Vasile Marinescu, Oameni, locuri, întîmplări, Editura Sport-Turism, București, 1980, 148 p.
O zi de neuitat la Praga
37 (...) [orologiul pieții centrale] Vizavi, un turc de ferește de Moarte, al cărei schelet trage de o sfoară un clopot care sună permanent...
37 (...) [orologiul pieții centrale] Vizavi, un turc de ferește de Moarte, al cărei schelet trage de o sfoară un clopot care sună permanent...
O audiență și Regata Storica
50 (...) [Veneția] Este un adevărat carnaval în care actorii - zeul Neptun sau Poseidon, naiadele, sirenele - interpretați de gondolieri costumați se înfățișează spectatorilor.
50 (...) [Veneția] Este un adevărat carnaval în care actorii - zeul Neptun sau Poseidon, naiadele, sirenele - interpretați de gondolieri costumați se înfățișează spectatorilor.
Un transatlantic în portul Constanța
65 (...) Americanii se îmbarcaseră la New York pentru o croazieră programată în perioada 1 iulie - 27 august [1936] cu următoarele escale: (…) insula Rodos, Istanbul și Yalta. Aici, vasul urma să facă calea întoarsă cu opriri în porturile: (...), Faleron, Bocca di Cattaro, Ragusa, (...), insula Brioni, (...).
74 (...) Ne îndreptam spre vasul Roma ce urma să ne poarte pe valurile mărilor: Neagră, Marmara, Egee, Ionică, Adriatica și Mediterana.
(...) Trenul a oprit în vechea gară a orașului Constanța. (...) Pe capră stătea un tuciuriu căruia i-am adresat invitația:
- În port, țigane!
- Io țigan? La mine turc, bre, la mine estem turc!
Mi-am cerut scuze și birjarul, împăcat, s-a îndreptat spre locul indicat.
75 (...) În fața zecilor de cafenele arhipline, pe micile mese cu mozaic, localnicii - români, greci, turci - își sorbeau în tihnă cafeluța.
65 (...) Americanii se îmbarcaseră la New York pentru o croazieră programată în perioada 1 iulie - 27 august [1936] cu următoarele escale: (…) insula Rodos, Istanbul și Yalta. Aici, vasul urma să facă calea întoarsă cu opriri în porturile: (...), Faleron, Bocca di Cattaro, Ragusa, (...), insula Brioni, (...).
74 (...) Ne îndreptam spre vasul Roma ce urma să ne poarte pe valurile mărilor: Neagră, Marmara, Egee, Ionică, Adriatica și Mediterana.
(...) Trenul a oprit în vechea gară a orașului Constanța. (...) Pe capră stătea un tuciuriu căruia i-am adresat invitația:
- În port, țigane!
- Io țigan? La mine turc, bre, la mine estem turc!
Mi-am cerut scuze și birjarul, împăcat, s-a îndreptat spre locul indicat.
75 (...) În fața zecilor de cafenele arhipline, pe micile mese cu mozaic, localnicii - români, greci, turci - își sorbeau în tihnă cafeluța.
Plăcintarul de pe Acropole
79 Vasul Roma, transatlantic în 1936, își aruncase ancora în apele Mării Egee.
Ne aflam în rada portului militar al Atenei, Faleron. Vase de război grecești de toate tipurile, țintuite de ancore puternice, pluteau în jurul nostru. Printre ele celebrul crucișător Averof. Urma să vizităm metropola elenă cu renumita colină Acropole. (...) Ora de debarcare era depășită și toți eram mirați de ce vasul nu a ancorat în Pireu.
Dinspre țărm o șalupă spintecă apele golfului. (...) Au urcat trei ofițeri îmbrăcați în uniformă de campanie. S-au îndreptat spre cabina comandantului. După o jumătate de oră, ofițerii greci au părăsit „orașul” nostru plutitor. (...)
80 (...) Grav, căpitanul ne-a informat că generalul Metaxas a dat o lovitură de stat.
- Atena se află în stare de alarmă, dar excursia dv. va avea loc. Vă rog să respectați indicațiile organelor militare grecești și ale ofițerilor noștri, care vă vor fi conducători alături de ghizi. (...)
În port, autoturismele venite special pentru noi se completau cu câte cinci călători. Apoi, cele 15 mașini, escortate de motociclete militare, s-au îndreptat spre capitală.
Distanța de 20 km a fost repede străbătută. (...) La intersecții se aflau instalate cuiburi de mitraliere. Patrulau camioane încărcate cu soldați în ținută de campanie. Alte formațiuni de militari, călare sau pe jos, făceau același lucru. Permis de circulație nu aveau decât vehiculele militare. Lovitura de stat reușise fără vărsare de sânge, după spusele ofițerilor greci.
Mașinile au început urcușul spre vechiul și bogatul tezaur al umanității, mărturie vie despre secolul de aur al lui Pericle. (...) Pașii noștri călcau pe treptele Propileelor, tocite de vreme și de umbletul a milioane de oameni din lumea întreagă. (...)
81 (...) Coloanele Partenonului susțin, încă, falnice parcă, acoperișul de cer albastru al Aticei. (...) Iată fostul templu al zeiței Atena Partenos construit între 447-432 î.e.n. Marmura de Pentelec, în mâna celui mai iscusit sculptor al timpurilor, Fidias, și a colaboratorilor săi, Agoraticos și Alcamene, s-a transformat într-o capodoperă. Ideile arhitecților Ictinos și Calicrate s-au materializat în ceea ce vedem. Intemperiile de peste 2000 de ani au trecut peste templu, dar ruinele domină încă maiestuos. Bogata ornamentație cu basoreliefuri, metope, statui și coloane terminate cu capiteluri aparține stilului doric. În mijlocul lor, în epoca de aur se afla „cella”, locul statuii enorme a zeiței Atena, ale cărei coif și vârf de lance aurite se puteau zări în lumina strălucitoare a soarelui de la mari distanțe, chiar de pe mare. Aceste două repere ziua constituiau un far călăuzitor spre Atena. Muzeele lumii, ca și cele ale capitalei Greciei, pe care nu le-am putut vizita în acea zi, adăpostesc multe din podoabele acestui tezaur.
În drum spre cea de a doua construcție importantă, rămasă tot parțial în picioare, care este Erehteionul, ne-am apropiat de una din balustradele ce înconjoară colina. În fața noastră, panorama capitalei aflată în stare de asediu: un oraș altădată al veseliei exuberante, astăzi pustiu. Un singur clopot îndepărtat tulbura cu sunetul lui liniștea. (...)
Întorcându-ne cu fața spre Erehteion, privim înmărmuriți. Șase femei cioplite în marmură, renumitele Cariatide, susțin pe umerii lor grațioși, dar puternici, porticul templului construit în stil ionic în cinstea zeiței Atena și a zeului Poseidon.
82 (...) Sprijinit într-un baston, în umbra unei coloane, am zărit un om în vîrstă. Ofițerii greci rămăseseră dincolo de Propilee, într-o mică dugheană aflată la umbra măslinilor. Așezați în fața unei mese scunde, sorbeau din niște căni de pământ ars licoarea zeului Dyonisos.
- Cine-o fi amul acesta? m-a întrebat soția.
Auzindu-ne vorbind românește, s-a apropiat de noi. Era un bărbat la vreo 60 de ani, îmbrăcat într-un costum negru, purta cămașă albă și cravată. Pe cap avea o pălărie de pai, pe care o scoase grațios în chip de salut.
- Voi români? l-am auzit într-o românească stâlcită de accentul grecesc. Ma, frațico, poi eu am avut-o una plățintăria pe bulevardul Ferdinand(1). Țara la voi am parasit-o în 1925. Uiu! ce bani am făcut la voi. Familia m-a chemat acasă și am venit la patrida, la Elada. La plațintaria am lasat-o nepoțico. (...)
- Domnule...
- Kalimzakis, se înclină grecul.
- Domnule Kalimzakis, soția mea a copilărit peste drum de fosta dumitale simigerie. După câte știu de la tatăl ei, acesta a ajutat pe patronul plăcintăriei la înjghebarea negustoriei sale. Dumneata ești acela?
(...) Parcă își aduna amintirile, apoi izbucni cu lacrimi în ochi:
1 = Azi bulevardul Gheorghe Dimitrov. (n. a)
83 - Cum, la tine fata lui Sterea și nu cunoști la mine? Nu veneai când erai mica, mititica, atâtica (schiță cu mâna gestul unei anumite înălțimi de la sol) și cumpărai la tine covrigi calzi, semințe, dovleaca? Tu ziceai la mine Zakis, iar eu la tine Ancuța. Nu stăteai la tine ceasuri pe genunchi la mine în fața pravaliei? Tata al tau, oho, țe om!
În tinerețe, la Sinaia, unde mergeam deseori cu părinții vara, am avut un prieten de hoinăreli prin pădurile înconjurătoare. (... Îl chema Kalimzakis și era fiul proprietarului cofetăriei aflate peste drum de hotel Palace. Peleas Kalimzakis, tatăl, era un fervent susținător al Turing Clubului României, la fel ca toți marii negustori din localitate și de pe Valea Prahovei. Bazat pe asocierea de nume, l-am întrebat pe grec dacă îl cunoaște.
- Cum nu? a răspuns Palicarul(2), tot nepot la mine a fost.
(...) Grupul de turiști părăsise Acropolea.
-La revedere! Și ne-am îndepărtat fugind.
Am privit înapoi. El venea agale ștergându-și ochii de lacrimi. (...)
- Te așteptăm la București, Zakis!
L-am văzut înclinând capul în semn că ne va asculta îndemnul.
2 = Palicari se numeau participanții la războiul greco-turc din 1925 [?]. Zakis, deși nu participase, fiind la București, își dăduse singur această denumire. (n. a.)
84 Ajunși la București, am povestit nepotului de peste drum, de la simigerie, ciudat întâlnire cu Kalimzakis. Nu după multe zile, a apărut la ușă cu o sinie(1) cu plăcintă caldă, cum numai el și Follas, de pe bulevardul Elisabeta, știau să facă.
- E juma-juma, zise el radios. Adică jumătate cu brânză și jumătate cu carne.
După depănarea unor amintiri reciproce, i-am dat nepotului interlocutorului nostru de pe Acropole două fotografii făcute în fața grațioaselor Cariatide ale Erehteionului, una pentru el și una pentru simpaticul său unchi.
Peste ani, Zakis a venit la București. Ne-a vizitat acasă, dar a văzut-o numai pe Ancuța și pe Sterea. Eu eram plecat în concentrare la Bacău. Scena revederii cu Sterea a fost de-a dreptul zguduitoare. Au plâns amândoi ca niște copii.
Pe locul simigeriei se găsește astăzi o grădiniță, un scuar. (...)
1 = Tavă întinsă de aramă folosită în plăcintărie. (n. a.)
79 Vasul Roma, transatlantic în 1936, își aruncase ancora în apele Mării Egee.
Ne aflam în rada portului militar al Atenei, Faleron. Vase de război grecești de toate tipurile, țintuite de ancore puternice, pluteau în jurul nostru. Printre ele celebrul crucișător Averof. Urma să vizităm metropola elenă cu renumita colină Acropole. (...) Ora de debarcare era depășită și toți eram mirați de ce vasul nu a ancorat în Pireu.
Dinspre țărm o șalupă spintecă apele golfului. (...) Au urcat trei ofițeri îmbrăcați în uniformă de campanie. S-au îndreptat spre cabina comandantului. După o jumătate de oră, ofițerii greci au părăsit „orașul” nostru plutitor. (...)
80 (...) Grav, căpitanul ne-a informat că generalul Metaxas a dat o lovitură de stat.
- Atena se află în stare de alarmă, dar excursia dv. va avea loc. Vă rog să respectați indicațiile organelor militare grecești și ale ofițerilor noștri, care vă vor fi conducători alături de ghizi. (...)
În port, autoturismele venite special pentru noi se completau cu câte cinci călători. Apoi, cele 15 mașini, escortate de motociclete militare, s-au îndreptat spre capitală.
Distanța de 20 km a fost repede străbătută. (...) La intersecții se aflau instalate cuiburi de mitraliere. Patrulau camioane încărcate cu soldați în ținută de campanie. Alte formațiuni de militari, călare sau pe jos, făceau același lucru. Permis de circulație nu aveau decât vehiculele militare. Lovitura de stat reușise fără vărsare de sânge, după spusele ofițerilor greci.
Mașinile au început urcușul spre vechiul și bogatul tezaur al umanității, mărturie vie despre secolul de aur al lui Pericle. (...) Pașii noștri călcau pe treptele Propileelor, tocite de vreme și de umbletul a milioane de oameni din lumea întreagă. (...)
81 (...) Coloanele Partenonului susțin, încă, falnice parcă, acoperișul de cer albastru al Aticei. (...) Iată fostul templu al zeiței Atena Partenos construit între 447-432 î.e.n. Marmura de Pentelec, în mâna celui mai iscusit sculptor al timpurilor, Fidias, și a colaboratorilor săi, Agoraticos și Alcamene, s-a transformat într-o capodoperă. Ideile arhitecților Ictinos și Calicrate s-au materializat în ceea ce vedem. Intemperiile de peste 2000 de ani au trecut peste templu, dar ruinele domină încă maiestuos. Bogata ornamentație cu basoreliefuri, metope, statui și coloane terminate cu capiteluri aparține stilului doric. În mijlocul lor, în epoca de aur se afla „cella”, locul statuii enorme a zeiței Atena, ale cărei coif și vârf de lance aurite se puteau zări în lumina strălucitoare a soarelui de la mari distanțe, chiar de pe mare. Aceste două repere ziua constituiau un far călăuzitor spre Atena. Muzeele lumii, ca și cele ale capitalei Greciei, pe care nu le-am putut vizita în acea zi, adăpostesc multe din podoabele acestui tezaur.
În drum spre cea de a doua construcție importantă, rămasă tot parțial în picioare, care este Erehteionul, ne-am apropiat de una din balustradele ce înconjoară colina. În fața noastră, panorama capitalei aflată în stare de asediu: un oraș altădată al veseliei exuberante, astăzi pustiu. Un singur clopot îndepărtat tulbura cu sunetul lui liniștea. (...)
Întorcându-ne cu fața spre Erehteion, privim înmărmuriți. Șase femei cioplite în marmură, renumitele Cariatide, susțin pe umerii lor grațioși, dar puternici, porticul templului construit în stil ionic în cinstea zeiței Atena și a zeului Poseidon.
82 (...) Sprijinit într-un baston, în umbra unei coloane, am zărit un om în vîrstă. Ofițerii greci rămăseseră dincolo de Propilee, într-o mică dugheană aflată la umbra măslinilor. Așezați în fața unei mese scunde, sorbeau din niște căni de pământ ars licoarea zeului Dyonisos.
- Cine-o fi amul acesta? m-a întrebat soția.
Auzindu-ne vorbind românește, s-a apropiat de noi. Era un bărbat la vreo 60 de ani, îmbrăcat într-un costum negru, purta cămașă albă și cravată. Pe cap avea o pălărie de pai, pe care o scoase grațios în chip de salut.
- Voi români? l-am auzit într-o românească stâlcită de accentul grecesc. Ma, frațico, poi eu am avut-o una plățintăria pe bulevardul Ferdinand(1). Țara la voi am parasit-o în 1925. Uiu! ce bani am făcut la voi. Familia m-a chemat acasă și am venit la patrida, la Elada. La plațintaria am lasat-o nepoțico. (...)
- Domnule...
- Kalimzakis, se înclină grecul.
- Domnule Kalimzakis, soția mea a copilărit peste drum de fosta dumitale simigerie. După câte știu de la tatăl ei, acesta a ajutat pe patronul plăcintăriei la înjghebarea negustoriei sale. Dumneata ești acela?
(...) Parcă își aduna amintirile, apoi izbucni cu lacrimi în ochi:
1 = Azi bulevardul Gheorghe Dimitrov. (n. a)
83 - Cum, la tine fata lui Sterea și nu cunoști la mine? Nu veneai când erai mica, mititica, atâtica (schiță cu mâna gestul unei anumite înălțimi de la sol) și cumpărai la tine covrigi calzi, semințe, dovleaca? Tu ziceai la mine Zakis, iar eu la tine Ancuța. Nu stăteai la tine ceasuri pe genunchi la mine în fața pravaliei? Tata al tau, oho, țe om!
În tinerețe, la Sinaia, unde mergeam deseori cu părinții vara, am avut un prieten de hoinăreli prin pădurile înconjurătoare. (... Îl chema Kalimzakis și era fiul proprietarului cofetăriei aflate peste drum de hotel Palace. Peleas Kalimzakis, tatăl, era un fervent susținător al Turing Clubului României, la fel ca toți marii negustori din localitate și de pe Valea Prahovei. Bazat pe asocierea de nume, l-am întrebat pe grec dacă îl cunoaște.
- Cum nu? a răspuns Palicarul(2), tot nepot la mine a fost.
(...) Grupul de turiști părăsise Acropolea.
-La revedere! Și ne-am îndepărtat fugind.
Am privit înapoi. El venea agale ștergându-și ochii de lacrimi. (...)
- Te așteptăm la București, Zakis!
L-am văzut înclinând capul în semn că ne va asculta îndemnul.
2 = Palicari se numeau participanții la războiul greco-turc din 1925 [?]. Zakis, deși nu participase, fiind la București, își dăduse singur această denumire. (n. a.)
84 Ajunși la București, am povestit nepotului de peste drum, de la simigerie, ciudat întâlnire cu Kalimzakis. Nu după multe zile, a apărut la ușă cu o sinie(1) cu plăcintă caldă, cum numai el și Follas, de pe bulevardul Elisabeta, știau să facă.
- E juma-juma, zise el radios. Adică jumătate cu brânză și jumătate cu carne.
După depănarea unor amintiri reciproce, i-am dat nepotului interlocutorului nostru de pe Acropole două fotografii făcute în fața grațioaselor Cariatide ale Erehteionului, una pentru el și una pentru simpaticul său unchi.
Peste ani, Zakis a venit la București. Ne-a vizitat acasă, dar a văzut-o numai pe Ancuța și pe Sterea. Eu eram plecat în concentrare la Bacău. Scena revederii cu Sterea a fost de-a dreptul zguduitoare. Au plâns amândoi ca niște copii.
Pe locul simigeriei se găsește astăzi o grădiniță, un scuar. (...)
1 = Tavă întinsă de aramă folosită în plăcintărie. (n. a.)
Sirena din grota albastră din Capri
85 (...) Mirajul acestui nume [Neapole] era atât de mare, încât nu mai aveam decât o singură dorință: Morfeu să mă țină, în noaptea premergătoare, cât mai puțin în brațele sale.
88 (...) - La dreapta zăriți Palazzo del Mare, ridicat pe locul fostelor palate ale lui Tiberiu și Augustus.
89 (...) Am crezut, o clipă, că grota este electrificată la fel ca alte peșteri pe care aveam să le vizitez mai târziu în Cehoslovacia sau Iugoslavia.
85 (...) Mirajul acestui nume [Neapole] era atât de mare, încât nu mai aveam decât o singură dorință: Morfeu să mă țină, în noaptea premergătoare, cât mai puțin în brațele sale.
88 (...) - La dreapta zăriți Palazzo del Mare, ridicat pe locul fostelor palate ale lui Tiberiu și Augustus.
89 (...) Am crezut, o clipă, că grota este electrificată la fel ca alte peșteri pe care aveam să le vizitez mai târziu în Cehoslovacia sau Iugoslavia.
Rătăcit în craterul Vezuviului
92 (...) Într-o noapte a anului șaptezeci și nouă, supărat pe huzurul oamenilor, zeul tenebrelor subpământene a început să arunce cu pietre, cenușă și foc, revărsând prin craterele larg deschise torente de lavă. Vezuviul, acest monstru natural, începuse să erupă. Prosperele localități Pompei, Herculaneum, Phaestum și altele au fost îngropate sub un covor gros din amalgamul plămădit în adâncurile necunoscute.
92 (...) Într-o noapte a anului șaptezeci și nouă, supărat pe huzurul oamenilor, zeul tenebrelor subpământene a început să arunce cu pietre, cenușă și foc, revărsând prin craterele larg deschise torente de lavă. Vezuviul, acest monstru natural, începuse să erupă. Prosperele localități Pompei, Herculaneum, Phaestum și altele au fost îngropate sub un covor gros din amalgamul plămădit în adâncurile necunoscute.
După 33 de ani
114 (...) A urmat Vihren la 2200 metri, în Pirin, Vitoșa lângă Sofia, Rila, (...).
114 (...) A urmat Vihren la 2200 metri, în Pirin, Vitoșa lângă Sofia, Rila, (...).
O cheie franceză, o haină și o floare de colț
118 În vara anului 1970, într-o după amiază, am poposit pe Avala. Veneam aici după treizeci de zile de desfătare a ochilor pe malurile minunate ale Mării Adriatice și după ce am văzut o parte din patrimoniul turistic al țării vecine și prietene, Iugoslavia.
O adevărată piramidă naturală, ridicată din mijlocul câmpiei fertile ne-a barat parcă drumul. Am urcat pe serpentinele ei până sus. Aici, sculptorul Ivan Mestrovici a ridicat un impresionant monument. Trepte mari și largi de piatră arată turiștilor drumul de la poale până la vârf. Sub oblăduirea blândă a privirii celor opt cariatide, sub o mare placă de marmură, odihnesc rămășițele soldatului necunoscut. Aici se înalță și turnul televiziunii iugoslave. Un ascensor - în schimbul unei taxe - îi urcă pe amatorii emoțiilor inedite până la partea cea mai de sus a turnului. Privirea cuprinde o frumoasă panoramă a Belgradului și a punctului de confluență dintre marile fluvii Sava și Dunăre, ambele curgând molcom prin inima unor blânde plaiuri.
Cineva, văzând că suntem străini, ne-a atras atenția asupra porțiunii verzi din apropierea locului de confluență:
- Acolo este frumosul parc Kalemdan, neîncăpător în zilele de sărbătoare. Coloana albă din marmură din centrul covorului verde este monumentul Învingărorul, operă a aceluiași Mestrovici.
Acum, când soarele nu se grăbea să amurgească, am hotărât să fac o mică revizie Trabantului meu binecuvântat. Am oprit în mica piață din fața restaurantului de pe Avala.
120 (...) Seara am luat cina împreună la „Le cafe de la ville”, restaurantul belgrădean situat în piața Republicii.
122 (...) În ziua de 23 august 1973 părăseam Bucureștiul. În Iugoslavia am intrat pe noul pod de la Porțile de Fier, urmând un traseu greu de munte, necunoscut multor automobiliști, dar foarte frumos, cu panorame dese asupra Dunării(1). Până la Como, în Italia, am urmat drumul obișnuit: Belgrad, Triest, (...).
1 = Traseul a fost: Drobeta Turnu Severin - Kladovo - Tekija Majdanpek - Kucevo - Pozarevac Smederevo - Belgrad - Zagreb. (n. a.)
118 În vara anului 1970, într-o după amiază, am poposit pe Avala. Veneam aici după treizeci de zile de desfătare a ochilor pe malurile minunate ale Mării Adriatice și după ce am văzut o parte din patrimoniul turistic al țării vecine și prietene, Iugoslavia.
O adevărată piramidă naturală, ridicată din mijlocul câmpiei fertile ne-a barat parcă drumul. Am urcat pe serpentinele ei până sus. Aici, sculptorul Ivan Mestrovici a ridicat un impresionant monument. Trepte mari și largi de piatră arată turiștilor drumul de la poale până la vârf. Sub oblăduirea blândă a privirii celor opt cariatide, sub o mare placă de marmură, odihnesc rămășițele soldatului necunoscut. Aici se înalță și turnul televiziunii iugoslave. Un ascensor - în schimbul unei taxe - îi urcă pe amatorii emoțiilor inedite până la partea cea mai de sus a turnului. Privirea cuprinde o frumoasă panoramă a Belgradului și a punctului de confluență dintre marile fluvii Sava și Dunăre, ambele curgând molcom prin inima unor blânde plaiuri.
Cineva, văzând că suntem străini, ne-a atras atenția asupra porțiunii verzi din apropierea locului de confluență:
- Acolo este frumosul parc Kalemdan, neîncăpător în zilele de sărbătoare. Coloana albă din marmură din centrul covorului verde este monumentul Învingărorul, operă a aceluiași Mestrovici.
Acum, când soarele nu se grăbea să amurgească, am hotărât să fac o mică revizie Trabantului meu binecuvântat. Am oprit în mica piață din fața restaurantului de pe Avala.
120 (...) Seara am luat cina împreună la „Le cafe de la ville”, restaurantul belgrădean situat în piața Republicii.
122 (...) În ziua de 23 august 1973 părăseam Bucureștiul. În Iugoslavia am intrat pe noul pod de la Porțile de Fier, urmând un traseu greu de munte, necunoscut multor automobiliști, dar foarte frumos, cu panorame dese asupra Dunării(1). Până la Como, în Italia, am urmat drumul obișnuit: Belgrad, Triest, (...).
1 = Traseul a fost: Drobeta Turnu Severin - Kladovo - Tekija Majdanpek - Kucevo - Pozarevac Smederevo - Belgrad - Zagreb. (n. a.)
Șatră modernă în drum spre Delfi
134 Trecusem de Trikala, Katerini, Larisa și Amfisa. Povârnișurile muntelui Parnas unde - credeau vechii greci - sălășluia frumosul zeu Apolo, împreună cu muzele, se vedeau sumbre în zare. (...) Kilometrajul de bord ne avertiza că nu suntem departe de Delfi, noul punct al itinerariului nostru egeic(1).
Pornisem dimineața spre capitala Greciei, urmând să ne abatem pe la Delfi. (...) În locul menționat am întâlnit un grup de țigani nomazi. Am citit marca mașinilor: Ford, Fiat, Chevrolet. Pe ultima scria Toyota.
Aceasta era în pană. Trei tineri scormoneau printre sârme, bujii, țevi, șuruburi.
1 = Excursie efectuată în august-septembrie 1977.
135 Lângă automobilul defect stătea un țigan mai în vârstă. După înfățișare, am gândit că trebuie să fie bulibașa. (...) În mijlocul ei, câte o țigancă cu doi până la patru copii. Își vedeau de ale lor, fără să se sinchisească că erau opriți în mijlocul drumului. Stăteau tolăniți pe maldăre de covoare scumpe. Femeile purtau fuste largi, plisate, strident colorate, câte trei, patru una peste alta. Pe cap aveau basmale tivite cu mici monezi de aur. Copiii stăteau în pielea goală. Bărbații purtau șalvari cu brandenburguri - după tipicul turcesc, bulgăresc sau bosniac - cămăși albe curate și ilice brodate pe deasupra. Presupusul bulibașă ținea în mâini o splendidă narghilea, adevărat obiect de artă, pe care ducea, calm și rar, la gură. (...) Bulibașa alături, sigur pe priceperea lor, nu se amesteca deloc în treaba acestora.
Din fiecare furgonetă, venind de sub prelate, se auzea muzică grecească, când tânguitoare, când săltăreață, împrăștiată generos de benzile unor magnetofoane. (...) Într-un târziu, m-am apropiat și am întrebat dacă au nevoie de ceva. (...)
Au rămas foarte surprinși. Până și femeile au răsucit butoanele magnetofoanelor, curioase ca niște cumetre. Li se părea neobișnuit că un străin se interesează de soarta lor.
136 - Germany, Italy, French, American? m-a întrebat bulibașa într-o englezească pentru care l-am invidiat.
- Nu, domnule, suntem români, amuzat de gândul că puteam fi luat drept „trabantist american”. (...)
L-am rugat pe bulibașă să urce la volan și să întoarcă cheia de contact. (...) Motorul a pornit, a rulat câteva secunde și, după câteva scurte întreruperi, s-a oprit de tot.
- Se pare că defecțiunea este la curentul electric. Umblați la bujii, eventual înlocuiți-le sau numai curățiți-le bine. Controlați cablurile ce vin de la bobinele de inducție, i-am sfătuit pe cei tuciurii tineri, ginerii bulibașei.
(...) După un sfert de oră, ne-a apărut în față un larg circ muntos. La șase-șapte sute de metri altitudine, pe imensul Parnas se sprijină o terasă naturală. Sunt doupă masive alăturate, Parnas și Kiprnis, separate de o vale adâncă, Piscistos. În extremitatea văii strălucea un ochi de apă. Esse golful Itea. În acest cadru, se spune, a stabilit Zeus să nfie locul orașului Delfi. (...) Legenda grecilor antici explică cu amănunte cum zeul zeilor a lăsat să zboare doi mari vulturi. După ce au planat asupra regiunii, s-au avântat în direcții opuse. După câteva zile, pe cerul Parnasului au reapărut cei doi vulturi. În căutările lor, nu găsiseră alt loc potrivit.
137 De la anul 700 î.e.n., secole la rând Delfi a fost renumit datorită prezicerilor ce se făceau aici, încât se poate spune că viața politică din Grecia a fost mult influențată de sensurile pe care oamenii le distingeau în „vorbele” oracolului, care erau rostite „în doi peri”. Exista în Delfi un colț sălbatic înconjurat de stânci și o mare peșteră de unde ieșeau „aburii prevestitori”. Aburii ieșeau dintr-o mare prăpastie, împrejurul cărei s-a ridicat, încetul cu încetul, așezarea ce are și acum forma unui amfiteatru. Vârful Parnas, lăsând impresia că atinge cerul, umbrește localitatea. Nu cred că există în oraș multe străzi. Pot afirma că majoritatea lor sunt în pantă. Staționare a a trebuit să o fac asigurând roțile mașinii cu două mari pietroaie luate dintr-un șantier apropiat.
În schimbul a 100 de drahme, am pășit, eu și soția mea, să vedem ce a rămas din cetate. Știam că a fost zguduită de cutremure, că peste ea au căzut devastatoare stânci din masivul Phedriadelor, dar mai știam că cetatea - la care s-a oprit Alexandru Macedon ca să asculte glasul oracolului - a fost redată circuitului turistic prin munca de ani a arheologilor. Din șosea am intrat pe calea sacră. Pașii noștri au răsunat pe dalele care au rămas din epoca romană. Ne-am îndreptat spre ruinele care pot oferi o imagine despre ce a fost Delfi odinioară: orașul sacru, orașul oracolelor și al șarpelui Pyton, reședința celebrei Pythia, dar, mai ales, sanctuarul zeului luminii și al artelor, Apolo.
Am urcat în punctul cel mai înalt al localității de altădată și am privit la picioarele noastre adevăratul Delfi, muzeul contemporan. E reprezentat prin câteva relicve ce atrag milioane de excursioniști din întreaga lume. Iată stadionul unde se desfășurau jocurile atletice, iată ruinele clădării cu colonade, unde se păstra tezaurul Atenei, iată templul ridicat în memoria lui Miltiade, învingătorul de la Maraton, apoi Tolosul și marile blocuri de piatră rămase din templul zeului Apolo - construcție celebră care a rivalizat cu Parthenonul - templul zeiței Atena și locul izvorului Castaldei, renumitul șuvoi de apă în care se scăldau preotesele, înainte și după profețiile lor.
138 Aceste vestigii sunt completate cu cele din muzeul aflat la intrarea în oraș, pe șoseaua ce vine dinspre Atena. În acest loc, pe un perimetru restrâns, se găsesc, așezate în ordine, tezaurele scoase de sub pământ, începând de la 1892, de către arheologi francezi și greci.
139 Seara am dormit în apropiere de Livadia. (...)
În fața ochilor mi-au apărut cele patru mașini ale șatrei de țigani.
(...) La insistențele bulibașei ne-am așezat la masă.
(...) M-a dus la frigiderul de voiaj. Am văzut că este încărcat cu de toate. (..)
Am constatat că pe lângă fiecare mașină se găsea câte un cort. Televizorul de voiaj funcționa pe covoare pentru femei și copii. Bărbații ascultau melodiile grecești unduitoare emise pe benzile unui „Grundig”. (...)
Apropiindu-mă am dat pesteo mașină de spălat rufe din plastic. Era alimentată de bateriile mașinilor.
140 Știam că țiganii sunt focoși în dragoste. Că bătaia femeii este un apanaj al bărbaților bruneți, că înjurăturile și scandalurile izbucnesc din te miri ce, că mizeria în care trăiește o asemenea așezare este cruntă. Se poate să fie așa. Sau așa se va fi întâmplat odinioară. În ce mă privește, nu mai împărtășesc asemenea credință. Asta pentru că cele două ore petrecute noaptea, în mijlocul acelei șatre modern, m-a făcut să-mi schimb complet credința. Am văzut o familie unită, calmă, care beneficia de binefacerile civilizației, dar care nu vroia să renunțe total la modul de viață tradițional.
134 Trecusem de Trikala, Katerini, Larisa și Amfisa. Povârnișurile muntelui Parnas unde - credeau vechii greci - sălășluia frumosul zeu Apolo, împreună cu muzele, se vedeau sumbre în zare. (...) Kilometrajul de bord ne avertiza că nu suntem departe de Delfi, noul punct al itinerariului nostru egeic(1).
Pornisem dimineața spre capitala Greciei, urmând să ne abatem pe la Delfi. (...) În locul menționat am întâlnit un grup de țigani nomazi. Am citit marca mașinilor: Ford, Fiat, Chevrolet. Pe ultima scria Toyota.
Aceasta era în pană. Trei tineri scormoneau printre sârme, bujii, țevi, șuruburi.
1 = Excursie efectuată în august-septembrie 1977.
135 Lângă automobilul defect stătea un țigan mai în vârstă. După înfățișare, am gândit că trebuie să fie bulibașa. (...) În mijlocul ei, câte o țigancă cu doi până la patru copii. Își vedeau de ale lor, fără să se sinchisească că erau opriți în mijlocul drumului. Stăteau tolăniți pe maldăre de covoare scumpe. Femeile purtau fuste largi, plisate, strident colorate, câte trei, patru una peste alta. Pe cap aveau basmale tivite cu mici monezi de aur. Copiii stăteau în pielea goală. Bărbații purtau șalvari cu brandenburguri - după tipicul turcesc, bulgăresc sau bosniac - cămăși albe curate și ilice brodate pe deasupra. Presupusul bulibașă ținea în mâini o splendidă narghilea, adevărat obiect de artă, pe care ducea, calm și rar, la gură. (...) Bulibașa alături, sigur pe priceperea lor, nu se amesteca deloc în treaba acestora.
Din fiecare furgonetă, venind de sub prelate, se auzea muzică grecească, când tânguitoare, când săltăreață, împrăștiată generos de benzile unor magnetofoane. (...) Într-un târziu, m-am apropiat și am întrebat dacă au nevoie de ceva. (...)
Au rămas foarte surprinși. Până și femeile au răsucit butoanele magnetofoanelor, curioase ca niște cumetre. Li se părea neobișnuit că un străin se interesează de soarta lor.
136 - Germany, Italy, French, American? m-a întrebat bulibașa într-o englezească pentru care l-am invidiat.
- Nu, domnule, suntem români, amuzat de gândul că puteam fi luat drept „trabantist american”. (...)
L-am rugat pe bulibașă să urce la volan și să întoarcă cheia de contact. (...) Motorul a pornit, a rulat câteva secunde și, după câteva scurte întreruperi, s-a oprit de tot.
- Se pare că defecțiunea este la curentul electric. Umblați la bujii, eventual înlocuiți-le sau numai curățiți-le bine. Controlați cablurile ce vin de la bobinele de inducție, i-am sfătuit pe cei tuciurii tineri, ginerii bulibașei.
(...) După un sfert de oră, ne-a apărut în față un larg circ muntos. La șase-șapte sute de metri altitudine, pe imensul Parnas se sprijină o terasă naturală. Sunt doupă masive alăturate, Parnas și Kiprnis, separate de o vale adâncă, Piscistos. În extremitatea văii strălucea un ochi de apă. Esse golful Itea. În acest cadru, se spune, a stabilit Zeus să nfie locul orașului Delfi. (...) Legenda grecilor antici explică cu amănunte cum zeul zeilor a lăsat să zboare doi mari vulturi. După ce au planat asupra regiunii, s-au avântat în direcții opuse. După câteva zile, pe cerul Parnasului au reapărut cei doi vulturi. În căutările lor, nu găsiseră alt loc potrivit.
137 De la anul 700 î.e.n., secole la rând Delfi a fost renumit datorită prezicerilor ce se făceau aici, încât se poate spune că viața politică din Grecia a fost mult influențată de sensurile pe care oamenii le distingeau în „vorbele” oracolului, care erau rostite „în doi peri”. Exista în Delfi un colț sălbatic înconjurat de stânci și o mare peșteră de unde ieșeau „aburii prevestitori”. Aburii ieșeau dintr-o mare prăpastie, împrejurul cărei s-a ridicat, încetul cu încetul, așezarea ce are și acum forma unui amfiteatru. Vârful Parnas, lăsând impresia că atinge cerul, umbrește localitatea. Nu cred că există în oraș multe străzi. Pot afirma că majoritatea lor sunt în pantă. Staționare a a trebuit să o fac asigurând roțile mașinii cu două mari pietroaie luate dintr-un șantier apropiat.
În schimbul a 100 de drahme, am pășit, eu și soția mea, să vedem ce a rămas din cetate. Știam că a fost zguduită de cutremure, că peste ea au căzut devastatoare stânci din masivul Phedriadelor, dar mai știam că cetatea - la care s-a oprit Alexandru Macedon ca să asculte glasul oracolului - a fost redată circuitului turistic prin munca de ani a arheologilor. Din șosea am intrat pe calea sacră. Pașii noștri au răsunat pe dalele care au rămas din epoca romană. Ne-am îndreptat spre ruinele care pot oferi o imagine despre ce a fost Delfi odinioară: orașul sacru, orașul oracolelor și al șarpelui Pyton, reședința celebrei Pythia, dar, mai ales, sanctuarul zeului luminii și al artelor, Apolo.
Am urcat în punctul cel mai înalt al localității de altădată și am privit la picioarele noastre adevăratul Delfi, muzeul contemporan. E reprezentat prin câteva relicve ce atrag milioane de excursioniști din întreaga lume. Iată stadionul unde se desfășurau jocurile atletice, iată ruinele clădării cu colonade, unde se păstra tezaurul Atenei, iată templul ridicat în memoria lui Miltiade, învingătorul de la Maraton, apoi Tolosul și marile blocuri de piatră rămase din templul zeului Apolo - construcție celebră care a rivalizat cu Parthenonul - templul zeiței Atena și locul izvorului Castaldei, renumitul șuvoi de apă în care se scăldau preotesele, înainte și după profețiile lor.
138 Aceste vestigii sunt completate cu cele din muzeul aflat la intrarea în oraș, pe șoseaua ce vine dinspre Atena. În acest loc, pe un perimetru restrâns, se găsesc, așezate în ordine, tezaurele scoase de sub pământ, începând de la 1892, de către arheologi francezi și greci.
139 Seara am dormit în apropiere de Livadia. (...)
În fața ochilor mi-au apărut cele patru mașini ale șatrei de țigani.
(...) La insistențele bulibașei ne-am așezat la masă.
(...) M-a dus la frigiderul de voiaj. Am văzut că este încărcat cu de toate. (..)
Am constatat că pe lângă fiecare mașină se găsea câte un cort. Televizorul de voiaj funcționa pe covoare pentru femei și copii. Bărbații ascultau melodiile grecești unduitoare emise pe benzile unui „Grundig”. (...)
Apropiindu-mă am dat pesteo mașină de spălat rufe din plastic. Era alimentată de bateriile mașinilor.
140 Știam că țiganii sunt focoși în dragoste. Că bătaia femeii este un apanaj al bărbaților bruneți, că înjurăturile și scandalurile izbucnesc din te miri ce, că mizeria în care trăiește o asemenea așezare este cruntă. Se poate să fie așa. Sau așa se va fi întâmplat odinioară. În ce mă privește, nu mai împărtășesc asemenea credință. Asta pentru că cele două ore petrecute noaptea, în mijlocul acelei șatre modern, m-a făcut să-mi schimb complet credința. Am văzut o familie unită, calmă, care beneficia de binefacerile civilizației, dar care nu vroia să renunțe total la modul de viață tradițional.
Asprovalta, recompensa și holera
141 Părăsisem în zori, într-o minunată dimineață de august a anului 1977, după douăzeci și cinci de zile de călătorie prin Grecia, vechea așezare Solunul, orașul Salonic, cu țărmul scăldat de valurile Mării Egee, cu Turnul Alb și cu statuia lui Alexandru cel Mare străjuind parcă fosta lui cetate de scaun. Trecusem de prima mare oglindă de apă a Eladei, lacul Volvi. (..) Termometrul de bord indica 41 de grade. (...) La orizont, prin „ceața” ce se degaja din asfaltul șoselei încins, se zărea o a doua mare pânză de apă, lacul Loutra. (...) Intenționam chiar să opresc pentru a mă răcori în apele sale, când iată salvarea: pe marginea drumului apărură umbrare de sub care țăranii greci ofereau trecătorilor pepeni verzi și galbeni.
La jumătatea distanței dintre Salonic și granița turcească, am întâlnit o pitorească localitate , o fâșie de pământ cu locuințe înșirate de-a lungul țărmului. Pe tăblița indicatoare am citit Asprovalta. (...)
142 (...) Am fost ajutați de un turist german care ne-a chemat alături de el, sub un măslin stufos.
(...) Am făcut baie în apa mării, am luat prânzul și am comentat până seara despre comunitatea campingului improvizat. Acesta era alcătuit din câțiva polonezi, un elveția, două familii de italieni, două de francezi, un belgian și refegistul de lângă noi. (...) Odată aflat lângă „lagărul” polonez, am întrebat-o pe o femeie:
- Ne părăsiți?
- Plecăm acasă. În Turcia s-a declanșat epidemia de holeră. Granița este închisă.
- Imposibil! am exclamat eu. Știu că francezii au sosit ieri din Turcia.
143 - Soțul meu s-a informat! a spus poloneza. (...)
Pe francezi i-am găsit pe plajă. Ne-au mărturisit: auziseră un zvon cu epidemia pe când ieșeau din Turcia, dar faptul le reținuse puțin atenția, deoarece fuseseră vaccinați antiholeric în țara natală, aveau și certificat.
(...) Am plecat amândoi [neamțul] spre centrul Asprovoltei, cu intenția să culegem informații de la poliție.
(...) În farmacie se afla un polițist. Farmacistul știa limba franceză. (...)
- Nu este nimic confirmat. Granița cu Turcia este liberă, dar sigur cea cu Bulgaria este închisă, mi-a tradus farmacistul răspunsul.
144 - Asta înseamnă să parcurg în plus 800 km, fiindcă sunt obligat să mă întorc prin Grecia. (...)
-Polițistul spune că, dacă reveniți în Grecia, nu ar strica să vă faceți câte o injecție antiholerică și să vă luați o dovadă. (...)
- Dacă așa stau lucrurile, mâine către prânz plecăm spre Turcia, hotărî federalul.
(...) Ca să ajungă la Bordeaux, [francezii] urmau să treacă prin Iugoslavia și Italia. (...)
145 (...) - Eu zic să mă prezint la poliție, să predau pașapoartele pentru ca să fie anunțat punctul de frontieră dintre Grecia și Iugoslavia. (...)
Ne-au povestit cum, ajunși la Salonic, după ce-au luat o înghețată la cafenea, când au vrut să plătească au constatat lipsa sacoșei cu bani.
Noi le-am explicat cum am găsit sacoșa.
146 (...) La frontiera cu Turcia, după ce am efectuat formalitățile, ne-am îndreptat spre punctul medical. (...)
- Organele polițienești din Grecia ne-au informat că în țara dumneavoastră s-ar fi declanșat o epidemie de holeră.
Sanitarul s-a adresat medicului:
- Auziți ce zvonuri circulă în Grecia!
Doctorul ni s-a adresat:
- Nu la noi este holeră, ci în Grecia. Eu nu vă fac nici o injecție. N-au decât să vă vaccineze grecii, dacă o să vă întoarceți prin țara lor.
(...) Am vizitat, câteva zile, Istanbulul și împrejurimile. Dar cu o nedumerire: există sau nu epidemie de holeră în Turcia? Răspunsul l-am aflat la întoarcere, la granița Bulgariei, unde ni s-a interzi să vizităm litoralul bulgăresc al Mării Negre.
147 Ni s-a fixat chiar o anumită rută pentru întoarcerea în România și un anumit timp pe care nu aveam dreptul să-l depășim.
141 Părăsisem în zori, într-o minunată dimineață de august a anului 1977, după douăzeci și cinci de zile de călătorie prin Grecia, vechea așezare Solunul, orașul Salonic, cu țărmul scăldat de valurile Mării Egee, cu Turnul Alb și cu statuia lui Alexandru cel Mare străjuind parcă fosta lui cetate de scaun. Trecusem de prima mare oglindă de apă a Eladei, lacul Volvi. (..) Termometrul de bord indica 41 de grade. (...) La orizont, prin „ceața” ce se degaja din asfaltul șoselei încins, se zărea o a doua mare pânză de apă, lacul Loutra. (...) Intenționam chiar să opresc pentru a mă răcori în apele sale, când iată salvarea: pe marginea drumului apărură umbrare de sub care țăranii greci ofereau trecătorilor pepeni verzi și galbeni.
La jumătatea distanței dintre Salonic și granița turcească, am întâlnit o pitorească localitate , o fâșie de pământ cu locuințe înșirate de-a lungul țărmului. Pe tăblița indicatoare am citit Asprovalta. (...)
142 (...) Am fost ajutați de un turist german care ne-a chemat alături de el, sub un măslin stufos.
(...) Am făcut baie în apa mării, am luat prânzul și am comentat până seara despre comunitatea campingului improvizat. Acesta era alcătuit din câțiva polonezi, un elveția, două familii de italieni, două de francezi, un belgian și refegistul de lângă noi. (...) Odată aflat lângă „lagărul” polonez, am întrebat-o pe o femeie:
- Ne părăsiți?
- Plecăm acasă. În Turcia s-a declanșat epidemia de holeră. Granița este închisă.
- Imposibil! am exclamat eu. Știu că francezii au sosit ieri din Turcia.
143 - Soțul meu s-a informat! a spus poloneza. (...)
Pe francezi i-am găsit pe plajă. Ne-au mărturisit: auziseră un zvon cu epidemia pe când ieșeau din Turcia, dar faptul le reținuse puțin atenția, deoarece fuseseră vaccinați antiholeric în țara natală, aveau și certificat.
(...) Am plecat amândoi [neamțul] spre centrul Asprovoltei, cu intenția să culegem informații de la poliție.
(...) În farmacie se afla un polițist. Farmacistul știa limba franceză. (...)
- Nu este nimic confirmat. Granița cu Turcia este liberă, dar sigur cea cu Bulgaria este închisă, mi-a tradus farmacistul răspunsul.
144 - Asta înseamnă să parcurg în plus 800 km, fiindcă sunt obligat să mă întorc prin Grecia. (...)
-Polițistul spune că, dacă reveniți în Grecia, nu ar strica să vă faceți câte o injecție antiholerică și să vă luați o dovadă. (...)
- Dacă așa stau lucrurile, mâine către prânz plecăm spre Turcia, hotărî federalul.
(...) Ca să ajungă la Bordeaux, [francezii] urmau să treacă prin Iugoslavia și Italia. (...)
145 (...) - Eu zic să mă prezint la poliție, să predau pașapoartele pentru ca să fie anunțat punctul de frontieră dintre Grecia și Iugoslavia. (...)
Ne-au povestit cum, ajunși la Salonic, după ce-au luat o înghețată la cafenea, când au vrut să plătească au constatat lipsa sacoșei cu bani.
Noi le-am explicat cum am găsit sacoșa.
146 (...) La frontiera cu Turcia, după ce am efectuat formalitățile, ne-am îndreptat spre punctul medical. (...)
- Organele polițienești din Grecia ne-au informat că în țara dumneavoastră s-ar fi declanșat o epidemie de holeră.
Sanitarul s-a adresat medicului:
- Auziți ce zvonuri circulă în Grecia!
Doctorul ni s-a adresat:
- Nu la noi este holeră, ci în Grecia. Eu nu vă fac nici o injecție. N-au decât să vă vaccineze grecii, dacă o să vă întoarceți prin țara lor.
(...) Am vizitat, câteva zile, Istanbulul și împrejurimile. Dar cu o nedumerire: există sau nu epidemie de holeră în Turcia? Răspunsul l-am aflat la întoarcere, la granița Bulgariei, unde ni s-a interzi să vizităm litoralul bulgăresc al Mării Negre.
147 Ni s-a fixat chiar o anumită rută pentru întoarcerea în România și un anumit timp pe care nu aveam dreptul să-l depășim.