De la roată la farfuria zburătoare (TEODORU 1985)

Paul Teodoru, De la roată la farfuria zburătoare, Albatros, București, 1985

 

 

II. Începuturile în transporturile terestre

 

Apariția schimburilor de produse și a transporturilor terestre

(15) Această stare caracterizează drumurile până la romani, primii constructori adevărați de drumuri.

(16) Dacă ar fi să-l credem pe Herodot, ân sec. XX â. e.n. s-au construit 3 drumuri principale care uneau Babilonul cu Asia Mică, fiecare de 1.600 km. (...) în domeniul performanțelor constructive din transporturi se mai pot enumera: (...) și podul de vase peste Bosfor, construit în 513 î. e.n. de Mandrokles din Samos, cel mai vechi pod de vase cunoscut și cel mai mare realizat până la acea dată.

(...) Herodot confirmă dubla lor utilizare [militar – comercial], care s-a păstrat ân toată perioada antichității preromane.

(17) Obișnuitele deplasări rapide, legate de îndeletnicirea coteriei, alături de iscusința militară au permis conducătorului dac Dromichete să-l învingă și să-l ia prizonier pe Lisimah. Evenimentul consemnat de istoriografia greacă a asigurat transmiterea multor informații despre daci.

 

 

III. Chemarea drumurilor fără pulbere

(18) De aceea, izvoarele privind epoca antică până la greci și romani le vom privi cu justificată rezervă.

(18) Scrierea primului popor de navigatori – cretanii - nu a fost încă descifrată, (...).

(20) Construirea plutei devine o îndeletnicire cotidiană și, în Cântul IX al Odiseei lui Homer, Ulise își demonstrează măiestria în domeniu, realizând cu ușurință și prec. pluta care avea să-l ducă de la frumoasa Circe spre casă.

(20-1) Iată motivele care au menținut utilitatea plutei până în zilele noastre și i-au determinat prezența în multe dintre evenimente ce au punctat istoria societății umane: (…), cruciații la asediul Bizanțului în timpul celei de a treia [patra] cruciade, (…).

(22) Transporturile grele pe distanțe lungi erau privilegiul altora: al triburilor cretane în estul Mediteranei (...).

(23) Această teză a migrației succesive are confirmarea istoriei prin numeroasele exemple întâlnite de-a lungul timpului: grecii, (...), bulgarii și alții.

 

Dezvoltarea transporturilor pe apă...

(24) Prima, numită în vechime „navă lungă”, provine din perfecționarea pirogilor și îi are ca primi constructori pe cretani. Servea, în principal, ca navă de luptă la transportul trupelor, era rapidă și folosea vâslele ca mijloace de propulsie. Primele bătălii navale ale antichității s-au dat de fapt... pe uscat (...).

(26) Au urmat legăturile stabile de deservire a fluxului de import-export între Egipt și Creta. Acestora li se datorează nașterea orașului Pharos, devenit mai târziu mare port Alexandria din Delta Nilului. Marinarii cretani au stabilit concomitent legături maritime regulate cu principalele zone de interes comercial ale Mediteranei. Din Cipru aduceau aramă, din Ciclade argint, (...).

 

... dar și a pirateriei

(26-7) Să apelăm la sursa cea mai autorizată și anume la Herodot; iată cum începe istoricul cartea I: „învățații persani susțin că fenicienii au prilejuit învrăjbirea ântre greci și perși: veniți de pe tărâmurile Erythreeei (9) pe cele ale Mediteranei și statornicindu-se în ținuturile pe care încă astăzi îl locuiesc, fenicienii se ocupară îndată de un intens negoț pe mare; cărând cu corăbiile de mărfuri din Egipt și Asia în diferite locuri, ajunseră și la Argos. Pe vremea aceea, Argos era ân fruntea cetăților din ținutul numit în zilele noastre Elada. După ce au ajuns în Argos, fenicienii au început să-și desfacă încărcăturile; într-a cincea și a șasea zi de la sosire, după ce vânduseră aproape întreaga marfă, au văzut venind pe malul mării o ceată numeroasă de femei, printre care se afla și fiica regelui. Numele ei era, precum spun elenii, Io. în timp ce femeile, aproape de pupa corabiei, cumpărau marfa care le mergea mai mult la inimă, fenicienii, îndemnându-se unii pe alții, se năpustiră asupra lor... După ce le-au urcat în corăbii, fenicienii se îndepărtară în grabă spre Egipt”(10).

n. 9 = Spre deosebire de noțiunile geografice de azi, Herodot și contemporanii denumeau Erythreea, reg. Golfului.

n. 10 = Herodot, Istorii, I, Ed. Științifică, București, 1961, p. 15.

(27) (...) între acestea, grecii, abia stabiliți pe continent și în puzderia de insule din nord-estul mediteraneean, constituiau o populație săracă turbulentă și îndrăzneață, ce beneficia de cunoașterea tehnicii navigației și de o poziție geografică excelentă în apropierea rutelor comerciale ale fenicienilor. Scurt timp, grecii au învățat atât de bine lecția pirateriei, încât au ajuns spaima navigatorilor și așezărilor de pe coastă. Metodele acestor corsari antici erau simple, iar viteza de acțiune esențială pentru reușita atacului. Corăbiile mici cu pescaj redus stăteau într-un golf până ce prada era reperată la o distanță acceptabilă.

(28) O acțiune de acest tip este descrisă în câteva cuvinte din Cântul IX din Odiseea: „la plecarea din Troia, vântul mă împinse la Ismaros, în țara ciconilor. Prădai orașul, distrusei populația, luarăm femeile și multe averi pe care ni le împărțirăm, ca nimeni să nu plece fără partea dreaptă din pradă” (11).

În epoca homeriană meseria de pirat era sinonimă cu cea de navigator și ajunsese la un grad înalt de respectabilitate. Potrivit Iliadei, Ahile a fost pirat înainte de a deveni eroul războiul troian; Ulise, personajul central al Odiseei, judecat după comportarea avută în călătoria spre casă, este un bărbat cărui atributele marinărești moderne i-ar îngădui doar o scurtă spovedanie înainte de execuție (12).

n. 11 = Homer, Odiseea, Ed. tineretului, Bucurști, 1955, p. 100.

n. 12 = Gosse Philip, Istoria pirateriei, ED. Pol. București, 1975, p. 288.

(29) Un rege din dinastia minoică a Cretei, al cărui nume nu-l cunoaștem, a construit din pădurile bogate ale insulei, într-un timp record – 2 luni – o formidabilă flotă, cu care a lichidat pirateria, impunând și triburilor grecești obligația de a nu poseda ambarcațiuni cu mai mult de cinci oameni în echipaj.

(...) Din puzderia de corăbieri anonimi plecați pe cont propriu spre ținuturi necunoscute în speranța obținerii de mărfuri ieftine, istoria scrisă nu reține multe cazuri, cu excepția lui Iason plecat după „lâna de aur”. (...) Pytheas, origar din Massalia (Marsilia), a ales drumul spre nord ajungând probabil până la țărmurile Peninsulei Scandinave (340 â.e.n.), iar Nearchos, amiralul lui Alexandru cel Mare, stabilește legătura pe apă între gura Indului și a Eufratului (324 î. e.n.).

(29) După moartea acestui vânător de corsari, pirateria a înflorit din nou și trebuit să treacă un mileniu până când romanii au stârpit definitiv în 67 î.e.n., într-o campanie celebră pe pirații antici.

 

 

V.Vremurile de restriște ale Evului Mediu

 

Regresul economic, principal caracteristică a începutului de ev mediu

(42-3) Se remarcă apariția și generalizarea, în sec. VII, a scării la șa și a potcoavelor metalice pentru cai preluate de la avari. Deși acestea erau de mult cunoscute de sarmații din sudul stepei ruse, este de mirare că nu a fost adoptate de alte popoare și în primul rând de romani.

(43) „Barbarii” nu sînt chiar așa de barbari cum s-ar crede la prima vedere; conducătorii lor au trăit în tinerețe. ca ostateci la curtea romană, apoi la cea bizantină, au cunoscut cultura și rafinamentul latino-grec, poartă titluri imperiale și sînt căsătoriți cu prințese romano-bizantine. (…) Un comerț redus, și deci transporturi, la nivelul păturii conducătoare, îl întîlnim în permanență, schimbîndu-se aurul și argintul jefuit cu mirodenii, mătăsuri, cai de rasă și produsele de lux prin intermediul Imperiului Roman de Răsărit. (…) Din această lovitură, Imperiul Bizantin, redus la Balcani și Asia Mică, nu-și va mai reveni, cedînd supreația în Estul Mediteranei mai întîi arabilor, apoi venețienilor și genovezilor, iar în final turcilor.

 

Primele semne ale dezvoltării economice

(44) Totuși, ceva s-a schimbat: pe vechile drumuri imperiale, (…), apar timid vechile atelaje din vremea romanilor. (…)

Paradoxal, vechile atelaje romane nu mai satisfac nevoile de transport; sistemul oiștei cu jug prinsă rigid de cadru, nu permite nici dezvoltarea forței de tracțiune – deoarece jugul împiedică respirația animalelor – și nici utilizarea mai multor perechi de animale la un atelaj.

(44) Din 532, când construirea catedralei Sfînta Sofia din Constantinopol este începută de arhitecții Isidor din Milet și Anthemios din Tralles, (...) acest efort de realizare a marilor constricții nu a încetat pînă astăzi, (...).

(45)  (…) Filip de Beaumanoir (1250-1296) în lucrarea Coutumes des Beauvaises (…) până la marile drumuri de 12 m lățime, despre care scrie că sunt „drumurile pe care Iulius Cezar a pus să fie făcute”.

(46) Deja bizantinii au dezvoltat din liburnele romane, dromon, o navă cu dimensiuni mai mari (40 m lungime, 7 m lățime și 5 m înălțime), care, înarmată cu faimosul foc grecesc (5), o prefigurare a napalmului din epoca noastră, a făcut aproape invincibile flotele împăraților de la Constantinopol. Din liburne și dromoane s-au dezvoltat în Marea Mediterană galerele. (...) Între acestea din urmă  [nave rotunde de comerț], continu să fie utilizate acaciile bizantine, cu fund plat, un catarg și două vele; se utiliza velatura triunghiulară cu rand. mai bun.

n. 5 = Amestec de sulf, rășină și salpetru, care provoca focul și nu putea fi stins cu apă, ci numai înăbușit cu pământ sau nisip.

 

Cruciadele, mari acțiuni de transport

(51) Partea leului o iau venețienii și genovezii, care, urmând exemplul vechilor greci, împânzesc nordul mărilor Neagră și Azov cu orașe-cetăți-porturi, (...).

 

Sfârșitul evului mediu în Europa: amestec de avânt și recesiune în economie și transporturi

(51) De la 18 mai 1291, când Accra este cucerită de arabi și până la 1337, când începe războiul anglo-francez, Europa cunoaște o epocă de intensă dezvoltare econ. și înflorire culturală. Este perioada în care, după redescoperirea clasicilor antici și asimilarea marilor realizări arabe în știință și cultură, apar generațiile prerenascentiste.

 

(52) De la acest naufragiu economic general fac excepție Veneția, implantată adânc în piața arabă și bizantină, (...). Boemia, Hansa, Serbia și alte state îi [Veneția] devin clienți permanenți.

(53) Cum drumul cel mai sigur al mărfurilor este pe apă, un punct obligatoriu devine Constantinopolul, la care se ajunge, exceptând filiera venețiană, pe diferite variante pe teritoriul locuit de vechea popul. daco-romană, devenit acum română.

 

 

VI.De la vikingi la Magellan sau febra descoperirilor

 

Vikingii, precursori ai transporturilor moderne

(55) Dar nu peste tot anarhia internă, specifică evului mediu, le înlesnea acțiunile: existența cîtorva state puternice și centralizate, ca cel bizantin, i-a obligat să lase armele și să încerce obținerea unor câștiguri prin negoț avantajos. Din aceste necesități s-au realizat două principale căi comerciale între nordul și sudul european, adevărate punți de legătură pentru schimbul de mărfuri și dintre cele două culturi, normandă și greco-latină: unul pornea din Baltica pe Neva, lacul Ladoga, apoi pe Volhov, lacul Ilmen, iar prin intermediul afluenților Dvinei spre Nipru și Marea Neagră pînă la Constantinopol.

 

Portughezii pornesc spre est…

(57) (…), „mareea” turcească acoperă rămășițele imperiului bizantin și Peninsula Balcanică, desăvârșind izolarea vestului european de estul asiatic.

(...) Ei știu de la Herodot că „marea care se întinde dincolo de coloanele lui Hercule cer se numește Atlantic și Marea Eritreei nu sânt decât una și aceeași mare.”

 

 

XI.Cum se călătorea la mijlocul secolului trecut în Principatele Române

 

Transporturile la începutul secolului XIX

(95) Transporturile sunt precis definite ca direcție: animalele și grânele au ca destinate porturile dunărene incorporate Imperiului Otoman – Giurgiu, Brăila, Galați – unde fie sunt vândute neguțătorilor străini, fie iau calea Istanbulului sau Vienei pe nave ce aparțin unor armatori străini.

 

 

XX.În epoca revoluției industriale

 

Dezvoltarea transporturilor până la începutul primului război mondial

(160) (...), Canalul Corint în 1893 prin istmul cu același nume între Mările Egee și Ionică, (...).

 

 

XXI.Marile canale ale lumii: Suez și Panama

 

Ferdinand de Lesseps și cariera modernă a Canalului de Suez

(167) Pe această cointeresare a mizat Napoleon III când i-a impus lui Lesseps sistemul de lucru capitalist, iar sultanului ratificarea firmanului de acordare a concesiunii.

 

 

XXIII.Transporturile astăzi

 

Câteva elemente de statistică

(182) Unica sursă o constituie „Lloyd s Register of Shipping, a faimoasei companii de asigurări, potrivit căreia flota comercială mondială 420 mil t registru, repartizată în ordinea tonajului înscris între Liberia, Japonia, Grecia, Panama etc.

 

 

XXIV.Transporturile în România socialistă

 

O scurtă privire retrospectivă

(193)(…), iar în 1895 Serviciul Maritim Român, care a asigurat de la început curse bilunare Brăila-Constanța-Istanbul cu navele Medeea și Meteor, de construcție franceză.

 

 

XXVI.Civilizație și transporturi

 

Reflectarea activităților din transporturi în elemente de suprastructură

(208) Ceramica cretană, greacă și a altor popoare antice, basoreliefurile grecești ne-au adus mesajul artistic al antichității preromane, cu scene mitologice și mai ales din Odiseea lui Homer, axate pe transportul maritim.

Reflectarea activităților din transporturi în elemente de suprastructură

(208) Mozaicurile romane au preluat ștafeta, reprezentând operațiunile de transport, scene navale din Eneida lui Virgiliu, din luptele cu pirații și altele.

(208) Odată cu Renașterea, cu reînvierea clasicismului antic, arta se detașează în bună măsură de canoanele strâmte impuse de rigorile ordinelor călugărești. Lui Giotto (1267-1337) i se datorează detașarea de vechea artă bizantină a picturii și arhitecturii apusene; (...).

 

Powershift. Puterea în mișcare (TOFFLER 1990)

Alvin Toffler, Powershift. Puterea în mișcare, trad. M. Columbeanu, Antet, București, 1995 (eng. 1990), 480 p.

 

 

 

Partea Întâi: Noile sensuri ale puterii

2. Mușchii, banii și mintea

Diferența democratică

27 (...) Filozoful grec Zeno din Elea a subliniat faptul că dacă un călător străbate în fiecare zi jumătate din drumul până la destinație, nu va ajunge niciodată la ținta finală, întrucât îi rămâne întotdeauna încă o jumătate de parcurs.

7. Material-ismo!

Ideologia frunților înalte

86 (...) Un raport recent al lui Promethee, un rezervor de gândire independent din Paris, exprimă lucrurile astfel: „(...)”.

 

 

Partea a Patra: Puterea în flex-firmă

15. Catastrofa boxei

Distrugătorii birocrației

169 (...) În Rusia și Europa de Est, conducerea politică se războiește cu elementele propriei sale birocrații. 

17. Șefi de trib și comisari de corporație

Organizația cu două fețe

195 (...) Organizația gen Janus poate păstra aceeași mărime, trecând însă de la comanda ierarhică la cea non-ierarhică, după cum i-o cere nevoia.

Limitele controlului

205 (...) Prin urmare, argumentul nu este acela că firmele ar trebui să-și diversifice la maximum formatele organizatorice, ci că actualele companii, în fuga lor de rigor mortis-ul birocrației, au nevoie să exploreze opțiuni mult mai diverse decât înainte.

CODA: Noul sistem de creare a averii

234 Nu demult, Wendy s International, ale cărei 3.700 de restaurante de minuturi se întind din Statele Unite și Japonia până în Grecia și Guam, a introdus o comandă „Express Pak” pentru clienții drive-in(97).

97 (Lit.) „a conduce în”; localuri publice (restaurante, cinematografe etc) amenajate sub formă de parking, unde clienții intră și folosesc serviciile stând în propria mașină (n. tr.). 

 

Partea a Cincea: Politica de powershift

20. Deceniile decisive

245 (...) Iar președintele Iugoslaviei avertizează că „partidele de extremă dreaptă” și „forțele revanșarde” ar putea declanșa „războiul civil și posibilitatea intervenției străine armate”(103).

103 = Aceste avertismente s-au adeverit ad-litteram în foarte scurt timp (n. tr.).

Niveluri de comutare

249 (...) Asistăm deja la o intensificare acută a conflictului privind minoritatea ungară din România și cea turcă din Bulgaria.

250 Mai spre sud, Iugoslavia s-ar putea dezmembra, după felul cum se războiesc între ei sârbii, albanezii, croații și celelalte naționalități. (...)

O explozie de etnici

251 (...) Împotriva politicilor de emigrare – aprig controversate în orice timpuri – se vor da lupte pe un fond marcat de un naționalism atavic și etnicism, nu numai în locuri retrase, ca Armenia și Azerbaidjanul, sau în Albania și Serbia, ci și în New York și Nagoya, Liverpool și Lyon. (...)

252 (...) Guvernele pot fi nevoite, într-o atmosferă de ostilitate, să satisfacă anumite grupuri care insistă să-și conserve identitatea culturală – toți, de la turci, în Germania, sau coreeni, filipinezi și emigranți din insulele Mărilor Sudului, în Japonia, până la nord-africanii din Franța.

Minorități-pivot

256 (...) Respectat futurolog și analist politic internațional, Dror [Universitatea Ebraică Ierusalim] susține: „conflictele confesionale, războaiele sfinte, cruciații devotați și războinicii în căutare de martiraj” nu sunt simple relicve ale trecutului. Sunt auguri ai viitorului.

23. Meta-tactici

Cernobâl în urna de votare

285 (...) Caveat candidatul!

24. O piață pentru spioni

Fluturi și bombe

296 (...) În primii ani ai secolului XX, Robet Baden Powell, ulterior fondator al mișcării Micilor Cercetași, s-a deghizat în pestriț colecționar de fluturi când a făcut auto-stopul în Balcani, schițând fortificații și ascunzându-le contururile în desene ale unor aripi de fluture complicate. (Baden Powell insista că amatorii entuziaști, care considerau spionajul un sport, ar face treaba cea mai bună.)

 Troc de secrete

302 (...) Povestea lui Harper [inginer american vânzător de documente ale unui contractant din apărarea SUA către spionajul comunist din Polonia] s-a repetat de multe ori cu agențiile din Germania de Est, Bulgaria, Ungaria și România, când Europa de Est se afla sub dominație sovietică. (...)

Eco-războaiele care urmează

311 (...) Un exemplu brutal l-a oferit anunțul Turciei din 1989 că va închide pentru o lună curgerea apelor Eufratului spre Irak și Siria. Întreruperea amenința agricultura irakiană și rezervele de curent electric siriene. Conform turcilor, scopul era reparația de la barajul Ataturk. Dar scepticii au insistat că nu era numai atât.

De-a întregii granițe de sud a Turciei cu Irakul și Siria se află bazele izolate ale separatiștilor kurzi aparținând Partidului Marxist al Muncitorilor Kurzi. Gherilele PKK se strecurau în Turcia. Turcia ceruse Irakului și Siriei să-și păzească granița și să împiedice asemenea penetrări. Incursiunile n-au încetat, fiind urmate de anunțul turcilor privind închiderea barajului. Acestuia, la rândul său, i-au succedat peste patru zile un raid de gherilă care a făcut douăzeci și opt de victime într-un sat turcesc de pe granița cu Irakul. Presa turcă a cerut represalii împotriva bazelor de gherilă din teritoriul sub control sirian.

26. Creatorii de imagini

Noii baroni

342 (...) Berlusconi mai face ochi dulci Iugoslaviei, Spaniei și Tunisiei.

27. Mass-media subversive

Văile ignoranței

352 În ciuda crudei cenzuri a lui Ceaușescu, mulți români puteau prinde televiziunea bulgară de peste graniță. (Mulți bulgari, la rândul lor, preferau televiziunea sovietică în locul celei proprii.)

28. Generația „televizomanilor”

 Noua alianță

362 (...) Entuziasmul asupra modului cum s-a folosit mass-media pentru a răsturna regimurile totalitare din Europa de Est n-ar trebui să orbească cetățenii față de manipulările sofisticate ale minții pe care guvernele și politicienii le vor încerca în viitor. 

CODA: Dorul de un nou Ev întunecat

Sfânta frenezie

373 (...) În Orientul Mijlociu, începând de la sfârșitul primului război mondial, veniseră la putere conducători ca Ataturk în Turcia, Șahul Reza și Șahul din Iran.

Eco-teocrația

379 (...) Astăzi, un „fundi”, sau un fundamentalist ecolog englez, scrie într-o scrisoare către „The Economist” că „țelurile <fundi>-lor Verzi ca mine (...) sunt de a reveni la o Europă care a existat în trecutul îndepărtat (...) între căderea Romei și ascensiunea lui Charlemagne”, în care unitatea de bază a societății „era așezarea rurală, abia mai mare decât un cătun. (...)”

380 (...) Nu degeaba a ajuns perioada dintre căderea Romei și ascensiunea lu Charlemagne cunoscută ca Evul Întunecat.

Noii xenofobi

381 (...) Partidul Republikaner din Germania de Vest, format de un fost subofițer Waffen SS, Franz Schoenhuber, nu atacă numai muncitorii turci emigranți, ci chiar și etnicii germani emigrați din Polonia și Uniunea Sovietică, care chipurile le răpesc slujbele, locuințele și pensiile „germanilor adevărați”.

383 (...) Finalmente, ceea ce face din ampla resurgență a naționalismului un lucru cu adevărat extraordinar, este reapariția ei ca puternică forță politică în Rusia și țările est-europene. De fapt, mai degrabă decât ca revolta democratice, frământările din Europa de Est ar putea fi la fel de bine ca răscoale naționaliste printre națiunile încovoiate timp de aproape jumătate de secol sub voința sovietică.

 

 

Partea a Șasea: Powershift-ul planetar

29. „Factorul K” global

389 (...) În câteva luni scurte și spectaculoase, „Estul” s-a făcut țăndări. (...)

390 Dacă puterea din Blocul Răsăritean s-a scindat, același lucru s-a întâmplat și cu puterea din așa-numitul Sud.

Economia hainelor-de-gata

391 (...) Datorită răspândirii tehnologiilor bazate pe cunoaștere și a relativei liberei circulații a ideilor, Statele Unite, Europa și Japonia au putu lăsa națiunile socialiste în urmă ca economie. (...)

392 (...) Având în față toate aceste realități dezmeticitoare, plus propriul său declin economic, Moscova a tras concluzia rațională că nu-și mai putea proteja pe cale militară perimetrul est-european, decât cu prețul unor cheltuieli inacceptabile și fabuloase. (...)

30. Rapidul și lentul

Goluri electronice și minorități dinamice

408 (...) Pentru a se cabla în noua economie mondială, țări ca Brazilia, China, Mexic, Indonezia, India, precum și Uniunea Sovietică și națiunile est-europene trebuie să găsească resursele necesare pentru a-și instala propriile infrastructuri electronice.

31. Coliziunea socialismului cu viitorul

410 Dramatica moarte a socialismului de stat în Europa de Est și sângeroasa sa agonie de la București la Baku și la Beijing nu s-au întâmplat accidental.

(...) Guvernele comuniste est-europene s-au răsturnat asemeni unor piese de domino de îndată ce Moscova a trimis mesajul că nu-și va mai folosi trupele pentru a le apăra de propriile lor popoare.

Cât de multe șurubelnițe „de mâna stângă”?

415 (...) Dar planificarea centralizată depindea de cunoaștere și, nu mai târziu de anii 20, economistul austriac Ludwig von Mises îi identifica lipsa de cunoștințe sau, după cum o denumea el, „problema de calculație”, ca un tendon-al-lui-Ahile al socialismului. 

32. Puterea balanței

420 (...) (...) Cu „Estul” în frământare , „Sudul” tot mai divizat și puterile de frunte din „Vest” – Europa, Japonia și America – pe curs de coliziune, avem în față o frenetică și nesfârșită rundă de summit-uri, conferințe, tratate și misiuni, diplomații întâlnindu-se să construiască o nouă ordine globală. (...)

33. Triade: Tokyo-Berlin-Washington

Cursa juku

133 (...) Acest grup [globaliștii din Japonia] favorizează acordarea de împrumuturi Europei de Est, jucarea unui rol diplomatic tot mai mare pe scena lumii, asumarea unor poziții dominante în FMI, Banca Mondială și alte instituții globale. (...)

Noua Ost-Strategie

434 De Michelis [președintele Consiliului Miniștrilor de Externe ai CEE] prezice un boom economic, odată ce economia de piață se va extinde și în Europa de Est. (...)

Prăbușirea guvernelor marxist-leniniste din Europa de Est a dăruit popoarelor lor gustul libertății și vântul speranței, a mai schimbat, însă, și termenii luptei tripartite între Europa, Statele Unite și Japonia, creând un vid de putere și lansând Europa de Vest spre o strategie nouă, neașteptată.

Să presupunem că regiunea rămâne pașnică, în pofida urilor etnice care clocotesc în Iugoslavia, Bulgaria și România, precum și în alte locuri. (...)

Dacă, împotriva sorților, va domni o stabilitate relativă, cea mai probabilă perspectivă pentru Europa de Est este aceea că, odată cu retragerea sovieticilor, vor înainta vest-europenii. (...)

Viața pentru est-europeni sub tutela vest-europeană n-ar putea nici pe departe să fie atât de rea ca aceea pe care au suferit-o sub sovietici și, înaintea lor, sub Hitler. (...) Ceea ce nu va face, cel puțin pentru foarte mult timp, este să permită Europei de Est trecerea dincolo de faza coșului-de-fum.

Est-europenii își vor prețui independența atât greu cucerită și, unindu-se în vreo formă de federație, ar putea să-și mărească puterea de negociere vis-a-vis de Occident. (...) Dar nici chiar un Imperiu Austro-Ungar reînviat și un Împărat Franz Josef renăscut (unii tineri cehi doresc ca Vaclav Havel, dramaturgul-președinte al noii Cehoslovacii, să fie numit „rege”), sau, că tot veni vorba, niște „State Unite ale Europei de Est” nu pot împiedica să aibă loc această nouă formă de satelitizare. (...)

175 = Actuala și accelerata perspectivă istorică ne determină să remarcăm optimismul lui Toffler cu privire la fosta Iugoslavie, pesimismul moderat privind Bulgaria și accentuat referitor la România, precum și vizionarismul față de fosta URSS, fie și edulcorat de ponderarea premonițiilor sale față de evoluția Rusiei în ultimii cinci ani. (n. tr.)

436 (...) Cu toate acestea, dacă forțele vestice ar fi vreodată chemate să potolească tulburările din Europa de Est, decizia finală se va lua la Berlin, nu la Paris sau la Bruxelles.

Dimineața următoare a Europei

436 (...) Emergența acestui sistem germano-centric este, însă, numai o parte dintr-o Ost-Strategie în desfășurare, de-o amploare care ne taie respirația.  

437 Căci strategia economică în forma pe care o dezvoltă guvernele și corporațiile Comunității Europene constă în a profita de mâna de lucru ieftină din Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și alte țări est-europene și a o folosi pentru producția de masă cu mică valoarea adăugată. (...)

În două vorbe, coșurile de fum din Est, computerele și bunurile de consum în Vest – cu o Germanie unificată acționând acum nu numai ca miez al comunității vestice, ci și ca administrator al întregului sistem continental. (...)

Această Ost-Strategie în cristalizare rapidă presupune că Uniunea Sovietică va rămâne preocupată de propriile sale afaceri interne și că va trebui să-și îndrepte atenția militară spre regiunile musulmane din Sud, spre China și Pacific, mai degrabă decât spre Europa. Sau că se vor putea încheia cu URSS tranzacții economice care-i vor îmblânzi rezistența față de germanizarea Estului. (...)

Respectiva Ost-Strategie mai presupune și că însăși Comunitatea Europeană își poate respecta luminoasele făgăduieli față de Europa de Vest – o rată a dezvoltării de la 4,5 la 7% și între 2.000.000 și 5.000.000 de noi locuri de muncă în cele douăsprezece state membre. (...)

Capătul răsăritean al strategiei se confruntă cu probleme la fel de majore. Pentru început ia drept garantată stabilitatea politică în cvasi-colonii. (...)

438 (...) După euforia inițială față de capitalul din Vest, est-europenii, în dimineața următoare, își vor resimți tot mai profund statutul colonial de stil nou. Resentimente vor fierbe devenind rezistență. Sărăcia economică va fi pusă pe seama investitorilor străini, a „imperialiștilor” și a țapilor ispășitori locali. Împrumuturile de urgență inițiale vor fi urmate de alte împrumuturi de urgență pentru a menține economia pe linie de plutire. Mai apoi vor urma cereri de moratorii și anulări ale rambursării împrumuturilor.

Chiar dacă nimic din toate acestea nu va ajunge să se petreacă, ipoteza de la rădăcina Ost-Strategiei, importanța mâinii de lucru ieftine, trebuie să fie sever discutată. Munca ieftină, cum am văzut, e acum tot mai scumpă. (...)

(....) Întregul metabolism răsăritean este mai lent decât pretinde Apusul, iar infrastructura sa electronică e virtualmente inexistentă. Toate acestea vor face din Ost-Strategie un proces mai costisitor decât ar părea.

Finalmente, dacă o cantitate semnificativă de muncă a coșului-de-fum se transferă efectiv în Est, guvernele vest-europene se pot aștepta la presiuni crescânde din partea propriilor sindicate muncitorești ale gulerelor albastre, la cereri tot mai mari de beneficii sociale și protecționism pe plan intern.

439 (..) Ardoarea comercială și politică pentru Ost-Strategie se va răcori prin urmare în următorul deceniu, odată ce problemele de profunzime ale Europei vor începe să iasă la iveală. (...)

De la stângism la semiologie

440 (...) Acest lucru [versiunea verde de export ideologic a social-democrației europene] este extrem de important și ar putea găsi piețe imens de receptive în Statele Unite, Japonia, Europa de Est și Rusia, dacă nu e deformat și dominat de latura smintită a ecologiștilor.

Gigantul rănit

441 (...) Cutremurătoarea putere armată a Americii, aflată sub ghidaj civil ferm și susținută de ofițeri capabili, educați, este, totuși, victima unui punct de vedere strategic asupra lumii depășit, încă excesiv concentrat asupra amenințării sovietice față de Europa de Est. (...)

(...) [Kuweit 1990] Saudiții și turcii au închis conductele care transportau petrolul lui Saddam în lumea exterioară.

34. Gladiatorii globali

Resurecția religiei

455 (...) Diplomații de la Vatican afirmă că recentele schimbări din Europa de Est au fost, în mare măsură, declanșate de Papa Ioan Paul al II lea.

(...)

Politica Papei reamintește de un document de mult uitat, care circula prin capitalele Europei în 1918, îndemnând la crearea unui super-stat catolic alcătuit din Bavaria, Ungaria, Austria, Croația, Boemia, Slovacia și Polonia.  

Organizații globale de stil nou

463 (...) Ceea ce reiese, așadar, cu strălucitoare claritate, e că pe măsură ce străbate planeta, noul sistem de creare a avuției ne răstoarnă toate ideile despre dezvoltarea economică din așa-zisul Sud, face să explodeze socialismul în „Est”, azvârle aliații în competiții ucigașe și dă naștere unei noi și dramatic diferite ordini globale – diversă și plină de risc, în același timp înfricoșătoare și luminată de speranță. (...)

 

Europeni cu Dunărea de-odată (TOMOIOAGĂ 2011)

Petru Tomoioagă, Europeni cu Dunărea de-odată, „Agora”, Timișoara, 3/2011

 

(68) Trăiesc în Banat, Banatul românesc din Ungaria, până în Serbia și până la granițele Bulgariei, Banatul istoric, (….).

Trăiesc în acest Banat transfrontalier și sunt frate cu ungurul, cu sârbul, cu bulgarul și atunci când conducători vremelnici vor să ne învrăjbească. (…)

În apropierea granițelor, pe meleaguri străine, trăiesc români, dar și unguri, sârbi, șvabi sau bulgari, la noi – deopotrivă. (…) Mai bine zis, suntem europeni cu Dunărea de-odată. (…) Orice s-ar întâmpla, România este în mine, în orice ungher, așa cum e Ungaria în maghiari, Serbia în sârbi și Bulgaria în bulgari.

(…) Ca simplu bănățean, am străbătut pământul Bulgariei, Serbiei, Ungariei, (…).

Îngerul gri (III) (TĂNASE 2015)

 Constantin Tănase, Îngerul gri (III), „Dunărea de Jos”, Galați, nr. 166, dec. 2015

  

(38) Așa că, îmbrățișând cu totul cultul antic al zeului Bachus, s-a dus la Dumnezeu răpus de o boală neiertătoare.

(39) (…), în timp ce servitoarea rânduia ceștile cu ceai și celelalte accesorii pe măsuța de mahon cu intarsii de sidef, relicvă stranie a epocii fanariote în care pretindea că i s-ar găsi originea.