Iman Mologani, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, clasa X, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,
în
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani &
Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii
dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University
Press, 2014
(102) Între veacurile XV și XIX, coloniștii tătari au
populat regiunea Bulgariei de est și litoralul Mării Negre,
extinzându-se până în nordul Dobrogei, atingând gurile de vărsare ale
celor trei brațe ale Deltei Dunării.
Diverși factori istorici au îndreptat pașii tătarilor spre Scythia
Minor. Unul ar fi cucerirea Varnei în 1444 de către sultanul
Baiazid (Murad II). Astfel, în Dobrogea au fost aduși tătari din nordul
Mării Negre dar și din părțile sudice ale Basarabiei. În acest fel, Dobrogea
este numită împreună cu sudul Bulgariei o raia turcească. De
menționat și controversa din rândul cercetătorilor cu privire la originea denumirii
Basarabia. N. Drăganu susține teoria conform căreia cuvântul „Basarabia” este
de origine cumană, această limbă fiind strămoșul limbii tătare
actuale. Sufixul „aba” ar însemna tată sau bunic. Semnificația cuvântului
„basar” este mai problematică, uni cercetători atribuindu-i sensul de
(103) stăpânitor, cel foarte bun, cel foarte sfânt. Populația formată aproape
doar din turci și tătari este susținută și de călătorii
care treceau prin zone. Foarte multe toponime din Dobrogea își au
originea în limba tătară: comunele Canara, Karamurat, Tuzla,
Topraisar, Hasancea, Kostence. Toate denumirile turcești și tătare au
fost înlocuite cu altele românești printr-un proiect de lege aprobat în 1920.
Anul 1612 (?) este marcat de trecerea călătorului Evlya Celebi.
Acesta descrie viața înfloritoare a tătarilor. Mangalia este
prezentată ca un oraș-port „frumos și înfloritor”. Geamia cu
mulți credincioși este unică în zonă. Este un centru comercial cu prăvălii,
cafenele, depozite portuare și o baie mică. La periferii se află culturile
agricole ale tătarilor, grădini și viță de vie. Un alt centru al comunităților
turco-tătare dobrogene este Babadag, înțesat cu clădiri impozante cu
etaj, saraie. Medgidia, un alt martor al ascensiunii vieții culturale a
tătarilor, avea case moderne acoperite cu șindrile și olane. Prăvălii și cafenele
animau centrul orașului, iar în dotarea acestuia se aflau șapte depozite ce
înmagazinau apa Dunării.
În 1850, revoluționarul pașoptist Ion Ionescu de la Brad a scris în
timpul exilului la Constantinopol lucrarea Excursion agricole dans la plaine
de la Dobroudja, în care atribuie Dobrogei supranumele „Țara
tătarilor”, în urma colonizării masive din 1828-1829. Conform
hărții etnografice întocmite de el, în 1850 pe teritoriul Dobrogei
existau 51 sate tătărești și
câteva mixte. După Războiul Crimeii a avut loc un alt val de colonizare.
În 1853, 22.584 de tătari s-au refugiat în Constanța, Medgidia și
Mangalia. În 1897, Grigore Dănescu publică, sub egida Societății
Geografice Române, Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului
Constanța. Această lucrare cuprinde și un studiu conform căruia numărul
tătarilor din Dobrogea se ridica la 34.726.
Inițial, tătarii locuiau în adăposturi sărăcăcioase, bordeie fără gard,
neîngrijite. Ulterior, au renunțat la locuințele caracteristice nomazilor și
și-au întemeiat gospodării.
Nicolae Iorga afirma că „Dobrogea este colțul nostru de Asie”.
(106) Opinia mea este că plaiurile dobrogene reprezintă cea mai „pestriță”
regiune a țării, tătarii conviețuind în armonie cu turcii, aromânii, grecii,
bulgarii, armenii, lipovenii, italienii și bineînțeles cu românii.
(...) Răspunsurile venite de la armeni și bulgari sunt: (....), respectiv: „Un tătar este inteligent,
muncitor, familist.” Turcul ne caracterizează astfel: „Tătar înseamnă luptător, arcaș. Se remarcă
prin inteligență nativă.” Iar aromânul și grecul vor spune:
„Recunoști cu ușurință un tătar de la depărtare după forma feței, după zâmbet.
Ceea ce apreciez eu la ei este inteligența și modul prietenesc de a comunica cu
alții.” Și: „Este de apreciat că, la fel ca și noi, reușiți să vă conservați
tradițiile și că vă asumați faptul că sunteți TĂTARI. Aveți curajul să spuneți
SUNT TĂTAR!”
Nuredin Ibram, Comunitatea musulmană
din Dobrogea, Ex Ponto, 2011
Din istoria tătarilor, 3 vol., 2010.
Gemil Tasin & Nagy Pienaru, Moștenirea
istorică a tătarilor, 2010.
Saim Osman Karahan, Dobruca – Kirimtatar agzi sozlugu, Ex Ponto,
2011.