Ion Aurel Brumaru, Prefață
la
Petre Țuțea, Reflecții religioase
asupra cunoașterii, Nemira, București, 1992, 159 p.
În loc de prefață. Pariul cu legenda
(...) Dar Țuțea însuși nu și-ar fi dorit el oare, prea multă vreme, poate ca Socrate, cu care a fost adesea asemuit, această legendă?
Cineva a zis odată foarte nimerit că Socrate n-a mai fost ispitit să scrie nici un rând, chiar la bătrânețe, pentru că a avut șansa să dea peste un discipol neîntrecut ca Platon. Istoria filosofiei nu este însă sigură de fidelitatea lui Platon. Ce i-a impus acela elevului nu a fost învățătura, ci arta de a ajunge la învățătură.
7 (...) Petre Țuțea avea din elan religios sentimentul
topirii panteiste a spiritului în real, o dizolvare ce ne-ar asigura
fiecăruia, apoi, o secretă protecție.
8 (...) Oscar Lemnaru I-a
făcut atunci lui „Petrache” (care nu dusese defel lipsă de „portrete” faimoase)
o eminentă caracterizare, de stil platonician: un zeu perfid îi
șoptește adevărul la ureche și el, gânditorul risipitor, îl împarte în vântul
care bate și duce.
El [P. Ț.] zice: „Comunitatea țărănească este o realitate organică. Nu seamănă cu o adunătură informă [platonicianul n. n. – avea oroare de topirea formelor] sau cu un azil de noapte. (...) Nu se poate vorbi de umanismul țărănesc, fiindcă sufletul țărănesc este incompatibil cu titanismul sau cu însingurarea încărcată de deznădejde”.
5 = În 1968, după ce tipărise în revista „Familia” primul dialog dintr-o serie mai mare de 7-8, intitulat Bios, Petre Țuțea începuse publicarea celui de-al doilea, Eros, care, însă, la cererea autorului, s-a sistat pentru a fi înlocuit cu fragmente din Întâmplări neobișnuite. (...) Cenzura comunistă a intervenit prompt și, ca urmare, nu s-a mai tipărit nici Erosul.
12 (...) Petre Țuțea: o
personalitate complexă la care până și flecăreala (cum o interpretau unii)
devenea spectacol de idei paradoxe, sofisme, precum și la anticul de
la porticele Atenei, fuzeele gândului (așa îi plăcea să spună) trimise să scuture din amorțire lumea: s-o
trezească, s-o pună să privegheze. Geniu oral, Socrate nu și-a îngăduit
să scrie până la moarte pentru că-l avea următor pe Platon.
13 (...) Orice demers
aici e aporetic, te va vârî în fundătură.