Celălalt (GAFTON 2014)

Alexandru Gafton, Celălalt,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014

 

23 (...) Referindu-se mai întîi la perşi, apoi la alții cu care au intrat în contact, vechii greci spuneau: πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος. Era o formă prin care, plecând de la deosebiri pe care le considerau a fi de netrecut, o indicau ca definitorie pe cea lingvistică, afirmându-și astfel identitatea în cadrul lumii din care făceau parte. Popoarele slave au numit germanicii cu care au intrat în contact niemitz, adică 'mut', ei înșiși fiind slavi adică 'vorbitori ai unei limbi inteligibile', acestea nefiind singurele situații în care o
comunitate etnică se delimitează de o alta și își marchează identitatea lingvistică într-un mod atât de explicit. Se vede că nu se neagă celuilalt capacitatea de a vorbi și de a comunica, ci doar se afirmă că, atât timp cât idiomul folosit nu este cel al receptorului, celălalt nu merită nici o atenție pentru fluxurile sonore pe care le emite. În fapt, relația dintre neam și limbă este atât de organică încât lingviștii și istoricii afirmă că un proces de glotogeneză este echivalent cu unul de etnogeneză, că apariția unei limbi înseamnă și apariția unui neam, și invers. Întemeiată genetic, comunitatea are nevoie de mijloace
eficiente (adică rapide și productive) de a comunica, de a colabora și de a-și asigura eficacitatea acțiunilor, moment în care aceeași comunitate are nevoie de asigurarea sensibilă a existenței sale. (...)

24 (...) Deși această acomodare este posibilă și funcțională, așa cum distanțele prea mici ori cele prea mari, în comparație cu dimensiunile și posibilitățile fizice ale individului, sunt dificil de stăpânit, așa cum Cetatea propusă de Platon avea o limită, tot astfel, mediul cel mai la îndemână și mai lesne de gestionat rămâne comunitatea local-regională și apoi cea națională, cea care necesită un minimum rezonabil de ajustări dinspre individ.

26 (...) Vechii greci nu-şi băteau capul pentru a înțelege limbile altora, fiindu-le destul să înțeleagă că, totuși, aceia vorbeau, dar o altă limbă.(...)

27 (...) O altă sursă o constituie ideologia, mai ales sub forma religiei. Personal, socotim că credința în general, cea religioasă, în special, este mai puternică decât naționalitatea. Dacă privim la istoria religioasă a omenirii, vom vedea că dintotdeauna a existat o separație pe astfel de baze. Distincția sacru/profan, pur/impur, s-a transferat și asupra comunităților, πάς μὲ ἕλλεν βάρβαρος devenind aici cel de o altă religie este necredincios. Naționalitatea este un dat neschimbător, precum zestrea genetică, și ne-am aștepta ca lucrurile să fie altfel în cazul ideologiei și al religiei. Dacă se înțelege că, deși între complexul etnico-lingvistic şi ideologie nu există o relație imperativă, totuși, că cel dintâi poate fi un cadru favorizant pentru ca o ideologie să aibă șanse mai mare decât alta în a se dezvolta într-un anumit mediu etnico-lingvistic, atunci se poate înțelege că legile fizicii își pot pune amprenta și asupra ideologiei. (...)

 

Alexandru GAFTON – Prof. univ. dr. – Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi