Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (WERTH 1998)

Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin, trad. & cuvânt înainte & note F. Constantiniu (ed. II, Paris, 1998), Corint/Istorie universală – Microsinteze – 3, București, 2000, 143 p.

 

                                    

Capitolul I Anii de supraviețuire și de formare (1918-1921)

II. De la Brest-Litovsk la războiul civil

1.Brest-Litovsk: Iluzia unei păci.

15 (...) După refuzul Aliaților de a lua în considerație propunerile lui Lenin pentru o „pace fără anexiuni și despăgubiri”, guvernul sovietic a angajat negocieri de armistițiu cu delegațiile Puterilor Centrale. (...) Armata Roșie trebuia să (...) și să cedeze Turciei Kars, Batum și Ardahan.

2. Desfășurarea războiului civil

21 (...) * (...) Prins între Rusia sovietică și Turcia și supus unor puternice presiuni, Partidul Dașnak [Armenia] nu s-a putut menține la putere, astfel că bolșevicii au instaurat puterea sovietică (29 noiembrie 1920). (N. t.)

** (...) În condițiile intervenției străine în Caucaz (turcă, apoi britanică), Partidul Musavat [Azerbaidjan] a creat, în mai 1918, un guvern ostil bolșevicilor, cu sediul la Tiflis, mutat apoi la Gandju. În urma retragerii trupelor britanice, acest guvern a fost răsturnat de către bolșevici (mai 1920). (N. t.)

  

Capitolul II: Anii NEP-ului (1921-1928)

III. Luptele politice pentru putere

5. „Opoziția unificată” și înfrângerea politică a lui Troțki (1926-1927)

52 (...) Două săptămâni mai târziu, Troțki a pregătit public, prin partizani, o acțiune de anvergură, cu prilejul celei de a 10 a aniversări a Revoluției, manifestații, în frunte cu Zinoviev și Radek la Leningrad, Rakovski la Harkov, Troțki și Preobrajenski la Moscova, au desfășurat în mijlocul mulțimii, pancarte cu lozincile lor. La 14 noiembrie, Troțki și Zinoviev au fost excluși din partid, iar Kamenev și Rakovski din Comitetul Central; (...)

IV. Sfârșitul NEP-ului (sfârșitul lui 1927 – sfârșitul lui 1929)

2. Înfrângerea „opoziției de dreapta”

56 (...) La 21 ianuarie 1929, ziua expulzării lui Troțki în Turcia și a celei de a 5 a comemorări a morții Lenin, Buharin a reamintit solemn concepțiile sale într-una articol din „Pravda” (Testamentul lui Lenin). (...)

3. Fuga înainte (1929)

58 Desfășurată manu militari de aproape 150.000 de muncitori, studenți, activiști și agenți ai GPU, campania de recoltări din toamna lui 1929 a permis să se adune, în ciuda unei recolte mediocre, o cantitate de cereale cu 60% mai mare față de aceea din anul precedent. (...)

 

Capitolul III Anii 1930, un deceniu hotărâtor

I.„Marea cotitură” (1929-1933)

2. Primul plan cincinal: industrializarea, revoluția culturală și socială

66 (...) Fără măsură, „bahică” (după expresia lui N. Jasny), supusă tot timpul improvizațiilor, industrializarea accelerată a aruncat țara într-o permanentă stare de mobilizare generală, de tensiuni, de haos economic și de dezordine socială.

 

 

Capitolul IV URSS în relațiile internaționale (1921-1941)

85 (...) Personalul Comisariatului Poporului pentru Afacerile Străine a fost schimbat în mare măsură, prin înlocuirea lui Cicerin cu Litvinov și plecarea – sau trimiterea într-o ambasadă îndepărtată – a unui mare număr de diplomați apropiați de Troțki (A. Ioffe, L. Karahan, Krestinski, Sokolnikov, Rakovski).

3. Degradarea relațiilor germano-sovietice

99 (...) În ciuda invaziei germane în Iugoslavia, apoi în Grecia(1), și a transferurilor de trupe la frontiera germano-sovietică, guvernul sovietic a refuzat să creadă în iminența unui atac german, (...).

1 = Aceste operații au avut drept rezultat amânarea, până la 22 iunie 1941, a aplicării planului Barbarossa, prevăzut inițial pentru 15 mai. (N. a.)

 

 

Capitolul V URSS în război (1941-1945)

IV. Spre victorie (vara 1943-mai 1945)

2. Ofensiva sovietică în anul 1944

115 În toamna lui 1944, Înaltul Comandament Sovietic a îndreptat o parte importantă a trupelor sale spre Balcani, Ungaria și Austria, pentru a o lua înaintea anglo-americanilor în această parte a Europei. (...) După vizita lui Tito la Moscova (începutul lui septembrie 1944), trupele sovietice au intrat în Iugoslavia. (...) El [Churchill, Moscova, octombrie 1944] a recunoscut preponderența sovietică în România, Bulgaria și Ungaria. Stalin, în schimb, a abandonat orice pretenție asupra Greciei și, în consecință, nu a mai acordat nici un sprijin comuniștilor din ELAS**. În privința regimului din Iugoslavia, soarta acestuia a rămas în suspensie.

** Armata populară de eliberare a Greciei, aflată sub controlul Partidului Comunist din Grecia. (N. t.)

 

 

Capitolul VI Stalinismul desăvârșit (1945-1953)

I. Revenirea la modelul antebelic și întărirea controalelor

 1.Revenirea la modelul antebelic

119 Câteva luni mai târziu, aceste promisiuni nefondate au fost amânate sine die din cauza unei „întârzieri în campania de colectare”. (...)

II. URSS în relațiile internaționale postbelice

1.Noul climat din Europa: de la Potsdam la conferința de la Paris (iulie 1945-iulie 1947)

124 La conferința de la Potsdam (17 iulie - 2 august 1945), occidentalii, (...), au fost surprinși să-i vadă pe sovietici formulând noi revendicări: revizuirea  convenției de la Montreux privind Strâmtorile, recuperarea de către URSS a provinciilor turce Kars și Ardahan, obținerea unei baze navale în Marea Egee.

(...) Conferințele de la Londra (septembrie 1945) și Moscova (decembrie 1945), cu participarea miniștrilor de externe ai celor trei „Mari”, au dezvăluit noi subiecte de dezacord: contestarea de către occidentali a rezultatelor alegerilor din România și Bulgaria; (...).

125 (...) În momentul când criza iraniană a atins punctul culminant (începutul lui martie 1946), Churchill a rostit la Fulton (Missouri), în prezența președintelui Truman, celebrul său discurs despre „cortina de fier”, discurs care marchează o etapă importantă în conștientizarea de către occidentali a realității primejdiei reprezentate de expansionismul sovietic.

(...) După eșecul Conferinței de Pace, relațiile dintre occidentali și sovietici s-au degradat ți mai mult, ca urmare a ajutorului acordat de Iugoslavia, Bulgaria și Albania gherilelor comuniste din Grecia și a presiunii sovietice asupra Turciei. Crizele greacă și turcă s-au aflat la originea „doctrinei Truman”, care a constituit o nouă etapă în angajarea americană în Europa. (...)

126 (...) Sub presiunea sovietică, polonezii, apoi cehii, care își anunțaseră sosirea [conferința Planul Marshall Washington], s-au decomandat (10 iulie); au fost urmați, de a doua zi, de români, unguri, finlandezi, albanezi. (...)

2.Bipolarizarea și Războiul Rece

126 (...) Procesul de constituire a „blocurilor” a făcut un nou pas în septembrie 1947, odată cu crearea Kominformului, „biroul informativ” al partidelor comuniste europene*.

*Kominformul cuprindea partidele comuniste (muncitorești) din URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria, Franța și Italia. (N. t.)

 3. Ruptura sovieto-iugoslavă și consecințele ei

127 Într-o lume care părea să evolueze spre constituirea de „blocuri”, neașteptata ruptură sovieto-iugoslavă, făcută publică în primăvara lui 1948, demonstra existența unor puternice tensiune și interese divergente în interiorul „lagărului socialist”.

128 (...) Foarte strânsă la sfârșitul războiului, înțelegerea sovieto-iugoslavă s-a degradat la sfârșitului lui 1947. Spiritul de independență al lui Tito, ambiția lui de a deveni – prin intermediul unei federații balcanice, incluzând, inițial, Iugoslavia și Bulgaria – liderul politic al Europei Balcanice, nu puteau să nu deranjeze obiectivele hegemonice ale URSS. La 28 iunie 1948, Kominformul, reunit la București, a aruncat anatema asupra „clicii lui Tito”, acuzat că ar fi „alunecat pe panta revizionismului, antisovietismului și deviaționismului”. Blocada economică impusă Iugoslaviei de Moscova și de țările satelit, ruperea relațiilor diplomatice dintre URSS și Iugoslavia nu au slăbit hotărârea lui Tito și unitatea PCI.

„Schema titoistă” a jucat însă o altă funcție: ea a servit drept pretext pentru „epurarea” conducerilor comuniste din Europa de Est. (...) Au fost astfel eliminați: (...); în Bulgaria, Kostov (executat); (...). (...)

129 (...) (...), după mai multe runde de negocieri (Conferința de la Praga a miniștrilor Afacerilor Externe ai țărilor est-europene, octombrie 1950, ....), (...).

 

III. Stalinismul desăvârșit

1.Trăsăturile specifice ale structurilor de putere

130 (...) În fața acestui concert de laude și de declarații servile de fidelitate, dictatorul, potrivit rarelor mărturii ale celor din preajma lui – precum Hrușciov sau M. Djilas – s-a ferecat într-o izolare bănuitoare, evitând ceremoniile și recepțiile, cunoscând viața țării doar din imaginile înfrumusețate ale rapoartelor oficiale. (...)

2. Conflicte și alternative politice

133 (...) „Afacerea de la Leningrad” a costat, de asemenea, viața a sute de cadre de partid, acuzate de a fi „complotat cu titoiștii în scopul răsturnării puterii sovietice”. (...)