George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982
George Arion -Ați scris un eseu frumos și sever despre Procopius din Caesareea, autorul unei istorii secrete, în care prezintă faptele altfel decît în istoria data la iveală. Deci Procopius a mințit? De ce nu-l absolviți? Împrejurările în care a scris l-au silit să adopte o mască. E de admirat că, pînă la urmă, nu a acceptat să scrie numai o versiune mincinoasă (care o fi acea?) și s-a simțit dator să spună și adevărul. Dar scriitorul uzează în chip necesar de cuvinte, și nu doar uneori, ci tot timpul. La el conflictul acesta nu există, căci el e omul cuvintelor: sincer sau demagog exclusiv, criteriul e interior.
Nicolae Manolescu - Istoria mincinoasă a lui Procopius este
un panegiric comandat de (și
închinat lui) Iustinian, același
care devine erou negativ în Istoria secretă. M-a deranjat la Procopius că are două fețe. Un
scriitor nu trebuie să aibă decît o singură față.
Nicolae Manolescu - Adică dacă un popor sau un individ pot fi vinovați față de
istorie? Tacit povestește despre
nebuniile lui Nero. Suetoniu spune că împăratul Caligula ar fi exclamat în setea lui de crime: „Oh,
de ce n-are poporul roman decât un singur gât?” Sunt Nero
și Caligula vinovați? Sunt romanii vinovați că au acceptat cu
lașitate tirania unor demenți? Tacit, în amărăciunea lui patetică, Suetoniu, în lapidaritatea lui, par a-i
învinovăți și pe unii pe alții. Dar ei sunt moraliști (mai ales Tacit)
ai istoriei.