Claude Simon, Băncile, trad. C. Atudosei (Paris 1984), Humanitas / Economie – Repere – 10, București, 1993, 168 p.
Partea Întâi: Istoria băncii
I.De la începuturi până în secolul XVIII: geneza lentă
a băncilor
2. Adevărata naștere a băncilor în Grecia și la
Roma
10 Apariția monedei bătute (sec. VII î. e. n.) și
dezvoltarea comerțului mediteraneean favorizează manifestarea unei noi
operațiuni bancare: schimbul. În porturile grecești, trapeziștii –
după numele stabilimentului lor comercial, „trapeza” – asigură schimbul
între diferite monede.
11 Scrierea permite, de asemenea, o importantă
dezvoltare a funcției lor: ei țin conturile clienților și le permit efectuarea
unor operațiuni prin virament de la un cont la altul sau chiar prin cec. Prin
urmare, „trapeziștii” sunt bancheri veritabili în sensul actual al
termenului; ei îndeplinesc majoritatea funcțiilor băncii moderne: depuneri,
credite, schimb, crearea altor mijloace de plată decât bancnota sau moneda
(prin existența conturilor curente și transferabilitatea sumelor înscrise în
aceste conturi).
Egiptul, unde statul este atotputernic, îi copiază pe
„trapeziștii” greci, dar instituie bănci regale (cum este puternica
Bancă regală din Alexandria), care dețin monopolul activităților respective. A
trebuit să vină dominația romană pentru ca băncile particulare să poată
exista în paralel cu băncile publice.
La Roma, argentarii încep prin a înlesni
schimburile, ajungând rapid să asigure toate funcțiile clasice ale băncilor:
depuneri, credite, gestiunea conturilor (bancherii erau obligați să trimită
clienților situația conturilor acestora) și serviciul cecurilor (prescriptio).
Republica, apoi Imperiul, creează, de asemenea, bănci (mensae)
însărcinate în special cu păstrarea impozitelor colectate.
Element important: „trapeziștii” și „argentarii”
efetuează toate operațiunile bancare ale epocii lor; nu există diviziune a
activității bancare; și unii și alții reprezintă ceea ce am numi, în prezent,
bănci universale.
Partea a Patra: Băncile și economia
III. Internaționalizarea băncilor franceze
2. Formele
123 (...) În Brazilia, Grecia, Mexic,
Venezuela, cel mai adesea, implantarea unei bănci străine se poate face numai
sub formă de filială și, pe lângă aceasta, se pune condiția ca majoritatea
capitalului să fie deținut de un cetățean de țării gazdă.
Concluzii
162 (...) Totuși, viitorul ei băncii franceze nu este
asigurat; marcată de originea latină a țării noastre, ea își găsește
adesea refugiul în proceduri juridice sau administrative. Această atitudine,
aflată la originea mozaicului dublu al instituțiilor și procedurilor care
caracterizează sistemul nostru bancar, constituie un handicap pentru bănci, dar
și pentru ansamblul economiei franceze.