Selghiul Rasid, Istorie, tradiții și civilizație, clasa IX, Liceul Teoretic „Ovidius”,
în
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani &
Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii
dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University
Press, 2014
(121) (...) De la a treia generație, patria este cea în care te-ai născut.
(...)
Așezarea primilor tătari în Dobrogea a fost în același timp
cu cei din Crimeea. „Prima mențiune a orașului Babadag datează din 1330-1331
de la călătorul arab Ibn Battuta, care îl consemnează ca ultima localitate
stăpânită de tătari, fapt consemnat și de descoperirea pe dealul Uzumbair
(15 km N de Babadag) a unuia din cele mai mari tezaure tătaro-bizantine.”
Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23.000 de
monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 la Mihail
Kogălniceanu (Tulcea). Celebrul călător musulman Ibn Battuta completează în mod
sugestiv imaginea așezării și a prezenței tătarilor în Dobrogea
secolelor XIII-XIV: „orașul Baba-Saltîk este cel din urmă pe care îl
stăpânesc tătarii. Între ei și începutul Împărăției grecești
(bizantine) sunt 18 zile de mers printr-un pustiu lipsit în întregime de
oameni.”
(...) Mănunchiuri de flori galbene, luminoase, punctează iarba verde a
fostului cimitir musulman. Nici măcar nu se știe ale cui au fost mormintele:
unii vorbesc de o așezare de tătari de pe lângă o fostă garnizoană otomană,
alții de un vechi sat turcesc. (...) Nu mai poartă nicio amintire că au
fost cândva gravate. (...)
În fapt, provenim din cumani (kîpceak), populație turcică
formată între gurile Dunării și Urali, înainte de a fi cucerită de
mongoli și au făcut parte din Hoarda de Aur, imperiu medieval creat de urmașii
lui Ginghis-Han, care și-au întins stăpânirea și peste partea estică a
României, inclusiv Dobrogea. (...)
Am înțeles că nu suntem acceptați de populația turcă întrucât noi nu
avem o țară a noastră, cucerind teritorii și migrând de pe unul pe altul. Cu
toate acestea, noi, tătarii din România de astăzi provenim din Crimeea. Am
fugit din calea războaielor ruso-turce, evitând conflictele, mai ales
după 1783, când hanatul și-a încetat existența și teritoriul a fost anexat de
Rusia. În 1877, numărul tătarilor din Dobrogea atingea 100.000-125.000,
dovada unei populații numeroase, dar majoritatea au plecat mai departe, spre
Anatolia, după trecerea provinciei sub stăpânire românească. (...)
(123) Eden Mamut își amintește că s-a născut în satul Tătaru, fost Azaplar,
care, în perioada de înflorire culturală dintre războaie, a găzduit o parte
dintre liderii tătari. Își amintește că satul avea o uliță românească, o
familie de găgăuzi și 300 de familii de tătari. (...)
Osman Nihat, unul din puținii absolvenți de [limbă] tătară și profesorul celor patru elevi din Lumina, crede în ceea ce face.
„(...) Turca și tătara nu s-au amestecat sute de ani, în ciuda
asemănării și proximității, tocmai pentru că există conștiința propriei identități.”
Muftiul cultului musulman, Yusuf Murat, tătar de origine, explică alegerea
din `90: „Ca să se predea limba tătară sunt importanți profesorii. Cei care
există sunt în vârstă. Cine va urma? Unde să-i trimitem să se pregătească? Unde
se învață tătara crimeeană foarte bine? Așa, copiii – și tătari,
și turci – învață turca. E mai ușor, au cărți, au cadre, au un
loc unde se vorbește limba pură.” Învățarea limbii turce în defavoarea
celei tătare va avea, într-un final, un efect devastator pentru cultura
tătară. „La fiecare generație se pierde 20% din limbă.
Pericolul e foarte mare. Acum nu e prea târziu să motivăm tinerii să învețe tătara
la facultate, dar în 5-10 ani va fi.”
De nenumărate ori am auzit faptul că turcii și tătarii sunt
totuna. Am înțeles că aceasta este promovarea cultului musulman. „Noi nu
suntem turci și tătari, suntem cu toții musulmani”. Imamul, el însuși tătar, spune că e
„cel mai naționalist”, dar că și așa îi e greu să se lupte cu dezbinarea
produsă de organizațiile islamiste venite în țară cu ajutoare și hrană,
atrăgându-i pe credință spre o formă de religie mult mai strictă decât se
practică în România. (...)
(124) Basarabia a fost cucerită de la tătari. Aceasta împreună cu nordul Dobrogei
făceau parte din hanatul Buceag [Bugeac]. Când pe teritoriul românesc de azi se
aflau Pecheneg Khaganate și Cumania Neagră, Dobrogea se afla în imperiul
bizantin și apoi în țaratul vlaho-bulgar.
Pe râul Volga (Rusia) a existat Bulgaria Mare, popor turcic
înaintea tătarilor, care a migrat în sudul Dunării coabitând cu vlahii
și a întemeiat în 681 Primul Imperiu Bulgar, care s-a încheiat în 1018
prin cucerirea de către bizantini. „La apogeul puterii sale, se întindea
până la Budapesta și Marea Neagră și de la Nipru (Ucraina) până la Marea
Adriatică”, adică inclusiv teritoriile românești și Dobrogea.
(...)
Istoricii români sar de la Imperiul Roman direct la Dobrotici.
(...) Dobrotici beneficiază de aceleași premise datorită cărora a fost
posibilă întemeierea Ungrovlahiei, decăderea bizantinilor, slăbirea
ungurilor, ba mai mult, cucerirea B. de către Basarab. Astfel că și-a obținut
indepența până la căderea sub otomani și anexarea la imperiu. Dar conform
descoperirilor și descrierii lui Ibn Battuta, Dobrogea era deja o țară
a tătarilor, aspect omis de istoricii români.
(125) Înaintea de a apărea dacii, vlahii sau românii în Dobrogea, mai întâi
au fost grecii, romanii, sciții și tătarii.