Istoria relațiilor internaționale.Secolul XX (MAGDICI 20 )

Ana Magdici, ISTORIA RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE. SECOLUL XX

 

 

 

1. Curs introductiv

(1) Definiţii şi domeniul relaţiilor internaţionale

Termenul  „internaţional” derivă din latinescul intergentes, care defineşte acea ramură a dreptului numită „dreptul naţiunilor”/ jus gentium, intergentes  - internaţional.

 

2. SISTEMUL TRATATELOR DE PACE DE LA PARIS -VERSAILLES (1919-1920)

(3) Principiului naţionalităţilor (1918-1920)

(...) Cele patrusprezece puncte ale preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (8 ianuarie 1918, Washington), au proclamat drepturile popoarelor la autodeterminare şi constituirea de state independente; în ceea ce priveşte popoarele din Austro-Ungaria, a fost prevăzută doar autonomia lor. În februarie 1918, preşedintele Wilson a renunţat la această teză, pronunţându-se pentru crearea statelor naţionale, libere şi independente. În cursul anului 1918, naţiunile oprimate din Austro-Ungaria au acţionat fără echivoc pentru constituirea de state naţionale unitare (Congresul de la Kiev, noiembrie 1917, Congresul de la Roma, aprilie 1918, Congresul de la Philadelphia, octombrie 1918). În contextul înfrângerii Puterilor Centrale în război şi al dezvoltării luptei de eliberare naţională s-au constituit în centrul Europei, pe ruinele imperiilor destrămate (german, austro-ungar şi rus), state noi, aşa-numitele state succesorale.

(4) (...) Iată principalele momente care au marcat apariţia statelor succesorale

(...)

– Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor: noiembrie-decembrie 1918, în frunte cu regele Alexandru I Karagheorghevici;

(...)

Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919-1920, a statuat pe plan juridic internaţional noile realităţi din Europa Centrală:

– Tratatul de pace cu Ungaria (4 iunie 1920, Trianon): a recunoscut unirea Transilvaniei cu România, Cehoslovacia, Iugoslavia, precum şi Ungaria – stat naţional;

(...) – Tratatul de pace cu Bulgaria (noiembrie 1920, Neuilly-sur-Seine): reconfirma frontierele în Balcani din 1913 (Pacea de la Bucureşti);

(4) (…)

-  Tratatul de pace cu Turcia (iulie 1923, Lausanne):  marile puteri şi-au împărţit o parte din posesiunile fostului Imperiu Otoman; s-a constituit statul armean independent; tratatul a provocat multe mişcări naţionaliste în zonă.

(5) (...) – Tratatul de pace cu Turcia (august 1920, Sèvres): obliga Turcia să recunoască frontierele statelor central-europene, conform tratatelor de pace; tratatul nu a fost ratificat de Turcia;

(…)

-  Tratatul de pace cu Turcia (iulie 1923, Lausanne):  marile puteri şi-au împărţit o parte din posesiunile fostului Imperiu Otoman; (...).

 

3. Relaţiile internaţionale: 1921-1924

(8) (...) După primul război mondial s-au definit două tendinţe şi politici în Europa:

(...)

– politica de revizuire a tratatelor de pace, de revanşe, de modificare a frontierelor noilor state şi revenire la situaţia antebelică; această politică era susţinută de Germania, URSS, Austria, Ungaria, Italia, Bulgaria. Perioada interbelică a fost dominată de confruntarea dintre aceste două tendinţe şi politici. (...)

 

4. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE: 1924-1933

(12) Problema reparaţiilor şi a datoriilor de război(...) Preşedintele american Herbert Hoover a anunţat, în 1931, suspendarea pe un an a plăţii tuturor reparaţiilor de război, fapt care a stârnit indispoziţia unor ţări (Franţa, Belgia, Iugoslavia). (...)

(13) (...) Anularea acestora [datoriilor germane] a dus şi la anularea reparaţiilor orientale, datorate de Ungaria şi Bulgaria. (...)

Conferinţa dezarmării de la Geneva

(...) Propunerea franceză (planul Tardieu) – să se constituie forţe armate internaţionale, puse la dispoziţia Societăţii Naţiunilor. Aceste forţe de „poliţie internaţională” trebuiau să ocupe teritoriile unde ar fi fost posibilă izbucnirea unui conflict armat. Numai după aceea se putea trece la limitarea înarmărilor. Delegaţiile României, Poloniei, Cehoslovaciei şi Bulgariei au susţinut, cu unele rezerve, planul francez. (...)

 

8. TRATATELE DE PACE DE LA SFÂRŞITUL CELUI DE-AL  DOILEA RĂZBOI MONDIAL

(...)

Tratatele de pace

24 (...)

Italia - În ceea ce priveşte regiunea Trieste, disputată între iugoslavi (susţinuţi de către sovietici), şi italieni, susţinuţi de către anglo-americani, s-a ajuns la o lungă dispută diplomatică. Tratatul de la Paris crea teritoriul liber al Triestului, sub tutela ONU, dar această soluţie nu s-a dovedit viabilă, astfel că francezii, englezii şi americanii au propus, în martie 1948, reîntoarcerea teritoriului liber al Triestului la Italia; sovieticii şi iugoslavii au refuzat şi statutul a fost menţinut.

(...)

Bulgaria – a suferit modificări teritoriale, păstrând judeţele din sudul Dobrogei.

(...)

 

9. NAŞTEREA UNEI LUMI BIPOLARE. Perioada clasică a războiului rece (1946-1962)

Tabăra estică și primele semne ale dezghețului Est-Vest

31 (...) În replică la constituirea OECE, statele Europei de Est (Bulgaria, Ungaria, Polonia, România, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică, urmate de Albania şi Republica Democrată Germană) s-au regrupat, la 25 ianuarie 1949, în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), care avea rolul de a le facilita relaţiile comerciale, în parte, în profitul URSS.31 (...) El a denunţat imperialismul american, vinovat de război, a căutat să impună modelul sovietic, susţine cultul personalităţii genialului Stalin şi îl acuză pe Tito. (...)

(...) Această alianţă regrupa, sub comandament sovietic, toate forţele armate ale ţărilor Europei de est, cu excepţia Iugoslaviei. (...)

32 (...) Sovieticii au răspuns integrării RFG în NATO prin crearea Tratatului de la Varşovia (14 mai 1955), regrupând în jurul URSS şapte democraţii populare (Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est, România, Bulgaria, Albania, Ungaria. (...)

Relativa liberalizare a permis o apropiere a Uniunii Sovietice de Iugoslavia. Hruşciov, Mikoian şi Bulganin (26 mai-3 iunie 1955) au făcut o vizită la Belgrad, în semn de reconciliere, după ruptura din 1948. URSS recunoştea diversitatea căilor care duceau la socialism. (...)

 

D E S T I N D E R E A    R E L A T I VĂ (1962-1975)

Bipolarismul americano-sovietic

39 (...) Cu toate că ambele superputeri cresc fără încetare potenţialul lor limitat, ele evită cu cea mai mare grijă orice înfruntare directă şi se menajează, fiind constrânse de greutăţile lor interne, care-i obligă să găsească un modus vivendi.

54 Limitele coexistenţei paşnice

(...). Semnarea tratatului de pace privind Austria şi reconcilierea lui Tito cu conducătorii sovietici sunt semne clare ale schimbării politicii externe sovietice.

 

 

SFÎRŞITUL LUMII BIPOLARE. Prăbuşirea comunismului.

55 (...) Războaiele apărute după căderea comunismului au deschis drumul SUA spre rolul de „jandarm mondial”, fiind singura superputere rămasă, care, prin intermediul NATO, s-a implicat în conflicte ca războiul din Golf şi cel din Iugoslavia. (...)

56 (...) În Iugoslavia au izbucnit războaie, ca urmare a imposibilităţii găsirii unei alte soluţii diplomatice pentru convieţuire: Slovenia (iunie – decembrie 1991); Croaţia (1991-1993) şi în Bosnia (1994-1995). Comunitatea internaţională a recunoscut independenţa Bosniei şi Herţegovinei în aprilie 1992, conflictul de aici durând din 1992 până în 1995. Acordurile de pace s-au semnat în noiembrie 1995, la Dayton, după negocieri îndelungate, sub egida S.U.A. Diplomaţia vest-europeană, a fost ineficace faţă de conflictele din Iugoslavia.

 

O NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

56 (...) SUA dominau NATO, fiind cea mai mare putere militară şi economică a lumii, având puterea să impună orientările sale, chiar dacă acestea au dus la anumite divergenţe în sânul alianţei, în timpul războaielor din fosta Iugoslavie (1991-1995 şi 1999). (...)

 

 

 

 

Viitorul suveranității naționale a României în perspectiva integrării europene (NĂSTASE & MĂTIEȘ 2002)

 Dorina Năstase & Mihai Mătieș, Viitorul suveranității naționale a României în perspectiva integrării europene, „Studii internaționale”, București, 7, 2002, 3-72

 

 

1.Evoluția conceptului de suveranitate: de la pacea westfalică la secolul XXI – un drum fără întoarcere

(11) A fost calitatea de membru NATO a Greciei și Turciei o limitare a suveranității celor două state în 1967 sau 1974 sau mai degrabă factorul care a menținut conflictele la un nivel gestionabil și nu a permis escaladarea crizei într-un război regional total? Ar fi fost cele două state mai suverane sau într-o situație mai bună dacă ar fi dus conflictul într-un război total?

(11) Deciziile Curții [Europene a Drepturilor Omului] au dus la schimbări legislative în Belgia, Germania sau Suedia, explicând evoluția conceptului de suveranitate până la modul de interpretare oferit în prezent de UE sau statele-membre. Exemplul Tratatului de la Roma, cu modificările ulterioare, sau al mai recentului Tribunal Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie nu sunt cu nimic mai prejos.

 

1.2. Suveranitatea juridică

(22) În aceast perioadă apare dreptul internațional al căilor de comunicații, care s-a concretizat prin elaborarea regimurilor pentru marile fluvii internaționale (Rin, Elba, Dunăre, Congo) și (…).

 

 

3.Percepția suveranității în statele candidate

 

(39) În contextul războaielor din Iugoslavia, Europa de Est, care tocmai își recâștigase suveranitatea în raport cu URSS, a început să fie percepută ca o regiune instabilă, pradă naționalismului și revendicărilor teritoriale. Din acest motiv, Pal Dunay subliniază necesitatea unei distincții între funcția pozitivă a naționalismului în cursul revoluției din 1989, îndreptat împotriva hegemoniei politice și militare a URSS, și problema conflictelor interetnice.  Iugoslavia, care rămâne modelul citat des, nu este un caz tipic pentru Europa de Est datorită situației specifice a țării – nealiniate – pe parcursul perioadei comuniste (114).

n. 114 = Pal Dunay (director adjunct la Institutul Relațiilor Internaționale de la Budapesta), Whence the Threat to Peace in Europe, „A Lasting Peace in Central Europe?”,  „Chaillot Papers” 20, oct. 1995, p. 52.

 

3.2.Euroscepticism estic?

(41) Și pentru că în Europa de Est decolonizarea a fost privită ca problema altora, tocmai sub impulsul propagandei comuniste, această „neatenție” a permis UE să se comporte ca un profesor față de un elev nedisciplinat, și statele candidate să intre în competiție unele cu altele, în primul rând pentru a le fi recunoscută calitatea de europeni, manifestând atitudinea de superioritate față de cei mai „orientali” decât sine.

(42) Conform unor sondaje de opinie, susținerea pentru aderare este cea mai puternică în România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria – între 62 și 80 procente. (120), (…)

n. 120 = Colocviul internațional organizat de Centre d Etudes et de Recherche Internationales, Centre d Analyse et de Prevision (MAE) și Deutsche Gesellschaft fur Auswartige Politik Berlin, cu tema „L elargissement de l Union Europeenne et de l OTAN. Quelle implications pour l Europe centrale et orientale?”, Paris , 13 dec. 2001.

(42-3) Sondajele ignoră de asemenea rațiunile politice pentru care reacțiile diferite față de crize în genul celei din Kosovo din partea Cehiei și Ungariei, ceea ce ne determină să considerăm că putem trece cu vederea multe alte aspecte aflate încă în umbra actualității.

 

4.Suveranitatea României în perspectiva integrării europene

 

4.2. Influențele UE asupra suveranității politico-economice a României. Efecte politice ale globalizări și modernizării

4.2.1. Rezistențe culturale

(52) Simplificările din mass-media occidentale s-au suprapus imaginii negative și au întărit-o prin clișee de genul extinderii evenimentelor de la Belgrad asupra întregii regiuni, îndeosebi în mediile anglo-saxone și germane, ca efecte secundare ale „ofensivei dure pentru cucerirea grațiilor și garanțiilor occidentale” (156).

n. 156 = Z. Ornea, „Dilema”, 211, 7-13 feb. 1997, 10.

(52) România, după [jurnalistul britanic] Wingrove, nu știe să-și evidențieze avantajele și calitățile în raport cu alte state din regiune, ca de pildă faptul că nu s-a aflat cu nimeni în război de la Al Doilea Război Mondial încoace, în vreme ce Grecia, membră UE și NATO, se află într-un continuu război cu Turcia.

n. 157 = David Wingrove, România și oglinda întunecată, „Dilema”, 211, 6.

4.2.2.Elementul religios. Bizanț după Bizanț sau modernitate contra teocrație?

(55) În același sens, Polonia ar fi deja atinsă, după cardinalul Glemp, de influențe nefaste din partea Occidentului, dar aderarea Poloniei la UE i-ar permite Uniunii să beneficieze de potențialul său spiritual. Aceeași teză, exceptând forma ortodoxă, este promovată de teologul grec Christos Yannnaras, în cursul unor conferințe la București, atât în cercuri religioase, cât și intelectuale, cu nuanța că „salvarea” Occidentului materialist vine din Est.

(56) Problema este în fapt mai simplă, constând în neimplicarea socială a Bisericii Ortodoxe Române, care, după observația Sandei Stolojan, derivă dintr-o problemă doctrinară, și anume o recomandare a Patriarhiei ecumenice a Constantinopolului, care absolutizează contemplativitatea și separarea bisericii de lume,

4.2.3. Dimensiunea socială

(59) Nici un proiect care își propune să rupă contractul simbolic al democrației reprezentative, pe motiv că poporul – misera plebs – nu poate avea acces direct la decizie, nu poate pretinde să reproducă acea politică simbolică est-europeană decât pentru folosul exclusiv al elitei, pentru a nu ne referi la faptul că argumentul pe tema iraționalității și a lipsei de discernământ a maselor sunt preluate direct din critica democrației interbelice, care se știe unde a condus.

 

4.4. Contribuția politico-economică a României. Cum să-ți faci auzită vocea în UE?

(65) Misiunile de pace desfășurate de armata română în Bosnia, Kosovo și viitoarea participare a țării noastre în Forța de Reacție Rapidă a UE demonstrează angajamentul României în favoarea păcii și securității în Europa. (…)

În lupta împotriva criminalității transfrontaliere, România trebuie să potențeze la maximum. avantajul Centrului SECI (Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei), (…). La deschiderea Centrului SECI, ambasadorul american R. Schifter spunea: „Consider că o activitate ca aceasta, care demonstrează că România este un partener serios și este implicată în probleme ce afectează nu numai regiunea, ci și Europa, este un mare avantaj [pentru integrarea în UE].”

(65) UE va avea aici o sarcină dificilă, dat fiind faptul că țări precum Spania, Grecia sau Portugalia, regiunile de S ale Italiei, Austriei și E Germaniei nu vor fi de acord cu reducerea contribuției din Fondurile Structurale și de Coeziune pe care le primesc acum. (... ) Dacă în 2004 vor intra 10 state în UE, PIB european va scădea cu 13% și 15 regiuni din Spania, Portugalia, Grecia și Estul Germaniei nu vor mai îndeplini criteriilor pentru Obiectivele 1. (...) Este de datoria oficială a Uniunii să aducă liniște în rândul spaniolilor, grecilor sau portughezilor cu privire la reducerea subvențiilor. O modalitate ar pute a fi implementarea unui sistem al discriminării pozitive prin care „pierderile” pe care statele menționate le-ar înregistra să se compenseze prin ajutoare date de Uniune firmelor private din Spania, Grecia, Germania de Est și Portugalia să deschidă business-uri în România și alte state din Est, profitând în acest fel de lărgirea Uniunii către o piață cu forță de muncă calificată și ieftină.

 

Diplomația secretă (DUCULESCU 1992)

Victor Duculescu, Diplomația secretă, Casa Europeană, București, 1992, 344

 

 II.Diplomația secretă și politica de dominație. Forme „tradiționale”, clasice, ale diplomației secrete

(30) Țările mici preferau formule de securitate întemeiate pe sisteme de alianță bi și multilaterale. Așa au fost încheiate acorduri între (…), România și Iugoslavia, Persia și Turcia, (…), Albania și Italia.

(31) Ca urma a opoziției consecvente manifestate de țările Micii Înțelegeri, pactul ce a fost încheiat la Roma, la 7 iunie 1933, între Germania, Franța, Marea Britanie și Italia nu a constituit, în cele din urmă, decât o umbra palidă a ceea ce preconizase dictatorul italian.

Terorismul

(37) S-a spus că noile înțelegeri sovieto-americane [Malta] ar fi „ajustat” zona de influență sovietică, reducând-o la România și Bulgaria, în timp ce, potrivit altor păreri, sovieticii ar fi renunțat la sfera de influență din Europa de Est.

(50) Asasinarea regelui Alexandru al Iugoslaviei și a ministrului de externe francez L. Barthou a atras atenția Ligii Națiunilor, care a trecut la studierea unor documente internaționale prin care se incriminau actele teroriste și se instituiau sancțiuni.

(56) O deosebită emoție a stârnit în rândul opiniei publice atacul săvârșit în 1971 de un grup de teroriști asupra ambasadei Iugoslaviei din Stockholm, survenit la două luni după un atac  îndreptat asupra consulatului iugoslav din Gotteborg. Acest atentat a costat viața ambasadorului iugoslav.

Războiul, proliferarea conflictelor

(76) Tactica divide et impera a fost folosită pe scară largă în timpul lui Iustinian, care îi ațâța pe huni împotriva bulgarilor.

(78) Ar fi mai bine să li se propună cruciaților să recucerească pentru Veneția orașul Zara (Zadar), tranșându-se astfel contenciosul datoriei. Propunerea a fost primită cu entuziasm și Dandolo [dogele Veneției] a făcut o afacere excelentă.

Terorismul

(49) Ele [asasinatele politice] pot duce la ruperea relațiilor diplomatice, la stări de tensiune sau chiar la război, cum a fost cazul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand în Bosnia, în 1914, la Sarajevo.

(51) În acest domeniu au excelat regimurile comuniste, care au sacrificat fără jenă, în cadrul unor procese plăsmuite, personalități de integritate morală, ale căror merite erau recunoscute precum (…), Traicio Kostov, (…).

(53) Încă nu sunt complet elucidate toate împrejurările legate de (….), de uciderea unui dizident bulgar la Londra în 1978, (…).

  

III.Aspecte „moderne” ale diplomației secrete

Atragerea în zone controlate de marile puteri

(100) ** = Au fost și situații în care se punea problema nu numai a unei integrări militare, dar și a alipirea unor țări socialiste la URSS. Ziarul bulgar „Narodna Kultura” a publicat un document din care rezultă că în noiembrie 1972, Todor Jivkov și L. Brejnev ar fi convenit un plan ce a fost aprobat de Plenara din iulie a CC al PC Bulgar. Planul prevedea măsuri de „absorbire a economiei bulgare de către economia multinațională sovietică”. („Adevărul”, I, 52, 24 feb. 1990, p. 4)

(101) Cehoslovacia, Bulgaria și România și-au manifestat disponibilitatea pentru latura politică a Tratatului [Varșovia] în detrimentul laturii militare.

Atragerea în zone controlate de marile puteri

(115) Există și (...) lobby grec [în SUA], care a acționat în special în timpul conflictului din Cipru.

Acțiuni de dezinformare

(149) Mai recent, un comentariu televizat al BBC, înfățișa incendierea sediului fostului partid comunist bulgar, informând că este vorba de acțiuni petrecute în România.

Societăți secrete

(153) În Cipru a acționat pentru independență organizația EOKA, care și-a schimbat ulterior profilul (EOKA II).

  

IV.Cum au folosit marile puteri diplomația secretă

Originile diplomației secrete. Marile imperii, expansiunea spre alte continente și diplomația secretă

(168) Regele Ludovic cel Sfânt, care preluase comanda cruciadei VII, a făcut un lung popas în Cipru (1248-1249), în care a primit doi ambasadori mongoli cu care a discutat pentru declanșarea unui război antimusulman pe două fronturi.

Diplomația secretă în timul primului război mondial și al perioadei interbelice

(202) Planul de pace elaborat de Sixte avea în vedere (…), restaurarea Serbiei, al cărei teritoriu urma să fie sporit cu Albania, (…).

(213) În această perioadă s-au încheiat acorduri bilaterale, precum (…), tratatul dintre Albania și Italia, (…).

 

V. Diplomația secretă în timpul celui de-al doilea război mondial și al perioadei postbelice

Al doilea război mondial și diplomația secretă

(242) Molotov s-a dovedit pentru Hitler un interlocutor dificil, (…) a revendicat o implicare a sovieticilor în Balcani, (…), încheierea unui pact de asistență mutuală sovieto-bulgară, (….).

 

 

 VI.Diplomația românească și promovarea intereselor naționale

(291) În timpul domniei lui Burebista, considerat „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” (1), (...)

1 = V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, Cultura Națională, București, 1926, p. 78-9, 80.

(304) (…) un pasaj din însemnările regelui Carol II, care relatează evenimentele din 26 iunie „(…) Nu este deloc îmbucurător, căci el [inspectorul diplomatic von Killinger] declară că nu poate face nimic să ne apere de ruși și nici ceva precis față de unguri și bulgari. (…)” (24)

24 = 26-28 iunie 1940: o drama istorică, „Magazin istoric”, s. n., XXIV, 6 (279), iun. 1990, 35.

 

 VII.Diplomația secretă a „Epocii de aur”

(327) Sugestiv descria situația lui Ceaușescu publicația „Die Welt”: „(…) Albania reprezintă pentru el idealul comunismului exemplar. (…) ” (16)

16 = „Lumea”, 1, s. n., 28 dec. 1989, p. 15.