Simion Tavitian, Cronică dobrogeană, Ed. Politică, București, 1984
Pe drumul prefacerilor revoluționare
(9) S. T. - Trimis de partid în regiunea Oltenia, în septembrie 1944, sunteți numit secretar al Comitetului Județean Dolj al PCR.
(14) S. T. - Tovarășe Vâlcu, în a doua jumătate a anului 1946, vă întâlnim la conducerea regionalei Dobrogea. Erați membru în biroul regional și prim secretar al Comitetului Județean Tulcea.
(21) S. T. - (...) la 24 ianuarie 1956, ați fost instalat de tovarășul Nicolae Ceaușescu, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PCR, ca prim-secretar al regionalei Dobrogea a partidului.
(22) S. T. - Tovarășe Vasile Vâlcu, într-o convorbire publicată în revista „Luceafărul” în 1959, ați evocat modul în care literatura a ajutat muncii de transformare socialistă a agriculturii.
(9) S. T. - Trimis de partid în regiunea Oltenia, în septembrie 1944, sunteți numit secretar al Comitetului Județean Dolj al PCR.
(14) S. T. - Tovarășe Vâlcu, în a doua jumătate a anului 1946, vă întâlnim la conducerea regionalei Dobrogea. Erați membru în biroul regional și prim secretar al Comitetului Județean Tulcea.
(21) S. T. - (...) la 24 ianuarie 1956, ați fost instalat de tovarășul Nicolae Ceaușescu, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PCR, ca prim-secretar al regionalei Dobrogea a partidului.
(22) S. T. - Tovarășe Vasile Vâlcu, într-o convorbire publicată în revista „Luceafărul” în 1959, ați evocat modul în care literatura a ajutat muncii de transformare socialistă a agriculturii.
Cercetările marine în raport cu interesele economiei naționale
(140) Mihnea Radu - (...) În 1953 a fost semnat la Moscova primul protocol de colaborare științifică cu țările riverane Mării Negre - URSS și Republica Populară Bulgaria.
(145) Mihnea Radu - (...) Republica Socialistă România colaborează prin Institutul Român de Cercetări Române la următoarele organismele internaționale: Convenția CAER de oceanologie; acordul de colaborare în domeniul pescuitului marin de la Varșovia între URSS, RP Bulgaria, RPP, RDG, RSR; (...); acordul între URSS, Republica Populară Bulgaria și RSR de pescuit la Marea Neagră; comisia internațională pentru explorarea științifică a Mării Mediterane; (...).
(140) Mihnea Radu - (...) În 1953 a fost semnat la Moscova primul protocol de colaborare științifică cu țările riverane Mării Negre - URSS și Republica Populară Bulgaria.
(145) Mihnea Radu - (...) Republica Socialistă România colaborează prin Institutul Român de Cercetări Române la următoarele organismele internaționale: Convenția CAER de oceanologie; acordul de colaborare în domeniul pescuitului marin de la Varșovia între URSS, RP Bulgaria, RPP, RDG, RSR; (...); acordul între URSS, Republica Populară Bulgaria și RSR de pescuit la Marea Neagră; comisia internațională pentru explorarea științifică a Mării Mediterane; (...).
Activistul cultural - propagandist înflăcărat al înaltelor idealuri ale socialismului
(232) Ion Bădică - (...) Aceasta a dus la anal. într-o șed. a Biroului Comitetului Regional de partid a activitatea filialei [Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii]. (...) Am reținut exigența cu care primul secretar, tovarășul Vasile Vâlcu, a subliniat și elementele pozitive și, mai ales, neajunsurile din munca noastră.
(235) Ion Bădică - (...) [V. Canarache] A pomenit de existența unui vast sistem de alimentare cu apă, ale cărui fragment de tuburi se descoperă pretutindeni sub brazdele răsturnate de pluguri.
(236) Ion Bădică - (...) Ceea ce i-a impresionat a fost cuvântul de încheiere rostit de primul secretar al Comitetului Regional de partid, tovarășul Vasile Vâlcu. Omul născut pe meleagurile dobrogene, ilegalistul care luptase pentru această viață nou ca ostaș credincios al partidului, cel care trăise cu pasiune fiecare împlinire din vastul program de înfăptuiri socialiste, își mărturisea, cu o sinceritate și pasiune cuceritoare, entuziasmul pentru ceea ce partidul realizase și încrederea neînclintită în capacitatea și forța comuniștilor pentru marile fapte ale cincinalelor viitoare. Invititații au fost dinamizați de verbul cald al primului secretar.
(239) Ion Bădică - (...) În fiecare toamnă, Constanța se transformă, în zilele „Pontica”, îngr-un centru de manifestări științifice, artistice și literare (...) și a unor invitați din țări socialiste prietene: Bulgaria, Iugoslavia, (...).
(241) Ion Bădică - (...) O veche legendă din mitologia greacă spune că strămoșii elenilor de azi au învățat arta cântecului de la tracul Orfeu. (...) (...) Prezența teatrului [de păpuși Constanța] la (...), la Festivalul orașului Istanbul, cât și la festivalurile internaționale de la (...), Belgrad, (...), Zagreb a fost remarcată prin cronici elogioase și multe premii.
(241) Ion Bădică - (...) creația artistică realizată de talentații slujitori ai Thaliei, Melpomenei și Tersiphorei din metrop. românească de pe țărmurile Pontului Euxin.
(232) Ion Bădică - (...) Aceasta a dus la anal. într-o șed. a Biroului Comitetului Regional de partid a activitatea filialei [Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii]. (...) Am reținut exigența cu care primul secretar, tovarășul Vasile Vâlcu, a subliniat și elementele pozitive și, mai ales, neajunsurile din munca noastră.
(235) Ion Bădică - (...) [V. Canarache] A pomenit de existența unui vast sistem de alimentare cu apă, ale cărui fragment de tuburi se descoperă pretutindeni sub brazdele răsturnate de pluguri.
(236) Ion Bădică - (...) Ceea ce i-a impresionat a fost cuvântul de încheiere rostit de primul secretar al Comitetului Regional de partid, tovarășul Vasile Vâlcu. Omul născut pe meleagurile dobrogene, ilegalistul care luptase pentru această viață nou ca ostaș credincios al partidului, cel care trăise cu pasiune fiecare împlinire din vastul program de înfăptuiri socialiste, își mărturisea, cu o sinceritate și pasiune cuceritoare, entuziasmul pentru ceea ce partidul realizase și încrederea neînclintită în capacitatea și forța comuniștilor pentru marile fapte ale cincinalelor viitoare. Invititații au fost dinamizați de verbul cald al primului secretar.
(239) Ion Bădică - (...) În fiecare toamnă, Constanța se transformă, în zilele „Pontica”, îngr-un centru de manifestări științifice, artistice și literare (...) și a unor invitați din țări socialiste prietene: Bulgaria, Iugoslavia, (...).
(241) Ion Bădică - (...) O veche legendă din mitologia greacă spune că strămoșii elenilor de azi au învățat arta cântecului de la tracul Orfeu. (...) (...) Prezența teatrului [de păpuși Constanța] la (...), la Festivalul orașului Istanbul, cât și la festivalurile internaționale de la (...), Belgrad, (...), Zagreb a fost remarcată prin cronici elogioase și multe premii.
(241) Ion Bădică - (...) creația artistică realizată de talentații slujitori ai Thaliei, Melpomenei și Tersiphorei din metrop. românească de pe țărmurile Pontului Euxin.
În slujba omului, a sănătății sale
(252) Ioan Alupoaie - În Dobrogea, în decursul vremii s-a remarcat o pleiadă de discipoli, printre care se cuvin amintiți Hector Sarafidi, Frangopol, Rakovski, Caratzali, (...).
(252) Ioan Alupoaie - În Dobrogea, în decursul vremii s-a remarcat o pleiadă de discipoli, printre care se cuvin amintiți Hector Sarafidi, Frangopol, Rakovski, Caratzali, (...).
Comori de artă
(271) Florica Cruceru - (...) Nu au fost ignorate nici producțiile altor populații care au locuit în acest spațiu: turci, tătari, bulgari, ruși [Muzeul de artă populară Constanța].
(272) Florica Cruceru - (...) Încă din 1954 unii artiști dobrogeni au primit distincții și premii la festivaluri, concursuri și ansambluri artistice care au avut loc în: (...), Turcia, (...).
(273) Florica Cruceru - (...) Încă din 1954 unii artiști dobrogeni au primit distincții și premii la festivaluri, concursuri și ansambluri artistice care au avut loc în: (...), Iugoslavia, (…).
(271) Florica Cruceru - (...) Nu au fost ignorate nici producțiile altor populații care au locuit în acest spațiu: turci, tătari, bulgari, ruși [Muzeul de artă populară Constanța].
(272) Florica Cruceru - (...) Încă din 1954 unii artiști dobrogeni au primit distincții și premii la festivaluri, concursuri și ansambluri artistice care au avut loc în: (...), Turcia, (...).
(273) Florica Cruceru - (...) Încă din 1954 unii artiști dobrogeni au primit distincții și premii la festivaluri, concursuri și ansambluri artistice care au avut loc în: (...), Iugoslavia, (…).
Riviera românească a Mării Negre
(279)Marea Neagră a fost cunoscută din antichitatea greco-romană. Aici pulsa o intensă viață economică, țărmurile Pontului Euxin au fost vizitate de învățați ai Greciei antice și ai Imperiului Roman, de militari, negustori, patricieni, coloniști, astfel încât s-au păstrat mărt. geografice, istoric, social și economic.
(279)Marea Neagră a fost cunoscută din antichitatea greco-romană. Aici pulsa o intensă viață economică, țărmurile Pontului Euxin au fost vizitate de învățați ai Greciei antice și ai Imperiului Roman, de militari, negustori, patricieni, coloniști, astfel încât s-au păstrat mărt. geografice, istoric, social și economic.
Vatra arheologică a perenității noastre
(287-8) dr. Adrian Rădulescu - (...) Încheierea studiilor la Universitatea București, la 10 iulie 1956, coincide cu repartizarea mea în post de muzeograf la Constanța. Am fost în orașul de pe malul mării care mă fascina pentru imensitatea bagajului arheologic și pe care începusem să-l dibui din timpul practicii arheologice sub conducerea profesorilor Gheorghe Ștefan și Ion Barnea. Dar recomandarea o datorez profesorului Dionisie Pippidi și profesorului Ion Nestor. Primul a fost cel mai apropiat dascăl al meu, omul de o vastă cultură clasică umanistă în lumea științifică internațională. (...)
Satisfacerea începutului de drum ne-a dat-o participarea la săpăturile arheologice ce se efectuau în Dobrogea: M. Davidescu la Capidava sub conducerea profesorului Grigore Florescu și eu la Histria sub conducerea academicianului Emil Condurachi, înlocuit din cauza îmbolnăvirii de mentorul meu Dionisie Pippidi.
Atunci a început la Constanța efortul de salvare a monumentelor istorice, cu precădere a mormintelor, prim urmărirea săpăturilor la fundații, a celor edilitare și a amenajărilor urbanistice. Patrimoniul muzeal a fost permanent îmbogățit tocmai datorită acestui proces.
(289) A. R.- Parcul Teatrului, capetele dinspre mare ale bulevardului Republicii și strada Cuza Vodă, necropola din cartierul Poporului ș.a. însemnau terenul pionieratului nostru în vatra tomitană.
(289) Peisajul arheologic al Constanței, cu cele câteva resturi ale zidului de incintă dezvelit de V. Pârvan în 1915 și cu câteva monumente funerare adunate lângă turnul măcelarilor nu făceau decât să prefigureze ansamblurile muzeale ale timpurilor noastre. Iar anexa Cazinoului, cu „sarcofagul cu simboluri” ca singura piesă impozantă așezată într-una din aripi oferea imaginea modestă a unui potențial arheologic (...).
Un mare suflet, un animator cultural de o rară sensibilitate, receptiv la nou și cu o adâncă pasiune pentru istorie și arheologie, omul căruia Dobrogea, în general, și Constanța, în particular, aveau să-i datoreze totalitatea progreselor înregistrate între 1956-1977, se afla în conducerea politico-administrativă a regiunii. și mai apoi a județului Constanța: era tovarășul Vasile Vâlcu, prim-secretar și președinte al Consiliului Popular.
L-am cunoscut personal mai târziu.
Era în toamna anului 1956, la puține luni de la instalarea mea la Constanța. Pe ușa expoziției de pe faleza Cazinoului apare într-o după amiază de octombrie, un om. Fără să fie grăbit, vădea multă agilitate în mișcări și-n mers; de statură medie, cu părul alb ce încadra o frunte lată, ochelarii puternici îi acopereau ochii nu prea siguri întotdeauna; zâmbetul, derutant ironic prezumpțios (?) făcea să te pierzi.
Atunci, la început, nu dorea nimic direct; căuta numai să te cunoască, să vadă ce poți, cum te descurci, care-ți este orient., și, bineînțeles, să-ți măsoare capacitatea profesională. Se zvonea că va fi numit directorul Institutului - chiar atunci, în locul Anetei Catargiu. Dar n-a fost așa.
(290) (...) Cea [Aneta Catargiu] care conducea micul muzeu va fi înlocuită de Nicolae Harțuche, adus - la propunerea noastră - de la Brăila și formal conducerea a fost asigurată până la 1septembrie 1957. Activitatea o stăpânea cu competență Vasile Canarache, în postură de colaborator extern în virtutea unui contract cu Sfatul Popular al Regiunii Dobrogea. La 1 septembrie 1957, a acceptat să devină director al unui adevărat muzeu pe care îl făurise între octombrie1956 și septembrie 1957.
Noul muzeu ocupa o clădire de lângă catedrală, pe strada care se va numi Muzeelor, la numărul 23. (...)
Tematica întocmită de Vasile Canarache și respectată două decenii, cât a funcționat muzeul pe Muzeelor, însemna compartimente de prezentare ale societăților din comuna primitivă, epoca greco-romană și a feudalismului timpuriu. În cadrul expoziției se reuneau exclusiv „colecții” de antichități (...).
(291) (291-292) --- O primă expoziție publică s-a realizat în incinta clădirii destinată să ne adăpostească. A fost improvizată în cinstea unui eveniment cultural internațional: aniversarea a 2000 de ani de la nașterea poetului Ovidiu, prilejuind la Constanța serbărilor publice și reunirea unor învățați din țară și de peste hotare, implicați în opera aceluia care-și merita aniversarea. La 27 septembrie 1957, în cartea de onoare a muzeului apar nume ilustre: S. M. Francesco, rectorul Universității Milano; E. Lamoni, rectorul Universității Firenze; Luigi Pisoli, profesor la aceeași universitate; V. Gianfarani, Soprintendente la Chieti; prof. V. Durry de la Sorbona, prieten al lui Vasile Pârvan, Gh. Ștefan, N. Lascu, Em. Condurachi, Maria Rosetti etc.
Manifestarea desfășurată la muzeu, la statuia marelui exilat din piața carei-i poartă numele sau la Cazino, anunța actul înfrățirii celor două orașe în care s-a început și s-a sfârșit poetul: Sulmona și Tomis. Înfrățirea s-a făcut festiv în vara lui 1964.
- Eforturile pentru înfăptuirea unui muzeu în toamna lui 1957 și în cursul lui 1958. Organizarea muzeului se împletea cu cercetarea fondului patrimonial arheologic. Construcțiile care se înmulțeau pe litoral și în regiunea administrativă Dobrogea dădeau la iveală mărturiilor arheologice de valoare: (...).
(...); în vara anilor 1957-1959 am susținut, împreună cu Nicolae Hartuche, trei campanii de cercetări în marea necropolă feudală timpurie de la Castelu; la Murfatlar, muncitorii de la mină au dat la iveală marele ansamblu rupestru, unicat arheologic al României. Din vara anului 1957 am început primele săpături la Basarabi, conduse de Institutul de Arheologie din București, prin profesorul Ion Barnea și arhitectul Virgil Bilciurescu, și finanțate de muzeul constănțean, reprezenta prin subsemnatul (două campanii). Cercetările, care au durat mulți ani, vor avea asistență din partea Institului de Arheologie și Direcției Monumentelor Istorice, Muzeul de Arheologie Constanța retrăgându-se la dorința directorului, pentru motive care se pot înțelege din modul în care au fost publicate rezultatele muncii unui colectiv eterogen (la care au participat, pentru scurte perioade, Petre Diaconu și Radu Florescu).
(292) În cinstea aniversării de la 30 decembrie 1957, reflectată la aceeași dată în 1958, când se împlineau 10 și, respectiv, 11 ani de la proclamarea republicii, ne-am reunit muzeografi și colaboratori, cu participarea activiștilor de partid și de stat, să inaugurăm muzeul.
(293) A. R. - (...) În 1958-1959 am reluat cercetările la zidul de incintă al Tomisului din secolele III-IV, cel al cărei ruine se întind de-a lungul bd. Republica, din dreptul hotelului Continental, unde, în față, se află „turnul măcelarilor” și până la „serpentină”, în dreptul celei de a doua intrări în port - deci pe traiectul sondat de V. Pârvan în 1915.
Colectivul cuprindea, pe lângă tinerii A. Rădulescu, A. Popeea și G. Vecerdea, pe vârstnicii: profesor Theofil Săveanu, de numele căruia se leagă primele și săpături antebelice la Callatis, profesor Iorgu Stoian de la Univ. București, Theofil Ivanov de la Institutul de Arheologie din Sofia, invitat de V. Canarache, și prof. Szekeley Zoltan, directorul muzeului din Sfântul Gheorghe. Rezultatele au fost spectaculoase, mai ales cele legate de porțile de nord și vest, respectiv cea care ducea spre Histria și cea care ducea spre Axiopolis (Cernavoda) și dacă rapoartele n-au văzut lumina tiparului din pricina unor vicii de procedură, în schimb restaurările practicate în anii următori, mai întâi prin grija muzeului, apoi preluate de DMI, au dus la restituirea unei părți a incintei, ca o podoabă a parcului arheologic constănțean. Dn punct de vedere științific, numărul informațiilor obținute prin săpăturile anilor 1958-1959 au sporit în anii următori, când, construcțiile ridicate după 1960 pe bulevardul Republica avea să ducă la noi descoperiri pe traiectul marelui vestigiu urbanistic din secolele III-IV.
(293) Însuși primul secretar, tovarășul Vasile Vâlcu, a vizitat locul descoperirii și a dispus ca aripa blocului care trebuia să acopere edificiul cu mozaic descoperit să se anuleze și să se pornească un șantier arheologic.
(...) Animatorul din umbră, omul căruia îi datorîm atâta pentru valorificarea și prezervarea fondului arheologic dobrogean, a făcut totul ca astăzi să avem un obiectiv turistic-arheologic de cea mai mare importanță, prezentat într-una din cele mai elevate construcții anume proiectate.
În 1971 tovarășul Vasile Vîlcu revine în funcţia de prim secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Consiliului popular. (...) Se puteau relua, în climatul de înţelepciune şi receptivitate reorganizarea muzeului, restaurarea Monumentului triumfal de la Adamclisi, înfăptuirea unui muzeu la Mangalia şi a altuia la Histria - ultimul fiind, în realitate, reeditarea, pe alte temeiuri şi la alt nivel, a vechiului muzeu construit de Vasile Pârvan.
(294) (...) Este meritul lui Vasile Barbu de a se fi străduit în 1959-1964 să cerceteze necropolele Tomisului. A determinat ariile a 5 necropole elenistice, romane și romano-bizantine, cu recoltarea unor inventare funerare care a făcut să se îmbogățească patrimoniul muzeal. Monografia n- a văzut lumina tiparului și n-a format obiectul unei teze de doctorat al celui care de mulți ani s-a angajat cu o temă importantă. Să sperăm că cei care au continuat opera de salvare în 1965-1982 vor veni să completeze bibliografia tomitană cu un al doilea sau chiar al treilea volum închinat aceleiași teme. (...)
S. T. - Să ne vorbiți despre Edificiul roman cu mozaic, care a trezit ecou în rândurile arheologilor din țară și peste hotare.
A. R. - Era la începutul lui august 1959. Supravegheam săpăturile de fundație ale blocurilor din piața Ovidiu, de o parte și alta a Muzeului de Arheologie. Imobilul care trebuia să acopere intrarea din piață în str. Titulescu avea o aripă în curs de fundare, cu fața spre port, se prelungea spre NE către „Casa cu lei”. Muncitorii au dat peste un zid mare și gros, din straturi de piatră alternând cu cărămizi de tip roman și începuseră demolarea lui. (...) La o adâncime de 6-8 m, într-o masă de mortar și fragmente de plăci de marmură, am găsit primele pietricele dislocate și o porțiune de mozaic cu chenarul pe care alerga iedera cu frunze. Mi-am dat seama de importanța descoperirii și am plecat la muzeu, unde am relatat directorului.
M-am și angajat să fac o comunicare la sesiunea pe care o proiecta muzeul legată de restaurarea monumentului triumfal de la Adamclisi. V. Canarache a primit știrea cu scepticism.
Însuși primul secretar, tovarășul Vasile Vâlcu, a vizitat locul descoperirii și a dispus ca aripa blocului care trebuia să acopere marele edificiu descoperit să se anuleze și să se pornească un șantier arheologic.
Pentru dezafectarea edificiului și construcția halei de protecție au fost necesari 10 ani. (...) Eposul de la mozaic a prilejuit întâlniri între arheologi, arhitecți și istorici; s-au emis ipoteze de lucru și propuneri pentru prezervare și a format obiectul unor investiții considerabile. Dezbaterea specialiștilor din toată țara aveau dublu scop: mozaicul și monumentul triumfal. Una s-a desfășurat la Sfatul Popular orășenesc. Se discutau săpăturile la mozaic și restaurarea monumentului de la Adamclisi. În ambele sit. au învins vehemența lui V. Canarache: pentru săpături se modifică proiectul de sistematizare a orașului prin adoptarea unui alt traseu al bd. Marinarilor, se anulau câteva construcții și se asigura legătura în peninsula cu prima poartă a portului, într-o formulă nouă care a contrariat pe arhitecți.
(...) Cel care a făcut să se dea viață proiectului de săpături a fost academicianul Constantin Daicoviciu. Aceasta nu scade din importanța adeziunii exprimată de profesorii Em. Condurachi, D. Pippidi, Radu Vulpe, Dumitru Tudor, I. Nestor, Vl. Dumitrescu și arhitecții V. Bilciurescu, H. Teodoru, Gr. Ionescu, R. Bordenache.
Am dat la iveală o mare parte a edificiului ascuns de mii de tone de pământ, prăvălit de-a lungul veacurilor de pe promontoriu pe faleza portului, unde, pe trei terase, se construise în secolul IV - poate sub Constantin cel Mare - această mare trapeză, cu peste 2000 mp de mozaic, în care negustorii, armatorii și bancherii Tomisului își urmăreau interesele economice.
Noul proiect a atras atenția presei și a vizitatorilor.
Cel de-al doilea punct dezbătut la reuniunea din 1959 a fost cel legat de restaurarea Monumentului triumfal de la Adamclisi. Atunci V. Canarache a făcut propunerea ca să se redea imaginea din antichitate a Monumentului, folosindu-se la restaurare pietrele originale. Era aşa-numita restaurare istorică, susţinută şi de către FI. Bobu Florescu, care cu un an în urmă scosese ediţia I a monografiei Monumentul triumfal de la Adamclisi.
(297) Din nou oraţia directorului constănţean a fost aprinsă şi susţinută cu folos. Cei prezenţi au împărtăşit punctul său de vedere numai pentru scurtă vreme fiindcă, cei mai mulţi îşi vor revizui punctul de vedere şi în împrejurări mai academice, fie vor manifesta rezerve, fie vor exprima opinii contrare. (...)
- (...) Casa noastră era muzeul - unde eu am locuit chiar şi cu propria-mi familie ; (...) discutam aprins în nestăvilite controverse, unii erau mai comozi şi se lăsau mai cu greutate antrenaţi în vârteju1 activităților impuse de şantierul de construcție, unde permanent trebuia să intervenim pentru salvarea de la dispariție a atîtor vestigii preţioase.
Începuseră lucrările pentru edificarea unei noi gări moderne, cea veche moştenită din timpul dominaţiei otomane în Dobrogea arăta aşa cum o făcuseră în urmă cu un veac, constructorii trustului Trower-Barklay, care din ordinul lui Abdul Azis au realizat linia ferată între Constanţa şi Cernavodă. Iar pe terasamentul căii ferate, de la fosta gară şi pînă aproape de cea nouă, pe faleza de sud-vest a orașului în reconstrucție și modernizare, trebuia să se înalţe un şir de blocuri de locuințe. Fundația atîtor blocuri construite între 1960-1964 au prilejuit punerea în lumină a unor monumente arheologice inestimabile.
(298) În 1960, am identificat, apoi am săpat timp de doi ani cele două mari basilici ale Tomisului - primele din suita celor cinci cunoscute în acest mare centru de istorie clasică. În 1962, constructorii au găsit la fundaţia viitorului bloc C2 celebrul tezaur de statui, care avea să facă senzație prin valoarea istorică şi artistică, dar mai ales prin problematica ştiinţifică. Am întreprins cercetări şi am ajuns la concluzii incontestabile, publicate în lucrări de specialitate. Au apărut şi unele afirmații necontrolate şi în contradictoriu cu rigoarea știinţifică bazată pe argumente şi probe exacte, strecurate de unul dintre foștii noştri colegi într-o carte apărută la editura Sport-turism, cum că monumentele din tezaur au fost ascunse la locul descoperit în veacul trecut de către un colecţionar de antichităţi; afirmația frizează o totală lipsă de probitate (M. Gramatopol, Artă şi arheologie dacică şi romană, București, 1982, p. 159).
Dar în ciuda acestei inexactități, care ar părea să umbrească strădaniile ştiințifice ale unor oameni care au dat atîtea dovadă de elevată conduită științifică, tezaurul monumentelor de marmură, în frunte cu „Fortuna şi Pontos", „Şarpele Glykon", ,,Isis", ,,Aedicula cu dubla reprezentare a zeiţei Nemesis", ,,Hecatae", în mai multe exemplare, ,,Cavalerul Trac" au făcut şi fac epocă. (...)
Aveau să se descopere sute de adăposturi sepulcrale: o nouă basilică 1a poarta nr. 1 a portului şi o alta în curtea liceului M. Eminescu şi una şi cealaltă fiind în atenţia lui Gheorghe Poenaru Bordea (cea de a doua basilică, mai exact cripta sa, a săpat-o împreună cu profesorul Romulus Popa-Bran, fostul nostru coleg). Nici acest important obiectiv n-a fost publicat după toate regulile ştiinţei!
Deşi descoperirea s-a făcut mai tîrziu, este bine să amintim că pe faleza promontoriului constănţean, spre nord-est, către intrarea nr. 1 port, s-au pus în lumină zidurile cu pardoseli de marmură ale termelor romane, datînd din aceeaşi epocă şi construite în aceeasi manieră ca și Edificiul roman cu mozaic.
(299) Dacă în vorbirea unor arheologi din Constanţa, obiectivul este indicat cu termenul de „Lenitiarion'', aceasta se datorează faptului că pe inscripţia aflată deasupra unei intrări care asigură trecerea dintr-o încăpere într-alta apare în context acest cuvînt grecesc, al cărui sens însă nu desemnează construcția în ansamblu, ci numai încăperea în care se depuneau cearşafuri1e şi rufăria legată de practica îmbăierii.
(...) Numărul de vizitatori români si străini era de nebănuit. Avea si temei: noutatea instituției, valoroasele ei colecţii de antichităţi, aranjanjamentul original, ambianţa şi prezența grafică, dublate de un etichetaj foarte accesibil. (...) [autoritățile] Şi-au făcut întotdeauna un titlu de mîndrie recomandînd ca delegațiile oficiale sosite pe litoral să treacă pragul Muzeului de arheologie şi al Edificiului roman cu mozaic. (...)
Anii de după 1963 înseamnă „ieşirea din cetate". Dacă pînă atunci eforturile s-au con-centrat în cadrul muzeului considerat ca obiectiv în sine, de-atunci s-au luat tot mai mult în considerare monumentele din zonă.
- Staţiunea turistică Mangalia se moderniza. Încă din 1959, au început construcțiile pe faleza anticei Callatide. Supravegheam săpăturile de fundaţii de la Mangalia, ritmul acestora depăşind posibilităţile noastre de recuperare a antichităţilor sau de înregistrare științifică a structurii solului răvăşit. Am lucrat cu colegul Romulus Popa-Bran şi apoi cu reprezentantul Institutului de arheologie din Bucureşti Gheorghe Bichir. La apelul autorităţilor, s-a format o grupă de arheologi, care din 1959 pînă mai tîrziu au făcut operă de supraveghere şi de investigaţii directe, în special către nord-estul vechii cetăţi. Constantin Preda, Petre Diaconu, Radu Florescu au continuat ceea ce am început noi. Meritele unor cercetări sistematice, practicate cu multă competență, cu rezultate remarcabile publicate în cărţi monografice sau în periodice de specialitate, revin cercetătorului Constantin Preda, actualul director al Institutului de arheo1ogie din Bucureşti.
V. Caranache a procedat la înjghebarea unui mic muzeu de arheologie, a cărui necesitate devenise stringentă în aglomerata Mangalie, graţie atîtor antichităţi care-şi făceau apariția într-un ritm nebănuit. V. Caranache era strîns legat de acest oraş. Nu numai că lîngă satul ,,2 Mai” avusese o proprietate, dar debutul său de numismat - mai întîi de amator şi apoi de consacrat în ceretările şi publicaţiile sale de numismatică - şi-l fă cuse aici.
(301) Asa se făcea că în 1960-1963 a reușit ca într-o vilă veche aidoma unor villae rusticae de tip roman-oriental, în partea de nord-est a cetăţii dezafectate fie de către elevii lui Pârvan, fie mai tirziu de grupul tinerilor arheologi amintiţi, să adune şi să rânduiască antichităţile cetăţii dorice. S-au pus bazele unui mic anticvariurn, care nu numai că stîrnea interesul turiştilor, dar făcea oficiu de prezentare a antichităţilor pe care de-acum le vor îngriji muzeografi consacraţi: N. Hartuche, M. Gramatopol, E. Bârlădeanu şi în vremea din urmă, N. Cheluță-Georgescu.
- Concomitent s-a amenajat parcul arheologic din centrul oraşului Constanţa, in zona aferentă zidului de incintă, între poarta de nord şi cea de vest a cetăţii. Aici, într-un cadru care va cîştiga în importanță prin construirea sediului politic-administrativ al județului în 1968, au fost orînduite monumente arheologice de mari dimensiuni, intre altele patru fragmente arhitecturale dintr-un atelier de prelucrat marmura, descoperit în cadrul săpăturilor din 1958, la serpantină, pe malul portului, de către Gh. Vecerdea. Cadrul înfrumuseţat de monumente variate se desăvârşeşte, prin inspirata realizare în faianţă şi marmură, pe un perete al clădirii de lângă ,,.turnul măcelarilor", a hărţii arheologice a Dobrogei şi-a peninsulei tomitane. Pe calcan s-a încadrat Dobrogea, pe cuprinsul căreia sint marcate, prin simboluri metaloplastice, cetăţi şi aşezări din diferite epoci, la fel ca şi principalele descoperiri făcute pretutindeni, dar cu precădere la Constanţa, cu explicații elementare care să vină în ajutorul turiştilor.
S. T. - După ce aţi indeplinit funcţiile de şef de secţie și aceea de director adjunct, din septembrie 1969 aţi devenit directorul acestei prestigioase instituţii. Cu ce obiective aţi plecat la drum?
A. R. - Muzeul propriu-zis din strada Muzeelor 43, Edificiul roman cu mozaic, Muzeul Callatis, Histria şi Adamclisi deveniseră nuclee muzeale, dar asupra lor trebuia încă intervenit.(...)
O primă măsură a fost de a întări cercetările de teren: să amplific săpăturile arheologice, prin colaborarea cu Institutul de arheologie al Academiei R.S.R.
(302) Se trece la conservarea si restaurarea monumentelor arheologice din judeţ. A fost nevoie de intervenții pe lîngă Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste pentru a impune mişcarea în activitatea şantierelor şi pentru a lichida greşelile din lotul de la Constanţa.(...)
A. R. - Am început să publicăm cu regularitate volumul „Pontica" - primele trei includeau studii şi ale unor colaboratori externi, în special ale celor care îşi desfăşurau activitatea în·Dobrogea. Acest anuar, care va cîştiga mult în prestigiu, formează un mijloc de schimburi cu străinătatea, ceea ce a făcut să adunăm în biblioteca muzeului cărţi dintre cele mai bune. O bibliotecă organizată după criterii bibliofile curente a constituit un obiectiv pe care l-am îndeplinit imediat. Muzeografii, arheologii erau de-acum mai puţin tributari bibliotecilor de specialitate din ţară, în special de la Bucureşti.
Dat fiind că un număr însemnat de arheologi din Constanţa, Tulcea, Bucureşti lucrau pe tot mai numeroase şantiere din zonă, cu rezultate de răsunet, dat fiind că la Constanţa se crease precedentul unor reuniuni ştiinţifice ocazionale, am considerat util ca, anual, să se desfăşoare la muzeu sesiuni ştiinţifice pe diferite teme şi care să întrunească un cît mai mare numărr de participanţi.(...)
A. R. - Toamna, în octombrie sau în noiembrie, aceste manifestări se desfășoară cu succes și rezultatele sunt excelente: se realizează contacte directe între arheologi din toată ţara. (...).
(303) Începînd din 1976, cînd pe lîngă muzeu am creat o secţie de istorie modernă şi contemporană, care ne-a determinat să amplificăm sesiunile acordînd un loc larg istoricilor de toate epocile, (...).
Aceasta a fost un exemplu pentru cele mai multe muzee din ţară. Dacă pînă în 1970 Constanţa iniţiase şi deţinea singură rolul de gazdă a unor astfel de manifestări, după anul amintit, sesiunile vor fi proiectate pretutindeni. Important este de amintit faptul că tot mai mulţi cercetători din ţară şi străinătate ne vizitează, oficial sau nu. Deseori, eram copleşiţi de sosirea atîtor specialişti care, aici, nu numai că aveau ce vedea într-un teren atît de bogat, dar probleme științifice tot mai complicate se rezolvau aici. Aceasta a si îndemnat forurile academice din ţară să aleagă orașul de pe malul mării drept reşedință a unor manifestări ştiinţifice internaţionale de prestigiu. Să amintesc Congresul limesului din 1972 şi pe cel de epigrafie din 1977. Şi unul şi celălalt ţinute sub egida Academiei R.S.R., cel de-al doilea, mai exact, sub aceea a Academiei de Știinţe Sociale şi Politice, au constituit mari reuşite. Fără concursul Muzeului de Arheologie din Constanţa cele două reuniuni internaţionale n-ar fi avut parte de o consistenţă atît de mare.
Conferinţa internaţională ,,Eirene”, ţinută în 1960 la Eforie Nord - organizator muzeul din Constanţa, Congresul limesului şi cel de epigrafie din 1977 au făcut să vină la Constanţa celebrităţile știinţifice în arheologie, epigrafie şi numismatică din toată lumea. Sunţ edificatoare cărţile de onoare în care mulţi şi-au lăsat impresiile.
(304) A. R. - Pe linia cercetărilor arheologice s-a deschis șantierul arheologic din curtea Catedralei din Constanţa, Mihai Irimia a deschis necropola de la Bugeac din sudul Dobrogei; la Gîrliţa s-au deschis sondajele într-o necropolă feudal-timpurie din sec. VIII-X ; s-au reluat cercetările la Mangalia, unde N. Cheluţă Georgescu şi E. Bârlădeanu au înregistrat ce se descoperea în necropola din nord-estul cetăţii Callatis şi în necropola romană de pe drumul Albeştilor, cercetată şi în momentul de faţă. În 1971, am descoperit mormîntul de la Olimp, al unei femei care a murit intoxicată de plumb din produse cosmetice (depuse în sicriul de lemn conservat). Acesta avea să formeze obiectul unor cercetări pe care muzeul le-a întreprins cu reprezentanți ai programului arheologic din cadrul C.N.R. (Centrul Naţional de Cercetări) din Roma, în frunte cu profesorul Giuseppe Donato. Am participat la manifestările ştiinţifice de la Roma cu o comunicare care avea să redea această unică descoperire.
Colaborările cu Institutul de Arheologie au cunoscut amplificări la Histria, Adamclisi şi Păcuiul lui Soare. Capidava este reactivată prin susţinerea unor campanii de săpături conduse colegial de către Radu Florescu şi N. Cheluţă Georgescu, iar noutatea a fost că pe limesul dunărean, în Cernavodă şi Rasova, au fost întreprinse ample cercetări.
În 1971 tovarășul Vasile Vîlcu revine în funcţia de prim secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Consiliului popular. (...) Se puteau relua, în climatul de înţelepciune şi receptivitate reorganizarea muzeului, restaurarea Monumentului triumfal de la Adamclisi, înfăptuirea unui muzeu la Mangalia şi a altuia la Histria - ultimul fiind în realitate reeditarea, pe alte temeiuri şi la alt nivel, a vechiului muzeu construit de Vasile Pârvan.
(305) A. R. - Opera a fost pusă în şantier la scurt timp. S-a pornit simultan la clădirea muzeului în centrul satului Adamclisi, unde trebuiau montate pietrele figurate ale monumentului, alături de altele care proveneau din săpăturile practicate anual în cetatea alăturată. Şantierul de la monument, mai mare şi tratat cu atenţia cuvenită unei lucrări insolite, avea să demareze sub auspicii bune, conducerea județului şi cea a Direcției Monumentelor Istorice fiind aproape de tehnicieni şi muncitori restauratori din Trustul local de construcții. (...). Elaborate competent, proiectele făcute de Institutul de Proiectări Județean Constanţa, sub îndrumarea directorului arhitect Gh. Dumitraşcu şi semnate de arhitect Dan Rusovan, au fost însușite de conducerea de partid cu înţelegere deplină şi în toamna anului 1975 punerea lor în şantier a devenit o realitate.
Constructorii își înscriu numele lor în cronica celebrului vestigiu: ing. I. Tăvală, directorul trustului; şeful şantierului ing. Ion Haşcă, tehnician Marian Drăgan, muncitori de înaltă calificare Gh. Răileanu, C. Diaconu ş.a. Amintim un fapt care a contribuit la întregirea şantierului şi la reuşita operațiunii: DMI - devenită între timp Direcția Patrimoniului Cultural Național - a făcut investiții complementare. Lucrările lor au premers pe cele ale trustului. Treptele de la baza monumentului au fost restaurate întocmai, cu aceeaşi piatră scoasă din cariera de la Deleni, şi cel care a condus șantierul între 1972-1975 a fost tehnicianul Al. Panait, şeful lotului DPCN din Constanța. Refacerea treptelor în părţile distruse a constituit numai o parte a şantierului DPCN la Adamclisi, fiindcă în pararel se făceau restaurări în cetate. Între 1970-1977, s-a refăcut zidul de incintă pe latura de vest, cu intrarea principală, la fel ca și pe poarta de est, cu intrarea spre monument. În interior, bazilica, strada principală şi unele încăperi aferente au căpătat o nouă înfăţișare, fiind astăzi exemple de punere în valoare a unor vestigii care pentru cei neavizaţi ar fi greu de înţeles.
(306) Am convins conducerea DPCN - director Vasile Drăguţ - să contribuie cu sumele necesare pentru dezafectarea terenului din jurul monumentului, care devenise din timpul cercetărilor lui Grigore Tocilescu un platou înalt prin depunerea pământului scos din săpăturile sale. Trebuia continuat, spaţiul adiacent trebuia terasat pentru a se asigura monumentului vizibilitate din toate părţile, nu numai dinspre dubla alee care-l leagă de şoseaua națională .
A. R. - Operațiunea se încheie în 1977 - dată de importanță pentru istoria României: se împlinea un veac de la războiul de independență şi coincidea cu revenirea în hotare a singurei provincii transdanubiene, Dobrogea.
Tovarășul Nicoale Ceaușescu, secretar general al P.C.R., preşedintele Republicii, tovarășa acad. dr. ing. E. C., membri din conducerea de partid, au făcut o vizită de lucru la Constanţa şi în 27 mai 1977 au inaugurat baza muzeistico-arheologică de la Adamclisi, respectiv, Muzeul ,,Tropaeum Traiani" şi monumentul restaurat. (...)
(307) (...) Pe placa de marmură sînt înscrise în bronz cuvintele „În prezenţa preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, Monumentul ,,Tropaeum Traiani", reconstruit pe temelia edificiului ridicat de romani în 109 e.n., a fost redat patrimoniului cultural naţional ca mărturie peste milenii a istoriei glorioase a poporului român. Mai 1977".
(308) A. R. - (...) în urma propunerilor făcute de la Constanţa, CPE al C.C. al P.C.R., în planul de măsuri, în 1975, privind aniversarea unui secol de la proclamarea independenței, a aprobat organizarea unui Muzeu de istorie naţională şi arheologică la Constanţa.
(...) Prin decret prezidențial, clădirea primăriei a fost cedată pentru organizarea noului muzeu. (...)
(309) Respectîndu-ne angajamentul să dăm în folosință muzeul în anul în care poporul aniversa centenarul independenței, la 25 decembrie a avut loc inaugurarea festivă.
A. R. - Într-adevăr, legată de replica în beton a tumulului care s-a văzut în 1959 şi a dat la iveală mormîntul cu papirus de la Callatis, o nouă construcție, mică dar potrivită pentru o expunere arheologică, avea să împlinească năzuinţele atîtor cercetători care săpaseră în pământul Mangaliei în ultimele decenii şi doreau un muzeu. Oreste Tafrali, Theofil Sauciuc Săveanu şi Constantin Preda aveau să contribuie indirct prin lucrări științifice şi de interes pentru generațiile actuale de arheologi, între care Nicolae Georgescu Cheluţă şi Elena Bârlădeanu. Ei supraveghează, cercetează şi adună cu migală vestigiile la Mangalia, făcînd din „Colecţia" oraşului o adevărată comoară.
Paralel cu organizarea muzeului Mangaliei, în vechea vilă de pe malul mării, la nordul complexului in aer liber - cu zidul de incintă - am adus de la Constanţa colecţia de ,,pipe" şi obiecte de artă (unele orientale), pe care le-am orînduit după criterii artistice, tipologice şi cronologice, dînd în circulație expoziția „Colecţia de curiozităţi Mercurius”. Cele peste 500 de pipe, achiziţionate de Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa de la familia V. Canarache, constituie un obiectiv de atracţie insolit, una dintre cele mai rare din lume, care, în partea de sud-est a litoralului românesc îndeplinește funcție muzeologică.
(310) S. T. - Pe linia preocupărilor dv. indirecte, în anul 1982, primăvăra, aţi ajuns la unul dintre cele mai dorite scopuri: Complexul arheologic Histria.
+ În cetatea de pe malul lacului Sinoe, un muzeu care adăpostea piesele rămase la cetate exista de mult. V. Pârvan construise un muzeu a cărui arhitectură încearcă să se apropie de cea a templelor greceşti, dar din cauza economică şi a lipsei unor calcule în asemenea lucrări, clădirea s-a şubrezit, trebuind să fie demolată. O construcție pe aleea care ducea către cetate, spre poarta mică, a constituit mulţi ani „Muzeul”. Cum Histria constituie pentru Constanta unul dintre cele mai căutate centre turistice - aceasta din cauza interesantelor vestigii, - s-a discutat în repetate ocazii despre necesitatea construirii unui muzeu adecvat. Exista şi mult material arheologic, de la cetate şi din zonă, și se cuvenea pun. în evidență a săpăturilor, deoarece este cel mai vechi obiectiv cercetat în țară.
Trecînd peste discuții mai vechi, cu rezultate care s-au concretizat în amenajări făcute între 1962-1965, amintim că în ședința din 16 octombrie 1973, odată cu acceptarea soluției de restaurare a monumentului de la Adamclisi, s-a hotărît şi construirea muzeului de la Histria.
Fondurile existau, la fel ca şi pentru Adamclisi. Construirea era prevăzută pentru cincinalul 1970-1975. Lucrările au început către sfârșitul cincinalului, dar cum într-un timp atît de scurt era imposibil de isprăvit o clădire mare, totul s-a reportat pentru următorul. Din motive obiective, lucrarea s-a amânat către sfârșitul anului 1979, ca să putem intra în ea, în 1981 spre mijlocul verii. Amenajarea expoziției ne-a angajat restu1 anului 1982, astfel că obiectivul a putut fi inaugurat la 1 mai 1982. (...). S-au transportat din cetate uriaşele piese de marmură din sectorul „sacru", care proveneau de la templul ,,Marelui zeu".
Am reuşit, într-un timp destul de lung, ca prin mijloace proprii - aşa după cum procedasem şi la Callatis - să realizăm „Complexul arheologic Histria". (...)
(287-8) dr. Adrian Rădulescu - (...) Încheierea studiilor la Universitatea București, la 10 iulie 1956, coincide cu repartizarea mea în post de muzeograf la Constanța. Am fost în orașul de pe malul mării care mă fascina pentru imensitatea bagajului arheologic și pe care începusem să-l dibui din timpul practicii arheologice sub conducerea profesorilor Gheorghe Ștefan și Ion Barnea. Dar recomandarea o datorez profesorului Dionisie Pippidi și profesorului Ion Nestor. Primul a fost cel mai apropiat dascăl al meu, omul de o vastă cultură clasică umanistă în lumea științifică internațională. (...)
Satisfacerea începutului de drum ne-a dat-o participarea la săpăturile arheologice ce se efectuau în Dobrogea: M. Davidescu la Capidava sub conducerea profesorului Grigore Florescu și eu la Histria sub conducerea academicianului Emil Condurachi, înlocuit din cauza îmbolnăvirii de mentorul meu Dionisie Pippidi.
Atunci a început la Constanța efortul de salvare a monumentelor istorice, cu precădere a mormintelor, prim urmărirea săpăturilor la fundații, a celor edilitare și a amenajărilor urbanistice. Patrimoniul muzeal a fost permanent îmbogățit tocmai datorită acestui proces.
(289) A. R.- Parcul Teatrului, capetele dinspre mare ale bulevardului Republicii și strada Cuza Vodă, necropola din cartierul Poporului ș.a. însemnau terenul pionieratului nostru în vatra tomitană.
(289) Peisajul arheologic al Constanței, cu cele câteva resturi ale zidului de incintă dezvelit de V. Pârvan în 1915 și cu câteva monumente funerare adunate lângă turnul măcelarilor nu făceau decât să prefigureze ansamblurile muzeale ale timpurilor noastre. Iar anexa Cazinoului, cu „sarcofagul cu simboluri” ca singura piesă impozantă așezată într-una din aripi oferea imaginea modestă a unui potențial arheologic (...).
Un mare suflet, un animator cultural de o rară sensibilitate, receptiv la nou și cu o adâncă pasiune pentru istorie și arheologie, omul căruia Dobrogea, în general, și Constanța, în particular, aveau să-i datoreze totalitatea progreselor înregistrate între 1956-1977, se afla în conducerea politico-administrativă a regiunii. și mai apoi a județului Constanța: era tovarășul Vasile Vâlcu, prim-secretar și președinte al Consiliului Popular.
L-am cunoscut personal mai târziu.
Era în toamna anului 1956, la puține luni de la instalarea mea la Constanța. Pe ușa expoziției de pe faleza Cazinoului apare într-o după amiază de octombrie, un om. Fără să fie grăbit, vădea multă agilitate în mișcări și-n mers; de statură medie, cu părul alb ce încadra o frunte lată, ochelarii puternici îi acopereau ochii nu prea siguri întotdeauna; zâmbetul, derutant ironic prezumpțios (?) făcea să te pierzi.
Atunci, la început, nu dorea nimic direct; căuta numai să te cunoască, să vadă ce poți, cum te descurci, care-ți este orient., și, bineînțeles, să-ți măsoare capacitatea profesională. Se zvonea că va fi numit directorul Institutului - chiar atunci, în locul Anetei Catargiu. Dar n-a fost așa.
(290) (...) Cea [Aneta Catargiu] care conducea micul muzeu va fi înlocuită de Nicolae Harțuche, adus - la propunerea noastră - de la Brăila și formal conducerea a fost asigurată până la 1septembrie 1957. Activitatea o stăpânea cu competență Vasile Canarache, în postură de colaborator extern în virtutea unui contract cu Sfatul Popular al Regiunii Dobrogea. La 1 septembrie 1957, a acceptat să devină director al unui adevărat muzeu pe care îl făurise între octombrie1956 și septembrie 1957.
Noul muzeu ocupa o clădire de lângă catedrală, pe strada care se va numi Muzeelor, la numărul 23. (...)
Tematica întocmită de Vasile Canarache și respectată două decenii, cât a funcționat muzeul pe Muzeelor, însemna compartimente de prezentare ale societăților din comuna primitivă, epoca greco-romană și a feudalismului timpuriu. În cadrul expoziției se reuneau exclusiv „colecții” de antichități (...).
(291) (291-292) --- O primă expoziție publică s-a realizat în incinta clădirii destinată să ne adăpostească. A fost improvizată în cinstea unui eveniment cultural internațional: aniversarea a 2000 de ani de la nașterea poetului Ovidiu, prilejuind la Constanța serbărilor publice și reunirea unor învățați din țară și de peste hotare, implicați în opera aceluia care-și merita aniversarea. La 27 septembrie 1957, în cartea de onoare a muzeului apar nume ilustre: S. M. Francesco, rectorul Universității Milano; E. Lamoni, rectorul Universității Firenze; Luigi Pisoli, profesor la aceeași universitate; V. Gianfarani, Soprintendente la Chieti; prof. V. Durry de la Sorbona, prieten al lui Vasile Pârvan, Gh. Ștefan, N. Lascu, Em. Condurachi, Maria Rosetti etc.
Manifestarea desfășurată la muzeu, la statuia marelui exilat din piața carei-i poartă numele sau la Cazino, anunța actul înfrățirii celor două orașe în care s-a început și s-a sfârșit poetul: Sulmona și Tomis. Înfrățirea s-a făcut festiv în vara lui 1964.
- Eforturile pentru înfăptuirea unui muzeu în toamna lui 1957 și în cursul lui 1958. Organizarea muzeului se împletea cu cercetarea fondului patrimonial arheologic. Construcțiile care se înmulțeau pe litoral și în regiunea administrativă Dobrogea dădeau la iveală mărturiilor arheologice de valoare: (...).
(...); în vara anilor 1957-1959 am susținut, împreună cu Nicolae Hartuche, trei campanii de cercetări în marea necropolă feudală timpurie de la Castelu; la Murfatlar, muncitorii de la mină au dat la iveală marele ansamblu rupestru, unicat arheologic al României. Din vara anului 1957 am început primele săpături la Basarabi, conduse de Institutul de Arheologie din București, prin profesorul Ion Barnea și arhitectul Virgil Bilciurescu, și finanțate de muzeul constănțean, reprezenta prin subsemnatul (două campanii). Cercetările, care au durat mulți ani, vor avea asistență din partea Institului de Arheologie și Direcției Monumentelor Istorice, Muzeul de Arheologie Constanța retrăgându-se la dorința directorului, pentru motive care se pot înțelege din modul în care au fost publicate rezultatele muncii unui colectiv eterogen (la care au participat, pentru scurte perioade, Petre Diaconu și Radu Florescu).
(292) În cinstea aniversării de la 30 decembrie 1957, reflectată la aceeași dată în 1958, când se împlineau 10 și, respectiv, 11 ani de la proclamarea republicii, ne-am reunit muzeografi și colaboratori, cu participarea activiștilor de partid și de stat, să inaugurăm muzeul.
(293) A. R. - (...) În 1958-1959 am reluat cercetările la zidul de incintă al Tomisului din secolele III-IV, cel al cărei ruine se întind de-a lungul bd. Republica, din dreptul hotelului Continental, unde, în față, se află „turnul măcelarilor” și până la „serpentină”, în dreptul celei de a doua intrări în port - deci pe traiectul sondat de V. Pârvan în 1915.
Colectivul cuprindea, pe lângă tinerii A. Rădulescu, A. Popeea și G. Vecerdea, pe vârstnicii: profesor Theofil Săveanu, de numele căruia se leagă primele și săpături antebelice la Callatis, profesor Iorgu Stoian de la Univ. București, Theofil Ivanov de la Institutul de Arheologie din Sofia, invitat de V. Canarache, și prof. Szekeley Zoltan, directorul muzeului din Sfântul Gheorghe. Rezultatele au fost spectaculoase, mai ales cele legate de porțile de nord și vest, respectiv cea care ducea spre Histria și cea care ducea spre Axiopolis (Cernavoda) și dacă rapoartele n-au văzut lumina tiparului din pricina unor vicii de procedură, în schimb restaurările practicate în anii următori, mai întâi prin grija muzeului, apoi preluate de DMI, au dus la restituirea unei părți a incintei, ca o podoabă a parcului arheologic constănțean. Dn punct de vedere științific, numărul informațiilor obținute prin săpăturile anilor 1958-1959 au sporit în anii următori, când, construcțiile ridicate după 1960 pe bulevardul Republica avea să ducă la noi descoperiri pe traiectul marelui vestigiu urbanistic din secolele III-IV.
(293) Însuși primul secretar, tovarășul Vasile Vâlcu, a vizitat locul descoperirii și a dispus ca aripa blocului care trebuia să acopere edificiul cu mozaic descoperit să se anuleze și să se pornească un șantier arheologic.
(...) Animatorul din umbră, omul căruia îi datorîm atâta pentru valorificarea și prezervarea fondului arheologic dobrogean, a făcut totul ca astăzi să avem un obiectiv turistic-arheologic de cea mai mare importanță, prezentat într-una din cele mai elevate construcții anume proiectate.
În 1971 tovarășul Vasile Vîlcu revine în funcţia de prim secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Consiliului popular. (...) Se puteau relua, în climatul de înţelepciune şi receptivitate reorganizarea muzeului, restaurarea Monumentului triumfal de la Adamclisi, înfăptuirea unui muzeu la Mangalia şi a altuia la Histria - ultimul fiind, în realitate, reeditarea, pe alte temeiuri şi la alt nivel, a vechiului muzeu construit de Vasile Pârvan.
(294) (...) Este meritul lui Vasile Barbu de a se fi străduit în 1959-1964 să cerceteze necropolele Tomisului. A determinat ariile a 5 necropole elenistice, romane și romano-bizantine, cu recoltarea unor inventare funerare care a făcut să se îmbogățească patrimoniul muzeal. Monografia n- a văzut lumina tiparului și n-a format obiectul unei teze de doctorat al celui care de mulți ani s-a angajat cu o temă importantă. Să sperăm că cei care au continuat opera de salvare în 1965-1982 vor veni să completeze bibliografia tomitană cu un al doilea sau chiar al treilea volum închinat aceleiași teme. (...)
S. T. - Să ne vorbiți despre Edificiul roman cu mozaic, care a trezit ecou în rândurile arheologilor din țară și peste hotare.
A. R. - Era la începutul lui august 1959. Supravegheam săpăturile de fundație ale blocurilor din piața Ovidiu, de o parte și alta a Muzeului de Arheologie. Imobilul care trebuia să acopere intrarea din piață în str. Titulescu avea o aripă în curs de fundare, cu fața spre port, se prelungea spre NE către „Casa cu lei”. Muncitorii au dat peste un zid mare și gros, din straturi de piatră alternând cu cărămizi de tip roman și începuseră demolarea lui. (...) La o adâncime de 6-8 m, într-o masă de mortar și fragmente de plăci de marmură, am găsit primele pietricele dislocate și o porțiune de mozaic cu chenarul pe care alerga iedera cu frunze. Mi-am dat seama de importanța descoperirii și am plecat la muzeu, unde am relatat directorului.
M-am și angajat să fac o comunicare la sesiunea pe care o proiecta muzeul legată de restaurarea monumentului triumfal de la Adamclisi. V. Canarache a primit știrea cu scepticism.
Însuși primul secretar, tovarășul Vasile Vâlcu, a vizitat locul descoperirii și a dispus ca aripa blocului care trebuia să acopere marele edificiu descoperit să se anuleze și să se pornească un șantier arheologic.
Pentru dezafectarea edificiului și construcția halei de protecție au fost necesari 10 ani. (...) Eposul de la mozaic a prilejuit întâlniri între arheologi, arhitecți și istorici; s-au emis ipoteze de lucru și propuneri pentru prezervare și a format obiectul unor investiții considerabile. Dezbaterea specialiștilor din toată țara aveau dublu scop: mozaicul și monumentul triumfal. Una s-a desfășurat la Sfatul Popular orășenesc. Se discutau săpăturile la mozaic și restaurarea monumentului de la Adamclisi. În ambele sit. au învins vehemența lui V. Canarache: pentru săpături se modifică proiectul de sistematizare a orașului prin adoptarea unui alt traseu al bd. Marinarilor, se anulau câteva construcții și se asigura legătura în peninsula cu prima poartă a portului, într-o formulă nouă care a contrariat pe arhitecți.
(...) Cel care a făcut să se dea viață proiectului de săpături a fost academicianul Constantin Daicoviciu. Aceasta nu scade din importanța adeziunii exprimată de profesorii Em. Condurachi, D. Pippidi, Radu Vulpe, Dumitru Tudor, I. Nestor, Vl. Dumitrescu și arhitecții V. Bilciurescu, H. Teodoru, Gr. Ionescu, R. Bordenache.
Am dat la iveală o mare parte a edificiului ascuns de mii de tone de pământ, prăvălit de-a lungul veacurilor de pe promontoriu pe faleza portului, unde, pe trei terase, se construise în secolul IV - poate sub Constantin cel Mare - această mare trapeză, cu peste 2000 mp de mozaic, în care negustorii, armatorii și bancherii Tomisului își urmăreau interesele economice.
Noul proiect a atras atenția presei și a vizitatorilor.
Cel de-al doilea punct dezbătut la reuniunea din 1959 a fost cel legat de restaurarea Monumentului triumfal de la Adamclisi. Atunci V. Canarache a făcut propunerea ca să se redea imaginea din antichitate a Monumentului, folosindu-se la restaurare pietrele originale. Era aşa-numita restaurare istorică, susţinută şi de către FI. Bobu Florescu, care cu un an în urmă scosese ediţia I a monografiei Monumentul triumfal de la Adamclisi.
(297) Din nou oraţia directorului constănţean a fost aprinsă şi susţinută cu folos. Cei prezenţi au împărtăşit punctul său de vedere numai pentru scurtă vreme fiindcă, cei mai mulţi îşi vor revizui punctul de vedere şi în împrejurări mai academice, fie vor manifesta rezerve, fie vor exprima opinii contrare. (...)
- (...) Casa noastră era muzeul - unde eu am locuit chiar şi cu propria-mi familie ; (...) discutam aprins în nestăvilite controverse, unii erau mai comozi şi se lăsau mai cu greutate antrenaţi în vârteju1 activităților impuse de şantierul de construcție, unde permanent trebuia să intervenim pentru salvarea de la dispariție a atîtor vestigii preţioase.
Începuseră lucrările pentru edificarea unei noi gări moderne, cea veche moştenită din timpul dominaţiei otomane în Dobrogea arăta aşa cum o făcuseră în urmă cu un veac, constructorii trustului Trower-Barklay, care din ordinul lui Abdul Azis au realizat linia ferată între Constanţa şi Cernavodă. Iar pe terasamentul căii ferate, de la fosta gară şi pînă aproape de cea nouă, pe faleza de sud-vest a orașului în reconstrucție și modernizare, trebuia să se înalţe un şir de blocuri de locuințe. Fundația atîtor blocuri construite între 1960-1964 au prilejuit punerea în lumină a unor monumente arheologice inestimabile.
(298) În 1960, am identificat, apoi am săpat timp de doi ani cele două mari basilici ale Tomisului - primele din suita celor cinci cunoscute în acest mare centru de istorie clasică. În 1962, constructorii au găsit la fundaţia viitorului bloc C2 celebrul tezaur de statui, care avea să facă senzație prin valoarea istorică şi artistică, dar mai ales prin problematica ştiinţifică. Am întreprins cercetări şi am ajuns la concluzii incontestabile, publicate în lucrări de specialitate. Au apărut şi unele afirmații necontrolate şi în contradictoriu cu rigoarea știinţifică bazată pe argumente şi probe exacte, strecurate de unul dintre foștii noştri colegi într-o carte apărută la editura Sport-turism, cum că monumentele din tezaur au fost ascunse la locul descoperit în veacul trecut de către un colecţionar de antichităţi; afirmația frizează o totală lipsă de probitate (M. Gramatopol, Artă şi arheologie dacică şi romană, București, 1982, p. 159).
Dar în ciuda acestei inexactități, care ar părea să umbrească strădaniile ştiințifice ale unor oameni care au dat atîtea dovadă de elevată conduită științifică, tezaurul monumentelor de marmură, în frunte cu „Fortuna şi Pontos", „Şarpele Glykon", ,,Isis", ,,Aedicula cu dubla reprezentare a zeiţei Nemesis", ,,Hecatae", în mai multe exemplare, ,,Cavalerul Trac" au făcut şi fac epocă. (...)
Aveau să se descopere sute de adăposturi sepulcrale: o nouă basilică 1a poarta nr. 1 a portului şi o alta în curtea liceului M. Eminescu şi una şi cealaltă fiind în atenţia lui Gheorghe Poenaru Bordea (cea de a doua basilică, mai exact cripta sa, a săpat-o împreună cu profesorul Romulus Popa-Bran, fostul nostru coleg). Nici acest important obiectiv n-a fost publicat după toate regulile ştiinţei!
Deşi descoperirea s-a făcut mai tîrziu, este bine să amintim că pe faleza promontoriului constănţean, spre nord-est, către intrarea nr. 1 port, s-au pus în lumină zidurile cu pardoseli de marmură ale termelor romane, datînd din aceeaşi epocă şi construite în aceeasi manieră ca și Edificiul roman cu mozaic.
(299) Dacă în vorbirea unor arheologi din Constanţa, obiectivul este indicat cu termenul de „Lenitiarion'', aceasta se datorează faptului că pe inscripţia aflată deasupra unei intrări care asigură trecerea dintr-o încăpere într-alta apare în context acest cuvînt grecesc, al cărui sens însă nu desemnează construcția în ansamblu, ci numai încăperea în care se depuneau cearşafuri1e şi rufăria legată de practica îmbăierii.
(...) Numărul de vizitatori români si străini era de nebănuit. Avea si temei: noutatea instituției, valoroasele ei colecţii de antichităţi, aranjanjamentul original, ambianţa şi prezența grafică, dublate de un etichetaj foarte accesibil. (...) [autoritățile] Şi-au făcut întotdeauna un titlu de mîndrie recomandînd ca delegațiile oficiale sosite pe litoral să treacă pragul Muzeului de arheologie şi al Edificiului roman cu mozaic. (...)
Anii de după 1963 înseamnă „ieşirea din cetate". Dacă pînă atunci eforturile s-au con-centrat în cadrul muzeului considerat ca obiectiv în sine, de-atunci s-au luat tot mai mult în considerare monumentele din zonă.
- Staţiunea turistică Mangalia se moderniza. Încă din 1959, au început construcțiile pe faleza anticei Callatide. Supravegheam săpăturile de fundaţii de la Mangalia, ritmul acestora depăşind posibilităţile noastre de recuperare a antichităţilor sau de înregistrare științifică a structurii solului răvăşit. Am lucrat cu colegul Romulus Popa-Bran şi apoi cu reprezentantul Institutului de arheologie din Bucureşti Gheorghe Bichir. La apelul autorităţilor, s-a format o grupă de arheologi, care din 1959 pînă mai tîrziu au făcut operă de supraveghere şi de investigaţii directe, în special către nord-estul vechii cetăţi. Constantin Preda, Petre Diaconu, Radu Florescu au continuat ceea ce am început noi. Meritele unor cercetări sistematice, practicate cu multă competență, cu rezultate remarcabile publicate în cărţi monografice sau în periodice de specialitate, revin cercetătorului Constantin Preda, actualul director al Institutului de arheo1ogie din Bucureşti.
V. Caranache a procedat la înjghebarea unui mic muzeu de arheologie, a cărui necesitate devenise stringentă în aglomerata Mangalie, graţie atîtor antichităţi care-şi făceau apariția într-un ritm nebănuit. V. Caranache era strîns legat de acest oraş. Nu numai că lîngă satul ,,2 Mai” avusese o proprietate, dar debutul său de numismat - mai întîi de amator şi apoi de consacrat în ceretările şi publicaţiile sale de numismatică - şi-l fă cuse aici.
(301) Asa se făcea că în 1960-1963 a reușit ca într-o vilă veche aidoma unor villae rusticae de tip roman-oriental, în partea de nord-est a cetăţii dezafectate fie de către elevii lui Pârvan, fie mai tirziu de grupul tinerilor arheologi amintiţi, să adune şi să rânduiască antichităţile cetăţii dorice. S-au pus bazele unui mic anticvariurn, care nu numai că stîrnea interesul turiştilor, dar făcea oficiu de prezentare a antichităţilor pe care de-acum le vor îngriji muzeografi consacraţi: N. Hartuche, M. Gramatopol, E. Bârlădeanu şi în vremea din urmă, N. Cheluță-Georgescu.
- Concomitent s-a amenajat parcul arheologic din centrul oraşului Constanţa, in zona aferentă zidului de incintă, între poarta de nord şi cea de vest a cetăţii. Aici, într-un cadru care va cîştiga în importanță prin construirea sediului politic-administrativ al județului în 1968, au fost orînduite monumente arheologice de mari dimensiuni, intre altele patru fragmente arhitecturale dintr-un atelier de prelucrat marmura, descoperit în cadrul săpăturilor din 1958, la serpantină, pe malul portului, de către Gh. Vecerdea. Cadrul înfrumuseţat de monumente variate se desăvârşeşte, prin inspirata realizare în faianţă şi marmură, pe un perete al clădirii de lângă ,,.turnul măcelarilor", a hărţii arheologice a Dobrogei şi-a peninsulei tomitane. Pe calcan s-a încadrat Dobrogea, pe cuprinsul căreia sint marcate, prin simboluri metaloplastice, cetăţi şi aşezări din diferite epoci, la fel ca şi principalele descoperiri făcute pretutindeni, dar cu precădere la Constanţa, cu explicații elementare care să vină în ajutorul turiştilor.
S. T. - După ce aţi indeplinit funcţiile de şef de secţie și aceea de director adjunct, din septembrie 1969 aţi devenit directorul acestei prestigioase instituţii. Cu ce obiective aţi plecat la drum?
A. R. - Muzeul propriu-zis din strada Muzeelor 43, Edificiul roman cu mozaic, Muzeul Callatis, Histria şi Adamclisi deveniseră nuclee muzeale, dar asupra lor trebuia încă intervenit.(...)
O primă măsură a fost de a întări cercetările de teren: să amplific săpăturile arheologice, prin colaborarea cu Institutul de arheologie al Academiei R.S.R.
(302) Se trece la conservarea si restaurarea monumentelor arheologice din judeţ. A fost nevoie de intervenții pe lîngă Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste pentru a impune mişcarea în activitatea şantierelor şi pentru a lichida greşelile din lotul de la Constanţa.(...)
A. R. - Am început să publicăm cu regularitate volumul „Pontica" - primele trei includeau studii şi ale unor colaboratori externi, în special ale celor care îşi desfăşurau activitatea în·Dobrogea. Acest anuar, care va cîştiga mult în prestigiu, formează un mijloc de schimburi cu străinătatea, ceea ce a făcut să adunăm în biblioteca muzeului cărţi dintre cele mai bune. O bibliotecă organizată după criterii bibliofile curente a constituit un obiectiv pe care l-am îndeplinit imediat. Muzeografii, arheologii erau de-acum mai puţin tributari bibliotecilor de specialitate din ţară, în special de la Bucureşti.
Dat fiind că un număr însemnat de arheologi din Constanţa, Tulcea, Bucureşti lucrau pe tot mai numeroase şantiere din zonă, cu rezultate de răsunet, dat fiind că la Constanţa se crease precedentul unor reuniuni ştiinţifice ocazionale, am considerat util ca, anual, să se desfăşoare la muzeu sesiuni ştiinţifice pe diferite teme şi care să întrunească un cît mai mare numărr de participanţi.(...)
A. R. - Toamna, în octombrie sau în noiembrie, aceste manifestări se desfășoară cu succes și rezultatele sunt excelente: se realizează contacte directe între arheologi din toată ţara. (...).
(303) Începînd din 1976, cînd pe lîngă muzeu am creat o secţie de istorie modernă şi contemporană, care ne-a determinat să amplificăm sesiunile acordînd un loc larg istoricilor de toate epocile, (...).
Aceasta a fost un exemplu pentru cele mai multe muzee din ţară. Dacă pînă în 1970 Constanţa iniţiase şi deţinea singură rolul de gazdă a unor astfel de manifestări, după anul amintit, sesiunile vor fi proiectate pretutindeni. Important este de amintit faptul că tot mai mulţi cercetători din ţară şi străinătate ne vizitează, oficial sau nu. Deseori, eram copleşiţi de sosirea atîtor specialişti care, aici, nu numai că aveau ce vedea într-un teren atît de bogat, dar probleme științifice tot mai complicate se rezolvau aici. Aceasta a si îndemnat forurile academice din ţară să aleagă orașul de pe malul mării drept reşedință a unor manifestări ştiinţifice internaţionale de prestigiu. Să amintesc Congresul limesului din 1972 şi pe cel de epigrafie din 1977. Şi unul şi celălalt ţinute sub egida Academiei R.S.R., cel de-al doilea, mai exact, sub aceea a Academiei de Știinţe Sociale şi Politice, au constituit mari reuşite. Fără concursul Muzeului de Arheologie din Constanţa cele două reuniuni internaţionale n-ar fi avut parte de o consistenţă atît de mare.
Conferinţa internaţională ,,Eirene”, ţinută în 1960 la Eforie Nord - organizator muzeul din Constanţa, Congresul limesului şi cel de epigrafie din 1977 au făcut să vină la Constanţa celebrităţile știinţifice în arheologie, epigrafie şi numismatică din toată lumea. Sunţ edificatoare cărţile de onoare în care mulţi şi-au lăsat impresiile.
(304) A. R. - Pe linia cercetărilor arheologice s-a deschis șantierul arheologic din curtea Catedralei din Constanţa, Mihai Irimia a deschis necropola de la Bugeac din sudul Dobrogei; la Gîrliţa s-au deschis sondajele într-o necropolă feudal-timpurie din sec. VIII-X ; s-au reluat cercetările la Mangalia, unde N. Cheluţă Georgescu şi E. Bârlădeanu au înregistrat ce se descoperea în necropola din nord-estul cetăţii Callatis şi în necropola romană de pe drumul Albeştilor, cercetată şi în momentul de faţă. În 1971, am descoperit mormîntul de la Olimp, al unei femei care a murit intoxicată de plumb din produse cosmetice (depuse în sicriul de lemn conservat). Acesta avea să formeze obiectul unor cercetări pe care muzeul le-a întreprins cu reprezentanți ai programului arheologic din cadrul C.N.R. (Centrul Naţional de Cercetări) din Roma, în frunte cu profesorul Giuseppe Donato. Am participat la manifestările ştiinţifice de la Roma cu o comunicare care avea să redea această unică descoperire.
Colaborările cu Institutul de Arheologie au cunoscut amplificări la Histria, Adamclisi şi Păcuiul lui Soare. Capidava este reactivată prin susţinerea unor campanii de săpături conduse colegial de către Radu Florescu şi N. Cheluţă Georgescu, iar noutatea a fost că pe limesul dunărean, în Cernavodă şi Rasova, au fost întreprinse ample cercetări.
În 1971 tovarășul Vasile Vîlcu revine în funcţia de prim secretar al Comitetului judeţean de partid şi preşedinte al Consiliului popular. (...) Se puteau relua, în climatul de înţelepciune şi receptivitate reorganizarea muzeului, restaurarea Monumentului triumfal de la Adamclisi, înfăptuirea unui muzeu la Mangalia şi a altuia la Histria - ultimul fiind în realitate reeditarea, pe alte temeiuri şi la alt nivel, a vechiului muzeu construit de Vasile Pârvan.
(305) A. R. - Opera a fost pusă în şantier la scurt timp. S-a pornit simultan la clădirea muzeului în centrul satului Adamclisi, unde trebuiau montate pietrele figurate ale monumentului, alături de altele care proveneau din săpăturile practicate anual în cetatea alăturată. Şantierul de la monument, mai mare şi tratat cu atenţia cuvenită unei lucrări insolite, avea să demareze sub auspicii bune, conducerea județului şi cea a Direcției Monumentelor Istorice fiind aproape de tehnicieni şi muncitori restauratori din Trustul local de construcții. (...). Elaborate competent, proiectele făcute de Institutul de Proiectări Județean Constanţa, sub îndrumarea directorului arhitect Gh. Dumitraşcu şi semnate de arhitect Dan Rusovan, au fost însușite de conducerea de partid cu înţelegere deplină şi în toamna anului 1975 punerea lor în şantier a devenit o realitate.
Constructorii își înscriu numele lor în cronica celebrului vestigiu: ing. I. Tăvală, directorul trustului; şeful şantierului ing. Ion Haşcă, tehnician Marian Drăgan, muncitori de înaltă calificare Gh. Răileanu, C. Diaconu ş.a. Amintim un fapt care a contribuit la întregirea şantierului şi la reuşita operațiunii: DMI - devenită între timp Direcția Patrimoniului Cultural Național - a făcut investiții complementare. Lucrările lor au premers pe cele ale trustului. Treptele de la baza monumentului au fost restaurate întocmai, cu aceeaşi piatră scoasă din cariera de la Deleni, şi cel care a condus șantierul între 1972-1975 a fost tehnicianul Al. Panait, şeful lotului DPCN din Constanța. Refacerea treptelor în părţile distruse a constituit numai o parte a şantierului DPCN la Adamclisi, fiindcă în pararel se făceau restaurări în cetate. Între 1970-1977, s-a refăcut zidul de incintă pe latura de vest, cu intrarea principală, la fel ca și pe poarta de est, cu intrarea spre monument. În interior, bazilica, strada principală şi unele încăperi aferente au căpătat o nouă înfăţișare, fiind astăzi exemple de punere în valoare a unor vestigii care pentru cei neavizaţi ar fi greu de înţeles.
(306) Am convins conducerea DPCN - director Vasile Drăguţ - să contribuie cu sumele necesare pentru dezafectarea terenului din jurul monumentului, care devenise din timpul cercetărilor lui Grigore Tocilescu un platou înalt prin depunerea pământului scos din săpăturile sale. Trebuia continuat, spaţiul adiacent trebuia terasat pentru a se asigura monumentului vizibilitate din toate părţile, nu numai dinspre dubla alee care-l leagă de şoseaua națională .
A. R. - Operațiunea se încheie în 1977 - dată de importanță pentru istoria României: se împlinea un veac de la războiul de independență şi coincidea cu revenirea în hotare a singurei provincii transdanubiene, Dobrogea.
Tovarășul Nicoale Ceaușescu, secretar general al P.C.R., preşedintele Republicii, tovarășa acad. dr. ing. E. C., membri din conducerea de partid, au făcut o vizită de lucru la Constanţa şi în 27 mai 1977 au inaugurat baza muzeistico-arheologică de la Adamclisi, respectiv, Muzeul ,,Tropaeum Traiani" şi monumentul restaurat. (...)
(307) (...) Pe placa de marmură sînt înscrise în bronz cuvintele „În prezenţa preşedintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, Monumentul ,,Tropaeum Traiani", reconstruit pe temelia edificiului ridicat de romani în 109 e.n., a fost redat patrimoniului cultural naţional ca mărturie peste milenii a istoriei glorioase a poporului român. Mai 1977".
(308) A. R. - (...) în urma propunerilor făcute de la Constanţa, CPE al C.C. al P.C.R., în planul de măsuri, în 1975, privind aniversarea unui secol de la proclamarea independenței, a aprobat organizarea unui Muzeu de istorie naţională şi arheologică la Constanţa.
(...) Prin decret prezidențial, clădirea primăriei a fost cedată pentru organizarea noului muzeu. (...)
(309) Respectîndu-ne angajamentul să dăm în folosință muzeul în anul în care poporul aniversa centenarul independenței, la 25 decembrie a avut loc inaugurarea festivă.
A. R. - Într-adevăr, legată de replica în beton a tumulului care s-a văzut în 1959 şi a dat la iveală mormîntul cu papirus de la Callatis, o nouă construcție, mică dar potrivită pentru o expunere arheologică, avea să împlinească năzuinţele atîtor cercetători care săpaseră în pământul Mangaliei în ultimele decenii şi doreau un muzeu. Oreste Tafrali, Theofil Sauciuc Săveanu şi Constantin Preda aveau să contribuie indirct prin lucrări științifice şi de interes pentru generațiile actuale de arheologi, între care Nicolae Georgescu Cheluţă şi Elena Bârlădeanu. Ei supraveghează, cercetează şi adună cu migală vestigiile la Mangalia, făcînd din „Colecţia" oraşului o adevărată comoară.
Paralel cu organizarea muzeului Mangaliei, în vechea vilă de pe malul mării, la nordul complexului in aer liber - cu zidul de incintă - am adus de la Constanţa colecţia de ,,pipe" şi obiecte de artă (unele orientale), pe care le-am orînduit după criterii artistice, tipologice şi cronologice, dînd în circulație expoziția „Colecţia de curiozităţi Mercurius”. Cele peste 500 de pipe, achiziţionate de Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa de la familia V. Canarache, constituie un obiectiv de atracţie insolit, una dintre cele mai rare din lume, care, în partea de sud-est a litoralului românesc îndeplinește funcție muzeologică.
(310) S. T. - Pe linia preocupărilor dv. indirecte, în anul 1982, primăvăra, aţi ajuns la unul dintre cele mai dorite scopuri: Complexul arheologic Histria.
+ În cetatea de pe malul lacului Sinoe, un muzeu care adăpostea piesele rămase la cetate exista de mult. V. Pârvan construise un muzeu a cărui arhitectură încearcă să se apropie de cea a templelor greceşti, dar din cauza economică şi a lipsei unor calcule în asemenea lucrări, clădirea s-a şubrezit, trebuind să fie demolată. O construcție pe aleea care ducea către cetate, spre poarta mică, a constituit mulţi ani „Muzeul”. Cum Histria constituie pentru Constanta unul dintre cele mai căutate centre turistice - aceasta din cauza interesantelor vestigii, - s-a discutat în repetate ocazii despre necesitatea construirii unui muzeu adecvat. Exista şi mult material arheologic, de la cetate şi din zonă, și se cuvenea pun. în evidență a săpăturilor, deoarece este cel mai vechi obiectiv cercetat în țară.
Trecînd peste discuții mai vechi, cu rezultate care s-au concretizat în amenajări făcute între 1962-1965, amintim că în ședința din 16 octombrie 1973, odată cu acceptarea soluției de restaurare a monumentului de la Adamclisi, s-a hotărît şi construirea muzeului de la Histria.
Fondurile existau, la fel ca şi pentru Adamclisi. Construirea era prevăzută pentru cincinalul 1970-1975. Lucrările au început către sfârșitul cincinalului, dar cum într-un timp atît de scurt era imposibil de isprăvit o clădire mare, totul s-a reportat pentru următorul. Din motive obiective, lucrarea s-a amânat către sfârșitul anului 1979, ca să putem intra în ea, în 1981 spre mijlocul verii. Amenajarea expoziției ne-a angajat restu1 anului 1982, astfel că obiectivul a putut fi inaugurat la 1 mai 1982. (...). S-au transportat din cetate uriaşele piese de marmură din sectorul „sacru", care proveneau de la templul ,,Marelui zeu".
Am reuşit, într-un timp destul de lung, ca prin mijloace proprii - aşa după cum procedasem şi la Callatis - să realizăm „Complexul arheologic Histria". (...)