un leu, care se găsește chiar și pe talerul lui Despot, imitat desigur după cei din Apus.
181 (…) În imperiul turcesc, printre monedele aflate în circulație se găsea și talerul leu de argint denumit în turcește „arslangrșul”.

 

 

X. Bursele în România

 

1.Cafeneaua și strada, primele sedii ale bursei
184 După anul 1831, odată cu desființarea monopolului turcesc și proclamarea libertății comerciale externe, asistăm la o dezvoltare economică rapidă a țărilor române.

Românii și Europa (IANCU 2014)

Ovidiu Iancu, Românii și Europa

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014

 

Centrul și periferia
81-82 (...) Europa s-a redefinit permanent, geografic şi simbolic, din momentul în care
Herodot foloseşte termenul, în Antichitatea greacă şi până la începutul mileniului III. (...) Orientul, atât de prezent în cultura română, a generat, e adevărat, pe fondul unor importante influenţe politice, alergii culturale care au condus, firesc, alături de mulţi alţi factori, spre orientarea către Europa. Orientul, privit ca alteritate absolută (a se vedea dispreţul profund cu care unii intelectuali români rostesc de fiecare dată clişeul „suntem balcanici”), ţine mai degrabă de mitologie decât de o realitate istorică. Lucian Boia sesiza că „pe scara de valori a epocii moderne, Vestul ar fi mai bine situat decât Estul, iar Nordul domină Sudul. În Antichitate, era exact pe dos”3.
3 Lucian Boia, Occidentul: o interpretare istorică. Traducere din franceză de Emanoil Marcu, 2007, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, p. 29.
82 (...) Ea [Europa] a mângâiat desigur proiectul de translatio imperii al continuităţii în avataruri, a celei mai vaste entităţi politice din istoria ei, Imperiul roman: imperiul lui Carol cel Mare, das Heilige Romische Reich Teutscher Nation4, cea de «a treia Romă» ţaristă, Biserica Catolică, moştenitoare spirituală a Romei aeterna”5.
4 Imperiul Roman Sfânt al Naţiunii Germane.
5 Remo Bodei, Memorie istorică şi suveranitate de stat, în „Secolul 20”, nr. 10-12/1999 şi 1-3/2000, p. 312.
83 (...) Europa de astăzi împărtăşeşte multe dintre valorile Antichităţii greco-romane (valori culturale sau chiar politice), dar polii de putere, nucleele-dure ale Europei s-au deplasat simţitor. (...) Nucleul identitar greco-roman, însă, acela care a definit Europa, aşezând-o solid în istorie, se regăseşte şi astăzi la temelia Uniunii Europene.
84 (...) Căci, deşi Grecia reprezintă kilometrul 0 al culturii europene, ţara este astăzi, în percepţia comună, responsabilul de serviciu pentru declanşarea crizei economice europene. (...) Din 1999, moneda comună euro e reprezentată grafic de litera epsilon, a alfabetului grec, în semn de asumare a civilizaţiei greceşti (în felul acesta, Uniunea Europeană se legitimează axiologic), dar şi ca simbol al primei litere care compune cuvântul Europa.
(...) Modelul unei asemenea construcţii nu este departe de ceea ce îşi propunea, spre exemplu, Imperiul Roman, evident, într-un alt context şi cu alte mijloace: administraţie comună şi liber-schimb.

De ce Europa?
85-86 Ceea ce ni se pare demn de reţinut este că, ab initio, opţiunea pentru Europa în dauna Orientului nu s-a făcut în cultura română pe parcursul unor generaţii întregi care să îşi fi asumat desprinderea de lumea orientală. Opţiunea occidentală românească a fost aproape o decizie de moment, o opţiune bruscă. În felul acesta, valorile occidentale nu au putut fi asimilate şi integrate unui sistem naţional, ci au fost preluate de-a valma, coexistând frapant cu lumea orientală. Ceea ce trebuia să fie tensiune între culturi s-a transformat în mixt paradoxal, într-o convieţuire à la légère. „Elita românească se îmbrăca după moda turcească, vorbea greceşte şi scria cu caractere chirilice. În două trei decenii, transformarea era completă: românii şi (mai ales) româncele se îmbrăcau după ultima modă pariziană, vorbeau franceza curent şi scriau cu caractere latine […]. Legile, instituţiile, învăţământul, genurile literare şi artistice s-au aliniat la profilul occidental”15.
15 Lucian Boia, Occidentul: o interpretare istorică, traducere din franceză de Emanoil Marcu, 2007, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007 pp. 177 – 178.
87 Europa a fost pentru intelectualii români (şi poate mai rămâne şi astăzi) o alternativă la Orient. (...)
Aici, clişeele sunt omniprezente. „În reprezentarea mitică a istoriei româneşti, ţara noastră continuă să fie un ostrov din Atlantida romanităţii orientale, scufundată sub potopul nimicitor al invaziilor slave”20.
20 Dan Mateescu, Marea Britanie şi România, două insule de euroscepticism în Europa, în „Secolul 20”, nr. 10-12/1999 şi 1-3/2000, p. 326.
88-89 (...) Cioran este unul dintre scriitorii reprezentativi pentru acest mod de a percepe destinul românesc (în măsura în care, preluându-i tipul de discurs, putem vorbi despre un destin românesc): „Orgoliul nostru naţional este superficial, lipsit de sevă şi de profetism. Ne mulţumim a crede că bulgarii au fost tot timpul grădinari, iar noi numai eroi, fără să ne întrebăm de ce suntem atât de mizerabili după atâta risipă de eroism”.24 Vestul a rămas întotdeauna o expresie a paradisului pierdut, în vreme ce, în relaţiile cu vecinii, percepţiile au oscilat permanent. Ajungem, astfel, la o altă mare obsesie identitară românească, apărută în acelaşi timp cu aspiraţiile noastre europene: raportarea la bulgari.
21 Andrei Pleşu, Trahanache şi interesul naţional, în Comédii la porţile Orientului, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005, p. 227.
89 Textele româneşti (în special publicistice) abundă în comparaţii cu vecinii de la sud. Competiţia directă pentru integrarea în Uniunea Europeană, deşi inutilă (pentru că era clar că cele două state se vor integra sau vor rămâne în afara Europei la pachet), a redeşteptat câteva clişee identitare vehiculate, deopotrivă, de euroscepticii şi eurooptimiştii români. Turismul şi corupţia au fost discutate, adesea, în termeni comparativi. La nivel de percepţie publică, orice victorie asupra bulgarilor a fost savurată cu un entuziasm demn de cauze mai bune. Acelaşi fenomen s-a petrecut şi în ţara vecină. Arsenalul mitologic a fost divers. Au fost repuse în circulaţie imagini diverse, de la Ţaratul româno (vlaho) - bulgar din secolul XII la castravetele bulgăresc. În „Observatorul cultural”, Matei Ferhat scrie ironic: „Nu cumva crearea unui democratic şi constituţional Ţarat Român-Bulgar, cu capitala la Bucureşti, ar putea fi o soluţie de stingere a conflictelor intestine din sânul societăţii româneşti? Singura chestiune cu potenţial litigios ar fi aceea legată de muncă: cine preia atribuţiile din domeniu? Dar ştiind bunele rezultate istorice ale zarzavagiilor de ieri şi ale întreprinzătorilor din turismul de azi, opţiunea ar veni de la sine: «ei» să muncească bine şi eficient, că de restul ne ocupăm noi”.25 (...)
Gena orientală îşi cere, deci, tributul în plină eră a europenizării. Tradiţia se revoltă; nu este vorba însă de o revoltă încrâncenată, organizată, ci mai mult de o cârteală fără un scop precis.
5 Matei Ferhat, O şansă pentru viitorul UE: Ţaratul româno-bulgar, în „Observator cultural”, nr. 454-455, din 18.12.2008.

Ovidiu IVANCU – Dr., Visiting Lecturer la Delhi University, New Delhi, India

Interviu cu Octavian Paler (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

Interviu cu Octavian Paler

(...)

-De ce ați ales Grecia, Egiptul, Italia pentru a scrie despre ele?

-Poate pentru că soarele mediteraneean luminează întrebările fără să le ucidă.

(...)

Dv. călătoriți de parcă ați vrea să aflați dacă existența acelor meleaguri, acelor monumente este reală. Călătoriile vă vă stârnesc exclamații și nu vă aduc nimic necunoscut.

-Ba da. M-au învățat să descopăr că Odiseea a fost scrisă pentru sfârșitul ei.

-Oare și mitologia este pentru dv. un pretext?

-Da. Nu le-am cerut zeilor decât să le folosesc numele pentru cauza mea personală. (…) Dacă iubesc lumina de afară e ca și cum aș spune că îl prefer pe Apolo. Sau pronunțînd numele lui Dionysos mă gîndesc că am o poftă teribilă să stau culcat în iarba amară, plină de mirosurile primăverii, privind cerul și adumelcînd ca o sălbăticiune amintirea munților. Prin mitologia greacă nu trebuie să părăsim viața obișnuită, deși grecii și-au imaginat că totul se rezolvă printr-un surâs. În definitiv, Elada nu e atît o țară, cît o categorie muzicală.

- Dar a scrie despre monumente străvechi, despre zei nu înseamnă o depărtare de timpurile noastre?

-Dacă există cineva căruia i se pare inactuală sau superfluă nevoia de a crede în sensul profund al Ithacăi, cu atât mai rău pentru ei. (…) Nu mi-am propus niciodată să reinterpretez miturile antice și, chiar dacă în această privință s-au scris lucruri foarte măgulitoare despre cartea mea Mitologii subiective, cred că nu le merit. N-am căutat în mituri decât un mod de a mă confesa și de a judeca viața.

(...)

-(...) Frumusețea ajunge să învingă neantul din care a apărut Afrodita, dar nu ajunge să salveze de la moarte un copil flămând. (…) 

(...)

-Grecii și Renașterea au pus în centrul lumii mai ales frumusețea omului. 

(...)

Dar ce credeți că a pierdut epoca modernă?

- Socrate în agora nu era niciodată singur. În epoca modernă el ar avea șansa să descopere că singurătățile cel mai mari nu sînt cele între patru ziduri. Metropolele europene cunosc singurătatea în plină stradă.

-V-ar ispiti întoarcerea în antichitate?

-Sunt dintre cei care nu s-au gândit niciodată că Don Quijote ar trebui vindecat de himerele sale. Totuși, știu că singura înțelepciune adevărată este să aparții timpului tău, orei pe care o trăiești.

-Nu vă contraziceți? Ați scris despre nostalgia Eladei.

-Nu mă contrazic. În loc să copiem Parthenonul, e mult mai important să înțelegem că el ne vorbește despre o perfecțiune pe care trebuie să o căutăm singuri. Decepțiile neoclasicismului au fost grăitoare. Dar merită să reținem de la clasicism încrederea în cuvinte. (...) Hitler și Nero îmi provoacă aceeași repulsie în plan moral.

-Vorbiți uneori nu numai despre mitologie, dar și despre istorie ca despre o problemă personală.

(...)

Comentariu (PECCEI & KING 1974)

Aurelio Peccei și Alexander King, Comentariu

în Mihajlo Mesarovic & Eduard Pestel, Omenirea la răspântie, trad. F. Ionescu (New York 1974), Editura Politică, București, 1975

206 (...) Desigur, încă din antichitate, filozofii au subliniat unitatea de existență și legăturile reciproce dintre toate elementele naturii, om și gândire. Cu toate acestea, învățătura lor rareori s-a reflectat în comportamentul politic sau social.

210 (...) Mesarovic și Pestel și-au asumat o sarcină herculeană.

Partidele politice ca subiecte ale raporturilor juridice electorale (POPESCU 1992)

 Corneliu Liviu Popescu, Partidele politice ca subiecte ale raporturilor juridice electorale, în

Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice, Partidele politice, Comunicări prezentate la seminarul științific din 21 decembrie 1992 organizat cu sprijinul Curții Constituționale, Monitorul Oficial, București, 1993

 

I.Generalități despre partidele politice

76 (...) Un autor francez, Bernard Chantebout, apreciază că existența partidelor este la fel de veche ca politica însăși. Au existat, desigur nu în forma de astăzi, partide în antichitate, în perioada absolutismului feudal, în timpul revoluțiilor moderne.

Bursa (GALLOIS 1995)

Dominique Gallois, Bursa. Origine și evoluție, trad. L. Moldovan (Belgia, 1995), Teora, București, 1999

 

I.Mondializarea progresivă

Încă din Antichitate, drumurile bursei s-au împletit cu drumurile istoriei. (...)

1.O istorie îndelungată

11 Trebuie să ne întoarcem cu mult înaintea erei creștine ca să descoperim urmele primelor piețe financiare. După tradiția greacă, moneda a fost inventată de lydieni, piesele de aur și argint înlocuind progresiv trocul. (...)

16 (..) Câteva secole mai târziu, romanii perfecționau acest sistem [Mesopotamia/Irak] și inventau sistemul bursier. În Roma antică, publicanii*, care au obținut din partea statului exclusivitatea pentru colectarea impozitelor, înfrumusețarea orașului, construcția templelor și a drumurilor mai importante, aprovizionarea armatei și gestionarea întreprinderilor de transport, au constituit societăți importante (societates publicanorum), în comandită pe acțiuni, ale căror acțiuni se negociau în bazilici special construite în acest scop. Vânzarea publică se făcea prin argentarii, un fel de notari și agenți de schimb.

Prăbușirea Imperiului Roman a atras după sine și pe cea a sistemului bursier. (...)

*Oameni de afaceri îmbogățiți în urma campaniilor militare, împuterniciți să se ocupe cu anumite activități legate de finanțele publice, clasă cunoscută îndeosebi pentru abuzurile lor, în special camăta și corupția. (n. red.)

13 (...) Extins ulterior, palatul [Brongniart/Paris-1826] este înconjurat de 82 de coloane în stil corintic și ornamentat în exterior cu patru statui reprezentând Justiția, Comerțul, Industria și Agricultura.

 

Cronologie

Din Antichitate până în zilele noastre...

158 Încă din Antichitate, oamenii și-au delimitat locurile unde să facă schimburi; grecii și romanii au fost adevărați maeștri. (...)

Dissent versus conformism in the Nordic, Baltic and Black Sea Areas (TENTH INTERNATIONAL CONFERENCE ON NORDIC AND BALTIC STUDIES 2019)

Tenth International Conference on Nordic and Baltic Studies, Dissent versus conformism in the Nordic, Baltic and Black Sea Areas, Ovidius University Constanta, June 6-8 2019

 

Aims of the Conference

(...) Already from the Ancient Greek and Roman civilizations, which we cherish on the shores of Black Sea, dissent and conformism acted as a key factor in structuring the institutions and shaping the peopole`s attitudes. Dissenting from underlying Athenian social values led Socrates to death by hemlock poison, while conforming to Roman values turned many foreigners and strangers into citizens and defenders of Roman Empire. The Christians had initially been ostracized and martyred despite their obedience and allegiance to the political institutions of the Roman Empire. However, their revolutionary religion and devotedness to a single God unleashed against them the hatred of the patrons of the Roman symbolic manipulation of power, especially of the emperors and polytheistic priests. (...)

Conformism has shown many faces from the Antiquity to Contemporary Age, from pretense to obedience, and an individual person could easily happen to migrate between the two extremes during his/her lifetime. (...)

(...)

 

Faculty of History and Political Science of Ovidius University of Constanta, Romania

(...) The University bears the name of the Roman poet Publius Ovidius Naso, who lived the last years of his life in Tomis, a former Greek colony that later became the city of Constanta.

(...) Some of values that guide the university are inspired by the life and works of Ovid, who showed creative freedom and the desire to leave permanent and unique trace, capable of enduring the passage of time. (...)

(...)

 

Past conferences

(...) The following editions of the annual ARSBN [Asociația Română de Studii Baltice și Nordice] conference enlarged their scope, being entitled (...), „European Networks: the Balkans, Scandinavia and the Baltic World in a time of economic and ideological crisis” (Târgoviște, 25-27 May 2012), (...). (...) While the participants to the first two editions of the conference concentrated rather on the historical dimension of the relations, the following editions brought together specialists from various fields and adressed other aspects relevant to the present time, i. e. (...), the Balkan organised crime in Nordic Europe, (...), the minorities in the Baltic Sea area and in the Balkans, (...).

 

 

Conference programme

(...)

Friday, 7 June 2019

(...)

Panel 9 Distorded mirrors? The Black Sea Region as a space of discord and entanglement

dr. Metin Omer (OUC), Who`s to blame? Searching the culprit for the emigration of the Muslims from Romania to Turkey (1923-1940)

In the interwar period, about 115,000 Turks and Tatars emigrated from Romania to Turkey. Until 1936 when a Convention on emigration was signed between the two states, the phenomenon was a reason for disagreement in the Romanian-Turkish relations. The main reason was to identify the cause of emigration. Romanian officials tried to show the policies of the Republic of Turkey to attract the Turks from the Balkans are the main reason why Turks and Tatars of Dobrudja choose to go to Anatolia, while the leaders of Ankara accused Bucharest of continuous abuses to which the Muslim population was subjected to which left them with no choice to emigrate.

Actually, the reasons were complexes. The two countries` politicians which accused one another had their own resons to exculpate themselves. In the case of Romania, it was an inage problem. In South Dobrudja, Romania was facing accuses from the Bulgarian population which was complaining about not respecting their rights. To argue for their complaints, Bulgarians were using the emigration of Muslims, in their perspective the Romanian nationalist policies being the cause of phenomenon. Therefore, officials from Bucharest, in their defence, tried to show that the emigration of Muslims not nothing to do with the Romanian state but was a consequence of policies guided by Ankara. On the other hand, Turkish officials, facing the obvious emigration tried to reach an agreement with Bucharest as as favourable as possible.

In our presentation, we will try to see to whar extent the accuses of both sides were real, what were effects on bilateral realtions, what was consensus the Romanian and Turkish officials finally reached and find out the reasons that actually determined the emigration of Turks and Tatars of Romania to Turkey. Fot this purpose, we will use unpublished documents from Romanian and Turkish archives, the press from the two countries and of the Tatar and Turkish community from Romania.

 

Assoc. Prof. Dr. Emanuel Plopeanu (OUC), The Muslim Community from Dobrudja in the Communist Period

The Muslim Community defines, of course, the Turks and Tatars from Dobrudja, two historical communities. The traces of the activity during the totalitarian regime can be found in the archives of the Romanian Securitate, the omnipotent institution of political repression, since 1948 untill the fall of Communism.

Both communities were investigated by Securitate and members of them endured years of prison. Motives: Tatars were accusedfor their suport of their brothers from Crimeea, in the context of Stalin`s deportations. Turks were accusesd of espionage in favour of Republic of Turkey, an enemy state. Until of middle of the 80`s, the teaching of Turkish and Tatar languages was allowed în primary schooland religuous ones. However, after their disappereance from the educational curricula, both communities had refrained  in enter into a hostile relation with the State. Their religious authority continued to exist and Turks an d Tatars lived same live as that of others Dobrudjan communities, including the Romanian majority, as this paper seeks to demonstrate. When, in the 80`s, the Turkish community from Bulgaria suffered public assimilation policies, nothing of this kind happened with Turks and Tatars from Romania, especially froma Dobrudja.

This paper seeks to identify the main traits of the history of Muslim Community and how it understood and reacted to the main changes that had an effect on their situation and status.