Bernard Goldschmidt, Complexul atomic.
O istorie politică a energiei nucleare, trad. R. Chiculescu & V. Goian
(Paris, 1981), Editura Politică, București, 1985, 395 p.
Partea întâi: Explozia
Actul al doilea: Clubul 1945-1964
2.Pierderea monopolului
Decizia britanică
83 (...) În februarie 1947, cu 21 de ani
înainte de semnarea Tratatului de neproliferare, cinci țări au fost primele
care au renunțat la posedarea, producerea și testarea armelor atomice. Este
adevărat că nu a fost vorba de o renunțare voluntară, ea fiind o condiție pusă
de Aliați ca parte la tratatele de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia,
România și Bulgaria.
4.Franța, Europa și Alianța Atlantică
Acordurile americane de apărare atomică
123 (...) Același sistem complicat de control „cu
încuietoare dublă” urma să fie aplicat armelor strategice desfășurate în
Marea Britanie, Italia și Turcia, singurele țări care în 1959 au
consimțit să permită baze de lansare pentru rachete americane cu rază medie
de acțiune de tipul „Thor” și „Jupiter”.
Criza rachetelor
124 (...) Criza a izbucnit la 15 octombrie 1962, când,
zburând deasupra Cubei, un avion spion american de mare altitudinea descoperit
șantierul unei rampe de lansare pentru rachete cu rază medie de acțiune,
similară cu cele instalate de americani în Anglia, Italia și Turcia în
ultimii patru ani.
125 (...) Sovieticii nu au obținut, cum ceruseră la un
moment dat, îndepărtarea bazelor similare din Turcia.
Forța nucleară multilaterală
129 (...) În decursul anului 1963 au continuat
convorbirile între guvernele Statelor Unite, Marii Britanii și ale celorlalți
principali aliați din NATO interesați de plan (Germania, federală,
Belgia, Italia, Grecia și Turcia).
Actul al treilea: Renunțările 1963-1981
2.Abținerea de la armă
Inspecțiile și controalele TNP
169 (...) Țările neposesoare de arme nucleare,
în frunte cu Mexicul, Filipine și Iugoslavia, au acuzat puterile posesoare
de arme nucleare că nu au făcut nici un progres în direcția dezarmării nucleare
și a interzicerii totale a testelor nucleare subterane.
3.Echilibrul terorii
Afacerea eurorachetelor
199 (...) Rețeaua americană, formată din câteva
sute de rachete de tipul „Thor” și „Jupiter” instalate în Marea Britanie,
Italia și Turcia, a fost dezafectată în 1963. Bazele ei de pe
uscat erau mult mai vulnerabile decât platformele mobile ale noi forțe de
submarine echipate cu rachete „Polaris”.
Partea a doua: Energia
197 (...), radioactivitatea – cu radiațiile ei
notate cu litere grecești (...) – (...).
Actul al doilea: Euforia 1954-1964
4.Comerțul cu reactori
Politicile franțuzești
264 (...) Între 1955 și 1963, URSS a
vândut în țările est-europene două tipuri de reactori de cercetare cu uraniu
îmbogățit, fără a solicita nici o formă de control: unul cu putere relativ
mică de 2 MW(t); celălalt, vândut Iugoslaviei și Chinei, cu o putere
de cinci ori mai mare. Nici una din aceste instalații nu făcea obiectul măsurilor
de siguranță AIEA.
Actul al treilea: Expansiunea industrială 1964-1974
2.Electricitatea nucleară
Țările socialiste
286 (...); de asemenea, erau în construcție două
unități în Bulgaria și câte una în Ungaria, Cehoslovacia și Finlanda.
Declinul britanic
290 (...) Perspectivele de export erau virtual nule; o
speranță trecătoare s-a stins repede când Marii Britanie i s-a oferit șansa de
a livra Greciei prima centrală electrică nucleară în schimbul... tutunului,
din nefericire cu o aromă neagreată de fumătorii englezi.
Politica lui Carter
340 (...) Prima țară ce a ajuns sub presiunea renegocierii
acordului în curs a fost Iugoslavia, față de care Statele Unite ar
fi trebuit să aibă cea mai mare considerație, deoarece era singurul stat
socialist care a comandat o centrală electrică americană. Washingtonul a
stopat în 1976 eliberarea de licențe de export pentru componentele instalației
de 600 MW(e) construite în Iugoslavia de „Westinghouse”.
341 În plus, americanii insistau asupra controalelor
AIEA și asupra dreptului de veto în legătură cu reprocesarea oricăror combustibili
nucleari iradiați în reactor, chiar dacă nu erau de origine americană. Guvernul
iugoslav a refuzat aceste condiții și la începutul lui 1977 a supus chestiunea
Consiliului guvernatorilor al AEIA.
La Agenție nu mai fusese înregistrată o plângere
oficială împotriva unei țări și poziția americană a făcut cea mai proastă
impresie lumii a treia. Fără a fi soluționată, afacerea și-a mai pierdut din
dramatism câteva luni mai târziu, după vizita oficială la Washington a mareșalului
Iosip Broz Tito. Dezacordul a rămas nesoluționat mult timp și construcția
centralei electrice a suferit o întârziere costisitoare. Ea nu a fost
terminată până în 1981.
Consimțământul prealabil
346 (...) Și alte țări din afara Comunității Europene au
avut de suferit din cauza încercărilor Washingtonului de a-și impune punctul de
vedere în reprocesarea combustibilului iradiat. Prima victimă a fost Iugoslavia,
în împrejurările descrise mai înainte.
3.Anii 80 – perioada crucială pentru energia nucleară
Penuria de energie
380 (...) În Suedia, Franța, Belgia și Elveția, 20-30%
din producția de electricitate provenea deja din uraniu, în timp ce pentru un
mare număr de țări - între care Bulgaria,
Finlanda, Taiwan, Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, RFG – acest
procent era de 10-13%.
Privire în viitor
387 (...) În iunie 1979, întâlnindu-se la
Moscova, șefii de guvern ai principalelor șapte țări socialiste europene
s-au declarat în favoarea energiei nucleare (cum au făcut cam în același timp
și participanții la întâlnirea la nivel înalt de la Tokyo a țărilor occidentale
industrializate) și au stabilit pentru 1990 obiectivul oarecum ambițios de
150000 MW(e) nucleari sau 30% din producția lor de electricitate, independent
de programul sovietic de reactori reproducători, urmărit de asemenea cu multă
vigoare.