Dumitru Mișchi, Mistuit de dorul Tulcei (Amintiri), Metafora, Constanța, 2007, 78 p.
7 (...) În copilărie m-am întins, cu alți copii,
într-un lan verde și ne-am tăvălit prin lan, stricând o suprafață bună de
cultură, până când ne-a văzut un om și ne-a gonit cu amenințări. Cred că a fost
o manifestare primară de dorință de a lua contact cu Gea, inconștientă,
dar arzătoare. (...)
Tulcea
13 Așa cum spune legenda, Tulcea îl are ca
întemeietor pe Tule, care era șeful unui trib celtic. Se ocupau
cu pescuitul, vânatul și creșterea animalelor. Ocupau partea dinspre est
a locului, undeva pe unde este acum stadionul, pentru a fi mai aproape de Dunăre
și pădurea existentă pe atunci. Dacă ar fi să luăm în
considerație cele spuse de cercetători, celții erau un amestec de mai
multe popoare care se întâlneau de la Atlantic până în Estul Europei și
în Balcani. Ar fi important să fie așa, pentru că aceste popoare prelucrau
fierul, așa cum susțin datele mai sigure despre Hollstadt, din nordul
Austriei.
Grecii și romanii
cunoșteau populațiile din Europa în Epoca Fierului sub numele de celți
(keltoi) sau gali (galli).
(...)
Aegyssus sau Tulcea a fost
fondată probabil de celți în secolul III î. H., ocupată apoi de
geto-daci și inclusă în secolul I d. H. în provincia Moesia –
sediul unei garnizoane romane. Menționată de Procopius printre cetățile
refăcute de Imperiul Bizantin, de Justinian I pe malul
dunărean(1).
Dar tot așa de bine Tulcea ar fi putut fi fondată de sciți.
Sciții au fost împinși din Asia în estul și sud-estul Europei,
mormintele lor au fost găsite în Siberia, în sudul Rusiei, dar și în Germania
și Balcani(1).
Pe malul drept al Dunării, când pleci de la Isaccea
spre Tulcea, se găsește un kurgan, despre care mi s-a spus că este un mormânt
tătăresc. Când o căpetenie a tătarilor murea, era onorată de toți ostașii,
care aduceau pământ în căciulă și-l turnau peste leșul acestuia până formându-se
astfel o movilă funerară.
(...) Dobrogea fiind sub stăpânirea Turciei
timp îndelungat, tătarii nu aveau îndrăzneala să atace teritoriul acesteia și
în cele mai multe cazuri tătarii erau aliați ai Turciei. De aceea, eu
cred că mormântul de pe malul drept al Dunării trebuie să fie un mormânt
celtic sau scitic. De altfel, și romanii care au fost exilați
la Tomis (Constanța), cum a fost Ovidiu, vorbesc de popoarele
scitice din nord de Dunăre.
(...)
Imperiul Bizantin
a avut relații comerciale cu țările românești, de unde importau mierea,
ceară, brânză, cereale, lemn. (...)
La 11 mai 330, împăratul Constantin a inaugurat
noua capitală a Imperiului Bizantin pe malurile Bosforului, care
de acum se va numi Constantinopol.
14 Luptele pentru ortodoxie oricum au pătruns
și în Dobrogea, iar influența acestui tip de creștinism nu poate fi
contestată, deoarece stau mărturie lăcașele de cult, bisericile care au
fost, se pare, acceptate și în timpul ocupației turcești, ceea ce nu s-a
acceptat și în Bulgaria.
Teodora Preafericita,
soția lui Teofil și mama lui Mihail III, restabilește cultul
icoanelor. Ea a combătut erezia și a exterminat o sută de mii de
paulieni care n-au acceptat ortodoxia(2).
Între perioada bizantină și ocuparea
Dobrogei de către turci, aceasta a fost condusă pentru un timp de despotul
Dobrotici, de la care vine și numele
de Dobrogea.
Ocuparea Dobrogei de către turci
s-a făcut după cucerirea Adrianopolului (1362), când Imperiul
Bizantin a fost redus la dimensiunile orașului Constantinopol.
Odată cu cucerirea Constantinopolului în 1453
de către turcii otomani și fondarea Imperiului Otoman de către Mehmed
II, Dunărea a fost declarată frontiera nordică naturală a imperiului.
(...)
(...) În 1484, Baiazid II ocupă Cetatea Albă și
Chilia și se poate socoti că și Dobrogea este cuprinsă în imperiu,
ceea ce nu s-a întâmplat niciodată cu principatele comune.
Neînțelegerile cu mamelucii și cu turcii karamani și
luptele cu venețienii sustrag atenția lui Baiazid II de la Dunărea
inferioară.
Istoricul turc Halil Inalcik,
în cartea Imperiul Otoman. Epoca clasică, arată că Baiazid II
s-a ocupat mai mult de consolidarea cuceririlor făcute de tatăl său Mohamed
II. Inalcik a firmă că în Dobrogea, pământ pustiu în Evul Mediu
timpuriu, s-au întemeiat sute de sate, s-au construit depozite de
cereale în porturile Constanța și Mangalia, de unde se expediau
cerealele, Dobrogea devenind astfel grânarul Istanbulul. De aici,
ca și din Macedonia, Bulgaria și Tracia de est se expediau oi și
vite pentru abatoarele (zahanelele) Istanbulului.
Numai că acele sute de sate menționate mai sus n-au
fost prea multe și dacă le adunăm pentru toată Dobrogea sunt o sută – o sută
cincizeci de sate și acestea au fost locuite de fapt de români și unele
dintre ele și de bulgari. Numele care le-au fost date satelor
sunt turcești și ele dăinuie și astăzi. Aceste denumiri turcești ale
localităților nu m-au deranjat, pentru că atunci când ești mic iei
lucrurile ca atare, dar mai târziu, cu conștiința românescului a început să mă
intrige păstrarea nomenclaturii turcești.
15 După victoria ruso-română din 1877 împotriva
Turciei și prin pacea de la San Stefano (1878), Dobrogea
este inclusă oficial în teritoriul României, iar prin pacea de la Berlin
din 1878, Marile Puteri consfințesc alipirea Dobrogei cu România. Or,
din 1878 până astăzi puteau fi schimbate numirile turcești ale satelor,
dar din păcate nu a existat nicio inițiativă în acest sens.
(...)
Hegel vorbește de caracterul mărginit al voinței
(conștiinței) orientalilor. Or, dobrogenii au suporta timp îndelungat ocupația
turcilor orientali, care și-au pus amprenta pe gândirea creștinilor
ortodocși din Dobrogea și nu numai.
M-am surprins folosind expresii și zicale din Dobrogea
în timp ce eram în alte regiuni ale țării: „interesul poartă fesul”, „cum e
turcul și pistolul”, „bani ca la turci”, „ești turc de nu înțelegi?”, „bașca
vorbim, bașca ne înțelegem!”
(...) În Tulcea, ei [turcii] locuiau pe strada
Rahovei, unde aveau casa și cei din familia Cadâr. Băiatul Cadâr era
de vârsta mea și îl invidiam că a ajuns un bun fotbalist, la cea mai mare
echipă din Tulcea. Mama lui era prietenă cu Mama mea; ea ne cosea
plăpumile și saltelele.
Moș Ceauș
era un bătrânel cu o barbă tipic turcească, era blând și bun cu copiii. Avea
o bombonerie în colț – strada Basarabilor cu strada Dragoș Vodă. De la Moș
Ceauș cumpăram bomboanele cele mai dulci – patru la un leu. Avea un băiat,
Tefic, antipatic și foarte voinic, care a ajuns tractoristul comunei și
conducea tractorul cu remorca de gunoi. Cu toate că era mahomedan, consuma
alcool mult și într-o încăierare dintr-o cârciumă i-a dat cineva cu o sticlă
mare de sifon în cap – s-a spart sifonul, iar capul lui Tefic n-a pățit
nimic.
Probabil că familiile rămase în Tulcea proveneau din osmanlâii
voinici care erau militari și păzeau regiunile și granițele
Imperiului Otoman. Cu transformările sociale de după 1944, treptat au
dispărut, au fost asimilați sau au plecat. N-aș putea să arăt că am suferit
vreo influență într-un plan anume din partea turcilor. Totuși, patru
sute de ani de ocupație turcească a Dobrogei și de asuprire a Țărilor Românești
de către Turcia și-au lăsat amprenta asupra vieții, a spiritului românesc
creștinesc.
Sărăcirea pe care ne-o provocau plata birurilor
și o serie întreagă de obligații materiale pe care le furnizam turcilor
au influențat grav viața poporului român, cu consecințe în cultură. Dar dacă eu
m-am născut în Dobrogea care aparține statului român liber, nu am putut sesiza
de la început daunele pe care ni le-a produs dominația turcească.
16 (...) În extremitățile orașului sunt două cartiere,
unul de haholi și altul de lipoveni, adică de ucraineni
și, respectiv, ruși de ritual vechi, care au fugit din Rusia prigoniți
de ritualul nou al religiei creștine ortodoxe.
Au fost și sunt oameni harnici, care n-au pus nici un
fel de probleme, iar acum trebuie să facem afirmația că au fost asimilați
parțial; unii au plecat în țară pe măsură ce s-au specializat în diverse
domenii, iar alții format familii la distanță de locurile natale. (...)
Dunărea
18 (...) Mai târziu, mă revolta până la a mă
scandaliza în sinea mea când unii și alții voiau să sape canale care să
lege Dunărea de Marea Adriatică, ca în cazul Iugoslaviei sau
Marea Neagră, ca în cazul Bulgariei. (...)
Portul Tulcea
20 (...) Fiind așezat pe cele șapte coline, se vede ca
un oraș mediteraneean spaniol sau grec, cu casele relativ mici,
printre care se văd și palatele câtorva instituții ca prefectura, administrația
pescăriilor, liceul care se înalță maiestuos deasupra tuturor construcțiilor și
geamia.
21 (...) Mai departe de Dunăre se găsește geamia,
după care urmează partea industrială a portului. (...)
Din acel moment [vizita lui Gheorghiu Dej], însă, s-a
luat hotărârea ca cheiul să fie loc de promenadă și să se construiască blocuri
în locul vechilor magazii, care stau strajă în fața Deltei, și care au schimbat
aspectul orașului, pe care nu-l mai poți socoti spaniol sau grec.
Mama – căminul, casa
22 (...) Cum zice Aristotel în Metafizica:
„Toți oamenii au sădită în firea lor dorința de a cunoaște. Dovada acestui
lucru stă în plăcerea pe care le-o procură activitatea simțurilor”.
30 (...) Foarte târziu am aflat în istorie de niște albume
de pictură și sculpturi. Sabinele erau prezentat de artiștii
plastici din secolul XVI ca niște femei frumoase.
31 Răpirea sabinelor este un episod relatat de scriitor
roman Livius (59 î. H. – 17 d. H.) conform căruia după construirea Romei
populația avea prea puține femei. Astfel că ei le-au invitat pe sabine și
alte vecine la o festivitate și, la un moment dat, le-au răpit pe sabine. Este
foarte probabil că rostul legendei să fi fost explicarea sosirii în Latium
a primilor coloniști, cum erau sabinii, în timpul primei expansiuni a
republicii (M. Oliphant). (...)
Tata
33 (...) El era Zeus; îl iubeam, dar ne și
temeam de el, pentru că judecățile lui asupra ceea ce făceau puteau să te
ridice în slava cerului, dar să te și prăbușească în străfunduri. (...)
Era un Zeus care nu doar „tuna și fulgera”, ci
și muncea, venea stors de oboseală, pentru că pe atunci brutarii făceau pâinea
numai noaptea, pentru ca dimineața cetățenii orașului să cumpere pâine
proaspătă, chiar caldă. (...)
36 (...) Atunci Tata ne-a ținut lecție despre Attaturk..
Acesta, întâlnind un căruțaș care își bătea animalele cu dușmănie, l-a oprit și
i-a explicat că animalul bătut își pierde din energie și în loc să devină mai
folositor, devine mai păgubos. Vestea s-a dus în toată Turcia și
oamenii, din respect pentru Attaturk sau din teamă, nu-și mai maltratau
animalele.
La liceu?
53 (...) Astăzi îmi aduc aminte de discuțiile
batjocoritoare pe care le fac soldații germani din grupa de tanchiști ai lui
Sven Hassel, de rasa germană slavizată descrisă de Montaneli, sau de rasa
italiană a mea, zice autorul, care este formată din amestecul a numeroase
popoare încă de pe vremea imperiului roman. Cele mai interesante date
sunt despre felul în care s-au format grecii, care întâi au fost Pelasgii,
peste care au venit Aheii, iar pese aceștia Doreenii. (...)
Soldați sovietici (ruși)
65 (...) Acestea au fost alăturate și într-o oră s-a
constituit un pod plutitor peste Dunăre, care pleca de la capătul drumului ce
străbătea Delta și se termina undeva în dreptul geamiei turcești pe
malul dinspre Dunăre. Apoi, zi și noapte au trecut coloane de mașini, camioane
ce nu se opreau în Tulcea și luau imediat drumul Babadagului, Medgidia, Bulgaria.
Astfel, Dobrogea se dovedește iar o regiune de pasaj, așa cum a fost
pentru diferite popoare care au invadat Imperiul Bizantin și așa cum
este pentru păsările călătoare an de an!
Cargoul Constanța
73 (...) Așteptam să
vedem pupa vasului, unde era scris portul de origine, de staționare a
vasului, iar acolo era marcat steagul țării de proveniență. Stabileam astfel
că provine din Panama, Nicaragua, Istanbul etc. (...)
Bibliografie
78 Oliphant Margaret, Atlasul lumii antice,
MAST, 1991.
Diehl Charles, Marile probleme ale istoriei bizantine.
Figuri bizantine
Inalcik Halil,
Imperiul Otoman. Epoca clasică (1300-1600), Editura
Enciclopedică, 1996.