REVISTA „TOMIS” CONSTANȚA: COLOCVIU INTERNAȚIONAL 2000 „PRORITĂȚI ȘI STRATEGII” – V (XXXV), 7 (360), iulie 2000, 3
Ileana Ursu (Iugoslavia)
În Iugoslavia, ca peste tot în
lume de altfel, traducerile se realizează fie la voia întâmplării, fie datorită
afinității unor iubitori ai literaturii care cunosc două limbi și care au doza
de fatalism de a intra într-o mare din care nu știu dacă vor mai ieși vreodată
la liman. Eu și Milan Nenadic am
început în urmă cu 12 ani să-l înviem pe Eminescu în limba sârbă, pentru că în
cei 138 de ani de ani de la nașterea sa și până la prima noastră trad. presupun
că aceasta s-a întâmplat datorită faptului că Eminescu este un continent poetic
pe care nu-l poate atinge cu ușurință oricine. Oamenii s-au retras în fața
măreției sale poetice, care nu e chiar atât de simplă pe cât pare. A-l traduce
pe Eminescu bine înseamnă a munci ca la ocnă, fără nici un fel de asigurare că
eforturile tale vor avea o acoperire materială. După mai bine de un deceniu, Milan Nenadic și eu am tradus Luceafărul, Scrisorile, Rugăciunea unui
dac, apoi din proză Cezara și Sărmanul Dionis, precum și texte din
publicitatea sa. Volumul Eminescu, Scrisorile și Luceafărul,
ediție bilingvă, apărut la Casa de Editură și Presă „Libertatea” din
Panciova a obținut în acest an
Premiul USR. Este prima carte care vine dinaintea cititorului sârb să vorbească despre unul din cei mai romantici
poeți ai Europei. Traducerea noastră s-a bucurat de ample prezențe în mass
media, a devenit o temă de discuție în rândul specialiștilor. Având în vedere
situația economică din Iugoslavia, cartea
de poezie este mai puțin căutată. Tirajele merg de la 500 la 700 de exemplare.
De la sfârșitul lui decembrie până în mai 2000, Eminescu a fost distribuit în
1.800 de exemplare! Este un reper grăitor! Două sunt motivele pentru care
această carte a fost primită astfel; unul este, fără falsă modestie, calitatea
excelentă a traducerii noastre în sârbă. Eminescu sună de parcă ar fi
scris în această limbă, este viu. Al doilea motiv poate mai important, este cultura cititorului sârb și mentalitatea sa foarte apropiată de a
poporului român. Și în Serbia și în
România există un mod deosebit de a privi lucrurile. De aceea Eminescu a ajuns
să fie primit ca un poet sârb!