Schisma Occidentală (1378-1417) (ERDEȘ &TULBURE 2010)

Tarciziu Erdeş şi Eusebiu Tulbure, Schisma Occidentală (1378-1417), INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC „SF. IOSIF”  (anul II - Istoria Bisericii), Iași, 2010

 

 

capitolul ii Schisma propriu-zisă

 

4. Succesiunea pe scaunul lui Petru

4.2.  Inocenţiu al VII-lea (1404-1406)

18 (...) La 1 septembrie 1406, după ce s-a întors la Roma, a ordonat o reorganizare a Universităţii La Sapienza, cu înfiinţarea catedrei de limba greacă, şi a primit în serviciul Curiei umanişti ca Leonardo Bruni şi Pietro Paolo Vergerio. Acest lucru ar fi putut fi un semn al schimbării novatoare în orizontul cultural al Bisericii, dar asemenea iniţiative rămâneau singurele note pozitive ale acestui papă.

4.3.  Grigore al XII-lea (1406-1415)

18 (...) Conclavul s-a reunit la 18 noiembrie 1406 şi, în data de 30 a aceleiaşi luni, a fost ales cardinalul veneţian Angelo Correr, patriarh latin de Constantinopol: a fost încoronat la 19 decembrie, sub numele de Grigore al XII-lea.

 

capitolul iii Încercări de refacere a unităţii

 

1. Conciliul ca şi cale de rezolvare a schismei

1.1.  Conciliul din Pisa

23 (...) La zece zile după aceea, cei 24 de cardinali au intrat în conclav şi, la 26 iunie, era ales în unanimitate ca papă arhiepiscopul de Milano, Pietro Filargis din Creta. Acesta a fost consacrat în catedrala din Pisa, la 7 iulie, luându-şi numele de Alexandru al V-lea.

1.2.  Conciliul din Konstanz

25 (...) Cu toate acestea, Grigore al XII-lea şi-a trimis ambasadorul la Konstanz, pe cardinalul Giovanni Dominici din Ragusa, şi a comunicat adunării că era gata să demisioneze dacă şi ceilalţi doi pontifi ar fi făcut la fel, cerând doar ca Ioan al XXIII-lea să nu mai conducă lucrările conciliului.