Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/ Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj Napoca, 2015
Politica
Războaiele pentru minte, inimă și politică
Regresia spre gândire magică și idolatrie
(26) Cred că este vorba de o regresie colectivă masivă și că trăim o criză
socială de identificare sau, cum spune Maffesoli, o saturație societală față de
marile valori ale celor 3 secole de capitalism tradițional și, probabil, trecem
la o altă paradigmă, la o altă
manieră de a fi împreună, trecem de la un inconștient colectiv dominat
de triada muncă-rațiune-viitor
(Prometeu) spre o epocă dionisiacă, dominată de triada vis-imagine-fantomă, iar acest lucru nu
se mai produce prin revoluții care ne arătau schimbarea, ci prin viruși ai
contaminării culturale.
Politica
psihedelică
Politica
și Internetul: utopii și speranțe
(41) Încă din primii ani în care politica a pășit pe teritoriul nou al
Internetului, au apărut și semnele utopiei. Idealul atenian al democrației directe se va realiza negreșit, au
început să creadă foarte mulți entuziaști, (....).
Proiectul
de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor (Despre ideologizarea
fericirii)
(57)
Epicur spunea că filosofia este o activitate care, prin discurs și argumentare, este menită aducă fericirea în viața omului. Desigur,
tipul de filosofie la care se
referea filosoful grec era mai puțin
o formă de cunoaștere și mai mult o modalitate de construcție în sine.
Mutații
politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor
(120) Acum 15 ani, la apariția Internetului ca mediu accesibil tuturor se
credea că vom putea atinge idealul
atenian al democrației directe. Credeam cu toții că va crește participarea
politică, informația va exploda și conștiința civică va schimba
comportamentele, au apreciat unii, politicienii vor fi cenzurați și evaluați
mai bine, au spus alții.
Societatea
Singurătatea
Estului și tristețea păpușilor de cârpă
(175)
Ca să nu omoare speranța și visul fiecărei generații de a reuși să meargă în
lume, cu capul sus, alături de fratele mai mare, românii au acceptat că trebuie
să-și privatizeze resursele pentru ca statul
(cel român, de exemplu, este prost gestionar) grec – falimentar de
altfel, ori statul austriac sunt vrednice să administreze telecomunicațiile și petrolul.
(176)
Prin crâșmele Estului, politicienii se îmbată și bat cu pumnul în
masă declarându-și independența fața de tutoriatul Europei sau hegemonia
Americii și spre dimineață cântă în limbi adecvate națiunii: noi
suntem români, noi suntem unguri, noi
suntem bulgari...
(184) „Tot ceea ce auzim este o
opinie, și nu un fapt. Tot ceea ce vedem este o perspectivă, și nu adevărul.”
(Marcus Aurelius)
Cultura
Republica ideilor singure
(299) La începutul studiilor mele de filosofie
m-a fascinat lumea ideilor din teoria platoniciană. Acolo ideile sunt
un principiu de existență, dar și
unul de cunoaștere: deasupra noastră
există o lume perfectă, eternă, organizată piramidal, iar deasupra tuturor se
află Binele, Adevărul și Frumosul, iar cel mai jos se află
ideile vulgare. Cum să nu te fascineze Platon
la 20 de ani când, chiar și fără multe noțiuni de metafizică, poți observa
experiențial că existența noastră este doar un reflex palid al lumii adevărate, o copie, întruparea
imperfectă a unei idei, o lume a
cărei imagine tremură neclară pe
peretele peșterii în care suntem prizonieri? Cum să nu adormi liniștit când Platon tocmai ți-a spus că sufletul nostru aparține lumii ideilor și că el tinde mereu a se
întoarce acolo, fiind condamnat să ne însoțească doar pentru o existență
trecătoare?
M-am despărțit de naivitatea lui Platon
când l-am descoperit pe Karl Popper și Lumea a treia, propovăduită de el ca
lume a ideilor.
Noi
Generația înfrântă a României
O modernitate ciudată ca sinteză între sultanat
balcanic și o modernitate reflexivă (322-325)
Cu regalitatea nu-ți poți face selfie
(350) Aristotel spunea că monarhia e cea mai bună formă de guvernare, dacă o comparăm cu
celelalte, aristocrația și democrația. Dacă aristocrația poartă în
sine pericolul oligarhiei și
democrația pe cel al demagogiei,
monarhia poate degenera uneori în tiranie,
dar rămâne cea mai acceptabilă.
Minerii
– copiii orfani ai comunismului
Copiii
politici ai lumii de azi
(357) Filosoful de origine croată Boris Buden
scrie într-o carte de mare profunzime (145) că, după 1989, est–europenii au fost transformați în copiii politici ai istoriei.
Românii, precum alții din Est, „niște oameni care ieșiseră victorioși
din lupta pentru libertate, au fost făcuți peste noapte învinșii istoriei”
(146). Procesul prin care Occidentul și-a întins aripa hegemonică asupra
noastră a primit și un nume, aparent tehnic și precis: tranziție. Cum spune Buden,
tranziția este procesul cinic prin
care oamenii care și-au câștigat singuri libertatea,
trebuie să învețe să se bucure de ea” (147). Introduși într-un proces de
tutoriat, ei sunt considerați adevărați copii necopți pentru democrație și
pentru primirea în sistemul capitalist, ei sunt supuși unor tutori care
nu au participat la nicio revoluție – spectatorii occidentali. Procesul de
învățare nici nu este foarte elaborat, ci este un proces de imitație oarbă, iar
românii au fost și rămân niște marionete într-un proces istoric care nu a
depins și nu depinde voința lor. Mai spune filosoful
croat, devenit german, că finalmente copilul politic este transformat
în prostănac politic.
Chiar
dacă Buden nu se ocupă în cartea sa de tutorii interni, de politicieni
acestor societăți, (…).
146 =
Zonă de trecere. Despre
sfârșitul postcomunismului, Tact, Cluj-Napoca, 2012
Fără
viitor, fără proiect
(359)
I-am urmărit pe cei de la Oltchim. (…) Nu au de unde să știe că sunt condamnați
încă din 1989 la infantilism, că fac parte dintr-un proces de „infantilizare represivă”, cum spune Buden.
Politically incorect (Dincolo și dincoace de Colectiv)
(388)
La bășcălie suntem cei mai tari, cel
puțin din Balcani, dacă nu chiar din
Europa.