Tanczos Vilmos, A emigrat bezmetic... în Ungaria. Pe marginea unei călătorii colective, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994
Parcă până și refugiul ar
fi o sărbătoare
181 (...) Dar sărăcia
balcanică greu poate fi camuflată, mizeria ivindu-se și ici, și colo;
locurile mai greu accesibile sunt îngrozitor de murdare, sub scaune se rostogolesc
sticle goale de bere, iar de sub husele destrămate, trag cu ochiul bucăți de
burete.
Granițe culturale cu
turle de biserică
182 (...) „Cultura este
salvată de micile reflexe” – afirma Marai și eu nu pot să cred că șaptezeci
de ani de Balcani ar fi putut șterge din genele noastre reflexele apartenenței
la Apus.
Secuii eroico-ironici ai lui Tamasi
183 (...) În jurul celor din spatele autobuzului s-a
aciuiat un grup numeros și, lângă Oradea, radioul șoferului putea deja să
anunțe orice, optimismul era de nezdruncinat. – Na. Joszi, mâine iarăși luăm
cu asalt Serbia! – comenta cineva știrea referitoare la luptele
din Croația, dar în această invitație la băutură, nu atitudinea de „cine mi-s
eu” am descoperit-o, ci autoironia. De altfel, aici s-a făcut referire la un
proverb rar folosit, pe care îl cunoașteam întâmplător de la tata. În vara
anului 1914, în vremea însuflețirii ce însoțea trenurile militare
tezauriere, stând lângă o supă de cartofi, în care nici măcar brânză nu era, se
găsea în fața următoarei dileme: - Strecoar-o! N-o strecura! Totuși, strecoar-o,
să fie două feluri de mâncare caldă, să se sature Janos, că mâine luăm cu asalt
Serbia!
Sloganul „Stai,
stai numai, Serbie câinească!” nu le lipsea secuilor care trăiau cu supă de
cartofi visând America, la fel cum nu le lipsește nici noilor bezmetici
emigranți de la sfârșitul secolului.
Mitul decolorat al Ardealului
187 (...) Știu despre staționarea noastră din Piața
Lehel, de pe Corsoul dunărean, din Strada Vaci, din pasajele subterane, știu
despre comerțul cu forța de muncă a oamenilor din Piața Moscovei, despre
infinitele noastre milogeli, despre problemele în legătură cu cazarea, despre
abuzurile legate de pachetele cu ajutoare umanitare trimise în România, despre metodele
calificate drept balcanice din viața comercială – dar, înainte
de toate, știu despre portmoneele noastre goale, despre situațiile
delicate-neplăcute-incomode create de noi înșine. (...)
188 Nuanțând imaginea românului descrisă de tânărul
muncitor – un cunoscut de-al meu - am improvizat un întreg studiu despre spiritul
popular românesc, despre insensibilitatea culturilor balcanice față de
formele europene, despre existența mai directă a relațiilor interumane, despre
alteritatea formelor de comportament – dar nu prea am reușit să-l conving. Ba,
mai mult, în final, eu însumi a trebuit să recunosc că civilizația europeană, în
formele sale mai rafinate, mai sensibile, mai raționale, este, de fapt, lipsită
de orice apărare în fața răspândirii lipsei de pretenții tipic balcanică.
Balcanizarea
periclitează deja văzând cu ochii unele locuri din Budapesta. În Gara Keleti am
fost martorul ocular al unei scene, când, din spatele unui stand comercial, un
vânzător zdravăn a pus mâna pe un ciomag – gest însoțit de înjurături alese – și
a început să lovească un grup de patru-cinci zdrențăroși care, sosiți din nu se
știe ce țară, s-au raportat, bineînțeles, cu co cumpătare nu tocmai europeană, la
marfa expusă.
Despre țară, despre război, despre berea Dreher și
despre alunele sărate
190 Într-o seară, când la televizor se difuzau știri
despre luptele din zona sudică a Voivodinei, despre zecile de mii de
refugiați, despre mulțimea victimelor, prietenul meu budapestan a făcut următoarea
remarcă: - Vezi, în timp ce noi stăm aici comod în balansoar, bem bere, ronțăim
alune și flecărim, al o distanță de o oră, două de noi se distrug sate
ungurești. Pe cine interesează astăzi în Ungaria că localitatea Korog –
despre al cărei dialect Penavin Olga a editat in dicționar în trei
volume – s-a distrus, probabil, pentru totdeauna? – În timp ce răsfoiesc cu
oarecare duioșie volumele apărute între 1968-78 la Novisad,
știrile de la televizor mă înștiințează că a fost interzisă adunarea din 19
octombrie de la Lutița. (...)
În iunie am considerat drept exagerare
gazetărească și fugă după senzațional titlurile din presă, de genul
Croația mobilizează, pentru că nu mi-am putut imagina că în „bazarul”
iugoslav se va ajunge într-adevăr la lupte înarmate. Astăzi, războiul
civil a cauzat peste zece mii de morți, mai multe orașe istorice
din Croația se află în ruine, iar noi ne-am obișnuit cu războiul
care devastează în vecini. Nici măcar nu clipim din ochi la auzul veștii
că în armata federală numărul soldaților maghiari din Voivodina este cu
mult mai mare raportat al proporția de maghiari care trăiesc, de fapt, în
această zonă, nici când aflăm că sârbii îi obligă pe frații noștri
din Voivodina să lupte în punctele cele mai periculoase. (...) Eu nu m-aș
mira nici dacă maghiarii din Voivodina, cântând imnurile naționaliste
ale Marii Serbii și rostind lozincile „adevărurilor celei mai sfinte
istorii”, ar mărșălui spre câmpurile de luptă, unde apoi s-ar întâlni față
în față cu maghiarii din zona Mur, trimiși, la rândul lor, în bătălie
tot în numele unei sfinte idei naționale slave.
Familiaritate în cultură
191 (..) Știrile neliniștitoare în legătură cu războiul
din Voivodina, cu cazul Lutița, aici, evident, nu interesează pe nimeni,
muzica pisicească fiind colorată de hohotul râsetelor.
Miercurea Ciuc, 2-12 noiembrie 1991
(„Korunk”, 4/1992)
Tanczos Vilmos (1959) – folclorist, Cluj