Paul Roberts, Sfârșitul petrolului. În pragul unui dezastru, trad. Al. Macovei, Litera Internațional, București, 2008 (2004 eng.), 464 p.
Partea I O cursă liberă
1.Aprinzând focul
46 (...) Anticii îl întâlniseră, mai mult din
întâmplare, în izvoare naturale de petrol sau „fisuri” și-l folosiseră cu
moderație la călăfătuire, ca adeziv pentru comprese și arme. (Săgețile
incendiare erau o armă preferată în război, așa cum era și focul grecesc,
un lichid inflamabil care putea fi aruncat, prin intermediul unei catapulte, în
vasele și armatele inamice – prima armă de distrugere în masă din lume.)
3.Viitorul este atât de luminos...
121 (...) Pe scurt, „multe dintre aceste companii se
bazau pe un moment evrika – o descoperire inginerească
miraculoasă, iar acesta e un risc pe care are trebui să și-l asume doar
laboratoarele guvernamentale, nu companiile publice.”
Partea II Pe drumul către nicăieri
7.Marile companii petroliere sunt neliniștite
237 (...) În ciuda unor eforturi herculeene,
marile companii „poartă o luptă fără sorți de izbândă pentru a menține
creșterea rezervelor”, spune Herman Franssen, un analist al industriei
petrolului, din Washington.
8.Și acum, ceva
cu totul diferit
259 Anastios Melis nu este una dintre acele
persoane pe care le-ai descrie ca fiind nervoase și nici genul de om care să facă afirmații
extreme sau fanteziste. În ultimii treizeci de ani, savantul grec
specializat în biologia moleculară, înalt și cu o înfățișare pașnică, și-a
construit reputația studiind diferite modalități în care plantele verzi transformă
razele soarelui în energie chimică. Atunci când își oferă opinia profesională,
o face, de obicei, discret și precaut, printr-o conferință minuțios pregătită
sau prin ultima schiță a unei lucrări de cercetare. (...)
260 (...) Melis și-a început experimentele în 1997
și a fost repede uimit de rezultate. Intrând în laboratorul său [Universitatea
Berkeley California],
în acea dimineață de noiembrie [1999], a găsit atâta gaz în eprubete, încât a
fost sigur că nu putea fi vorba de hidrogen. (...) Numai după ce mai mulți
colegi au reprodus rezultatele a conștientizat Melis care erau, cu
adevărat, implicațiile acestor descoperiri: „E ca și cum aș fi dat de petrol.” Melis
a declarat, în fața numeroșilor reporteri invitați la conferința de presă din
Washington, în februarie 2000, că un iaz plin de alge ar putea produce
suficient hidrogen pentru a alimenta zece mașini cu pile de combustie. Privind spre
viitor, Melis vede vaste rețele de „bioreactoare” – tuburi de plastic
sigilate, pline de alge – generând destul hidrogen pentru a pune în funcțiune autovehiculele
și centralele electrice și pentru a alimenta, într-o bună zi, întreaga omenire.
Împreună cu niște asociați, a pus bazele unei companii, Melis Energy,
stabilindu-și ca țel scoaterea pe piață a Chlamydomonas reinhardtii până
în 2005.
Trei ani mai târziu entuziasmul lui Melis s-a mai
domolit într-o oarecare măsură. În ciuda faptului că, din anul 2000, el
și colegii săi au reușit să mărească de peste două ori producția de hidrogen a C.
reinhardtii, Melisc consideră că hidrogenul produs prin fotosinteză nu va
fi viabil din punct de vedere comercial decât atunci când producția algei va fi
mărită de încă douăzeci de ori. Cercetătorii au identificat trei căi care ar
putea aduce progrese remarcabile, însă Melis se așteaptă ca
vandabilitatea să fie atinsă de-abia peste un deceniu. Mai mult, chiar dacă
tehnologia stârnise interesul, reușind să atragă o finanțare modestă din partea
Departamentului American pentru Energie și chiar a DaimlerChrysler, marii
investitori de care era nevoie pentru a duce C. reinhardtii cu un nivel mai
sus, nu s-au grăbit să participe.
261 În ciuda entuziasmului stârnit inițial, compania
lui Melis, Melis Energy, a atras fonduri mai mici de un milion de dolari,
doar o fracțiune din cele 20 de milioane de dolari, necesare, în opinia
președintelui companiei, Stepjen Kurtzer, pentru a pune tehnologia pe drumul
cel bun. O parte a vinei pentru această situație o poartă neinspirata alegere a
momentului: Melis Energy a început să strângă fonduri în septembrie
2001; însă Kurtzer acuză și interesul scăzut de care se bucură energiile
alternative în Statele Unite. „Facem o groază de declarații formale, spune el,
dar singurul plan care se aplic în țara asta este <Hai să mai săpăm niște puțuri
de petrol>.”