Vor rămâne stigmatizați? (CSEKE 1990)

 

Cseke Peter, Vor rămâne stigmatizați? Dialog despre natura manipulării, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

Nivelul superior al libertății

295 Stelian Tănase – În zilele noastre mulți își pun mari speranțe în acele procese democratice care s-au declanșat de la Urali până la zidul berlinez. (...) România abia dacă va fi părtașa acestor procese, dacă noi înșine nu ajutăm la declanșarea lor. Nu putem aștepta ca soarta noastră să fie decisă la Moscova, Berlin, Belgrad, Varșovia, Budapesta sau Sofia.

 

 

(„Korunk”, 12/1990)

Cseke Peter (1945) – eseist, secretar „Korunk”,lector Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj

Instituțiile autonomiei minorităților (SCHLETT 1992)

 

Schlett Istvan, Instituțiile autonomiei minorităților, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

279 (...) [Kemeny Zsigmond, Agilitatea preelectorală și remediile sale] „(...) Să fie satisfăcută omenirea și glasul sângelui: este acel arc al lui Ulise care nu va putea fi încordat niciodată de întreaga putere animalică a mulțimii crude”.

 

(„Korunk”, 6/1992)

Schlett Istvan (1939) – politolog, profesor universitar, Budapesta

Cetatea (JOSZA 1992)

 

Josza Istvan, Cetatea, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

260 (...) Aniversarea a 600 de ani de la sanctificarea regelui Ladislau și a 300 de ani de la eliberarea de sub jugul turcesc au fost marcate a de ample programe desfășurate în comun, evenimente teatrale, slujbe ecumenice, festivități comemorative istorice – diversitatea acestora garantând evitarea uitării de sine în trecut, precum și îngrădirea și limitarea, pericole garantate de specificitatea unor astfel de ocazii.

 

 

(„Korunk”, 8/1992)

Josza Istvan (1964) – estetician, redactor „Korunk”, Cluj

Spre PanEuropa (LSAZLO 1992)

 

Laszlo Ferenc, Spre PanEuropa, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

256 (...) Este vorba de un imperiu din care, alături de Rusia, Bielorusia și Ucraina, fac parte Estonia, Letonia și Lituania, la fel și insulele Sahalin, infinitul Siberiei, pământurile turkmenilor, uzbecilor, kirghzilor, tadjicilor și județele istorice, dintre Prut și Nistru, ale Moldovei, imperiu care în Asia a garantat colonizarea Mongoliei, în Europa de Est a Bulgariei, României și Ungariei, a tinerei alianțe de stat a Cehiei și Moraviei, precum și as Slovaciei, denumită Cehoslovacia, a Poloniei și a regiunilor estice ale Germaniei (era d temut că expansiunea în Europa a gândului de colonizare va atinge și Viena!); un astfel de imperiu nu putea fi întreținut decât prin asuprirea nemiloasă propriilor săi locuitori, prin exterminarea lor parțială, prin desconsiderarea completă a omului de către stat, prin prețul celui mai barbar terorism.

258 (...) Moștenirea comună a europenilor – ca o mare națiune culturală cu multe fațete – este înțelepciunea elenă, dreptul roman și credința creștină.

 

(„Korunk”, 6/1992)

Laszlo Ferenc (1937) – muzicolog, profesor universitar Institutul de Muzică „G. Dima”, Cluj

Complexul atomic (GOLDSCHMIDT 1981)

 

Bernard Goldschmidt, Complexul atomic. O istorie politică a energiei nucleare, trad. R. Chiculescu & V. Goian (Paris, 1981), Editura Politică, București, 1985, 395 p.

 

 

Partea întâi: Explozia

 

Actul al doilea: Clubul 1945-1964

2.Pierderea monopolului

Decizia britanică

83 (...) În februarie 1947, cu 21 de ani înainte de semnarea Tratatului de neproliferare, cinci țări au fost primele care au renunțat la posedarea, producerea și testarea armelor atomice. Este adevărat că nu a fost vorba de o renunțare voluntară, ea fiind o condiție pusă de Aliați ca parte la tratatele de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Bulgaria.

 

4.Franța, Europa și Alianța Atlantică

Acordurile americane de apărare atomică

123 (...) Același sistem complicat de control „cu încuietoare dublă” urma să fie aplicat armelor strategice desfășurate în Marea Britanie, Italia și Turcia, singurele țări care în 1959 au consimțit să permită baze de lansare pentru rachete americane cu rază medie de acțiune de tipul „Thor” și „Jupiter”.

Criza rachetelor

124 (...) Criza a izbucnit la 15 octombrie 1962, când, zburând deasupra Cubei, un avion spion american de mare altitudinea descoperit șantierul unei rampe de lansare pentru rachete cu rază medie de acțiune, similară cu cele instalate de americani în Anglia, Italia și Turcia în ultimii patru ani.

125 (...) Sovieticii nu au obținut, cum ceruseră la un moment dat, îndepărtarea bazelor similare din Turcia.

Forța nucleară multilaterală

129 (...) În decursul anului 1963 au continuat convorbirile între guvernele Statelor Unite, Marii Britanii și ale celorlalți principali aliați din NATO interesați de plan (Germania, federală, Belgia, Italia, Grecia și Turcia).

 

 

Actul al treilea: Renunțările 1963-1981

2.Abținerea de la armă

Inspecțiile și controalele TNP

169 (...) Țările neposesoare de arme nucleare, în frunte cu Mexicul, Filipine și Iugoslavia, au acuzat puterile posesoare de arme nucleare că nu au făcut nici un progres în direcția dezarmării nucleare și a interzicerii totale a testelor nucleare subterane.

3.Echilibrul terorii

Afacerea eurorachetelor

199 (...) Rețeaua americană, formată din câteva sute de rachete de tipul „Thor” și „Jupiter” instalate în Marea Britanie, Italia și Turcia, a fost dezafectată în 1963. Bazele ei de pe uscat erau mult mai vulnerabile decât platformele mobile ale noi forțe de submarine echipate cu rachete „Polaris”.

 

 

Partea a doua: Energia

197 (...), radioactivitatea – cu radiațiile ei notate cu litere grecești (...) – (...).

 

Actul al doilea: Euforia 1954-1964

4.Comerțul cu reactori

Politicile franțuzești

264 (...) Între 1955 și 1963, URSS a vândut în țările est-europene două tipuri de reactori de cercetare cu uraniu îmbogățit, fără a solicita nici o formă de control: unul cu putere relativ mică de 2 MW(t); celălalt, vândut Iugoslaviei și Chinei, cu o putere de cinci ori mai mare. Nici una din aceste instalații nu făcea obiectul măsurilor de siguranță AIEA.

 

Actul al treilea: Expansiunea industrială 1964-1974

2.Electricitatea nucleară

Țările socialiste

286 (...); de asemenea, erau în construcție două unități în Bulgaria și câte una în Ungaria, Cehoslovacia și Finlanda.

Declinul britanic

290 (...) Perspectivele de export erau virtual nule; o speranță trecătoare s-a stins repede când Marii Britanie i s-a oferit șansa de a livra Greciei prima centrală electrică nucleară în schimbul... tutunului, din nefericire cu o aromă neagreată de fumătorii englezi.

 

Politica lui Carter

340 (...) Prima țară ce a ajuns sub presiunea renegocierii acordului în curs a fost Iugoslavia, față de care Statele Unite ar fi trebuit să aibă cea mai mare considerație, deoarece era singurul stat socialist care a comandat o centrală electrică americană. Washingtonul a stopat în 1976 eliberarea de licențe de export pentru componentele instalației de 600 MW(e) construite în Iugoslavia de „Westinghouse”.

341 În plus, americanii insistau asupra controalelor AIEA și asupra dreptului de veto în legătură cu reprocesarea oricăror combustibili nucleari iradiați în reactor, chiar dacă nu erau de origine americană. Guvernul iugoslav a refuzat aceste condiții și la începutul lui 1977 a supus chestiunea Consiliului guvernatorilor al AEIA.

La Agenție nu mai fusese înregistrată o plângere oficială împotriva unei țări și poziția americană a făcut cea mai proastă impresie lumii a treia. Fără a fi soluționată, afacerea și-a mai pierdut din dramatism câteva luni mai târziu, după vizita oficială la Washington a mareșalului Iosip Broz Tito. Dezacordul a rămas nesoluționat mult timp și construcția centralei electrice a suferit o întârziere costisitoare. Ea nu a fost terminată până în 1981.

Consimțământul prealabil

346 (...) Și alte țări din afara Comunității Europene au avut de suferit din cauza încercărilor Washingtonului de a-și impune punctul de vedere în reprocesarea combustibilului iradiat. Prima victimă a fost Iugoslavia, în împrejurările descrise mai înainte.

 

3.Anii 80 – perioada crucială pentru energia nucleară

Penuria de energie

380 (...) În Suedia, Franța, Belgia și Elveția, 20-30% din producția de electricitate provenea deja din uraniu, în timp ce pentru un mare număr de țări  - între care Bulgaria, Finlanda, Taiwan, Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, RFG – acest procent era de 10-13%.

Privire în viitor

387 (...) În iunie 1979, întâlnindu-se la Moscova, șefii de guvern ai principalelor șapte țări socialiste europene s-au declarat în favoarea energiei nucleare (cum au făcut cam în același timp și participanții la întâlnirea la nivel înalt de la Tokyo a țărilor occidentale industrializate) și au stabilit pentru 1990 obiectivul oarecum ambițios de 150000 MW(e) nucleari sau 30% din producția lor de electricitate, independent de programul sovietic de reactori reproducători, urmărit de asemenea cu multă vigoare.

Europa mea (SZILAGYI 1990)

 

Szilagyi Iulia, Europa mea, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

255 (...) Deja grecii antici mi-au oferit focul lui Prometeu, firul Ariadnei, șiretenia lui Odiseu – obligându-mă la veșnică recunoștință; moștenirea mea este și maieutica, pentru a întreba necontenit, și paharul de cucută al lui Socrate, pentru a nu uita, rangul intelectualității nu se măsoară cu numărul decorațiilor, ci cu îndrăzneala spiritului.

 

(„Korunk”, 6/1990)

Szilagyi Iulia (1936) – critic literar, eseist, Cluj

Prin oglindă (BERCZES 1992)

 

Berczes Laszlo, Prin oglindă. Despre realizările regizorale ale lui Tompa Gabor, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

Conexiuni

246 (...) Este vorba de două drame ale lui Szekely Janos: Caligula helytartoja (Guvernatorul lui Caligula) și (...). Virtuțile lui Caligula... sunt evidente.

„Politica”

247 (...) „Săpatul în adâncuri” nu înseamnă în primul rând psihologizare, ci hiperbolizarea potențării umorului ucigător al lui Caragiale [O noapte furtunoasă]. Prin accentuarea voită a naturalismului, își înfundă mai tare eroii în mocirla balcanică, de unde aceștia, în timp ce scandează urlând sloganurile politice ale prostiei, bâlbâie stâlcit fragmente de cuvinte franțuzești, se trag de părul mirosind a parfumuri de proastă calitate, încearcă să iasă la mal, chiar reușesc și, urmându-l pe vizitatorul necunoscut care lălăie devizele bombastice ale naționalismului, se prind într-o horă veselă și tâmpă.

 

(„Korunk” 11/1992)

Berczes Laszlo (1957) – critic de teatru, Budapesta

Presa sub presiune (KANTOR 1992)

 

Kantor Lajos, Presa sub presiune, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1944

235 [martie 1990, Paris, Salonul cărții dedicat țărilor din Centrul și Estul Europei] (...) Această atmosferă a fost specifică mai ales întâlnirii redactorilor șefi, unde, împreună, francezi, germani, maghiari, români, bulgari, polonezi, cehi, slovaci și încă „iugoslavi”, ne-am prezentat publicațiile, revistele, răspunzând întrebărilor. (...) (Numărul din iunie 1990 al publicației pariziene [„Liberation”] mi-a confirmat vanitatea, când mi-a publicat punctele de vedere alături de cele ale lui Wolf Biermann, Bence Gyorgy, Petr Pithart, Eorsi Istvan, Walter Janka și ale altor autori germani, maghiari, bulgari, în cadrul unui sondaj mai amplu intitulat Europa de Est. Națiuni – naționalități – naționalism)

(...) [Miskolk, Ungaria] La un muzeu, într-o expoziție de tipărituri periodice, am putut vedea expuse cele mai vechi reviste ungurești, printre care și Orpheus-ul apărut acum 200 de ani. Am copiat textul de pe copertă: „Orpheus. O tipăritură lunară pentru propășirea gândirii cumpătate, a esteticii reale și a istoriei maghiare”.

 

(„Korunk”, 7/1992)

Kantor Lajos (1937) – critic literar, redactor-șef „Korunk”

Să vorbim despre dragoste (VISKY 1991)

 

Visky Andras, Să vorbim despre dragoste, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

176 (...) Nero ura în pompa și decorul jocurilor de circ. Și nu singur. Alături de el, savura și poporul lui Dumnezeu. Ura ridicată la rangul de cult. Ura ca și credință. Se pune întrebarea, o întrebare aproape perversă, cine rezista mai mult? Cine i-a recunoscut în cuceritori în ceata celor goi care înainta? Și dacă tot am amintit de primii creștini, oare e mai blândă această formă a urii cu efect asupra întregii populații decât cea a fabricilor ermetice ale morții?

 

(„Korunk”, 4/1991)

Visky Andras (1954) – poet, redactor „Korunk”, Cluj

Doar să ne suportăm reciproc (MOZES 1991)

Mozes Attila, Doar să ne suportăm reciproc, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

174 (...) Ca forță de regresiune, i-a ținut la distanță pe români de Europa, de acea Europă care, în conștiința popoarelor de aici, ar trebui să existe nu ca o noțiune geografică, ci ca și mentalitate, reușind acest lucru, deoarece spiritul e incapabil de a deveni european; tot acea pătură se opune ca deranjantul calificativ de „balcanic” să devină pură noțiune geografică.

 

(„Korunk”, 4/1991)

Mozes Attila (1952) - scriitor, redactor „Helikon”, Cluj

Slujbașul Adolf Vissarionovici (LASZLOFFY 1991)

Laszoloffy Aladar, Slujbașul Adolf Vissarionovici, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

170 (...) Ar fi justificat să vorbim despre toată istoria ca despre o istorie a urii, pentru că, începând de la idee și până la violență, de la instinctul bestial și până la spiritualitatea condusă de minți întunecate, toate sunt prezente, divizate proporțională în istoria sângeroasă, care, totuși, este și istoria Athenelor, a istoriilor renascentiste, astfel că de multe ori ai impresia că totul este doar o deghizată muzică de Bach.

171 (...) Venerație lui Homer – toți sunt mari – incontestabilul nostru binefăcător care, omagiind arma și eroul, a imortalizat bărbăția și bărbații care, trăind zilele și nopțile Sfântului Bartolomeu, au păstrat până acum – și într-o formă atât de impunătoare – istoria.

172 Dar nu este cinstit să blamăm până a numi simplă mentalitate ceea ce este sublim: să făurești timp de milenii argumente care ucid mișelește, pretexte care schilodesc trupul și sufletul, numai pentru ca oastea lui Darius să aibă o ideologie – o neghiobie, cum că aheii, ocupând odată Ilionul, ei ar fi început totul și, deci, în vecii vecilor sau evreii care, răstignindu-l pe Cristos, ar fi responsabili până la o suta mie generație.. și de fapt pentru ce?

 

(„Korunk”, 4/1991)

Laszloffy Aladar (1937) – poet, redactor „Helikon”, Cluj

Imposibilitatea răspunsului (BALLA 1991)

 

Balla Zsofia, Imposibilitatea răspunsului, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

163 (...) Adică, poate fi adus la numitor comun ura lui Irod – ucigaș de copii, Nero – incendiator al Romei, Macbeth și Iago, cu sentimentul de ură al Electrei față de ucigașul tatălui ei, cu ura lui Moise față de Faraon, cu sentimentele de ură ale celor din rezistența franceză resimțite împotriva invadatorilor? Putem afirma cu sufletul împăcat că este același lucru?

(...) Katharsis-ul, precum un uriaș săpun – diluează și stinge. Ne mântuiește de propriile noastre porniri.

 

(„Korunk”, 4/1991)

Balla Zsofia (1949) – poet, Cluj

Ura noastră cea de toate zilele (VARGHA 1991)

 

Vargha Jeno, Ura noastră cea de toate zilele, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

154 (...) Definiția formulată de Reber atrage atenția asupra unei particularități care a fost semnalată încă de Aristotel în a sa Retorică: spre deosebire de furie, ura poate să se îndrepte nu numai împotriva persoanelor, ci și împotriva unor personalități umane.

 

(„Korunk”, 4/1991)

Vargha Jeno (1954) – psiholog, lector universitar, Cluj

Dubla minoritate (GALL 1991)

 

Gall Erno, Dubla minoritate, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

139 (...) El [Ady Endre, 1917] califica atunci această relație contradictorie drept fecundă, pentru că – precum scrie – „pentru corcitura maghiarimii vârâtă în neamul balcanic, cultura și dezvoltarea (...) o reprezintă evreimea, nu tocmai perfectă, dar folositoare”.

145 (...) Când direcțiunea mi-a cerut socoteală pentru faptele mele, mi s-a adresat cu reproșul lui Cezar: „Și tu, fiul meu, Brutus?”

 

(„Korunk”, 8/1991)

Gall Erno (1917) – filosof, profesor universitar, Cluj  

Community and Civil Society (TONNIES 1887)

 

Community and Civil Society

A translation of Ferdinand Tönnies Gemeinschaft und Gesellschaft: an Essay on Communism and Socialism as Historical Social Systems (1887)

re-issued as Gemeinschaft und Gesellschaft: fundamental Concepts in Pure Sociology (1912, 1920, 1935)

Cambridge University Press / ed. Jose Ferial Harris, translated by Margaret Hollis, 2001

 

 

General Introduction

IX (...) Moreover, in relating political behaviour to psychology, social structure, economic processes, natural history, law, religion and language, Tönnies was recognisably engaging in an exercise pursued over many earlier generations by philosophers who had written conjointly about both society and politics, from Plato and Aristotle through to Hegel and J. S. Mill.

XI (...) When he was ten years old, his father’s banking business brought a move to the neighbouring town of Husum, where Tönnies attended the local grammar school and received an intensive education in Greek, Latin, and classical German literature.

XII (...) He received his first doctorate from Tübingen, in Hellenic philology, at the age of twenty-two (an even earlier attempt having been rejected by Berlin). (...) Perhaps in response to his failure in Berlin, he resolved after taking his first doctorate to shift his interests from classical literature to philosophy, particularly the study of mind, epistemology and scientific method.

XIII (...) The following winter a growing interest in Hobbes’s political ideas led him into ‘rationalistic natural law’ and the writings of Pufendorf, Rousseau and Kant – which in turn led him on to modern Roman law, to the ‘historical’ reaction of Savigny, Gierke and Maine, and to the rising tide of contemporary writing (American and antipodean as well as European) on anthropology, ethnology and sociology.

XVI (...) At a second more tentative level, and one that was to generate much misinterpretation, the study sketched out a theory of general historical change – a theory that aimed to encompass both the two grand cycles of European history from Hellenic times to the present, and the transition from past ‘communism’ to some kind of ‘socialist’ model of society in the near or distant future.

XIX (...) But where they survived as ‘civic commonwealths’, as in the Hellenistic polis or the Germanic ‘free cities’ of the later middle ages, then they constituted Gemeinschaft in its highest and purest form: a form that still endured in certain residual institutions and practices within the atomised, competitive, imperialist cultures of the late nineteenth century.

XX (...) Such, in Tönnies’s view, was the essence of the role of the state in competitive market Society. This role had been both induced and legitimised by the modern revival of Roman law, with its emphasis on free contract, its indifference to the very existence of communities and corporations, and its remorseless undermining of local particularism, archaic practices and all forms of popular historic ‘custom’. (...) And by destroying Gemeinschaft and universalising the mental outlook of arbitrary rational will, the modern state was inadvertently opening up a Pandora’s box of boundless and ungovernable popular desire. Such trends, Tönnies argued, increasingly foreclosed upon any return to Gemeinschaft arrangements of the traditional kind; but they also imposed intolerable strains and contradictions upon the stability of Gesellschaft as a political system. On the outcome of these tensions Tönnies was pessimistic, sybilline and vague.

XXI (...) As with the eclipse of the Roman empire, Tönnies concluded, ‘the entire civilisation has been turned upside down by a modern way of life dominated by civil and market Society, and in this transformation civilisation itself is coming to an end’. (...) (...); and on ethical issues he referred frequently to classical writers, among them Aristotle, Plato, Cicero and Seneca. (...) An important background source was Theodor Mommsen’s 1870 edition of Justinian’s Digest, which used the Latin terms ‘communio’ (Gemeinschaft) and ‘societas’ (Gesellschaft) to distinguish collective from individual property ownership under Roman law in a way that exactly corresponded with Tönnies’s own usage. And the fact that

Tönnies was so closely acquainted with many Roman law sources and texts suggests that a hidden backcloth to his work was the impassioned debate on the proposed codification of German law that was taking place in academic and political circles throughout the 1880s.

XXIII (...) From Gierke Tönnies derived one of his most powerful themes – that the ‘modernist’ revival of Roman law had been an allpowerful theoretical engine for discrediting and subverting customaryand intuitive ways of life and thought.

XXV (...) He saw him [Hobbes] as the toppler of Aristotelian theories of nature and matter, the champion of nominalism against linguisticmysticism, the inventor of truly ‘scientific’ political science, and the forerunner of that combination of a priori analysis and concrete empiricism that he himself strove to emulate.

XXVI (...) On the contrary, it explicitly suggested that – twice over in two long cycles of human history – communitarian arrangements had been eroded and ultimately destroyed by the rise of market Society, fuelled by theoretical developments in Roman law. This process had led to the collapse of ancient civilisation, and was currently bringing about the collapse of its modern equivalent. (...) Moreover, in these latter spheres there were signs that Tönnies’s rejection of pre-Hobbesian classical notions was far from complete, a view confirmed by his later treatment, in his 1896 monograph on Hobbes, of the contrasting political theories of Hobbes and Aristotle.   

The chief explicit references to Aristotle in Gemeinschaft und Gesellschaft came in Tönnies’s portrayal of small-scale communities as a natural outgrowth of the autochthonous household ‘Oekonomie’. There were, however, many other implicitly Aristotelian allusions: most notably in Tönnies’s reluctance to see commerce as adding anything of genuine ‘worth’ to exchange values, his particular dislike (despite his family interests in this sphere) of trading in money, his idealisation of the selfgoverning polis, and his frequent resort when analysing both social and physical organisms to a dichotomy of ‘form’ and ‘substance’. Moreover, in many of his deviations from Hobbes there were certain oblique echoes, if not of Aristotle himself, then of an older tradition of political thought of which Aristotle was the exemplar. The most obvious was the very striking contrast between Tönnies’s vision of the concordia that naturally evolved in a properly functioning Gemeinschaft, and the negative portrayal of pre-contractarian social relations in chapter XVII of Leviathan (‘in all places, where men have lived by small families, to rob and spoil one another, has been a trade’).

XXVII (...) In all of this there was an underlying assumption that ‘natural’ social relations were beneficent and normal, while artificial ones were predatory and pathological: a distinction that bore all the hallmarks, not of the ‘mechanistic’ outlook of the scientific enlightenment, but of Aristotelian and mediaeval scholastic roots.

 

A note on the texts and further reading

XXXVI (...) (...); but writing in English about his affinities with Hobbes, Spinoza, Hume, Ferguson, Kant, von Stein, Schopenhauer, Marx, Nietzsche, and Gierke, remains relatively scarce, as does commentary on his relation to developments in natural science, to orthodox and modernist theology, and to Roman, natural and ‘positivist’ theories of law.

 

Glosary

XLIV (...) Stadt town or city. Tönnies’s usage covers the Greek polis, the free city of the mediaeval German empire, and any urban community that has a composite organic life (as opposed to the atomistic ‘big city’ or Grossstadt).

 

1 (...) ‘According to Xenocrates, the reason for the invention of philosophy is to remove the disorderly element in the affairs of life’ (Galen, History of Philosophy, c.3).

Zambila din Wimbledon (MESZOLY 1990)

 

Meszoly Miklos, Zambila din Wimbledon, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

In memoriam 1949-1989

133 (...) L-au întâmpinat strigăte de bucurie, la fel ca și pe un Germanicus, tânăr odinioară, care a tocmai a sosi de pe limesuri, de pe Via Appia.

 

(„Korunk”, 1/1990)

Meszoly Miklos (1921) – scriitor, Budapesta

A fi maghiar ardelean (TOKES 1991)

 

Tokes Laszlo, A fi maghiar ardelean, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

110 (...) Includerea principatului în statul român balcanic a reprezentat o lovitură fatală pentru independența și „alteritatea” Transilvaniei.

 

(„Korunk”, 10/1991)

Tokes Laszlo (1952) – episcop reformat, președinte onorific al UDMR, Oradea

Culturile naționale tolerate (BENKO 1991)

 

Benko Samu, Culturile naționale tolerate, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

 

104 (...) După bătălia de la Mohacs (1526), în epoca voievodatelor, întinderea teritoriului ce s-a putut a fi numit proprietate personală, începând de la voievodul Janos Zsigmond până la Apafy Mihaly, s-a modificat periodic.

(...) Dar în această parte a Europei este prezentă deja și tradiția religiei bizantine, iar în muzică, în folclor, în decorațiuni, se poate sesiza mirifica existență paralelă a elementelor est-europene și balcanice, precum și interferența și influența reciprocă a acestora cu Occidentul.

105 (...) Gheorghe Lazăr a pornit din Transilvania ca să organizeze la București învățământul superior românesc, în locul celui de limbă greacă.

(„Korunk”, 10/1991)

Benko Samu (1928) – istoric, eseist, academician, Cluj

Europa națiunilor, Europa regiunilor (HERAUD 1991)

 

Guy Heraud, Europa națiunilor, Europa regiunilor, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj, 1994

(...)

I.Totalitatea legilor fundamentale ale diferitelor etnii din Europa de azi

61 (...) Sunt calificate drept grupuri etnice fără un statut propriu minoritățile din Franța (cu excepția minorităților din Corsica) și cele din Grecia (cu excepția regiunilor turcești din Tracia de Vest).

(...) [Italia] Celelalte minorități (în afara celor care trăiesc în regiunile amintite, în care se vorbesc limbile germană, ladină, slovenă și franceză, fiind vorba deci de albanezi, friulani, greci, ositani, piemontezi și sarzi)  nu beneficiază de statut propriu. Această situație corespunde nivelului juridic internațional de după cel de-al doilea război mondial , pentru că noțiunea de „drepturi colective” ale minorităților a fost înlocuită de „sistemul nediscriminatoriu al indivizilor”. (...) Deci, se poate observa câte de ipocrit este acest sistem: se preface că ar rezolva filosofia drepturilor colective, dar în același timp, pe baza principiului egalității în drepturi, face apel la puterea statului, deschizând astfel porțile în fața asimilării.

Grupuri etnice care beneficiază de statut propriu

Din fericire, s-a păstrat totuși sistemul drepturilor colective, care corespunde actualului nivel al Ligii Națiunilor, dar, în cele mai multe cazuri, doar drept rezultat al normelor interne. Din punctul de vedere al drepturilor internaționale se constată doar patru cazuri:

(...)

-croații și slovenii din Austria, în accepțiunea articolului 7 al Convenției statale. (...)

62 (...) În mod asemănător, în Iugoslavia, zonele unde maghiarii locuiesc în teritorii închise au fost anexate „regiunii autonome Voivodina”, în confederația căreia maghiarii reprezintă doar 22% din populație. (Din 1989, Voivodina face parte din Republica Socialistă Sârbă – n. red.) La conturarea acestei situații contribuie și supravegherea statală, exercitată de autoritățile centrale, asupra sistemului de autoguvernare. Supravegherea statală, respectiv paternalismul, dă posibilitatea guvernului sau delegaților acestuia (prefecți, reprezentanți, guvernatori) să împiedice sau să invalideze dispoziții și ordine emise de structurile guvernamentale autonome.

63 (...) În Republica Cehă și Slovacă, slovacii sunt considerați egali de jure, situație similară și în Iugoslavia, în cazul slovenilor și macedonenilor; (...).

 

II.Locul comunităților lingvistice într-o federație europeană

5.Dreptul la autoguvernare

67 (...) Dacă aceste proceduri nu sunt articulate, atunci principiile fundamentale rămân vorbe goale, la fel cum au fost, până la sfârșitul acestui an, celebrele drepturi la autodeterminare în cazul republicilor componente ale URSS sau drepturile similare precizate în aliniatele introductive din Constituția Iugoslaviei (drepturi interzise, de altfel, albanezilor din Kosovo).

70 (...) Pentru națiune ar trebui menținut nivelul cel mai pur, respectiv nivelele culturale și spirituale. Aceasta este și ideea lui M. Konstantinos Tsatsos, președintele Greciei, idee care corespunde și perspectivei considerentelor noastre: „Nu toate popoarele au un sânge propriu, dar toate au o cultură proprie, un sistem valoric, moral și estetic care s-a îngemănat de-a lungul secolelor și tocmai acest lucru este deosebit; o formă proprie de concretizare. Este un element care nu dispare niciodată, nici chiar atunci când vom ajunge să realizăm unificări politice mai mari la nivelul unei Europe unite, pentru că, prin intermediul acestui element, se configurează potențialul creator al tuturor societăților și, totodată, forța care unește societățile.”

 

(„Korunk”, 11/1991)

Guy Heraud – politolog, Franța

Națiunile mici în Europa (KOSARY 1992)

 

Kosary Domokos, Națiunile mici în Europa, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

 

73 Al treilea tip a fost caracterizat de manifestarea acelor factori externi de integrare care au contribuit la structurarea unu cadru politic mai larg, multinațional. Este vorba de Europa Centrală și de Est, inclusiv de Ungaria, unde, în ciuda cuceririi otomane și a apartenenței la Imperiul Habsburgic, instituțiile independente de stat au supraviețuit. (...) Conform teoriei „echilibrului european”, este nevoie de existența unui mare stat în regiunea dunăreană. Drept contra-propunere a apărut ideea unei confederații dunărene.

(...) Maurice Duverger, în scrierea intitulată Le virus de la fragmentation, apărută în „Le Monde” din 27 decembrie 1991, atacă politica Comunității Europene privind Iugoslavia, susținând că sprijină o dezmembrare periculoasă. Conform acestui autor: „(...) dacă recunoaștem dreptul la separare al slovenilor și croaților, cum putem să nu recunoaștem același drept și în cazul găgăuzilor din Moldova, al tătarilor din Crimeea, al tadjicilor, al kirghizilor, mai departe al slovacilor, al corsicanilor sau al scoțienilor și lombarzilor?”

Deformarea specifică - și ușor demagogică – este evidentă. Croații și slovenii, de exemplu, sunt considerați, fără drept de tăgadă, națiune, deci au tot dreptul să-și decidă propria lor soartă, pentru că, de fapt, aici continuă acel proces început 1919, odată cu formarea așa-ziselor „state naționale”. În realitate, atât Iugoslavia, cât și Cehoslovacia, cât și România erau state multinaționale – drept moștenire a monarhiei habsburgice -  și nu „state naționale”.

(„Korunk”, 4/1992)

Kosary Domokos (1913) – istoric, președintele Academiei Ungare, Budapesta

Europa: o idee în expansiune (MARINO 1992)

 

Adrian Marino, Europa: o idee în expansiune, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

 

55 (...) În „literatura europeană” „intră” toate literaturile continentale, după cum în „literatura universală”, în Weltliteratur (după formula goetheană),  „intră” toate literaturile lumii. Deci toate literaturile estice, inclusiv cea română, sunt de fapt și de drept „europene”. Și alți comparatiști și scriitori balcanici și central-europeni au anticipat, susținut și polemizat pe această temă iritantă.

56 (...) Ea este de fapt cheia întregii probleme și controverse: „Europa” – așa cum se impune ea conștiinței noastre culturale actuale – reprezintă rezultatul unei tradiții și al unui patrimoniu de valori spirituale comune milenare. Unii l-au definit printr-o imagine tridimensională: Europa este elină în adâncime, latină în extensiune, creștină în înălțime. Alții vorbesc de un „corp istoric”, de „caractere comune”, de un „tezaur”, de un conservatorio etc. Dar toți, fără excepție – și nu putem să le dăm dreptate – revendică o tradiție și o identitate culturală comună, de mare vechime, prestigiu și soliditate. Iar a fi „european” înseamnă, în consecință, a cultiva, a apăra sau măcar a ader la aceste valori recunoscute, cu respect, uneori cu venerație, drept specific „europene”. Evident, trebuie neapărat să precizăm și să enumerăm aceste „valori”.

 

(„Korunk”, 6/1992)

Adrian Marino (1921) – istoric literar, eseist, Cluj

Însușirea de temut a viselor (KONRAD 1990)

 

Konrad Gyorgy, Însușirea de temut a viselor, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

50 (...) Dacă anul 1989, cu vehemența sa revoluționară, a adus în țările mai mici, semnatare ale Tratatului de la Varșovia, schimbări și deschideri spre democrația parlamentară suverană, începutul anilor 90 va schimba structurile comuniste genuine, de fabricație proprie: atât în Iugoslavia, cât și în Uniunea Sovietică ne putem aștepta la transformări politice similare cu o revoluție , schimbări care vor face breșe în monopolul birocrației comuniste de partid, lărgind uimitor bazele puterii, cercul șanselor celor doresc să participe la conducere, într-atât, încât și intelectualitatea disidentă are posibilități reale să ocupe funcții de conducere în noile structuri guvernamentale.

51 (...); se poate întâmpla și în democrație ca față de minorități să se facă simțită aroganța și presiunea asimilatoare a majorității. Se poate reactualiza situația din Kosovo sau din Karabah, respectiv pretențiile stringente ale ambelor părți pentru menținerea zonei, refuzul autonomiei naționalităților.

 

(„Korunk”, 4/1990)

Konrad Gyorgy (1933) – scriitor, vicepreședinte al PEN Clubului Internațional, Budapesta

Unde au fost și unde sunt „călăreții spirituali ai valurilor”? (PLEȘU 1991)

 

Andrei Pleșu, Unde au fost și unde sunt „călăreții spirituali ai valurilor”?. Convorbire despre intelectualitatea din România, despre specificul, rolul și omisiunile acesteia, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

 

43 – (...) Eu personal nu văd un parlament făcut din Jean Paul Sartre, Andre Gide, Salvador Dali, Georg Lukacs, de exemplu. Și aici sunt platonician puțin, în sensul că nu cred că lumea asta a intelectualilor, care e o lume, fiecare intelectual are orgoliul autonomiei. (...) Deci, în principiu un intelectual nu este un om politic, folosind cuvântul politic în sens etimologic de data aceasta. Adică un om al cetății, al polisului, al comunității. (...).

(...)

-Și cred că și acum sunt tot acolo. Aici e altceva, sunt numai oportuniști, sunt descurcăreți, sunt oameni care iubesc puterea și privilegiile. Aici e o chestie balcanică sau în orice caz răsăriteană. (...) Pe de altă parte, să nu uităm că, totuși, Marx însuși a fost un intelectual. Engels și Lenin, la fel, erau intelectuali. Și Platon; și teoria lui politică e destul de ciudată. (...)

45 – (...) Și poate că dacă ne-am muta spre Bosfor, am deveni mai interesanți, chiar dacă greșim, nu? Mi-am permis să glumesc odată. (...)

+Am putea să ne amintim de evenimentele din Iugoslavia, dar e de ajuns să pomenim de cele întâmplate la noi, anul trecut. (...)

-Nu știu care este situația – sociologic vorbind – în Iugoslavia, nu știu cum este în Ungaria. (...) Dar la noi ruptura dintre intelectualitate și electorat e mare. Și mă tem că așa este și în Iugoslavia. Drept pentru care, probabil, vocile intelectualilor, care s-au auzit, au sunat în deșert...

 

București, 7 august 1991

(„Korunk”, 9/1991)

Andrei Pleșu (1948) – filozof, istoric de artă, București

Dialog despre jurnalism și literatură (NADAS 1992)

 

Nadas Peter, Dialog despre jurnalism și literatură, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

29 (...) – (...) Nu consider scrisul o artă. Grecii au avut dreptate când au afirmat că el nu trebuie înscris în rândul artelor. Poezia, da, proza, însă, nu. (...)

30 (...) – (...) Lucram la rubrica de politică internă, care, la un ziar județean ca acela, însemna prea mult. Odată, de pildă, a venit o delegație bulgară și eu a trebuit să-i conduc, să relatez despre impresiile lor despre întâlnirile avute. Trebuie să-ți spun că a fost o tragedie pentru mine. O sarcină care pur și simplu nu putea fi îndeplinită. Au spus numai prostii, numai minciuni. Totul era fățărnicie curată. Iar eu trebuia să relatez despre toate acestea în așa fel ca nimeni să nici nu se gândească la adevărata imagine. Pentru asta aș fi avut nevoie de o limbă care nu a existat și nici nu există.

-De bună seamă că acesta a fost punctul...

-Punctul cel mai abisal la care te poți coborî. Mi-a fost dat să trăiesc asemenea momente din care nu mai poți ieși. Sarcina nu putea fi dusă la bun sfârșit cu nici un chip. Nici nu am putut să mă descurc: am mințit.

 

(„Korunk”, 7/1992)

Nadas Peter (1942) – scriitor, Budapesta

Puterea informației (KOLAKOWSKI 1992)

 Leszek Kolakowski, Puterea informației, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

22 (...) Probabil că în Albania, Bulgaria și România desființarea cenzurii de stat abia dacă ar schimba ceva din situația existentă.

(„Korunk”, 7/1990)

Leszek Kolakowski (1927) – filozof, profesor Chicago Univesity

Erori istorice (KANTOR 1990)

 

Kantor Lajos, Erori istorice (Perspective?), în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Antologia revistei de cultură „Korunk””, Cluj

11 (...) Exemplele des invocate ale lui Bethlen Gabor sau Apaczai au reprezentat și reprezintă și orientarea politică și politico-culturală europeană (de est, de vest și centrală, ba, mai mult, balcanică și chiar asiatică) în spiritul vremii, dar cum lumea, lumea noastră, s-a dilatat, de aici, de pe malul Someșului Mic, din inelul carpatin, nu trebuie să uităm nici de America, dar nici de Africa.

13 (...) Iată deci textul scris în 1987, pentru uz personal, totuși cu implicații dodonice pe alocuri (gândindu-mă că eventual voi fi descoperit? dar ce ar fi dovedit, de exemplu, imprecizia ultimei propoziții care făcea aluzie la persecutarea revistei Korunk?).  

(„Korunk”, 1/1990)

Kantor Lajos (1937) – critic literar, redactor-șef „Korunk”

Ceaușescu și Securitatea (DELETANT 1995)

 

Dennis Deletant, Ceaușescu și Securitatea, trad. G. Ciocâltea (London 1995), Humanitas/Procesul comunismului, București, 1998, 391 p.

 

 

Cuvânt de mulțumire
5 (...) Interesul față de România mi l-a trezit regretatul Eric Tappe, profesor emerit, specialist în probleme românești la School of Slavonic and East European Studies, University of London; (...).

 

Prefață
17 (...) Un cercetător de la Institutul de Studii Sud-Est Europene, care era la curent cu problema noastră, s-a oferit să pună o „pilă” pentru nevastă-mea la Constantin Stătescu, pe atunci secretar al Consiliului de Stat, un fost coleg de școală. (...) La sfârșitul lui decembrie 1972 am obținut documentul.
(...) Istoricul care intervenise era Virgil Cândea, numit la scurtă vreme după aceea director al Asociației România, instituție de propagandă înființată de PCR pentru cercurile de emigranți români, despre care se spunea că ar fi întreținut relații strânse cu DIE.
22 (...) A reapărut peste două ore, străpungând norul de fum de la țigările gazdei [C. Coposu, 1986], aducându-mi o ceașcă de cafea turcească, pe care am sorbit-o cu nesaț.

 

1.Teroarea polițienească și impunerea regimului comunist
28 (...) Grație tratatelor de pace [1919-1920], România și-a lărgit teritoriul național cu provincii din Ungaria (Transilvania), Bulgaria (Dobrogea) și Rusia (Basarabia și nordul Bucovinei[?]). În acele regiuni locuiau populații de altă etnie, dar guvernele care s-au succedat la putere în anii 20 nu au făcut mai nimic pentru a le determina să-și accepte statutul de minorități.
28-29 (...) [28 iunie 1940] Regele Carol i-a cerut lui Hitler să garanteze inviolabilitatea frontierelor României, dar Fuhrerul a condiționat acest lucru de soluționarea altor dispute teritoriale cu Bulgaria și Ungaria.
29 Impasul în care au intrat negocierile s-a soldat cu un dictat: Bulgaria recăpăta partea de sud a Dobrogei, iar Ungaria, nordul Transilvaniei. (...)
Dar sovieticii căpătaseră libertatea nestingherită de acțiune, prin eliminarea oricărui adversar, încă de la conferința de la Teheran din 1943, când propunerea britanică de eliberare a Europei prin flancul de sud al continentului s-a izbit de refuzul americanilor și rușilor.

 

3.Securitatea și lichidarea opoziției. 1948-1965
46 (...) O altă interpretarea a fost de natură militară, în sensul că Stalin intenționa să trimită numeroase vase de mic tonaj de-a lungul Dunării, în eventualitatea deteriorării relațiilor cu Iugoslavia.
17 = R. L. Woolf, The Balkans in our Time, Harvard University Press, Cambridge, MA, 1956, p. 461.
48 (...) Cele mai multe lagăre de muncă se aflau în câmpia Bărăganului, regiune cu climă aspră și populație redusă, a cărei densitate a crescut brusc la începutul anilor 50, o dată cu deportările în masă ale sârbilor și sașilor din Banat. Aceste etnii erau considerate un factor de risc, în contextul încordării relațiilor cu Iugoslavia, care fusese exclusă din Comintern [Cominform] în iunie 1948.
(...) La 14 noiembrie 1950, Securitatea a elaborat planul de deportări sub titlul „Planul de evacuare pe o fâșie de 25 de km din zona de graniță cu Iugoslavia a elementelor care prezintă un pericol prin prezența lor în regiune”. Operațiunea trebuia încheiată în maximum trei luni(24). Erau vizate 40.320 de persoane, după următoarea clasificare: (...), 1054 de „titoiști”, (...).
24 = „România liberă”, 2 iulie 1993, p. 11.
49 (...) Potrivit documentelor din arhiva DGSP, reiese că la auzul zvonurilor despre deportările iminente mulți oameni au încercat să fugă în Iugoslavia, iar alții și-au trimis copiii la rudele și prietenii din alte părți ale țării.
64 (...) Faptul că acel grup, căruia i s-au alăturat Petre Borilă (Ivan Fedorov) și Miron Constantinescu, a fost în stare să dea jos de la putere tocmai facțiunea care-și avusese sediul la Moscova în anii războiului dovedește riscurile la care erau expuși  cei ce-și încredințau soarta în mâinile tiranului sovietic.
(...) De altfel, la ședința Cominformului ținută la București în iulie 1949, sarcina de a-la pune la stâlpul infamiei pe Tito i-a fost încredințată lui Dej, cel care avea să dea ordinul, un an mai târziu, de deportare a etnicilor sârbi din Banat, în estul țării(49).
49 = G. M. Hodoș, Show Trials: Stalinist Purges in Eastern Europe. 1948-1954, Praeger, New York, 1987, p. 101.
66 (...) Soarta i-a [L. Pătrășcanu] fost pecetluită de respingerea, de către Stalin, a planului de constituire a unei Federații Balcanice (comuniste, desigur!) lansat de Gheorghi Dimitrov, liderul comunist al Bulgariei, în ianuarie 1948. (...)
Tactica permitea astfel configurarea unui context politic general de lichidare a ereticilor „titoiști” din țările satelite ale URSS, proces care a culminat cu executarea lui Laszo Rajk, în Ungaria, și a lui Traiko Kostov, în Bulgaria, în septembrie și, respectiv, decembrie 1949. (...) Spre deosebire de Rajk și Kostov, el [L.P.] nu a compărut ca inculpat principal într-un proces înscenat; judecarea a avut loc în secret, în aprilie 1954.
72 (...) Anul următor [1963], Caraman a preluat conducerea activității unui alt spion, colonelul turc Nahit Imre, pe care DGIE îl recrutase la Ankara; el fusese transferat la Paris, în funcția de director adjunct la secția de finanțe contabilitate a NATO. Două prăzi bune pentru exploatarea cărora Caraman a fost chemat la Moscova de câteva ori. În 1965, KGB, uluit de cantitatea de informații care sosea de la Paris prin filiera Caraman, și-a trimis un ofițer, Vladimir Arhipov, să colaboreze cu agentul român. Afacerea de spionaj s-a desfășurat lin până în 1969, când colonelul Ion Iacobescu, subalternul de la Paris al lui Caraman, a cerut azil politic în Statele Unite. Roussilhe și Imre au fost arestați curând după aceea, iar Caraman retras din rețea.

Anexa 2 Componența DGSP după criterii etnice 1948
Numărul total al cadrelor, indiferent de grad: 3.973
(...)
bulgari 3
(...)
iugoslavi 13
Direcțiile naționale - Numărul de ofițeri, indiferent de grad: 1.151
(...)
bulgari 1
(...)
Direcțiile regionale - Numărul de ofițeri, indiferent de grad: 2.822
(...)
Galați: bulgari 1
(...)
Sibiu: bulgari 1
(...)
Timișoara: iugoslavi 13

 

3.De la teroare la frică: Nicolae Ceaușescu și Securitatea. 1965-1978
84 (...) În scripte, Ceaușescu era doar unul dintre activiștii cu vechime care putea aspira la șefie. (...) Ceilalți candidați au fost eliminați din start: Coliu era bulgar, Bodnăraș era ucrainean.
97 Direcția XI (Tehnică) din Consiliul Securității Statului a trecut de îndată la întocmirea planului de evacuare în situație de urgență: a fost gata în 1970 și avea numele de cod „ROVINE-IS-70”.(...) Semnificativă în acest sens este însăși alegerea numelui de Rovine - locul unde voievodul Mircea cel Bătrân a reușit să oprească, în 1394, înaintarea armatelor otomane ale sultanului Baiazid.
103 (...) Ofițerul cu pricina [Nicolae Pancea] debutase în cariera militară în anii 60, în DIMSM, ca diplomat, la Belgrad.

 

4.Apelul lui Ceaușescu la sentimentul național: problema Transilvaniei
119 (...) Dej și-a scurtat o vizită oficială în Iugoslavia pentru a rezolva criza socială creată prin mișcările studențești și muncitorești de la București, Iași, Cluj și Timișoara.
143 (...) Numai în perioada ianuarie-mai 1989, în Iugoslavia s-au refugiat 5.000 de oameni.
145 57 = From Sofia to Beijing: Reactions to the 19 th Soviet Party Conference, RFE Research, Background Report/133 (13 iulie 1988), p. 5.

 
5.În căutarea sprijinului popular: rolul Basarabiei
158 Redactorii s-au străduit din răsputeri să ascundă caracterul de sursă de mâna a doua al observațiilor lui Marx și să evidențieze, în schimb, faptul că prin selecția de informații și notele care le însoțeau și-ar fi dovedit, fără echivoc, sprijinul față de independența României în secolul XIX, accentul punându-se pe aprecierea lui Marx potrivit căreia nici rușii, nici turcii nu aveau dreptul, pe baza legislației internaționale, să dispună de teritoriul României(7).

7 = Karl Marx, Însemnări despre români, Editura Academiei RPR, București, 1964, p. 18.

 

6.Conformismul

180 (...) Principele [Eugen Barbu, 1969] era o alegorie transparentă a regimului Dej, acțiunea fiind plasată în Principatele române în vremea fanarioților (1711-1821). Principelui (adică lui Dej), manevrat de o putere străină, nu-i prea pasă de soarta supușilor săi.

193 (...) În măsura în care, prin conversația lui, Noica urmărește perfecționarea discipolului său prin metoda dialectică, el este o figură socratică. O asemenea perfecționare implica un program zilnic de lectură, meditație și dezbateri de idei pe cărările de munte din zona Păltinișului.

194 (...) Jurnalul lui Liiceanu a fost alternativa propusă la acele idei, după cum reiese din subtitlul dat de autor: „Un model paideic în cultura umanistă”.

197 (...) Un alt unghi de analiză a literaturii din acea perioadă îl constituie stilul. Limbajul esopic a caracterizat mare parte din creațiile de proză și poeziei.

199 (...) Botez însuși s-a plâns: „(...) Am avut ocazia să stau de vorbă la reședința unui diplomat american, cu David Binder, considerat unul din ziariștii occidentali cei mai competenți în problemele Europei de Est, care se afla într-o călătorie la București. A făcut afirmații dure, exprimându-se astfel: <Cine sunteți voi? Cine sunt disidenții din România, mă rog? Ce înseamnă, pentru voi, societatea civilă românească? În Balcani, nu există așa ceva. Noi preferăm dialogul cu cei reprezintă realitatea, precum dl. Ceaușescu. El, măcar, este la putere.>(89)

89 = Mihai Botez, Romania: A Case of „Dynastic” Communism, Freedom House, New York, 1989, pp. 62-63. 

200 (...) Refuzul lui Ceaușescu de a adopta politica de perestroika și glasnost i-a atras critici din partea conducerii sovietice, drept care ambasadorii unor state occidentale - nu toți - au primit instrucțiunea de a-i invita al recepțiile oficiale pe disidenții români(95).

95 = Între primele care au reacționat ca atare au fost Statele Unite, iar dintre țările membre ale Comunității Europene, guvernele Marii Britanii, Olandei și Franței,  pe când cele ale Greciei și Italiei și-au manifestat reticența în această privință.

202 (...) În 1961, s-au aprobat vize pentru sute de familii de evrei, condiția fiind aceea de a nu menționa Israelul ca destinație finală, pretinzându-li-se să folosească drept pretext cererea de stabilire într-o țară din Europa Occidentală, America Latină sau în Cipru.

 

7.Disidența
226-228 (...) Exasperat de eșecul în a-i atrage de partea sa pe prietenii pe care se bizuia pentru a-i semna scrisoarea [ianuarie 1977, Carta 77], i s-a adresat după câteva zile în scris lui Ceaușescu, cerându-i s-o semneze și el. (...) „Domnule Ceaușescu, (...). Zice: <Domnule, dumneata te agiți într-un anume fel și vrei să faci anumite chestii care nu sunt specifice românului – deci nu ești român!> <Cum, nu?> zic, atins la tricolor. <E adevărat, bunicul dinspre tata era macedonean [slav] (Goma), bunica dinspre mama era grecoaică (Cuza), e adevărat că mai am și ceva sânge polonez de la bunica dinspre tata, dar ce contează sângele care apă nu se face? Contează că eu mă simt român.(…)>(…) Cu totul și cu totul alta ar fi situația dacă și Domnia Voastră ar trimite o asemenea scrisoare, o declarație de susținere a Cartei 77. (…) În al doilea rând, România se va putea prezenta la Conferința de la Belgrad [CSCE] cu fruntea sus.” 

244 (...) Cei mai puțin norocoși au fost împușcați de grănicerii români la frontiera cu Ungaria sau cu Iugoslavia, iar alții, al căror număr nu se va cunoaște, au murit înecați în Dunăre. Pe malul iugoslav al Dunării se află cruci – mărturii ale încercării lor de a trece Dunărea.  

255 (...) Un semn al izolării crescânde a acestei țări [România] a fost abținerea de la vot a aliaților din blocul de răsărit, Uniunea Sovietică, Bulgaria și Germania Democrată, în vreme ce Ungaria a mers și mai chiar departe și s-a alăturat celor care susțineau rezoluția [ONU, 9 martie 1989].

259 (...) Milovan Djilas în Iugoslavia, Imre Nagy în Ungaria, Alexander Dubcek în Cehoslovacia și Rudolf Bahro în Germania Democrată, cu toții au susținut schimbarea din interiorul partidului (54).

54 = Shafir, Former Senior RCP Officials Protest Ceaușescu s Policies, Radio Free Europe Research, Romania/3 (29 martie 1989), p. 6.

264 (...) Totuși, spre deosebire de cei șase veterani ai partidului, Dinescu nu s-a sfiit să menționeze procesul de reformă aplicat în alte țări din Europa de Est la inițiativa lui Gorbaciov: „Nu știu dacă Gorbaciov este considerat un țar bun sau nu...  dar milioane de oameni care au fost forțați să tacă... în Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, RDG și România îl văd ca pe un Mesia al socialismului cu chip uman”(60). 

60 = „Liberation”, 17 martie 1989.

 

8.Planificarea centralizată ca mijloc de constrângere: sistematizarea
275 (...) Alături de Albania, România a devenit cel mai radical stat socialist din Europa de Est.

 

9.Securitatea și represiunea. 1965-1989
298 Fie în martie 1954, fie în 1955(2), [Ion Pacepa] a fost transferat la Direcția de Informații Externe (Direcția I), condusă la vremea aceea de gen.-mr. Vasile Vâlcu, un bulgar care lucrase la Direcția de Informații Externe a NKGB și fusese făcut șef al Direcției de Informații Externe din România în 1952.
(...) Pacepa s-a dovedit a fi o bombă cu explozie întârziată pentru Ceaușescu, deoarece dezvăluirile lui făcute publice aproape zece ani mai târziu, în cartea lui Orizonturi roșii, au împrășțiat orice urmă de respectabilitate internațională pe care conducătorul român încercase să o păstreze pentru sine ca potențial succesor al lui Tito în calitate de purtător de cuvânt al țărilor nealiniate, căci a dat la iveală posibila lui implicare directă în crimă, șantaj, trafic de droguri și răpiri.
2 = Pacepa indică ambii ani. Ion Pacepa, Moștenirea Kremlinului, pp. 152-154.
319 (...) [căpitanul de marină Nicolae Radu] A avut mai mult succes cu un înalt funcționar de partid, Vasile Patilineț, care se presupune că a fost recrutat în 1984, pe când era ambasador în Turcia.
(...); la puțin timp după aceea [1986], Patilineț a murit într-un accident de mașină  împreună cu fiul său în Turcia, la 9 octombrie.

 

Epilog
357 (...) Din nou ungurii au refuzat să-l predea pe Drăghici și, prin urmare, la 23 mai 1993, procesul împotriva lui Drăghici și a altor ofițeri de Securitate pentru „incitare al crimă” împotriva lui Ibrahim Șefit, poreclit „Turcul”, la Sibiu în 1954, a început în absența sa.
368 (..) Sentimentele de nesiguranță generate de tulburările din fosta Iugoslavie, Ucraina, Moldova și Rusia au servit scopurilor ultranaționaliștilor, care conferă confortul unei solidarități exclusive și uniforme.

 

Bibliografie

Barker Elisabeth, British Policy in South-East Europe in the Second World War, Macmillan, Londra, 1976.

Beeson Trevor, Discretion and Valour: Religious Conditions in Russia and Eastern Europe, Fontana, Londra, 1974.

Campbell J. & Sherrard P., Modern Greece, Praeger, New York, 1973.

„East European Report”

King Robert R., Minorities under Communism. Nationalities as a Suorce of Tension among Balkan Communist States, Harvard University Press, Cambridge, MA, 1973.

Lampe John R. & Jackson Marvin R., Balkan Economic History. 1550-1950, Indiana University Press, Bloomington, IN, 1974.

Pearson Raymond, National Minorities in Eastern Europe. 1848-1945, Macmillan, Londra, 1983.

Shafir Michael, From Sofia to Beijing: Reactions to the 19th Soviet Party Conference, Radio Free Europe Research, Background Report/133 (13 iulie 1988).

Sword Keith (ed.), The Times Guide to Eastern Europe, Times Books, Londra, 1990.

***, Trial of the Group of Spies and Traitors in the Service of the Espionage of Tito s Fascist Clique, București, 1950.

Woolf Robert Lee, The Balkans in our Time, Harvard University Press, Cambridge, MA, 1956.

 

 

„East European Politics and Societes”, vol. 3, nr. 2 (primăvara 1989)

„Slavonic and East European Review”, vol. 54, nr. 1 (ianuarie 1976)