Malum-malus (DINU 2011)

Dana Nora Dinu, Malum – malus sau sindromul nefericirii. Incursiune în simbolistica mărului, „Pro Saeculum”, nr. 5-6 (73), iulie - septembrie 2011, pp.38-41

http://www.pro-saeculum.ro/

 

(…) După unele teorii, el ar fi pătruns în mentalul creştin datorită artei renascentiste tributare miturilor greceşti. Şi în istoria mitografică este semnalată originea noţiunii de arbore al vieţii reprezentată prin măr în nordul bazinului mediteraneean, de unde s-ar fi răspândit în Asia Mică şi Nordul Europei1. (…)

Explicaţii destul de plauzibile se bazează pe dubla ipostază – de măr şi şarpe – în care era reprezentat Zeul Pământului, precum şi pe atitudinea ostilă a primilor creştini faţă de orice simbol păgân. De asemenea, lexicul latin înregistrează o serie de corespondenţe semantice interesante2. Mai mulţi comentatori au sesizat omonimiile, pe de o parte dintre substantivele „malum” (mărul ca fruct) şi „malum” (rău, nenorocire, pagubă), şi pe de altă parte dintre adjectivul „malus” (rău) şi substantivul „malus” (măr) cu sensul de pom fructifer.

Desfăşurând mai departe istoricul lexicologic al cuvântului măr, Jacques Brosse evidenţiază ascendenţa lui „malum” din grecescul „melon” (μήλο), care avea un sens mai extins. În cele din urmă, ambele cuvinte au ajuns să denumească orice fruct care se asemăna cât de cât cu mărul3. (…)

(…) Limitele existenţiale şi prelungirea vieţii nu pot fi obţinute decât de fiinţe cu atribute supraumane şi prin săvârşirea unor fapte pe care un om obişnuit nu le poate îndeplini, dar cel mai semnificativ aspect este acela că aceste încercări influenţează destinul şi natura umană în cel mai înalt grad. Aceasta este semnificaţia care transpare din periplul cuceririi merelor din grădina Hesperidelor, pentru care Heracles este nevoit să poarte temporar povara lui Atlas, să coboare în imperiul întunecat al lui Hades, iar, odată reîntors pe pământ, este transformat în constelaţie. Dar cea mai gravă semnificaţie ce transpare din mitologii este cea care decurge din scăparea de sub control a impulsurilor erotice, pentru că acestea stau la baza satisfacerii aspiraţiei supreme: prelungirea vieţii, accederea la nemurire. Astfel, încălcarea interdicţiilor de ordin divin asupra relaţiilor sexuale între muritori şi nemuritori, şi a normelor de comportament social ce condamnă legăturile în afara căsătoriei, duce la bulversarea ordinii sociale, universale şi divine, un fir care se destramă din nodul unei intrigi ce îşi are obârşia în decizia lui Paris de a o alege pe zeiţa dragostei drept destinatară a mărului „celei mai frumoase”. Afrodita, la rândul ei, nu poate scăpa de „blestem”, trecând peste legea divină şi îndrăgostindu-se de un muritor, fenomen care apare şi în Biblie în episodul nefilimilor – un fel de titani născuţi din uniunea „Fiilor lui Dumnezeu” – cu muritoare4.

(…)

Numărul cinci reprezintă echilibrul în multe sisteme simbolice iniţiatice. În concepţia pitagoreicilor, pentagrama este o reprezentare a cunoaşterii – una din cheile Ştiinţei celei Mari – care deschide calea către taine. (…)

(…)

Una dintre temele preferate ale creştinismului este asocierea femeii cu păcatul. (…)

(…) Într-un roman care încearcă să desluşească motivaţiile şi periplul conceperii acestei opere artistice, scriitorul turc Enis Batur justifică reacţia de respingere publică prin refacerea la nivel mental a scenariul biblic cu episoadele tentaţiei, dar şi al încălcării interdicţiei divine, într-o „nouă interpretare a Cărţii Facerii şi a scrierilor sacre”. „Cum poate fi lăsat mărul descoperit?! A-l lăsa descoperit şi a-l expune dorinţei privirii nu înseamnă, oare, repetarea tentaţiei «păcatului originar», şi, în plus, distrugerea metaforei?”12.

(…)

Adâncirea în profunzimile autocunoaşterii este la fel de primejdioasă şi omenirea a învăţat acest lucru în pofida lui Socrate. „Bănuiesc că Narcis a înţeles ceva ce legenda nu spune. Şi anume că a te cunoaşte nu înseamnă a cunoaşte ce eşti, ci a cunoaşte ce nu vei mai fi. Adevăr care întotdeauna pedepseşte pe cel care-l descoperă.”17.

(…)

După Nietzsche, la originea oricărui act uman, inclusiv a dorinţei de cunoaştere, s-ar afla voinţa de dominaţie asupra celorlalţi, „voinţa de putere”. Uneori, acest impuls capătă proporţii naţionale şi subzistă în imaginarul colectiv sub o formă simbolică. Secole de-a rândul, popoarele Europei s-au confruntat cu setea de dominaţie a Imperiului Otoman. „Începutul sfârşitului” l-a constituit distrugerea uneia din cele mai dezvoltate civilizaţii medievale. Pentru Mehmet al II-lea, cucerirea Constantinopolului devenise o pură ambiţie, o boală de orgoliu şi putere, Constantinopolul nemaireprezentând o forţă economică18.

Dar obţinerea unor bunuri materiale, chiar hiperbolizate la modul fabulos, nu mai era suficientă pentru menţinerea motivaţiei soldaţilor Imperiului. Era nevoie de recurgerea la o imagine mitico-religioasă care să susţină o promisiune care părea din ce în ce mai dificil de atins pentru ienicerul de rând. Astfel, ei erau fanatizaţi prin legenda „Mărului Roşu” – devenit element de bază al unui jurământ de supunere fără rezerve: „Padişahul nostru, în numele tău vom merge dincolo de muntele Kaf, până la mărul roşu”19.

Kizil-Elma sau Kôzôl-Alma, adică Mărul roşu în limba turcă, este o expresie care se referă la un oraş legendar, ţel suprem al cuceririlor turco-musulmane20.

Poetul Gökalp interpretează locul mitic al Mărului Roşu ca simbol al imperiului turanic în care conducătorul hunilor Mete a reuşit să unească toate triburile turcice, aşa cum au făcut-o mai târziu Gingis-Han şi, apoi, Timur-Lenk21.

Dacă otomanii identificau Mărul roşu cu puterea supremă, pentru popoarele cucerite acest spaţiu imaginar reprezenta un fel de „purgatoriu” în care era de dorit ca aceştia să ajungă. În folclorul grecesc târziu, mai precis în ultima perioadă bizantină, Kokkini Milia (Κοκκινη μηλια) (Mărul Roşu) desemna o zonă geografică în Orient (după unele surse în Mesopotamia, Irakul de astăzi, sau o localitate legendară, situată în afara graniţelor imperiului turcesc, spre Mongolia, locul de origine al turcilor), în care se profeţea că vor fi forţaţi să se retragă turcii, după ce imperiul lor va fi distrus. Aceste legende au luat naştere în ultimele zile ale Constantinopolului, având menirea de a-i consola şi încuraja pe învinşi, menţinându-le vie speranţa într-o renaştere a imperiului apus al Bizanţului. Potrivit legendelor bizantine, martirul împărat Constantinos, masacrat de barbari, a fost luat de îngeri, care l-au condus în Împărăţia de Marmură, unde avea să doarmă până când va veni vremea să se trezească şi să-i alunge pe turci până în ţinutul Pomului Mărului Roşu22.

Astfel, Mărul Roşu traversează graniţe în imaginarul civilizaţiilor, dar nu fără a-şi modifica „culoarea”: strălucitoare pentru cuceritori – înnegurată pentru cei cuceriţi.

(…) Şi nici „New York” – oraşul supranumit „Big Apple” – „Mărul cel Mare” – ultimul din şirul simbolic Constantinopol – Roma – Viena.

 

Note

1 Romulus Vulcănescu. Coloana cerului. Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1979, p. 47.

2 Ivan Evseev. Enciclopedia simbolurilor religioase şi arhetipurilor culturale. Timişoara : Învierea, 2007, p. 356.

3 J. Brosse, La mythologie des arbres. Paris : Payot&Rivages, 2001, p. 348.

4 J. Brosse, op. cit., pp.359-363.

12 Enis Batur. Mărul. Tentativă de roman asupra tehnicilor împletirii. Bucureşti : Art, 2008, p. 15.

(…)

17 O. Paler, op. cit., p. 194.

18 1453: The Holy War for Constantinople and the Clash of Islam and the West, în : Customer Reviews. Disponibil la: http://www.amazon.com/1453-Holy-Constantinople-Clash-Islam/product-reviews/ 1401308503

19 E. Batur, op. cit., p. 157.

20 The Encyclopaedia of Islam. Vol. V. Leiden 1986, Kizil-Elma, pp. 245-246 apud Xénia Celnarová. The religious ideas of the early Turks from the point of view of Ziya Gökalp, în: Asian and African Studies, 6, 1997, 1, 103-108, nota 4, p. 104, 2. Disponibil la: http://www.sav.sk/ journals/aas/full/aas197g.pdf

21 Xénia Celnarová. The religious ideas of the early Turks from the point of view of Ziya Gökalp, în: Asian and African Studies, 6, 1997, 1, 103-108, nota 4, p. 104, 2. Disponibil la: http://www.sav.sk/journals/ aas/full/aas197g.pdf

22 Where Red Apple Tree is located?. Disponibil la: http://engforum. pravda.ru/showthread.php?263511Where-Red-Apple-Tree-is-located

 

 

„Drumeț în calea lupilor” (DRAGOȘ & STOIAN 1987)

 Nicolae Dragoș & Mihai Stoian, Drumeț în calea lupilor, Eminescu, București, 1987, 479 p.

 

Răpirea
(33) (...)A adus pentru noi o cutie cu halva de Adrianopol.
(38) (...) „... În cămăși, cu picioarele goale și capul descoperit, ei fură mânați înaintea sultanului, ce privea de pe caicul său, a vizirului ucigaș, a curții, a mulțimii fără milă, la Iali Chioșc, Chioșcul Mării, aproape de serai.(...) Dar gâtul lui Constantin vodă se frânse de secure fără să se rotogolească și capul lui în țărâna înroșită de sângele tuturor copiilor. (..)”(36)
36 = Text de N. Iorga.

Preludiul
(64) 15 = Real. „A venit Horia Sima prin Banatul sârbesc, unde circula cum voia, cu concursul Gestapoului (în fapt Sima a părăsit capitala Germaniei la 5 mai 1940, rămânând o săptămână în Iugoslavia - în comuna Ofteca de lângă Belgrad - și, pe jos, trece frontiera prin punctul Lătmaș, împreună cu Nicolae Pătrașcu, în 17 spre 18 mai.) (...)” (Eugen Cristescu, succesorul lui Moruzov la conducerea SSI, declarație făcută în cadrul Procesului Marii Trădări Naționale).
(73) 26 = (...)Din capitala României, la 8 ian. 1940, pe o hârtie cu antetul Hotel Athenee Palace, pleacă o scrisoare pe care se menționează SECRET. Apoi: personal! Și destinatarul: Domnului ministru al Reichului, dr. Lammers, Cancelaria Reichului, Berlin W 8, Poss. Strasse 8. (...)  Dacă Germania ar lăsa spă treacă această situație avantajoasă ar da psobilitate Rusiei să se înțeleagă cu România în spatele nostru (așa cum încearcă s-o facă englezii), ceea ce ar însemna excluderea Germaniei din Balcani. (...) A dv., Edit Coler.”
(87) (...)-Mă rog, avertismente și sfaturi primesc zilnic, mulțumesc. Mie îmi place, însă, să răspund tuturoror, cu vorbele ultimului bazileu(46) al Constantinopolului, Constantin XI Dragases, când a fost îndemnat să fugă din cetatea asediată: „Noi cu toții știm ce ne așteaptă în curând... Cum aș putea abandona poporul meu? Niciodată nu vă voi părăsi. Voi muri aici împreună cu voi”.
46 = Titlul oficial al împăratului bizantin.
(93) 57 = (...)În 1940, la începutul anului, A54 transmite Serviciului de Spionaj Cehoslovac, în refugiu la Londra, știrea că în România s-a constituit o misiune a Wehrmachtului: „(...) Canaris a vizitat România, după care a stabilit: (...)3.(...)În activitatea spionajului german în Balcani, România trebuie să devină o punte spre Turcia. (...)”.
(97) (...)- Verișorul Heinrich [Himmler] ar fi gata să ne pună ochii la dosar, numai să probăm astfel că suntem arieni.
-Mie nu vă de ce. Dv. [Canaris] însă, cu numele ca o insulă din Marea Egee...
-Așa, Frau Edit și d-ta?!... Porecla „Grecoteiul” mi-au inventat-o adversarii... sinceri să fim... externi, dar și interni...
(101) 73 = La Plenara VI a CC al PCR, din iunie 1939, în raport se arată: „(...)Încurajate de Hitler, guvernele Ungariei și Bulgariei au mobilizat la granițele țării, amenințând existența României. (...)”
(133) Quos Jupiter  perdere vult prius dementat, zicea vechiul roman: Jupiter nebunește întâi pe acela pe care vrea să-l piardă.
(138) -E rom de Jamaica veritabil. Îl aduce Ali Kadri, tartorul insulei Ada Kaleh. A obținut porto-franco pentru insulă și s-a umplut de bani. Când a fost cutremurul ăla groaznic din Anatolia, a importat fără taxe vamale o grămadă de vagoane de geamuri și le-a exportat, tot fără taxe vamale, în Turcia. Pute de bani!
(213) (...)- (...)Albert Sarraut avea o fiică tânără de tot și foarte frumușică, pe care o adusese în Turcia pentru a-l ajuta să facă onorurile ambasadei sale. Cu prilejul unui bal dat de ambasadorul Franței, Kemal Ataturk dansa cu frumoasa d-ră Sarraut. La un moment dat, el l-a sărutat partenera pe gură. Ce putea să facă ambasadorul, amfitrion al șefului statului turc și, în același timp, tată jignit? A bătut din palme, a oprit orchestra și a strigat: „Toți domnii care dansează sunt invitați să-și sărute partenerele”. În felul acesta, gestul lui Kemal își pierdea orice importanță.
(214) (...) Savu [H. Sima], binevoitor și superior, către „Echipa Morții”:
- Să nu uitați nicio clipă că, acum, zeița Nemesis, zeița răzbunării, e cu ochii pe noi!.
(236) 167 = „(...)Deopotrivă grămăticilor bizantini, lui Tzetzes, Pselles, Chalcocondylas, cu care semăna, Profesorul era sclavul ambițiilor, al vanităților. (...)” (N. Carandino, 1979, De la o zi la alta)
(240) 171 = (...) „(...)Germania a încercat să pună capac evenimentelor din Balcani prin presiunea pe care a făcut-o în vederea cedării de către România a Transilvaniei... însă acest capac nu poate ascunde declanșarea focului în adâncime. (...)” (Postul de radio Ankara)
(260) (...) [Horațiu Savu] - (...)Vedeți camarazi: tot așa cum nu ne sperie moartea, fiindcă noi credem în viața viitoare, nu ne sperie nici cedările teritoriale, dacă prin asta se asigură viitorul României în frontul național-socialist european, dacă scăpăm astfel de pecetea balcanică și devenim europeni autentici, nu spoiți, ca până acum.
(293) -Tot un român, un transilvănean, Orban, a făcut tunurile mari care au dat peste cap Constantinopolul (193), spune Dobre.
193 = Real doar în parte. Orban, creatorul „tunului imperial” care a izbutit să prăbușească zidurile - până atunci invulnerabile - ale Constantinopolului, era transilvănean, chiar cronicarul scrie „dac de neam” (Laonic Chalcocondylas) sau Gh. Șincai: „totuși rău îmi pare că bombardamentul carele au făcut armele pe sama turcilor, când au luat Țarigradul, au fost un român, precum au fost”. În realitate, arată recent A. Decei, numele de Orban nu-i decât catolicul Urbanus, pe care românii nu l-au purtat nici în Transilvania. Pentrul tunul gigant capabil să lanseze un proiectil de 600 kg la 2 km depărtare, având o țeavă lungă de 8 m, buza groasă de peste 20 cm, circumferința țevii la chiulasă - 80 cm în partea dinainte - 2,5 m, în interiorul lui putând să intre doi oameni, Orban a fost răsplătit cu aur din belșug, apoi, după căderea Constantinopolului, Mahomed II l-a recompensat împroprietărindu-l (actul de împroprietărire s-a conservat).
(323) -Timpul trecut nu se întoarce niciodată, așa credea latinul.

Procesul
(407) (...) Tudor Dobre - (...) Destinul nostru se leagă de destinul Europei, care nu-i decât fiica lui Agenor și a Telephassei, pe care însuși Zeus, captivat de frumusețea ei, a răpit-o prefăcându-se în taur alb și ademenind-o în culcușul său.

Epilog
(433) „(...)În afară de spontaneitate, o altă însușire care caracterizează elocvența d-lui N. Iorga este elanul, temperamentul dionisiac și eruptiv, care aruncă vâlvătaie de lumină, care bubuie, care cutremură, așa că atunci când asiști la o cuvântare  inspirată a d-lui Iorga, îți pare mai puțin că ești martor la un fenomen de natură literară, cât al un proces de natură cosmică. (...) Filozofii antichității spuneau că lumea se compune din patru elemente: foc, aer, apă, și pământ. Aceste patru elemente intră în compoziția fiecăruia dintre noi. Însă, pe când la cei mai mulți focul din alcătuirea lor este lumină de opaiț, apa o o baltă stagnantă, pământul pulbere uscată, iar aerul, miasmă, în componența lui Nicolae Iorga focul apare ca un fulger, aerul ca o vijelie, apa ca un torent  năvalnic, pământul ca o țarină fecundă” (Ion Petrovici, 1931).
(449/451)„(...) (...); el s-a folosit, dar mult mai rar, de germană și italiană, dar putea recurge și la greaca modernă, ungară și limbile slave. Avea de timpuriu practica mijloacelor auxiliare ale cercetării istorice, cum ar fi paleografia și diplomatica aplicate în domeniile bizantin, slavon și latin. El se informa singur asupra istoriei țărilor Europei centrale și orientale, uneori prea rapid, dar din surse de primă mână. Informațiile priveau instituțiile, situația economică, artele, literele și folclorul, situația politică, diplomatică și militară. (...) Istoria națională, cultura națională, politica națională, totul l-a preocupat: ca istoric el a demonstrat tradiția eroică a latinilor din Orient; (...). (...)
E unul din meritele lui Iorga de a fi scos în evidență această interdependență a dezvoltărilor și transformărilor istorice din Europa de Sud-Est, de a fi îndreptat pe cercetătorii din țara sa către studiul comun al tuturor popoarelor și a grupelor naționale din aceste regiuni și de a le fi pus la dispoziție un mijloc de studiu și un exemplu. Numeroase sunt articolele sale în care vorbește de istoria relațiilor provinciilor românești cu națiunile învecinate - sârbi, bulgari, greci, (...). (...) Iorga tindea spre o istorie generală sau, cel puțin, spre una a Europei Orientale. În istoria sud-estului Europei, influențele îndepărtate au jucat un rol pe care Pompiliu Eliade îl subliniase în cărțile sale despre Influența franceză și formarea spațiului public în România. Iorga a insistat asupra importanței Pătrunderii ideilor Occidentului în sud-estul Europei (1924). (...)” (Mario Roques, cuvântare rostită la ședința din 6 dec. 1940, la Institut de France - Academie des inscriptions et belles-lettres).