Nicolae Dragoș & Mihai Stoian, Drumeț în calea lupilor, Eminescu, București, 1987, 479 p.
Răpirea
(33) (...)A adus pentru noi o cutie cu halva de Adrianopol.
(38) (...) „... În cămăși, cu picioarele goale și capul descoperit, ei fură mânați înaintea sultanului, ce privea de pe caicul său, a vizirului ucigaș, a curții, a mulțimii fără milă, la Iali Chioșc, Chioșcul Mării, aproape de serai.(...) Dar gâtul lui Constantin vodă se frânse de secure fără să se rotogolească și capul lui în țărâna înroșită de sângele tuturor copiilor. (..)”(36)
36 = Text de N. Iorga.
(33) (...)A adus pentru noi o cutie cu halva de Adrianopol.
(38) (...) „... În cămăși, cu picioarele goale și capul descoperit, ei fură mânați înaintea sultanului, ce privea de pe caicul său, a vizirului ucigaș, a curții, a mulțimii fără milă, la Iali Chioșc, Chioșcul Mării, aproape de serai.(...) Dar gâtul lui Constantin vodă se frânse de secure fără să se rotogolească și capul lui în țărâna înroșită de sângele tuturor copiilor. (..)”(36)
36 = Text de N. Iorga.
Preludiul
(64) 15 = Real. „A venit Horia Sima prin Banatul sârbesc, unde circula cum voia, cu concursul Gestapoului (în fapt Sima a părăsit capitala Germaniei la 5 mai 1940, rămânând o săptămână în Iugoslavia - în comuna Ofteca de lângă Belgrad - și, pe jos, trece frontiera prin punctul Lătmaș, împreună cu Nicolae Pătrașcu, în 17 spre 18 mai.) (...)” (Eugen Cristescu, succesorul lui Moruzov la conducerea SSI, declarație făcută în cadrul Procesului Marii Trădări Naționale).
(73) 26 = (...)Din capitala României, la 8 ian. 1940, pe o hârtie cu antetul Hotel Athenee Palace, pleacă o scrisoare pe care se menționează SECRET. Apoi: personal! Și destinatarul: Domnului ministru al Reichului, dr. Lammers, Cancelaria Reichului, Berlin W 8, Poss. Strasse 8. (...) Dacă Germania ar lăsa spă treacă această situație avantajoasă ar da psobilitate Rusiei să se înțeleagă cu România în spatele nostru (așa cum încearcă s-o facă englezii), ceea ce ar însemna excluderea Germaniei din Balcani. (...) A dv., Edit Coler.”
(87) (...)-Mă rog, avertismente și sfaturi primesc zilnic, mulțumesc. Mie îmi place, însă, să răspund tuturoror, cu vorbele ultimului bazileu(46) al Constantinopolului, Constantin XI Dragases, când a fost îndemnat să fugă din cetatea asediată: „Noi cu toții știm ce ne așteaptă în curând... Cum aș putea abandona poporul meu? Niciodată nu vă voi părăsi. Voi muri aici împreună cu voi”.
46 = Titlul oficial al împăratului bizantin.
(93) 57 = (...)În 1940, la începutul anului, A54 transmite Serviciului de Spionaj Cehoslovac, în refugiu la Londra, știrea că în România s-a constituit o misiune a Wehrmachtului: „(...) Canaris a vizitat România, după care a stabilit: (...)3.(...)În activitatea spionajului german în Balcani, România trebuie să devină o punte spre Turcia. (...)”.
(97) (...)- Verișorul Heinrich [Himmler] ar fi gata să ne pună ochii la dosar, numai să probăm astfel că suntem arieni.
-Mie nu vă de ce. Dv. [Canaris] însă, cu numele ca o insulă din Marea Egee...
-Așa, Frau Edit și d-ta?!... Porecla „Grecoteiul” mi-au inventat-o adversarii... sinceri să fim... externi, dar și interni...
(101) 73 = La Plenara VI a CC al PCR, din iunie 1939, în raport se arată: „(...)Încurajate de Hitler, guvernele Ungariei și Bulgariei au mobilizat la granițele țării, amenințând existența României. (...)”
(133) Quos Jupiter perdere vult prius dementat, zicea vechiul roman: Jupiter nebunește întâi pe acela pe care vrea să-l piardă.
(138) -E rom de Jamaica veritabil. Îl aduce Ali Kadri, tartorul insulei Ada Kaleh. A obținut porto-franco pentru insulă și s-a umplut de bani. Când a fost cutremurul ăla groaznic din Anatolia, a importat fără taxe vamale o grămadă de vagoane de geamuri și le-a exportat, tot fără taxe vamale, în Turcia. Pute de bani!
(213) (...)- (...)Albert Sarraut avea o fiică tânără de tot și foarte frumușică, pe care o adusese în Turcia pentru a-l ajuta să facă onorurile ambasadei sale. Cu prilejul unui bal dat de ambasadorul Franței, Kemal Ataturk dansa cu frumoasa d-ră Sarraut. La un moment dat, el l-a sărutat partenera pe gură. Ce putea să facă ambasadorul, amfitrion al șefului statului turc și, în același timp, tată jignit? A bătut din palme, a oprit orchestra și a strigat: „Toți domnii care dansează sunt invitați să-și sărute partenerele”. În felul acesta, gestul lui Kemal își pierdea orice importanță.
(214) (...) Savu [H. Sima], binevoitor și superior, către „Echipa Morții”:
- Să nu uitați nicio clipă că, acum, zeița Nemesis, zeița răzbunării, e cu ochii pe noi!.
(236) 167 = „(...)Deopotrivă grămăticilor bizantini, lui Tzetzes, Pselles, Chalcocondylas, cu care semăna, Profesorul era sclavul ambițiilor, al vanităților. (...)” (N. Carandino, 1979, De la o zi la alta)
(240) 171 = (...) „(...)Germania a încercat să pună capac evenimentelor din Balcani prin presiunea pe care a făcut-o în vederea cedării de către România a Transilvaniei... însă acest capac nu poate ascunde declanșarea focului în adâncime. (...)” (Postul de radio Ankara)
(260) (...) [Horațiu Savu] - (...)Vedeți camarazi: tot așa cum nu ne sperie moartea, fiindcă noi credem în viața viitoare, nu ne sperie nici cedările teritoriale, dacă prin asta se asigură viitorul României în frontul național-socialist european, dacă scăpăm astfel de pecetea balcanică și devenim europeni autentici, nu spoiți, ca până acum.
(293) -Tot un român, un transilvănean, Orban, a făcut tunurile mari care au dat peste cap Constantinopolul (193), spune Dobre.
193 = Real doar în parte. Orban, creatorul „tunului imperial” care a izbutit să prăbușească zidurile - până atunci invulnerabile - ale Constantinopolului, era transilvănean, chiar cronicarul scrie „dac de neam” (Laonic Chalcocondylas) sau Gh. Șincai: „totuși rău îmi pare că bombardamentul carele au făcut armele pe sama turcilor, când au luat Țarigradul, au fost un român, precum au fost”. În realitate, arată recent A. Decei, numele de Orban nu-i decât catolicul Urbanus, pe care românii nu l-au purtat nici în Transilvania. Pentrul tunul gigant capabil să lanseze un proiectil de 600 kg la 2 km depărtare, având o țeavă lungă de 8 m, buza groasă de peste 20 cm, circumferința țevii la chiulasă - 80 cm în partea dinainte - 2,5 m, în interiorul lui putând să intre doi oameni, Orban a fost răsplătit cu aur din belșug, apoi, după căderea Constantinopolului, Mahomed II l-a recompensat împroprietărindu-l (actul de împroprietărire s-a conservat).
(323) -Timpul trecut nu se întoarce niciodată, așa credea latinul.
(64) 15 = Real. „A venit Horia Sima prin Banatul sârbesc, unde circula cum voia, cu concursul Gestapoului (în fapt Sima a părăsit capitala Germaniei la 5 mai 1940, rămânând o săptămână în Iugoslavia - în comuna Ofteca de lângă Belgrad - și, pe jos, trece frontiera prin punctul Lătmaș, împreună cu Nicolae Pătrașcu, în 17 spre 18 mai.) (...)” (Eugen Cristescu, succesorul lui Moruzov la conducerea SSI, declarație făcută în cadrul Procesului Marii Trădări Naționale).
(73) 26 = (...)Din capitala României, la 8 ian. 1940, pe o hârtie cu antetul Hotel Athenee Palace, pleacă o scrisoare pe care se menționează SECRET. Apoi: personal! Și destinatarul: Domnului ministru al Reichului, dr. Lammers, Cancelaria Reichului, Berlin W 8, Poss. Strasse 8. (...) Dacă Germania ar lăsa spă treacă această situație avantajoasă ar da psobilitate Rusiei să se înțeleagă cu România în spatele nostru (așa cum încearcă s-o facă englezii), ceea ce ar însemna excluderea Germaniei din Balcani. (...) A dv., Edit Coler.”
(87) (...)-Mă rog, avertismente și sfaturi primesc zilnic, mulțumesc. Mie îmi place, însă, să răspund tuturoror, cu vorbele ultimului bazileu(46) al Constantinopolului, Constantin XI Dragases, când a fost îndemnat să fugă din cetatea asediată: „Noi cu toții știm ce ne așteaptă în curând... Cum aș putea abandona poporul meu? Niciodată nu vă voi părăsi. Voi muri aici împreună cu voi”.
46 = Titlul oficial al împăratului bizantin.
(93) 57 = (...)În 1940, la începutul anului, A54 transmite Serviciului de Spionaj Cehoslovac, în refugiu la Londra, știrea că în România s-a constituit o misiune a Wehrmachtului: „(...) Canaris a vizitat România, după care a stabilit: (...)3.(...)În activitatea spionajului german în Balcani, România trebuie să devină o punte spre Turcia. (...)”.
(97) (...)- Verișorul Heinrich [Himmler] ar fi gata să ne pună ochii la dosar, numai să probăm astfel că suntem arieni.
-Mie nu vă de ce. Dv. [Canaris] însă, cu numele ca o insulă din Marea Egee...
-Așa, Frau Edit și d-ta?!... Porecla „Grecoteiul” mi-au inventat-o adversarii... sinceri să fim... externi, dar și interni...
(101) 73 = La Plenara VI a CC al PCR, din iunie 1939, în raport se arată: „(...)Încurajate de Hitler, guvernele Ungariei și Bulgariei au mobilizat la granițele țării, amenințând existența României. (...)”
(133) Quos Jupiter perdere vult prius dementat, zicea vechiul roman: Jupiter nebunește întâi pe acela pe care vrea să-l piardă.
(138) -E rom de Jamaica veritabil. Îl aduce Ali Kadri, tartorul insulei Ada Kaleh. A obținut porto-franco pentru insulă și s-a umplut de bani. Când a fost cutremurul ăla groaznic din Anatolia, a importat fără taxe vamale o grămadă de vagoane de geamuri și le-a exportat, tot fără taxe vamale, în Turcia. Pute de bani!
(213) (...)- (...)Albert Sarraut avea o fiică tânără de tot și foarte frumușică, pe care o adusese în Turcia pentru a-l ajuta să facă onorurile ambasadei sale. Cu prilejul unui bal dat de ambasadorul Franței, Kemal Ataturk dansa cu frumoasa d-ră Sarraut. La un moment dat, el l-a sărutat partenera pe gură. Ce putea să facă ambasadorul, amfitrion al șefului statului turc și, în același timp, tată jignit? A bătut din palme, a oprit orchestra și a strigat: „Toți domnii care dansează sunt invitați să-și sărute partenerele”. În felul acesta, gestul lui Kemal își pierdea orice importanță.
(214) (...) Savu [H. Sima], binevoitor și superior, către „Echipa Morții”:
- Să nu uitați nicio clipă că, acum, zeița Nemesis, zeița răzbunării, e cu ochii pe noi!.
(236) 167 = „(...)Deopotrivă grămăticilor bizantini, lui Tzetzes, Pselles, Chalcocondylas, cu care semăna, Profesorul era sclavul ambițiilor, al vanităților. (...)” (N. Carandino, 1979, De la o zi la alta)
(240) 171 = (...) „(...)Germania a încercat să pună capac evenimentelor din Balcani prin presiunea pe care a făcut-o în vederea cedării de către România a Transilvaniei... însă acest capac nu poate ascunde declanșarea focului în adâncime. (...)” (Postul de radio Ankara)
(260) (...) [Horațiu Savu] - (...)Vedeți camarazi: tot așa cum nu ne sperie moartea, fiindcă noi credem în viața viitoare, nu ne sperie nici cedările teritoriale, dacă prin asta se asigură viitorul României în frontul național-socialist european, dacă scăpăm astfel de pecetea balcanică și devenim europeni autentici, nu spoiți, ca până acum.
(293) -Tot un român, un transilvănean, Orban, a făcut tunurile mari care au dat peste cap Constantinopolul (193), spune Dobre.
193 = Real doar în parte. Orban, creatorul „tunului imperial” care a izbutit să prăbușească zidurile - până atunci invulnerabile - ale Constantinopolului, era transilvănean, chiar cronicarul scrie „dac de neam” (Laonic Chalcocondylas) sau Gh. Șincai: „totuși rău îmi pare că bombardamentul carele au făcut armele pe sama turcilor, când au luat Țarigradul, au fost un român, precum au fost”. În realitate, arată recent A. Decei, numele de Orban nu-i decât catolicul Urbanus, pe care românii nu l-au purtat nici în Transilvania. Pentrul tunul gigant capabil să lanseze un proiectil de 600 kg la 2 km depărtare, având o țeavă lungă de 8 m, buza groasă de peste 20 cm, circumferința țevii la chiulasă - 80 cm în partea dinainte - 2,5 m, în interiorul lui putând să intre doi oameni, Orban a fost răsplătit cu aur din belșug, apoi, după căderea Constantinopolului, Mahomed II l-a recompensat împroprietărindu-l (actul de împroprietărire s-a conservat).
(323) -Timpul trecut nu se întoarce niciodată, așa credea latinul.
Procesul
(407) (...) Tudor Dobre - (...) Destinul nostru se leagă de destinul Europei, care nu-i decât fiica lui Agenor și a Telephassei, pe care însuși Zeus, captivat de frumusețea ei, a răpit-o prefăcându-se în taur alb și ademenind-o în culcușul său.
(407) (...) Tudor Dobre - (...) Destinul nostru se leagă de destinul Europei, care nu-i decât fiica lui Agenor și a Telephassei, pe care însuși Zeus, captivat de frumusețea ei, a răpit-o prefăcându-se în taur alb și ademenind-o în culcușul său.
Epilog
(433) „(...)În afară de spontaneitate, o altă însușire care caracterizează elocvența d-lui N. Iorga este elanul, temperamentul dionisiac și eruptiv, care aruncă vâlvătaie de lumină, care bubuie, care cutremură, așa că atunci când asiști la o cuvântare inspirată a d-lui Iorga, îți pare mai puțin că ești martor la un fenomen de natură literară, cât al un proces de natură cosmică. (...) Filozofii antichității spuneau că lumea se compune din patru elemente: foc, aer, apă, și pământ. Aceste patru elemente intră în compoziția fiecăruia dintre noi. Însă, pe când la cei mai mulți focul din alcătuirea lor este lumină de opaiț, apa o o baltă stagnantă, pământul pulbere uscată, iar aerul, miasmă, în componența lui Nicolae Iorga focul apare ca un fulger, aerul ca o vijelie, apa ca un torent năvalnic, pământul ca o țarină fecundă” (Ion Petrovici, 1931).
(449/451)„(...) (...); el s-a folosit, dar mult mai rar, de germană și italiană, dar putea recurge și la greaca modernă, ungară și limbile slave. Avea de timpuriu practica mijloacelor auxiliare ale cercetării istorice, cum ar fi paleografia și diplomatica aplicate în domeniile bizantin, slavon și latin. El se informa singur asupra istoriei țărilor Europei centrale și orientale, uneori prea rapid, dar din surse de primă mână. Informațiile priveau instituțiile, situația economică, artele, literele și folclorul, situația politică, diplomatică și militară. (...) Istoria națională, cultura națională, politica națională, totul l-a preocupat: ca istoric el a demonstrat tradiția eroică a latinilor din Orient; (...). (...)
E unul din meritele lui Iorga de a fi scos în evidență această interdependență a dezvoltărilor și transformărilor istorice din Europa de Sud-Est, de a fi îndreptat pe cercetătorii din țara sa către studiul comun al tuturor popoarelor și a grupelor naționale din aceste regiuni și de a le fi pus la dispoziție un mijloc de studiu și un exemplu. Numeroase sunt articolele sale în care vorbește de istoria relațiilor provinciilor românești cu națiunile învecinate - sârbi, bulgari, greci, (...). (...) Iorga tindea spre o istorie generală sau, cel puțin, spre una a Europei Orientale. În istoria sud-estului Europei, influențele îndepărtate au jucat un rol pe care Pompiliu Eliade îl subliniase în cărțile sale despre Influența franceză și formarea spațiului public în România. Iorga a insistat asupra importanței Pătrunderii ideilor Occidentului în sud-estul Europei (1924). (...)” (Mario Roques, cuvântare rostită la ședința din 6 dec. 1940, la Institut de France - Academie des inscriptions et belles-lettres).
(433) „(...)În afară de spontaneitate, o altă însușire care caracterizează elocvența d-lui N. Iorga este elanul, temperamentul dionisiac și eruptiv, care aruncă vâlvătaie de lumină, care bubuie, care cutremură, așa că atunci când asiști la o cuvântare inspirată a d-lui Iorga, îți pare mai puțin că ești martor la un fenomen de natură literară, cât al un proces de natură cosmică. (...) Filozofii antichității spuneau că lumea se compune din patru elemente: foc, aer, apă, și pământ. Aceste patru elemente intră în compoziția fiecăruia dintre noi. Însă, pe când la cei mai mulți focul din alcătuirea lor este lumină de opaiț, apa o o baltă stagnantă, pământul pulbere uscată, iar aerul, miasmă, în componența lui Nicolae Iorga focul apare ca un fulger, aerul ca o vijelie, apa ca un torent năvalnic, pământul ca o țarină fecundă” (Ion Petrovici, 1931).
(449/451)„(...) (...); el s-a folosit, dar mult mai rar, de germană și italiană, dar putea recurge și la greaca modernă, ungară și limbile slave. Avea de timpuriu practica mijloacelor auxiliare ale cercetării istorice, cum ar fi paleografia și diplomatica aplicate în domeniile bizantin, slavon și latin. El se informa singur asupra istoriei țărilor Europei centrale și orientale, uneori prea rapid, dar din surse de primă mână. Informațiile priveau instituțiile, situația economică, artele, literele și folclorul, situația politică, diplomatică și militară. (...) Istoria națională, cultura națională, politica națională, totul l-a preocupat: ca istoric el a demonstrat tradiția eroică a latinilor din Orient; (...). (...)
E unul din meritele lui Iorga de a fi scos în evidență această interdependență a dezvoltărilor și transformărilor istorice din Europa de Sud-Est, de a fi îndreptat pe cercetătorii din țara sa către studiul comun al tuturor popoarelor și a grupelor naționale din aceste regiuni și de a le fi pus la dispoziție un mijloc de studiu și un exemplu. Numeroase sunt articolele sale în care vorbește de istoria relațiilor provinciilor românești cu națiunile învecinate - sârbi, bulgari, greci, (...). (...) Iorga tindea spre o istorie generală sau, cel puțin, spre una a Europei Orientale. În istoria sud-estului Europei, influențele îndepărtate au jucat un rol pe care Pompiliu Eliade îl subliniase în cărțile sale despre Influența franceză și formarea spațiului public în România. Iorga a insistat asupra importanței Pătrunderii ideilor Occidentului în sud-estul Europei (1924). (...)” (Mario Roques, cuvântare rostită la ședința din 6 dec. 1940, la Institut de France - Academie des inscriptions et belles-lettres).