Tătarii: perspective și opinii ale unui tânăr tătar (ABDULA 2014)

Eden Abdula, Tătarii: perspective și opinii ale unui tânăr tătar, clasa XII, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”,

în

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani & Universitatea Ovidius Constanța, Tătarii dobrogeni: istorie, tradiții și civilizație, ed. II, Ovidius University Press, 2014

 

(48-49) (...) Hanatul Crimeii, abolit în 1783 de Ecaterina II – a încetat să mai existe ca un popor centralizat din punct de vedere geografic. Cei mai mulți tătari au plecat spre Turcia, unde există 5 milioane de descendenți ai vechilor deportați, dintre care doar 2000 vorbesc fluent limba tătară. (...)

Mai întâi de toate, turcii, eternii noștri susținători, aveau protectoratul Hanatului Crimeii la desființarea acestuia. În momentul exodului, Turcia s-a arătat deschisă valului de deportați, iar pentru asta merită recunoștința mea istorică. Dar, cu timpul, s-a dovedit că în locul imaginii de casă primitoare, Turcia a „digerat” încetul cu încetul tătarii veniți, prin numeroasele asemănări de limbă și credință. Comparativ cu tătarii de azi, turcii sunt de 16 ori mai numeroși, 80 de milioane numai în Turcia, comparativ cu 5 milioane de tătari în întreaga lume. Și totuși, de-ar fi să căutăm prin paginile istoriei, nu ar trebui uitat că tătarii lui Timur Lenk au fost cei care l-au pus pe Bayazid „Yildirim”, conducător al „întregului aliotman”, în cușcă.

 

Comentariu (PECCEI & KING 1974)

Aurelio Peccei și Alexander King, Comentariu

în Mihajlo Mesarovic & Eduard Pestel, Omenirea la răspântie, trad. F. Ionescu (New York 1974), Editura Politică, București, 1975

206 (...) Desigur, încă din antichitate, filozofii au subliniat unitatea de existență și legăturile reciproce dintre toate elementele naturii, om și gândire. Cu toate acestea, învățătura lor rareori s-a reflectat în comportamentul politic sau social.

210 (...) Mesarovic și Pestel și-au asumat o sarcină herculeană.

Omenirea la răspântie (MESAROVIC & PESTEL 1974)

Mihajlo Mesarovic & Eduard Pestel, Omenirea la răspântie, trad. F. Ionescu (New York 1974), Editura Politică, București, 1975

 

4. Modelul cu mai multe nivele al sistemului mondial

48 (...) În studiul nostru, sistemul mondial este împărțit în 10 regiuni, așa cum se vede din fig. 4.1: (...); 2) Europa occidentală; (...); 5) Europa răsăriteană, inclusiv Uniunea Sovietică; (...); 7) Africa de Nord și Orientul Mijlociu; (...).

 

9. Singura soluție posibilă

123 (...) După război [1945], unele regiuni, mai ales America Latină și Europa răsăriteană, care erau exportatoare [alimente], au devenit importatoare.

 

Anexa II Țările grupate în regiunile 1-10

172 (...) Regiunea 2 Europa occidentală: (...), Grecia, (...), Iugoslavia, (...), Turcia.

173 Regiunea 3 Europa răsăriteană: Albania, Bulgaria, (...).

(....) Regiunea 7 Africa de nord și Orientul Mijlociu: (...), Cipru, (...).

 

Anexa III Note suplimentare

175 (...) Lumea a ajuns astfel să depindă într-o măsură primejdioasă de rezultatul recoltei anuale din America de Nord, iar marea majoritate a oamenilor de pe glob trăiesc sub o adevărată sabie a lui Damocles care va cădea, ucigând milioane dintre ei, ori de câte ori recolta este slabă.

 

Introducere (MALIȚA 1975)

Mircea Malița, Introducere,

în Mihajlo Mesarovic & Eduard Pestel, Omenirea la răspântie, trad. F. Ionescu (New York 1975), Editura Politică, București, 1975

XX (...) Lumea este împărțită în zece regiuni mai mult sau mai puțin omogene și fenomenele sunt discutate în funcție de specificul fiecăruia. În ordinea indicată de autori acestea sunt: (...); 2) Europa occidentală; (...); 5) Europa răsăriteană și URSS; (...); 7) Africa de Nord și Orientul Mijlociu; (...). Criteriile explicite ale autorilor după care a fost operată regionalizarea sunt: tradițiile, stilul de viață, nivelul de dezvoltare economică, structurile social-politice și similitudinea problemelor cu care sunt confruntate.

XXIII (...) În grupa a doua, în mod nejustificat, Iugoslavia figurează în Europa occidentală. (...) Alături de Roma cu structură piramidală se găsea Grecia cetăților, regiune multiformă care în căutarea în echilibru recurgea nu numai la arme, așa cum ne lasă impresia Tucidide, ci mai ales la instrumentul negocierii și diplomației, care s-a perfectat atunci.

Mâine, în secolul următor (UDROIU 1985)

Neagu Udroiu, Neagu Udroiu, Mâine, în secolul următor, Albatros, București, 1985

 

Frumos este acolo unde punem propria noastră inimă

Materia albă, plângând în cascadă
170 (...) [muzeul din Kyoto] Pictorii contemporani promovează ceva din arta naivă. (…) Mă conving că femeile nu vor să le vedem așa cum sunt. Preferă un aer de import, ceva adus din Ellada, transplant neexplicabil mie, sesizabil chiar și atunci când chimonoul nu lasă dubii de apartenență.

Computere și trandafiri (DOBRESCU 1988)

Paul Dobrescu, Computere și trandafiri sau paradoxurile progresului, Editura Politică, București, 1988

 

De ce „Computere și trandafiri”?
17 (...) Judecând după potențialul  de transformare de care dispune astăzi ființa umană, putem spune că niciodată omenirea  nu a fost mai aproape de idealul unei „vârste de aur” a societății pe care anticii o plasau undeva în negura vremurilor, utopiștii în fața noastră, doctrinele religioase într-o lume imaginară de după viață.
19 (...) Discutată în Camera Reprezentanților, după ce anterior fusese aprobată prin „aplauze” în Senat, emblema trandafirului este un avertisment și, în același timp, o speranță, un îndemn dintr-acelea mereu repetate în istoria omului, dar mereu necesare pentru a ține, cum spuneau vechii greci, „măsura lucrurilor”.

  

I.Columb n-a descoperit... California

În clipa aceea m-am mândrit că sunt european
23 (...) În intervalul de câteva zile cât am stat în Lincoln, am fost să petrec o seară într-o familie americană. (...)
Erau circa 20 de invitați, majoritatea de proveniență europeană, ei sau părinții lor: suedezi, nemți, sârbi.

 

Veverițe printre mașini
30 (...) Capitoliul este nu numai construit în stil clasic, dar este aproape o copie a Capitoliului roman, vrând să sugereze că firul întrerupt al unui anumit tip de democrație este acum înnodat pe continentul american.

 

II. Silicon Valley – Meccă a tehnologiei moderne

48 (...) Aveam o mie de întrebări de pus, dar nu mă părăsea gândul acestui nume [Bozinovici] care mi se părea de origine sârbă. Cum atmosfera era pregătită, încep tocmai cu această întrebare. „Eu sunt născut în SUA. Bunicii mei însă s-au născut într-adevăr la Belgrad. De acolo este și soția mea, care lucrează tot aici.”

 

 

III. Războiul economic din Pacific

B. Politica științei în fața asaltului științei

Primele flori din primăvara cercetării asociative

112 (...) „Eureka” [European Research Coordination Agency], la care participă țările Pieței Comune plus Austria, Elveția, Finlanda, Norvegia, Suedia și Turcia, a mers însă mult mai departe.

 

IV. Megatendințe, megatraume

192 (...) „Secolul nostru reprezintă Marea Linie Mediană, care trece prin centrul istoriei umane, subliniază sociologul american Kenneth Boulding. Lumea de azi e tot atât de diferită de lumea în care m-am născut, pe cât era de diferită lumea de atunci de cea a lui Iuliu Cezar. M-am născut, s-ar putea spune, la mijlocul istoriei omenești. (...)”

 

V. Valul educațional al viitorului?

Cu fața la cerințele zilei de mâine
238 (...) Proiectul Atena [IBM – ITM] în valoare de 50 milioane de dolari, care urmărește modernizarea echipamentului, perfecționarea pregătirii personalului etc.
239 (...) Dintre ele, cel mai cunoscut și cel mai de răsunet a fost Plato Proiect, demarat la începutul anilor 60, în Illinois.

Folclorul calculatoarelor și arta gândirii
249 (...) Civilizația tehnologică are nevoie de date, precum romanii aveau nevoie de drumuri, iar egiptenii de apa Nilului.

 

 

Trandafirii și ghimpii unui sfârșit de mileniu

277 (...) – Îmi fac serviciul militar în Europa, îmi spune cu pofta omului care vrea să comunice.

-Vă place Europa? îl întreb.

-Unele țări da, altele mai puțin. Am fost în Turcia, în R. F. Germania, dar cel mai mult mi-a plăcut Franța. (...)

Icebergul (POPESCU 1990)

Dan Popescu, „Icebergul”. Secvențe din epopeea dezvoltării, Albatros, București, 1990

 

Partea I Repere în timp și spațiu

 

Cuceritori și eroi

11 (...) Ce a însemnat istoria lumii cu Alexandru cel Mare, Cezar și Napoleon! Dar ce ar fi reprezentat această istorie dacă Alexandru cel Mare ar fi fost mai mult un promotor al unei forme de civilizație superioară, din al cărei sistem de producție și organizare și-a „tras” puterea, fără a mai fi fost de ambiții deșarte, multe provocate de întunecimile care îi cuprindeau uneori gândurile? Dacă Cezar nu ar fi fost atât un stăpânitor, impunându-și vrerea cu forța lăncilor și cvasi-inexpugnabilitatea scutului roman, ci mai mult un conducător căutând să ajungă pe căi mai pașnice spre a fi ascultat de cei cărora li se adresa?

 

Fiziocrații împotriva mercantiliștilor

14 (...) „Baia reprezenta mai mult o fantasmă, reminiscența termelor antice”, se subliniază într-un interesant studiu asupra epocii [sec. XVII-XVIII].

19 (...) Într-un asemenea context, nuanțat și prin decăderea marilor imperii coloniale spaniol și portughez, imperii ce nu aveau „în spate” o forță economică competitivă cu cea a unor „tineri lupi” ca Anglia sau Franța, în peisajul confruntărilor doctrinare economice revine insistent o întrebare lansată încă de pe vremea lui Aristotel: cine și cum creează valoarea?

 

Anzii în flăcări

48 (...) Cuceritorii spanioli aplicaseră și exploataseră cu mare rafinament faimoasa maximă „divide ut imperes”.

 

„Vine trenul! – Începutul unei lumi”

76 (...) După pacea de la Kuciuk-Kainargi, din 1774, și mai ales după Tratatul de la Adrianopole din 1829, prin care se desființa efectiv monopolul economic otoman asupra Țărilor Române, acestea au intrat într-un intens schimb de mărfuri cu numeroase state europene, ceea ce făcea imperios necesare drumurile de fier.

77 (...) Așa se explică faptul că, doar câțiva ani după pacea de la Adrianopole, exportul Țărilor Române ajunsese să fie de două ori mai mare decât importul.

81 (...) Dar cea mai veche cale ferată pe teritoriul românesc a fost construită în perioada 1846-1854 pe traseul Oravița-Răcăjdie-Iam-Bela Crkva (Biserica Albă) -Baziaș, cu o lungime de 52 km, ușurând considerabil transportul cărbunelui de la Anina la Dunăre, pe marele fluviu european funcționând o cale de navigație cu aburi încă din 1834. A doua linie pe distanța Cernavodă port-Constanța, cu o lungime de 63 km, construită de compania Barkley-Stanisforth între 1858-1860, scurta mult legătura dintre Valea Dunării și Marea Neagră, pe care, la acea dată, circulau multe nave ale navigatorilor englezi, înlocuitorii – după secole – ai genovezilor și venețienilor, ai otomanilor. Potrivit firmanul dat de sultanul otoman, constructorul avea dreptul de a administra această linie pe o perioadă de 99 de ani, ea fiind însă răscumpărată de statul român, după Războiul de Independență, în 1879, și legată de restul rețelei de cale ferată din țară.

87 (...) În asemenea condiții, dacă în 1867 existau trei linii de cale ferată cu o lungime totală de 332 km, între anii 1867-1873 s-au dat în folosință în Transilvania șase noi linii cu o lungime de 910 km, pătrunzându-se și în direcția Turnu-Severin, în acest sens cu intenția vădită a autorităților de a pătrunde în România până la Marea Neagră și de a putea cuceri astfel poziții solide în țările balcanice.

88 (...) După cum se arată în presa românească sibiană din 1889, viteza respectivă a trenurilor pe diferite linii era la acea vreme de 75 km/h pentru linia Londra-Edinburgh, de 46 km/h pentru linia Petersburg-Moscova, de 34 km/h pentru linia Belova-Constantinopol, de – se pare – 50 km/h pe linia Timișoara-Viena ș.a.

Reacția la șoc: „Gheață sau foc sub zăpadă?”

94 (...) Gândurile lor sunt mai fanteziste, înțeleg mai multe și mai profund, și însăși angoasa, criza de energie, de materii prime, crizele politice, sociale care apasă timpul modern îi determină să dea o mulțime de sensuri cunoscutului dicton latin „carpe diem”.

95 (...) Sub asemenea aspecte și cu o puternică bătaie în actualitate, este interesant și ceea ce Hubert Monteilhet, cunoscut scriitor și istoric francez, afirma cu privire la unele din cauzele decăderii Imperiului Roman, în speță pe vremea împăratului Nero*. H. Monteilhet se referea la o anumită limitare a noțiunii de greșeală, de abatere socială, doar în sens orizontal, împotriva societății – ceea ce se petrecea între oameni, indiferent ce, și fără să fi fost demonstrat public că afectează societatea ca atare, neinteresând pe nimeni. Ele avea în vedere și decăderea familiei romane. Este vorba de instituția căsătoriei, de așa numitele mariaje „sine manu”, prin care, pe tot timpul căsătoriei, soția rămânea sub tutela tatălui ei sau a unui tutore legal, în fața căruia voința soțului nu conta.

96 Consecințele unei astfel de poziții în cadrul cuplului nu vor întârzia să apară: cu unele excepții, matroana romană devine, tot mai mult, o femeie „ușoară” și egoistă, fără dorința de a se implica în susținerea ca atare a familiei, aproape că dispar familiile cu mulți sau chiar cu copii, avem de-a face cu scăderea abruptă a natalității etc. O altă cauză pe care H. Monteilhet o subliniază în sensul menționat este privilegierea, sub multiple forme, a cultului forței și plăcerilor. Sigur, analiza este incompletă, poate comporta discuții, îndoieli, mai ales ținând seama de faptul că interpretarea noțiunii de morală îmbracă aspecte foarte variate. Nero este, în plan istoric, o figură controversată, dar se poate realiza totuși o paralelă între acea vreme și anumite tendințe ce se manifestă în prezent – și care se vădesc tot mai pronunțate, prin prisma perspectivei – într-o lume dominată de precepte asemănătoare...

*Hubert Monteilhet, Neropolis, Ed. Juilliard-Pauvert, Paris, 1984.

 

 

 

Partea II: Idealul de neatins al libertății

Însemnele eternității

98 „Noli turbare circulos meus” (Nu strica cercurile mele). Așa l-a apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în Siracuza, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Socotindu-se insultat și, poate, necunoscându-l pe Arhimede, soldatul și-a împlântat sabia în trupul marelui savant. Sacrilegiu! Vulgul împotriva intelectului, soldatul, simbol – nu întotdeauna reușit – al forței, omul supus superiorilor și ordinelor, împotriva savantului, cercetătorului liber, cu gândurile și preocupările cantonate în sferele înalte și nobile ale creației. Dictonul latin amintit exprimă astfel o ruptură între cei cu carte și idei înaripate, oameni culți și rafinați, și ceilalți, „restul”, luptând cu o mână la spate, imobilizată în neștiință, și cu ochii legați cu banda neagră a mârlăniei, brutalității și violenței...

„Uniți în cuget și-n simțiri”

104 (...) Barițiu, Kogălniceanu, numeroși alții ca ei erau o veritabilă oglindă a gândului și faptei mulțimii românești, care niciodată nu s-a împăcat cu împilările și asupririle străine, fie ele otomane, rusești, habsburgice sau ungurești, libertatea fiind înscrisă cu litere de aur pe flamura ridicării naționale.

Pe urmele unor fotografii

121 (...) După Carol Popp de Szathmari, cel care, printre altele, imortalizând ostilitățile dintre armatele rusă și turcă în Războiul Crimeii, confruntare armată ce a debutat în 1853 pe țărmurile Dunării, (...).

 

 

Partea III: În culisele dezvoltării

Epopeea diamantelor

125 [filmul Gheața verde] (...) Situații gândite și dirijate de Omar Shariff, opozantul său trecut de prima tinerețe, la inima unei frumoase, istețe, sportive și mondene june, magnat generos și epicurian, trăind într-o incredibilă ambianță de lux și rafinament.

140 (...) Nesimțindu-se încă în stare să lupte cu englezii – era vorba, în fapt,  de o luptă pentru un teritoriu inițial străin și pentru unii și pentru alții, în litigiu aflându-se „dreptul primului venit” – burii [Africa de Sud] s-au mulțumit cu câteva proteste platonice, lăsând lucrurile, cum se spune, „în coadă de pește”.

152 (...) Diriguitorii industriei diamantifere din Africa de Sud au sesizat bine aceste valențe, și le-au însușit și au acționat în consecință. Existau deja mari acumulări, întrevăzându-se, totodată, posibilitatea obținerii unor mari profituri, excluzându-se, deci, condițiile – raritatea creditului și lipsa beneficiilor – care – potrivit a ceea ce spuneau latinii, „Ex nihilo nihil!” (Din nimic, nimic se obține!) – ar fi putut compromite afacerea.

Un play-boy fără succes în afaceri

184 (...) Șampania băută, sângele său latin și dorința de a șterge umilirile de la Abetz, el neconsiderându-se un inamic serios al nemților, îl fac pe Rubi [Porfirio Rubirosa/Republica Dominicană] să fie îndrăzneț și, ca urmare, în semn de sfidare, una din cupele de șampanie aterizează la picioarele agenților.

195 (...) Zsa-Zsa [Gabor/Ungaria], cu „școală înaltă”, începută devreme, „glumește”. „(...) La 15 ani, când m-am măritat în Turcia cu ministrul Propagandei, mi se spunea <Excelență>. (...)”

 

 

Partea IV: Sfârșit agitat de secol

„Icebergul”

220 [cutremur 1 noiembrie 1755] (...) Unii erau realmente îngroziți și, gândindu-se la vecinătatea oceanică a Lisabonei, își aduceau aminte de Atlantida.

221 [cutremure] (...), Turcia, 1939 – 23 de mii de victime, (...).

227 (...) „Primus in orbe deos fecit timor”, scria Statius în Tebaida, relevând un adevăr inexorabil: oamenii sunt cei care au zeificat la început forțele oarbe ale naturii care îi înfricoșa.

228 (...) Dacă Horațiu scria în Epistulae: „Naturam expelees furca, tamen usque recurret” (Alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană), el se gândea și la zadarnicele încercări de a îngrădi firea, care va reuși, totuși, până la urmă, să-și impună legile, dar și în acțiunea dăunătoare a omului față de natură, împotriva ei, ce se va răsfrânge, finalmente, cu o și mai mare forță împotriva lui însuși.

230 (...) Uneori, râul este foarte spectaculos, afirmă savanții, dar, în cele mai multe cazuri, natură rănită și aflată  pe alte itinerarii decât cele ale circuitelor ei normale acționează lent, dar sigur, după teoria picăturii: „gutta cavet lapidem non vi, sed saepe cadendo” (picătura găurește piatra nu prin forță, ci prin continua ei cădere – Ovidiu), practica o demonstrează din plin.

(...) Sunt oamenii dușmanii Terrei? Este o întrebare la care pot cel mai bine răspunde ecologii și, din păcate, ei răspund pozitiv, afirmând că, uneori, oamenii chiar comit crime monstruoase împotriva mediului ambiant, dar ale căror consecințe nici măcar bănuite, provoacă adevărate dezastre pe distanța a mii și mii de kilometri, și chiar mai mult. Sigur, este un film trist, desfășurat pe mai multe episoade, încă din antichitate, cu o viteză de rulare sporită însă în anii  de după 1950, anii în care omul a fost pus în postura grotescă de a crede că știe cel mai mult despre ceea ce el considera că trebuie să știe, de a ști, de fapt, „din ce în ce mai puțin despre din ce în ce mai mult” și de a plăti un imens tribut acestei greșeli ce poate deveni fatală;

Istoria secretă a Cominternului (LAUNAY 1993)

Jacques de Launay, Istoria secretă a Cominternului, trad. A. Arsenescu, Venus/Negru pe alb, București, 1993

 

Revoluția mondială

27 De fapt era vorba să se susțină mișcările naționale revoluționare burgheze (Sun Iat-Sen, Reza Khan și Ataturk), care, având succes, trebuiau ajutate să înfrunte țările capitaliste coloniale(23).

23 = B. Lazitch & M. Drackovici, Lenin and the Comintern, Stanford, 1972, p. 382-416.

32 (...) Partide comuniste apăreau aproape pretutindeni. În pofida eșecului suferit în Germania, iau ființă alte partide în Austria, Bulgaria, Olanda, Finlanda, Statele Unite, în Franța, la Congresul de la Tours, din decembrie 1920, dar peste tot majoritară rămâne social-democrația.

 

Troica victorioasă

36 (...); în comparație cu agitația de la Petersburg, aici [marele ducat țarist Finlanda] domnea un calm olimpian.

39 (...) [Comintern, Hotel Lux, Moscova] Coabitarea cu aceste rozătoare era desigur dificilă, căci se apărau cu sălbătăcie, așa cum a pățit un chiriaș iugoslav, Voja Vujovic, care într-o zi a fost mușcat de buza superioară și a trebuit să fie vaccinat la Institutul Pasteur.

45 (...) În februarie următor [1929] [Troțki] va fi expulzat din URSS și surghiunuit în Turcia.

(...) La sfârșitul lui octombrie 1956, în Turcia, mă îmbarcasem la Yalova. Pentru a ajunge la Istanbul trebuia traversată Marea de Marmara, cea mai periculoasă din Europa, în genul Atlanticului de Nord, care uneori cunoaște furtuni ce țin tot timpul unui drum dus și întors din Europa în America, (...).

Altădată, sultanii aveau pregătit în permanență un vas ce putea să răspundă repede la apelul vreunei nave aflată în pericol pe Marea de Marmara. În acea seară timpul era foarte prost. Reveneam dintr-o misiune de expert pe lângă guvernul turc. Directorul general al Agriculturii, care mă întovărășea, era îngrijorat: 75% dintre turci sunt țărani și nu iubesc marea.

46 L-am liniștit. Am făcut o escală la Buyukada, Insula Principilor, la 20 km de Istanbul.

Eram, fără îndoială, ultimul care doream să văd casa unde locuise Troțki, în 1929.

La hotelul Splendid Palas se simțea un calm olimpian. În această insulă, până și păsările scăpau de furnicarul din Istanbul, în atmosfera liniștită, plină de prospețime, printre ierburile înalte, se degustau cele mai sardele din lume, sardelele de Dardanele.

Troțki locuise acolo, înconjurat de pini, al căror miros puternic parfuma aerul. Din februarie 1929 până în februarie 1933 el și-a avut reședința în vila Izet-pașa, în nordul insulei,în această insulă unde altădată împăratul Bizanțului trimitea principii căzuți în dizgrație, după ce le scotea ochii. Scria foarte mult: Revoluția trădată, Internaționala Comunistă după Lenin, Viața mea, Falsificarea stalinistă a istoriei, un buletin al opoziției, care avea să apară până în 1939. Purta o vastă corespondență, cu sute de persoane. Primea discipoli, prieteni, și chiar pe un ziarist sosit pe neașteptate, Georges Simenon, care tocmai îl crease pe „comisarul Maigret”.

Toți păreau să gândească că aceasta era insula Elba a lui Troțki. Pentru el însă nu însemna  nimic sau poate mai curând, ca și Napoleon, se credea pe punctul de a porni spre o nouă izbândă. (...) Blumkin, un fost secretar, devenit agent al GPU, îl vizitase.

 

Marile procese de la Moscova

71 (...) Li se alătură Cristian Racovski (născut în 1873), prieten cu Jules Guesde, Rosa Luxemburg și Troțki.

72 Este exilat mai întâi cinci ani în Astrahan, apoi în Kazahstan. (...)

În sfârșit, Racovski a recunoscut că era agent al Intelligence Service încă din 1924 și avea relații criminale cu spionajul japonez din 1934. (...)

Cu excepția a trei dintre ei, printre care și Racovski, au fost condamnați la moarte și executați a doua zi.

Cristian Racovski, bulgar prin naștere, de naționalitate român, doctor în medicină (Montpellier, 1896), fusese ambasador la Londra, apoi la Paris (1925). Avea să moară în închisoare la 11 septembrie 1941.

Francis Comte, excelentul și distinsul său biograf, subliniază că cel care nu se ascundea de a fi fost prietenul lui Troțki timp de 30 de ani „a dispărut în umbra sinistră a lagărelor, unde a trebuit să suporte toate mizeriile, toate ticăloșiile, pentru că a fost obligat (el, om distins și de o mare cultură) să coabiteze în permanență cu deținuți de drept comun, care disprețuiau pe cei politici îi luau în batjocură de îndată ce aveau vreo responsabilitate”.

„Se crede că Racovski a supraviețuit încă trei ani, înainte de a fi împușcat din ordinul lui Stalin, când germanii au pătruns în Rusia albă, la 22 iunie 1941. Se știe că în criza pe care traversat-o, la anunțul invaziei URSS de către trupele germane, liderul sovietic a suprimat pe toți foștii conducători pe care nu i-a constrâns la sinucidere sau pe care nu i-a condamnat la moarte în timpul marilor procese. Părea că se teme ca poporul să nu-i elibereze și să le ceară să conducă destinul primului stat socialist care se afla în ajunul traversării uneia dintre perioadele cele mai dificile perioade din istorie”(58).

75 (...) Se știe că încă din Turcia el [Troțki] stabilise legături cu grupurile comuniste de opoziție din toate țările și în special cu cele din Franța, Spania și Uniunea Sovietică.

(...)

La Buyuk Kada, Troțki își duce existența împreună cu Natalia Ivanovna, soția lui Sedov, născută la Romny (Rusia) la 26 august 1882.

76 (...) Un prieten al lui Troțki, Racovski, îi [Natalia Ivanovna 1907 Viena] asigură existența până în 1908. (...)

Atunci [martie 1927 Paris] era ambasador Cristian Racovski.

77 (...) Aceasta s-a datorat rechemării la Moscova a ambasadorului Racovski, care fusese expulzat din partid ca troțkist, apoi exilat și el în Asia Centrală. Sedova [Natalia Ivanovna] a revenit în URSS și l-a întovărășit pe Troțki la Alma-Ata, apoi în Turcia(62).

78 (...) Cei doi Troțki și fiul Leon Sedov au ajuns la Buyuk Kada cu trenul [de la Vintimilia]. La sosire a aflat că soția sa legitimă fusese deportată în regiunea Omsk, că prima sa fiică, Zinaida, amenințată de a fi expulzată de guvernul Schleicher, se sinucisese la Berlin. (...)

Împreună cu tovarășa sa, el [Troțki] se îmbarcă la bordul unui mic vas italian, „Bulgaria” [spre Franța 24 iulie 1933]. (...)

79 (...) De fapte, era vorba de Jeanne Martin, soția lui Raymond Molinier, devenită prietena lui Sedov, pe care îl urmase de la Buyuk Kada la Berlin, în 1931, când urmase studii de inginerie, la Technische Hochschule.

85 (...) Gestapoul arestează, la 9 martie [1933], la restaurantul Bayernhof, de pe Potsdamstrasse, la Berlin, trei bulgari: Dimitrov, Popov și Tanev.

86 Era vorba de trei agenți ai Cominternului. Dimitrov era responsabil al acestei organizații pentru Europa Occidentală.

Poziția lui Dimitrov era considerabilă. El coordonează activitățile partidelor comuniste german, austriac, belgian, francez, ungar, italian, polonez, dar și din Balcani.

(...) Mai ales că Dimitrov încearcă să stabilească un front comun cu cele 12 milioane de muncitori, salariați și țărani social-democrați, pentru a împiedica ascensiunea nazismului.

(...) Capcana a funcționat perfect, iar bulgarii nu mai erau decât prizonieri incomozi.

Procesul incendierii Reichstagului, care s-a desfășurat la Leipzig, a permis lui Dimitrov să se măsoare în mod strălucit cu Goering. Cei trei bulgari, achitați, au fost în cele din urmă eliberați și, la cererea URSS, expulzați. După o scurtă escală la Konigsberg, cei trei eroi și-au continuat drumul, cu avionul, la Moscova, unde au aterizat la 27 februarie 1934 către ora 19 (67).

Dimitrov și-a făcut o intrare triumfală la Hotel Lux. Acest bărbat de 52 de ani plăcea latoată lumea.

87 Femeile erau atrase de părul său bogat și de privirea plină de magnetism. Tovarășii îl plăceau simplitatea și amabilitatea sa orientală. Stalin îi aprecia docilitatea.

În timpul procesului de la Leipzig, Andre Marlaux a creat și prezidat un comitet mondial pentru eliberarea lui Dimitrov. Această acțiune a făcut mult zgomot. (...)

Dimitrov se bucura de o popularitate mondială și era normal ca „leul de la Leipzig” să se impună, la al VII le a Congres al Cominternului, care a avut loc la Moscova, în 1935, ca secretar general al Internaționalei.

El a propus unitatea de acțiune a partidelor de stânga într-un front comun și popular(69).

69 = Prima propunerea s-a născut la Lille, la 22 iunie 1934, și a apărut în ziarul socialist La Bataille ouvriere.

93 (...) Crimele lui Stalin erau atât de îngrozitoare, încât nimeni nu a putut vreodată să le găsească motivația. Nu se pot face similitudini decât cu Neron, Caligula, Philip al II lea sau Ivan cel Groaznic.

(...) În 1928, la Hotel Lux [Comintern/Moscova] au dispărut trei frați Vujovic, Grgur (28 ani), Radomir (31 ani), Voja (33 ani). Cei trei sârbi (iugoslavi) erau întemeietorii asociațiilor de tineret comuniste din Franța (Voja), Rusia și Serbia. Toți trei erau foarte simpatici și plăceau la toată lumea. Voja locuia împreună cu soția sa, o profesoară franțuzoaică, Charlotte Caspar, și cu fiul lor Vladimir (născut în 1922)(79). Simpatia lor pentru Troțki făcuse să fie luați la ochi. Toți trei au fost trimiși în marea închisoare din Moscova, Butirka, unde erau duși troțkiștii, câte 70 sau 100 într-o celulă(80). Asta înainte de a fi deportați la Verkne-Uralsk, de unde nimeni nu se mai întoarce.

94 (...) După tinerii sârbi a venit rândul conducătorilor Partidului Comunist Iugoslav, care nu fuseseră arestați în țara lor.

De la 31 decembrie 1920, în Iugoslavia partidul comunist este scos în afara legii.

La raportul său din martie 1939 privind Cominternul și partidele care îl formează, Manuilski afirma că partidele comuniste iugoslav, polonez și ungar fuseseră distruse de către poliția națională. Asta însemna că există bănuieli și astfel se explică de ce cei mai mulți dintre militanții care treceau prin Moscova erau „eliminați”. Singurul care a rezistat a fost un revoluționar care acționa în clandestinitate, Iosif Broz (numit mai târziu Tito), al cărui viitor era asigurat.

95 Soldat în armata austro-ungară în 1914-1918, fusese prizonier de război la ruși, apoi crease o divizie de gărzi roșii în timpul revoluției. Agitator profesionist, el urmase cursurile școlii de război civil din Moscova, timp în care revenea regulat în Iugoslavia.

Avea să se angajeze în recrutarea și plecarea voluntarilor pentru Spania (1936-1938).

Bulgarul Dimitrov (născut în 1882) se afla la Moscova, aureolat de glorie după procesul de la Leipzig. Devenit secretar general al Cominternului, el domina toată lumea de aici. Mare internaționalist, el era, mai presus de orice, fidel lui Stalin: „Nu există pe lume decât Moscova. Moscova este steaua conducătoare!”

În timpul captivității sale în Germania, avusese durerea să-și piardă soția, Liuba Ivosevic, o croitoreasă iugoslavă care luptase 25 de ani alături de el. Încetase din viață la Moscova în urma unei boli îndelungate.

În momentul procesului de la Leipzig, mama sa, Parascheva Dimitrova, pierduse trei fii: Constantin, secretar al sindicatului tipografilor, căzut în 1913 în prima linie în războiul balcanic; Nicolae, mort în 1916, deportat în Siberia din 1908; Theodor, mort în 1925, în pușcăria poliției politice bulgare.

Dimitrov avea două surori. Lena, care a emigrat în URSS în 1925, s-a căsătorit mai târziu cu Cervenkov, secretar general al Partidului Comunist Bulgar, apoi prim-ministru (1950-1956). Cea mai mare, Magdalena Baranova, al cărei fiu de 18 ani era în închisorile bulgărești, a întovărășit-o pe Parascheva la Paris pentru a lua parte la mitingul antifascist organizat în favoarea lui Dimitrov.

96 Apoi amândouă s-au postat în fața închisorilor din Berlin și Leipzig pentru a aștepta să aibă vorbitor cu Ghiorghi(81).

Reîntors la Moscova, el nu s-a mai instalat la Hotel Lux, ci într-o vilă, la țară, la 40 km depărtare de Moscova, aproape de munții Leminske Gorki. Acolo a locuit cu a doua sa soție, Roza Iulievna Fleischmann, de la care a avut un fiu, Mitia. Apoi au adoptat pe fiica unui comunist chinez, Van Min.

Foarte repede, Dimitrov a fost flancat de doi adjuncți: un bulgar, Vasili Kolarov (1877-1950)(82), și un tânăr rus, Boris Ponomarev (născut în 1905). Este drept că bulgarii, datoriră unor chestiuni de limbă și religie și, de asemenea, de recunoștință față de Rusia, care le-acordat independența în 1877, sunt mai legați de această țară decât de oricare alta.

De fapt, Dimitrov a fost secretar general al Stalinternului. În Bulgaria, el avea încredere în special într-o femeie, pe nume Tsola Dragvitse (născută în 1900). Fiică de țărani, ea era profesoară, afiliată la Partidul Comunist Bulgar din 1919. După ce a participat la insurecția comunistă din 1923, a fost trimisă la Moscova pentru a urma cursurile școlii leniniste a Cominternului. Începând cu 1936, ea avea să ducă în Bulgaria o viață clandestină periculoasă.

81 = Dimitrov a fost întemnițat de Gestapo de la 9 martie 1933 până la 27 februarie 1934.

82 = L-am cunoscut și intervievat pe Kolarov în 1946, la Paris, în timpul Conferinței celor 21. Am vizitat la Sofia locurile unde au trăit Dimitrov (din 1888 până în 1923), Opaltchenska, 65, și Kolarov (din 1919 până în 1923), A. Slatarov, 5; am fost uimit de diferența de nivel social. O familie numeroasă de muncitori pentru primul, mediu mic-burghez la cel de-al doilea. Multe cărți la Dimitrov, tablouri de o oarecare valoare la Kolarov.

 

Fronturile populare

102 Congresul al VII lea al Cominternului, care s-a ținut la Moscova între 25 iulie și 21 august 1935, a avut o importanță istorică.

Gheorghi Dimitrov, eroul de la Leipzig, a fost raportorul general.

Când, la 23 decembrie 1933, Curtea de la Leipzig l-a achitat, Moscova i-a atribuit naționalitatea sovietică și apoi l-a considerat ca pe un cetățean al său. Deci cel care a preluat conducerea Cominternului era un cetățean sovietic. Asta s-a văzut foarte bine în timpul dezbaterilor. Dimitrov vorbea ca un profet, căruia Cel de Sus îi dădea acest drept. El s-a referit mai întâi la „ofensiva fascismului și la sarcinile Internaționalei Comuniste în lupta pentru unitatea clasei muncitoare împotriva pericolului fascist.”

Fascismul, declara el, este dictatura teroristă deschisă a elementelor celor mai reacționare, mai șovine, celor mai imperialiste ale capitalului financiar.

103 Fascismul de tip german este cel mai agresiv, trupa de șoc a contrarevoluției internaționale, principalul ațâțător al războiului imperialist, instigatorul cruciadei contra Uniunii Sovietice, marea patrie a muncitorilor din lumea întreagă. Nu este vorba de puterea micii burghezii, nici de o dictatură a unor elemente rătăcite ale proletariatului, nici de un fenomen provenit din străfundurile sufletului german. Fascismul este chiar puterea capitalului financiar.

Primul lucru ce se cerea realizat era un front unic, unitatea de acțiune a muncitorilor din fiecare regiune, din fiecare țară, din lumea întreagă. Cu această armă trebuie să te aperi și apoi să treci la contraofensivă împotrivă dușmanului de clasă (92).

Dimitrov era un adevărat marxist. Raportul prezentat de el în 1935 reprezenta programul Cominternului pentru perioada 15 august 1935 ... 23 august 1939(!). (...)

Unitatea de acțiune a tuturor elementelor clasei muncitoare în lupta contra fascismului, aceasta a fost la 13 august concluzia noului conducător al Stalinternului. Ceea ce nu diminuează cu nimic valoarea avertismentelor pronunțate de el la 25 iulie 1935: „Pericolul care amenință cel mai mult țara noastră proletară este agresiunea probabilă a fascismului german. Dacă nu reușim să îndreptăm aceste forțe către alte țări, nu vom putea înlătura pericolul. Trebuie întreprinsă o acțiune urgentă pentru dezintegrarea forțelor țărilor din vest, pentru a îndrepta asupra lor pericolul ce ne amenință.”

92 = G. Dimitrov, Oeuvres choises, Sofia, 1960.

Elzar și alții, George Dimitrov, Sofia, 1982.

104 (...) Călătoria pe care Jacques Duclos a făcut-o la Madrid, la ordinul lui Dimitrov, în toamna anului 1935, pentru a-l întâlni pe Largo Caballero, lider socialist spaniol, ca să-l convingă să participe la crearea Frontului Popular, a fost tăinuită opiniei publice spaniole. (...)

La începutul lui 1936, Duclos merge la Moscova să-i anunțe lui Dimitrov reușita misiunii sale.

111 (...) În octombrie [1936], la Paris, pe strada Lafayette, 128, [Maurice Thorez, secretar general al PCF] l-a primit pe Dimitrov, care venise să coordoneze activitățile activitățile reprezentanților Cominternului: Gottwald, Longo și Togliatti. (...)

Thorez și Togliatti erau amândoi responsabili în fața Cominternului de intervenția în Spania, dar Togliatti primise din partea lui Dimitrov sarcina de delegat special în Spania.

113 (...) La sfârșitul anului 1937, scandalul atinsese un asemenea nivel încât Marty [„măcelarul de la Albacete”] a trebuit să se ducă în persoană la Moscova pentru a da socoteală lui Dimitrov și Stalin. Nu pare să fi fost dezaprobat, dar din motive de ordin tactic, este reținut la Moscova câteva luni.

 

Marele Război Patriotic

124 (...) Înainte de acest congres [XVIII PCUS], Manuilski avea să declare, la 2 martie 1939: „Planul burgheziei reacționare britanice este de a sacrifica micile state din sud-estul Europei fascismului german, pentru a dirija Germania spre Est, împotriva URSS, pentru a se încerca printr-un război contrarevoluționar, întârzierea progresului socialismului, victoria comunismului în URSS.”

(...) Când, la 18 martie [1939], Litvinov propune constituirea unei alianțe antigermane între Franța, Anglia, România, Polonia, Turcia și Uniunea Sovietică, nu-l aude nimeni.

128 (...) Ea [poloneza Vanda Vasilevskaia] participă, de a semenea, la activitățile Uniunii slave (congrese la Moscova, în august 1941, aprilie 1942, mai 1943, apoi în ianuarie 1944)(116).

116 = A. Mousset, Le monde slave, Paris, 1946.

132 (…) [Svetlana Stalin] „(...) Singurul străin pe care l-am văzut a fost Iosip Broz Tito în 1946. (...)” (120) [vila lui Stalin de la Illinskoie, la 20 km NV de Moscova]

120 = Svetlana Stalin, Vingt lettres a un ami, 1967.

134 (…) Svetlana își amintește că a văzut acolo, cu două luni înainte de moartea lui Stalin, o întreagă galerie de desene și portrete ale unor scriitori ca Gorki, Șolohov și alții și o reproducere a faimosului tablou al lui Ilia Repin (1844-1930) Răspunsul dat sultanului de cazacii de pe Don, tablou pe care îi plăcea lui Stalin să-l privească și să-l arate,

135 (…) În timp ce Eugen Fried, reprezentantul lui Dimitrov pe lângă Thorez, trecuse în Belgia, el continua să se comporte ca un pacifist calm și hotărât; (…).

137 (…) El [Fried 15 septembrie 1939 PCF Bruges] citește un mesaj din partea lui Dimitrov: „Trebuie luate toate măsurile pentru a-l salva pe Thorez și să-l aducem să conducă partidul.”

138 (…) [Kuntzevo 1939 Comintern] Printre aceștia erau:

(…)

-bulgarii: Belov, Cervenkov cu soția, sora lui Dimitrov, și cei doi copii ai lor;

(…)

146 (…) [1941 misiune la Stockholm] Aceasta a fost un fel de favoare pe care Ulbricht a obținut-o de la Dimitrov.

149 (...) Un ultim incident de subliniat relativ la Kuntsevo. Dimitrov, care împreună cu Troica Dimitrov-Manuilski-Togliatti, trebuia să patroneze tot acest serai, își vede sănătatea în declin. Era diabetic și locuia cu familia într-o vilă puțin mai depărtată. Își vopsea barba și arbora un ten de culoare înșelătoare, cum au uneori cei foarte bolnavi. Totuși, respectând regulile, îl vedea pe Stalin în fiecare sâmbătă.

150(...) Acestea [Stalin Beria Jukov 7 octombrie 1941] au fost confirmate de:

-Redactorul-șef de la „Orbita”, ziar din Sofia, la televiziunea bulgară, în 1989: „Pe atunci tânăr diplomat la Moscova, îmi amintesc că Beria i-a cerut ambasadorului nostru de a-i servi ca intermediar. Ceea ce s-a îndeplinit, dar Hitler nu a acceptat, deoarece era convins de căderea imediată a Moscovei”.

151 (...) Dimitrov și Manuilski vor rămâne la Kuibâșev, ceilalți, cu Togliatti, se vor instala la Ufa. Aici, într-o școală, numită Institut științific, vor funcționa radiourile naționale: (...), Hristo Botev (bulgar), (...).

 

Hotărârea de dizolvare a Cominternului 15 mai 1943

156 (...) Primul timp. La 15 mai, prezidiul Comitetului Executiv, reunit la Moscova, emite rezoluția de mai sus. Acest text este semnat de membrii Prezidiului: Dimitrov (secretar general); (...) bulgarul V. Kolarov, (...).

157 (...) Al doilea timp. La 8 iunie, are loc o nouă ședință a Prezidiului, în cursul căreia 30 de partide comuniste aprobă în unanimitate rezoluția din 15 mai. La sfârșitul acestei ședințe, Prezidiul desemnează o comisie de patru membri, care va fi însărcinată cu lichidarea Cominternului. Acesta este formată din Dimitrov, Manuilski, Pieck și Togliatti.

(...) Dar s-au întâmplat oare lucrurile într-adevăr așa? Martorii principali, Dimitrov, Manuilski și Togliatti nu au vorbit. (...)

Dimitrov ar fi spus lui Djilas că proiectul de dizolvare s-ar fi născut din epoca anexării statelor baltice de către URSS. Era vorba să se regrupeze în jurul Uniunii Sovietice toate forțele politice pe care le controla. Doar pentru a nu se lăsa impresia că decizia fusese luată sub presiunea Germaniei, a fost amânată pentru mai târziu(137).

Un lider comunist spaniol, Jesus Hernandez, care a emigrat apoi, a pretins că a fost convocat în seara de iunie la sediul Cominternului, unde i-a găsit pe Togliatti, Manuilski și Dimitrov.

137 = M. Djilas, Conversations avec Staline, Paris, 1962.

158 Iată cum povestește întrevederea: „- Fără îndoială, ați dori să căpătați unele explicații în privința dizolvării? m-a întrebat Dimitrov.

-Într-adevăr.

-Este preferabil mai întâi să facem ceva și apoi să discutăm. Se impunea evitarea imprudențelor și a efortului pe care l-ar fi produs o surpriză. Vă dați seama că era necesar să se spulbere unele aprehensiuni ale aliaților.

(...)

159 (...) – Vom redresa situația, spuse Manuilski. (...) Aparatul va fi mai puțin important și mai ales mai puțin vizibil, dar veți rămâne toți în legătură cu Dimitrov, care își va avea sediul la secția pentru Afaceri Externe a Partidului Bolșevic. (...)” (138).

138 = J. Hernandez, La Grande Trahison, Paris, 1953. Alți emigranți, de o importanță mai mică, au mărturisit de asemenea: (...); V. Vlakhovici, Est-Ouest, Paris, 16 mai 1959.

160 (...) Hotărârea luată a fost pur formală, funcțiile vechi ale Cominternului fiind asigurate în viitor de secția pentru Afaceri Străine a Partidului Comunist Sovietic, de Dimitrov, Manuilski și Togliatti.

Castro Delgado, fost funcționar al Cominternului, azi emigrant, a declarat că organizația pregătise echipele pentru țările în care avea certitudinea că armata roșie va pătrunde înaintea armatelor aliate, în Polonia, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Ungaria, fără a uita Germania de Est.”

161  Este stabilită și o anumită repartizare a sarcinilor: Dimitrov se ocupă de viitoarele democrații populare, ajutat de Pieck, Florin, Gottwald, Kolarov, Kopplenig, Pauker și Rakoczi; (...).

În privința programului, dacă se judecă după rezultate, planul prevedea o nouă utilizare a rețetei aplicate de Dimitrov în 1935, aceea a politicii Frontului. (...)

Toate concesiile sunt permise, sub rezerva respectărilor sovietice, după cum urmează:

(...) 2.Interesele națiunilor slave surori, unde, de altfel, vor predomina guverne comuniste, trec după interesele URSS, dar înaintea tuturor celorlalte națiuni.

162 (...) În virtutea acestor legi, vom stabili, carta Politbiroului:

(...) b) O zonă de securitate formată din blocul slav al țărilor învinse (Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia), unde partidul comunist predominant va practica o politică rusofilă constructivă.

(...)

Consemnele lui Dimitrov și ale colegilor săi vor fi aplicate cu oarecare dificultate.

165 (...) Vom vedea mai departe cum au fost aplicate consemnele lui Dimitrov în Europa Occidentală. (...) Bulgaria vede luând ființă în 1943 Frontul Patriei, format din Partidul Agrarian al lui Petkov, din mișcarea naționalistă Zveno și din socialiști dizidenți.

166 (...) Aici [Copenhaga] se retrăsese acest birou [secretariatul Cominternului], după arestarea lui Dimitrov, la Berlin.

169 În Grecia, ELAS, coaliția partidelor democratice ale rezistenței, este infiltrată cu agenți de partidul comunist și duce o luptă ascunsă și severă împotriva celorlalte mișcări de rezistență.

Vom reveni asupra comportării partidelor comuniste ale unor țări ca Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, dar trebuie să semnalăm încă de pe acum că fazele evoluției vor fi paralele cu cele ale partidelor citate mai sus(149).

149 = O analiză națională figurează în publicația European Resistance Movements, I, II, Pergamon, Oxford, 1963.

170 (...) Pentru a ne convinge, este suficient să ne reamintim că în același timp conducătorii sovieticii procedează și la stimularea panslavismului și ortodoxiei.

Rusia este tutorele țărilor slave, acestea reprezentând, pe eșichierul său, ținta extremă a avansului diplomatic și economic. Când a avut loc la Moscova, în august 1941, primul congres slav, care a marcat nașterea slavismului, lumea și-a putut da seama de aceasta. Înainte de încheierea lucrărilor, acest congres a hotărât să ia contact cu toate organizațiile slave din lume(151). În anul următor, la 4 și 5 aprilie 1942, apostolii slavismului, poloneza Vasilevskaia, sârbul Maslarici, bulgarul Kosovski, croatul Salaj, cehii Culen și Nejedly, slovenul Regent răspund apelului și se întâlnesc la Moscova pentru a hotărî strângerea legăturilor între toți slavii, uniți în situații vitrege.

151 = Acest congres a reluat tradiția țaristă, hotărând, prin moțiunea finală, măsuri similare cu cele luate la un congres analog în 1867. Ar trebui menționată apropierea intelectuală, datorită creării de catedre specializate la Universitatea din Moscova și a revistei Les Slaves. Trebuie amintite ecourile pe care aceste manifestări le-au avut la Londra, unde s-a ținut o conferință slavă, la 27 martie 1942, și la New York, unde a avut loc congresul slav de la Detroit la 25 și 26 aprilie 1942.

171 În 1943 și 1944 au loc noi congrese care izbutesc să realizeze Frontul slav al eliberării, cu diferite comitete.

(...)

Comitetul ceh de eliberare, având ca șef pe colonelul Svoboda, reprezentând divizia cehoslovacă care lupta alături de armata roșie și diverși membri ai parlamentului ceh, și comitetul iugoslav de eliberare, format în Iugoslavia, de Tito, Pijade, Ribar și alți câțiva, organizații care proslăvesc solidaritatea slavă și reforma agrară, vor permite Kremlinului să joace o festă urâtă guvernelor polonez, cehoslovac și iugoslav, emigrate la Londra. Aceste organizații vor înlesni Moscovei să favorizeze luarea puterii de către comuniști în aceste țări(152)

Există, spunem, între toate țările slave puncte de contact multiple. Concepția asupra lumii (Weltanschaunung al germanilor), obiceiurile și mai ales religia. (...) Germania a răspuns la acestea prin convocarea la Viena, la 5 noiembrie 1943, a mitropoliților de la Paris, Berlin, Belgrad, care au hotărât să considere nulă alegerea patriarhului de la Moscova, Serghei.

151= A. Mousset, Le monde slave, Paris, 1946.

172 De altfel, nu vor fi urmați de mitropoliții Atenei, Bucureștiului, Sofiei, nici chiar de prelații sârbi, care au luat poziție în favoarea bisericii ortodoxe ruse. Se știe că apoi cea mai mare parte a mitropoliților despre care am vorbit vor recunoaște autoritatea patriarhului tuturor rușilor.

Reflecții

176 (...) Gheorghi Dimitrov s-a întors în Bulgaria la 4 noiembrie 1945, după 22 de ani de exil.

El a condus guvernul cu succes, dar a comis imprudența de a dori, împreună cu Tito, să elaboreze o înțelegere între slavii de sud, fără a fi supus proiectul lui Stalin.

Între timp s-a îmbolnăvit și a fost dus la Moscova pentru a fi îngrijit la sanatoriul Borovika. De mai multe ori conducătorii Partidului Comunist Bulgar au solicitat, dar în zadar, să-l viziteze.

În cele din urmă li s-a dat aprobarea, dar pentru că Dimitrov suferea de o maladie la gât (cancer?), li s-a recomandat să nu-i vorbească.

El a decedat la 2 iulie 1949 și a fost așezat într-un mausoleu, la Sofia, vizavi de fostul palat al țarului.

În urma tulburărilor survenite în Est, anul trecut, rămășițele sale pământești într-un cimitir dintr-o suburbie.

 

 

Anexa 9 Diviziunea muncii în cadrul secretariatului Cominternului

Situația după al II lea congres, la 13 iulie 1921

193 (...) 3.Matyas Rakoczi, ungur (1892-1971). Născut într-o familie de comercianți evrei, coleg cu Bela Kun.

194 Aria geografică: Ungaria, Germania, Austria, Cehoslovacia, Balcanii.

(...)

 

Anexa 13 Părerile lui Willy Brandt în 1945

200 (...) 1945, p. 59: „(...) În Bulgaria, România și Iugoslavia noile guverne se sprijină pe mișcările întărite ale muncitorilor și țăranilor. (...)” (161)

161 = Willy Brandt, Der Zweite Weltkrieg, Comitetul pentru reconstrucție democratică, Stockholm, octombrie 1945, 59 pagini.

 

Anexa 14 Rolul lui Togliatti în dizolvarea Cominternului

202 (...) Se pare totuși că Togliatti, care, spre deosebire de alte personalități ca Thorez, Pauker și chiar Dimitrov, se bucura de mare încredere la Kremlin, a fost unul din motoarele operațiunii. Această hotărâre s-ar situa la începutul evoluției filosofice a liderului italian: „Este interesant de urmărit reflecțiile lui Togliatti care, vorbind de formele de cooperare în mișcarea comunistă de după război, a lansat ideea policentrismului, adică cooperarea regională a partidelor aflate într-o situație identică; de exemplu, cooperarea partidelor francez, italian, spaniol sau a celor din țările scandinave sau a partidelor din Europa Centrală.” (V. Vlakhovici, „Komunist”, Belgrad, 20 aprilie 1959)

Hotărârea și aplicarea ei ar fi fost un compromis între politica Fronturilor, dragă lui Dimitrov, și noua concepție policentristă a lui Togliatti.

 

Anexa 19 Comunismul și războiul din Spania

210 (...) Partidul Comunist Spaniol era controlat de către francezii Andre Marty și Jacques Delors, ungurul Erno Gero (zona din centru), bulgarul Stepanov, argentinianul Codovilla, dar în special de Togliatti, numit Ercole Ercoli sau Alfredo, care a procedat la lichidare.

211 (...) În Brigăzile Internaționale au activat pe rând Tito, zis Tomanek, Gottwald, Ulbricht, Willy Brandt, Pietro Neni, inspectorul general Luigi Longo, zis Gallo.

 

 

Note

41 = Raskolnikov a fost numit ambasador în Estonia, în Danemarca, apoi în Bulgaria. Devenit antistalinist, a emigrat în Franța și a murit la Nisa, în septembrie 1939.

63 = (...) Principalul său executor a fost comandantul Carlos J. Contreras (Vittorio Vidali), care din 1947 până în 1954 a fost liderul comunist italian antititoist la Trieste.

109 = Apoi, la 25 noiembrie 1940, Bulgaria, Croația, Danemarca, Finlanda, China (Nanking), România și Slovacia. [Pactul Anticomintern]

143 = [germanul Wilhelm] Pieck este, din 1939, succesorul lui Bela Kun la secretariatul Balcanilor din Comintern.

162 = Surse: Branko Lazitch, Est-Ouest, Paris, februarie 1992.