Despre insulele Moluce (MAXIMIALIAN 1522)

Antonio Pigafetta, Cu Magellan în jurul lumii, ed. II, Editura Științifică, București, 1962, 257 p.

 

Despre insulele Moluce și încă despre alte minunăţii pe care noua călătorie pe аре а castilienilor... le-a scos la iveală: epistola lui Maximilian Transylvanul către prea veneratul cardinal de Salzburg, foarte plăcută la citit, în stabilimentul lui Eucharius Cervicornus, în anul 1523, luna ianuarie.

 

187 (...) deoarece deşi portughezii ne aduc o mare cantitate din acestea pe care le iau din Chersonesul de aur, care se crede a fi ceea ce acum numim Malacca, (...). (...) Nici nu trebuie să ne mire că aceste insule, pe care cresc mirodeniile, au rămas necunoscute tuturor veacurilor trecute pînă în zilele noastre, deoarece toate lucrurile scrise, pînă-n aceste vre muri, de autorii antici, despre locurile în care cresc aromele au fost născocite şi neadevărate, în așa fel încît țările în care scriau autorii că cresc, s-au aflat acum a fi de fapt mai îndepărtate chiar decît noi de locurile în care cresc.

188 Şi lăsînd deoparte multe lucruri scrise, voi spune numai că Herodot, deși autor foarte luminat, afirmă că scorțișoara se găseşte în vîrful cuiburilor, adusă de păsări din țări îndepărtate, mai ales de către pasărea fenix, pe care nu știu s-o fi văzut vreodată cineva. Dar Pliniu căruia i se părea că poate să spună mai cu temei unele lucruri, deoarece înainte de vremea sa multe fuseseră cunoscute și aduse la lumină de către călătoriile pe apă ale lui Alexandru cel Mare şi de către alţii, spune că scorțișoara crește prin părțile Ethiopiei Troglodiţilor; (...).

189 (...), portughezi, care, înconjurînd întreaga Africă au trecut prin tot răsăritul, şi au străbătut pînă la golful numit Magnus, nici în această din urmă navigație în care a fost înconjurat întreg pămîntul. (...)

190 (...) Şi de acolo au navigat către insula numită de către cei vechi Taprobana, care acum se numește Sumatra, pentru că unde Ptolemeu și Pliniu şi alți cosmografi au pus Taprobana, nu se află nici o insulă care poate fi socotită aceea, şi de acolo au ajuns la Chersonezul de aur unde se află prea vestita cetate Malacca, foarte mare cuib de negustori din răsărit. De la aceasta au ajuns la golful numit de către cei vechi Magnus, pînă la popoarele Sine, ре care acum le numesc Chine, unde au găsit oameni albi și foarte civilizați, asemenea cu nemții noștri, și se crede că popoarele numite Seri şi Sciţi, adică 'Tătari din Asia, se întind pînă acolo. (...)

193 (...) Mai spuseră că longitudinea de la insulele Canare către apus era de aproape 56 de grade şi vechii cosmografi, mai cu seamă Ptolemeu, măsurînd longitudinea locurilor, începînd de la insulele Canare mergând către răsărit pină la Catigara, spun să fiе de 180 de grade. (...)

213 (...); nu găsiră capul Саtigara, care e al Asiei, şi care după Ptolemeu se întinde în mare multe grade dincolo de echinocțial. (...)

214 Marinari, fireşte, шай vrednici de amintirea noastră, decît cei care fură numiţi de cei vechi Argonauţi, care navigară cu Iason pînă la fluviul Phasis, în marea cea mare, iar această corabie mult mai vrednică de a fi așezată printre stele, decît cea veche a lui Argus, care, pornind din Grecia, merse pînă la marea cea mare, (...)

(...) Scrisă în Vallisoleti la 23 octombrie 1522. (...)

Ioan Vodă cel Cumplit (HASDEU 1864)

Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ioan Vodă cel Cumplit, ed. II (I/1864)– Sergiu Moraru (ed.), Ioan Vodă cel Cumplit, Hyperion/Strămoșii, Chișinău, 1990, p. 19-139

 

Introducțiune

(11) (…) Tocmai atunci într-o țărișoară română apare un principe pe care numai cea mai neagră trădare îl putu opri de a nu da o altă față Europei, fundând pe Peninsula Balcanică un nou imperiu latin.

 

Aventurierul

2. Erau mulți acei copii naturali! erau mulți, căci românii, strămutați din Italia și așezați în Dacia deja în epoca decăderii anticei moralități romane, aduseseră cu sine din prima patrie nește idei ciudate asupra legământului căsătoriei; nește idei pe care nu le putu stârpi în țara noastră lumina creștinismului și care apoi, firește, deveniră cu atât mai țepene cu cât mai mult le înrădăcina deprinderea și mersul timpului.

În Imperiul roman din zilele lui Traian familia era o jucărie.

Măritișul pierdu cu totul primitivul caracter sacru și solemn care-l distingea sub republica romană și ajunse a fi o însoțire per usum: așa îl numesc legile imperiale.

"Era o simplă învoială din îmbe părțile, lipsită de orice consecrațiune civilă sau religioasă, și prin care nici unul dintre soți nu se credea îndatorat într-un mod serios."

Însă, ceea ce-și permiteau toți românii, fălindu-se cu origina lor din destrămata Romă imperială, trebuia să fi fost permis de zece, de o sută de ori mai mult românilor celor cu forța în mână: (…).

16. (...) La intrare în capitală, îl întâmpinară boierii și poporul aclamându-l după anticul obicei strămoșesc "părinte al Moldovei", întocmai precum vechii împărați romani se numeau patres patriae.

 

După el…

2. Mult poate un nume! La Roma era de ajuns ca un Commod sau un Eliogabal să se numească Antonin pentru ca pe dată tot imperiul să-i aclame cu entuziasm, aducându-și aminte de fericiții timpi sub Antonin cel Piu și sub Marc-Aureliu Antonin!

4. (…) la anticii noștri străbuni doi împărați din cei mai eminenți, Traian și Alexandru Sever, a fost unul barbar din Spania, cellalt barbar din Siria...

14. Ciudat lucru! Petru cel Șchiop, carele știa bine elinește, citise pe Polybiu numai pentru a imita greșelile lui Annibal, dând astfel lui Potcoavă o frumoasă ocaziune de a birui întocmai ca marele Scipion.

 

Cultură și sexualitate. De la Carol cel Mare la Ludovic cel Sfânt („TOMIS”)

 G. M. T., Cultură și sexualitate. De la Carol cel Mare la Ludovic cel Sfânt, „Tomis”, Constanța

 

(…) După migrația popoarelor s-au menținut anumite detalii ale stilului de viață roman. (…) Mai exagerat, se pare, a dus-o „frumoasa, blonda, groaznica” Fredegunda, soția regelui Chilperic (+597), un fel de Messalină germanică, numită de evlaviosul scrib „nesfânta Marie a diavolului”. (…)

 

În Sfântul Imperiu Roman s-au organizat bordeluri în orașe încă din secolul XII. (…) Invenția lui Solon s-a răspândit - independent de modelele antice - și în Europa. 

 

Introducere în sistemul mass-media (COMAN 1999)

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom/Media, Iași, 1999

Rolul presei în societate

Modelul liberal

(96) Atunci când Milton a adresat Parlamentului britanic celebra Areopagicica, având subtitlul „Pentru libertatea de a tipări fără autorizare sau cenzură”, el s-a referit, cu insistență, la libertatea editării, adică a producerii și difuzării de carte, într-un sistem de egalitate a drepturilor, asemenea cu cel creat de piețele pe care se exercită comerțul cu alte bunuri.

 

  

Efecte ale comunicării de masă

Teoriile efectelor limitate

 Modelul cultivării

(120) A treia categorie de savanți consideră, pornind de la străvechiul concept de „catharsis”, că expunerea la mesajele violente contribuie la purificarea tinerilor: ea îi eliberează de impulsuri primare și îi face să consume în imagine dorința de comportament agresiv (Fleur/1982, Severin/1988, Drăgan/1996).

 

Mass-media și viața politică

De la spațiul public la opinia publică

(147) c) locul public- spațiul public se situează, așa cum arată Habermas, în spațiul privat (universul familiei și al activităților referitoare la interesul personal) și spațiul etatizat (universul exercitării puterii în plan legislativ, executiv, administrativ, juridic etc). Primul loc public în care au fost dezbătute teme legate de interesul colectiv a fost agora din democrațiile Greciei antice. Agora reunea însă un număr limitat de cetățeni (aleși în virtutea unor criterii precum poziția socială, resurse economice, statutul etnic etc) și avea o finalitate în primul rând „figurativă” – era un loc „al prezentării sinelui, unde fiecare încearcă să exceleze, prin cuvinte alese rostite în public, pentru a obține glorie” (J. Ferry, 1989, 18).

 

Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică

(161) Campania politică nu este o noutate. În Roma antică se practicau multiple tehnici, care seamănă izbitor cu marketingul politicii moderne: candidații făceau vizite și țineau discursuri în fața electoratului, fabricau zvonuri pentru a-și compromite adversarii, făceau să circule manuscrisele cu discursurile lor, ofereau banchete și lansau numeroase mesaje, scriau direct pe pereții caselor – în Pompei au fost descoperite peste 1.600 „afișe electorale” (v. R. Chesnais, 1995).

 

 

Statutul jurnalistului în ansamblul profesiilor contemporane

Jurnalistul și nostalgiile sale

(180) Așa cum observă D. Ruellan, jurnalistul și sociologul trebuie să împace „două exigențe pe care retorica antică le identificase deja: precizia observației și eficacitatea comunicării” (1993, 118).

 

 

Organizarea activității în instituțiile de presă

Presiuni, costuri, norme de comportament

(192) Instituția de presă, asemenea corăbiei lui Ulise încercând să treacă printre Scylla și Charybda, trebuie să găsească un echilibru între caracterul haotic și imprevizibil ale fluxului de informație și constrângerile producției.

 

 

Proiecte POP (IȘFĂNONI 2015)

E. M. & Doina Ișfănoni, Proiecte P.O.P., „Dunărea de Jos”, Galați, nr. 166, dec. 2015

 

(48) Doina Ișfănoni: Etnografic, studiul instrumentelor tradiționale de pescuit utilizate de sătenii care nu sunt pescari de meserie, dar prind pește pentru completarea și diversitatea hranei lor, aduce în atenție tipuri și categorii de unelte arhaice, folosite de generații, nu numai pe teritoriul României, ci și în civilizațiile antice!

Dosar Ana Pauker (MIRCU 1991)

Marius Mircu, Dosar Ana Pauker, Gutenberg – Casa cărții (M. Stoian)/Secretele zeilor, București, 1991

 

 Puterea. Alte măști

 

„Paukerizarea” țării

(117) Căci, dacă pentru antici, demonul era o divinitate rea sau bună, un geniu al răului sau al binelui, pentru contemporani demonul nu este altceva decât un înger decăzut, un diavol: (…).

 

Ești liber dacă ești prieten cu…

(123-4) Din câte mi-au relatat colaboratori ai ei, trei ar fi „meritele principale” – sau mai bine zis „realizările” Anei Pauker ca ministru al afacerilor externe:

(….) – o luptă statornică pentru desprinderea României de sub influența Apusului, ceea ce s-a observat, în primul rând, la Conferința internațională a Comisiei Dunării (Belgrad, vara 1948), când a fost stabilit noul regim al fluviului: nu va mai fi îngăduit – la stăruința Anei Pauker – amestecul altor puteri decât al celor riverane; (…)

Vasile Cojocaru: „Teatrul e un loc public în care oamenii fac lucruri excepționale” (GAVRILĂ-LONGHIN 2001)

Victoria Gavrilă Loghin, Vasile Cojocaru: „Teatrul e un loc public în care oamenii fac lucruri excepționale”, „Tomis”, Constanța, 2001

 

 

 

V. C. - (...) Anul acesta, am început lucrul, alături de Yannis Margaritis, la Adunarea femeilor a lui Aristofan (cu premiera la 27 martie a. c., cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului), care a fost îngreunat de traducerea inițială, ce nu avea nici un haz, fiind scrisă într-un limbaj academic, pretențios. Or, Aristofan este un autor extrem de direct în intenții și limbaj. A-l aduce la un limbaj cotidian a fost o problemă nu prea ușoară și a trebuit să o fac într-un timp foarte scurt. (...)

 

V. C. – (...) Sunt inși care nu au venit de douăzeci-treizeci de ani la teatru, nici chiar la marile spectacole, premiate de nenumărate ori, cum au fost cele de la Festivalul Teatrului Antic (Pentesillea, Revelion la baia de aburi, Unde-i revolverul?, Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă), jucate excepțional la Constanța. (...) 

Națiunea și contemporaneitatea (VLAD 1972)

Constantin Vlad, Națiunea și contemporaneitatea, Editura didactică și pedagogică / Filozofie, București, 1972, 18 p.

 

Ce este națiunea?

5 (...) Grupurile triburilor înrudite sau uniunea de triburi, caracteristice etapelor superioare ale orânduirii gentilice, dădeau expresie evoluției formelor de comunitate umană către demosul antic.

(...) În același timp, pe temelia progresului forțelor de producție se dezvoltau limba, trăsăturile spirituale, tradițiile și obiceiurile comune, care, toate laolaltă, formau fizionomia acestor popoare antice – dacă ar să ne referim la popoarele continentului nostru – grec, roman, dac etc.

În condițiile migrațiunilor a numeroaselor populații aflate în diferite stadii de dezvoltare, ale ciocnirilor și războaielor etc, trecerea treptată la feudalism a dat naștere popoarelor evului mediu, care apar fie prin dezvoltarea unor popoare antice, de exemplu grecii, fie ca rezultat al unui îndelungat proces de încrucișări, dizolvări, asimilări și contopiri de populații până atunci distincte. Poporul român, de exemplu, s-a format în secolele VII-IX ale mileniului I al erei noastre, la capătul unui îndelungat proces istoric, în spațiul de la nordul Dunării de Jos, având ca teritoriu-nucleu ținuturile de deal și de munte ale Daciei, ca rezultat al romanizării elementului autohton daco-moesic, al asimilării treptate a slavilor și al altor populații așezate pe teritoriul României de astăzi. Factorul de bază în constituirea poporului român l-a reprezentat populația daco-romană formată în perioada stăpânirii romane, care s-a menținut după părăsirea Daciei de către autoritățile romane, asimilând populația de alte origini etnice stabilite în procesul migrațiilor.

 

Ce caracterizează națiunea?

9 (...) În cazul a numeroase popoare europene – român, italian, bulgar, popoarele Iugoslaviei de astăzi ș. a. – drumul spre constituirea în națiuni a fost drumul unor lupte îndelungate și grele, pline de jertfe pentru neatârnare, pentru cucerirea independenței naționale. Dominația otomană și cea a Imperiului Habsburgic au împiedicat multă vreme progresul economic, social-politic și cultural al a numeroase popoare, procesul constituirii lor în națiuni, dar n-au putut înfrânge setea lor de libertate. (...)

 

Națiunea noastră socialistă, etapă superioară în dezvoltarea superioară a poporului

13 (...) De-a lungul veacurilor, alături de români, pe aceste meleaguri s-au așezat populații de alte naționalități: unguri, germani, sârbi etc.

Pasul și drumul (LEMNIJ 1992)

 Ihor Lemnij, Pasul și drumul. Eseu despre randamentul uman, Humanitas / Economie – Repere – 4, București, 1992, 294 p.

 

Materialele

68 (...) Nava este un sistem tehnic elementar al cărei principiu de bază, principiul lui Arhimede, este permanent. (...)

 

Cărămida

78 (...) Este, fără îndoială, prin analogie, un corespondent al atomului grecilor antici. (...)

79 (...) Miticul labirint este un exemplu de complexitate nerațională realizabilă cu ajutorul acestor obiecte simple. (...)

 

Distrugerea

236 (...) În limba latină simetria este perfectă din punct de vedere formal: construere – a clădi; destruere – a dărâma. Perechea de verbe latine este derivată din verbul struere și, ca atare, parcurge aceleași forme de conjugare. (...)

 

Construcția și diviziunea muncii

260 (...) Iugoslavia produce componente pentru o firmă franceză de automobile. (...)

 

Diviziunea muncii: unele aspecte particulare

267 (...) Coordonatorul pare să fi apărut foarte timpuriu, deoarece din antichitatea greco-romană cunoaștem nume și opere de arhitecți. (...)

268 (...) Nici măcar un împărat roman nu-și putea permite refacerea repetată a unui palat, în timp ce arhitectul poate oferi beneficiarului său un număr oarecare de desene, spre alegere. (...)

 

 

Bibliografie

(...)

Childe Gordon, The dawn of European civilization, London, Routledge and Kegan, 1957.

(...)

Formula fericirii (KLEIN 2002)

Stefan Klein, Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi, trad. Lucia Nicolau, Humanitas/Practic, ed. II, 2017 (germ. 2002), 256 p.

 

(...)

 Cercetările moderne asupra creierului confirmă o idee de bază a filozofiei antice, între timp uitată: în vreme ce astăzi mulţi oameni percep fericirea ca pe ceva ce ţine de destin şi care poate exista sau nu, gânditorii din Antichitate spuneau că fericirea este determinată de acţiuni corecte. „Fericirea este urmarea unei activităţi" spunea Aristotel. Fericirea nu este un dar de la zei, ci aparţine celui care îşi foloseşte posibilităţile în mod optim. După Aristotel, viaţa activă este secretul fericirii şi al împlinirii. Din aceste idei, filozofii antici au tras două concluzii. Prima: dacă fericirea rezidă în împlinirea tuturor posibilităţilor umane, atunci trebuie să existe nişte reguli general valabile pentru a o atinge. A doua: fericirea poate fi învăţată urmând aceste reguli. Nu suntem victimele stărilor noastre psihice şi nici ale mediului.

(...)

„Post-modernitatea şi post-post-modernitatea vor feminiza umanitatea întreagă” (CÂRNECI 2010)

Magda Cârneci „Post-modernitatea şi post-post-modernitatea vor feminiza umanitatea întreagă”

în

Mihaela Ursa, Divanul scriitoarei, Limes, Cluj-Napoca, 2010, 203 p

 

M. U. 2. Are creaţia dvs. sex/ gen sau nu? Dacă da, este cel natural, biologic sau un altul?

3. Are stilul dvs. indici de gen sau nu? Dacă da, care sunt?

(107) M. C. - (...) Îmi place să repet după Cari Gustav Jung că fiecare dintre noi suntem constituiţi dintr-un dozaj diferit de „anima” şi „animus”, de feminin şi masculin, care adesea nu coincid cu sexul exterior şi pe care trebuie să le echilibrăm şi să le asumăm ca să ne realizăm şinele complet. (...)

M. U. 7. Scriitorul dvs. favorit este bărbat sau femeie?

(109) M. C. - Am mulţi scriitori preferaţi, unii sunt femei, alţii sunt bărbaţi, unii sunt contemporani, alţii sunt antici sau medievali. (...)

M. U. 9. Cum apreciaţi noua literatură erotică românească?

(110) M. C. – (...) Dar între „Tricephalos” de Ruxandra Cesereanu şi „Băgău” de Ioana Bradea, pe care la apreciez deopotrivă, se întinde o zonă aglomerată de romane tinereşti mediocre, care nu propun decât defulări imediate ale hormonilor înnebuniţi ale vârstei tinere şi o abrutizare a limbajului care, din păcate, mi se pare că dă seama despre o abrutizare generală a lumii româneşti actuale.

M. U. 10. De ce aşteptăm ca iubirea din romane să fie adulterină, iar femeia să fie amantă, mai puţin mamă?

(110) M. C. - Dar încep să cred că până şi aici realitatea imediată e în plină schimbare, căci maternitatea artificială, transsexualitatea, paternitatea din ce în ce mai asumată a bărbaţilor, filiaţia homosexualilor, concepţia in vitro, uterul artificial şi celelalte inovaţii genetice de ultimă oră, ca şi iubirea în hiperspaţiul virtual, întâlnirea în 3D sau iubirile SF între tereştri şi extratereştri sunt pe cale să transforme profund tiparele noastre afective ancestrale, să ne elibereze de multe blocaje biologice şi prejudecăţi ideologice şi să deschidă experienţa noastră emoţională către relaţii până ieri imposibile, inimaginabile.

M. U.25. Ce părere aveţi despre bărbaţi ca specie? Dar despre femei? Suntem specii diferite?

(116) M. C. – (...) Când am răsfoit best seller-ul Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus, sau cam aşa ceva, mi-a venit iniţial să zâmbesc, dar cartea analizează pragmatic şi convingător multiplele coduri mărunte şi atât de diferite care reglează şi tensionează existenţa femeilor şi bărbaţilor... Am recomandat cartea şi altora, dar femeile au fost mai atrase decât bărbaţii de acest subiect, ceea ce spune mult despre interesul pentru psihologie la cele două sexe în România.

„Conceptul de «poezie feminină» este invenţia discriminatorie a bărbaţilor” (MELINESCU 2010)

 Gabriela Melinescu, „Conceptul de «poezie feminină» este invenţia discriminatorie a bărbaţilor”

în

Mihaela Ursa, Divanul scriitoarei, Limes, Cluj-Napoca, 2010, 203 p.

 

M. U. 1. Credeţi că identitatea de gen se asumă ca un dat natural, sau ca un construct cultural? Ne naştem femei şi bărbaţi sau devenim astfel?

(64) G. M. – (...) In toate literaturile lumii şi în folclorul popoarelor este vorba mereu despre eroi care şi-au schimbat sexul în mod magic. Transformări analoage găsim în Metamorfozele lui Ovidiu şi în Măgarul de aur al lui Apuleius. După Hesiod, de exemplu, Tiresias şi-a schimbat sexul devenind femeie privind la împerecherea şerpilor, apoi a redevenit bărbat omorând un şarpe. Se poate schimba sexul prin alegerea armelor: Achile era un „mammone”, cum se spune în italiană, un băieţel pe care mama îl îmbrăca în rochiţe, dar Ulisse cel isteţ la minte l-a obligat mai târziu pe erou să-şi dezvăluie adevărata identitate, punând în faţa lui mărfuri de vânzare şi „adevăratul Achile” a pus mâna pe o lance, dovedindu-ţi firea eroică sub hainele de „fecioară”. La fel şi amazoanele din tradiţiile elene, care erau fecioare războinice, cărora grecii le atribuiau o existenţă istorică. (...)

M. U. 8. Consideraţi că literatura erotică face parte din literatura „mare” sau doar din literatura de consum?

9.Cum apreciaţi noua literatură erotică românească?

(65) G. M. – (...) Îmi place erotismul antic subtil, bogat, rafinat, îmi plac poemele lui Sappho, poezia din proza lui Apuleius şi mulţi alţi scriitori din secolul al optsprezecelea, al căror erotism e plin de o senzualitate care inspiră iubirea care e finalitatea fiecărui act erotic, a ajunge la celălalt, a-l „cunoaşte” ca în Biblie, iubirea fiind cel mai de seamă act cognitiv.

M. U. 14. Cât de importantă este comunicarea unor constante identitare între femei din generaţii diferite (în cadrul unui nucleu tradiţional de tip: bunică-mamă-fiică-nepoată etc.)?

(66) G. M. – (...) Eu vin dintr-un matriarhat puternic, în care femeile i-au dominat fizic şi psihic pe bărbaţi, era firesc ca şi eu la rândul meu să ţin ochii deschişi şi să nu mă las uşor învinsă. Intr-un fel, sunt fiica străbunelor mele, care uneori au ales mănăstirea, alteori, la nevoie, precum amazoanele, armele de luptă.

Dumitru Mureșan (JELA 1992)

Doina Jela, Dumitru Mureșan: „Mă tulbură gândul că omul este o fiară, iar istoria o repetare întunecată a bestialității”, „Tomis”, Constanța, an XXVII, nr. 267, iun. 1992, p. 6+14

 

Dumitru Mureșan – (…) O impresie puternică a produs asupra mea vechea biserică romană cu turn pătrat, îngălbenită de timp. Cu mai multă atenție parcă decât altădată am încercat să regăsesc Tomisul antic. Pe mozaicul de lângă una din porțile cetății păsări își făcuseră cuibul în templul care specifica una din cetățile țărmului. O inscripție îmi dezvăluia faptul că mă aflam într-o cetate a lui Iustinian, nu numai în Tomisul lui Ovidiu, din moment ce vorbea de un turn refăcut de acest împărat. Am privit iarăși într-un perimetru arheologic reconstituind poate o basilică. Un capitel în care era dăltuită o cruce, (…).

(…) Așa m-am hotărât să vizitez mozaicul prima oară. Revelatoare imagine a portului antic, a cărui mare era la câțiva pași mai jos de clădirea în care se află o parte din întinsul mozaic. Anticii îndrăgeau geometriile complicate. Clădirea era terasată pe țărm, în partea de jos se găseau depozitele...

Genius loci (BREDA 2014)

François Breda, Genius loci

în

Pavel Pușcaș, Valentin Trifescu, Simion Molnar, Vali Ilyes (coordonatori), Geografii identitare – identități culturale, volumul I, Simpozionul Multicultural „DIVA DEVA”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014, p. 31-32

31-32 (...) 8. Ces morales pratiques à part, ces éthiques différentielles, ces attitudes locales concernant la conception de l’existence sont personnifiées par la figure idéatique et apparemment mystérieuse ou, plus précisément, par le simulacre psychique du genius loci. Celui-ci englobe le programme génétique des vivants dans la zone respective et se manifeste en tant que la conscience collective de toutes les entités
individuelles du lieu. En effet, l’ensemble de ces programmes génétiques, nommé par les Antiques genius loci, à savoir cette entité collective, synthétique et synergique va coordonner, déterminer, diriger et régir les lois de l’évolution, de la croissance, du développement et des mutations dans le microclimat.

 

François BRÉDA – Lect. univ. dr., Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

Interviu cu Dumitru R. Popescu (ARION 1982)

George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

 

Interviu cu Dumitru R. Popescu

D. R. P. - Când nu ai un răspuns al tău te ascunzi după clasici și te explici cu ajutorul lor. Se poate învăța istorie de la Homer? Unii zic că este cel mai mare istoric al grecilor, pentru că le-a inventat acestora o lume, le-a pus o piatră la temelia istoriei lor, și numai a lor. Se poate învăța istorie de la Eschil, Euripide, Sofocle? Istoria adevărată au scris-o Herodot, Plutarh, Tucidide. Shakespeare, care a preluat din Plutarh și alții date pentru unele din piesele sale, a scris o altă istorie decît cea adevărată.

D. R. P. - Am și scris o piesă, Cezar, măscăriciul piraților, care e o meditație asupra puterii.

D. R. P. - Unii comentatori au remarcat repede apropierea care se poate face între Duios Anastasia trecea și Antigona.

 

D. R. P: (...) S-a interpretat de atâtea ori mitul lui Sisif, dar nu cred că Tinerețe fără bătrânețe... este un basm cu mai puține înțelesuri decât mitul antic.

 

D. R. P: - Miturile ne pot deveni contemporane dacă le vezi într-o lumină de azi.

D. R. P.- Mitul are multiple fațete și fiecare poate descoperi ceva cercetându-le. (...) Cel care interpretează mituri nu e un creator de mituri, ci un om care încearcă stabilească un dialog cu ele. Superba carte a lui Octavian Paler Mitologii subiective este un exemplu în acest sens.

 

Computere și trandafiri (DOBRESCU 1988)

Paul Dobrescu, Computere și trandafiri sau paradoxurile progresului, Editura Politică, București, 1988

 

De ce „Computere și trandafiri”?
17 (...) Judecând după potențialul  de transformare de care dispune astăzi ființa umană, putem spune că niciodată omenirea  nu a fost mai aproape de idealul unei „vârste de aur” a societății pe care anticii o plasau undeva în negura vremurilor, utopiștii în fața noastră, doctrinele religioase într-o lume imaginară de după viață.
19 (...) Discutată în Camera Reprezentanților, după ce anterior fusese aprobată prin „aplauze” în Senat, emblema trandafirului este un avertisment și, în același timp, o speranță, un îndemn dintr-acelea mereu repetate în istoria omului, dar mereu necesare pentru a ține, cum spuneau vechii greci, „măsura lucrurilor”.

  

I.Columb n-a descoperit... California

În clipa aceea m-am mândrit că sunt european
23 (...) În intervalul de câteva zile cât am stat în Lincoln, am fost să petrec o seară într-o familie americană. (...)
Erau circa 20 de invitați, majoritatea de proveniență europeană, ei sau părinții lor: suedezi, nemți, sârbi.

 

Veverițe printre mașini
30 (...) Capitoliul este nu numai construit în stil clasic, dar este aproape o copie a Capitoliului roman, vrând să sugereze că firul întrerupt al unui anumit tip de democrație este acum înnodat pe continentul american.

 

II. Silicon Valley – Meccă a tehnologiei moderne

48 (...) Aveam o mie de întrebări de pus, dar nu mă părăsea gândul acestui nume [Bozinovici] care mi se părea de origine sârbă. Cum atmosfera era pregătită, încep tocmai cu această întrebare. „Eu sunt născut în SUA. Bunicii mei însă s-au născut într-adevăr la Belgrad. De acolo este și soția mea, care lucrează tot aici.”

 

 

III. Războiul economic din Pacific

B. Politica științei în fața asaltului științei

Primele flori din primăvara cercetării asociative

112 (...) „Eureka” [European Research Coordination Agency], la care participă țările Pieței Comune plus Austria, Elveția, Finlanda, Norvegia, Suedia și Turcia, a mers însă mult mai departe.

 

IV. Megatendințe, megatraume

192 (...) „Secolul nostru reprezintă Marea Linie Mediană, care trece prin centrul istoriei umane, subliniază sociologul american Kenneth Boulding. Lumea de azi e tot atât de diferită de lumea în care m-am născut, pe cât era de diferită lumea de atunci de cea a lui Iuliu Cezar. M-am născut, s-ar putea spune, la mijlocul istoriei omenești. (...)”

 

V. Valul educațional al viitorului?

Cu fața la cerințele zilei de mâine
238 (...) Proiectul Atena [IBM – ITM] în valoare de 50 milioane de dolari, care urmărește modernizarea echipamentului, perfecționarea pregătirii personalului etc.
239 (...) Dintre ele, cel mai cunoscut și cel mai de răsunet a fost Plato Proiect, demarat la începutul anilor 60, în Illinois.

Folclorul calculatoarelor și arta gândirii
249 (...) Civilizația tehnologică are nevoie de date, precum romanii aveau nevoie de drumuri, iar egiptenii de apa Nilului.

 

 

Trandafirii și ghimpii unui sfârșit de mileniu

277 (...) – Îmi fac serviciul militar în Europa, îmi spune cu pofta omului care vrea să comunice.

-Vă place Europa? îl întreb.

-Unele țări da, altele mai puțin. Am fost în Turcia, în R. F. Germania, dar cel mai mult mi-a plăcut Franța. (...)

Primul arheolog basarabean – Ion Casian Surucean și primul muzeu de istorie al Moldovei (CHETRARU 1991)

Nicolae A. Chetraru, Primul arheolog basarabean – Ion Casian Surucean și primul muzeu de istorie al Moldovei, „Anuarul Muzeului Național de Istorie a Moldovei”, Chișinău, 1991

 

8 (...) Peste câțiva ani el a dedicat tatălui său vitreg una din lucrările sale, publicată la Petersburg în limba latină în colaborare cu V. V. Latâșev(6).

(...) Conte Ilie Bezborodco a lăsat moștenitorilor câteva moșii în sudul Rusiei, printre care și satul Parutino, în preajma căruia se aflau vestigiile fostului oraș antic grecesc Olbia. (...) Liceenii veneau deseori încoace pentru a lua cunoștință de antichitățile de aici și la îndeplinirea lucrărilor practice.

6 = Surutschan I. & Latyschev B., Inscriptiones Grecae et Latinae novissimus annis (1889-1894) Museo Surutschaniano quod est Kischinevi, Petropoli, 1894.

 

10 Din sfera sa [I. S.] de interese făceau parte și orașele antice și movilile nomazilor, antichitățile provenind de la sciți, sarmați și monumentele bizantine. El se afla permanent pe drumuri, iar în locuința sa de la Chișinău se aduceau de pretutindeni obiecte din vechime: pietre funerare grecești și romane, (...), monede antice (...) și vase vopsite cu lac negru cu desene de culoare roșu de un înalt nivel artistic. (...) În curtea casei sale, de-a lungul gardului stăteau rezemate de zid numeroase plăci unicale de marmură cu inscripții lapidare provenind de la necropolele Olbiei, Tirei, Bosforului Cimerian și alte orașe antice de pe tot litoralul nordic al Mării Negre.

11 Alături de arheologi ruși de seamă din a doua jumătate a secolului XIX – F. I. Brun, I. E. Zabelin, V. N. Iastrebov, B. V. Farmacovschi în istoria cercetării Olbiei antice și-a înscris numele și compatriotul nostru Ion Surucean. El a fost unul dintre primii care au efectuat în 1896 săpături arheologice pe teritoriul acestui oraș grecesc antic, cercetările ulterioare de aici devenind larg cunoscute. Pe contul Comisiei de arheologie din Sanct Petersburg arheologul moldovean Ion Surucean în a doua jumătate a anilor optzeci ai secolului XIX a cercetat zece movile în împrejurimile Olbiei, o parte din piața orașului antic și o parte din zidul cetății. Pentru prima dată a fost stabilită direcția zidului ce înconjura orașul.

(...)

Totodată, Ion Surucean efectuează săpături arheologice pe teritoriul Tirei antice, de unde provin numeroase monede tirasiene de argint și aur, amforele întregi și torțile ștampilate, vase de ceramică cu lac negru și roșu, frânturi de plăci de marmură cu inscripții grecești și latine etc. (...) Așadar, putem conchide că straturile culturale ale orașului grecesc antic Tira avea cel mai bogat conținut de obiecte arheologice pe terenul dintre cetate și cimitirul evreiesc.

12 (...) Participanții la Congres au apreciat cu entuziasm obiectele de valoare unicală  din movilele scitice  și din orașele grecești ale regiunii coastei nordice a Mării Negre, expuse de Ion Surucean. Toate piesele expoziției au fost publicate sub forma unui supliment de două volume al Analelor Congresului VI de arheologie [Odessa, 1884].

(…) Un interes sporit a trezit referatul „Experiența demonstrării locului de aflare a întăriturii scitice Alector și Coasta de Aur a lui Constantin Porfirogenetul”, căruia i-a dat citire la una din ședințele Congresului VI, publicat în volumul doi al Analelor acestui forum.

13 (...) Cercetând datele autorilor antici, în particular Dion Hrizostom, (...). (...)

I.C. Surucean se ocupă intens și cu descoperirea și cartografierea „Coastei de Aur”, despre care amintește împăratul Bizanțului Constantin Porfirogenetul în a sa descriere a imperiului.

14 (...) În cele din urmă cercetătorul ajunge la concluzia că „Coasta de Aur” a lui Constantin Porfirogenetul trebuie să aibă legătură cu renumitul golfuleț al Olbiei legat la rândul său de găsirea a numeroase și diverse obiecte din aur, argint și bronz, inclusiv a multor monede de aur. După opinia autorului, în ciuda faptului că an de an în acest loc se găsesc tot mai puține obiecte de aur, dar probabil pe vremea împăratului bizantin ele se aflau aici în cantități atât de mari încât au constituit motivul pentru care tot litoralul până la Nistru să fie numit „Coasta de Aur”.

(...) În curte, de-a lungul zidurilor, se găseau numeroase plăci de marmură cu inscripții în latină și greacă veche.

(...) Apoi mai erau un număr enorm de amfore antice și torțile lor ștampilate deosebite, vase grecești și romane acoperite cu lac negru, diferite obiecte de sticlă, bronz, argint și aur.

15 (...) Tot acolo se păstrau și sute de monede „delfinaș”, olbiene, proviniența cărora este legată de faimosul golf Olbian.

(...) Pentru a citi inscripțiile de pe monedele antice grecești și romane, torțile de amforă și de pe plăcile de marmură din Olbia, Tira, Panticapeia și alte orașe grecești antice, I. C. Surucean învață de sine statator limbile antice, studiază literatura de specialitate.

16 (...) Proporții deosebite luase falsificarea plăcilor de marmură cu inscripții. Marmura pentru ele era scoasă în chip prădalnic din ruinele Olbiei, Tirei și Hersonesului.

17 (...) La „Muzeul de antichități ale Pontului Scitic” se afla și placa de marmură pe care era dăltuit un interesant decret olbian în cinstea lui Corzoaz, publicat în anii 1876-1882 de așa savanți ca Ghențen, Using, Iurghevici și Surucean.

18 (...) Propunerea a fost primită și la sfârșitul anului 1894 apare sub tipar la Petersburg în limba latină lucrarea „Inscriptiones GRECAE et LATINAE novissimis annis (1889-1894) MUSEO SURUTSCHANIANO quod est Kischinevi Inlatae. Ediderunt I. Surutschan Acad. Rom. soc. hon. PETROPLI MDCCCXCIV”, adică membru onorific al Academiei Române I. Surucean, membru titular al Academiei de Științe din Petersburg V. Latîșev „Cele mai noi inscripții grecești și latine (1889-1894) din muzeul lui Surucean de la Chișinău”, Petersburg, 1894.

(...) Încă în anul 1879, P. Becker, un mare cunoscător de amfore ștampilate, profesor din Drezda, a publicat inscripțiile de pe torțile de amfore din Olbia, Panticapeia, Rodos ș. a. trimise lui de I. Surucean din colecția sa. (...)

Academicianul S. A. Jebelev în unul din articolele sale se oprește în mod special asupra interpretării imaginii în relief reprezentând întoarcerea Ifigeniei din Taurida în Elada de pe o splendidă vază antică. Această vază glazurată a fost găsită la Cherci, dar a fost confecționată în Alexandria pentru a fi exportată în Pont.

19 Pe ea e înfășurată de două ori o scenă de gen din viața pescarilor, căreia adăugarea chipului Ifigeniei cu idolul Artemidei în mâini îi sporește și interesul pentru cei din Crimeea. Faptul acesta ne dă temei să presupunem că meșterul alexandrian a fost nevoit să țină seama de gustul și cerințele pieței Taurida și că ei i se acordă destulă importanță în Alexandria. Înainte de asta, cu permisiunea văduvei posesorului „Muzeului” O. Goronovici, vaza a fost publicată de E. R. Ștern într-unul din volumele Notițiilor a Societății de Istorie și Antichități din Odesa. (...)

În publicațiile acestei Societăți [Academia Teologică din Kiev] savantul a tipărit o serie de informații, iar muzeului lor el i-a donat din colecția sa câteva obiecte destul de valoroase: tesere olbiene, monede, vârfuri de săgeți din bronz, vase din Panticapeia, o monedă romană de argint a lui Sexst Pompei din Tira, planuri, schițe și câteva cărți. La ședința Societății din 18 ianuarie 1882 el a prezentat un referat despre psifismul olbian în cinstea lui Curzoaz. Referatul a fost citit în limba latină, alăturându-se și transcripția psifismului și traducerea lui în limba latină.

22 (...) În 1915, protoiereul M. M. Ceachir și secretarul Societății Bisericești Arheologice din Basarabia I. I. Zelinschi au vizitat bogata bibliotecă a răposatului I. C. Surucean de la Saulcani lângă Vadul lui Vodă și, cu permisiunea văduvei acestuia, au ales pentru muzeul Societății cărți în limba română, veche moldovenească, rusă, franceză, germană, latină, greacă veche și nouă, sârbă, ebraică ș. a.

23 (...) Până nu de mult, câteva amfore grecești ștampilate se păstrau în Muzeul de etnografie

și istorie naturală al RSSM, care au trecut apoi în Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Sfârșitul petrolului (ROBERTS 2000)

Paul Roberts, Sfârșitul petrolului. În pragul unui dezastru, trad. Al. Macovei, Litera Internațional, București, 2008 (2004 eng.), 464 p.

 

Partea I O cursă liberă

1.Aprinzând focul

46 (...) Anticii îl întâlniseră, mai mult din întâmplare, în izvoare naturale de petrol sau „fisuri” și-l folosiseră cu moderație la călăfătuire, ca adeziv pentru comprese și arme. (Săgețile incendiare erau o armă preferată în război, așa cum era și focul grecesc, un lichid inflamabil care putea fi aruncat, prin intermediul unei catapulte, în vasele și armatele inamice – prima armă de distrugere în masă din lume.)

3.Viitorul este atât de luminos...

121 (...) Pe scurt, „multe dintre aceste companii se bazau pe un moment evrika – o descoperire inginerească miraculoasă, iar acesta e un risc pe care are trebui să și-l asume doar laboratoarele guvernamentale, nu companiile publice.”

 

Partea II Pe drumul către nicăieri

7.Marile companii petroliere sunt neliniștite

237 (...) În ciuda unor eforturi herculeene, marile companii „poartă o luptă fără sorți de izbândă pentru a menține creșterea rezervelor”, spune Herman Franssen, un analist al industriei petrolului, din Washington.

8.Și acum,  ceva cu totul diferit

259 Anastios Melis nu este una dintre acele persoane pe care le-ai descrie ca fiind nervoase  și nici genul de om care să facă afirmații extreme sau fanteziste. În ultimii treizeci de ani, savantul grec specializat în biologia moleculară, înalt și cu o înfățișare pașnică, și-a construit reputația studiind diferite modalități în care plantele verzi transformă razele soarelui în energie chimică. Atunci când își oferă opinia profesională, o face, de obicei, discret și precaut, printr-o conferință minuțios pregătită sau prin ultima schiță a unei lucrări de cercetare. (...)

260 (...) Melis și-a început experimentele în 1997 și a fost repede uimit de rezultate. Intrând în laboratorul său [Universitatea Berkeley California], în acea dimineață de noiembrie [1999], a găsit atâta gaz în eprubete, încât a fost sigur că nu putea fi vorba de hidrogen. (...) Numai după ce mai mulți colegi au reprodus rezultatele a conștientizat Melis care erau, cu adevărat, implicațiile acestor descoperiri: „E ca și cum aș fi dat de petrol.” Melis a declarat, în fața numeroșilor reporteri invitați la conferința de presă din Washington, în februarie 2000, că un iaz plin de alge ar putea produce suficient hidrogen pentru a alimenta zece mașini cu pile de combustie. Privind spre viitor, Melis vede vaste rețele de „bioreactoare” – tuburi de plastic sigilate, pline de alge – generând destul hidrogen pentru a pune în funcțiune autovehiculele și centralele electrice și pentru a alimenta, într-o bună zi, întreaga omenire. Împreună cu niște asociați, a pus bazele unei companii, Melis Energy, stabilindu-și ca țel scoaterea pe piață a Chlamydomonas reinhardtii până în 2005.

Trei ani mai târziu entuziasmul lui Melis s-a mai domolit într-o oarecare măsură. În ciuda faptului că, din anul 2000, el și colegii săi au reușit să mărească de peste două ori producția de hidrogen a C. reinhardtii, Melisc consideră că hidrogenul produs prin fotosinteză nu va fi viabil din punct de vedere comercial decât atunci când producția algei va fi mărită de încă douăzeci de ori. Cercetătorii au identificat trei căi care ar putea aduce progrese remarcabile, însă Melis se așteaptă ca vandabilitatea să fie atinsă de-abia peste un deceniu. Mai mult, chiar dacă tehnologia stârnise interesul, reușind să atragă o finanțare modestă din partea Departamentului American pentru Energie și chiar a DaimlerChrysler, marii investitori de care era nevoie pentru a duce C. reinhardtii cu un nivel mai sus, nu s-au grăbit să participe.

261 În ciuda entuziasmului stârnit inițial, compania lui Melis, Melis Energy, a atras fonduri mai mici de un milion de dolari, doar o fracțiune din cele 20 de milioane de dolari, necesare, în opinia președintelui companiei, Stepjen Kurtzer, pentru a pune tehnologia pe drumul cel bun. O parte a vinei pentru această situație o poartă neinspirata alegere a momentului: Melis Energy a început să strângă fonduri în septembrie 2001; însă Kurtzer acuză și interesul scăzut de care se bucură energiile alternative în Statele Unite. „Facem o groază de declarații formale, spune el, dar singurul plan care se aplic în țara asta este <Hai să mai săpăm niște puțuri de petrol>.”