Nicolae Murgu & Constantin Lazăr &
Mugur Isărescu, În zgomotul bursei, Albatros, București, 1982, 223 p.
Partea întâi: Bursele – mister, năzuințe, decepții
I.Scena și decorul bursei
1.Scormonind trecutul
3 (...) Grecii îmbogățesc la rândul lor istoria comerțului cu noi legi, unele dintre ele premergătoare creditului de mai târziu. Legile lui Solon, care permiteau camăta, au determinat crearea în Atena antică a unei profesiuni speciale a împrumutului cu dobândă prin banca „Trapeza”. Aceasta tezauriza monezile bancherilor vremii, cunoscuți ca trapeziști, de la numele băncii.
3 (...) Grecii îmbogățesc la rândul lor istoria comerțului cu noi legi, unele dintre ele premergătoare creditului de mai târziu. Legile lui Solon, care permiteau camăta, au determinat crearea în Atena antică a unei profesiuni speciale a împrumutului cu dobândă prin banca „Trapeza”. Aceasta tezauriza monezile bancherilor vremii, cunoscuți ca trapeziști, de la numele băncii.
II.Actorii bursei
2. Spectacolul bursei
6 (...) Se aseamănă din punct de vedere arhitectural cu un templu antic și poartă denumirea New York Stock Exchange – bursa de valori din New York.
6 (...) Se aseamănă din punct de vedere arhitectural cu un templu antic și poartă denumirea New York Stock Exchange – bursa de valori din New York.
4. Dinastia Rotschild
46 (...) Succesul acestei operațiuni îi asigură lui James [Rotschild] încrederea deplină a casei regale [Franța], care îi încredințează realizarea unui alt mare împrumut: 80 de milioane de franci pentru subvenționarea războiului de independență al Greciei împotriva Turciei.
46 (...) Succesul acestei operațiuni îi asigură lui James [Rotschild] încrederea deplină a casei regale [Franța], care îi încredințează realizarea unui alt mare împrumut: 80 de milioane de franci pentru subvenționarea războiului de independență al Greciei împotriva Turciei.
48 (...) Încă din 1836,
[Solomon Rotschild] se lansează în domeniul căilor ferate, obținând din partea
guvernului austriac dreptul de a construi o cale ferată între Viena și Bosnia.
Partea a doua: Bursele de
valori
III. Centrele financiare internaționale
5. Bursa din Paris
68 (...) În 1826 bursa s-a instalat într-o clădire special construită pentru acest scop, clădire a cărei arhitectură este inspirată după Templul lui Vespasian din Roma.
68 (...) În 1826 bursa s-a instalat într-o clădire special construită pentru acest scop, clădire a cărei arhitectură este inspirată după Templul lui Vespasian din Roma.
Partea a treia: Bursele
și piețele internaționale de mărfuri
VI. Metale neferoase
3.Patru simboluri: Cu,
Pb, Zn, Sn
109 (...) Romanii au folosit plumbul pe scară largă pentru conductele de apă, utilizare care s-a păstrat până în zilele noastre.
109 (...) Romanii au folosit plumbul pe scară largă pentru conductele de apă, utilizare care s-a păstrat până în zilele noastre.
4. Aur și argint
114 (...) Grecii antici îl extrăgeau din minele de la Laurium, iar mai târziu, romanii au fost cei care, socotindu-l un dar al pământului, i-au dat denumirea „argentum”, adică strălucitor. (...). Spre exemplu, războaiele punice între romani și cartaginezi au fost generate, printre altele, și de dorința stăpânirii bogatelor zăcăminte de argint din Spania.
(...) Această funcție [monetară] a fost conferită argintului tot de către romani în urmă cu 2.300 de ani.
116 (...) Numele latin al metalului galben „Aurum” de unde provine simbolul „Au” universal recunoscut în toate limbile pământului – este asociat cu numele Aurorei, la romani zeița dimineților însorite.
114 (...) Grecii antici îl extrăgeau din minele de la Laurium, iar mai târziu, romanii au fost cei care, socotindu-l un dar al pământului, i-au dat denumirea „argentum”, adică strălucitor. (...). Spre exemplu, războaiele punice între romani și cartaginezi au fost generate, printre altele, și de dorința stăpânirii bogatelor zăcăminte de argint din Spania.
(...) Această funcție [monetară] a fost conferită argintului tot de către romani în urmă cu 2.300 de ani.
116 (...) Numele latin al metalului galben „Aurum” de unde provine simbolul „Au” universal recunoscut în toate limbile pământului – este asociat cu numele Aurorei, la romani zeița dimineților însorite.
VII. Produse agricole și
alimentare
1.Pulsul se ia la Chicago
126 (...) Pe această stradă cu rezonanță istorică [La Salle/Chicago], singurele două clădiri cu înfățișare istorică – intrări cu coloane, ca în templele romane – sunt sediul central al bursei și cel al Băncii Federal de Rezerve.
126 (...) Pe această stradă cu rezonanță istorică [La Salle/Chicago], singurele două clădiri cu înfățișare istorică – intrări cu coloane, ca în templele romane – sunt sediul central al bursei și cel al Băncii Federal de Rezerve.
5. Ispita cafelei
cuprinde lumea
135 (...) Utilizarea licoarei negre se răspândește foarte repede în întregul bazin mediteraneean, în principal în Turcia, unde devine o băutură națională denumită Kava – de unde, se pare, și denumirea de cafea. (...)
Cafeaua, devenită apoi în Turcia o băutură căutată și ispititoare, putea fi sorbită, cu tot ritualul de rigoare, pe malurile Bosforului, în cafenele scunde și întunecoase ale negustorilor armeni, turci, greci și persani.
Cafeaua n-ar fi evadat, probabil, de pe malurile Cornului de Aur și n-ar fi înregistrat uriașa sa expansiune mondială, dacă într-o zi marele vizir Kupruli-pașa, deghizat în straie de negustor, n-ar fi intrat într-una din cafenelele Istanbulului. Întâmplarea a făcut ca acolo să se fi vorbit despre incapacitatea sa militară și despre războaiele scumpe pe care le pierdea cu regularitate. Înfuriat la culme, marele vizir a ordonat devastarea și închiderea tuturor cafenelelor de pe malurile Bosforului. Prigoniți de ienicerii marelui vizir, proprietarii cafenelelor s-au răspândit în întreaga lume, ducând cu ei invenția licorii aburinde.
În 1654, doi dintre negustorii exilați de Kupruli-pașa au deschis o cafenea modestă în portul Marsilia, destinată desigur nu localnicilor, ci marinarilor veniți din Levant. (...)
Între timp, misiunea diplomatică a lui Soliman Aga la curtea din Versailles a lui Ludovic XIV, Regele Soare, este încununată de succes într-o mare măsură și datorită „băuturii fermecate”, iar cafeaua adusă de diplomații Imperiului Otoman se răspândește ca o adevărată epidemie printre parizieni. Prima cafenea mai pretențioasă din Paris, având saloane rezervate nobililor și literaților, este înființată în 1686 de Procopio Cultelli, fost marinar sicilian care trăise la Istanbul și învățase toate tainele pe care le avea prăjitul, măcinatul și fiertul cafelei.
40 = Mircea Grigorescu, A doua ceașcă de cafea, „Lumea”, nr. 29, 16 iulie 1970.
138 (...) Cafeaua de Moko era singura acceptată de cafegii rafinați din Istanbul. (...)
Pe la 1600 producția de cafea de Moka devenise cu totul de neîndestulătoare, cu toate că era consumată în mai tot Imperiul Otoman.
139 (...) La Istanbul, cafeaua era prăjită în secret, în odăi închise, după un adevărat ritual religios, adăugându-se uleiuri aromate. Măcinatul era făcut în râșnițe bogat împodobite pe din afară, adevărate bijuterii. Operația era efectuată spre seară, cu cel mult o zi înainte de utilizare. De regulă, pentru a nu se pierde din aromă, măcinatul se făcea pe loc, în fața clienților, reglându-se cilindrii zdrobitori ai râșniței după preferințele băutorului: o cafea mai subțire (tip filtru) se obținea prin măcinarea boabelor în particule mai mari, pe când cea neagră și tare, concentrată și bună de savurat cu înghițituri mici, se obținea prin măcinare fină, până la pulverizare, a boabelor bine prăjite.
135 (...) Utilizarea licoarei negre se răspândește foarte repede în întregul bazin mediteraneean, în principal în Turcia, unde devine o băutură națională denumită Kava – de unde, se pare, și denumirea de cafea. (...)
Cafeaua, devenită apoi în Turcia o băutură căutată și ispititoare, putea fi sorbită, cu tot ritualul de rigoare, pe malurile Bosforului, în cafenele scunde și întunecoase ale negustorilor armeni, turci, greci și persani.
Cafeaua n-ar fi evadat, probabil, de pe malurile Cornului de Aur și n-ar fi înregistrat uriașa sa expansiune mondială, dacă într-o zi marele vizir Kupruli-pașa, deghizat în straie de negustor, n-ar fi intrat într-una din cafenelele Istanbulului. Întâmplarea a făcut ca acolo să se fi vorbit despre incapacitatea sa militară și despre războaiele scumpe pe care le pierdea cu regularitate. Înfuriat la culme, marele vizir a ordonat devastarea și închiderea tuturor cafenelelor de pe malurile Bosforului. Prigoniți de ienicerii marelui vizir, proprietarii cafenelelor s-au răspândit în întreaga lume, ducând cu ei invenția licorii aburinde.
În 1654, doi dintre negustorii exilați de Kupruli-pașa au deschis o cafenea modestă în portul Marsilia, destinată desigur nu localnicilor, ci marinarilor veniți din Levant. (...)
Între timp, misiunea diplomatică a lui Soliman Aga la curtea din Versailles a lui Ludovic XIV, Regele Soare, este încununată de succes într-o mare măsură și datorită „băuturii fermecate”, iar cafeaua adusă de diplomații Imperiului Otoman se răspândește ca o adevărată epidemie printre parizieni. Prima cafenea mai pretențioasă din Paris, având saloane rezervate nobililor și literaților, este înființată în 1686 de Procopio Cultelli, fost marinar sicilian care trăise la Istanbul și învățase toate tainele pe care le avea prăjitul, măcinatul și fiertul cafelei.
40 = Mircea Grigorescu, A doua ceașcă de cafea, „Lumea”, nr. 29, 16 iulie 1970.
138 (...) Cafeaua de Moko era singura acceptată de cafegii rafinați din Istanbul. (...)
Pe la 1600 producția de cafea de Moka devenise cu totul de neîndestulătoare, cu toate că era consumată în mai tot Imperiul Otoman.
139 (...) La Istanbul, cafeaua era prăjită în secret, în odăi închise, după un adevărat ritual religios, adăugându-se uleiuri aromate. Măcinatul era făcut în râșnițe bogat împodobite pe din afară, adevărate bijuterii. Operația era efectuată spre seară, cu cel mult o zi înainte de utilizare. De regulă, pentru a nu se pierde din aromă, măcinatul se făcea pe loc, în fața clienților, reglându-se cilindrii zdrobitori ai râșniței după preferințele băutorului: o cafea mai subțire (tip filtru) se obținea prin măcinarea boabelor în particule mai mari, pe când cea neagră și tare, concentrată și bună de savurat cu înghițituri mici, se obținea prin măcinare fină, până la pulverizare, a boabelor bine prăjite.
8. Două produse textile:
bumbacul și lâna
147 (...) Astfel, în prezent sunt cotate aproape 20 de sorturi de bumbac provenind din SUA, Brazilia, Turcia, Siria, Pakistan, Mexic, Peru, Sudan, Egipt, Columbia, Uniunea Sovietică.
148-149 (...) În afara acestor țări, un rol important în producția și mai ales în exportul mondial de bumbac îl joacă și unele țări în curs de dezvoltare: Mexic, Brazilia, Peru, India, Pakistan, Turcia, Egipt, Siria, Sudan ș. a.
147 (...) Astfel, în prezent sunt cotate aproape 20 de sorturi de bumbac provenind din SUA, Brazilia, Turcia, Siria, Pakistan, Mexic, Peru, Sudan, Egipt, Columbia, Uniunea Sovietică.
148-149 (...) În afara acestor țări, un rol important în producția și mai ales în exportul mondial de bumbac îl joacă și unele țări în curs de dezvoltare: Mexic, Brazilia, Peru, India, Pakistan, Turcia, Egipt, Siria, Sudan ș. a.
Partea a patra: Bursele în România
IX. Premisele apariției
burselor în țara noastră
1.Primele activități comerciale pe teritoriul românesc
168 (…) În secolele VII-IV î. e. n., odată cu dezvoltarea metalurgiei fierului și în general a culturii lor materiale, triburile geto-dace intră în contact cu lumea scitică, greacă și celtică.
169 Un rol aparte în dezvoltarea economico-socială a geto-dacilor îl are inițierea și creșterea rapidă a relațiilor economice cu lumea greacă.
Punctul de plecare al acestei perioade înfloritoare pentru comerțul românesc îl reprezintă apariția în secolul VII î. e. n., pe litoralul Mării Negre, a coloniilor grecești. Ionienii întemeiază Histria și Tomisul, dorienii orașul Callatis. Mai târziu, negustrii greci din aceste colonii pătrund mai adânc în teritoriul geto-dac, întemeind noi centre ca Axiopolis, lângă Cernavodă, sau cel recent descoperit lângă Albești. Principala îndeletnicire a coloniștilor greci fiind negoțul, întreaga dezvoltare a coloniilor respective a fost condiționată de relațiile cu populația autohtonă. De la populația getică achiziționau grâu, miere, ceară, piei, blănuri, oferind în schimb țesături fine, ceramic, obiecte de podoabă, vinuri. La scurt timp după înființare, cetățile grecești menționate cunosc o dezvoltare deosebită. Descoperirile arheologice pun în evidență bogăția orașelor grecești de pe țărmul românesc al Mării Negre, ceea ce demonstrează intensitatea remarcabilă a schimburilor comerciale cu populația geto-dacică înconjurătoare.
O nouă perioadă înfloritoare a comerțului se înregistrează după cucerirea Daciei de către Traian. (…) Aurul care îi atrăsese pe romani continua să fie extras, mai ales din munții Apuseni, sarea se extrăgea din numeroasele saline situate în Transilvania și Muntenia. Cunoaște, de asemenea, un avânt extragerea fierului, cuprului, calcarului, marmurei și chiar a păcurei. Aceste materii prime iau cele mai diverse drumuri ale Europei, ajungând chiar până dincolo de Mediterana, în Egipt(45).
45 = C. C. Giurescu & Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Albatros, București, 1975.
170 Perioada de prosperitate durează însă puțin, Dacia romană fiind așezată în drumul popoarelor migratoare. Războaiele succesive duse de împărații romani contra acestor popoare îi cinving în cele din urmă să părăsească Dacia, în a doua jumătate a secolului al III lea e. n. (…)
Principatele române, prin poziția lor geografică, așezate la încrucișarea drumurilor comerciale, erau locuri importante de tranziție pe unde își purtau mărfurile comercianții străini din Cracovia, Lemberg sau Constantinopol.
168 (…) În secolele VII-IV î. e. n., odată cu dezvoltarea metalurgiei fierului și în general a culturii lor materiale, triburile geto-dace intră în contact cu lumea scitică, greacă și celtică.
169 Un rol aparte în dezvoltarea economico-socială a geto-dacilor îl are inițierea și creșterea rapidă a relațiilor economice cu lumea greacă.
Punctul de plecare al acestei perioade înfloritoare pentru comerțul românesc îl reprezintă apariția în secolul VII î. e. n., pe litoralul Mării Negre, a coloniilor grecești. Ionienii întemeiază Histria și Tomisul, dorienii orașul Callatis. Mai târziu, negustrii greci din aceste colonii pătrund mai adânc în teritoriul geto-dac, întemeind noi centre ca Axiopolis, lângă Cernavodă, sau cel recent descoperit lângă Albești. Principala îndeletnicire a coloniștilor greci fiind negoțul, întreaga dezvoltare a coloniilor respective a fost condiționată de relațiile cu populația autohtonă. De la populația getică achiziționau grâu, miere, ceară, piei, blănuri, oferind în schimb țesături fine, ceramic, obiecte de podoabă, vinuri. La scurt timp după înființare, cetățile grecești menționate cunosc o dezvoltare deosebită. Descoperirile arheologice pun în evidență bogăția orașelor grecești de pe țărmul românesc al Mării Negre, ceea ce demonstrează intensitatea remarcabilă a schimburilor comerciale cu populația geto-dacică înconjurătoare.
O nouă perioadă înfloritoare a comerțului se înregistrează după cucerirea Daciei de către Traian. (…) Aurul care îi atrăsese pe romani continua să fie extras, mai ales din munții Apuseni, sarea se extrăgea din numeroasele saline situate în Transilvania și Muntenia. Cunoaște, de asemenea, un avânt extragerea fierului, cuprului, calcarului, marmurei și chiar a păcurei. Aceste materii prime iau cele mai diverse drumuri ale Europei, ajungând chiar până dincolo de Mediterana, în Egipt(45).
45 = C. C. Giurescu & Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri și până astăzi, Albatros, București, 1975.
170 Perioada de prosperitate durează însă puțin, Dacia romană fiind așezată în drumul popoarelor migratoare. Războaiele succesive duse de împărații romani contra acestor popoare îi cinving în cele din urmă să părăsească Dacia, în a doua jumătate a secolului al III lea e. n. (…)
Principatele române, prin poziția lor geografică, așezate la încrucișarea drumurilor comerciale, erau locuri importante de tranziție pe unde își purtau mărfurile comercianții străini din Cracovia, Lemberg sau Constantinopol.
2.Bâlciurile… forme embrionare ale bursei
171 (…) „(…) Târgurile acestea se numeau nedei – de la slavonescul nedelia (duminică) – și, după cum aceste nume ne indică, aveau loc duminica.” (46)
46 = Teodor Bădăreu, Despre burse și despre mijlocitori, Cartea Românească, București, 1926.
171 (…) „(…) Târgurile acestea se numeau nedei – de la slavonescul nedelia (duminică) – și, după cum aceste nume ne indică, aveau loc duminica.” (46)
46 = Teodor Bădăreu, Despre burse și despre mijlocitori, Cartea Românească, București, 1926.
4. Relațiile cu negustorii străini
173 (…) Dunărea și Marea Neagră facilitau comerțul cu Levantul.
175 (…) După pacea de la Cuciuc-Kainargi din 1775 [1774], Alexandru Ipsilante, pentru a încuraja comerțul peste Dunăre, înființează două centre comerciale la Zimnicea și Islaz, unde negustorii puteau schimba mărfuri de toate felurile.
(…) Mărfurile din Turcia și sudul Dunării veneau pe calea apei – pe Marea Neagră sau pe Dunăre.
173 (…) Dunărea și Marea Neagră facilitau comerțul cu Levantul.
175 (…) După pacea de la Cuciuc-Kainargi din 1775 [1774], Alexandru Ipsilante, pentru a încuraja comerțul peste Dunăre, înființează două centre comerciale la Zimnicea și Islaz, unde negustorii puteau schimba mărfuri de toate felurile.
(…) Mărfurile din Turcia și sudul Dunării veneau pe calea apei – pe Marea Neagră sau pe Dunăre.
5. Privilegiile acordate schimburilor comerciale
176 (…) Prin tratatul din 1510 încheiat de Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare, cu Sigismund, regale Poloniei, se dă voie negustorilor polonezi să facă comerț liber în Moldova, Muntenia și Turcia, iar comercianții moldoveni să facă comerț liber în Polonia și Lituania, cu obligația plății taxelor vamale convenite de părți.
176 (…) Prin tratatul din 1510 încheiat de Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare, cu Sigismund, regale Poloniei, se dă voie negustorilor polonezi să facă comerț liber în Moldova, Muntenia și Turcia, iar comercianții moldoveni să facă comerț liber în Polonia și Lituania, cu obligația plății taxelor vamale convenite de părți.
6. Mărfurile de schimb
177 (…) Din Turcia se importa piper, șofran, orez, lămâi, smochine, săpun, stafide, anason, tămâie, bumbac, mărfuri pentru care în secolul XV se plateau sume importante la un raport de transformare de 1 la 3 față de prețurile ce se practicau pe piețele furnizoare. Mai târziu, în secolul XVIII, paleta produselor importate din Turcia se mărește, la cele devenite tradiționale se adaugă untdelemn, cafea, migdale, arahide și altele.
(…) Din Levant, arată abatele Mably în lucrările sale despre drepturile statelor europene, se tranzitează prin Muntenia și Ardeal o serie de mărfuri de lux ca mătase, păr de capră și de cămilă, precum și bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale și multe alte articole de coloniale.
Din Breslau și Lipsca se aduceau de către negustorii bulgari și greci în Ardeal și Muntenia articole de galanterie, îmbrăcăminte, postavuri, coloranți, cosmetice și alte produse fine, din care o parte își continuau drumul până în Turcia după ce ni se plăteau cuvenite taxe de tranzit și depozitare.
(…)
În raportul lor din 27 aprilie 1792, Leveaux d Avul și Trautvetter, reprezentanți ai negustorilor silezieni pentru Țara Românească, Moldova și Turcia, arătau faptul că negustorii din Iași au cumpărat pe credit cantități importante de zahăr și piper, care au adus pagube mari negustorilor din Breslau și Lipsca. De asemenea, raportau despre invazia negustorilor greci, care cumpărau pentru export toate mărfurile din Breslau și Lipsca.
178 (…) * = Până în secolul XVII, toți cei care practicau acte de comerț se numeau negustori. În secolul XVIII se face distincția între comerțul cu „băcălii”, făcută de negustorii băcali, și comerțul făcut de negustorii de alte produse. Denumirea de bacal, devenit mai târziu băcan, provine de la cuvântul arab bakkal, vânzător de legume, produse colonial și alte produse de consum, introdus în limba noastră de negustorii turci.
177 (…) Din Turcia se importa piper, șofran, orez, lămâi, smochine, săpun, stafide, anason, tămâie, bumbac, mărfuri pentru care în secolul XV se plateau sume importante la un raport de transformare de 1 la 3 față de prețurile ce se practicau pe piețele furnizoare. Mai târziu, în secolul XVIII, paleta produselor importate din Turcia se mărește, la cele devenite tradiționale se adaugă untdelemn, cafea, migdale, arahide și altele.
(…) Din Levant, arată abatele Mably în lucrările sale despre drepturile statelor europene, se tranzitează prin Muntenia și Ardeal o serie de mărfuri de lux ca mătase, păr de capră și de cămilă, precum și bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale și multe alte articole de coloniale.
Din Breslau și Lipsca se aduceau de către negustorii bulgari și greci în Ardeal și Muntenia articole de galanterie, îmbrăcăminte, postavuri, coloranți, cosmetice și alte produse fine, din care o parte își continuau drumul până în Turcia după ce ni se plăteau cuvenite taxe de tranzit și depozitare.
(…)
În raportul lor din 27 aprilie 1792, Leveaux d Avul și Trautvetter, reprezentanți ai negustorilor silezieni pentru Țara Românească, Moldova și Turcia, arătau faptul că negustorii din Iași au cumpărat pe credit cantități importante de zahăr și piper, care au adus pagube mari negustorilor din Breslau și Lipsca. De asemenea, raportau despre invazia negustorilor greci, care cumpărau pentru export toate mărfurile din Breslau și Lipsca.
178 (…) * = Până în secolul XVII, toți cei care practicau acte de comerț se numeau negustori. În secolul XVIII se face distincția între comerțul cu „băcălii”, făcută de negustorii băcali, și comerțul făcut de negustorii de alte produse. Denumirea de bacal, devenit mai târziu băcan, provine de la cuvântul arab bakkal, vânzător de legume, produse colonial și alte produse de consum, introdus în limba noastră de negustorii turci.
7. Moneda de schimb
180 (…) De asemenea, se întâlnesc denumiri ca: lei zloți, lei potronici, lei taleri, lei bani nemțești, lei turcești. (…)
Multă vreme talerul a fost considerat ca făcând parte din „familia leului”, pentru faptul că cei mai mulți taleri aveau bătuți pe ei un leu, care se găsește chiar și pe talerul lui Despot, imitat desigur după cei din Apus.
181 (…) În imperiul turcesc, printre monedele aflate în circulație se găsea și talerul leu de argint denumit în turcește „arslangrșul”.
180 (…) De asemenea, se întâlnesc denumiri ca: lei zloți, lei potronici, lei taleri, lei bani nemțești, lei turcești. (…)
Multă vreme talerul a fost considerat ca făcând parte din „familia leului”, pentru faptul că cei mai mulți taleri aveau bătuți pe ei un leu, care se găsește chiar și pe talerul lui Despot, imitat desigur după cei din Apus.
181 (…) În imperiul turcesc, printre monedele aflate în circulație se găsea și talerul leu de argint denumit în turcește „arslangrșul”.
X. Bursele în România
1.Cafeneaua și strada, primele sedii ale bursei
184 După anul 1831, odată cu desființarea monopolului turcesc și proclamarea libertății comerciale externe, asistăm la o dezvoltare economică rapidă a țărilor române.
184 După anul 1831, odată cu desființarea monopolului turcesc și proclamarea libertății comerciale externe, asistăm la o dezvoltare economică rapidă a țărilor române.