Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman (SEVERIN 1995)

Adrian Severin, Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman, Scripta, București, 1995, 414 p.

 

Despărțirea de Pigafeta – Octavian Știreanu

14 (...) Lacrimile dimineții are ca subtitlu Slăbiciunile guvernului Roman: izomorfismul, pe verticala termenilor, ni se par edificator. (...)

 

I.Punerea problemei

Adevărul ca datorie

de la adevărul puterii la puterea adevărului

19 (...) Țara noastră primise statutul de invitat special în Consiliul Europei și în urma unei prestații personale memorabile a primului-ministru desfășurate chiar în hemiciclul Adunării Parlamentare Europene. (...)

(...) Unele dintre ele țin, însă, trebuie să țină, și de slăbiciunile proprii ale acelui guvern, nu neapărat cu sensul de erori, ci de puncte vulnerabile, de călcâie ale lui Ahile prin care au pătruns săgețile unor Pariși ignoranți, meschini și iresponsabili, îndreptate de mâna nevăzută a unor zei retrograzi și răzbunători. (...)

 

 

II.Guvernarea: stil și caracter

 

Pașoptismul: lupta dintre partizanii lui „acum” și partizanii lui „mai încolo”

25 (...) Fostul președinte francez Raymond Poincare, ajuns pe meleagurile noastre într-un proces la începutul secolului, făcea observația cum că noi ne-am afla la porțile Orientului, unde totul este tratat cu ușurință. (...)

26 (...), atribuțiile primului ministru sintetizându-se doar în dreptul de orientare politică generală, precum și într-un drept de veto exprimabil cu hotărârile de adoptat în ședințele plenare ale executivului, (...).

 

Intelectualismul: de la totalitarism direct la democrație, prin acțiunea minții, iar nu prin acțiunea terorii

39 (...) Și dacă este adevărat că morala și dreptul nu au nici o șansă în fața forței brutale, primitive și nelegiuite, este încă mai adevărat că forța unită cu dreptul și morala constituie un triumvirat invincibil.

Alcătuirea unui asemenea triumvirat cere însă și ea suferințe, întrucât nimic nu se capătă fără o anumită plată. (...)

 

Istorismul: despre acvila care nu prinde muște și misiunea istorică a Miței Baston

48 (...) El [guvernul Roman] a văzut că România se află, la începutul ultimului deceniu al mileniului doi, într-un din ceasurile sale astrale, când poate nu numai să scape de pericolul rămânerii în afara istoriei – pericol care devenise iminent sub zodia totalitarismului comunist de tip stalinisto-ceaușist -, ci este în stare să devină cu adevărat performantă în concursul mondial din ce în ce mai dur, asumându-și rolul la care îi dă tot dreptul, de principal factor de stabilitate și prosperitate în extremul estic al Europei centrale, în regiunea balcanică și a Mării Negre, de loc al întâlnirilor fluxurilor economice legând Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific, de pavăză împotriva expansionismului asiatic rusesc. (...)

49 (...) Câte speranțe deștepta și câte frumoase previziuni inspira acea Românie care, în anul 1877-1878, înclina prin intervenția ei balanța în războiul ruso-turc, dând lovitura de grație bătrânului Imperiu Otoman, ori cea care, în anul 1913, punea capăt în mod energic războiului balcanic, stingând focul ce ar fi putut arunca în aer butoiul cu pulbere al Europei! (...)

 

Compromisul: despre diferența dintre ideal și optim

54 (...) Ungaria și Bulgaria cunoșteau mai degrabă reforme spontane și empirice, fie ele de natură cosmopolită, fie de inspirație tradițională, (...).

 

 

III. Jumătățile de măsură

 

Politica prețurilor

61 (...) [Darea de seamă a BNR 1993] „(...) Privită a posteriori, abordarea graduală a condus în fapt la un nivel actual al prețurilor mai ridicat decât dacă liberalizarea ar fi fost mai accelerată.”

 

Reforma agrară: „De la somnul rațiunii, la coșmarul națiunii”

98 (...) Știam că, spre deosebire de teritoriile locuite de vecinii noștri slavi, niciodată de-a lungul istoriei, cu excepției perioadei de dictatură comunistă, aici proprietatea colectivă asupra pământului nu fusese cunoscută. (...)

 

 

V. Politica națională

 

Națiune și naționalism: despre cei care iubesc prea mult țara spre a fi naționaliști

124 (...) Se poate invoca aici și dictonul latin Ubi bene ibi patria (Unde-i bine acolo e patria). Numai dacă maghiarilor, germanilor, sârbilor, ucrainenilor și celorlalți minoritari le este cu adevărat bine în România, numai atunci ei vor simți că aici este patria lor, o vor iubi și o vor apăra. (...)

125-126 (...) Căci, într-adevăr, românii nu au fost niciodată în istorie temători de ceea ce fac, de pildă, ungurii, ci de ceea ce face Ungaria, nu de ce aspirații au rușii, ci de ce aspirații are Rusia, nu de ce necazuri au bulgarii, ci de ce necazuri are Bulgaria.

126 (...), „Investițiile de capital străin trebuie oprite căci vor veni turcii sau nemții sau americanii și ne vor ocupa orașele!”, (...) – acestea și încă multe altele sunt tezele otrăvitoare ale naționalismului etnic.

127-128 (...) Cum acest din urmă document convenit între două regimuri dictatoriale – Germania nazistă și Rusia stalinistă – împotriva oricăror reguli de drept internațional era lovit de nulitate, iar consimțământul României la raptul  amintit era viciat  ca fiind dat sub imperiul violenței și, ca atare, la rândul său, nul, Guvernul român era în drept să solicite și să obțină o restitutio in integrum, adică o revenire la situația anterioară apariției actului anulat.

138 (...) Căci, întra-adevăr, în timp ce guvernul propriu-zis instruia în cancelaria sa pe trimișii săi Guvernului de la Chișinău spre a uniformiza structurile și formularistica administrativă, ori trimitea experți și consilieri în Basarabia spre a asista la uniformizarea noii legislații moldovenești cu cea românească, dădea dispoziții neoficiale ca persoanele de cetățenie „moldovenească” să fie cazate în hotelurile românești la tarife aplicabile cetățenilor români (oare când va descoperi și această „ilegalitate” vigilentul Corp de Control al Primului-Ministru Văcăroiu) ori intervenea cu discreție la Televiziunea Română pentru ca în cadrul buletinului meteorologic să apară în fiecare seară, alături de harta meteorologică a României și cea Republicii Moldova, sugerându-se uniunea dintre București, Craiova, Iași, Cluj, Constanța și... Chișinău (oare când se va dispune la acest simbol cu forță de sugestie și permanent memento?), Ministerul Afacerilor Externe se preocupa de finalizarea Tratatului de prietenie cu URSS și se grăbea să recunoască independența Republicii Moldova, stabilind cu aceasta relații diplomatice la nivel de ambasadă ca și când în cauză erau două țări străine. (...)

 

 

VI. Politica externă

 

O țară fără aliați: când nu știi unde vrei să ajungi, toate drumurile duc acolo

145 (...) Începând cu nefericitul Tratat de prietenie încheiat cu fosta URSS și terminând cu neinspirata tratare a Moldovei ca stat distinct, prin deschiderea unei ambasade la Chișinău, episoade între care se situează penibilele ezitări în problema războiului din Golf – când Ministerul de Externe a fost pe punctul de a-l convinge pe președintele Iliescu să ia poziție împotriva SUA și în favoarea lui Saddam Hussein, președintele Irakului, a cărui agresiune până și URSS-ul o denunțase – prudența imorală în condamnarea fermă a puciului de la Moscova – când același Minister de Externe propunea să fie trimisă o telegramă de felicitare lui Ianaev, liderul puciștilor – recunoașterea fără nici un fel de viziune regională a independenței Croației și Sloveniei  și multe altele, șirul gafelor monumentale săvârșite de România în plan internațional a fost neîntrerupt. (...)

146 (...) Așa stând lucrurile, de pildă, numai dacă România deține un loc de frunte în Peninsula Balcanică, în zona Mării Negre sau la gurile Dunării, ea poate căpăta o poziție-cheie pentru Europa și numai ca stat european important ea poate deveni atât un aliat esențial pentru SUA, cât și un punct de atracție pentru puterile Pacificului asiatic. De aici a izvorât splendidul proiect de integrare balcanică și transformarea României în factor de stabilitate politică și economică în Balcani, valorificându-se bunele relații tradiționale cu celelalte țări ale regiunii, din nefericire dezbinate de litigii tot atât de tradiționale; sau proiectul cooperării în zona Mării Negre, ambiționând să facă din dinamismul potențial al țărilor riverane un pol de interes internațional de natură a pune în valoare și poziția României, ca loc optim tranzit între zona respectivă și restul Europei; sau proiectul colaborării complexe între statele dunărene, menit a exploata avantajele amplasării României la unul din capetele noii artere fluviale transeuropene formată prin unirea Dunării cu Meinul și Rhinul.

147 După ce eforturile premierului Petre Roman de a reașeza pe baza principiilor de piață colaborarea economică între fostele țări europene membre ale CAER – în intenția de a se valorifica astfel avantajul relațiilor comerciale tradiționale – și a unei piețe comune deja constituite au eșuat din cauza refuzului celor mai multe dintre ele de a coopera într-o asemenea direcție, am lansat proiectul unei zone de liber schimb, dublată de o uniune de plăți, cu participarea statelor din Europa centrală și de est (România, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria și, eventual, Iugoslavia sau Bulgaria). (...)

Nu mai puțin interesantă a fost și ideea realizării unui Pact latin, care să constituie o formulă instituționalizată de cooperare între țările latine ale Europei și țările Americii Latine. (...) Facilitarea de către guvernul Roman a deschiderii, la București, a Casei Americii Latine a fost un pas într-o asemenea direcție. (...)

148 (...) Proiectul privind colaborarea în zona Mării Negre s-a realizat cu întârziere, România intrând în joc cu pași timizi, cu obiective imprecise, obținând puncte doar la „impresia artistică” și cedând rolul de inițiator, de factor determinant, altor țări din regiune. (...)

 

Quinta la două capete

150 (...) Lucrurile aveau să se „îndrepte” însă repede, întrucât „intrusul” [A. Năstase] se va dovedi rapid a fi sensibil la atențiile colaboratorilor [MAE] care îi vor organiza servicii de cabinet, publicitate și protocol de proporții bizantine și îi vor aranja un program pe cât de amplu, pe atât de sărac în conținut, de călătorii externe (după unele statistici, numărul zilele petrecute în străinătate de ministrul de externe în anul 1991 ar fi atins uluitoarea cifră de 272, cu un grad de eficiență aproape de zero). (...)

 

Tratatul cu URSS sau „păcatele primei iubiri”

158 (...) Potrivit lor [interviu A. Năstase, „România liberă”, 16 martie 1991], MAE român contempla „posibilitatea creării unei Uniuni centrale și de răsărit în zona est-europeană, care să fie un fel de pandant al Uniunii Europei Occidentale”(!!), aceasta și ca antidot împotriva a ceea ce se considera a fi „o sensibilitate (a URSS – n. n.), care ține, într-o anume măsură, de o anumită frustrare ce există, probabil, în unele grupuri de la Moscova, legată de pierderea Europei de Răsărit”.

159 Obiectivul MAE era, deci, nu mult trâmbițata integrare euro-atlantică – integrare ce constituia cu adevărat una din prioritățile guvernului român – ci reintegrarea României în spațiul ruso-asiatic, imperiul sovietic urmând a fi reconstituit sub forma unei Uniuni Centrale și de Răsărit, opusă Uniunii Europene, uniune ce ar fi trebuit să se limiteze la Europa occidentală. (...)

 

Falsa echidistanță: prietenul tuturor rămâne prietenul nimănui

170 (...) Într-adevăr, pentru români – popor dotat cu o inteligență și o capacitate de a imagina și improviza remarcabile – totul este posibil: este astfel posibil să fii în bune relații și cu Israelul și cu țările arabe, și cu Turcia și cu Grecia, și cu Serbia și cu Bosnia-Herțegovina, și cu China și cu URSS, și cu SUA și cu Vietnamul, exact atunci când ele se aflau sau se află în conflict ireconciliabil. (...)

171 (...) Cum mai ales în politică recunoștința e floare rară, „prieteniile de vreme rea” se înregistrează, în cel mai bun caz, în contul „creanțe platonice”, cont pe care, o dată cu trecerea timpului, îl citesc cu jenă iritantă și creditorii și debitorii... (...)

172 (...) Acest spațiu [Europa] își are sursele în poezia și filozofia greacă, în religia iudeo-creștină și în dreptul roman, iar caracteristica lui de bază este credința neștirbită, în libertate, lege și democrație. (...)

174 (...) Din păcate, disponibilitatea Germaniei nu a fost bine înțeleasă la timp, ca de altfel nici rolul Marii Britanii ar fi putut să-l joace la gurile Dunării sau ca releu în legăturile cu SUA. (...)

175 (...) Regretele pe care guvernele sau oamenii politici ai democrațiilor occidentale le exprimă astăzi în legătură cu tema de mai sus sunt platonice și în orice caz tardive. (...)

 

 

VII. Reacțiunea parlamentară

 

Parlamentarii: Dumnezeu, atunci când vrea să piardă pe cineva, mai întâi îi ia mințile

3. Cu garda jos – posibile remanieri, posibile demisii, posibile răsturnări, certe conflicte

26-28 februarie 1991

197 (...) Așa se face că terminarea dezbaterilor și votul final asupra raportului au fost amânate de președinții Camerelor, sine diae, executivul urmând să-și continue aplicarea programului pe propria răspundere, iar înlăturarea guvernului rămânând deschisă oricărei posibilități. (...)

Prima decadă a lunii martie 1991

199 (...) De altfel, în numai un an de zile, cei mai mulți dintre consilierii prezidențiali și parlamentarii care se alăturaseră guvernului cu ocazia Convenției Naționale din martie 1991, sub presiunea deputaților și senatorilor conservatori (ca vârf de lance în atacurile cele mai murdare la adresa așa-zișilor „foști comuniști de la Ștefan Gheorghiu” a fost folosit senatorul FSN Dan Iosif, astăzi consilier prezidențial PDSR), a diverselor instituții asociate mai mult sau mai puțin trecător prezidenției, a conflictelor personale ivite cu Petre Roman sau a propriilor lor neputințe, spaime și complexe au luat drumul Canossei prezidențiale și au acceptat să treacă sub „furcile caudine” instalate în dealul Cotrocenilor.

6. Într-un cazan sub presiune – „preparative” la legea privatizării

10    iunie 1991

A.Toate metodele

c)campania dușmănoasă de presă:

208 aproape întreaga mass-media (excepții notabile reprezentând cotidianul „Azi” și periodicul „Economistul” – în primul rând cea național-comunistă și alături de ea ziarul „Adevărul” – a lansat filipică după filipică împotriva „privatologului ” Severin ori a „Guvernului Roman-Severin” și a concepției sale despre privatizare (...);

7. „Aruncați reforma la coș!” – alte greve, alte comploturi, alte manipulări, alte diversiuni

1 iulie 1991

216 (...) Noua tactică este clară: decât să se mai opună pe față propriului Executiv (riscând să-și deconspire obiectivele, să-și piardă popularitatea și să fie prinși între cabinetul Roman, parlamentarii reformatori ai partidului de guvernământ și Opoziție, aceasta fiind susceptibilă în principiu să voteze în favoarea inițiativelor reformiste ale guvernului), conservatorii au preferat să ofere Opoziției „onoarea” luptei de avangardă, lăsând-o pe ea să dea atacul și rezervându-și rolul mai puțin vizibil, dar mult mai eficace, de cai troieni. (...)

11. Un septembrie negru - rebeliunea antiguvernamentală, invadarea Bucureștiului și ecoul lor parlamentar

25 septembrie 1991, ora 10,30

236 (...) Într-o scrisoare din 25 martie 1992, în capul căreia a scris motto-ul „Prieten îmi este Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”, dorind să combată acuzațiile lui Petre Ninosu, potrivit cărora Guvernul Roman ar fi plănuit și eu personal aș fi susținut să se utilizeze arme de foc împotriva „pașnicilor” demonstranți mineri, dl. Staicu reproduce următorul pasaj, înregistrat „la cald”: „(...)”. (...)

12. Politică generală – discursuri despre o demisie inexistentă

26 septembrie 1991 11, 30

240 Lucrările Senatului se reiau în plen, de această dată sub președinția domnului Alexandru Bârlădeanu, care începe crearea atmosferei prin a informa, pe un ton plin de dramatism, că... din cauza evenimentelor din București nu mai poate să meargă la Atena pentru sărbătorirea a 2500 de ani ai democrației ateniene. „Nu știu – oftează venerabilul senator – va fi foarte trist dacă am fi singurul parlament care nu este reprezentat la această sărbătoare.” (...)

 

Parlamentul – duhul dictaturii se poate ascunde în chiar templul democrației

255 (...) Profitând de euforia posttotalitară și de lipsa experienței politice a celor mai mulți dintre deputați și senatori, propulsați de Revoluție din condiția de iluștri anonimi în aceea de făuritori ai legilor cetății, orchestratorii subversiunii au indus parlamentarilor sentimentul grandorii, al importanței lor covârșitoare, de natură a-i face să se coalizeze oricând în jurul exponentului lor principal – președintele Camerei Deputaților sau al Senatului – împotriva persoanelor sau instituțiilor care nu le recunoșteau competența primordială. (...)

259 (...) În context, se observă că în timp ce dl. Bârlădeanu prefera stilul opunerii deschise și sistematice, susținută de demonstrații sofistice evidențiind măiestrie în utilizarea dialecticii tipic comuniste, dl. Marțian Dan era adeptul tărăgănărilor și diversiunilor procedurale, amintind obiceiurile vechii birocrații de partid. (...)

261 (...) Într-adevăr, printre presupușii „reformiști pro-Roman” erau înscriși: (...); Gheorghe Dumitrașcu, senator FDSN/PDSR de Constanța și purtător de cuvânt al aripii celei mai dure, mai demagogice și mai retrograde din FSN; (...).

262 (...) În atari împrejurări și reflectând revolta față de o atare atmosferă viciată, unul din liderii organizației FSN de Dolj, Nicolae Marinescu, era îndreptățit să lanseze următoarea filipică împotriva senatorului Vasile Văcaru la Convenția Națională a FSN din martie 1992, (...).

 

 

VIII. Relația cu mass-media

 

Libertatea Radio-Televiziunii – insuportabila povară a politicii ca spectacol

2. Autonomia televiziunii

295 (...) El însuși [Teodor Brateș] se distribuise într-un rol pe măsura conștiinței sale și a vocației pe care și-o resimțea de a contribui la răsturnarea regimului totalitar pentru care nu avea decât revoltă și dezgust, acumulate în destui ani de viață și în lungi ani de muncă sisifică la TVR. (...)

4. Accesul posturilor de televiziune străine – informații fără fard

303 (...) Era neîndoielnic, în această vizită [F. Mitterand 1991], semnul locului parte pe care România îl avea în strategia europeană a Franței, a dorinței celei din urmă de a-și face un aliat de nădejde la gurile Dunării, Marea Neagră și în proximitatea zonelor nevralgice ale încă pe atunci URSS, fostei Iugoslavii și Orientului Apropiat. (...)

5. Pentru un post de televiziune privat – rătăcire pe un teren minat

308 (..) În contextul în care relatează întâlnirile sale cu personalități marcante ale vieții politice internaționale (Andreas Papandreu – primul ministru al Greciei; Melina Mercouri – celebră cântăreață, luptătoare pentru drepturile omului și ministru, tot din Grecia; (...); Jelio Jelev – disident anticomunist și apoi președinte al Bulgariei; (...)) care i-au solicitat sprijin pentru campaniile lor publicitare – unii fiind acceptați, alții refuzați – Jacques Seguela mărturisește rezervele și prejudecățile cu care a primit să ia legătura directă cu premierul român. (...)

309 (...) O a doua autoinvitație la dejun, precum și solicitarea delicată a ceea ce pe la noi, la porțile Orientului, se numește bacșiș, constând într-o servietă elegantă și nou-nouță ce se afla pe biroul celui vizitat (dl. Unteanu nu avea în ce să-și transporte nenumăratele documente strânse pe drum – sic!) îl fac pe Seguela să refuze categoric invitația de a vizita România și de a se vedea – de data asta „de-adevăratelea” – cu premierul român. (...)

 

Politica de imagine – de la imaginea pe care ți-o hrănești la imaginea care te devorează

328 (...) Pentru Petre Roman, imaginea liderului erou copleșit de concepte, emițând din misterioase înălțimi olimpiene sentințe indiscutabile în toate privințele, ca și imaginea liderului tată de familie dojenindu-și mereu copiii, dându-le învățătură și pilde, precum șia acordându-le învățătură protecție desăvârșită și liniștitoare, erau contraindicate, întrucât îl plasau într-o postură neverosimilă. (...)

 

 

IX. Guvernul – orgolii și sacrificii

 

Echipa – psihologia de „premiant al clasei”

339 (...) „Psihologia premiantului clasei” a stat la originea denumirii bizantine a unei din funcțiile celei mai importante din Guvernul Roman și din întreaga perioadă a tranziției postcomuniste din România. De-a lungul timpului mulți s-au întrebat cum s-a ajuns la formula atât de complicată „ministru asistent al primului-ministru pentru reformă și relațiile cu parlamentul”. (...)

 

 

X. Nota de plată sau asumarea destinului

 

Sfârșitul – de la ultima sforțare la ultima slăbiciune

383 (...) „Puciștii” noștri, cu nostalgia despotismului oriental, s-ar fi risipit ca iepurii de îndată ce ar fi cu un tratament de fermitate. (...)

 

 

XI. Epilog: Speranța ca datorie – rătăcirea în deșert și căutarea speranței

 

397 (...) Într-un atare sens, în ultima ședință – cea de despărțire – a guvernului demisionar Roman (ședință transformată într-un adevărat cenaclu filozofico-literar, mărturie a remarcabilei ciudățenii spirituale a celei ce avea să fie denumită, pe drept cuvânt, „echipa de sacrificiu”), am rostit câteva versuri scrise de Friederich Nietzsche, care cred că sintetizează și sforțarea demiurgică și neputințele dramatice și resursele de speranță ale guvernării care se încheia cu toate strălucirile, slăbiciunile și misterele ei, cu toate cele înțeles și cele (încă) neînțelese: „Ruine de stele / din ele / eu am închegat o lume. / Lapte curge / în sufletele lor; însă, vai, / le e spiritul ca fierul”.

Positive experiences of autonomous regions as a source of inspiration for conflict resolution in Europe (CONSILIUL EUROPEI 2003)

 Doc. 9824

3 June 2003

Positive experiences of autonomous regions as a source of inspiration for conflict resolution in Europe

Report

Political Affairs Committee

Rapporteur: Mr Gross, Switzerland, Socialist Group

(...)

 

I.       Introduction

(...)

5.       Today, it seems that tensions in certain states that have been facing an internal political crisis for many years are being resolved with the aid of autonomy concepts. This appears to be the case in Cyprus or Sri Lanka.

(...)

9.       In the final section, we shall study the actual application of this experience in crisis regions, such as Kosovo (Serbia and Montenegro), Chechnya (Russia), Abkhazia (Georgia) and Transnistria (Moldova).

 

II.       Development of the concept of autonomy

10.       (....) In order to avoid any misunderstanding. it is important to state that our conception of autonomy does not in any way correspond to the use of the word in the past by authoritarian regimes like the Russian empire, the USSR or Yugoslavia. (....

(...)

17.       Territorial autonomy is no panacea as it does not resolve all problems. (...)

 

III.       Concept of autonomy and right to self-determination

c)       Defining the scope of autonomy

40.       Etymologically, the word autonomy is derived from the Greek auto (“self”), and nomos (“law”), so its primary meaning is the right to govern oneself and draft one’s own laws (ie, “self-rule”).

 

VIII.        Some thoughts on resolving certain current conflicts by introducing the concept of autonomy

193.       In the Europe of today, there are several regions that have been plagued by conflicts for many years, especially in the central and eastern European countries. This can partly be explained by the fundamental changes after the collapse of the Soviet Union and Yugoslavia.

194.       (...) In these regions, conflicts erupted in Nagorno-Karabakh, Abkhazia and South Ossetia as well as in the Russian Federation (in the Chechen Republic, in the northern Caucasus). the former Yugoslavia (Kosovo) and Moldova (Transnistria).

(...)

b)       Kosovo as part of Serbia and Montenegro

199.       The Kosovo issue is extremely difficult to resolve and Kosovo’s location in the heart of the Balkans only makes it more complicated. The two regions of Kosovo and Vojvodina enjoyed considerable autonomy until September 1990, when the new constitution of the Republic of Serbia was adopted and resulted in the abolition of their so-called “autonomy status”. The 1974 constitution of the Federation of Yugoslavia granted a “large degree of autonomy” to the autonomous socialist provinces” of Kosovo and Vojvodina. For example, these provinces had their own assembly, an executive council, a constitutional court and a supreme court and the public administration was placed under their supervision.

200.       The Parliamentary Assembly of the Council of Europe has commented on this conflict on several occasions. For example, in its Recommendation 1422 (1998), it stated that “the basis for the normalisation of the situation in Kosovo should be full and strict implementation of the United Nations Security Council Resolution 1244”. While urging international guarantees preventing any attempts to return to the status quo or to secede in its Recommendation 1384 (1998), it said that the political status of Kosovo had to be “based on a high level of autonomy within the Yugoslav federation (…) including a) the highest possible form of autonomy for Kosovo in the fields of law-making and the executive, the judiciary, public order, the economy, education and culture; b) respect for the rights of Serbs and other minorities living in Kosovo; and c) direct participation of Kosovo representatives in the federal institutions”.

201.       On this subject, the Venice Commission defined, in Doc. (076/1998 fry), the key areas and the executive and legislative responsibilities to be exercised by the competent bodies in Kosovo. These responsibilities include the organisation of political institutions and procedures of government (constitution, parliament, legal system), local and regional authorities, local and regional elections, the management of the public sector (transport, natural resources), education and cultural affairs (especially the media and relations between the religious communities) and financial issues (taxes and the budget).

202.       One way of resolving these tensions is to grant Kosovo special autonomy status. This status, which ought to be provided with international guarantees, would not call into question the territorial integrity and sovereignty of Serbia and Montenegro and would encourage respect for the rights of the minorities in both Serbia and Kosovo. In the light of the new situation with regard to Serbia and Montenegro, it seems possible that such a status could be granted, especially as there are many examples today of special autonomy status that could provide a stimulus for the relevant negotiations.

 

IX.       Conclusion

(...)

216.       For example, it seems that a solution to the Kosovo problem could be achieved by granting the region broad-based autonomy backed by transfrontalier co-operation agreements with the neighbouring Albanian-speaking communities. At the same time, Part III of the European Charter of Regional or Minority Languages, which deals with promoting the use of a language in education, in dealings with the judicial authorities, the administrative authorities etc, provides a way of reaching an agreement that could strike a balance with the linguistic rights of the Serb minority in Kosovo, as well as those of the minorities in Vojvodina.

(...)

 

 

APPENDIX

Doc. 8425
28 May 1999

Resolution of ethnic conflicts in Council of Europe member states

Motion for a resolution presented by Mr Atkinson and others

This motion has not been discussed in the Assembly and commits only the members who have signed it

.       The Assembly remains concerned that a number of ethnic conflicts in member states and special guest states remain unresolved although cease-fires have been in place for some years. These concern Abkhazia in Georgia, Trans-Dnestr in Moldova, Chechnya in Russia, the occupation of the self-proclaimed Turkish Republic of Northern Cyprus in Cyprus and Nagorno-Karabakh in Azerbaijan. In addition, of course, the situation in Kosovo is unlikely to lead to a voluntary acceptance of Serbian sovereignty.

(...)

Copilărie în haine funebre (NICOLĂESCU 2007)

Aurel Nicolăescu, Copilărie în haine funebre, Metafora, Constanța, 2007, 161 p.

 

Refugierea

8 (...) [Ghiulercoi/ Cadrilater] Și toți aceștia se împăcau și înțelegeau foarte bine cu unii cetățeni de alte nații, bulgari și turci din localitate. (...)

 

Cantonament

15 (...) Peste iarnă au început să mai ia și alți oameni, pentru că, ziceau ei: - Nu sunt ale noastre și sunt ale oamenilor care au plecat din Beidaud în Turcia sau Bulgaria. (...)

 

Colectivizarea agriculturii

123 (...) [Satul Vesel/Constanța] Dar, cel mai mult, a făcut impresie calul unui turc care a venit să participe și el la concurs. (...)

(...) În schimb, din instinct și din teamă, ca să nu pățesc și eu ca turcul și să cad de pe cal, neavând șa, cum de obicei se poartă la marile concursuri, (...).

125 (...) Era jumătate bulgar, jumătate român, din Cadrilater, ca și tata. (...) Apoi, când s-a făcut refugierea din Cadrilater, nea Donciu a venit și el la noi în Satul Vesel, considerându-se mai mult român din partea mamei. (...)

(...) Pentru că nea Donciu Cârjan mai avea un frate. Nea Costică Cârjan, care, încă de pe la vârsta de doisprezece ani s-a certat cu tatăl său bulgarul și a fugit de acasă în pădure, unde și-a făcut ucenicia pe lângă o ceată de haiduci, care, la vremea aceea, au fost foarte lăudați de comuniști pentru că luau de la cei  bogați și dădeau la cei săraci. (...)

(...) Când s-a făcut refugierea a rămas, de asemenea, neutru, pendulând însă, ca un bun specialist în subterfugiu, când într-o parte, când într-alta, peste granița dintre cele două țări. Ca să țină legătura, într-o parte cu locurile natale, unde și-a făcut copilăria și ucenicia de haiduc, și într-altă parte cu fratele său nea Donciu. De fiecare dată însă el nu trecea granița cu mâna goală.

126 (..) O vreme l-au tot hăituit și cei din Bulgaria și cei din România, până când l-au prins și l-au ținut închis două-trei zile, la miliția raională, cum era administrația la vremea aceea. (...)

127 (...) Apoi, un timp, nu a mai auzit nimeni de el, toată lumea crezând că a trecut iar în Bulgaria. (...)

128 (...) Era un vecin cu casa lui tata, de care ne despărțea doar șoseaua care trecea prin fața caselor noastre, pe nume Milcu. Tot cam bulgar și el. Dar așezat demult în zonă. (...)

131 (...) Dar nu acasă, ci, cu domiciliu forțat, pentru nu știu cât timp, în insula mare a Brăilei, unde la vremea aceea era o muncă ca de Sisif (cel care își căra mereu bolovanul în spate urcând pe munte). (...)

(...) Stă pe la Medgidia, ori pe la Constanța, la niște prieteni turci, care de Bairam își încearcă norocul și, în timpul jocului, nea Costică Haiducul mai și trișează de usucă pământul. (...)

133 (...) Apoi, sârba și alte dansuri perechi. Tangouri și geamparale. (...)

139 Dar nu spre apus, la Roma. Cum a fost cel [drumul] cu două mii de ani în urmă. (...)

Răzvan și Vidra (HASDEU 1867)

Bogdan P. Hasdeu, Răzvan și Vidra, 1867 - B. P. H., Scrieri literare, Minerva/Arcade, București, 1989, 360 p.

 

Cântul I Un rob pentru un galben

(202) (...) RĂZVAN (...) Dintre mii de țigănime, știut-am să învăț scrisoare, / Sârbească și românească, încât ajunsei de mic / În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic...

(215) (...) RĂZVAN Mai stați! De ce-i așa pripă? Turci, tătari sunteți voi oare / De săriți dintr-o năvală grabnic a ne spânzura?

 

Cântul III Nepoata lui Moțoc

(262) (...) VULPOI (...) căci, la urmă, la iernatic / Ne hodineam cum fac turcii: obicei îndemânatec!

(267)      (...)ISCOADA (...) Pe cele șapte biserici, pe cei patruzeci de sfinți, / Pe soborul din Nikeia cu trei sute de părinți,

(270)      (...) ISCOADA (...) Precum anume se scrie în sfântul Nomocanon, / Citește cap paisprezece soborul din Chalkedon, / Cap treizeci și trei sau patru sobor din Laodikia, / Asemenea capul două sobor din Antiohia...

 

Cântul IV Încă un pas

(285)„Pentru țigani s-au scris multe, ca să nu fie primiți, / Căci rușine Eteriei a fi cu țigani uniți / Căci luându-se Elada, de vor fi și ei ostași, / Vor cere cu tot cuvântul să fie și ei părtași” - Beldiman, Jalnica tragodie

(295)(...) SBIEREA Ieften; bani în țară nu-s; / Cu turcii, cu bir, cu dajdii, toți gălbinașii s-au dus...

(300)(...)HATMANUL (...) Dumneata ești leah acuma, căci patria ubi bene, / După cum zice latinul, și nu mai ești moldovean: / Poți să te bați cu Moldova fără a te numi viclean...

(306)(...) HATMANUL (...) Când întreaga firea voastră cu totul se depărtează / Din obiceiul acelor oameni ageri și vârtoși, / Pe care voi cu trufie ni-i arătați strămoși? / Râmlenii cei din vechime căutau fără-ncetare / Ca să scoață la lumină tot ce-i bun și tot ce-i mare, / Încât la plug și la sapă găseau adesea bărbați / Cu cari se fălește lumea: pe Catoni și Cincinați...

(308)(...) BAȘOTĂ (...) Suntem în luptă cu puterile păgâne, / Și, după câte se spune, o să mai vedem ca mâne / Că și leahul trece Nistrul turcului în ajutor.

Cântul V Mărirea

(316)      (...) TĂNASE (...) „Ioan vodă [cel Cumplit] să trăiască” și-l dete-n gheare păgâne... / Într-o clipă Lăpușnenaul, Tomșa, Despot și Ion / Fură sus și jos deodată

(320)      (...) RĂZVAN Nu-i timp de vorbe!... Pe când viteazul Mihai  / Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pân la plai, / În sângele de năpîrcă al urdiilor păgâne; 

(322)(...) TĂNASE Despot fu grec, (....)

RĂZVAN (....) Deocamdată, până atunce, nu ne temem de păgâni: / Ramazanul lor mai ține tocmai două săptămâni...

 

 

Scrieri literare (HASDEU 1989)

Bogdan P. Hasdeu, Scrieri literare, Minerva/Arcade, București, 1989, 360 p.

 

Viersul - „Columna lui Traian”, 11 aprilie 1872

(7) Homer cânta mânia divinului Ahile

Și Dante Tartarul cânta

 

Vornicul Iancu Moțoc - Baladă din secolul XVI / „Columna lui Traian”, 30 aprilie 1870

(20)(...) Vornicul fugi în Polonia, unde, însă, după stăruința Porții Otomane, piere decapitat în capitala Galiției. (...)

 

Ovidiu la gurile Dunării - Tristia, Lib. III, Eleg. 10 / „Columna lui Traian”, 15 august 1872

(22-25)

 

 

Ionașcu-Vodă (1574) - Baladă / „Din Moldova”, nr. 1, 1862

 

(27-8)„Robi să nu se facă! Nu voi să mă-ncurc!

Peară tot ce-i turc!”

Astfeli Ionașcu-Vodă poruncește.

Zbârnâie săgeata și funebru-i cânt

Acordat în vânt,

Șuieră prim carne și-apoi amuțește !

 

„Stați! Destulă treabă!” - țipă un ciocoi,

Stolnicul Moroi,

Aducând cu sine pe-un vizir sau pașă.

„Doamne! - către Voda zice umilit,

Focu-i potolit,

Să deschizi acuma și punga vrăjmașă!

 

Seraskirul ăsta, ca sã nu-1 omori,

O să-ți dea comori:

Gălbenași de aur parcă rupți din soare!...”

Domnul în urgie strigă: „Măi fârtați!

Dracului să-i dați

Turcul și ciocoiul pe-o spânzurătoare!”

 

Pe cand armașii p-amândoi în sus

Cioarelor i-au dus,

Zise Vodă către ceata-i voinicească:

„Cine vrea să scape țara de năcaz,

Fie bun viteaz

Și la banul naibei să nu se gândească!”

 

 

Dumnezeu - „Revista nouă”, decembrie 1894

(51) (...) Nu-i poezie rima. Homer și Anacreonte,

Virgil și Horațiu n-au stat a făuri

Pe „Tisa plânsu-mi-s-a...”, sonoare chițibușuri

Pe-o cârtiță menite s-o schimbe în elegfant. (...)

(52) (...) În mine-i infinitul!... Dar eu și hotentotul,

Un Cezar, un Platone, un Kant ș-un eschimos

Suntem aceeași viță: la cel mai crud sălbatec

S-ascunde-n cugetare ceva nemărginit.

 

[Domnița Voichița]

(62)         (...) Românii ce-s fiii une nații

coborâtoare din bărbații

viteji ai marelui Traian.

(66) Osmanul, ungurul, poleacul,

cu teamă, slava-i [Ștefan cel Mare] recunosc.

(67) În ea [Suceava] muntenii locuiră,

apoi s-au pripășit pe rând

din lumea-ntreagă toți fugarii

de-un slobod drum atrași:

litvanii, ungurii, tătarii,

muscali, bulgari, sârbi, leși și sași

și toți câți vânturați ca pleava

să vie prins-au obicei.

(71)         (...) Dar ce-a fost el pe aceste locuri

ce fapte mari a săvârșit,

cum, înfruntând Sublima Poartă

și-atâți bezmetici venetici,

tot el a Europei soartă

o hotăra, luptând, aici,

sub vânturile vremii toate

de care n-a putut fi zmuls!

 

Postfață - Paul Cornea

(340)În ultimele două strofe, Hasdeu își alegorizează condiția de creator cu superba trufie a unui titan înfrânt: (...).