„Bietul Ioanide” (CĂLINESCU 1953)

George Călinescu, Bietul Ioanide, Cartea Românească, București, 1971 (1953), 789

I.
(10) Lângă unghiurile odăii, către acest perete, uși cu două batante, încununate cu un fronton grec foarte complicat, cu detalii, (...).
Pe o latură se afla o sofa lată și scundă (a lui Saferian), învelită cu un covor oriental, peretele respectiv fiind el însuși acoperit cu un șal turcesc bătând în nuanța tutunului uscat, (...).
(11) Pe o masă ședea trântită o râșniță turcească de cafea, cilindroidală, foarte ornamentată cu arabescuri. (...)
Ioanide e epicureu, Ioanide umblă după femei.
(14) -  (...) Neprimind de la nimeni comanda de a face un for roman, el [Ioanide] îl execută în ipsos.
(22) (....) că Ioanide este inapt pentru orice opinie pozitivă, un epicureu și un contemplativ.

II.
(49) O ediție din De arhitectura de Vitruviu, îmbrăcată în piele, se afla pe birou.

III.

(62) Strada Tritonilor nu amintește nici pe departe oceanul ori mitologia clasică, precum s-ar presupune din nume din nume, datorându-și probabil apelația unor primari mândri de ascendența noastră romană, deoarece ale străzilor de evocare antică (Sirenelor, Ciclopilor, Minotaurului, Numa Pompiliu, Decebal, Traian, Virgiliu etc) formează împreună cu ea o familie poetică.
(63) Avea 4 ferestre mari la stradă, împodobite fiecare cu câte un mic fronton grec de piatră. Locuința poseda două intrări, pe dreapta și pe stânga, întocmind fiecare câte o loggia pe coloane ionice, la care urcai pe câte o scară cu balustradă de piatră.
(64) Impresia generală era aceea a unui claustru oriental și de la începutul secolului XVIII.
(78) El [Ioanide] găsea că o livadă de pruni nu se acordă cu un templu grec, (...).
(79) (...) exprimă față de ceilalți speranța că vor mânca homeric.
(83) Întâia imagine a lui Ioanide când văzuse fetele fusese aceea a unui templu vechi, simplu și sever ca acela sicilian de la Segesta, dominând pașnic platoul cu fâneață în perspectiva crestelor sclipitoare ale munților.
(87) Ioanide puse mâna la întâmplare pe o  carte mică din vraf și desfăcând-o citi Pro Mysteriis Eleusinis (Lipsiae, 1745), lua alta, asemănătoare, de un german, tot în latinește, tratând De Poesi Orphica. (...) începu să-i scoată cărți din raft, ediții de autori greci și latini de la Renaștere încoace, (...).
(88) Hagienuș părea interesat de filologia clasică, într-o secțiune a rafturilor se zăreau (...), Thesaurus Linguae  Grecae de Henri Etienne.
(92) Avea să facă o aedicula albă și zveltă cu lanternă, cu o ușă de bronz, în fața căreia ar fi dus un mic drum de dale de piatră.

IV.
(108) Era o medalie reprezentând templul și statuia Junonei din insula Samos, al cărei nume se citea dedesubt (Samion).
(110) - Cum persistă unele nume aristocratice, vorba vine, fanariote! zise arhitectul. (...). De pildă, am făcut cunoștință cu unul Hangerliu, din familia celui tăiat de turci.
Există Moruzești, Mavrocordați, Calimachi, Cantacuzini, care se mișcă, trăiesc, apar când nu te gândești. De pildă, am făcut cunoștință cu unul Hangerliu, din familia celui tăiat de turci.
(113) Arhitectul străin citind pe de o parte în ochii lui Pomponescu o sentință oficială, fiind pe de altă parte plin de prejudecăți și ignorant în arhitectură sud-est europeană, emise părerea paternă că n-ar trebui stricat pitorescul „turc” al Bucureștilor prin decor parizian.
(114) Era un proiect în porțiuni și mai mult în manieră de gravură a Căii Victoriei, nu în stil occidental, ci în stil neogrec, în spiritul Greciei de la Ister, după limbajul lui Ioanide, care susținea  că, noi, fiind aproape de Grecia antică, trebuie să reluăm o anumită tradiție direct de la vatra ei.
(...)Fiecare întretăiere de străzi forma o mică piață circulară, (...), întrerupte de două mari statui ecvestre de bronz, care, în concepția lui Ioanide, trebuia să fie copii gigantice sau imitații după Alexandru cel Mare de Euthycrat și Amazoana călare de Strongylion, de la Muzeul național din Napoli, specimene de vigoare ale celor două sexe. Spre mijlocul străzii, peste drum de fostul Teatru Național, Ioanide plănuia o reinterpretare a propileelor ateniene, formând un soi de galerie, însă exclusiv din piatră.
(115) În două puncte exterioare s-ar fi aflat două foruri: forul Traian, circular, cu copia Columnei lui Traian și statuia uriașă a imperatorului într-o nișă, și forul rectangular al lui Decebal, cu reconstruirea Trofeului de la Adam-Klisi prin piesele originale, conținând o statuie grandioasă a lui Decebal la un punct de ieșire și un arc de triumf cu scene dacice, simplificare a arcului lui Constantin, la alt punct de ieșire. Ioanide vedea acest for în Piața Victoriei.

V.
(124) Ioanide pretindea că ne aflăm încă în era fanariotă prelungită,  indivizii nu vor altceva decât să parvină. Nemaiexistând boieriile și alte dregătorii sonore, (...).
(...)Voluptăților orientale s-au substituit altele: plăcerea de a citi, de a călători. Strămoșul lui Hagienuș vorbea poate turcește și mânca friganele cu migdale și scorțișoară.
(130) Pomponescu susținu că spiritul nostru e mai mult oriental („karaghiozlâc”, completă Suflețel), evident un umor de „karaghioz” („pehlivan”, adăugă Suflețel, iar la ureche spuse celor din jur ca să nu fie auzit de doamne: „pezevenghi”).
(...) Când Pomponescu tăcu, își exprimă și el [Saferian] opinia, zicând că orientalii sunt triști, mai mult poeți și moraliști decât spirite sarcastice.

VI.
(137) (...) a găsi un bun sculptor, care să-i facă statuia plastică a Venerei cu delfin din Muzeul național din Roma.

VIII.

(170) (...), Ioanide susținea că în orașul construit de el lumea va umbla vara cu costume simplificate, corespunzând veșmântului antic, (...).

X.

(201) Într-o rochie decoltată, abia prinsă de umeri, ce semăna cu un veșmânt grec, (...).

(209) - Ioanide este mehenghi, dădu Suflețel definiția situației, graeculus insidious!
(210) Ioanide se uită la el mai teribil decât Meduza la Perseu (...).

XI.
(211) Hagienuș, zis Regele Lear, era un om extraordinar de tabietliu, și denominația de „epicureu” i se potrivea în sensul exact al cuvântului, fiindcă-și justifica temperamentul printr-o filosofie adecvată, sprijinită numai pe antici, greci, latini și orientali. (...) Din Seneca, singurul dintre stoic pe care îl tolera Hagienuș, recita pe dinafară.
(219) - (...) Sufletul mortului fără groapă n-are liniște. Grecii, anticii, toți aveau credința asta.
(220) (...) un anunț pentru ziar: „Cavou monumental, în stilul epocii lui August, ...”.

XII.
(229) Arhitectul fu la început plăcut surprins de vigoarea corporală a Ioanei, având impresia că păcătuiește cu o statuie a Venerei.
(230) Arta spălatului și a drapării în antichitate mergea mână-n mână cu arta arhitectonică.
(...) Indolenta, într-o cămașă foarte decoltată, prinsă cu șireturi pe umeri, ca și rochia de seară, maiestuoasă ca statuia Pallas Athenei, (...).
(231) Ce-ar fi o statuie greacă de femeie cu veșmântul în cute întrerupte anarhic? Arta spălatului și a drapării în antichitate mergea mână-n mână cu arta arhitectonică.
(241) Oricum, gândi arhitectul nu fără a râde, scăpase ca prin minune de Scylla și Charibda.

XIII.
(253) - (...) Eu mă sperii de voința lui de a se supune biciului. De am fi în Sparta antică și am sta pe ideea de patrie, aș pricepe.

XIV.
(271) Trebuie adăugat că Aurora, cara uxor, nu corespundea în nici un fel numelui ei mitologic, fiind o fizionomie producând în primă recepție un șoc de râs.
(275) (...) se înarma cu bastonul încolăcit ca și caduceul cu șerpi al lui Hermes.
(276) Prestigiul capodoperei cauza lui Suflețel o comoție morală, fără raport cu valoarea muzicală, dar emoția era tot așa de convulsivă ca și față de Georgicele lui Virgil.
(...)„Oamenii cavernelor, striga el, barbari, care nu știu nici un hexametru din divinul Homer!”
(277) (...) Suflețel, în casa căruia la numite evenimente se ofereau festinuri din cele mai reușite, urmate de interpretări din Properțiu sau alt poet antic.

XV.
(300) - Pumnalul împrumutat de mine de la Carababă era un pumnal roman, un fel de gladiu scurt, (...).

XVII.
(341) - (...) Eu am filosofia lui Horațiu: nil admirari.
(348) Pentru Hangerliu franceza era, cu oricâte balcanisme, o limbă spontană, pe care își permitrea a o întoarce în toate chipurile.
(355) Îi fu cu neputință să nu înceapă subtil cu un extras din Aeneis, pe care voia să-l utilizeze ca o aluzie la „Italia imperială modernă” (vorbea Anchise): „Tu regere imperio populos, Romane memento. / Hae tibi erunt artes, pacique imponere morem, / Parcere subjectis, et debellare superbos.”

XVIII.
(381) („Cel mai desăvârșit retor, reflectă Ioanide, de aceea arhitectura lui e un baroc balcanic, bătând în flamboiant!”)

XIX.

(400) Însă Hangerliu fusese, oricât de efemer, domn și urmașii săi, intitulându-se prinți, intraseră în alianțe cu familii. domnitoare și cu aristocrația europeană.

XX.
(426) Ca și vechii greci, madam Ioanide condiționa integritatea umbrei de colectarea exactă și după toate datinile a părților trupului.

XXI.
(477) - Pe sufletul mamei voastre, nu sunt! se jura Hagienuș, familiarizat cu invocațiile tragediei grecești.

XXII.
(492)  - Atunci unde sigur, domnule Smărăndache?
- Eu cred că în jurul Mediteranei, în Grecia, Sicilia (care e posibil să se despartă de Italia), în Spania. Aci tradiția individualistă greco-latină e mai puternică.
(518) Se auzi că Suflețel ținea și el să meargă în străinătate, în Grecia sau în Sicilia, spre a întreprinde studii asupra unor filosofi citați de Diogene Laerțiu.
(519) - Eu nu sunt cinic, eu sunt epicurian. Dar aprob vorba lui Antisthene: „Cel mai mare bine e să nu te cunoască nimeni!”

XXIII.
(528) Luând ca exemplu catedrala în cruce simplă vizibilă, ca Sf. Paul din Londra sau Domul din Milano, Ioanide încrucișă pur și simplu două temple grecești, prevăzând în punctul de încrucișare o cupolă.

XXIV.
(567) Campania i se păru prea platonică, incapabilă a rade de la pământ biserica și palatul comunal.
(572) Inginerul constructor, mai puțin platonic, se supără și amenință cu încetarea serviciilor sale.
- (...) Și turcii au luat Sfânta Sofia și au făcut-o moschee. (...)
- Îi dați zor cu păgânitatea! Ați fost vreunul prin străinătate? Templele romane au fost prefăcute în biserici creștine, căci crucea sfințește.
(588) Gaittany (...) plecă, salutând din mașină pe Ioanid, turcește, cu mâna la frunte, buze și inimă.
(590) Vorbiseră despre el în lipsă și acum înghițeau totul repede, reluându-și hieratismul.
(599) Oamenii nu construiesc din instinct practic, ci pentru a-și semnala viitorului trecerea pe pământ. De aceea, anticii, mai puțin căutători de confort și cu un sentiment al infinitului, construiau colosal.

XXV.
(608) Multe decenii de calm împiedicaseră manifestarea spontană a vocației Hangerloaicăi, acum mirosul răzmeriței din aer, reînviind condițiile epocii fanariote, îi dezvăluia personalitatea comprimată.
(633) Spiritul meu vede numai statui și figuri ilustre: Catilina, Caesar, (...).

XXVIII.
(725) Ce importanță are dacă la construirea Colisseului arhitectul a primit sau nu toți banii. Monumentul e atât de impunător, încât arhitectul trebuie să fi fost însuși emoționat de opera lui și să fi uitat termenii tranzacției.
(729) Romanii cultivau albul și roșul de purpură, (...).
(734) Hagienuș veni cu un cap de grec cu barba plesnită într-o parte, remarcabil prin impresia de păr uns cu ulei pe care o făcea marmura; (...).
(...) Transportarea pieselor nu fu ușoară și Regele Lear justifică porecla de Ulysse.
(735) Ioana, impozantă ca o statuie greacă, (...).
(737) - Moirele nu iartă! sărea Suflețel. Tyche, zeița fericirii, și Agathodamon, Norocul, l-au abandonat.

XXX.
(782) La machine craque, adăugă conferențiarul și Suflețel traduse mitologic această idee:
- Atropos n-a tăiat bine firul!