Interviu cu Ion Brad (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

Interviu cu Ion Brad

I.B. – [Timotei Cipariu] (...) Avea una din cele mai mari biblioteci din Transilvania, 40.000 de volume, adunate din toate marile centre culturale ale Europei și Orientului. (...)

Interviu cu Nicolae Manolescu (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

George Arion -Ați scris un eseu frumos și sever despre Procopius din Caesareea, autorul unei istorii secrete, în care prezintă faptele altfel decît în istoria data la iveală. Deci Procopius a mințit? De ce nu-l absolviți? Împrejurările în care a scris l-au silit să adopte o mască. E de admirat  că, pînă la urmă, nu a  acceptat să scrie numai o versiune mincinoasă (care o fi acea?) și s-a simțit dator să spună și adevărul. Dar scriitorul uzează în chip necesar de cuvinte, și nu doar uneori, ci tot timpul. La el conflictul acesta nu există, căci el e omul cuvintelor: sincer sau demagog exclusiv, criteriul e interior. 

Nicolae Manolescu - Istoria mincinoasă a lui Procopius este un panegiric comandat de (și închinat lui) Iustinian, același care devine erou negativ în Istoria secretă. M-a deranjat la Procopius că are două fețe. Un scriitor nu trebuie să aibă decît o singură față.

 

 (...)

Nicolae Manolescu - Adică dacă un popor sau un individ pot fi vinovați față de istorie? Tacit povestește despre nebuniile lui Nero. Suetoniu spune că împăratul Caligula ar fi exclamat în setea lui de crime: „Oh, de ce n-are poporul roman decât un singur gât?” Sunt Nero și Caligula vinovați? Sunt romanii vinovați că au acceptat cu lașitate tirania unor demenți? Tacit, în amărăciunea lui patetică, Suetoniu, în lapidaritatea lui, par a-i învinovăți și pe unii pe alții. Dar ei sunt moraliști (mai ales Tacit) ai istoriei. 

 

Interviu cu Alexandru Philippide (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

Interviu cu Alexandru Philippide

(...)

A.P. - Ideea de a face „tabula rasa”, de a renunța la valorile create înainte, cum se mai credea în anii despre care vorbim, nu mi s-a părut niciodată de folos.

Interviu cu Ovidiu Crohmălniceanu (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

Interviu cu Ovidiu Crohmălniceanu

O. C. – (...) În „limbajul esopic”, care nu putea fi urmărit totdeauna de cenzură, tinerii scriitori militau pentru o artă cu conținut revoluționar. (...)

O. C. - (...) Kalendele lui V. Streinu era una din aceste reviste.

 

Interviu cu Augustin Buzura (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1979

Interviu cu Augustin Buzura

A.B. -(...) Krleja spunea: „Nu cunosc pe lumea asta decât o crimă: literatura care minte.”

Interviu cu Emil Botta (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1979

Interviu cu Emil Botta

(...)

G. A. - Mai sînt actuali cronicarii?

E. B. - Mereu și mereu vor fi, în spațioasa veșnicie. La început a fost cuvântul, Logosul. Dar cuvântul lor a fost. (...)

 

Interviu cu Eugen Barbu (1979)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1979

Interviu cu Eugen Barbu

-(...) Timpul este cel mai prețios capital al scriitorului (...) El este Cronosul care-și devoră fiii – și vorba n-am spus-o eu – un personaj lacom și nemilos care trebuie ținut în fiare.”

Interviu cu Aurel Baranga (ARION 1979)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1979.

Interviu cu Aurel Baranga

(...)

A.B. - Am să vă citesc un text scris de Ilf și Petrov: „Spuneți-mi, vă rog, - ne-a întrebat într-o zi un cetățean grav, dintre aceia care au recunoscut puterea sovietică ceva mai târziu decât Anglia și cu puțin înaintea Greciei – spuneți-mi, vă rog, de ce vă dedați la haz?”. (...)

Dicționar de economie politică (CONSTANTINESCU 1974)

Nicolae N. Constantinescu (redactor responsabil), Dicționar de economie politică, Editura Politică, București, 1974

Colegiul de redacție:
prof. univ. dr. docent Nicolae N. Constantinescu, membru corespondent al Academiei RSR (redactor responsabil)
prof. univ. dr. Gheorghe P. Apostol, membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice
conf. univ. dr. Constantin Bichi
prof. univ. dr. Niță Dobrotă
prof. univ. dr. Constantin Enache
prof. univ. dr. Constantin Manolescu
prof. univ. dr. Marin Mehedințu
conf. univ. dr. Nicolae Nichitu
conf. univ. dr. Costache Sandu
conf. univ. dr. Gheorghe I. Tomescu
prof. univ. dr. Ioan Zahiu, membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice (membri)
conf. univ. dr. Viorica Nicolae 
conf. univ. dr. Costache Sandu (secretari științifici)

 

Editura Politică (decorată cu ordinul „Steaua RSR” clasa I): 
Natalia Stănciulescu, șef de redacție
Mircea Șerb, redactor principal
Ioan Zahiu, director adjunct (responsabil)
Valeriu Șuteu, coordonare lexicografică

 

19 ACUMULARE PRIMITIVĂ A CAPITALULUI, (...). De asemenea, a. p. a c. în țara noastră a fost frânată de jugul otoman și habsburgic, (...).

22 AGER PUBLICUS (expresie latină: „domeniu public”), denumire dată domeniilor (terenurilor) a aparținând puterii publice în timpul imperiului sclavagist roman. Inițial, a. p. s-a bazat pe vechea proprietate comună asupra pământului și cuprindea: pământuri arabile, păduri, izlazuri, căi publice, mine, cariere etc. Aceste terenuri erau date în folosință în feluri diferite. Cu timpul, patricienii au uzurpat a. p. din vechiul imperiu roman. Asemănător cu a. p., la germani a fost „marka”, la ruși „mir”, la iugoslavi „zadruga”, la români „obștea” sau „comunitatea sătească” etc.

33 „ANTI-DUHRING”, (...). În 1916, apare în „Biblioteca socialistă”, nr. 57, „Originea socialismului științific”, care reprezintă o traducere aproape integrală a capitolelor din „A.-D.”, ediția III, din 1894, prefațată de dr. C. Racovski, care se reeditează în 1920 la București sub titlul „Originile socialismului științific”. (...)

35 ARISTOTEL (384-322 î. e. n.), filozof grec, geniu universal al antichității. În sfera preocupărilor sale se înscriu probleme de logică, filozofie, matematică, fizică, biologie, psihologie, etică, estetică, istorie etc. Pornind de la ideea că unele fenomene aparțin de economie (economia naturală), iar altele de crematistică (arta de a face bani), A. explică evoluția comerțului, banii, bogăția socială etc. Subliniază legătura dintre comerț și bani, considerând banii un rezultat al schimbului. A. sesizează pentru prima oară proprietățile mărfii (valoare de întrebuințare și valoare de schimb), faptul că mărfurile se schimbă între ele în anumite proporții, fără a preciza însă elementul comun care stă la baza schimbului. A. apreciază sclavia ca un fenomen natural. Op. pr.: „Organon”, „Metafizica”, „Politica”, „Poetica”, „Etica nicomahică”.

57 BANCA INTERNAȚIONALĂ DE COLABORARE ECONOMICĂ (BICE), organizație economică internațională a țărilor socialiste membre ale CAER, care a început să funcționeze de la 1 ianuarie 1964. Documentul constitutiv al acestei organizații a fost Convenția privind decontările multilaterale în ruble transferabile și organizarea BICE, semnată la 22 octombrie 1963 de către guvernele RP. Bulgaria, RS Cehoslovacă, RDG, RP Mongolă, RP Polonă, RSR, RP Ungară și URSS. Sediul BICE se află la Moscova. (...)

58 BANCA INTERNAȚIONALĂ DE INVESTIȚII (BII), organizație economică internațională a țărilor socialiste membre ale CAER, care a început să funcționeze de la 1 ianuarie 1971, cu sediul la Moscova, având ca membri: RP. Bulgaria, RS Cehoslovacă, RDG, RP Mongolă, RP Polonă, RSR, RP Ungară și URSS. (...)

89 CAMĂTA, dobândă excesivă percepută la capitalul cămătăresc împrumutat. (...) C. avea un nivel foarte ridicat, ajungând în vechea Romă la peste 50%, iar în feudalism la 100% și chiar la 200%. Cauza unui astfel de nivel ridicat al c. a constituit-o cererea mare pentru credit în condițiile unor resurse bănești limitate, monopolizate de către cămătari. (...)

91 CANTEMIR, Dimitrie (1673-1723), cel mai erudit și mai de seamă umanist român al epocii feudale, domnitor al Moldovei. (...) (...), a luptat pentru înlăturarea jugului otoman și pentru independența românilor. (...) În această lucrare sunt cuprinse idei de o deosebită importanță pentru destinul poporului nostru în acele vremuri: (...); raporturile dintre Moldova și Imperiul Otoman; (...). (...) În concepțiile sale mercantiliste, C. ținea seamă de existența jugului otoman, de necesitatea luptei pentru înlăturarea acestuia, pentru obținerea independenței, (...). (...) Op. pr.: (...); Incrementa atque decrementa aulae othomanicae (1716); (...).

99 CAPITALISMUL ÎN ROMÂNIA, procesul de destrămare a feudalismului, de naștere și dezvoltare a capitalismului pe teritoriul țării noastre. (...) Existența jugului otoman și habsburgic, monopolul turcesc asupra exportului, (...)

105 CATO CEL BĂTRÂN sau Consulul (Marcus Porcius Cato Maior; 234-149 î. H.), om politic și scriitor roman, exponent al aristocrației sclavagiste. Îi aparține faimosul dicton „divide et impera” (dezbină și stăpânește) folosit de clasele exploatatoare ca mijloc de subjugare a maselor. Preocupările sale sunt pe multiple planuri: arta războiului și a dreptului, morale, politice și economice. În domeniul economic, C. oferă soluții de lucrare a pământului și de realizare a produselor, cultivă spiritul de economie și de prevedere, denunță luxul și risipa. Op. pr.: Originea, Tratat de agricultură.

110 CEAUȘESCU, NICOLAE (n. 1918, la Scornicești, jud. Olt), (...). (...) (...), opera sa România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate (din care au apărut 10 volume), apărută antologic în limbile (...), sârbo-croată, (...), turcă etc se bucură astăzi de o tot mai largă notorietate pe plan mondial.

127 CLASĂ MUNCITOARE, clasă socială a producătorilor direcți de bunuri materiale și servicii productive, în cadrul diviziunii sociale a muncii, (...). Noțiunea de proletariat a apărut pentru prima dată în Roma antică și desemna totalitatea cetățenilor săraci; (...). (...)

128 CLASĂ SOCIALĂ, grup mare de oameni reuniți prin locul deținut istoricește determinat al producției sociale, prin poziția lor (de cele mai multe consolidată și consfințită prin lege) față de mijloacele de producție, prin rolul lor în organizarea socială a muncii, prin modul de obținere și prin mărimea părții de care dispun din avuția socială. (...) C. s. a stăpânilor de sclavi, clasa dominantă, exploatatoare în orânduirea sclavagistă, formată din latifundiari, proprietari de mari ateliere (ergasterii), armatori, preoți, care erau proprietarii mijloacelor de producție și ai sclavilor.

133 COLON, (în imperiul roman și în evul mediu timpuriu), cultivator de pământuri (provenit din om liber sau sclav eliberat) care lua pământ de la latifundiar spre a-l lucra și dădea în schimb o arendă, de obicei în natură. Colonatul a reprezentat germenele modului de producție feudal născut în sânul celui sclavagist aflat în descompunere, iar c. au fost premergătorii iobagilor.

137 COMISIA DUNĂRII, comisie internațională constituită din reprezentanții țărilor riverane care au participat în 1948 la Convenția de la Belgrad: Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, România, Ucraina și URSS. În 1966 a aderat la ea și Austria. Din 1954, sediul C. D. este la Budapesta. C. D. are ca sarcină întreținerea fluviului în stare navigabilă, stabilirea unor reguli de navigație unitare, prezentarea de recomandări pentru unificarea taxelor de navigație, a obligațiilor sanitare ș. a. C. D. se bazează pe drepturile egale și suveranitatea statelor riverane direct interesate în dezvoltarea navigației pe Dunăre.

138 COMISIA ECONOMICĂ ONU PENTRU EUROPA, organism economic regional cu caracter permanent al Consiliului Economic și Social al ONU, înființat la 28 martie 1947, cu sediul la Geneva, din care fac parte 34 de țări: Albania, (...), Bulgaria, (...), Cipru, (...), Grecia, (...), Iugoslavia, (...), Turcia, (...).

146 COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ, grupare monopolistă cu caracter integraționist a nouă țări vest-europene, independente din punct de vedere politic, care și-au unit piețele naționale într-un sistem comercial, agricol și industrial unic, în scopul creării unei piețe comune și apropierii politicilor economice ale statelor membre, promovarea în zona integrată a dezvoltării concertate a activităților economice și a expansiunii economice, strângerea relațiilor dintre țările membre. (...) (...); dintre țările europene sunt asociate la CEE: Grecia (1962), Turcia (1964), Malta (1971). CEE a încheiat acorduri preferențiale cu Spania și Israel (1971), Cipru, Egipt și Liban (1972) și un acord nepreferențial cu RSF Iugoslavia (1973).

156 CONSILUL DE AJUTOR ECONOMIC, organizație internațională de colaborare economică între state socialiste suverane și independente, care își întemeiază activitate pe principiile independenței și suveranității naționale, egalității în drepturi, neamestecului în afacerile interne, avantajului reciproc, întrajutorării tovărășești, internaționalismului socialist, organic legate între ele. În ianuarie 1949, guvernele Bulgariei, Cehoslovaciei, Poloniei, Ungariei și URSS – pornind de la propunerile făcute de România și URSS – au hotărât înființarea CAER. Ulterior au aderat noi membri: Albania (aprilie 1949, dar din 1962 nu mai ia parte la activitatea consiliului), RDG (1950), RP Mongolă (1962), Cuba (1972); din 1964, pe baza unui acord participă și Iugoslavia în unele probleme de colaborare de interes reciproc.

178 „CONTRIBUȚII LA CRITICA ECONOMIEI POLITICE”, una din cele mai valoroase opere economice, filozofice și politice ale lui Karl Marx, publicată în 1859, concepută ca o vastă lucrare ce urma să se contureze în șase cărți. (...) Pornind de la unele idei apărute în lucrările lui Aristotel, Smith și Ricardo, Marx precizează clar deosebirile dintre valoarea de întrebuințare și valoarea de schimb a mărfii, dezvăluind pentru prima dată legătura dialectică dintre aceste categorii economice și abordează cei doi factori drept o unitate a contrariilor care exprimă contradicția mărfii. (...)

217 CURENTUL INDUSTRIALIST DIN ROMÂNIA, orientare în gândirea economică din România care milita pentru dezvoltarea industrială a țării. (...) În mod firesc problema industrializării a găsit ecou și în rândul socialiștilor. C. Dobrogeanu Gherea, C. Racovski, Ștefan Stâncă ș. a. au relevat însemnătatea industriei pentru destinele țării.

235 DIALECTICĂ, teorie generală a principiilor devenirii naturii, societății și gândirii; teorie și metodă de cunoaștere a existenței care surprinde pe plan logic-conceptual esența procesuală și dinamică a realității obiectivă. (...) Etapele și momentele mai importante ale evoluției metodei dialectice în istoria gândirii filozofice sunt: în antichitate, intuițiile dialectice, vag dezvoltate de primii materialiști greci, elementele dialectice ale gândirii lui Heraclit, unele conexiuni dialectice dezvăluite în studiul existenței și logice de Aristotel;

239 DIRECȚIA CENTRALĂ DE DISPECER A SISTEMELOR ENRRGETICE, organizație specială a țărilor membre ale CAER, cu sediul la Praga, înființată prin semnarea unui acord în iulie 1962, între reprezentanții Bulgariei, Ungariei, Cehoslovaciei, Poloniei, RDG și URSS, la care a aderat în 1964 și România. (...) Prin rețeaua electrică a României, Bulgariei și Ungariei se realizează legătura și cu sistemul energetic al RSF Iugoslavia.

249 DOBREV, Kristiu (n. 1903), economist bulgar, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniul economiei politice a socialismului. Op. pr.: Despre sarcinile și organizarea comerțului democrat-popular (1949); Prețul de cost în producția industrială (1954); Legitățile construcției socialiste în R. P. Bulgaria (1965); Construcția societății socialiste dezvoltate – sarcina fundamentală Partidului Comunist Bulgar (1970).

267 ECONOMIA MONDIALĂ. 1. (...) În antichitate, grecii, fenicienii și romanii desfășurau comerț cu un important număr de popoare. Cu toate acestea, nici în antichitate și nici în evul mediu nu se poate vorbi de e. m.

269 ECONOMIE POLITICĂ, știință care studiază relațiile sociale de producție, adică relațiile economice dintre oameni, legile care guvernează producția, repartiția, schimbul și consumul, bunurilor materiale și serviciilor economice în societatea omenească pe diferitele trepte ale dezvoltării acesteia. Denumirea de e. p. a apărut în secolul XVII și provine din utilizarea cuvintelor grecești: oicos = casă, gospodărie, nomos = lege și polis = cetate, oraș, societate (de unde și politeia = organizarea socială). (...)

301 ERASM din Rotterdam (Erasmus Desiderius Rotterdamus, pseudonimul lu Gerhard Gerhards) (1466-1536), umanist renascentist olandez. (...) A avut un rol important în răspândirea culturii clasice a antichității. (...)

310 FABIANISM; curent doctrinar oportunist care propovăduia trecerea de la capitalism la socialism pe calea reformelor mărunte, fără luptă de clasă; desemnează orientarea politică, economică și socială a membrilor Societății fabienilor (Fabian Society), un club „academic” englez, creat în 1884, care și-a împrumutat titulatura de la numele generalului roman Fabius Cunctator (Temporizatorul).

333 FOURIER, Charles (1772-1837), socialist utopic francez, unul din marii precursori ai socialismului științific. (...) Forma de organizare socială a noii orânduiri a văzut-o în falangă (falanster).

311 FALANSTER, denumire dată de socialistul utopic francez Charles Fourier sistemului de clădiri în care trebuia amplasată falanga (o grupare de aproximativ 1500-1600 de persoane), care reprezenta celula de bază a sistemului de organizare imaginat de el (sistemul societar sau asociaționist), bazat pe munca în comun, în opoziție cu sistemul capitalist. (...)

350 GRIGOROV, Kiril (n. 1909), economist bulgar, profesor universitar. Cercetări în domeniul istoriei gândirii economice. Op. pr.: Tendințe noi în critica burgheză a economiei politice marxiste. O critică marxistă a criticilor burghezi ai marxismului (1953), Lupta contra ideologiei burgheze în sfera teoriilor economice contemporane (1964), Societatea industrială unică. Mască și realitate (1970), Istoria doctrinelor economice (1970).

383 INTERCHIM, organizație internațională a țărilor membre ale CAER creată în 1969 de RP Bulgaria, RS Cehoslovacă, RD Germană, RP Polonă, URSS și RP Ungară, la care în 1971 a aderat și RS România. Sediul organizației este la Halle – RDG. Ea are drept scop organizarea colaborării și cooperării economice și tehnico-științifice în domeniul produselor chimice de mic tonaj. (...)

385 INTERMETAL, organizație internațională cu sediul la Budapesta, creată în 1964 de țările socialiste membre ale CAER interesate în colaborarea și cooperarea economică în domeniul metalurgiei: RP Bulgaria, RS Cehoslovacă, RD Germană, RP Polonă, RP Ungară, URSS și RS România ca țară asociată. (...)

391 IONESCU DE LA BRAD, Ion (1818-1891), agronom, economist și statistician român care a luat parte la revoluția de la 1848, situându-se pe poziții democrat-revoluționare. (...) Op. pr.: Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja (1850), (...).

399 JAK, Natan (n 1902), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniul economiei politice, istoriei economice și istoriei gândirii economice. Op. pr.: Renașterea bulgară (1949), Istoria doctrinelor economice (1949), V. Kolarov despre dezvoltarea economică și socială a Bulgariei (1951), Concepțiile economice ale lui Dimitri Blagoev (1955), Istoria economică a Bulgariei (1957), Istoria gândirii economice în Bulgaria (1961).

401 KAMENOV, Evghenii (n. 1908), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniile dezvoltării economice a Bulgariei, relațiile economice între țările socialiste și capitaliste, Piața Comună, țările în curs de dezvoltare din Asia și Africa. Op. pr.: Economia democrațiilor populare (1943), Relațiile economice între țările socialiste și țările capitaliste. Premise obiective și trăsături caracteristice (1960), Piața comună. Cauze și consecințe (1965), Schimbul neechivalent între țările în curs de dezvoltare și statele capitaliste dezvoltate (1968).

407 LATIFUNDIE, suprafață de pământ de mare întindere aparținând unui proprietar privat. Apărută încă în sec. III î. e. n. în Roma antică, pe calea acaparării „pământurilor publice” și ale țăranilor săraci de către vârfurile conducătoare, l. a existat în toate orânduirile bazate pe proprietatea privată asupra pământului. În imperiul roman, l. a reprezentat principala formă a producției sclavagiste. (...)

407 LAZAROV, Kiril (n. 1895), economist bulgar, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Bulgare de Științe. Cercetări în domeniul financiar și al sistemului de credit în socialism. Op. pr.: Acumularea socialistă în perioada primului și celui de-al doilea cincinal în R. P. Bulgaria (1957), Finanțele R. P. Bulgaria (1959), Sistemul de credit în R. P, Bulgaria ()1959), Dezvoltarea economică a R. P. Bulgaria (1961).

448 Marx, Karl (1818-1883), filozof, economist, întemeietor al comunismului științific. (...) În 1841 și-a susținut teza de doctorat întitulată  Deosebirea dintre filozofia naturii la Democrit și filozofia naturii la Epicur, (...).

453 MATEEV, Evghenii (n. 1920), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Domenii de cercetare: planificarea economiei naționale, teoria reproducției lărgite, productivitatea muncii, eficiența economică a producției sociale. Op. pr.: Productivitatea muncii în socialism și planificarea economiei naționale (1956), Productivitatea muncii și reproducția în socialism (1961), Planificarea de perspectivă și cibernetica economică (1966), Rentabilitatea și planificarea (1970), Balanța economiei naționale (1971).

453 MATEEV, Ivan Ștefanov (n.1899), economist bulgar, profesor universitar, membru al Academiei Bulgare de Științe. Domenii de cercetare: statistică, aplicarea matematicii în economie, politica financiară și bancară, venitul național. Op. pr.: Teoria statisticii (1960), Dezvoltarea teoriei marxiste a reproducției lărgite și a creșterii economice (1967), Situația și problemele coordonării cercetărilor științifice și tehnice (1968), Dezvoltarea economică și planificarea în Bulgaria (1971).

453 MATERIALISM; orientare filozofică fundamentală, dezvoltată în istoria filozofiei îb opoziție cu idealismul. (...) Explicări materialiste ale lumii au fost date în filozofia Chinei, Indiei și Greciei antice, bazate pe observarea nemijlocită a naturii.

468 METROPOLĂ (...) 2.(În antichitate) Poziția unui oraș-stat în raport cu coloniile întemeiate de el pe alte teritorii.

481 MODUL DE PRODUCȚIE SCLAVAGIST, primul mod de producție bazat pe exploatarea omului de către om. (...) Deși productivitatea muncii fiecărui sclav era redusă, iar plusprodusul ce i se smulgea era relativ mic, utilizarea sclavilor în masă a permis nu numai realizarea unor construcții grandioase, dar și dezvoltarea unei producții de mărfuri pe baze sclavagiste și formarea unor însemnate tezaure în mâinile stăpânilor de sclavi (Grecia, Roma ș.a.). (...) În procesul destrămării modului de producție sclavagist, pentru a face față necesității de a-și cultiva moșiile, unii stăpâni de sclavi au eliberat o parte din robi, colonizându-i pe anumite parcele, cu condiția ca respectivii coloni să dea o parte din producția obținută și să le facă anumite munci. Oferind o oarecare cointeresare producătorului, această formă de exploatare, ce a căpătat numele de colonat, reprezintă un progres față de sclavagism și a constituit germenele orânduirii feudale în sânul celei sclavagiste. (...) Pe teritoriul Daciei, sclavia s-a dezvoltat mai mult din a doua jumătate a sec. I î. e. n. și s-a intensificat în perioada cuceririi romane, pentru ca societății sclavagiste să-i pună capăt luptele dacilor și migrația popoarelor, care au dus la retragerea autorităților romane în anul 271 e. n.

487 MONEDĂ, piesă de metal (aur, argint, cupru), cu o greutate și formă stabilite prin lege, care servește ca mijloc de circulație și de plată în cadrul economiei unei țări. (...) După Herodot, primele m. au fost bătute în statul antic Lidia sin Asia Mică (sec. VII î. H.). (...) Denumirea de monedă provine de la monetăria romană instalată lângă templul Juno Moneta. (...) Pe teritoriul României, primele monede autohtone cunoscute au fost drahmele bătute din argint de orașul pontic Histria, în sec. V-IV î. H. (...)

488 OBȘTE, formă de organizare socială apărută în comuna primitivă și care în multe țări s-a menținut apoi timp îndelungat în orânduirile bazate pe proprietatea privată. (...) În schimb, în alte țări ca, Anglia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Polonia, România, Serbia, unde feudalismul a apărut îndeosebi pe baza descompunerii relațiilor de producție sclavagiste, nematurizate, o. sătească s-a menținut și în feudalism, jucând un rol important.

531 ORGANIZAȚIE DE COOPERARE ȘI DEZVOLTARE ECONOMICĂ (OCDE), grupare de state constituită în 1961, în locul fostei Organizații europene de cooperare economică creată în 1948, care urmărește ridicarea nivelului economic al țărilor membre și dezvoltarea comerțului mondial, prin coordonarea politicii economice și comerciale a țărilor membre. Din OCDE fac  parte 18 țări europene: (...), Grecia, (...), Turcia, iar din 1964 SUA, Canada și Japonia. Țări cu statut special: Australia, Finlanda, Iugoslavia. Sediul organizației este la Paris.

533 ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (UNESCO), instituție specializată, autonomă, interguvernamentală, creată în noiembrie 1946, care, potrivit Actului constitutiv, are drept scop: „să contribuie la menținerea păcii și securității, întărind, prin educație, știință și cultură, colaborarea între națiuni în scopul asigurării respectului universal al dreptății, al legii, al drepturilor omului și al libertăților fundamentale pentru toți oamenii, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, pe care Carta ONU le recunoaște tuturor popoarelor”. (...) Cu sprijinul moral și material al UNESCO, a fost înființată în 1963 la București Asociația Internațională de Studii Sud-Est Europene (AISSEE), (....).

535 ORGANIZAȚIA TRATATULUI NORD-ATLANTIC (NATO), alianță militară cu caracter agresiv încheiată la 4 aprilie 1949 la Washington de: (...). La 18 februarie 1952, au aderat Turcia și Grecia, (...).

540 PARA, subunitate a leului vechi (de calcul), utilizată în țările române după dispariția din circulație a talerilor olandezi (mijlocul secolului XVIII). Leul vechi era împărțit în 40 de parale. Termenul a fost împrumutat din sistemul monetar al Imperiului Otoman. Paralele turcești au circulat în Principatele Române până la adoptarea sistemului național bănesc în 1867.

543 PATRON 1. (În Roma antică) Denumire dată unui patrician în raporturile pe care le stabilea cu liberții, denumiți clienți. În schimbul anumitor servicii aduse de client, patronul era dator, la rândul său, să apere în justiție interesele acestuia.

558 PLANUL MARSHALL, program de sprijinire a refacerii economice  țărilor europene occidentale după al doilea război mondial și de sporire a influenței SUA în această parte a lumii, numit astfel după numele inițiatorului său, generalul american George Marshall. (...) Planul Marshall a fost aplicat, pentru început, Greciei și Turciei (1948). (...)

559 PLATON (427-347 î. e. n.), filozof și scriitor grec, întemeietor al idealismului obiectiv. Pe lângă probleme filozofice, P. stăruie și asupra unor fenomene social-economice  privind diviziunea muncii, funcțiile banilor, organizarea statului etc. P. a sesizat că în statul sclavagist existau „două orașe dușmane”, unul al săracilor și altul al bogaților, considerând această diviziune ca naturală. P. elaborează de pe pozițiile stăpânilor de sclavi teoria „statului ideal”, potrivit căreia societatea se împărțea în trei clase: 1) filozofii, 2) militarii, 3) agricultorii și meșteșugarii, primele două clase ocupându-se cu probleme de conducere și apărare, iar cea de a treia clasă de munca fizică. În ceea ce privește modalitatea de tratare a banilor, P. poate fi considerat ca un precursor al teoriei nominaliste a banilor. Op. pr.: Republica, Protagora, Banchetul, Parmenide, Sofistul.

707 SISTEMUL ECONOMIC MONDIAL SOCIALIST, totalitatea economiilor naționale ale statelor socialiste independente și suverane, bazate pe proprietatea socialistă a fiecăruia asupra mijloacelor de producție și pe relațiile de producție de tip nou dintre aceste state, fundamentate pe principiile marxism-leninismului și internaționalismului socialist, ale respectării suveranității și independenței naționale, neamestecului în treburile interne, egalității în drepturi, avantajului reciproc și întrajutorării tovărășești. (...) În prezent, s. e. m. s. este constituit din 14 state suverane și independente: R. P. Albania, R. P. Bulgaria, (...) R. S. F. Iugoslavia, (...). (...) În intervalul 1950-1972, producția industrială a țărilor socialiste a crescut, după cum urmează: R. P. Bulgaria de 14 ori; (...); R. S. F. Iugoslavia de 6, 92; (...). În R. P: Albania, ritmul mediu anual al producției industriale prevăzut în cincinalul 1971-1975 este de 10,0-10,75%. În procesul industrializării socialiste în R. P. Albania o atenție deosebită s-a acordat industriei cărbunelui, materialelor de construcție, textile și alimentare, energetică; în R. P. Bulgaria au fost create și dezvoltate ramuri industriale hotărâtoare pentru progresul economic: electrotehnica, construcțiile de mașini, chimia, energia electrică; (...) în R. S. F. Iugoslavia au apărut și s-au dezvoltat noi ramuri și subramuri industriale: autocamioane, tractoare, construcții de nave, electrotehnică, chimică; (...).

715 SOCIETATE MIXTĂ 1.Formă de cooperare economică și tehnico-științifică pe plan extern, constând în organizarea și promovarea unui tip special de întreprinderi în domeniul producției industriale și agricole, al activității de construcții, transporturi, comerț, cercetare și servicii, care poate lua naștere pe teritoriul țării noastre cu participarea unor parteneri străini sau în străinătate, cu participare românească. (...) O bogată experiență în acest domeniu au RSF Iugoslavia, RP Ungară etc.

735 SUPRAPOPULAȚIE RELATIVĂ, populația muncitorească excedentară în raport cu necesitatea medie de valorificare a capitalului. (...) 2) Suprapopulația latentă sau agrară, formată din populația excedentară in agricultură, adică din muncitori agricoli și din țărani sărăciți, lipsiți în cea mai mare parte din pământ și inventar agricol. (...) Industria din aceste țări beneficiază însă de exodul suprapopulației latente din zonele mai puțin dezvoltate din Europa (sudul Italiei, Grecia, Turcia, Spania, Portugalia), precum și din numeroase țări în curs de dezvoltare din Asia, Africa și America Latină, unde suprapopulația latentă este deosebit de mare. (...)

770 TEORIA „ROMÂNIA – ȚARĂ EMINAMENTE AGRICOLĂ”, teorie economică retrogradă, expresie a intereselor înguste ale moșierimii și ale burgheziei agrare din a doua jumătate a secolului XIX și din prima jumătate a secolului XX. (...) Din această cauză, teoria „România – țară agricolă eminamente agricolă” a fost combătută atât de reprezentanții burgheziei industriale (D. P. Marțian, B. P. Hasdeu, A. D. Xenopol), cât și de o serie de economiști burghezi în secolul XX (Șt. Zeletin, M. Manoilescu), și mai ales de reprezentanții proletariatului revoluționar (documentele PSDMR și PCR, respectiv de C. Dobrogeanu-Gherea, C. Racovski, L. D. Pătrăscanu).

TRATATUL DE LA VARȘOVIA, tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală încheiat la 14 mai 1955, pe termen de 20 de ani, între R. P. Albania (care s-a retras în 1968), R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacă, R. D. Germană, R. P. Polonă, R. S. România, R. P. Ungară și URSS, ca mijloc de apărare față de Organizația Tratatului nord-atlantic – blocul agresiv NATO. (...)

 

783 ȚARĂ ÎN CURS DE DEZVOLTARE, țară în care nivelul și structura forțelor de producție se situează sub realizările de vârf posibile în condițiile oferite de știința și tehnica vremii. În această categorie se includ marea majoritate a fostelor colonii din Africa, Asia, America Latină, țări aflate pe calea unei dezvoltări de sine stătătoare, precum și unele țări socialiste (Iugoslavia, România) sau capitaliste (Grecia, Turcia, Spania). (...) Țări cum sunt Argentina, Brazilia, Mexic, Algeria, România, Iugoslavia, Spania etc ar putea fi incluse în această categorie [țări cu economie relativ mai avansată], dar toate aceste țări se găsesc încă mult în urma țărilor cu economie dezvoltată.

799 VARRO, Marcus Terentius (116-27 î. e. n.), erudit scriitor roman. A abordat probleme de literatură și lingvistică, etică, politică, economie, istorie, geografie, astronomie, educație etc. În domeniul economiei s-a preocupat în mod deosebit de problema agrară. Acestei probleme i-a consacrat tratatul de economie rurală Res rusticae, una din puținele sale opere complete păstrate până azi.

810 XENOFON (430-355 î. e. n.), istoric, filozof și scriitor grec, discipol al lui Socrate, adversar neîmpăcat al democrației ateniene. În scrierile sale X. s-a ocupat și de unele probleme de economie cum sunt: diviziunea muncii, veniturile, banii, politica economică, manifestând – cum remarca Marx – un „instinct burghez”. Între lucrările cu caracter economic se numără Oeconomicos și De vectigalibus.

 

ANEXE

817-819 Monede naționale

Nr. crt. – Țara – Denumirea unității monetare – Paritate aur (g aur fin)*

2 – Albania - Lek – 0,0178

17 – Bulgaria – Leva – 0,760

24 – Cipru – Pound – 2,133

42 – Grecia – Drachma – 0,027

58 – Iugoslavia – Dinar – 0,043

116 – Turcia – Lira – 0,059

*Paritățile sunt rotunjite, cele reale având în general 6 cifre reprezentative. Ele redau situația cunoscută la 20 noiembrie 1974. Unele monede nu mai au paritate aur, iar numeroase altele au parități formale.

 

 

Unități de măsură folosite în practica națională și internațională

 

821 IV. Unități de măsură pentru lungime folosite în diferite țări pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unitatea de măsură – Țara – Echivalentul în sistemul metric sau alte unități

(...)

Dirraa/Dra/Pic – Cipru - 60,96 cm

(...)

Palaz – Iugoslavia – 0,03634 m

(...)

Pike – Grecia – 0,68580 m

(...)

Stopa – Iugoslavia – 0,360 m

 

823 IV. Unități de măsură pentru suprafață folosite în diferite pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unități de măsură – Țara – Echivalent din sistemul metric sau alte unități

(...) Donum sau Dunum – Cipru – 1.335,8 mp

(...) Donum sau Dunum – Turcia – 919,04 mp

Dunum – Iugoslavia – 1.000 varas pătrați

(...)

Khvat pătrat – Iugoslavia – 3,60 mp

Stopa – Iugoslavia – 0,0999 mp

Yeni Donum – Turcia – 2,471 acri

 

827 IV. Unități de măsură pentru greutate folosite în diferite țări pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unitatea de măsură – Țara – Echivalentul în unități de măsură din sistemul metric sau alte unități

(...)

Funt de Viena – Iugoslavia – 0,56006 kg

(...)

Kantar sau Cantar – Cipru – 228, 614 kg

(...)

Oka – Grecia – 1,28 kg

Oka – Iugoslavia – 1,28 kg

Oka - Turcia – 1,2829 kg

Oka sau Okka – Cipru – 1,27 kg

(...)

Rottel – Turcia – 0,5645 kg

(...)

Yeni Okka – Turcia – 1 kg

 

830-831 IV. Unități de măsură pentru capacitate folosite în diferite țări pe lângă sistemul metric sau anglo-saxon

Unitatea de măsură – Țara – Echivalentul în unități din sistemul metric sau alte unități

(...)

Keila – Cipru – 36,368 l

 

832-841 Unități de măsură speciale ale celor mai importante mărfuri din comerțul internațional

Denumirea unității – Țara – Greutate în kg

(...)

Materii prime textile

1.Bumbac

(...)

Kantar – Turcia – 56,45

Amprente pe o planetă albastră (GUGUI 1985)

 Eduard Victor Gugui, Amprente pe o planetă albastră, Albatros / Cristal, București, 1985

2. Cărări pierdute? Cărări regăsite?
27 (...) Deci, atenție, din punct de vedere organizatoric nu numai anvelopa socială în care trăim astăzi poate asigura adăpostul unui Einstein, ci și curtea imperială a lui Augustus!
28 (...) Ele [artefacte preistorice] nu pot fi comparate cu referirile mitologice la Dedal sau Icar, din contră, ele demonstrează concrete cunoștințe de aerodinamică, populație, bang sonic sau aterizare.
32 (...) „Nu există pe lume hărți ca acestea...”. Sunt cuvintele lui Piri Reis, comandant al flotei otomane în prima jumătate a secolului XV, dar neremarcat de istorie.
33 Printre lucrurile ultimului sultan al Turciei era descoperită, în 1929, de către arheologul turc Halil Eldem o jumătate a unui mapamond, identificată a fi aparținut amiralului Piri. Ea datează din 1513 și conține 26 de însemnări marginale, dintre care 4 privesc extremitatea sa sudică. Prima comunicare o face, în 1931, germanul P. Kahle, iar Societatea Turcă de Istorie o publică în 1935. În 1957, americanul Arlington Mallery ajunge la concluzia că pe ea se evidențiază clar adevărata coastă a Antarcticii, ca și când nu ar fi acoperită de calota glaciară. O examinare a probelor de pământ luate în vecinătatea Mării Ross arată că continentul este „placat” cu gheață de minimum 6.000 gheață. În 1960, sovieticii L. Vasilevski și L. D. Dolgușin au susținut afirmația lui Mallery, recunoscând pe hartă chiar și Țara Reginei Maud din jurul Polului Sud. Studiind harta pe baza unui sistem ales de coordonate de referință, în timpul primului An Geofizic Internațional, un grup de cartografi americani au descoperit o rețea pe care, aplicând-o, au reușit să transpună harta în sistemul obișnuit de proiecție. Senzație! Întâiul desenator al hărții avea cunoștință de sfericitatea Pământului, ba chiar s-a imaginat stând într-un punct din spațiu, deasupra planetei, prelucrând de acolo, minuțios, toate detaliile. Contururile răsăritene ale dublului continent american erau surprinzător de aproape de realitate, într-o epocă cu pete albe. Între altele, pe hartă pare a figura un lanț de munți antarctici, descoperiți abia în 1952.
Pornind de la aceste constatări, perioada în care i se poate atribui paternitatea de concepție a unui cartograf de mare valoare s-a estimat la 10.000 de ani, în timpuri adjudecate atlanților și celebrei lor culturi.
(...) Mapamondul lui Filip Buache, din 1737, arată Antarctica, așa cum a fost copiată după o veche hartă grecească, formată din două mari insule separate de o mare interioară. Dacă am înlătura gheața, într-adevăr, Antarctica ar avea această  configurație, lucru necunoscut până în 1958.
34 (...) Opinia sa [prof. C. Hapggod], împărtășită de cea mai mare parte a oamenilor cu bun simț, este că ele [hărțile medievale] au fost copiate și recopiate de-a lungul secolelor, pornindu-se de la exemplare „unu” aflate, în mod sigur, în Marea Bibliotecă din Alexandria , demonstrând stricte cunoștințe „necunoscute”, dacă acceptăm istoria așa cum am învățat-o, cum ar fi existența celor două Americi și a Antarcticii cu mii de ani înaintea lui Columb. (...) De la Aristarh din Samos la astronomii începutului de secol XX, omenirea a avut nevoie de 22 de secole pentru a calcula cu aproximație satisfăcătoare distanța de la Pământ la Soare: 149 400 000 km.
37 (...) Romanii și grecii recurgeau la lumina torțelor și a lămpilor cu ulei, astfel că și astăzi pot fi detectate urme de funingine. (...)
„Nu există nimic altceva decât atomi și spațiu”. Așa a gândit Democrit și el a fost primul!
39 (...) Țărâna fierbinte și sucul de soia erau întrebuințate de vechii greci și de chinezi penrru vindecarea rănilor și combaterea furunculilor.
40 (...) Când, în secolele III-IV, s-au copiat glosarele de botanică ale lui P. Dioscoride (sec. I) și Pseudo-Apuleius (sec. IV), denumirile a 57 dintre plantele geto-dacilor au fost adăugate celor greco-latine.
41 (...) Documentele grecești elogiază concepția medicală a dacilor, bazată pe ideea unității organismului și pe luarea în considerare a factorului psihic, alături de cel fizic, în tratarea maladiilor. (...)
Poate cel mai elocvent exemplu de tehnologie antică îl constituie „calculatorul”, alcătuit din discuri și roți dințate din bronz, găsit, în 1900, la bordul unei corăbii scufundate lângă insula Antiquitera din Marea Egee. După aproape 6 decenii, Derek J. de Sola Price și George Stamires dezgroapă ceea ce era un angrenaj de roți dințate aparținând unui mecanism cu care se putea determina, zi și noapte, poziția navei în funcție de orbitele planetelor. Acest mecanism dezvăluie neașteptate cunoștințe de navigație și astronomie pentru acele timpuri. Americanul Derek J. de Sola Price a comparat această descoperire cu cea a unui avion cu reacție în mormântul lui Tutankhamon.
(...) Este surprinzător să admiți existența, cu mult înaintea grecilor și romanilor, a unei civilizații care poseda cunoștințe de astronomie, matematică superioară, fizică, medicină, dar și foarte tentant să arunci totul în brațele unor imigranți cosmici...

 

3. Ridicându-ne în două picioare
48 (...) Cea mai remarcabilă realizare a lumii antice, încununată de succes pentru o mai lungă perioadă de timp, a constituit-o Imperiul Roman. Și ce anume i-a asigurat acel succes? Poate subordonarea intereselor cetățenilor săi, sau excelentele legi și înțelepciunea legiuitorilor săi, sau valoarea armelor și competența generalilor?  Bineînțeles, toate acestea au contribuit substanțial, însă imperiul nu ar fi rezistat fără dezvoltarea rețelei de drumuri pe care, călcând, legiunile sale deveneau operaționale, în orice parte a imperiului, cu maximă mobilitate.
49 (...) Secolele de declin după căderea Imperiului Roman au introdu potcoavele și jugul, plugul cu cormană și arhitectura gotică, busola magnetică și praful de pușcă, fiecare având un efect considerabil asupra societății, ultimele două ajutând Europa să „cucerească” lumea.
50 (...) Cum ar fi putut călători misionarii în vastul Imperiu Roman fără să existe drumul legiunilor sau carele și navele lor?
52 (...) Și anticii greci produceau speculații științifice remarcabile, dar accesul la ele era limitat la o pătură subțire de oameni. Cu siguranță că erau depozitate în manuscrise, însă copierea lor se făcea cu mare dificultate, fiind o pradă ușoară marilor conflicte, distrugerea lor fiind practic o întrerupere a graficului cunoașterii, obturând temporal accesul al universalitate.
Tehnologie de dragul... tehnologiei?
54 (...) Primele încercări le putem atribui atenienilor perioadei clasice, astfel că atunci când unul din generalii lui Alexandru fonda muzeul din Alexandria. Tehnologii Alexandriei erau mecanicieni, precum Ctesibios, Philos și Heron. Cercetările lor au avut și o parte practică, în domeniul militar, dar, în general, au fost dominate de spiritul fundamental. Știm foarte puține despre Ctesibios și acelea numai din referirile contemporanilor săi. Vitruviu amintești de câteva: pompa aspiratoare, două variante de catapulte, ceasul cu apă și alte tipuri de mașinării, pe care le marchează sever afirmând că nu serveau la nimic, ci doar plăcerii de a de delecta.
Acele minunate mașinării vor fi descrise mai târziu de către Heron. Cărțile sale constituie primele mărturii istorice despre fascinația oamenilor în fața științei, despre primele mașinării complexe pe care oamenii le-au realizat pur și simplu din plăcere. Acea excitație euristică a permis recurgerea la tehnologie de dragul tehnologiei. Atunci putem localiza primele încercări.
55 Elasticitatea aerului și incompresibilitatea apei erau inventiv folosite în acționarea unor mecanisme ingenioase. Unii comentatori le-au ridiculizat, catalogându-le drept simple „jucării științifice”, dar astăzi știm cu toții că nu a fost chiar așa. Acele „jucării” reuneau noi și importante principii în echipamente practice care ajutau la explicitarea teoriei. Heron nu a explicat pe deplin, niciodată, conceptul presiunii aerului, dar era convins de materialitatea lui, când a proiectat pompa pentru a demonstra existența vidului. Pentru anul 100 î. e. n. se făcea, într-adevăr, fizică de vârf!
Nicăieri în lumea antică nu a existat un loc mai propice pentru stârnirea unor idei revoluționare ca la Alexandria, însă infrastructura tehnică, intelectuală și socială nu era pregătită să susțină aplicațiile acestor piese de pură tehnologie, astfel că ele s-au pierdut în secolele declinului ce a urmat.
56 (...) Multe dintre invențiile lui Heron au rămas fără aplicare, deoarece societatea în care își desfășura activitatea nu agrea conceptul cercetării ca scop în sine.
59 (...) Chiar dacă [piramidele egiptene] au fost ridicate, așa cum se spune mai recent și cum de altfel spunea și Aristotel, pentru a da de lucru miilor de sclavi și de a nu le lăsa răgazul să conspire, și tot merită să fim mulțumiți de înaintașii noștri.
60 (...) Primul care a vorbit despre piramide, și în special despre cea a lui Keops, a fost Herodot, sec. V î. e. n., care remarca că realizarea drumului de acces, a cărui construcție a durat 10 ani, nu era o lucrare de aceeași complexitate ca a piramidei însăși: „(...)”.
Afară de descrierea succintă a lui Herodot, după 5 cinci secole, Diodor, Strabon, Pliniu cel Bătrân și Plutarh completează observațiile anticilor privitor la această minune.
61 (...) Se pare că, până la urmă, explicația lui Herodot rămâne valabilă.
61-62 (...) Sau cum ar trebui privite soluțiile fanteziste ale lui Iannis Xenakis, care, în 1964, a propus un oraș vertical cosmic cu o înălțime de mii de metri?

 

4. Lucrând piatra, osul și lemnul
 Nu este pe lume plăcere mai mare
73 (...) Praștia apare pe monumentele miceniene și în Biblie, fiind larg întrebuințată pe continentul nostru în epoca bronzului, (...).
75 (....) Arcul turcesc, un arc compozit de dimensiuni reduse, construit anume pentru luptătorii călare, catapulta săgețile la aproape 500 m, de două ori mai mult decât arcurile lungi ale englezilor și se pare că a jucat un rol hotărâtor în expansiunea militară a turcilor.
77 Primul [lațul] s-a transformat în lasou, o armă de aruncare, în Egiptul protodinastic, în Grecia minoică și în America precolumbiană. În esență, lasoul este co coardă lungă, prevăzută cu o înfășurare de laț la capăt, înfășurată colac și care, în timpul aruncării, se desfășoară, prelungind acțiunea la distanță.

 

5. Unelte și arme
92 (…) În Creta a fost descoperit un remarcabil exemplar [ferăstrău din bronz], lung de 1,5 m, data ca aparținând mijlocului celei de a treia culturi minoice.
93 (…) În timpul perioadei mijlocii și finale a epocii bronzului se mai întrebuințau și vârfuri de metal [la săgeți], în cantități reduce, în Egipt și Europa mediteraneeană și centrală. (…)
Fierul nativ, de origine meteorică, descoperit ocazional în amuletele și bilele excavate în estul Mediteranei, (…).
94 (…) Într-o perioadă intermediară [fierul] va fi supus atât cementării cât și călirii, iar în perioada romană va suferi întreg ciclul: cementare, călire și revenire.
95 (…) H. Coghaln, directorul muzeului din Newbury, Berkshire, Marea Britanie, afirma că importanța fierului nu a fost sesizată în perioada pre-romană, încât să conducă la o nouă serie de arme și unelte, ci mai degrabă este rezultatul proprietăților fizico-mecanice asupra celorlalte metale.
Progresul în retrospectivă
95 (...) Excavările anticelor orașe romane au scos la iveală țevi de plumb, aparținând instalațiilor hidraulice din vile și terme.

 

6. Zăbala sumerienilor
103 (...) Emanciparea războinică a calului au produs-o popoarele turco-tătare.
106 (...) Cavaleria romană, un atu hotărâtor în mâna împăraților, a beneficiat de cele mai înaintate realizări tehnologice de manevrare a cailor și a cailor de luptă.

 

7. Bivolii din peșteri...
113 (...) Printre timpuriile modele, micile figurine de la Vestonice, Iugoslavia, sunt probabil cele mai demne de laudă. Au fost modelate din argilă amestecată cu pulbere din oase de mamut, pentru rigidizare, și sunt nearse.
114 (...) În schimb, statueta „Gânditorul” aparținând culturii Hamangia, exprimă, totodată, o enigmatică profunzime meditativă și ingeniozitate creatoare.
Întâlnire de gradul III...
114 (...) La un moment dat, lideră a devenit localitatea turcă Chatal Huyuk, unde a u fost relevate urmele unei străvechi civilizații, după care a apărut localitatea iugoslavă Lepenschi Vir, cu vestigii de-a dreptul uimitoare. Și surprizele au continuat cu veritabile probe de scriere pictografică și sintetică în Balcani, mai vechi cu 5-8 secole decât cele din Sumer, ceea ce l-a făcut pe arheologul bulgar Stepan Kristov să afirme că istoria a debutat în Balcani. De altfel, nu departe de Balcani, în satul Tărtăria, de pe malul Mureșului, s-au descoperit mai multe tăblițe, care conțin semne asemănătoare celor existente pe tăblițele de la Uruk. Datarea cu carbon radioactiv aduce dovada unei vechimi de peste 6.000 de ani.
119 (...) Au început să vorbească și să scrie în limba sumeriană și după ce poporul sumerian dispăruse de mult, așa cum europenii evului mediu vorbeau și scriau latinește; (...).
124 (...) Limba egipteană nu a dispărut odată cu aceste scrieri, a continuat într-o notația a alfabetului copt, o derivație a alfabetului grec.
(...) Arthur Evans, descoperitorul Cnossos-ului și al civilizației minoice din Creta, a grupat diferitele tipologii de scriere în sistemele pictografice și  liniar, ultimul fiind divizat în două variante: liniar A și liniar B.
125 (...) Varianta liniar A apare pe la mijlocul secolului XVII î. e. n., în timp ce varianta liniar B în jurul anului 1400 î. e. n. Ambele sunt cursive, fiind însă imposibil de discernut dacă evoluează din semne pictografice, precum variantele hieratic și demotic din scrierea egipteană, deoarece semnele pictografice vor continua să existe până la sfârșitul civilizației minoice.
Un lucru este clar, cele 2 sisteme de scriere nu pot fi alfabetice. Evans a numărat vreo 135 de semne pictografice și a crezut în particularitatea ideografică, fonetică și determinativă a sistemelor. Direcția de scriere este, uneori, de la stânga la dreapta și, alteori, circulară. A identificat aproximativ 90 de semne în liniar A și 64 în liniar B. Ultima variantă a fost descoperită numai în palatul de la Cnossos și a fost descifrată în anii 60 ai secolului nostru de către englezii Michael Ventris și John Chadwick.
În 1908 era dezgropat, în Creta, faimosul disc al lui Hefaistos, o tăbliță de teracotă cu un diametru de 0,17 m având inscripții picturale pe ambele părți, separate de bare de sens. Sunt 241 de semne, reprezentând figuri humanoide și de animale, părți de corp și diferite alte obiecte. Originea discului a rămas, până azi, nedeterminată.
126 (...) Hârtia a fost inventată de Jing Ling, în jurul anului 105, adică atunci când Traian se pregătea să puncteze maxima întindere a imperiului roman prin cucerirea Daciei și când Tacitus scria Germania.
127 Puternica influență culturală chineză a înlesnit inducția limbii chineze către limba japoneză, având pentru niponi aceeași semnificație ca și pentru occidentul antic limba greacă, sau a celei latine pentru medievali.
132 Un text scris în arabă cursivă ocupă un spațiu mult mai mic decât în scriere cu litere latine.
Marcel Cohen exprimă competent un punct de vedere ce sprijină obiectiv originea semitică a scrierii grecești: „Răspândirea scrierilor a dat naștere la forme noi,  care, prin jocul,  concurențelor victorioase, au restrâns sau au eliminat formele vechi, fiind astfel de folos în caracterizarea și la delimitarea ariilor de civilizație sub aspectul lor intelectual.”
Sistemul de scriere semitică nu era potrivit pentru o limbă indo-europeană cum era limba greacă. Grecii, însă, au știut să înlăture acest dezavantaj, întrebuințând, pentru redarea vocalelor, semne reprezentând câteva consoane semitice care nu existau în greacă. Numărul acestora nefiind suficient, au creat 3 semne noi. Sensul de scriere era când „în sensul brazdelor”, sau „în pasul boilor”, adică ba de la dreapta la stânga, ba de la stânga la dreapta, iar câteodată un rând într-un sens, următorul invers („bustrofedon”). Literele erau, întotdeauna, orientate în sensul rândului. Cuvintele nu se separau.
Grecii, fiind inițial un conglomerat de triburi – pelasgi, ahei, dorieni – neunificate, era normal ca stilul scrisului să fie particularizat în fiecare oraș și regiune până când, în anul 403 î. e. n., atenianul Archimos propune universalizarea scrierii ionice. Așa s-a născut alfabetul grec clasic, pe care ni-l însușim și astăzi când scriem grecește, care s-a menținut în Grecia, cu unele modificări, și pentru limba neogreacă. Încă din anul 500 î. e. n., alfabetul ionic va fi constituit din 24 de litere, vocale și consoane. Scrierea merge de la stânga la dreapta, fără separarea cuvintelor. Adoptat voluntar de toată civilizația greacă, s-a contrafăcut într-o comunitate lingvistică necesară unei culturi comune.
Această „reformă a scrierii” de-abia împlinită, alfabetul clasic se va diversifica din nou, din necesități de utilizare. Excepție va face alfabetul majuscul, cu liniile lui severe, unghiulare și rectilinii, potrivit pentru inscripții în piatră sau metal, ce se va păstra în formele sale tradiționale până în epoca bizantină. Ulterior, amplificare importului de papirus a adaptat scrierea la tehnica condeiului de trestie. Literele au devenit mai cursive, mai rotunde, permițând apariția așa-numitelor litere unciale, întrebuințate până în vremurile creștine.
133 Pentru însemnări rapide s-a propagat o formă cursivă cu un traseu simplificat, curgător, literele fiind legate între ele. În secolele 8 și 9, uncialele și cursivele se contopesc în scrierea minusculă. Ea se scria cu 4 linii, cu litere lungi, depășind în sus sau în jos linia de mijloc, și folosea ligaturi sau abrevieri, constituindu-se în prototipul caracterelor medievale. Rolul minusculelor va deveni preponderent, majusculelor revenindu-le doar meritul de a evidenția numele proprii sau începuturile de frază, rol pe care-l mai au și astăzi.
Etruscii practicau o scriere alfabetică, desigur, o derivație timpurie a alfabetului grec. (...) În acest caz, se poate admite posibilitatea acceptării sau adaptării unor variante arhaice ale alfabetului grec. În muzeul arheologic din Florența găsim o tăbliță de fildeș în care toate cele 26 de litere sunt scrise de la dreapta la stânga. (...) (...) și 16 consoane, incluzând 2 care se învechiseră în greacă: digamma și san. Scrierea etruscă a fost agentul de răspândire a alfabetului grec în grupările italice, (...).
Scrierea latină, fiind preluată de la greci prin filiera etruscă, păstrează în forma arhaică resturi etrusce. Deși reprezintă o înnoire a alfabetului grec, alfabetul latin este cel mai important descendent al ancestralului alfabet fenician, devenind, la rândul lui, părintele alfabetelor europene.
Adaptarea literelor grecești de către romani a avut o continuare trainică, căci, dacă grecii au reprezentat vârful cultural al antichității, romanii au controlat, politic și militar, antichitatea timp de un mileniu. În consecință, alfabetul latin a avut la dispoziție timp suficient pentru a se răspândi și a fi asimilat de majoritatea popoarelor adiacente bazinului mediteraneean.
134 Nu numai că a devenit cel mai important dintre alfabetele italice, dar a înlăturat celelalte scrieri vechi italice și a difuzat, prin intermediul creștinismului, în cea mai mare parte a Europei și dincolo de hotarele ei, în toată lumea, devenind aproape o scriere universală. În Europa numai acele popoare slave care au recepționat creștinismul nu de la Roma, ci de la Bizanț, adică rușii, sârbii și bulgarii, au o scriere derivată direct din cea greacă, numită „chirilică”. Grecii, în schimb, și-au păstrat scrierea strămoșilor lor, aproximativ neschimbată.
Potențialul militar în continuă creștere al Romei i-a permis acestei puteri statale să contracteze primele structuri alfabetice încă din sec. VI î. e. n. Din acea epocă datează cea mai veche probă: o fibulă din aur din Preneste. Scrisul curge de la dreapta la stânga și semne clare dezvăluie acoperirea limbii etrusce prin utilizarea comună a lui F (digamma) și h pentru reprezentarea sunetului f, de o largă circulație în latină. De asemenea, se desprinde utilizarea literelor d și o, care nu vor mai fi găsite în forma târzie a alfabetului etrusc. Inscripțiile latine ale acestor vremuri sunt rare și sărace: piatra neagră de la Forul din Roma – nedescifrată – vasul lui Duenos și fibula amintită. Republica romană nu făcea exces de literatură, dar, începând din secolul I î. e. n., documentele vor deveni din ce în ce mai numeroase și mai valoroase.
Romanii nu și-au însușit numele grecești ale literelor, mulțumindu-se cu enumerarea seacă a sunetelor. Evoluția scrierii latine constituie o paralelă la cea a scrierii grecești. Și romanii au scris întâi cu majuscule. Epoca imperială a întrunit condiții excelente de proliferare a inscripțiilor în piatră, cioplitorii gravându-le, cu iscusință, atât de perfect încât, nici până azi, nu au fost înlăturate de alta; literele din aceste forme se numesc capitale. Cuvintele erau separate, ligaturile frecvente. Scrierea pe papirus și pe tăblițe de ceară transformă scrierea capitală  într-o cursivă și va deveni uncială, o formă rotundă, în secolul III, scrierea obișnuită a manuscriselor în special.
Ce a inventat, de fapt, Gutenberg?
140 (...) Folosirea plăcilor din lemn excizate pentru ștampare de ipsos și pentru imprimare pe textile era cunoscută de pe vremea romanilor.
146-147 (...) Gravarea metalelor prețioase și semiprețioase era practicată încă din antichitate, utilizând un ac și o dăltiță.

 

8. Câțiva oameni minunați și mașinile lor... incredibile
151 Atât grecii, cât și romanii defineau prin mașini orice descoperire ingenioasă. Grecii aveau în vedere 2 tipuri de mașini: mașini simple ca pârghiile, cuiele, șuruburile, scripeții, troliurile, planul înclinat și mașinile complexe, care erau combinații de mașini simple. În realitate, se pare că termenul roman „machina” era folosit pentru orice instrument ce încorpora un număr de părți mobile.
(...) Scripetele, menționat de Vitruviu în sec. I î. e. n. întrunea o largă utilizare în întregul imperiu roman.
152 Din secolul IV î. e. n., grecii fac progrese notabile în domeniul mașinăriilor datorită a 2 caracteristici tehnologice ale civilizației lor: navigația și teatrul. Scena și navele aveau nevoie de mașinării similare: scripetele și troliul. Piesele lui Euripide cereau o montare fastuoasă, mai ales pentru acele scoborâri divine din Olimp. Se pare că primele dispozitive au fost întrebuințate la o reprezentare din anul 427 î. e. n., dar este imposibil de stabilit dacă întâietatea utilizării a avut-o teatrul sau construcțiile navale.
Progresele realizate în acea perioadă demonstrează clar evoluții la instrumentele de prelucrare a lemnului și se pare că primul strung a fost înjghebat către sfârșitul secolului VI î. e. n. În orice caz, sfredelul cu arc își face apariția în Grecia în această perioadă. (...)
Burghiul este asemănător șurubului, notează Arhimede, a cărui paternitate și-o asumase filozoful și matematicianul Archita din Taranto. Primele șuruburi, de formă cilindrică, erau confecționate din lemn, așijderea cu cele găsite la Pompei sau folosite de Heron la presele sale, deși șuruburile din metal erau cunoscute la sfârșitul antichității clasice.
(...) Arhimede este primul care îmbracă mecanica în forme geometrice. Precedat de Pitagora, de Archita, de babilonieni și egipteni și reconsiderat de Leonardo și Galilei, a  fost primul savant conștient de faptul că știința este cea care poate împinge tehnologia la expresia supremă. Cercetările sale asupra fizicii statice au prefigurat acționări tehnologice de universală folosință. Cu toate că a inventat și construit multe mecanisme, unul singur poartă numele său, șurubul lui Arhimede, întrebuințat în agricultură, și care în mod eronat fusese atribuit egiptenilor. Dar majoritatea mașinăriilor edificate de matematicienii alexandrini, continuatori în linie dreaptă ai operei lui Arhimede, au avut numai un rol științific demonstrativ, fără a deveni obiecte tehnologice. Un exemplu mai la îndemână este „eolipila” lui Heron, considerată preconcepția turbinei cu abur.
153 (...) Un mecanicist de marcă al școlii din Alexandria a fost Ctesibios. Descoperind compresibilitatea aerului realizează primele arme cu aer comprimat, prima pompă aspirantă, folosită în secolele următoare, concepând și unele instrumente speciale ca clepsidra și orologiul hidraulic. Utilizarea aerului comprimat pentru întreținerea focului era cunoscută și de egipteni, dar de la rudimentarele lor pompe metalice cu cilindri și pistoane până la finisarea tehnologică realizată de Ctesibios a fost făcut un semnificativ salt. (...)
Dibăcia tehnologică a anticilor nu le permitea construirea unor valve perfecționate ca cele de astăzi, astfel încât se realiza o manufacturare artizanală. (...)
De la Heron ne-au parvenit mi multe informații despre realizările sale. Ca și ceilalți discipoli ai școlii alexandrine, el a studiat mai întâi problemele teoretice legate de funcționarea mașinilor, a continuat cercetările asupra fluidelor, precum și asupra condițiilor statice și dinamice ale unor 5 mașini simple, reconfirmându-le legile. Calculele sale au stat la baza concepției transmisiei mișcărilor prin angrenaje de roți dințate, oferind soluții mai simple decât cele ale lui Arhimede. Tratatul său de mecanică a fost tradus în arabă din ordinul califului Abbasid Ahmad ibn Mutasim. Tot el a scris o primă lucrare de automatică, deosebit de interesantă, deoarece menționează, prima dată, mecanisme care vor sta la baza mașinilor viitoare: manivela, arborele cu came și sistemele de rotație cu contragreutate.
154 Dispozitivele sale divulgă și unele cunoștințe despre incompresibilitatea lichidelor. Se poate spune, fără teamă, că modernele mașini de astăzi își au rădăcinile în lucrările incinerate ale Bibliotecii din Alexandria, datorită cărora s-a putut trece de la mecanismele foarte simple la dispozitivele de mari dimensiuni și foarte complexe prin care, mai târziu, cu toții am aflat adevăratele mașini.
Privind în timp slaba ingeniozitate romană, nu putem neglija cele câteva îmbunătățiri aduse mașinilor moștenite, unele chiar cu caracter revoluționar, cum ar fi aplicarea mișcării de rotație. (...)
În Europa termenii întrebuințați la descrierea morilor hidraulice aveau o origine greacă și probabil că ideea inventării ei a venit cam în aceeași perioadă când a fost creată moara cu tracțiune animală.
Un alt instrument de largă audiență în bazinul mediteraneean era teascul pentru măsline. (...)
155 (...) Ingineria mecanică romană a înregistrat un real avans prin utilizarea roților la elevarea apei sau la acționarea unor dispozitive de ridicat, ale căror principii de funcționare vor fi aplicate și la macaralele medievale. Din cauza invaziilor barbare, multe cuceriri tehnologice atinse vor fi abandonate. (...)
Puține progrese au fost făcute în evul mediu în domeniul mașinilor, deși lumea antică le adusese aproape la desăvârșire. (...) Primele reprezentări [roaba] apar în secolul XII, dar construcția pare să vină din China primelor secole ale erei noastre, traversând lumea islamică și civilizația bizantină.
159 (...) Considerate [bielă-manivelă] separat, fiecare exista încă de la sfârșitul antichității și după cum v-am arătat, cu câteva speculații, „plauzibile”, ar fi putut exista și funcționarea lor tehnologică, care este de fapt mecanismul ce le înglobează pe amândouă.
160 (...) Afirm că data de naștere a pompei cu bielă-manivelă aparține unei perioade predecesoare cu mult anului 1556, când ne-o descrie Agricola.
161 (...) Aplicând șurubul lui Arhimede, melcul cum i se mai spune, la o moară de vânt, combinație atribuită anului 1404, se obține în Olanda o mașină pentru drenarea terenului.
162 În ciuda existenței unor astfel de mașini, șuruburile, fie că erau din lemn sau din metal, erau filetate cu dalta sau cu pila, aidoma ca în antichitate.
Metamorfozele lui Ajax
186 (...) Nu știu dacă cunoașteți că palatul cretan al lui Minos din Cnossos dispunea de un sistem de canalizare în multe aspecte similar celor actuale; și nu eram decât în anul 1500 î. e. n.! Săpăturile au revelat conducte din piatră și teracotă care preluau apa de pe acoperișuri și terase către jgheaburi de scurgere. O latrină era conectată la un canal colector și un bazin folosea la strângerea apei de ploaie. Conductele sfârșeau în geometrie conică, astfel că se puteau îmbina una în alta, ajungând la un parcurs de câțiva kilometri.
Tot din mărturii arheologice aflăm că și orașele antice grecești dispuneau de instalații asemănătoare.
În secolul VI î. e. n., Roma dispunea de o rețea extinsă de ape uzate. Reziduurile erau colectate de unele canale de dimensiuni mai mici și deversate în altele mai largi denumite „cloaca maxima”. Câteva mai există și astăzi, uimindu-ne cu îndrăzneala lor de a înfrunta timpul și defolierea poluării. După căderea imperiului nu s-au mai făcut decât mici îmbunătățiri locale.
(...) Sir John Harrington descria și el un asemenea aparat [closet cu apă] în cartea sa The Metamorphosis of Ajax, publicată în 1796.

 

9. Însemnări pe marginea unui manuscris
189 (...) În toamna anului 1445, Ioan de Hunedoara recucerește de la turci cetatea Giurgiu, cu ajutorul unei flote burgunde și papale și al unui corp de oaste condus de Vlad Dracul.
190 (...) Pe când astăzi se acceptă unanim traiectoria iberică a pătrunderii pulberii în partea occidentală a continentului, la noi penetrația s-a produs prin țările balcanice, venind de la turci. (...)
Izvoare variate amintesc prezența ei [pulberii] în China antică, la arabi și la bizantini, cu mult înainte de a fi întrebuințată în Europa.
191 (...) Sunt și unele păreri autorizate care susțin o pretinsă proveniență arabo-bizantină. De necontestat, însă, este faptul că arabii cunoșteau și utilizau pulberea în a 2 a jumătate a secolului XIII., denumind-o abia după aceea cu numele salpetrului. Schimbul reciproc de informații în cadrul contactelor stabilite cu imperiul bizantin se pare că le-ar fi conținut și pe cele referitoare la pulbere. Lumii bizantine îi aparține un personaj faimos, Marcu Grecu, care a deținut un rol de seamă în dezvoltarea pirotehniei. În lucrarea sa Liber ignium ad camburendos hostes dezvăluie nu numai secretul focului grecesc, ci și pe cel al pulberii. Focul grecesc era un mijloc de luptă a cărui paternitate o atribuie lui Kalinikos, mare constructor la Heliopolis, în Siria. Acesta l-ar fi descoperit în 673 și avea o compoziție de sulf, sare, rășină, asfalt calcaros etc. Era lansat prin sifoane, oarecum asemănător aruncătoarelor de flăcări de astăzi. Printre focurile de război descrise se afla și un „foc zburător”. Mixtura era realizată din 1 livră de ulei de petrol, 6 livre de măduvă de cuma ferula, 1 livră de sulf, 1 livră de grăsime de berbec și ulei de terebentină după necesitate.
Lucrarea sa, citată de Bacon și Albert cel Mare, a constituit referința pentru toate textele pirotehnice europene dinainte de al doilea sfert al veacului al 16 lea și, uneori, mai târziu. Manuscrisul conține certe incidențe arabe și din acest motiv există unii autori care îl contestă pe Marcu Grecu, atribuindu-i autoritatea unui anonim spaniol, care, la rându-i, l-a lucrat după unele izvoare arabe.
O revoluție în... vârful picioarelor
196 (...) Anticii cunoșteau 6 metale, dar aceasta nu însemna metalurgie, căci definiția nu înglobează numai tehnologii de ardere pe care industria le-a moștenit.

10. Arhitecți în lumea aburului
205 Vă mai amintiți de Heron? Mai bine zis de jucăria lui, celebra „eolipilă”? Nimic până în secolul XVII nu ne-a mai atras atenția asupra potenței aburului.

  
12. Destinul Paradisului
Un halat alb pentru omenire
259 (...) Adevărați discipoli ai lui Esculap, considerând că o substanță ce poate aduce o mare mântuire suferințelor umanității nu trebuie să devină o sursă de profituri, savanții englezi nu i-au protejat descoperirea [penicilina] prin nici un brevet.
261 (...) Starling, împreună cu biochimistul american William Bate Hardy, numește aceste substanțe hormoni. Semnificația etimologică greacă este „deșteptătorul activității”.
262 (...) În 1966, la National Brookhaven Laboratory, doctorul Panayotis Kastoyanis realizează, pentru prima dată, sinteza insulinei umane. Se obținea primul hormon sintetic.