Iosif Colcer & Viorel Măgureanu, File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru cultură Tulcea, 1998, 250 p., 21 cm, ISBN 973-0-00732-2
I.Din adânc de vremuri (I. C.)
(11) „Din etapa următoare însă, aceea a paleoliticului superior (40.000-10.000 î.e.n.), datează un mugure dentar provenit din peștera „La Adam”. Este atestat astfel așa-numitul „homo sapiens fossilis”, care confecționează unelte mai eficiente, aplicând tehnica „lamelară”, adică interpunând o bucată de lemn între bulgărele de piatră și percutor. În modul acesta s-au obținut răzuitoare sub formă de lame lungi, străpungătoare și chiar vârfuri de săgeți și diverse obiecte rezultate din prelucrarea osului (descoperirile de la Saligny – pe înălțimea „Dealul Turcului”, din cele două peșteri de pe valea Casimcei – menționate și pentru perioada anteioară, ca și la Seimenii Mari în apropierea Dunării, ori de pe terenul de lângă Mangalia).
Avem dovezile extinderii vânătoarei și pescuitului, ca și a trecerii treptate la cultivarea plantelor și domesticirea unor animale – porcul, câinele, calul.”
11-12 Stratul de locuire din peștera „La Adam”
atribuit epocii mezolitice (10.000-5.500 î.e.n.) relevă importante
progrese economice, însoțite de o mai bună organizare a ginților matriliniare și de
manifestări spirituale organizate concretizate, printre altele, în exigența cu
care se finisau obiectele litice. Este de presupus că și mezoliticii din Dobrogea arătau o mai mare grijă față de
morți,
amplasându-și
cimitirul în imediata apropiere a așezării – practică
atestată în alte areale mezolitice.
Epoca
neolitică ni se dezvăluie prin numeroase unelte de piatră șlefuită, ceramică,
urme de așezări și necropole, creații de artă plastică, găsite peste tot în Dobrogea. Strălucita cultură Hamangia, cu o mare durată în
timp (din mil. V î.e.n. până către
începutul mil II î.e.n.) ne-a dăruit
celebrele statuete „Gânditorul” și
„Femeia”, care și-ar găsi un loc de
cinste în oricare dintre marile muzee ale lumii. Ele impresionează prin finețea
execuției, dar mai ales prin pregnanța sensurilor simbolice. „Gânditorul” ne este înfățișat stând pe un scăunel, cu mâinile la tâmple, sprijinindu-și coatele pe
genunchi.. „Femeia”, surprinsă în
poziția „stând jos” își cuprinde cu mâinile genunchiul drept, ușor ridicat;
pântecul și șoldurile dezvoltate simbolizează fecunditatea, iar capul mic susținut de gâtul înalt, sugerează, ca și în cazul perechii
sale masculine, un moment de odihnă și cuget.
(12-13) Primele etape ale epocii fierului sunt
bogat ilustrate de creațiile traco-getice ale complexului arheologic Babadag
(sec. XI-VII î.e.n.). Așezările, situate pe înălțimi dominante, erau
întărite cu șanțuri și valuri de apărare și serveau adesea ca loc de refugiu.
Cercetările de la Cernavoda, Pietroșani, Beidaud, Babadag, Ciucurova,
Sabangia, Telița (Cilic) și din alte locuri au scos la iveală unelte
agricole, fusaiole din os și din lut, răzuitoare din colți de mistreț, cești cu
una sau două tortițe supraînălțate, străchini, vase de provizii. La Beidaud,
în punctul „Cetate”, a fost atestată o impresionantă continuitate de locuire,
de la sfârșitul epocii bronzului până în timpul stăpânirii romane (Gavrilă
Simion, Geneza civilizației geto-dace sec. VII-V î.e.n., „Symposia
Thracologica”, 7, Tulcea, 1989, pp. 216-221.)
13-14 În șiragul datelor de seamă din trecutul
Daciei se remarcă și întemeierea primelor orașe de pe teritoriul țării
noastre – Histria sec. VII î.e.n., Tomis și Callatis sec. VI
î.e.n. Ele au jucat un rol important în stimularea dezvoltarea civilizației
geto-dace din întreg spațiul carpato-danubiano-pontic. Grecii aduceau ceramică de lux, unellte și arme, vinuri și ulei
de măsline, obiecte de podoabă și alte mărfuri, procurînd în schimb pește,
grâne, miere, ceară, lemn și sclavi.
16-17 Importanța regatului său în epocă rezultă
și din inscripția dedicată sacerdotului Acornion din Dyonisopolis de către concitadinii
acestuia: „Și, în timpul din urmă, regele Burebista a ajuns cel dintâi și cel
mai mare rege din Tracia... Și fiind
trimis de regele Burebista ca sol la autocratul roman Gnaeus Pompeius, fiul lui G., și întîlnindu-se cu
acesta în părțile Macedoniei, lîngă Heracleea Lyncestis, nu numai că și-a
îndeplinit însărcinările ce le avea de la rege, dar a purtat și cele mai
frumoase negocieri în folosul patriei sale”. (Ion Andrieșescu, Arheologia și istoria veche a Daciei,
„Patru Conferințe”, ed. Cartea Românească, Buc., 1928, p. 27)”
(16) Pământul dintre Dunăre și Mare a intra sub stăpânirea Romei încă din vremea împăratului Augustus, cunoscând timp de peste șase secole înfloritoarea civilizație romană. La Tomis și-a trăit ultimii ani de viață (8-17) marele poet Publius Ovidius Naso. El a învățat limba geților în care a scris și versuri și ne-a lăsat informații importante despre locurile și oamenii pe care i-a cunoscut. Într-una din Scrisori (12 d. H.), ne transmite numele orașului Aegyssus: „Aproape de malul Istrului se află o veche cetate cu două nume/La care cu greu se poate pătrunde din cauza întăriturilor și locului unde este așezată/Dacă este să dăm crezare însiși locuitorilor ei/Caspios Aegyssus este cel care ar fi întemeiat-o și ar fi numit-o după numele său”.
(16-17) Romanii au împânzit Dobrogea cu cetăți, orașe, „villae rusticae” și alte așezări în care numeroși coloniști – militari, funcționari, veterani, negustori, meșteșugari, agricultori – trăind alături de vechii locuitori, și-au impus limba și modul de viață, realizând o durabilă operă de romanizare.
(...) Au fost construite drumuri de
interes economic și militar de-a lungul Dunării, litoralului
maritim și în interiorul provinciei. Principalul drum unea orașele Tropaeum Traiani cu Libida (Slava Rusă) – de unde avea
ramificații spre Tomis – capitala
administrativă și religioasă, în sec. II, spre Noviodunum – mare centru
militar vad de trecere spre nordul fluviului și spre Aegyssus. În orașe, canabae și alte așezări se înălțau clădiri importante, temple;
existau piețe civ., băi (thermae), instituții de instruire
școlară. Apele Dunării și Mării Negre legănau corăbiile care aduceau din
diversele părți ale imperiului mărfuri de tot felul: amfore grecești și ceramică romană, obiecte de artă etc.”
(17) O remarcabilă activitate se desfășura și în orașele grecești de pe litoral. Din Tomis, care s-a impus treptat ca „metropola Dobrogei”, ne-au rămas splendide creații de artă: Fortuna cu zeul Pontos, Șarpele Glykon, aedicula cu dublă reprezare a zeiței Nemesis, Asklepios, ca și cunoscutul mozaic (sec. IV) – pod. a unui mare edificiu de interes public. (A. Rădulescu & I. Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre și Marea Neagră, 1979, p. 147)”
(17-18) Se pare că soarta statului dac s-a decis în Dobrogea, prin înfrângerea lui Decebal și a aliaților săi în bătălia de la Adamclisi din iarna anilor 101-102. Cumplită bătălie, dacă avem în vedere că 3.800 de soldați romani au plătit cu viața victoria lui Traian! Împăratul a hotărât săparea numelor lor în piatră, pe un altar funerar, și a înveșnicit amintirea luptei în monumentul triumfal Tropaeum Traiani – cronică a evenimentului și act de naștere a poporului român.