AUGUSTE DE GERANDO, Transilvania și locuitorii săi, vol. I, trad. (fr. 1845) M. Malomfălean & M. Mitrache, rev. și ap. crit. A. M. Stan, cuv. înainte I. A. Pop, ed. Casa Cărții de Știință/col. Biblioteca valorilor transilvane, Cluj-Napoca, 2014, 358 p.
I. De-a curmezișul Ungariei
(17) La vest, Ungaria are un aspect german destul de pronunțat. Țărani
aduși din Suabia (7) au fost înrădăcinați acolo pentru a umple golurile apărute
în urma războaielor cu turcii,
(...).
(18) Fixați la est, la granița vechii Dacii, românii au fost supuși, însă
nu mutați, de către unguri, care făcând o spărtură în mijlocul slavilor,
i-au împins la nord și la sud, în timp ce ei s-au înstăpânit pe bogatele câmpii
situate în centru.
(20) 16 = Matei Corvin
(1443-1490) – rege al Ungariei și Croației între 1458 și 1490. (...) (n.
ed.)
(21) Buda este orașul trecutului și al tradiției minunate. Cetatea romană, reședință mult iubită a
marelui Matia, oraș sfânt al turcilor, care au încă o moschee și fac pelerinaj acolo, vechea Buda își ridică etajele din întărituri, la
înălțimile cărora s-au ridicat delicioasele grădini. Nu parcurgem acest mal
decât visând la vremurile care nu mai sunt. Aceste locuri astăzi pustii răsună
din E. M. cu zvonuri de arme și cai de când își alegea nobilimea regele. Pașalele turcești sunt cele care au
împodobit aceste răscruci unde se ridică fântâni
din marmură roșie.
(22) După Pesta începe Puszta. Ungurii
numesc așa stepele situate în centrul țării lor. Se întind de la Dunăre până în
Transilvania, din Muncaci la Belgrad
(22), într-o circumferință de peste 300 leghe.
22 = Oraș aflat la confluența Dunării cu râul Sava, (...). (n. ed.)
(23) Dacă această singurătate vă apasă, loviți solul, evocați amintirile
unei epoci eroice, vor veni o mulțime să vă asalteze minte. Reprezentați-vă o
nenumărată armată de turci și tătari, traversând stepele tumultuos, și
împingând în fața ei, ca în 1526 (24), 200.000 prizonieri încărcați în
lanțuri.
n. 24 = La 29 august 1526, la Mohacs, s-a desfășurat o mare bătălie
între armatele ungară și otomană, încheiată cu victoria turcilor. Regele Ludovic II,
precum și o mare parte a aristocrației și clerului, a murit în luptă. (n. ed.)
(24) Nu doar că invaziile turcilor
îi împiedicau pe locuitori să se răspândească la sat, însă țăranii continuară,
prin tradiție să trăiască pe pământul unde se fixaseră părinții lor.
(28) Asta nu ar fi becsuletes, și
lasă grija de a întinde mâna slavonului,
de care, în fond, acesta se achită foarte bine.
(27) Urmând cutuma orientală, zidul exterior e complet închis; rar
se întâmplă ca o mică fereastră să-l străpungă în stradă.
(27)
Ungurul nu găsește demn să-și umple casa cu plozi, precum sârbul sau românul. Nobila iapă n-are, zice el, decât un mânz:
josnica scroafă e cea care fată o grămadă de purcei.
(30) Demnitatea țăranului ungur
este cea a orientalului. E grav ca turcul.
Un otoman care ar vrea să
exprime agitația lui Mahmud în
timpul masacrului ienicerilor (32)
spunea despre acesta: Sultanul
mărșăluia ca un Franc.
n32 = La 16 iunie 1826, sultanul Mahmud II a decis să distrugă
puternicul corp al ienicerilor, soldați din corpul de elită al infanteriei, care îi contesta
autoritatea. La Constantinopol sunt
uciși într-o zi 7.000 de oameni, carnagiul continuându-se în restul Imperiului Otoman, până la exterminarea
unui număr de 120.000 de ieniceri,
dintr-un total de 140.000. (n. ed.)”
(34-35) Cu cât entuziasm lua el armele când la umbra statului național
mărșăluia spre turci! Creștinătatea
îi datorează o recunoștință eternă acestui popor eroic, ce i-a fost cea mai solidă
întărită avangardă a Occidentului,
a oprit valul năvălirii musulmane
care ar fi înghițit această civilizație de care suntem atât de mândri. (...) Un
scriitor din această țară, Bertalan
Szemere, se plângea în ultima vreme: „Ungurii care au apărat creștinătatea
împotriva osmanlâilor, proprii lor frați,
sunt pregătiți să o apere împotriva tiraniei moscovite. Poporul ungur va fi
servit deci, de două ori, cauza umanității, dacă nu salvând-o ca un erou, cel
puțin suferind pentru ea ca H...
Poate că, adăuga el, în lanțul Carpaților, destinul a marcat deja Termopilele (36) unde mica noastră națiune,
victorioasă sau victimă a giganților, va crește în istorie prin victorie sau
moarte!”
36 = Aluzie la trecătoarea Termopile,
unde, în 480 î. H. s-a desfășurat o bătălie aprigă între perși și greci, bătălie devenită faimoasă datorită curajului excepțional
și sacrificiul grecilor conduși de Leonidas, regele Spartei.
(38) Unsă cu ceară, după obiceiul
tătar, și învelită cu piele de mânz, această kulacs reprezintă ceva
național și a inspirat unui poet ungur versuri
demne de Anacreon (42).
42 = Poet liric grec, faimos
datorită cântecelor și imnurilor scrise special pentru banchete
și petreceri. (n. ed.)
II. Transilvania
(42) 49 = Se știe că romanii
numeau Dacia vasta regiune cuprinsă între Carpați, Tisa, Dunăre și Marea Neagră. Au divizat-o în trei
provincii, dintre care una, plasată în inima Daciei și înconjurată de o centură de munți, era denumită Mediteraneeană.
În Evul Mediu, ungurii au denumit Silvana regio ținutul împădurit situat în estul Ungariei.
Regiune ce se găsea dincolo, și care forma altădată Dacia mediteraneeană, a primit numele Ultra Silvana sau Trans
Sylvana. În ungară i s-a spus Erdely
(erdo, pădure).
(...) (n. a.)
Dura lex! (89)
89 = Legea e dură! (n. t.)
(55) Când străbați Transilvania, chiar și numele satelor îți evocă trecutul,
aproape la fiecare pas – Torokfalva
(Bucium), sat turcesc; Tatarlaka (Tătârlaua) – sălașul
tătarilor; (...) - Câte movile sunt numite mormântul tătarilor, mormântul turcilor!
(56) Principii chemau degeaba în țară moravi, nemți, români, bulgari etc: li se dădeau noilor sosiți
satele devenite pustii. Nimic nu mergea: populația scădea pe zi ce trece.
Printre aceste națiuni, sunt unele care s-au șters complet, altele ca bulgarii și moravii, nu mai sunt
reprezentate astăzi decât prin câțiva indivizi.
(57) Trebuie numărați de asemenea câteva mii de armeni, greci, evrei și țigani. Acestor națiuni li se spune `tolerate`,
în opoziție cu restul, pentru că nu formează corp distinct. Ultimele trei nu au
nici un drept politic.
(57-58) 96 = (...) Românii sunt toți
ortodocși (printre aceștia trebuie
să numărăm câteva mii de greci și un
număr mai mare de secui). (...) (n. a.)
(58-59) 97 = Ludovic II (1506-1526)
– Rege al Ungariei, Croației și
Boemiei între 1516 și 1526. (n. ed.)
III. Muntele regelui-Huedin-Hunii-Gilău. Gh.
Rakoczi II-Jibou-F. Rakoczi-N. Wesselenyi
(65) În ivirea acestui mic sălbatic, care, în anumite privințe, personifica
Transilvania, am crezut că văd o prevestire fericită, și i-am aruncat bănuțul
de rigoare, cu aerul unui consul roman
ce răsplătește un semn bun.
(68-69) În timpurile moderne, câmpiile ce înconjoară Gilăul au fost teatrul unei bătălii
pe care ungurii au purtat-o împotriva otomanilor.
Aceasta a avut loc în 1660, și a
fost provocată de revolta principelui
Gheorghe Rakoczi II împotriva Padișahului.
Se știe că principii Transilvaniei erau
aleși de Dietă, însă numirea lor trebuie a aprobată de sultan, căruia îi plăteau tribut.
Nu puteau face pace, nici declara război
fără să fi primit autorizația Constantinopolului.
(72) Însă s-a întâmplat că împărații
și-au uitat jurămintele și au călcat în picioare libertatea ungurilor. Aceștia
luau armele și se răsculau. Nemulțumiții erau susținuți de Poartă sau de Franța, care nu pregetau să provoace încurcături
Austriei.
(73) 130 = Gaius Iulius Caesar
(c. 100-44 î. H.) – conducător politic și militar roman care a jucat un rol
esențial în procesul de transformare al Republicii Romane în Imperiul Roman.
Renumit pentru numeroasele campanii militare din vestul Europei (Galia,
Britania, Germania) și Africa de Nord. Scriitor și orator talentat, dintre care
s-a păstrat, bucurându-se de popularitate, volumul Comentarii de bello gallico (Comentarii asupra războiului galic)
(n. ed.).
IV. Clujul
(85) Timp de doi ani, locuitorii din Cluj au trebuit să plătească 168.000 taleri turcești.”
(97) ex-voto (175)
75 = Sintagmă latină care
înseamnă `după dorință’, servind pentru, a
denumi orice obiect pus în biserică drept ofrandă sau mulț. (n.t.)
(110)
Cristofor Bathory, care, în schimb, a plecat în Franța, i-a cerut regelui să întrețină
timp de cinic ani un corp de 5000 de oameni și să facă uz de influența lui pe
lângă sultan pentru ca turcii să le înapoieze transilvănenilor
două or. impor.: Lipova și Timișoara.
(111)
După 11 ani, Selim II a fost cel
care a cerut pentru Ioan Sigismund mâna Margaretei, sora lui Carol IX.
(112) 211 = Este vorba de nobili unguri care considerau că, pentru binele
țării, Transilvania trebuia să rămână sub suzeranitatea
Imperiului Otoman în contextul izbucnirii Războiului cel Lung. Acesta a fost un conflict între turci și austrieci,
care a durat între 1591 și 1616 și
s-a desfășurat în Balcani, Ungaria,
Țara Românească și Moldova. (...) (n. ed.)”
(113) Ceilalți au fost sugrumați în secret, după obiceiul turcesc.
(117) [G.
Bethlen, principele Transilvaniei (1618-1637)] Îi propunea lui Ferdinand [împăratul Germaniei] să înceteze orice persecuție
împotriva protestanților din Germania și Ungaria și să-și întoarcă puterile
împotriva turcilor. `Împreună
dispunem de forțele Spaniei, Austriei, Ungariei și Transilvaniei.
Însărcinați-vă cu recrutarea, solda și întreținerea trupelor, iau asupra mea
truda și pericolul acestei cruciade.`”
(118) Câștigase admirația otomanilor prin talentele și valoarea
sa; personal le plăcea datorită manierei și limbii. Ca toți transilvănenii din
epocă, Bethlen vorbea turcește, avea barbă lungă și capul ras. Otomanii i-au promis ajutor acestui
principe, care se arătase fidel Porții în mod constant.
(127) Întors la Versailles, [ambasadorului] i-a fost ușor să-l convingă pe
rege [Ludovic XIV], care avusese întotdeauna drept scop să atragă de partea sa
nobilimea Ungariei: l-am văzut în 1664 trimițându-i 10.000 de scuzi lui Nicolae Zriny pentru a-l despăgubi de
pierderile încercate în războiul cu turcii.
VI.
Turda-Amintiri ale
romanilor-Pratul lu Traian-cheile- Huda lui Papară-Rimetea-Minele de
fier-Costumele-Țiganii-Minele de sare de la Ocna Mureș-Plângerile
transilvănenilor
(162) La câteva ore de Rimetea, ai cărei munți dau fier, și la mică distanță
de Arieș, ce poartă aur, se găsesc salinele de la Ocna Mureș. Acolo, se spune, romanii deviaseră râul, și ni se arată o ridicătură pe care
o înălțaseră pentru a ține în matcă apele Mureșului. Un strat de sare se
întinde sub pământ, ce are 900 m lungime și 550 lățime.
(164) Regii Ungariei le livrau oficialilor o anumită cantitate de sare.
Astfel, voievodul Transilvaniei avea sare în valoare de 300.000 florini, banul Croației și Dalmației de 1.000,
iar guvernatorul Budei de 500.
VII. Arieșul-Spălatul aurului-Corturarii
(169) (...); și mai recent misionar Wilson,
trecând prin Pesta, a crezut a recunoaște că țiganii
din Ungaria, ca și cei din Turcia, vorbesc o limbă ce se apropie de dialectul folosit
aproape de malurile Indusului, printre
buturazi (332=Butsurades, în
original. (n. t)).
VIII. Colegiile în Transilvania-Aiud și
Blaj-Viitorul politic al neamului român
(184) Colegiul de la Aiud a fost
creat de principele Bethlen și stabilit inițial la Alba Iulia. (...) În 1658, turcii și tătarii care răvășeau Transilvania au masacrat o parte
din elevi, pe restul transformându-i în sclavi. Clădirile au fost distruse, iar
biblioteca, care încă mai conținea cărți din palatul lui M. Corvin, a fost
destinată flăcărilor.
(185) (…)
345 = Fragment din locuțiunea latină Vir bonus, dicenti peritus (om de valoare, expert în vorbire),
atribuită lui Cato și preluată de
alte personalități antice. Expresia scoate în evidență calitățile morale și
tehnice necesare unui bun orator. (n. ed.)
(191-192) (…)
350 = Iustinian I , supranumit și Iustinian cel Mare (c. 482-565) – conducător al Imperiului Bizantin
între 527-565. A jucat un rol important
în răspândirea creștinismului prin construirea a numeroase biserici (Hagi Sofia) și elaborarea de norme religioase
(standardizarea Liturghiei). (n.
ed.)
(193) (...), principele Gh. Rakoczi
I poruncise să se traducă în limba română cărțile sfinte care până atunci erau scrise în vechea slavonă.
(198) Astfel, pentru a-l convinge pe episcop că nu i-am adresat o înjurătură,
o metaforă în genul celor făcute
de Horațiu în genul celor din
faimoasa lui odă către Mecena (358), (...).
358 = Quintus Horatius Flaccus
(65-27 î.H.) – poet liric roman,
autor a 4 volume de Ode, în care se găsesc mai multe poeme
dedicate lui Mecena, politician și om de cultură, patronul lui
Horațiu. Cel mai probabil de Gerando se referă la poemul Maecenas
atavis edite regibus..., care inaugurează seria Odelor. (n. ed.)
(199) [prof.
de filoz. de la col. Blaj] Dl. Papp, ale cărui funcții îl obligă la o muncă fără oprire, a găsit o
modalitate în momentele sale libere, de a studia principalele limbi ale Europei,
el vorbind franceza, italiana, germana, latina,
maghiara, română și turca.
(202) În 1791, Ioan Bob, episcop
greco-catolic, și Gherasim Adamovici
(365), episcopul ortodox au adresat
o petiție împăratului. (366). Ei
l-au implorat să lămurească clar situația românilor.
365 = Gherasim Adamovici (1733-1794)
– prelat ortodox de origine sârbă, episcop ortodox al Transilvanie între
1789-1794. (n. ed.)
366 = De Gerando se referă la Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae.
Prima variantă a petiției adresate împăratului
Leopold II, care cerea drepturi politice, civile și religioase pentru
românii transilvăneni a a fost redactată în 1791 de către Ignatie Daraban, episcopul
greco –catolic de Oradea. În martie 1792, o a doua variantă, mult
extinsă, a fost redactată de Ioan Bob și Gherasim
Adamovici, însă cererile au fost respinse. (n. ed.)
IX. Piatra Caprii-A. Iulia (Apulensis Colonia)-Investirea unui principe în T.-Catedrala-Mormântul
lui I. de H.-Biblioteca-Vințu de Jos
(211) Dintr-un
munte vecin curge un torent cu apă cu gheață sub care se așează țăranii bolnavi
și care este numit Pârâul Turc
(378). Se povestește că niște fugari turci
care se ascunseseră acolo au fost surprinși de locuitori. Aceștia au pus în torent
pietre, care, lansate, i-au zdrobit pe barbari.
378 =
În original Torok patak. (n. t.) prob. de Gerando se referă la Pârâul (Cheile) Turcului aflat în apropierea
localității Întregalde. (n. ed.)
(214)
Gyula (383)
383 =
În sursele bizantine este titlul
unuia dintre conducătorii unguri din sec. IX-X.
(215-6)
(…); trăsura, în fundul căreia se așeza principele: în față se vedea cancelarul
purtând actul de investitură turcesc
(388). (…) După o pauză, în care se prezentau ambadorii, cancelarul enunța un
discurs în numele principele, care adăuga câteva cuvinte, apoi citea actul turcesc tradus în limba ungară. (…) Convivii făceau abluțiuni după moda turcească, înainte și după masă. (390)
388 =
Numit în turcește ahdname.
(n. a.).
390 =
Referitor la obiceiul spălării mâinilor. (n. ed.)
(216-7)
[biserica Sf. Mihail] Este construită,
se spune, pe amplasamentul unui templu
păgân; totuși, antichitățile
care s-au descoperit la Alba Iulia
au fost găsite foarte departe de acolo. (…) Ici și colo, în mijlocul pietrelor
albe, iese în evidență câte o friză ale cărei figuri sunt pe jumătate
sparte, apar capete de sfinți între care, lucru bizar, au fost plasate vestale romane.
(217) Dar,
așa cum este ea astăzi, catedrala din Alba Iulia atestă faptul că, dacă ungurii
ar fi avut preocuparea de a-l onora pe Dumnezeu altfel decât prin valoarea lor,
și câmpurile de bătălie unde îi opreau pe necredincioși n-ar fi fost singura lor
biserică, arta, în această țară,
s-ar fi resimțit în urma contactului dintre cele două civilizații la
limita cărora se găsea plasată Ungaria,
și ar fi fost deodată gotică și bizantină.
(218) (…)
393 = Chiar dacă ungurii i-au dat și numele de Ioan Huniade (Hunyadi Janos – n. t.), el se numea Ioan Szebkely de
Sf. Gheorghe (Szent Gyorgy). Era ban al
Croației, Dalmației și Slavoniei, (…).
(219)
Am remarcat o piatră ce fuses scoasă din Mureș, pe care se găsea o inscripție grecească, din care nu am
putut citi decât primele. cuvinte, Ηλιω…,
`Soarelui`.
(219) Episcopul Gh. Lepes a fost ucis pe la 1440 de către turci, în deruta ce a precedat victoria de la Sântimbru
(395).
395 =
De Gerando face o confuzie. Lupta de la
Sântimbru, dintre armatele otomane și cele ungare și transilvănene, conduse de Iancu
de Hunedoara, s-a desfășurat la 18
martie 1442, iar episcopul G. Lepes a fost ucis în cursul confruntării. (…)
(n. ed.)
(220)
Teribila nenorocire: s-a întâmplat ca Martinuzzi
să fie omorât chiar în momentul în care recupera Lipova de la turci, în momentul când Iuliu III îl numea cardinal, (…).
(223)
[averea episcopului Martinuzzi din cetatea Gherla] (…) 300 de cai magnifici cumpărați cu mare cheltuială din Turcia; (…).
XI. Zlatna-Urme
romane-Vulcoi-Minerii
(246)
La strigătul „Apă”, scos de vizitiu, o frumoasă
româncă a ieșit ținând în mână unul dintre acele vase grațioase cu formă etruscă,
ce încă mai sunt folosite în țară.
(250)
Toți munții pe care îi vezi de la Vulcoi adăpostesc aur.
Unul dintre ei a fost complet despicat de romani.
(254)
450 = Geza II (1130-1162) – rege al Ungariei și al Croației între 1141 și
1162.
XII. Detunata–Roșia
Montană-Unbogat țăran român-Cetate-Exploatarea
minelor sub daci și sub romani –Pianu de Sus-Săcărâmb
(267) Reaua-voință a administrației adaugă și mai multe obstacole țăranului
miner. Și de altfel, ce mijloace are el la dispoziția sa? Aceleași, mai mult
sau mai puțin, pe care le-au avut coloniștii
lui Traian. Dintr-un anumit punct de vedere, este interesant pentru un călător
din sec. XIX să regăsească industria romană
pe acest pământ semi-clasic, dar este supărător faptul că, în ceea ce privește
tehnica, cele mai bogate mine ale Europei nu sunt date în grija unor mâini mai
demne.
(268) Nu voi mai spune nimic nici despre uzinele de la Abrud, marele burg pierdut printre munți,
și care suntem asigurați că e construit pe ruinele
orașului romania Auraria Major
(462).
462 = Nu avem suficiente probe pentru a combate opinia admisă. Pe tăblițele de ceară găsite în împrejurimi,
Abrudul e desemnat sub numele Alburnum majus. Numele pe care i
l-au dat românii și prin urmare denumirea ungurească (Abrud Banya, mina
Abrudului), par să derive din Alburnum. (n. a.)
XIII. Românii
(274) Astăzi dansatorii români
poartă, precum romanii, două curele garnisite cu nasturi de cupru, ce se încrucișează pe umeri,
una fiind asemenea unei chingi.
(281) Această dispoziție a românilor are legătură cu originea lor italiană. (...)
Prim., își confecționează naiuri din bețișoare de salcie, și-i auzi pretutindeni
cântând câte-o melodie. Pare o eglogă de
Vergiliu (484) în acțiune.
484 = Publius Vergilius Maro (70 -19
î. H.) – unul dintre cei mari poeți
romani, autor al poemului epic Eneida, al Bucolicelor și Georgicelor.
(n. ed.)
(282) Țărăncile românce
aparțin acelei tipologii particulare pe care o regăsim la femeile din Italia. Când le vezi urcând dealurile, purtându-și cu
atâta grație severă vasele de formă
etruscă, îți reamintești de statuile
antice. Numai cămașa brodată, mantaua îmblănită și cizmele roșii
le oferă acestor femei romane
ceva oriental.
(284) Ele au obiceiul, precum bărbații, de a săruta mâna în semn de respect.
Această cutumă, răspândită prin tot Orientul, nu are semnificația pe care
i-am putea–o atribui în regiunile noastre.
(287) Ei denumesc obiceiul acesta pomană, `pentru mani` (492), sperând că semenii pe care i-au pierdut nu vor suferi pe lumea
cealaltă nici de foame, nici de sete, dacă-i ajută pe cei din lumea asta.
492 = Nume dat în mitologia romană
și a vechilor popoare italice sufletului
morților, considerați zei ocrotitori
ai căminului. (n. t.)
(290) Dacă nu are mânia, elanul ungurului, are în schimb încăpățânarea
rezistenței. `Lovește până la moarte!`, zice un proverb folosit printre români.
Ceva din valoarea romanilor a rămas în ei și,
comparându-se cu sașii, a căror ardoare pacifistă nu se vede decât în comerț ei
spun: `Un român la 10 sași.`
(296) În altele izbucnește acea mândrie pe care o inspiră românului amintirea originii sale.
(296) Ultimele două, care reflectă sentimentul patriotic și ura față de turcii asupritori, se datorează unui distins poet, dl. Negruzii,
boier din Moldova.
(301) IV. Ostașul Păstor
Frumoasă, superbă Dunăre, ce înconjori ca un colier patria bogată în roade a marelui Aurelian, / (...) / (...) Își
plâng, acești demni Romani, frumoasa
lor patrie./
XIV Valea Mureșului-Vețel (Sergidava)-Deva-Bulgarii-Castelul
Huniazilor
(306) (...), deși această cetate a fost construită din vremuri imemorabile.
Cea mai răspândită părere este că a fost construită din ordinul împăratului Traian, cel care a cucerit
primul Transilvania, numită în acele timpuri Dacia, cum o remarcă istoricii.
(527)
527 = Memoires du comte Bethlen
Miklos, t. II, cap 27. (n. a.)
(308) Puține regiuni ar oferi atâtea ruine precum Transilvania, dacă turcii n-ar fi răvășit-o fără încetare.
(308) În aceste văi a crescut Iancu de Hunedoara, spre disperarea turcilor
și salvarea creștinătății.
(310) [castelul Huniazilor] Turnul din sud poară numele slavon de Neboi sa, `Nu te teme`.
(311) (…)
531 = Ioan de Capistrano (1386-1456) – supranumit `Soldatul cel sfânt`, călugăr
și teolog franciscan, partizan și propovăduitor al luptei împotriva turcilor. L-a ajutat pe Iancu de Hunedoara să-i învingă pe turci în lupta de la Belgrad, din 1456, el însuși murind de ciumă la câteva săptămâni după victorie.
(…) (n. ed.)
(312)
[castelul Huniazilor] Legenda spune că în această incintă Iancu de Hunedoara a
chemat Dieta, pregătindu-și victoria asuprta necredincioșilor.
(313)
După moartea lui Matia, el a fost a deținut de fiul său, Ioan Corvin, a cărui
văduvă, Beatrix Frangipani, l-a
vândut familiei Torok. În 1605, Ștefan Torok (535) fiind făcut prizonier de turci și dus la Constantinopol, soția sa a vândut caselul. cu 12.000 scuzi.
535 =
Ștefan Torok de Enying II (?-1618) – ultimul membru al unei familii influente
în sec. XVI. De Gerando face o confuzie: Balint Torok de Enying, bunicul lui Ștefan, a murit în prizonierat la turci. (…) (n. ed.)
(314)
Când Emeric Tokoly a plătit gestul de
infidelitate, adică a fost declarant trădător și privat de bunurile sale, la
fel ca Nicolae Zolyomi, fiul precedecesorului, care se refugiase în Turcia, castelul revenise principelui
Transilvaniei, Mihai Apafy, și apoi succesorului său, Leopold.
XVI. Ungurii
(332) Țara
era continuu expusă incursiunilor turcilor
și tătarilor. Trebuia să aștepți inamicul sub niște ziduri puternice,
fie să fugi din calea lui. În acest ultim caz te îndreptai spre orașul fortificat
cel mai apropiat sau spre castelul vecin și îți abandonai flăcărilor turcilor casa și tot ce conținea ea. (...) Timp de cinci secole, un
popor întreg a trăit cu amintirea jafului
de ieri și cu teama incendiului de
mâine.
(344) În Ungaria, ca și în restul Europei,
șerbia a fost rezultatul imediat al cuceririi. (...) Așadar, la origine cuvântul nobil avea sensul de `ungur`. Cel de șerb însemna `slav` sau `român`. Ulterior acest expresii
și-au schimbat sensul. Au existat persoane din rasa învinsă care au fost
înnobilate, cei care au dat dovadă de vitejie în război. (...) Nobilitatea nu
aparținea unei caste, ci indistinct oamenilor de orice condiție și orice avere.
(349-50)(…)
562 = (...) Cuvintele colback, dolman, skako, soutache, care desemnează diferite
părți ale uniformei, sunt cuvinte ungurești mai mult sau mai puțin alterate. Primele
două vin din turcă. (...) (n. a.)
(352-3) (…) Din contră, dezvoltându-și agricultura, se poate crea în Ungaria o nouă
eră de prosperitate. Să-și facă ungurii căi
de comunicații și Marsilia va căuta în portul
Fiume grâul pe care-l vor aduce din Odesa, lâna pe care o vor lua din Egipt; (...)
AUGUSTE DE GERANDO, Transilvania
și locuitorii săi, vol. II, trad. fr. (1850) A.-M. Stan, trad. lat. Lukacs J., ap. Critic A.-M. S.
& L. J., ed. Casa Cărții de Știință/col. Biblioteca valorilor transilvane,
Cluj-Napoca, 2015, 378 p.
XVII. Orașele săsești-
(11) (…)
14 = În Ungaria nu s-au utilizat decât monede cu valoare
mică, până la Bela I, care a
introdus, în 1061, monede de aur din Bizanț (Thuroczi). El a fixat valoarea acestora
la 40 dinari de argint (Katona).
(...) (n. a.)
(18) Sebeșul săsesc datează din
1150. Acest caz, despre care s-a crezut fără temei, fără prea mare fundament,
că a fost ridicat pe ruinele unei colonii
romane. (29), (...).
29 = Romanae muliares coloniae – (n. a.)
(18-19) Sebeșul săsesc a fost
devastat cu cruzime de către turci
în 1438, atunci când Amurat (31), furios pe eșecul pe care
l-a întâmpinat în fața Belgradului,
a pus să fie jefuită Transilvania.
31 = Sultanul Murad II (1404-1451) – conducător al Imperiului Otoman între
1421-1451 cu o întrerupere între 1444-1446. – (n. A. M. S.)
(22) Deasupra uneia dintre porți se citea odinioară o inscripție romană; piatra pe care aceasta fusese gravată a
dispărut; neîndoielnic că ea fusese găsită prin împrejurimi.
(26) [satul
Gușterița, azi cartier al Sibiului] Pastorul acestui sat,
dl. Ackner, (...), a adunat tot
felul de obiecte găsite prin țară și mai ales în apropiere de Sibiu. El posedă monede, arme romane și minerale frumoase.
(28) Cu intenția de a se refugia în Moldova, el [Andrei Bathory/1599] a
ajuns în scaunul Ciucului; dar era urmărit de o trupă de secui, bulgari și români, care îl presau
îndeaproape.
(30) [1690-2] (...) armelor lui Emeric Thokoli, când el a revendicat principatul
Turcilor în fruntea turcilor
și a ungurilor nemulțumiți. (...) De îndată ce s-a auzit de sosirea lui Thokoli
și a turcilor, consilierii guvernamentali
și magnații sau dep. care țineau cu împăratul s-au retras de la Iernut la Cluj.
(...) Ludovic de Baden (75) a
venit să se opună înaintării turcilor;
și, în pofida oricărei energii pe care a putut să o desfășoare, Thokoli a fost
nevoit să abandoneze Transilvania.
75 = Ludovic Wilhelm, marchiz de Baden-Baden (1655-1707)
– Supranumit Ludovic cel Turc datorită
succeselor împotriva otomanilor, a
fost decorat de Leopold I cu Lâna de Aur. (n. AMS)
(32) Împăratul Carol VI (79)
este cel care a pus să fie străpuns în 1727, după cum o indică câteva cuvinte latine înscrise în piatră, în genul inscripțiilor romane.
9 = Carol VI (1685-1740) –
conducător al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, rege al Ungariei, Croației
și Boemiei, arhiduce al Austriei (1711-1740). În urma războiului austro-turc din
1716-1718 a reușit să încorporeze Banatul în Ungaria și a instaurat
dominația directă a Habsburgilor asupra
Serbiei și Olteniei. – (n. A. M. S.)
(35) (…)
89 = În original Hospodar (cuvânt de origine slavă).
Titlu purtat în vechime de domnii români. – (A. M. S.)
XVIII. Făgăraș –Baronii liberi
(40) (…)
90 = Mihail Apafi
I (1632-1690) – principe al Transilvaniei între 1661-1690. Până în 1683, când otomanii au fost înfrânți la asediul
Vienei, Apafi a rămas supus Înaltei
Porți, opunându-se împăratului Leopold – (n. A.M.S.).
(52) (...) și te întrebi dacă nu cumva dacă nu ai părăsit frontiera Turciei, când îi întâlnești
pe acești copii blonzi ai Germaniei, (...).
(61) Atunci când Transilvania
era tributară sultanului, exista la Sibiu un han care avea ca emblemă: La împăratul Turciei.
(63) `Când
turcii și tătarii devastează Transilvania, spuneau ei [ungurii], voi
[sașii] vă închideți în orașele voastre, priviți de la înălțimea zidurilor
dezastrele țării; în schimb, noi încălecăm pe cal și mergem la război.`
(67) Vremea în care burghezia din Brașov
își apărau imunitatea pe câmpul de luptă era aceeași în care în care ei
împrumutau suveranilor sume considerabile, în care făceau comerț până la Trebizond
(141) și furnizau Europei Orientale
cele mai bune prod. ale ei.
141 = Trebizond sau Trapezunt – oraș pe coasta Mării Negre, azi în NE Turciei. Între 1204 și 1461 a fost capitala unui imperiu cu același nume,
în fapt un stat succesor al Imperiului Bizantin
– (n. AMS)
XX. Brașovul
(69) Străzile sale sunt pline de oameni aparținând nu doar tuturor naționalitățile
din Transilvaniei, ci și veniți din regiunile învecinate. Se simte că se ajunge
la granița Turciei. Greci vioi și agili se ciocnesc pe
promenadă de persoane serioase, în robe lungi de mătase, care fumează cu
demnitate din pipe lungi. (...) Costumele diferite ale acestor oaspeți, pe care
afacerile sau plăcerile îi aduc la Brașov, dau orașului o înfățișare orientală; și vi se servește dulceață, cafea turcească
și mămăligă sub un chioșc în aer liber,
în sunetul unei fântâni arteziene.
(71) Ca să nu vorbim decât de principalele evenimente, e suficient să
pomenim cele trei atacuri pe care
le-a sprijinit în decurs de 16 ani,
împotriva trupelor lui Amurat II,
care i-a dus cu sine pe senatorii orașului;
(...), și asalturile pe care i le-a dat trei ani mai târziu Mahomed (147) (...).
147 = A. de Gerando face o confuzie între sultanul Soliman Magnificul, care a domnit între 1520 și 1566, și sultanul Mahomed II (1432-1481), conducător al Imperiului Otoman
între 1444-1446 și 1451-1481. (...) (n. AMS)
(72) [Gabriel] Bathory s-a
retras, dar l-a trimis [1611] la Constantinopol
pe Gabriel Bethlen, pentru a
cere ajutor turcilor.
(73) [1611] Armata otomană avea
să se întoarcă împotriva Brașovului, singurul oraș care îi rezista lui Bathory.
Michael Weiss a înțeles că va fi
înfrânt dacă doi inamici îl atacau simultan. El i-a cerut o întrevedere lui Honyr pașa, care comanda forțele sultanului. Cei doi s-au întâlnit
în fața porții unei mănăstiri, la umbra teilor; Weiss i-a explicat motivul care
îi forța pe compatrioții săi să pună mân pe arme, iar când discuția s-a
terminat, pașa a trecut de partea sașilor. El și-a dus trupele înapoi în Turcia.
(74) El [G. Bathory] a vrut să se despartă de G. Bethlen, cel mai bun susținător al
său; acesta se retrăsese la Constantinopol.
Pentru a-și păstra bunăvoința sultanului
[Ahmed I], el l-a trimis
acolo pe Andras Getzi, care trebuia
să justifice comportamentul său.
(75) Sultanul a pus capăt
printr-un aranjament războiului pe
care Brașovul îl purta de trei ani [cu G. Bathory].”
(77-8) După alții, regele Sigismund [sec. XIV-XV] a construit-o cu muncitori aduși din Bulgaria.
(78) [cronica
murală a catedralei din Brașov] Cronica se oprea în 1571,
fără îndoială pentru că se umpluse cartea: căci, din cele două secole pe care le spunea istoria,
unul era al lui Mahomed, Iancu de Hunedoara
și al regelui Matia, celălalt al lui Soliman
Magnificul.
(79) Când Buda a fost jefuită de turci și biblioteca lui
Matei Corvin împrăștiată, a fost transportată cu carele la Brașov o cantitate
de cărți și manuscrise.
(79) [biserică ortodoxă românească] Pe terenul învecinat
se văd câteva morminte acoperite de inscripții
cu litere rusești și grecești.
(79) Cealaltă biserică se află în cartierul
numit bulgar sau românesc: aici merg
12.000 de familii. Primii bulgari care au ocupat această suburbie
au construit în 1385 o mică capelă din lemn, care nu a rămas în picioare decât un secol. Cu intervenția voievodului Țării Românești s-a ridicat o biserică din piatră
în 1495, (...).
(81) Atunci când turcii le
năpădeau țara, nobilii români căutau refugiu la Brașov, (...).
(81) (...) un aspru (160).
160 = Mică monedă turcească.
Benko m. s. (n. a.)
(82) [scriitorul sas Fuchs din sec. XVII] Acum 80 de ani în duminica
Floriilor, tinerele fete din vechiul cartier duceau către muntele Sf. Martin
imaginea făcută din paie a unei femei acoperite cu haine. Ele cântau imnuri religioase
pe drum. Ajunse la poalele muntelui, ele dezbrăcau manechinul și împrăștiau
paiele. Asta se chema den Tot austragen `a transporta
moartea, a o duce afară`. Fără îndoială, cultul
lui Venus fusese la mare onoare în țară atunci când aici a pătruns creștinismul, iar această ceremonie ar fi reprezentat disprețul
noilor convertiți față de vechii lor zei (161).
161 = Traducătorul german al
cărții, dl Seybt, ne spune că
era mai degrabă un obicei slav, care
ar fi semnificat îngroparea iernii,
obicei care se mai regăsește încă în țările locuite de slavi germanizați și în care nu a pătruns niciodată cultul zeilor
din Olimp. (n.a)
(83) Urmează un vârf de deal care stăpânește intrarea în cartier și pe care
era situată cetatea din care Amurat II
i-a dus cu sine pe senatorii
Brașovului.
(83) (...) 164 = Antonio Caraffa
(1642-1693) – conte, ofițer de mercenari de origine italiană al armatei Sfântului
Imperiu Roman de Națiune Germană, unul din comandanții Ligii Sfinte. A avut un
rol important în eliberarea Ungariei de
sub Imperiul Otoman, dar rămâne vestit pentru atrocitățile comise. (n. LJ).
n. 165 = Friedrich von Veterani (1650-1695) – general și feldmareșal
al armatei Habsburgice. Rol important în apărarea Transilvaniei și Banatului față de turci în 1691-1695. Moare în septembrie 1695, în bătălia antiotomană de la Lugoj. (n. AMS)
XXI. Râșnov-Cetatea Bran-Colibașii-Zărnești-Mihai
Teleki
(86) Deși fortificat în mod natural, Râșnovul a mai fost prădat de turci și tătari de mai multe ori.
(87) (...) un turn gri, pătrat, străpuns de creneluri, și împodobit cu un
șir dublu de sculpturi în stil bizantin.
(89) [Bran]
În altă parte, ungurii conversau răsucindu-și mustața, iar
negustorii greci numărau banii.
(90-1) [românii
colibași din munții Bran] Spre toamnă ei întră în Țara Românească cu turmele lor și
le conduc, din pășune în pășune,
până în Turcia. La Crăciun, își lasă
oile și vin să-și petreacă postul cu soțiile și copiii lor, care îi așteaptă în
munți. Ei se întorc apoi în Turcia,
iar primăvara își aduc turmele înapoi. (...) În timpul ultimului război dintre ruși și turci (181), un mare număr dintre
ei au mers să se lupte, pe cont propriu, cu soldații lui Mahmud (182); și se mai aud relatări pline de fermitate
ale celor ce s-au întors.
181 = Războiul ruso-turc din 1828-1829,
izbucnit în urma suspendării Convenției de la Akkerman (Cetatea
Albă) și închiderea Strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Conflictul s-a
încheiat prin pacea de la Adrianopol
și a avut drept consecință ocuparea până
în 1834 a Țărilor Române și Dobrogei de
Nord de către ruși și înființarea armatei române permanente (n. AMS)
182 = Mahmud II (1785-1839), sultan
al Imperiului Otoman între 1808-1839. (n. AMS)
(91-2) [satul
Zărnești] Poziția sa potrivită și monumentele romane care se vedeau în împrejurimi dădeau de gândit
că el a fost ridicat pe ruinele unui oraș
ant. Unii situează aici orașul Zarma, fondat de Traian; alții Colonia
Zernensium, despre care e vorba în Pandecte.
Aceste ipoteze pot fi susținute, dar
nu au nimic sigur; (...).
(94-5) Generalul german era deci în perfectă siguranță; juca cărți în tihnă
atunci când a primit vestea că Thokoli
în fruntea nemulțumiților, tătarilor și ienicerilor,
trecuse munții, în pofida nemților care păzeau toate ieșirile practicabile.
(...) Trupele ungare și germane au dat lupta cu turcii în apropiere de Zărnești. Era pe 21 august
1690. (...)
XXII. Comit. Trei Scaune–Tg. Secuiesc-Mt.
Puturosu-Cet. Balvanyos-Neamul Apor-Peșt. Mare de la Merești
(989-9) Cel mai mare oraș, sau mai degrabă singurul oraș din Trei Scaune, este Tg. Secuiesc, pe care Timon (201) îl crede ridicat pe amplasamentul coloniei romane Praetoria Augusta.
201 = Samuel Timon (?-1736) – călugăr
iezuit, autor al unor opere istorice ca Imago
Antiquae Hungariae și Imago Nova
Hungariae, publicate la Viena, în 1745, și a manuscrisului Annales regni Hungariae. (n. AMS)
(99) (...) 202 = Hely `loc`, vasar `târg` (în turcă bazar). (n. a.)
(101) (…)
206 = Karlowitz,
azi Sremski Karlovci, este o localitate
din Serbia unde a avut loc în 1698-1699, congresul de pace care a pus
capăt războiului dintre Liga
Sfântă (Austria, Rusia, Veneția și Polonia) și Imperiul Otoman. Ca urmare a păcii de la Karlowitz, a fost
recunoscută stăpânirea Austriei asupra Ungariei și Transilvaniei. (n. LJ)
(105) (…)
213 = Bela IV
(1206-1270) – rege al Ungariei și Croației. (n. LJ)
214 = Ladislau IV Cumanul
(1265-1290) – rege al Ungariei și Croației. (n. LJ)
(108) (...) Am intrat, iar poveștile
despre tătari și turci pe care ghidul nostru le începuse au fost întrerupte
de conversația despre Franța.
XXIII. Lutița-Odorheiul
Secuiesc-Vlăhița-Praid-Minele și stâncile de sare-Sovata-Apele minerale
(132) Chiar în scaunul Odorhei, aproape de Corund, s-a găsit, acum câțiva ani, o cantitate de monezi de aur bizantine: ele proveneau
din tributul plătit lui Atilla de
Teodosiu (271), și fuseseră ascunse sub un munte de huni.
271 = Teodosiu II, împărat al Imperiului
Roman de Răsărit, a domnit între 408-450. (n. LJ)
(133) Este la fel în Ungaria, (...)
în satele de păstori pe care Dunărea le inundă din 5 în 5 ani,
și care erau incendiate cu regularitate de turci
acum mai puțin de un secol.
XXIV. Secuii
(134) Nu doar Daci, panonici, mândra
Germanie, își au aici reprezentanții lor; dar și romanii, care ocupă trecutul, sunt înfățișați alături de slavi, cărora le aparține poate viitorul.
(134) Luptele sale [națiunea ungară] eroice cu inamicii creștinătății
ne sunt cunoscute; (...).
(145) (...); lupta își schimbă natura, dar este mereu o luptă. Nu vom
aminti că romanii erau cei mai buni avocați
ai antichității.
(148) Expresia ce le domină fizionomia este fermitatea, curajul calm,
asociat cu un aer de bunăvoință, ceea ce place la oameni croiți ca un Hercule (289). Acordați deci credit lui
Ammianus Marcellinus (290), care îi
numește pe huni `monștri cu două picioare.` și `stâlpi tăiați grosier`.
n. 289 = Hercule – erou din mitologia
greacă, fiul lui Zeus și al Alcmenei, care după moarte a fost primit în
rândul zeilor. Renumit pentru forța și vitejia sa, este cunoscut pentru cele 12
fapte de vitejie, așa numitele munci pe care le-a îndeplinit. (n. AMS).
n. 290 = Ammianus Marcellinus (c.
325 sau 330-395) – soldat și istoria al Imperiului Roman. A scris Rerum
Gestarum Libri (Cronica evenimentelor), în 31 de volume, care acoperea
istoria romanilor din perioada 98-378. Se păstrează doar 18 volume, care
descriu anii 353-378 și se disting prin stilul clar și detaliat. (n. AMS)
(154) Ni se dau asigurări că se găsesc unguri și în insula Creta (298), care, se spune, că descind din prizonierii făcuți odinioară de turci. Un canonic de la Sopron, dl.
Ferencz Mollik, a întâlnit la Gyor, în Ungaria, un tânăr care aparținea acestei
colonii îndepărtate. A aflat de la el că ungarii din Creta își păstrează numele și credința părinților lor și că purtau
costumul național, adică dolmanul cel lung și centură.
n. 298 = În original, île de Candie. A de Gerando
folosește numele Candia, care
desemnează insula Creta de azi. El face aluzie la luptele înverșunate purtate
între venețieni și turci în sec. XVII.”
(155) [Predeal sec. XVIII] Pe vremea când trăia
tatăl meu și era un om în putere, turcii
au mărșăluit spre acest munte.
(...). Turcii au ajuns în curând și
s-au bătut cu furie. Avantajul a fost mai întâi de partea ungurilor; dar mulți
dintre ei au fost omorâți, iar restul au fost duși în prizonierat. Turcii au
devastat ținutul; apoi ungurii sugrumați au fost puși într-un șanț care se mai
vede încă.
(156) [Câmpina]
Gazda mea greacă nu a acceptat ca reuniunea să aibă loc la el; el voia să țină o slujbă pentru
copilul său bolnav. Și s-a temut ca locul să nu fie profanat de noi.
(157-8) [satul
Ploieștiori din Prahova] Urmosy povestește că niște coloniști veniți din Serbia
(308) au întemeiat la Bereasca (309)
cel mai frumos sat din regiune. Ei
au construit case frumoase și biserici frumoase ornate cu turle.
Boierul, văzându-le prosperitatea,
a vrut să înzecească prețul arendei;
ei au preferat ca mai bine să părăsească acel pământ și au dărâmat cu propriile
mâini zidurile pe care le ridicaseră.
n. 308 = În original, Servie. (n. AMS)
n. 309 = În original, Beraska. Localitatea nu mai există. Legenda
spune, că înainte de 1848, exista un
orășel pe nume Bereasca pe teritoriul
satului Ploieștiori, com.
Blejoi, jud. Prahova. Orășelul ar fi fost fondat de coloniști bulgari veniți
din Rusia, unde fuseseră duși de ruși în timpul răzbboiului cu turcii din 1711. (n. AMS).
(158) I s-a spus că Iancu de Hunedoara este numit astfel de popor, și că,
în teritoriile posedate de turci,
mamele își speriau copiii spunându-le: O să vină Iancul!
XXV. Sighișoara-Un târg-Seleușul Mare. Ioan
Kemeny-Dumbărveni. Mihai Apafi-Călug.-Armenii. Mălâncrav-Mediaș- Benești
(160) Ea [catedrala
din Sighișoara] a fost
construită temeinic și destul de bine apărată împotriva turcilor, încât nu a fost nevoie să fie restaurată.
(169) Amenințați în continuare de turci,
s-au refugiat în Transilvania în vremea lui Mihai Apafi I. (...) Inițial, armenii au recunoscut erezia lui Eutyches (333).
333 = Eutyches (c. 380-456) –
prezbiter și arhimandrit al unei mănăstiri de la Constantinopol. A susținut
că Hristos reprezintă o fuziune de elemente umane și divine într-o natură unică
și nouă (doctrina monofizită), lucru
declarat drept erezie de către sinoadele de la Constantinopol (448) și Calcedon (451). Cultele
care nu au recunoscut toate hotărârile Sinodului de la Calcedon, printre care armenii și copții, au fost etichetate
adepte ale monofizismului și acuzate că resping ideea consubstanțialității duale a lui Hristos. (n. AMS)
(170) (...); dar noul episcop
[Auxențiu
Vărzărescu – primul episcop catolic al armenilor din Transilvania] a fost capturat de către turci,
care l-au ținut trei ani [1687-1690] în lanțuri.
(175) (…) 342 = Câțiva scriitori au gândit că Mediașul, care poartă numele latin Media, fusese
ridicat pe amplasamentul unei colonii
romane, Media Coloniae. Este o
greșeală. Nu se regăsesc acolo nici un fel de construcții romane, iar numele Media a fost format după Megyes (pronunțat Medieș).
În vechile cărți latine, acest oraș este totdeauna desemnat cu numele unguresc.
(n. a.)
XXVI. Castelul din Criș-Un drum prin pădure-Dărlos-Vechi
picturi-Gogan-Tradiții dacice
(179) Printre pietrele care zac astfel pe pământ, se remarcă o coloană lungă adusă de la Aiud, potrivit tradiției, de un meșter
al castelului [castelul
Bethlen de la C] și care datează din epoca
romană.
(184-5) Când vezi strălucirea încă frapantă a culorilor, atitudinea și
potriv. personajelor, toate aceste detalii care formează caracterul unei picturi,
ești tentat să crezi că aici este o ultimă reflecție a artei bizantine, opera vreunui biet fugar de la Constantinopol, trist pictor alungat de
barbari. În acea epocă, cea mai mare
parte a grecilor a cerut azil Occidentului, unde au trezit gustul pentru arte și știință. Dar un
anumit număr dintre exilați și-au
amintit că în nordul Bizanțului trăia
poporul care fusese ultimul zid de apărare al imperiului și au venit să caute refugiu în Ungaria.
XXVII. Bahnea-Hoghiz-Cetatea de
Baltă-Sânmiclăuș-Contele N. Bethlen. Memoriile
sale-Despre câteva lucrări scrise în franceză de unguri -Francezii Orientului.
(190) Trebuie să notăm de asemenea Hoghizul,
care s-a ridicat pe ruinele unei colonii
romane. S-au găsit aici resturi de
construcții, multe arme și monumente inscripționate care au fost descoperite, precum și vecinătatea mai
multor izvoare calde, lasă să se
creadă că aici era situată Colonia Aquarum Vivarum. Numele unguresc,
Hev Viz, înseamnă `apă caldă`, și reamintește vechea denumire.
(192) [sec. XVII]
Contele N. Bethlen s-a născut în acea perioadă în care turcii
și imperialii își disputau
cu cea mai mare ardoare stăpânirea Transilvaniei.
(...) El a învățat latina,
germana și limba turcă (...).
(198) Bethlen era la Viena când a izbucnit războiul dintre Poartă și Austria. Leopold îi ceruse ajutor lui Ludovic XIV , iar un corp
de câteva mii de grenadieri, la care s-a adăugat o mare parte a nobilimii franceze,
pe care pacea o lăsase fără ocupație, au îngroșat rândurile imperialilor.
Contele Bethlen a fost martorul curajului a 4.000 de francezi, care, așezați în avangardă, au învins la trecerea râului Raba (368), 25.000
de ieniceri.
n. 368 = Râu din sud-estul A. și vestul Ungariei, afluent al Dunării. Autorul
se referă la bătălia de la Szentgotthard,
de la 1 august 1664, purtată între
armata Imperiului Habsburgic, condusă de generalul Raimondo Montecuccoli, care includeau și francezi (3500
infanteriști și 1750 cavaleriști) și otomani.
(n. AMS)
(204) Viața contelui Emeric Thokoli,
acest inamic ardent al Austriei, este scrisă în franceză în 1693. Tot în limba
noastră, acest erou aventuros se justifică, după faimosul asediu al Vienei, că s-a aliat cu
turcii.
(206) (...) 362 = Janos Karoly Besse (1765-1841) – explorator ungur care a
călătorit în Asia în căutarea originii hunilor. Autor al lucrării de călătorie Voyage
en Crimee, au Caucase, en Georgie, en Armenie, en Asie Mineure et a
Constantinople, en 1829 et 1830: pour servir a l histoire de Hongrie,
publicată în Franța în 1838. (n. AMS)
(207) Să nu-i uităm pe cei 15.000
de francezi care au traversat Germania pentru a se alătura ungurilor și au primit primele lovituri
ale turcilor la Nicopole. În sfârșit, chiar în ajunul bătăliei de la Mohacs, în
momentul în care monarhia ungară avea să dispară, Ludovic II a primit o
ambasadă din partea lui Francisc I, care i-a
propus o alianță ofensivă și defensivă. Evenimentele care au urmat
acestei bătălii funeste nu au permis
celor două popoare să se înțeleagă.
(208) Bătăliile franțuzești și
ungurești se câștigă și se
pierd în același fel: este mereu furia
francese. Aici jandarmii, acolo husarii: Ravenna și Sântimbru, Pavia și Mohacs.
(209) Istoria ungurilor s-a
terminat brusc la Mohacs, precum cea
a unui erou ucis la 20 de ani; dar eroismul se citește înăuntrul ei la fiecare
pagină.
XXVIII. Câmpia Transilvaniei-Tg. Mureș-Biblioteca
Colegiul-Tabla regală-Administrația justiției-Insurecția din 1703-Marșul
Rakoczi. Cântec național
(212) (...), tot aici [Câmpia Transilvaniei] se regăsesc acele chipuri romane
care dau atâta caracter rasei românești.
(214) (...): căci ungurul,
când nu este germanizat, are într-un grad înalt demnitatea și politețea
specifice orientalilor.
(226) Lucrurile au ajuns așa de departe, încât ungurii au acceptat fără aversiune ajutorul turcilor, dușmanii lor ireconciliabili. Este adevărat că
la acea epocă puterea otomană nu mai
era așa de temut pentru creștinătate;
Franța era de atunci în bună înțelegere cu sultanul.
(228) Există `cântecul Rakos-ului`, `cântecul
Mohacs-ului`, care reamintește căderea
fostei monarhii; `cântecul lui
Zrinyi`, care perpetuează amintirea apărării
eroice de la Sziget.
XXIX. Gorghiu-castelul din Brâncovenești
(Ieciu)-Biserica din Herina-Bistrița-Rodna
(233) În acest război, ca și în luptele
împotriva turcilor, inamicul ataca cetățile
și le demola imediat ce acestea cădeau în mâinile sale: căci ele aparțineau nobilimii, care trăsese sabia, așa că
era mai prudent să le dărâme decât să își diminueze forțele punând acolo garnizoane.
Turcii acționau la fel. Cum nu
apăreau în țară decât la anumite intervale și cum nu căutau să se instaleze
aici, departe de a se fortifica în locurile cucerite, cum fac de obicei invadatorii,
ei le distrugeau pentru a nu le regăsi la prima invazie.
(235) Ungurii, care, ajungând în Panonia, au adoptat pentru a desemna obiective
noi, numele folosite de locuitori, au denumit, ca și ei, orașul Viena cu numele de Becs. Turcii i-au
dat acestei caitale. numele Vets (425).
425 = Se pronunță Betek sau Vetek. (n. a.)
(235) Castelul [Brâncovenești] a avut nevoie de reparații în 1537,
potrivit inscripției latine care se citește deasupra porții, ceea ce
lasă să se presupună că a avut de suferit din cauza turcilor.
(236) [castelul
Brâncovenești] (...) versul poetului Fata viem invenient...
(427).
427 = Soarta își va găsi calea
– Vergilius, Eneida, X, 113. (n. LJ)
(236) Este posibil, după cum au pretins mai mulți scriitori, ca romanii să fi stabilit la Brâncovenești/Ieciu unul din acele
numeroase posturi militare cu care
au înzestrat Dacia. Cel puțin putem
da asigurări că un drum roman
conducea aici, căci astăzi încă i se disting perfect urmele.
(238) Nu știu dacă vreo amintire istorică se leagă de mica biserică din Herina. Am vorbit despre
ea numai pentru a constata din nou acest fapt, anume că toate monumentele cu o oarecare vechime care se păstrează în Transilvania au același caracteristici,
că arta era deopotrivă bizantină și gotică. După sec. XV, stilul bizantin dispare, (...).
(241) E de crezut că odinioară în acești munți se exploatau mine de fier, dacă e să judecăm după grămezile
de zgură care mărginesc drumul dintre Rodna și Maieru. S-a pretins, în
mod greșit, că romanii ar fi
profitat de acestea.
(243) Se pretinde că odinioară romanii
extrăgeau aur din munții Rodnei.
(251) Atunci când după pacea de la
Viena, comitatele învecinate
Adriaticii au fost reunite cu imperiul
francez (244), șase regimente
grănicerești au luat loc în armata noastră. Napoleon s-a abținut să schimbe organizarea acestor trupe, ceea ce demonstrează că este excelentă.
El a urmat sfatul ducelui de Ragusa (245), guvernatorul al provinciilor ilirice,
care le recunoscuse acestora meritul.
În călătoria sa în Ungaria, mareșalul a întâlnit, la Caransebeș, regimentul de
frontieră iliro-valah și a furnizat detalii interesante despre coloniile militare, pe care le aprecia
de mult timp.
244 = Pacea de la Viena (Tratatul de la Schonbrunn) a fost
încheiată în octombrie 1809 între imperiul francez și Austria. Printre prevederile ei se număra cedarea către Franța a Dalmației, Trieste, Gorizia, a unei
părți a Croației, teritorii cunoscute ca `provincii ilirice`.
Acestea au fost recucerite de Habsburgi în 1813.
(n. AMS).
245 = Auguste Viesse de Marmont
(1774-1852) – militar francez din anturajul lui Napoleon Bonaparte În 1806 este numit guvernator general al Dalmației, în 1808 este făcut duce de
Ragusa, în 1809 devine mareșal și apoi guvernator
al provinciilor ilirice. (...)
(n. AMS)
(256) Când turcii erau
amenințători și campau la porțile
Ungariei, era bine ca regatul să fie închis de un zid viu. La acea dată,
granița era presărată cu baionete, împotriva cărora se spărgeau
acei nori de călăreți pe care un
gest al sultanului îi lansa asupra
Occidentului. Țara era apărată și împotriva incursiunilor izolate ale jefuitorilor otomani și de atacurile serioase ale Porții. Însă pericolul care exista atunci a
dispărut. Invaziile turcești,
împotriva cărora trebuia să fii neîncetat în gardă, nu mai sunt de temut. Imperiul lui Mahomed se prăbușește. (...) Ne întrebăm dacă regimentele grănicerești, create pentru
a lupta împotriva turcilor, și-ar
atinge noul scop care le-ar fi desemnat.
XXXI. Râul Someș-Beclean-Evreii-Chiraleș-Legende-
(262) Turcii, după cum se știe,
s-au opus ca această provincie să îndure atunci jugul imperialilor. Trebuie
spus, spre lauda lor, că ei au arătat
mai multă loialitate, mai multă bună credință în această luptă decât
adversarii lor. (...) Popoarele din Orient
au un simț profund al dreptății și nedreptății. Dacă am
putea scrie despre duelul teribil dintre creștinătate și islam în
Asia, Africa și Europa cu
deplină imparțialitate, adică ținând cont de istoricii musulmani, am vedea fără îndoială că inamicii credinței
noastre nu au jucat întotdeauna rolul cel mai demn de dispreț. Creștinii au
fost cei care au susținut că un armistițiu cu necredincioșii nu creează obligații.
Atunci când ungurii, la instigația papilor,
au adoptat la rândul lor această maximă și au declarat pe nedrept război
otomanilor în 1444, aceștia au mers în întâmpinarea lor, iar primul soldat din armata
lor purta la capătul unei lănci tratatul
rupt de creștini.
(267) Există în Ungaria anumite figuri
în jurul cărora se adună obligatoriu toate tradițiile și legendele. Dacă
e vorba de războaiele cu turcii, îl
numim pe Iancu de Hunedoara.
(268) Pentru această greșeală [refuzul îndeplinirii ordinului regelui
Ungariei], el [nobilul Dosza] s-a expus unui `aviz de infidelitate`, și-a pierdut bunurile și a murit sărac la
Constantinopol.
(270-1) Se pare că voievozii moldoveni au păstrat un drept de stăpânire
asupra Cristeștilor Ciceului, căci Petru al Moldovei s-a refugiat aici,
atunci când Soliman l-a alungat din
propriul stat (471). El a fost asediat aici de către Ioan Zapolya, rege al Ungariei și aliat al turcilor, și a capitulat după un asediu de patru luni.
Dus la Constantinopol, el nu a
suferit decât o scurtă captivitate
și a avut fericirea nesperată de a urca din nou pe tron.
471= Referire la campania lui
Soliman Magnificul împotriva lui Petru Rareș din iulie-septembrie 1538. Trădat de boieri, Rareș se va refugia la
Ciceu, iar turcii îl vor înscăuna pe
Ștefan Lăcustă, fiind pentru prima
dată când un voievod moldovean a fost instalat unilateral, numai prin voința sultanului, până atunci acesta
fiind ales de boieri. (n. AMS)
(271) Atunci când Iacob Heraclides
(472), de origine cretană, a devenit
voievod al Moldovei, a revendicat
stăpânirea celor două cetăți. Ioan
Sigismund, fiul lui Ioan Zapolya, nu a ținut cont de drepturile sale și,
fiindcă Iacob făcea amenințări și spunea sus și tare că va despica cu
sabia pieptul principelui maghiar, dacă acesta îi închisese fortărețele, Sigismund
i-a reamintit vechiul adagiu Cretenses
semper mendaces (473).
472 = Ioan Iacob Heraclid (1511-63),
cunoscut sub numele Despot vodă –
domnitor al Moldovei în noiembrie 1561- noiembrie 1563. Era de origine greacă, fiind născut, după
unele surse istorice, în insula Creta,
iar după altele, în insula Samos.
(n. AMS)
473 = Cretanii sunt întotdeauna
mincinoși (latină). Este celebrul paradox
logic rostit de filosoful cretan
Epimenides (cca 600 î. H.). (n. LJ)
(273-4) Dejul a fost limita pașalâcului Oradei Mare atunci când turcii au pus sub dominația lor directă
partea vestică a Transilvaniei. Puterea lor nu s-a menținut multă vreme;
totuși, ea s-a făcut simțită suficient pentru ca populația să păstreze amintirea
trecerii lor. Se povestește ce șiretlic au folosit pentru a ridica tributul de la țărani. Ei au răspândit zvonul că impozitul pentru fiecare om nu va
depăși o pultura, adică șapte centime. Fiecare i-a adus în grabă această
sumă modică pașei, care descoperind
astfel numărul sătenilor plătitori de impozit, le-a fixat un tribut considerabil. Acești nenorociți
își dăduseră ultimii crăițari principilor.; lăcomia turcilor i-a exasperat. Ei l-au anunțat pe Ștefan Ebeni, căpitanul Clujului, care
nu își deschisese porțile în fața pașei;
apoi, luând armele, ei s-au năpustit asupra ienicerilor care prădau în mod izolat. (...) Acesta i-a surprins pe
turci la Huedin și i-a făcut să suporte o
înfrângere atât de crudă că aceștia au fugit în grabă până la Oradea.
(275) Trebuie că s-au găsit aici [Gherla] ruine romane, căci mai mulți scriitori o
trec în rândul fostelor colonii.
(275) În 1609, Gherla a fost transformată în bun fiscal.
Însă Dieta a fost obligată la puțin timp după aceea să îl vând ă și să
dea prețul obținut turcilor, care
cereau un impozit extraordinar.
(277)
El era descendentul direct al lui Ștefan
Banffi, unul din cei mai nobili campioni ai Ungariei, care salvase Timișoara, asediată de o mulțime de turci, și murise în urmă rănilor
primite, în 1552.
(278) Soldatul
trebuia să raporteze contelui toate detaliile
și să-i predea, sub formă de consol., o depeșă care conținea aceste singure
cuv.: Sic ambulat gloria mundi (483).
(…), în calitatea sa de gentilom
maghiar a fost indignat că s-a îndrăznit mutilarea versurilor latine în acest mod. A pus să i se spună
austriacului să nu se hazardeze niciodată să îi citeze pe autorii antici și, ștergând repede cuvântul ambulat, el a restabilit versul poetului: Sic transit gloria mundi (484).
483 = Așa merge gloria lumii. (n. LJ)
484 = Așa trece gloria lumii. Această frază
celebră nu aparține unui poet, ci a fost folosită, între 1409 și 1963, în cadrul ceremoniei de înscăunare
a papilor. (n. AMS)
XXXII. Cetatea Chioar-Minele din nord-Munții
Gutâi-Satulung
(279) Aceleași etimologii se remarcă și în limbile slavilor. Belgrad, `fortul alb`; czerni
grad sau czom grad `fortul negru`”.
(283) Aceste mine [aur/Baia Mare]
erau cunoscute de către romani și
regăsim aici încă rămășițe ale lucrări
pe care ei le-au întreprins aici.
(290) (...) datorită prezenței unui om la fel de neclintit ca impavidus
vir al lui Horațiu (507).
507 = Referire la versuri din odele lui Horațiu. (III, 5). (n. AMS)
(296) Adesea, o familie datora privilegiul de a furniza servitori devotați
unora din membrii casei senioriale într-o luptă
împotriva turcilor.
Diploma leopodină, adoptată în formă solemnă
(303) „Noi Leopold, din mila lui
Dumnezeu mereu augustul împărat ale al romanilor, precum și rege al Germaniei, Boemiei, Croației, Dalmației, Slavoniei etc
(...); ducele (...), Carintiei, Carnioliei, (...); contele (...), Goritiei; stăpânul (...), al
ținutlui de graniță al Slavoniei, (...).”
Notiță despre hergheliile de cai din Transilvania
(contele Emeric Teleki de Sic – socrul lui A. de Gerando)
(342) Războaiele neîncetate cu turcii au furnizat ungurilor cai buni, care i-au înnobilat pe cei
din țară, iar părinții noștri au fost în stare să reziste sabiei încovoiate a osmanlâilor și să-și salveze patria. Dacă rasa
cailor nu ar fi fost bună în Ungaria, maghiarii
nu ar fi putu să se măsoare cu acești călăreți
bine încălecați, iar aceștia ar fi subjugat Europa, căci în epoca aceea
calul era o mașină de război mai importantă decât sunt în zilele noastre
tunurile.
(342) Apoi, Transilvania a devenit tributară Porții, iar legăturile
noastre cu Constantinopolul au devenit mai frecvente; calul transilvănean
și-a păstrat reputația datorită armăsarilor
turcești, persani și chiar arabi, care erau aduși în țară.
(345)
(...) doi nobili armăsari arabi, dintre care unul îl
transportase fără întrerupere pe prințul
fugar Ipsilanti (557) de la București la Brașov, parcurgând o distanță de
18 mile germane.
n. 557 = Alexandru Ipsilanti
(1725-1805) – voievod de origine greacă, ce a domnit în Țara Românească în
1775-1782 și 1796-1797, precum și în Moldova în 1786-1788. (n. AMS)
(353) În 1817, el a înnobilat-o
cumpărând de la prințul Callimachi
(580) un armăsar arab de origine nobilă.
n. 580 = Scarlat Callimachi
(1773-1821) – domn al Moldovei în 1806, 1807 și 1812-1819 și domn al Țării
Românești în 1821. (n. AMS)
(360, 363) Întrucât calul arab
importat în Europa nu a fost de obicei cumpărat în deșert, ci, cel mai
adesea de pe malul mării sau de la Constantinopol,
se înțelege că rar a putut să fie introdus în țara noastră sângele cel mai pur.
(...) Rasa arabă din Turcia este ea oare rasa arabă din deșert?
(363) Noi știm că altădată, atunci când Anglia aducea armăsari din Orient,
s-au importat nu doar cai arabi și turci, dar și cai din Ungaria: căci și în prezent, în analele insulei,
se citește numele Hungarian Mare, o iapă orientală, capturată la Belgrad de la un pașă turc.”
(374) Calul turc, cel berber,
cel persan, calul circazian, turcoman, calul pur sânge de Don, în principal
calul din Zaporoje, nu ar fi de disprețuit.