I. G. Bibicescu sau viața ca operă (ROMAN)

Ileana Roman, I. G. Bibicescu sau viața ca operă, Prier, 1998, 214

 

 

Cum l-am întâlnit pe I. G. Bibicescu

(5) (…) , spre a-l cunoaște mai bine pe acest Mecena al templului nostrum lecturic din Turnu Severin, (…).

(7) (…) rar și uriașa generozitate a unui om care-i cât un oraș (municipium) prin opera de mecenat?

 

La un tablou de familie. Anii de școală

2.Școala de la Cerneți

(21) Între ele se găseau și cărți de știință popularizată: (…), Velizarie, (…).

 

Credința politică a lui I. G. B.

(45) S-a spus și se tot spune că suntem o insula latină înconjurată de slavi și de aici „fatalitatea” noastră.

(…) Măcar dacă am fi făcut un socialism de tip titoist.

 

Publicistul I. G. BiBIcescu

(60) (…): asemeni intrării în Academia lui Platon, când pentru a avea cuvântul trebuia mai întâi să taci și să asculți, (…).

 

O definiție a bibliofiliei: suntem ceea ce iubim

(186) Carada a fondat pe banii săi catedrala din Vârșeț, (…)

 

Societatea culturală Biblioteca I. G. Bibicescu

(189) Dările de seamă ale Bibliotecii populare I. G. Bibicescu. (…). (…) statistici ale activității filialelor, care, în 1929, figurau astfel: (…), 70 în Banat (inclusiv cel sârbesc), (…). După 1930 au fost înființate filiale în Valea Timocului, (…).

(192) În 1926, Biblioteca I. G. Bibicescu trimite 25.000 abecedare în localitățile românești din Serbia și (…). Au fost reeditate (…) scrisorile moralizatoare ale lui Anton Pann, care au fost reeditate cu litere latine și trimise la românii de peste Dunăre.

 

Valoarea Bibliotecii I. G. B.

(193) Col. lui Gr. Manu (achiziționată la sfârșitul secolului trecut) va întări ideea bibliofilului donator, vizând constituirea unui fond național de conținut daco-romanic.

(195) În colecția specială, D. Buciumeanu a depistat 460 volume daco-romanice, din care 146 referitoare la Transilvania.

 

Locul și rolul României în noul context geopolitic al Europei Centrale și de Est (PURCĂREA 1999)

Liliana Purcărea, Locul și rolul României în noul context geopolitic al Europei Centrale de și de Est, „Comunicările Hyperion / Ziaristică”, 3 (V. Vișinescu), Hyperion XXI, București, 1999

 

(151) În țările din bazinul Mării Negre se manifestă acut cele trei crize fundamentale ale civilizației contemporane: etnică, demografică, ecologică. România se află într-o regiune caracterizată prin zone de conflict deschis sau latent, (spațiul iugoslav, Republica Moldova), zone de tensiune (Crimeea, Marea Egee, Macedonia) și zone de înaltă activitate a structurilor ce relevă crima organizată și traficuri.

(...) Politica arealului pontic are în vedere conflictele spațiului vest-pontic: conflicte pasive (....) și conflicte eventuale - problema Banatului, a Dobrogei, a bulgarilor basarabeni. (O. Serebrian, Va exploda Estul? Geopolitica spațiului pontic”).

 

(152) Într-un articol al cotidianului „Nepszabadsag” se afirma: „Spre deosebire de Europa Centrală, Balcanii rămân scena rivalității dintre marile puteri, unde relațiile strategice sunt determinate nu de securitatea comună, ci de contrariul acesteia. Astfel ar fi vital pentru Ungaria să lege cel mai bune relații cu vecinii săi în cadrul unei alianțe europene”.

(...) O influență majoră asupra climatului din regiune exercită consecințele diferendului iugoslav, care tensionează politic și economic arealul Balcanilor. În opinia comentatorilor români, multe vor depinde de soarta inițiativelor de pace angajate la Moscova în problema iugoslavă și de atitudinea Rusiei în evoluția ulterioară a evenimentelor din zona de conflict. (...)

Schimbarea climatului geopolitic în Europa de Sud-Est odată cu dezmembrarea URSS și a Iugoslaviei și divorțul de catifea al Cehiei și Slovaciei a dus la diminuarea interesului occidental față de problemele economice ale României.

 

(153) Folosind centrala nuclear-electrică de la Cernavodă la întreaga capacitate, România poate deveni exportator de energie în zonă (Bulgaria, Ucraina, Moldova, Turcia), (...).

(...) Diferențele culturale în cadrul acestui sistem [regional] se manifestă cu o amplitudine redusă în Balcani, regiune de contact a culturilor și mentalităților bazate pe sisteme confesionale diferite.

 

(154) România a încheiat acorduri de cooperare militară cu Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Rusia, Slovacia, Turcia, Grecia și Albania.

(...) Poziția  geostrategică a Europei de Sud-Est evidențiază faptul că interesele de securitate ale statelor din zonă sunt legate de situarea ei la confluența unor areale geografice majore, purtătoare de tensiuni reale și potențiale.

Filosoful Hermann Kyserling, pornind de la afirmația că Balcanii ar fi butoiul cu pulbere al Europei, scria în Analiza spectrală a Europei despre deșteptarea spiritului naționalist și despre dușmănia elementară și de nereconciliat dintre statele balcanice: „Balcanii înșiși, ca unitate psiho-fizică, sunt cea mai importantă cauză a stării popoarelor balcanice – Spiritul Balcanilor este spiritul vrajbei eterne”.

Banatul istoric, multietnic, multicultural (CĂLĂRĂȘANU 2011)

Melania Călărășanu, Banatul istoric, multietnic, multicultural. Banatul nostru, la muzeul Satului Bănățean, „Agora”, Timișoara, 3/2011

 

(44) Întins odinioară între râurile Mureș la N, Tisa la V, Dunărea la S și Carpații Occidentali la E, Banatul (…) să însemne acasă în oricare din limbile vorbite aici.

Fie că era rostit în română, sârbă, germană, maghiară, slovacă, croată, bulgară, ucraineană, rromă, idiș, cehă,  cuvântul acasă avea să fie respectat și învățat în limba vecinilor. (…)

Conscripția din 1717 găsea în Banat 21.089 de coșuri de fum și 80.000 locuitori români și sârbi. Pacea de la Passarowitz avea să fixexe frontierele unui Banat delimitat de Ungaria și Transilvania. (…) Griselini considera că în 1770, fără a lua în considerare granița militară, că în Banat trăiau 317.928 locuitori, din care, 181.639 români, 78.770 sârbi, 8.683 bulgari, 5.272 țigani, (…) și 353 evrei.

(45) În șpais, cămara de alimente a bănățeanului, vor sta alături de cârnații șvăbești, sângeretele unguresc, murăturile sârbilor, telemeaua românilor, zacusca bulgărească, salamul slovac, rețetele preluate fiind îmbunățite. Sarmalele de la turci sunt pe masa tuturor bănățenilor, iar baclavaua, și ea adusă de turci, devine sub o altă denumire, prăjitură specifică Crăciunului la sârbi.

(46) Româncele, sârboaicele, slovacele, ucrainencele țeseau la războiul de țesut, (…).

(…), dintre cele peste 20 de etnii oprite pe meleaguri bănățene (români, sârbi, germani, maghiari, evrei, țigani, slovaci, croați, bulgari, ucraineni, cehi, polonezi, italieni, francezi, spanioli, turci, tătari, greci, armeni, ruteni).

 

Europeni cu Dunărea de-odată (TOMOIOAGĂ 2011)

Petru Tomoioagă, Europeni cu Dunărea de-odată, „Agora”, Timișoara, 3/2011

 

(68) Trăiesc în Banat, Banatul românesc din Ungaria, până în Serbia și până la granițele Bulgariei, Banatul istoric, (….).

Trăiesc în acest Banat transfrontalier și sunt frate cu ungurul, cu sârbul, cu bulgarul și atunci când conducători vremelnici vor să ne învrăjbească. (…)

În apropierea granițelor, pe meleaguri străine, trăiesc români, dar și unguri, sârbi, șvabi sau bulgari, la noi – deopotrivă. (…) Mai bine zis, suntem europeni cu Dunărea de-odată. (…) Orice s-ar întâmpla, România este în mine, în orice ungher, așa cum e Ungaria în maghiari, Serbia în sârbi și Bulgaria în bulgari.

(…) Ca simplu bănățean, am străbătut pământul Bulgariei, Serbiei, Ungariei, (…).

Fenomenul multietnic (URSACHE 2006)

Petru Ursache (Universitatea Iași), Fenomenul multietnic, „Datina”, Constanța, 2006, 1, 8

 

 

(8) Și mai mult decât atât, Banatul era, într-adevăr, un Eldorado disputat de secole de marile puteri. Tocmai aici și-a așezat Traian capitala Daciei Felix.

 

(8) (…) (în volum sunt prezentate și alte grupuri printre care comunitatea bulgară: „nu suntem minoritari”, declară reprezentantul acesteia, Gh. Coleff, „suntem români”), (…) 

Piloții orbi (ELIADE 1937)

Mircea Eliade, Piloții orbi, „Vremea”, nr. 505, 19 septembrie 1937

(…)

Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã
pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putintã ca sã deznationalizeze judetele românesti. Si se pare cã au reusit. În orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sârbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii…. 

(…)

Dintre toate minoritãtile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat.
Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii. Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia. N-a fost un singur om politic român care sã înteleagã  cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari. (…) Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea  mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul  de unire a celor douã populatii slave – pe pãmânt  românesc.

(…)

Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti  tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã  rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an.

(…)

Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul  – slãbind considerabil rezistenta  tãranilor.

(…)

Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul   instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul  statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu  aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile  care dispar lãsând locul altor  neamuri…

(…)

În culisele unei decizii „controversate" (19**?20**)

 ?, În culisele unei decizii „controversate", 19**?20**

 

(…) În memorandumul înaintat lui Hitler, la 11 iunie 1941, generalul Ion Antonescu scria: ,,Aşezată pe axa euro-asiatică, România este drumul cel mai scurt al Germaniei spre Orientul Apropiat, iar prin prezența sa în Marea Neagră, legată prin Dunăre şi prin linia Lemberg, ea reprezintă nu numai o cale naturală de comunicație cu Europa Centrală și Baltică, dar și un punct strategic, de dominare a libertății Dunării, a strâmtorilor și a Balcanilor. (...) Printr-o colaborare militară statornică cu Germania, România devine un centru strategic și un pas de siguranță atât contra slavilor, cât şi pentru politica din Marea Neagră și Asia Mică. Portul român Constanța poate fi nu numai un port de scurgere dunăreană de mărfuri, dar o bază navală pentru Strâmtori și o bază aeriană pentru Orientul Apropiat. România aspiră la acest rol".

(…) Conducătorul Statului român accepta existenţa unui stat al Galiției care “să facă trăsătura de unire între noi şi germani” pentru a se „trage o linie de despărțire de la Marea Baltică până la Marea Neagră între noi și masa slavă". Generalul Ion Antonescu într-o scrisoare adresată, la 22 iunie 1941, liderului național-țărănist luliu Maniu, afirma: „Pentru noi, vecinătatea slavă, cu pericolul expansiunii panslaviste, dublat de amenințarea comunistă, constituie duşmanul permanent, de care nu ne putem apăra decât sprijiniți pe țara care are permanent aceleaşi interese şi aceleaşi riscuri ca şi noi.” (…)

 

*(…) Referindu-se la importanța geopolitică a Transnistriei pentru România, Mareşalul Ion Antonescu scria în memoriul depus, la 15 mai 1946, Tribunalului Poporului, următoarele: „Se ştiu încercările germane de a ajunge la Bagdad. Două căi duc către fiefurile asiatice germane. Una pe dåra de populații germane care din Boemia până în Banat duce la Salonic şi Constantinopol. (…)" (Apud loan Dan, „Procesul" Mareşalului Ion Antonescu, Editura Tempus, Bucureşti, 1993. p. 257). (…)

(…)

În vara şi toamna anului 1940, când poziția Marii Britanii în Sud-Estul Europei, era puternic subminată, Iuliu Maniu era văzut ca omul providențial (“Maniu sau nimic!"), astfel încât se şi întocmise un plan pentru scoaterea acestuia din țară. (…)

(…) Vechea capitală a Imperiului Otoman avea să devină cartierul general al Secției a III-a a SOE pentru România, care coordona acțiunile de spionaj și război psihologic din spațiul românesc. (…)

Au luptat grănicerii năsăudeni împotriva trupelor franceze conduse de Napoleon Bonaparte, în faimoasa bătălie la Arcole, din 15-17 noiembrie 1796? (ȘERBĂNESCU 2013)

Horia Vladimir Şerbănescu, Au luptat grănicerii năsăudeni împotriva trupelor franceze conduse de Napoleon Bonaparte, în faimoasa bătălie la Arcole, din 15-17 noiembrie 1796?, în „ Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I" - 90 de ani în slujba istoriografiei și muzeografiei militare. 1923-2013”, p. 1-12

 

1 (…) În marea majoritate a lucrărilor străine consultate se afirmă că podul ar fi fost apărat de batalioane grănicereşti croate. (...)

După cum se ştie, la mijlocul secolului al XVIII-lea, la frontiera sud-estică a imperiului habsburgic au fost înfiinţate 17 regimente grănicereşti pentru apărarea teritoriilor imperiale împotriva incursiunilor sau atacurilor otomane4.

2 (...) În anul 1769 cele 17 regimente grănicereşti din armata habsburgică au fost încadrate în rândul regimentelor de line, fiind numerotate în continuarea acestora., de la 60 la 76, după cum urmează:

Comandamentul General Croat – Districtul Karlstadt:

Regimentul de infanterie nr. 60 – Licca;

Regimentul de infanterie nr. 61 – Ottocac;

Regimentul de infanterie nr. 62 – Ogulin;

Regimentul de infanterie nr. 63 – Szluin;

Comandamentul General Croat – Districtul Warasdin;

Regimentul de infanterie nr. 64 – Warasdin-Kreuz;

Regimentul de infanterie nr. 65 – Warasdin-St. Georg;

Districtul Slavonia;

Regimentul de infanterie nr. 66 – Gradiska;

Regimentul de infanterie nr. 67 – Brod;

Regimentul de infanterie nr. 68 – Peterwardein;

Districtul Banal;

Regimentul de infanterie nr. 69 – Banal nr. 1;

Regimentul de infanterie nr. 70 – Banal nr. 2;

Districtul Banat;

Regimentul de infanterie nr. 71 – Deutsch-Banat;

Regimentul de infanterie nr. 72 – Illyrisch-Banat (...)(6);

 

3 (…) În cursul primei coaliţii împotriva Franţei revoluţionare (1792-1797), au existat puţine trupe grănicereşti disponibile deoarece acestea suferiseră pierderi importante în cursul războiului cu Turcia, din 1788-1791.8

4 În aproape toate lucrările străine consultate, scrise încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, se afirmă că trupele austriece destinate apărării podului de la Arcole erau compuse din două batalioane grănicereşti croate, provenite, din districtele grănicereşti Karlovac (Karlstadt), Varaždin (Warasdin), Slavonia sau Banal (11).

 

8 Cea mai veche lucrare consultată este studiul realizat de căpitanul  J.B. Schels, Die Schlacht bei Arcole, am 15, 16 und 17 November 1796, publicat  în revista oficială a armatei austrieice “Oesterreichische Militärische Zeitschrift”, în anul 1829(26). (...) Însă deşi prezintă cu lux de amănunte desfăşurarea ostilităţilor, în toate cazurile în care se referă la trupele austriece care apărau podul de la Arcole, este menționată doar existenţa batalioanelor grănicereşti croate, fără a indica cu precizie denumirea acestora. (...)

O sursă documentară de referinţă privind istoricul trupelor grănicereşti din monarhia habsburgică este lucrarea în patru volume a lui Fr. Vanicek, intitulată: Specialgeschichte der Militärgrenze aus Originalquellen und Quellenwerken Geschöpft (Istoria specială a Graniţei Militare după izvoare originale şi lucrări de referinţă), tipărită la Viena, în 1875, sub auspiciile “Înaltelor imprimerii ale statutului, imperiale şi regale(27). (...)

În volumul IV al lucrării, unde este prezentată campania din Italia, din toamna anului 1796 și participarea batalioanelor grănicereşti la bătălia de la Arcole, Vanicek afirmă că pe data de 15 noiembrie 1796, în satul Arcole se aflau dislocate doar batalioanele  al 4-lea şi al 5-lea grănicereşti combinate din Banat, precum şi al 4-lea batalion grăniceresc combinat din regiunea Banal (Croaţia). (...). Un alt batalion grăniceresc, al 4-lea Warasdiner-Szlui, se afla la San Bonifacio, la nord de Arcole. (...).(28)

La luptele din 15-17 noiembrie 1796 au participat, în diferite faze ale bătăliei, circa 10 batalioane grănicereşti, majoritatea croate, pierderile acestora ridicându-se 225 ostaşi ucişi, 561 răniţi şi 2541 prizonieri. Dintre aceştia, 743 aparţineau Batalionului al 5-lea Warasdiner Karlstädter şi 390 Batalionului al 3-lea din Banal.

10 (...) Impresionantul studiu realizat de britanicul Martin Boycott-Brown, The road to Rivoli. Napoleon's first campaign, publicat în anul 2001, analizează pe parcursul a 560 de pagini, într-un mod extrem de serios şi aprofundat, cu un aparat critic bogat, campania din Italia a generalului Bonaparte, care l-a făcut faimos şi a creat premizele uimitoarei sale cariere politice şi militare de mai târziu.(33) (…) În text nu există nici o referire la batalioanele grănicereşti româneşti, în schimb se menţionează de mai multe ori batalioanele de Grenzeri croate aflate în dispozitivul de la Arcole, precum şi Regimentul de infanterie K.u.K. nr. 51 „Spleny”. Boycott-Brown a avut acces la importante surse de arhivă austriece dar nu a simţit nevoia să dezmintă informaţia potrivit căreia Arcole era apărat de „two Croat Battalions and two guns”. (…)

 

11 (…) Şi totuşi Napoleon Bonaparte ştia ce fel de trupe are în faţă. În memoriile sale dictate în timpul captivităţii din insula Sfânta-Elena, face referire de mai multe ori la batalioanele de croaţi care apărau podul de la Arcole. (38)

 

Note

4 = Horia Vladimir Şerbănescu, Regimentele grănicereşti din Transilvania şi Banat: organizare, uniforme, echipament, armament. Partea I. 1762-1792, în „Buletinul Muzeului Militar Naţional”, Serie nouă, Nr. 3/2005, Bucureşti, 2005, p. 66-81.

6 = David Hollins, Austrian Frontier Troops. 1740-1798, Osprey, “Men-at-Arms”, nr. 413, Oxford, 2005, p. 20.

8 = Horia Vladimir Şerbănescu, Regimentele grănicereşti din Transilvania şi Banat: organizare, uniforme, echipament, armament. Partea II. 1792-1815, în „Buletinul Muzeului Militar Naţional”, Serie nouă, Nr. 4/2006, Bucureşti, 2005, p. 181.

11 = Mémorial de Sainte-Hélène, ou Journal ou se trouve consigné, jour par jour, ce qu’a dit et fait Napoléon durant dix-huit mois, par le Comte de Las Cases, Tome troisième, L’Imprimerie de H. Remy, Bruxelles, 1823, p.142.

K.k. Hauptmann J.B. Schels, op. cit., pp. 35–103. Fr. Vanicek, Specialgeschichte der Militärgrenze aus Originalquellen und Quellenwerken geschöpft, Vol. IV, Kaiserlich-Königlichen Hof- und Staatsdruckerei, Wien, 1875, p. 48-51.

Philip Haythornwaite, Richard Hook, Napoleon’s Campaigns in Italy, Osprey, Men-at-Arms Series No. 257, London, p. 14-15. Martin Boycott-Brown, op. cit., p. 458 – 477.

26 = K.k. Hauptmann J.B. Schels, op. cit. , p. 35-103.

27 = Fr. Vanicek, Specialgeschichte der Militärgrenze aus Originalquellen und Quellenwerken geschöpft, Vol. I-IV, Kaiserlich-Königlichen Hof- und Staatsdruckerei, Wien, 1875.

28 = Ibidem, Vol. IV, p. 48-51.

33 = Martin Boycott-Brown, The road to Rivoli. Napoleon's first campaign, Cassel & Co., London 2001.

38 = Mémorial de Sainte-Hélène par le Cte.  de Las Cases, suivi par Napoléon dans l’exil par M.M. O’Méara  et Antomarchi, et de  l’Historique de la translation des restes mortels de l’Empereur Napoléon aux Invalides, Tome premier, Editeur Ernest Bourdin, Paris, 1842, p. 509.

Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică (PETRESC 2014)

Dorin Petresc, Supravieţuirea unei identităţi istoriografice în geografia totalitară a comunismului: Istoria Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică,

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 191-216

 

191 (...) Pornind de la Şcoala Ardeleană, s-au definit preocupări pentru argumentarea cursivităţii istorice a civilizaţiei latine, la nordul Dunării, purtătoare, în fond, a răspândirii Creştinismului pe aceste meleaguri; acestea erau, de altfel, şi firele cele neîntrerupte ce leagă istoria „insulei latine din marea slavă” de Roma. (...) Ori de câte ori, fiinţa naţională şi bisericească a românilor a fost vulnerată, istoriografia din sfera ecleziastică nu a precupeţit niciun efort în a furniza argumente istorice defensive la Polemos-ul ce anima prezentul

195 (...) Cu toate acestea, luminile din sanctuarul muzei Clio vor fi fost vegheate din cercurile exilului românesc în Occident, mai cu seamă datorită abnegaţiei unor clerici ai Bisericii Greco-Catolice9.

197 (...) Pentru atitudinea reprezentanţilor regimului stalinist din România  faţă de temele principale ale discursului identitar greco-catolic, devine evocatoare mărturia lui David Prodan cu privire la contextul apariţiei primei ediţii a Supplexului: „[...] într-un timp când nu lipseau insinuările că romanii, care ne-au hotărât fiinţa, ne-au dat limba şi pentru vecie numele, aşezându-ne în marea familie a popoarelor romanice, nu sunt decât «cotropitori», latinitatea care ne însufleţise până aci, «uzurpare», Şcoala Ardeleană care ne-a trezit la conştiinţă,«reacţionară», limba încercată de corifeii ei, o limbă «artificială», «păsărească», când teze ca cele de faţă erau suspectate sub nume de «naţionalism»”26.
26 = David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, ediţia 1998, p. 9.

198 (...) De asemenea, liniile de cercetare ce vizau raporturile românilor cu Occidentul au fost şi ele deraiate, „insula latină” din marea slavă urmând a se scufunda sub valurile legăturilor istorice dintre români şi slavi”(33) 
33 = Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Editura Humanitas, ediţia a III-a, 2006, p. 125.

200 (...) [Al X-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice, 1955, Roma] În Agora romană, David Prodan s-a întâlnit cu istoricul I. TÓTH Zoltán, la opera căruia, de altfel, face dese conexiuni sursologice în Supllex; (...).

201 (...) În opinia unor analişti avizaţi, precum Lucian Boia, nu ar trebui uitat „[...] că partidul comunist, iniţial o mână de oameni dintre care cei mai mulţi nu aveau nimic în comun cu cultura română, a devenit un partid de mase, şi astfel, treptat, s-a «românizat»”58. În fond, din perspectiva sentimentului identitar, revenise la suprafaţă vechea paradigmă a „insulei latine într-o mare slavă”, potenţând aspectul relativei independenţe faţă de Moscova, precum şi reconsiderarea tradiţiilor culturale româneşti.

204 (...) Teme ample, vizând: argumentarea continuităţii de locuire latină în Dacia şi latinităţii limbii române, Secolul Luminilor şi afirmarea politică a Naţiunii române din Imperiul Habsburgic, geneza mişcării paşoptiste transilvănene, înfăptuirea dezideratului unităţii naţionale de la 1 Decembrie 1918, istoria învăţământului, artei şi cărţii vechi, au constituit roţile motrice ale unui veritabil „cal troian”, graţie căruia meterezele cenzurii au putut fi permeabilizate, evidenţiindu-se astfel rolul istoric jucat de Biserica Greco-Catolică în coagularea culturală şi politică a Naţiunii, pe cortexul modernităţii central-europene.
(...) O incursiune în mecanismele intime care au conexat Luminile de geneza Naţiunii, contextualizată spaţiului sud-est european, o întreprinde Virgil CÂNDEA, cu subiectul Les lumières et la naissance de la conscience nationale chez les Roumains [1970]78. Totodată, Valentin Gr. CHELAN desluşeşte raporturile de cauzalitate dintre vectorii ideilor politice ale Şcolii Ardelene şi „renaşterea naţiunii sârbe”, diseminând rezultatele cercetării, în mediul ştiinţific sârbesc, la Vârşeţ, prin mijlocirea comunicării Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe [1971](79).
79 = Valentin Gr. Chelan, Şcoala Ardeleană şi renaşterea naţională sârbă: probleme, contacte, interferenţe, în vol. Radovi Simpozijuma o srpsko (jugoslovensko) – rumunskim odnosima. Actele Simpozionului dedicat relaţiilor sârbo (yugoslavo) – române. Vršac, 22-23.V.1970, Pancevo, Editura Libertatea, 1971, pp. 67-70.

205 În fosta metropolă română a Banatului sârbesc – Vârşeţ, organizarea unui Simpozion dedicat Relaţiilor sârbo-române (22-23 mai 1970), pe fondul apropierii dintre România şi Yugoslavia, survenită după evenimentele din 1968, oferea istoricului Valentin Gr. Chelan oportunitatea problematizării influenţelor induse de „Cetatea culturală a Blajului” asupra culturii sârbe, pe filiera de receptare a cărturarilor bănăţeni; chiar dacă nu avea cunoştinţă despre existenţa unui Supplex sârbesc (iliric) în arhiva fostei Episcopii Române Unite de la Oradea, autorul punea în ecuaţia istoriografică apartenenţa culturală a unui teritoriu geografic din Yugoslavia, cuprins, începând cu veacul al XVIII şi până în 1919, în Banatul multietnic.

209 (...) Complexul portret al lui Timotei Cipariu (1805-1887) a devenit obiectul interesului ştiinţific, specialişti din diverse domenii – Cornel TATAI, Octavian ROTARU, Valeriu NIŢU, Yves GOLDENBERG, Petre POPESCU-GOGAN – urmând să potenţeze tuşele şi nuanţele unui chip, în care se armonizau angajarea politică paşoptistă şi aplicaţia pentru: filologie, istorie, istoria artei, orientalistică etc.

210 (...) 148 - Radu R. Florescu, The Uniate Church: Catalyst of Rumanian National Consciousness (sec. XVIII-XIX), în „The Slavonic and East European Review”, 1967, 45, nr. 105, pp. 324-342.

215 (...) În condiţiile în care speranţele unui viitor mai bun nu se stinseseră, încă, nici în sufletele persecutate ale celor rămaşi în ţară şi nici în inimile greu încercate ale refugiaţilor din străinătate, Monseniorul Octavian BÂRLEA s-a dovedit deosebit de angajat în susţinerea cauzei Bisericii Române Unite, dezvoltând, la rându-i, câteva subiecte relevante, precum: Conciliul florentin, începuturile Unirii religioase cu Biserica Romei, (...)200. Aceste arii tematice au fost valorificate, prin publicare într-o serie de lucrări şi studii, apărute în revista „Perspective”201, dintre care se cuvin a fi amintite titluri precum: (...), Conciliul florentin şi epoca modernă [München, 1985]
200 = Remus Câmpeanu, Biserica Română Unită între istorie şi istoriografie, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 172
201 = În primul număr al revistei „Perspective“, apărut iulie-octombrie 1978, Monseniorul Octavian Bârlea, pastor al Misiunii Române Unite din München şi întreaga Germanie, definea în cuvântul său „Către cetitori“, scopul şi orientarea pe care atât redacţia, cât şi colaboratorii acestei publicaţii intenţionau sa le confere: „(...)”.

216 (...) Scurtul nostru excurs istoriografic a intenţionat să arate că, de facto, în perioada 1948-1989, nu a existat o fragmentare totală a tradiţiei scrisului istoric românesc de factură greco-catolică, ci numai o relativă adaptare tematică şi deconectare temporală de la unele dintre direcţiile sale majore, astfel încât a fost posibilă exersarea unor teme „disimulate”, fapt care a determinat translaţia insigniilor identitare din Agora înspre economia unor formule semantice discrete, reflectându-se şi la acest nivel travaliul conversiei discursive de la exoteric la esoteric, atât de specific trecerii confesiunii greco-catolice din România la apostolatul din „catacombe”.

 

 

Dorin PETRESC – Dr., Ministerul Afacerilor Interne, Deva

„Banatul istoric, multietnic, multicultural” (CĂLĂRĂȘANU 2011)

Melania Călărășanu, Banatul istoric, multietnic, multicultural. Banatul nostru, la muzeul Satului Bănățean, „Agora”, Timișoara, 3/2011

 

(44) Întins odinioară între râurile Mureș la N, Tisa la V, Dunărea la S și Carpații Occidentali la E, Banatul (…) să însemne acasă în oricare din limbile vorbite aici.
Fie că era rostit în română, sârbă, germană, maghiară, slovacă, croată, bulgară, ucraineană, rromă, idiș, cehă,  cuvântul acasă avea să fie respectat și învățat în limba vecinilor. (…)
Conscripția din 1717 găsea în Banat 21.089 de coșuri de fum și 80.000 locuitori români și sârbi. Pacea de la Passarowitz avea să fixeze frontierele unui Banat delimitat de Ungaria și Transilvania. (…) Griselini considera că în 1770, fără a lua în considerare granița militară, că în Banat trăiau 317.928 locuitori, din care, 181.639 români, 78.770 sârbi, 8.683 bulgari, 5.272 țigani, (…) și 353 evrei.

(45) În șpais, cămara de alimente a bănățeanului, vor sta alături de cârnații șvăbești, sângeretele unguresc, murăturile sârbilor, telemeaua românilor, zacusca bulgărească, salamul slovac, rețetele preluate fiind îmbunătățite. Sarmalele de la turci sunt pe masa tuturor bănățenilor, iar baclavaua, și ea adusă de turci, devine sub o altă denumire, prăjitură specifică Crăciunului la sârbi.
(46) Româncele, sârboaicele, slovacele, ucrainencele țeseau la războiul de țesut, (…). 

(…), dintre cele peste 20 de etnii oprite pe meleaguri bănățene (români, sârbi, germani, maghiari, evrei, țigani, slovaci, croați, bulgari, ucraineni, cehi, polonezi, italieni, francezi, spanioli, turci, tătari, greci, armeni, ruteni).

 

„Drumeț în calea lupilor” (DRAGOȘ & STOIAN 1987)

 Nicolae Dragoș & Mihai Stoian, Drumeț în calea lupilor, Eminescu, București, 1987, 479 p.

 

Răpirea
(33) (...)A adus pentru noi o cutie cu halva de Adrianopol.
(38) (...) „... În cămăși, cu picioarele goale și capul descoperit, ei fură mânați înaintea sultanului, ce privea de pe caicul său, a vizirului ucigaș, a curții, a mulțimii fără milă, la Iali Chioșc, Chioșcul Mării, aproape de serai.(...) Dar gâtul lui Constantin vodă se frânse de secure fără să se rotogolească și capul lui în țărâna înroșită de sângele tuturor copiilor. (..)”(36)
36 = Text de N. Iorga.

Preludiul
(64) 15 = Real. „A venit Horia Sima prin Banatul sârbesc, unde circula cum voia, cu concursul Gestapoului (în fapt Sima a părăsit capitala Germaniei la 5 mai 1940, rămânând o săptămână în Iugoslavia - în comuna Ofteca de lângă Belgrad - și, pe jos, trece frontiera prin punctul Lătmaș, împreună cu Nicolae Pătrașcu, în 17 spre 18 mai.) (...)” (Eugen Cristescu, succesorul lui Moruzov la conducerea SSI, declarație făcută în cadrul Procesului Marii Trădări Naționale).
(73) 26 = (...)Din capitala României, la 8 ian. 1940, pe o hârtie cu antetul Hotel Athenee Palace, pleacă o scrisoare pe care se menționează SECRET. Apoi: personal! Și destinatarul: Domnului ministru al Reichului, dr. Lammers, Cancelaria Reichului, Berlin W 8, Poss. Strasse 8. (...)  Dacă Germania ar lăsa spă treacă această situație avantajoasă ar da psobilitate Rusiei să se înțeleagă cu România în spatele nostru (așa cum încearcă s-o facă englezii), ceea ce ar însemna excluderea Germaniei din Balcani. (...) A dv., Edit Coler.”
(87) (...)-Mă rog, avertismente și sfaturi primesc zilnic, mulțumesc. Mie îmi place, însă, să răspund tuturoror, cu vorbele ultimului bazileu(46) al Constantinopolului, Constantin XI Dragases, când a fost îndemnat să fugă din cetatea asediată: „Noi cu toții știm ce ne așteaptă în curând... Cum aș putea abandona poporul meu? Niciodată nu vă voi părăsi. Voi muri aici împreună cu voi”.
46 = Titlul oficial al împăratului bizantin.
(93) 57 = (...)În 1940, la începutul anului, A54 transmite Serviciului de Spionaj Cehoslovac, în refugiu la Londra, știrea că în România s-a constituit o misiune a Wehrmachtului: „(...) Canaris a vizitat România, după care a stabilit: (...)3.(...)În activitatea spionajului german în Balcani, România trebuie să devină o punte spre Turcia. (...)”.
(97) (...)- Verișorul Heinrich [Himmler] ar fi gata să ne pună ochii la dosar, numai să probăm astfel că suntem arieni.
-Mie nu vă de ce. Dv. [Canaris] însă, cu numele ca o insulă din Marea Egee...
-Așa, Frau Edit și d-ta?!... Porecla „Grecoteiul” mi-au inventat-o adversarii... sinceri să fim... externi, dar și interni...
(101) 73 = La Plenara VI a CC al PCR, din iunie 1939, în raport se arată: „(...)Încurajate de Hitler, guvernele Ungariei și Bulgariei au mobilizat la granițele țării, amenințând existența României. (...)”
(133) Quos Jupiter  perdere vult prius dementat, zicea vechiul roman: Jupiter nebunește întâi pe acela pe care vrea să-l piardă.
(138) -E rom de Jamaica veritabil. Îl aduce Ali Kadri, tartorul insulei Ada Kaleh. A obținut porto-franco pentru insulă și s-a umplut de bani. Când a fost cutremurul ăla groaznic din Anatolia, a importat fără taxe vamale o grămadă de vagoane de geamuri și le-a exportat, tot fără taxe vamale, în Turcia. Pute de bani!
(213) (...)- (...)Albert Sarraut avea o fiică tânără de tot și foarte frumușică, pe care o adusese în Turcia pentru a-l ajuta să facă onorurile ambasadei sale. Cu prilejul unui bal dat de ambasadorul Franței, Kemal Ataturk dansa cu frumoasa d-ră Sarraut. La un moment dat, el l-a sărutat partenera pe gură. Ce putea să facă ambasadorul, amfitrion al șefului statului turc și, în același timp, tată jignit? A bătut din palme, a oprit orchestra și a strigat: „Toți domnii care dansează sunt invitați să-și sărute partenerele”. În felul acesta, gestul lui Kemal își pierdea orice importanță.
(214) (...) Savu [H. Sima], binevoitor și superior, către „Echipa Morții”:
- Să nu uitați nicio clipă că, acum, zeița Nemesis, zeița răzbunării, e cu ochii pe noi!.
(236) 167 = „(...)Deopotrivă grămăticilor bizantini, lui Tzetzes, Pselles, Chalcocondylas, cu care semăna, Profesorul era sclavul ambițiilor, al vanităților. (...)” (N. Carandino, 1979, De la o zi la alta)
(240) 171 = (...) „(...)Germania a încercat să pună capac evenimentelor din Balcani prin presiunea pe care a făcut-o în vederea cedării de către România a Transilvaniei... însă acest capac nu poate ascunde declanșarea focului în adâncime. (...)” (Postul de radio Ankara)
(260) (...) [Horațiu Savu] - (...)Vedeți camarazi: tot așa cum nu ne sperie moartea, fiindcă noi credem în viața viitoare, nu ne sperie nici cedările teritoriale, dacă prin asta se asigură viitorul României în frontul național-socialist european, dacă scăpăm astfel de pecetea balcanică și devenim europeni autentici, nu spoiți, ca până acum.
(293) -Tot un român, un transilvănean, Orban, a făcut tunurile mari care au dat peste cap Constantinopolul (193), spune Dobre.
193 = Real doar în parte. Orban, creatorul „tunului imperial” care a izbutit să prăbușească zidurile - până atunci invulnerabile - ale Constantinopolului, era transilvănean, chiar cronicarul scrie „dac de neam” (Laonic Chalcocondylas) sau Gh. Șincai: „totuși rău îmi pare că bombardamentul carele au făcut armele pe sama turcilor, când au luat Țarigradul, au fost un român, precum au fost”. În realitate, arată recent A. Decei, numele de Orban nu-i decât catolicul Urbanus, pe care românii nu l-au purtat nici în Transilvania. Pentrul tunul gigant capabil să lanseze un proiectil de 600 kg la 2 km depărtare, având o țeavă lungă de 8 m, buza groasă de peste 20 cm, circumferința țevii la chiulasă - 80 cm în partea dinainte - 2,5 m, în interiorul lui putând să intre doi oameni, Orban a fost răsplătit cu aur din belșug, apoi, după căderea Constantinopolului, Mahomed II l-a recompensat împroprietărindu-l (actul de împroprietărire s-a conservat).
(323) -Timpul trecut nu se întoarce niciodată, așa credea latinul.

Procesul
(407) (...) Tudor Dobre - (...) Destinul nostru se leagă de destinul Europei, care nu-i decât fiica lui Agenor și a Telephassei, pe care însuși Zeus, captivat de frumusețea ei, a răpit-o prefăcându-se în taur alb și ademenind-o în culcușul său.

Epilog
(433) „(...)În afară de spontaneitate, o altă însușire care caracterizează elocvența d-lui N. Iorga este elanul, temperamentul dionisiac și eruptiv, care aruncă vâlvătaie de lumină, care bubuie, care cutremură, așa că atunci când asiști la o cuvântare  inspirată a d-lui Iorga, îți pare mai puțin că ești martor la un fenomen de natură literară, cât al un proces de natură cosmică. (...) Filozofii antichității spuneau că lumea se compune din patru elemente: foc, aer, apă, și pământ. Aceste patru elemente intră în compoziția fiecăruia dintre noi. Însă, pe când la cei mai mulți focul din alcătuirea lor este lumină de opaiț, apa o o baltă stagnantă, pământul pulbere uscată, iar aerul, miasmă, în componența lui Nicolae Iorga focul apare ca un fulger, aerul ca o vijelie, apa ca un torent  năvalnic, pământul ca o țarină fecundă” (Ion Petrovici, 1931).
(449/451)„(...) (...); el s-a folosit, dar mult mai rar, de germană și italiană, dar putea recurge și la greaca modernă, ungară și limbile slave. Avea de timpuriu practica mijloacelor auxiliare ale cercetării istorice, cum ar fi paleografia și diplomatica aplicate în domeniile bizantin, slavon și latin. El se informa singur asupra istoriei țărilor Europei centrale și orientale, uneori prea rapid, dar din surse de primă mână. Informațiile priveau instituțiile, situația economică, artele, literele și folclorul, situația politică, diplomatică și militară. (...) Istoria națională, cultura națională, politica națională, totul l-a preocupat: ca istoric el a demonstrat tradiția eroică a latinilor din Orient; (...). (...)
E unul din meritele lui Iorga de a fi scos în evidență această interdependență a dezvoltărilor și transformărilor istorice din Europa de Sud-Est, de a fi îndreptat pe cercetătorii din țara sa către studiul comun al tuturor popoarelor și a grupelor naționale din aceste regiuni și de a le fi pus la dispoziție un mijloc de studiu și un exemplu. Numeroase sunt articolele sale în care vorbește de istoria relațiilor provinciilor românești cu națiunile învecinate - sârbi, bulgari, greci, (...). (...) Iorga tindea spre o istorie generală sau, cel puțin, spre una a Europei Orientale. În istoria sud-estului Europei, influențele îndepărtate au jucat un rol pe care Pompiliu Eliade îl subliniase în cărțile sale despre Influența franceză și formarea spațiului public în România. Iorga a insistat asupra importanței Pătrunderii ideilor Occidentului în sud-estul Europei (1924). (...)” (Mario Roques, cuvântare rostită la ședința din 6 dec. 1940, la Institut de France - Academie des inscriptions et belles-lettres).