Modest omagiu pentru omul, scriitorul, eseistul, jurnalistul și editorul Hans Bergel la 90 de ani!
(*26 iulie 1925 în Rosenau/Râșnov, România)
(…)
O primă
cunoștință, fugară, cu Hans Bergel, am avut-o la o întrunire a Asociației
Presei Libere, la München, în anturajul gazetarilor Vasile C. Dumitrescu
(Münchn) și Pamfil Șeicaru, sosit de la Madrid și apoi, în 1979(?) la sesiune
științifică, pe teme filozofice, organizată de Universitatea din München, și
avându-l ca invitat pe Constantin Noica, care și-a prezentat atunci traducerile
și exegeza sa asupra operei lui Platon.
La 25
octombrie 1979, în cadrul reuniunii româno-germane din München,(25-27 octombrie
1979), organizată în cadrul Zilelor Culturale Româno-Germane, la Haus der
Deutschen Ostens de Societatea Academică Română și de Südostdeutsche
Kulturwerk, pe temele „Imaginea germanilor la români“ și „Imaginea
românilor la germani“, Hans Bergel a prezentat conferința Das Bild der Rumänen in meinen literarischen
Arbeiten/Portretul românilor în lucrürile mele literare, urmărită cu căldură și interes de către noi.
(…) Dar, mai înainte de a încheia, rețin, între
altele, câteva sublinieri din discursul susținut la 16 aprilie 2000, în Sala
Senatului, cu prilejul decernării titlului de doctor honoris causa al
Universității din București, în care revine asupra temei „Întâlnirea mea cu
spiritualitatea română“. Citez:
„...;
modelându-se în ochii Fecioarei Maria din icoanele creștine răsăritene;
în fine, o muzică, în ale cărei creații importante se combină arhaismul
melopeelor sud-estice cu gestul avangardei occidentale — toate acestea
constituindu-se în caracteristici exclusive ale culturii românești.
Universul
acestei culturi naționale pendulează în vederea mea pe de o parte, între
liniștea implacabilă a locuitorilor rurali, marcați de credința bizantină,
introvertită, și, pe de altă parte, rafinamentul extrovertit dus până la
cinismul extrem al vitalelor sale componente intelectuale.
Cât de
imensă este varietatea spiritualității europene, mi s-a relevat mie, saxonului
transilvănean, pentru prima oară cunoscând interpertarea fenomenului „cultură“ a
românilor latini. Cu alta cuvinte: Faptul că limbajul spiritual
al continentului nostru este enorm de felurit, de la Grecia antică până
astăzi, l-am intuit pentru prima dată în viață în momentul, în care eu,
germanul, mi-am dat seama, cunoscându-i pe români, că există și alte ipostaze
europene ale lui homo ludens. (…)
Am
cunoscut ca eminente expresii ale culturii europene poeziile lui Bacovia,
Pillat sau Blaga, romanele lui Rebreanu sau nuvelele lui Slavici, portretele de
femei ale lui Grigorescu sau viziunile cromatice ale lui Țuculescu, acordurile
„Oratoriului Bizantin“ al lui Paul Constantinescu, misterul timbrului
Mariei Tănase, doinele și dansurile păstorești ale poporului român, „Miorița“
și „Meșterul Manole“.
Așadar nu m-a fascinat numai arta și
literatura română cu chemarea ei spre o gândire ageră și cu eleganta ei formă
latină. (…) Ele reprezintă părți integrante ale peisajelor europene, despre
care germanul fascinat de lumea latină Ferdinand Gregorovius afirma
odată că există peisaje care posedă magnetism istoric. În România, țara
dintre Orient și Occident, se interferează influențele și curentele
acestor două părți ale lumii noastre —o moștenire istorică străveche. România
trebuie să-și dovedească în continuare capacitatea sa de sinteză,
aceasta este formula ei de supraviețuire. (…)“/.../
(Hans Bergel, Întâlnirea mea cu spiritualitatea
română. Discurs cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa al
Universității din București. (Publicat sub titlul „Personalitatea mea este și
va rămâne marcată, până la sfârșitul vieții mele, de cultura acestor plaiuri“.
În: George Guțu, Doina Sandu (Hrsg.): „Zur Geschichte der Germanistik in
Rumänien (II). Der Bukarester Germanistiklehrstuhl“. Editura Universității din
București, Bukarest 2005, p. 281-284).
(…)
ANI
MULȚI ȘI FERICIȚI, SĂNĂTATE ȘI PUTERE DE MUNCĂ
CU TOATĂ BUCURIA IMPLINIRILOR DE
PÂNĂ ACUM ȘI A CELOR VIITOARE!
Ion
Dumitru, München