Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, trad. (germ. 1919) I. Alexandrescu, Anima, 1992
(11)
Dar în toate structurile politice, chiar în cele mai timpurii, găsim și o regie
personală a
stăpânului. (…) (…), aici el se sprijină fie pe oamenii casei, fie pe plebei, pe categorii sociale lipsite de avere sau rang, în întregime dependente material de el, neavând nici o putere
proprie prin care să-l poată concura.
(11)
Dar în toate structurile politice, chiar în cele mai timpurii, găsim și o regie personală a stăpânului. (…) Toate formele de dominație patriarhală sau patrimonială, stăpânirea despotică a sultanilor, orânduirile
de stata
birocratice aparțin acestui ultim tip.
(14)
Sorgintea acestor comunități a fost, istoric vorbind, prin excelență în
Occident, germenele lor fiind orașul
ca formațiune politică, apărut ca
atare în cadrul civilizației
mediteraneene.
(17)
Exemplul reformei administrative a împăratului Maximilian ne arată cât de greu
au reușit funcționarii, chiar sub presiunea unei necesități imperioase și a amenințării otomane, să-l înlocuiască pe principe în acest domeniu
[finanțe] (…).
(18)
În Orient, nevoia de a-l degreva pe sultan de răspunderea personală pentru succesul guvernării a dus la apariția figurii
tipice a „marelui vizir”.
(22)
Imensa influență a dreptului roman, așa
cum a fost ajustat de statul birocratic
al perioadei romane târzii, s-a manifestat atât de pregnant, datorită faptului că pretutindeni revoluționarea sistemului politic în sensul dezvoltării statului rațional s-a făcut de juriștii cu școală. Chiar și în Anglia, deși acolo
marile corporații de juriști au frânat preluarea dreptului roman. În nici o parte a lumii
nu a putut fi găsit un fenomen analog. Cu toate implanturile de gândire juridică rațională în școala
indiană Mimamsa și cu toată cultivarea gândirii
juridice antice în Islam, năpădirea gândirii juridice raționale de diferite forme ale gândirii teologice nu a putut fi oprită. Procedura juridică nu a fost complet raționalizată. Acest lucru a putut fi
realizat numai prin preluarea jurisprudenței
romane – acestui produs întru
totul specific al unei formațiuni politice devenite dintr-un oraș-stat,
putere mondială – de către juriștii
italieni, în acel „Usus modernus” al
pandectiștilor (7) și (…) în acele
teorii ale dreptului natural născute din gândirea
juridică (…).
n. 7 =
Interpreți ai unei culegeri din scrierile juriștilor romani clasici, alcătuită
la porunca lui Iustinian (n. t.)
(24) „Demagogul” este – de când de
există state constituționale și, până la urmă, de când există democrația – tipul conducătorului
politic din Occident. Conotația peiorativă a cuvântului nu trebuie să ne facă
să uităm că nu Cleon, ci Pericle a fost primul care a purtat
acest nume. Neavând nici o funcție
sau având singura funcție conferită
în urma unor alegeri, cea de strateg suprem – celelalte funcții fiind repartizate prin tragere
la sorți – el conducea adunarea
poporului, suverană la Atena.
(49) Străvechea problemă a Theodiceei
este tocmai asta: cum se face că o forță, prezentată ca fiind
atotputernică și bună, a putut crea totuși o lume atât de irațională, o lume a
suferinței nemeritate, a nedreptății nepedepsite și a prostiei incorijibile.