În acțiune (BOJAN 1982)

Pavel Bojan, În acțiune, Albatros, București, 1982

 

III.La marină

(42) (...) Am avut noroc că am oprit în Grecia, la Pireu. După masă, echipajul a primit bilete de voie în oraș. După ancorare, am început să facem schimburi negustorești cu marinarii greci. Matrozi cu experiență se strecurau cu spiraiuri cu bărcile, aducând vin și țigări grecești, noi le dam în schimb pesmeți. Mai târziu am trecut prin Canalul Korintos, între maluri înalte, pe deasupra canalului trecea un tren, părea minuscul. Iar o doamnă care ne salută cu umbrela de pe pod, părea o gâză.

În orașul Zante, de pe insula cu același nume, am ancorat în larg, deoarece nu avea un port cu chei, unde să putem acosta navele. Aici a trebuit să ne aprovizionăm cu apă potabilă; dar altă posibilitate de a transporta apa decât în bărci nu aveam.

 

XVIII.Compania de lucru 1058

(273) Erau companii de lucru românești, sârbești, evreiești, slovace etc, folosite la diferite munci: canalizare, linii ferate, șosele, fabrici, mine, moșii și pe front la deminări.

(283) Tot acolo [Komarom] erau cantonate vreo două-trei companii de muncă sârbești și croate. Pentru că eram divizați în grupe, în multe cazuri eram lăsați în timpul zilei fără supraveghere. (...). În asemenea condiții puteam lua contact cu concentrați sârbi și croați, care cunoșteau și ei limba maghiară. (...) Și partizanii iugoslavi de sub comanda lui Tito îi hărțuiau necruțător pe fasciști.

 

XXXII Strădanie și împliniri

(430) În martie 1964 am fost numit să conduc o delegație care urma să participe la solemnitatea dezvelirii unei plăci comemorative, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la rebeliunea armată a deținuților politici antifasciști din închisoarea Satoraljaujhely, orășel în nord-estul Republicii Populare Ungare. Cu ocazia reprimării rebeliunii își pierduseră viața 65 de deținuți politici maghiari, sârbi, slovaci și români.

(...) Am petrecut la Budapesta cinci zile plăcute, mai ales că atât cu iugoslavii cât și cu cehoslovacii ne înțelegeam în limba maghiară. Șeful delegației iugoslave fusese comisar politic al unui batalion de partizani și povestea episoade interesante din această perioadă.

 

Corupția marilor puteri (PEDRERO 2004)

Miguel Pedrero, Corupția marilor puteri. Strategii și minciuni în politica mondială, Litera Internațional, București, 2008 (2004 spaniolă)

 

3. SUA contra China: cheia noului război rece

Arta războiului

61 (...) În această operă [colonei W. Xiangsui și Q. Liang, Război fără limite] se afirmă că cea care a avut cel mai mult de suferit de pe urma invaziilor din Irak și Afganistan a fost China și că părerea generală în rândul generalilor APE [Armata Populară de Eliberare] este că „dacă NATO impune un sistem de valori – cu ajutorul forței – într-o țară europeană – Iugoslavia – mâine poate face al fel în Taiwan, în Tibet sau Xinjiang” – teritoriu chinez în care armat poartă un război împotriva luptătorilor islamiști pentru independență.

65 (...) În plină „luptă” între diplomațiile celor două puteri, asupra ambasadei chineze de la Belgrad cădeau mai multe bombe, în timpul atacurilor din războiul desfășurat în Iugoslavia. Trei diplomați chinezi au decedat și douăzeci au fost răniți. Oare credea CIA întra-adevăr că Serbia își organiza apărarea aeriană grație informațiilor pe care armata chineză i le transmitea prin radar – prin intermediul ambasadei? NATO a asigurat prin vocea lui Javier Solana, la cea vreme director general al organizației militare, că totul se datorase unei „lamentabile erori”. Guvernul chinez a respins explicațiile puțin credibile ale NATO, calificându-l pe Solana drept un „lacheu jalnic al imperialiștilor americani”.

 

4. Organizații neguvernamentale?

Obiectivul: controlul asupra ONG-urilor

80 (...) Se știe de asemeni că agentul infiltrat [Manfred Schlickenrieder/MAD-RFG] făcut o ofertă pentru cumpărarea de arme și muniție unei grupări teroriste turce, Dev Sol, deși motivul acestei tranzacții nu este cunoscut.

 

7. Traficul de droguri S.A.

Și comuniștii fac trafic

140 După cum afirmă anumite rapoarte ale serviciilor occidentale de informații, fosta URSS a intervenit în afacerea traficului de arme și de droguri prin intermediul unei companii proprietate a Bulgariei, una dintre țările ei satelit. Respectiva companie, cunoscută sub numele de Kintex, a atras pentru prima oară atenția investigatorilor judiciari din Statele Unite grație unei serii de articole publicate în cotidianul Newsday sub titlul Pe urmele heroinei. De atunci, Kintex a făcut obiectul a numeroase investigații oficiale din partea Congresului Statelor Unite, dar niciuna nu a putut fi finalizată din cauza piedicilor puse de guvernul bulgar.

141 (...) Revista EIR a avut acces la mai multe rapoarte secrete care arătau că „(...). Turcul Adnan Kashoggi, om de afaceri implicat în traficul de arme, a fost și el legat în diverse feluri de Intrabank, între altele vorbindu-se de participarea sa la lichidarea Intrabank, de fapt o simplă reorganizare a ei, care, la fel ca și în cazul IOS, a sfârșit prin faptul că băncii i s-a dat pur și simplu o nouă formă. (...)”

142 (...) În anii 40, [Samih] Khoury era intermediar pe ruta de trafic Turcia-Marsilia.

 

8. Teroriști... depinde pentru cine

Teroarea „roșie”

163 [raport despre terorism al serviciului secret spaniol] „(...) Jibril [Ahmad – lider militar al Comandamentului General al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei] a stabilit contacte cu serviciul bulgar de informații, care, în perioada 1972-1982, a acționat ca o agenție subordonată KGB pentru ajutor internațional acordat teroriștilor activi ai OEP...”.

166 (...) Conform declarației lui Antonio Savasta, unul dintre membrii care își regretă faptele, Brigăzile Roșii  erau interesate de menținerea contactelor cu reprezentanții serviciilor secrete bulgare pentru a restabili trimiterea de arme către OEP, relații care se întrerupseseră după arestarea în 1981 a lui Mario Moretti, membru al brigăzilor.

Un fost agent al KDS, serviciul de informații din Bulgaria, a declarat că în centrele bulgare de antrenament pentru teroriști „puteai învăța orice: să omori un om fără să faci zgomot, să conduci o locomotivă, să codifici corespondența. De asemenea, puteai învăța, de exemplu, să te transformi în șofer parizian de taxi, în ziarist sau chiar în lustragiu de pantofi.”

KDS controla și firma de stat Kintex, cea care, potrivit documentelor obținute de serviciile occidentale de informații, realiza exporturi de arme în valoare de peste 950 milioane de dolari pe an. O bună parte din respectivele exporturi urmau să ajungă în mâinile unor grupuri de „eliberare națională”, nume pe care serviciile sovietice de informații îl foloseau pentru a se referi la grupările teroriste occidentale.

Sfârșitul petrolului (ROBERTS 2000)

Paul Roberts, Sfârșitul petrolului. În pragul unui dezastru, trad. Al. Macovei, Litera Internațional, București, 2008 (2004 eng.), 464 p.

 

Partea I O cursă liberă

1.Aprinzând focul

46 (...) Anticii îl întâlniseră, mai mult din întâmplare, în izvoare naturale de petrol sau „fisuri” și-l folosiseră cu moderație la călăfătuire, ca adeziv pentru comprese și arme. (Săgețile incendiare erau o armă preferată în război, așa cum era și focul grecesc, un lichid inflamabil care putea fi aruncat, prin intermediul unei catapulte, în vasele și armatele inamice – prima armă de distrugere în masă din lume.)

3.Viitorul este atât de luminos...

121 (...) Pe scurt, „multe dintre aceste companii se bazau pe un moment evrika – o descoperire inginerească miraculoasă, iar acesta e un risc pe care are trebui să și-l asume doar laboratoarele guvernamentale, nu companiile publice.”

 

Partea II Pe drumul către nicăieri

7.Marile companii petroliere sunt neliniștite

237 (...) În ciuda unor eforturi herculeene, marile companii „poartă o luptă fără sorți de izbândă pentru a menține creșterea rezervelor”, spune Herman Franssen, un analist al industriei petrolului, din Washington.

8.Și acum,  ceva cu totul diferit

259 Anastios Melis nu este una dintre acele persoane pe care le-ai descrie ca fiind nervoase  și nici genul de om care să facă afirmații extreme sau fanteziste. În ultimii treizeci de ani, savantul grec specializat în biologia moleculară, înalt și cu o înfățișare pașnică, și-a construit reputația studiind diferite modalități în care plantele verzi transformă razele soarelui în energie chimică. Atunci când își oferă opinia profesională, o face, de obicei, discret și precaut, printr-o conferință minuțios pregătită sau prin ultima schiță a unei lucrări de cercetare. (...)

260 (...) Melis și-a început experimentele în 1997 și a fost repede uimit de rezultate. Intrând în laboratorul său [Universitatea Berkeley California], în acea dimineață de noiembrie [1999], a găsit atâta gaz în eprubete, încât a fost sigur că nu putea fi vorba de hidrogen. (...) Numai după ce mai mulți colegi au reprodus rezultatele a conștientizat Melis care erau, cu adevărat, implicațiile acestor descoperiri: „E ca și cum aș fi dat de petrol.” Melis a declarat, în fața numeroșilor reporteri invitați la conferința de presă din Washington, în februarie 2000, că un iaz plin de alge ar putea produce suficient hidrogen pentru a alimenta zece mașini cu pile de combustie. Privind spre viitor, Melis vede vaste rețele de „bioreactoare” – tuburi de plastic sigilate, pline de alge – generând destul hidrogen pentru a pune în funcțiune autovehiculele și centralele electrice și pentru a alimenta, într-o bună zi, întreaga omenire. Împreună cu niște asociați, a pus bazele unei companii, Melis Energy, stabilindu-și ca țel scoaterea pe piață a Chlamydomonas reinhardtii până în 2005.

Trei ani mai târziu entuziasmul lui Melis s-a mai domolit într-o oarecare măsură. În ciuda faptului că, din anul 2000, el și colegii săi au reușit să mărească de peste două ori producția de hidrogen a C. reinhardtii, Melisc consideră că hidrogenul produs prin fotosinteză nu va fi viabil din punct de vedere comercial decât atunci când producția algei va fi mărită de încă douăzeci de ori. Cercetătorii au identificat trei căi care ar putea aduce progrese remarcabile, însă Melis se așteaptă ca vandabilitatea să fie atinsă de-abia peste un deceniu. Mai mult, chiar dacă tehnologia stârnise interesul, reușind să atragă o finanțare modestă din partea Departamentului American pentru Energie și chiar a DaimlerChrysler, marii investitori de care era nevoie pentru a duce C. reinhardtii cu un nivel mai sus, nu s-au grăbit să participe.

261 În ciuda entuziasmului stârnit inițial, compania lui Melis, Melis Energy, a atras fonduri mai mici de un milion de dolari, doar o fracțiune din cele 20 de milioane de dolari, necesare, în opinia președintelui companiei, Stepjen Kurtzer, pentru a pune tehnologia pe drumul cel bun. O parte a vinei pentru această situație o poartă neinspirata alegere a momentului: Melis Energy a început să strângă fonduri în septembrie 2001; însă Kurtzer acuză și interesul scăzut de care se bucură energiile alternative în Statele Unite. „Facem o groază de declarații formale, spune el, dar singurul plan care se aplic în țara asta este <Hai să mai săpăm niște puțuri de petrol>.”