Foreign Policy of Major Powers (JAN 2022)

Sayyed Abid Ullah Jan, Foreign Policy of Major Powers, University Qurtuba (Pakistan), 2022

 

4. What countries will be affected if Ukraine’s exports fall?

(...)

The top trade partners in 2021 for those commodities in which Ukraine had a particular export comparative advantage were:

• (...)
• semi-finished iron or non-alloy steel – Italy ($719m), Turkey ($459m), China ($238m)
• pig iron and spiegeleisen in pigs – US ($539m), China ($201m), Turkey ($55m)
• vegetable plaiting materials – Poland ($39m), Turkey ($2m), Germany ($1m)

(...)

Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu (POPA 2025)

Cosmin Popa, Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu, Corint / Istorie, București, 2025, 411 p.

  

1.Cum funcționa, de fapt, ceaușismul?

 ... economia?

17 Într-un material tehnic elaborat pe marginea negocierilor legate de aderarea României la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), elaborat în 1970 de funcționarii băncii, se arată că înființarea centralelor și relaxarea formelor de comerț exterior. România nu împărtășea, arătau autorii, viziunea Iugoslaviei sau a Cehoslovaciei față de economie, dar era limpede că manifesta o simpatie aparte pentru modelul de dezvoltare est-german(1). (...)

1 = Office Memorandum, October 26, 1970, Brief for the Visit of Rumanian Delegation, Attachment 4, https://thedocs.worldbank.org/en/doc/345901391013600441-0560011973/original/WorldBankGroupArchiversFolder1771167.pdf, accesat 12 martie 2024.

 ... poate corupția?

31 Într-o oarecare măsură, țările balcanice s-au bucurat de atenția unor cercetători, dar rezultatele documentare și interpretative sunt modeste în comparație cu acelea obținute în urma investigării istoriei ruse(1).

1 = Rasma Karklins, Typology of Post-Communist Corruption, „Problems of Post-Communism”, 49 (4), 22-32, 2002.

 

 

2. Primăvara „tehnocraților de partid” (1966-1970)

40 (...) Nu doar comparația cu RFG sau Franța era descurajantă, ci și cea cu RDG, Cehoslovacia și Bulgaria. Dacă, în1963, în România unui tractor îi reveneau 160 ha de teren arabil, în Cehoslovacia îi reveneau 34, în RDG – 45, în Ungaria – 102, iar în Bulgaria – 131. În privința cantității de îngrășăminte chimice folosite, lucrurile stăteau la fel. România întrebuința 13 kilograme de substanță activă la un hectar, RDG – 168 de kilograme, Cehoslovacia – 85 de kilograme, Ungaria – 43 de kilograme, iar Bulgaria – 31 de kilograme.

45 (...) Chiar aflată într-o perioadă de expansiune energică, România rămânea mult în urma celorlalte țări comuniste în materie de construcții de mașini și utilaje, cu 8% din totalul investițiilor în ramură. În schimb, în 1966, Bulgaria investea [în construcții de mașini] 11,6%, Ungaria 13,2%, Polonia 13,1%, Cehoslovacia 15%, RDG 16% și URSS 8,6%(2). (...)

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar nr. 12/1966, f. 20.

53 (...) Nu doar România miza pe creșterea exporturilor cu 56%, ci și Bulgaria (67,6%), Ungaria (54,3%), Polonia (46,5%), RDG (44,4%) și Cehoslovacia (36,2%)(2).

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar nr. 23/1967, f. 47.

 

3. Întoarcerea la pământ

80 (...) Aluziile esopice ale activiștilor sugerează că sistemul avea ramificații mai întinse decât se străduise ancheta să stabilească, fapt care nu-i împiedica să numească infracțiunile drept „abateri”, ca și cum în cauză ar fi fost presupuse greșeli politice. (...)

 

6. Reformele economice ale anului 1967 sau planificarea minuțioasă a liberalizării

150 (...) Aparent bine intenționată, compania IBM i-a sugerat lui Bârlădeanu să preia exemplul Iskrei din Iugoslavia, care producea pentru IBM echipamente periferice, fiind singurul exemplu de astfel de colaborare între o țară comunistă și industria americană de profil. Propunerea concretă a celor de la Comsat, ca România să construiască o stație a sistemului de comunicații Intelsat, eventual împreună cu Iugoslavia, pentru propriile comunicații, dar și ale țărilor din jur, a  fost refuzată grațios de partea română. (...)

 

7. Umbrele unei perioade luminoase

166 (...) În comparație cu celelalte țări comuniste, România avusese cel mai înalt ritm mediu anual de creștere a producției în perioada 1964-1973, e 12,5%, fiind urmată de Bulgaria (11,1%), Polonia (8,9%), URSS (8%), Cehoslovacia (7,4%), RDG (6,25) și, pe ultimul loc, Ungaria (5,8%)(1), a cărei economie începuse să resimtă din plin rezultatul reformelor kadariste, deși multe dintre măsurile adoptate de Janos Kadar semănau cu ideile aplicate de Ceaușescu în România.

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 63/1974, f. 8.

167 În Europa, doar Grecia și Spania, care plecaseră dintr-o poziție economică mai precară decât România, avuseseră în această perioadă o rată de creștere medie anuală de 11%, ceea ce arăta că progresele economice rapide și semnificative nu erau apanajul economiei planificate. (...)

 

8. Consumul, „victimă” a creșterii industriale

168 (...) Astfel, în 1968, dintre țările socialiste, România avea cea mai mică pondere a circulației mărfurilor în venitul național. URSS avea 6,5%, Cehoslovacia 8,9%, Bulgaria 9%, Polonia 10,7%, RDG 12,2%, iar Iugoslavia 12,3%(1). Ritmul de creștere a comerțului exterior al României în perioada 1966-1969 fusese însă cel mai înalt printre țările comuniste, cu 11,5%, pe locul al doilea fiind Bulgaria cu 10,8%. (...) (2)

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 39/1970, f. 13.

2 = Ibidem, f. 28.

169 (...) În schimb, România 1969 avea cel mai mic număr de salariați la 1000 de persoane: 247. În comparație, Polonia avea 286, Bulgaria 306, Ungaria 333, RDG 339, URSS 358 și Cehoslovacia 407(1).

1 = Ibidem, ff. 30-31.

 

9. Partidul mută presiunea pe societate, iar Securitatea preia controlului asupra Miliției

198 (...) Modificările legii au fost adoptate așa cum au fost propuse de inițiatorii lor, iar discuția despre veniturile ilicite ale directorilor și miniștrilor a deviat, transformându-se într-o filipică a secretarului general despre extinderea practicii bacșișului în România. (...)

 

10. Încercări de corectare și soluții stranii (1970-1979)

223 (...) Desigur că modelul chinezesc al soției lui Mao, Jiang Quing, cu ale sale idei despre muzica și teatrul revoluționar, par mai degrabă să o fi inspirat pe dificila și fragila fiică a liderului bulgar, Liudmila Jivkova(1).

1 = Svetlana Mussakova, La diplomatie culturelle de Liudmila Jivkova, în J. M. Dealanay și Y. Denecher (eds), Femmes et relations internationales, Presse Sorbonne Nouvelle, 2006, pp. 49-69.

226 (...) Pierderea unui contract de furnizare a unui sort de cărbune cocsificabil din Turcia, în favoarea unei companii japoneze, l-a făcut pe Ceaușescu să ceară accelerarea soluțiilor locale, care prevedeau folosirea cărbunelui românesc, însă cu impact negativ asupra calității oțelului obținut și a costurilor de producție(2).

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 12/1970, f. 56-57.

233 Un acord similar a fost încheiat cu Grecia(1), iar Turcia(2) a făcut obiectul unei adevărate ofensive de șarm a diplomaților români pentru a permite României participarea la extracția și prelucrarea unor zăcăminte de cărbune cocsificabil și a altora de minereu de fier. (....)

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 36/1970, ff. 59-71.

2 = Idem, ff. 46-52.

241 (...) [Maxim] Berghianu [președintele Comitetului de Stat al Planificării] semnala [martie 1971] experiența altor state comuniste, referindu-se la Ungaria și Iugoslavia, de simplificare a indicatorilor de plan obligatorii și de consolidare a independenței financiare a întreprinderilor, prin orientarea către piață și posibilitatea de a dispune de o mare parte a veniturilor realizate. „Ungaria și Iugoslavia au renunțat la defalcarea până la executanți a planului central”, arăta el, introducând „planificarea orientativă”, tranșând astfel disputa cu partizanii „planificării imperative”(2). (...)

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 27/1971, ff. 13-14.

242 (...) De aceea, sugera el [Berghianu], era necesară întocmirea unui plan de perspectivă a economiei românești, pe 15-20 de ani, așa cum procedaseră RDG, Bulgaria și Olanda, fundamentat pe studii și prognoze solide, care să surmonteze dificultățile administrative create de gândirea ciclurilor economice în planuri cincinale(2). (...)

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 27/1971, ff. 18-20.

267 (...) Aflată încă din 1969 în căutare de credite cu dobândă scăzută, atunci când doar Franța oferise Bulgariei un credit pentru achiziția de produse industriale, după aderarea la FMI și BIRD(3), România a recurs din plin la aceste surse de finanțare pentru continuarea ambițiosului program de investiții. (...)

3 = Vezi Ion Alexandrescu, România între Est și Vest, volumul I. Aderarea României la FMI și BIRD, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.

 

11. Obsesii locative la nivel înalt

296 (...) La sfârșitul lui octombrie 1971, secretarul CC al PCR responsabil de Secția Scrisori și Audiențe și de Gospodăria de Partid, Mihai Gere, el însuși fost zidar, i-a trimis lui Ceaușescu un raport în care îi semnala „un caz deosebit de încălcare a legalității noastre socialiste”(1). Un fost cetățean bulgar, devenit între timp român cu acte în regulă, reușise să-și construiască în centrul Bucureștiului, pe strada Visarion, un imobil cu șapte apartamente. (...) Vasile Ciulacov, căci acesta era numele proaspătului cetățean român, cât și investiția sa pentru construcția imobilului, de aproximativ 1.000.000 lei, reprezentau doar vârful aisbergului corupției din Oficiul pentru construcția locuințelor proprietate personală din București (OCLPP). Cazul Ciulacov, devenit ulterior cazul Gheorghe Melinte, directorul OCLPP din București, a arătat clar nu numai traseul rețelelor de corupție din statul comunist, dar și felul în care legislația restrictivă și irațională alimenta această corupție. (....)

1 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Cancelarie, dosar 174/1971, f. 105.

 

12. Soluțiile în acțiune – noul mecanism economic (1979-1989)

349 (...) Intrată în 1983 în grupul celor 20 de țări non-exportatoare de petrol cu cea mai mare datorie – categorie în care, din țările socialiste, se mai găseau Iugoslavia și Ungaria – România lui Ceaușescu ducea o politică oarecum pe placul FMI, orientată spre reducerea costurilor și presupusa eficientizare a întreprinderilor, doar că, spre deosebire de Ungaria, care trecea prin dificultăți asemănătoare, nu putea folosi rata de schimb pentru impulsionarea exporturilor și nici nu acordase autonomie lărgită întreprinderilor(2). Cert este că, în 1983, România s-a numărat printre cei mai mari beneficiari ai creditelor FMI, alături de Iugoslavia, Argentina și Turcia(3).

2 = International Monetary Fund, Annual Report of the Executive Board for the Financial Year Ended April 30, 1983, Washington DC, p. 72, https:///www.imf.org/external/pubs/ft/ar/archive/pdf/ar1983.pdf , accesat la 4 februarie 2024.

3 = Ibidem, p. 88.

353 (…), iar altui vas, predat în 1981 unui armator din Grecia, Biroul Veritas din Paris nu i-a putut da certificatul de clasificare din cauza fragilității structurii de rezistență(2).

2 = ANIC, Fond CC al PCR, Secția Economică, dosar 200/1983, ff. 13.

365 (...) În dorința sa de a schimba radical modelul de dezvoltare, Ceaușescu supusese economia țării și populația unui program de austeritate fără precedent în Europa, poate cu excepția Albaniei(1). (...)

1 = Esther Eui-Gyeong Kim, Protest prevention, North Korean Style: A Multifactor Comparative Analysis of the DPRK, Romania, and Albania at the Cold War s End, „North Korean Review”, 19, no 2 (2023), pp. 21-36, htttps://jstor.org/stable/27267194, accesat la 12 iunie 2004.

KGB-ul la putere. Sistemul Putin (WOLTON 2008)

Thierry Wolton, KGB-ul la putere. Sistemul Putin, Humanitas/Istorie contemporană, București, 2014 (2008 fr.), 233 p.

 

I.KGB-ul intră în joc

 

Scenariul ratat

(43) „Moscova a elaborat, încă din 1988, un proiect destinat să înlocuiască grupurile conducătoare din Cehoslovacia, Bulgaria și România cu reformatori comuniști”, a precizat mai târziu ministrul de Interne al Cehoslovaciei eliberate (1).

n. 1 = Evghenia Albats, La Bombe a retardement, ed. cit. J. R., fost disident al mișcării Carta 77, a devenit primul ministru de interne al Cehoslovaciei conduse de V. Havel.

 

Ultima carte

(47) Începând de la Cezar, istoria nu duce lipsă, categoric, de complotiști gata să-i lichideze pe cei care i-au făcut regi, (…).

 

 

II.KGB-ul pierde mâna

(63) De-a lungul anilor 80, cekiștii au fondat numeroase bănci false și societăți comerciale în țări cunoscute pentru legislație permisivă: Grecia, Cipru, Italia și, în special, Portugalia.

 

III.KGB-ul umflă potul

 

Strategia tensiunii

(143) Ofițerul KGB [Romanovici] își găsise sfârșitul într-un accident rutier petrecut în Cipru, la puțin timp după evenimentele din septembrie 1999.

 

Băncile (SIMON 1984)

 Claude Simon, Băncile, trad. C. Atudosei (Paris 1984), Humanitas / Economie – Repere – 10, București, 1993, 168 p.

 

Partea Întâi: Istoria băncii

 

I.De la începuturi până în secolul XVIII: geneza lentă a băncilor

 

2. Adevărata naștere a băncilor în Grecia și la Roma

10 Apariția monedei bătute (sec. VII î. e. n.) și dezvoltarea comerțului mediteraneean favorizează manifestarea unei noi operațiuni bancare: schimbul. În porturile grecești, trapeziștii – după numele stabilimentului lor comercial, „trapeza” – asigură schimbul între diferite monede.

11 Scrierea permite, de asemenea, o importantă dezvoltare a funcției lor: ei țin conturile clienților și le permit efectuarea unor operațiuni prin virament de la un cont la altul sau chiar prin cec. Prin urmare, „trapeziștii” sunt bancheri veritabili în sensul actual al termenului; ei îndeplinesc majoritatea funcțiilor băncii moderne: depuneri, credite, schimb, crearea altor mijloace de plată decât bancnota sau moneda (prin existența conturilor curente și transferabilitatea sumelor înscrise în aceste conturi).

Egiptul, unde statul este atotputernic, îi copiază pe „trapeziștii” greci, dar instituie bănci regale (cum este puternica Bancă regală din Alexandria), care dețin monopolul activităților respective. A trebuit să vină dominația romană pentru ca băncile particulare să poată exista în  paralel cu băncile publice.

La Roma, argentarii încep prin a înlesni schimburile, ajungând rapid să asigure toate funcțiile clasice ale băncilor: depuneri, credite, gestiunea conturilor (bancherii erau obligați să trimită clienților situația conturilor acestora) și serviciul cecurilor (prescriptio). Republica, apoi Imperiul, creează, de asemenea, bănci (mensae) însărcinate în special cu păstrarea impozitelor colectate.

Element important: „trapeziștii” și „argentarii” efetuează toate operațiunile bancare ale epocii lor; nu există diviziune a activității bancare; și unii și alții reprezintă ceea ce am numi, în prezent, bănci universale.

 

 

Partea a Patra: Băncile și economia

 

III. Internaționalizarea băncilor franceze

 

2. Formele

123 (...) În Brazilia, Grecia, Mexic, Venezuela, cel mai adesea, implantarea unei bănci străine se poate face numai sub formă de filială și, pe lângă aceasta, se pune condiția ca majoritatea capitalului să fie deținut de un cetățean de țării gazdă.

 

Concluzii

162 (...) Totuși, viitorul ei băncii franceze nu este asigurat; marcată de originea latină a țării noastre, ea își găsește adesea refugiul în proceduri juridice sau administrative. Această atitudine, aflată la originea mozaicului dublu al instituțiilor și procedurilor care caracterizează sistemul nostru bancar, constituie un handicap pentru bănci, dar și pentru ansamblul economiei franceze.

Comerțul internațional (RAINELLI 1988)

Michel Rainelli, Comerțul internațional, trad. C. Atudosei (Paris 1988), Humanitas/Repere-Economie-6, București, 1992, 160 p.

 

 

I.Comerțul internațional în secolele XIX și XX

 

Secolul al XXX lea și apariția unor noi națiuni dominante

 

Perioada 1945-1980

 

Repartiția geografică a schimburilor; repunerea în cauză a predominanței nord-americane

22 (...) Tendințele înregistrate pe ansamblul perioadei sunt următoarele:

(..)

-diminuarea mai accentuată a ponderii grupei țărilor Europei de Est, de la 12,2% la 9%.

23 Tabelul VII Repartiția exporturilor mondiale de mărfuri pe zone geografice în perioada 1963-1985 (în procente)(1)

Grup țări – 1963 – 1968 – 1973 – 1978 – 1980 - 1985

(...)

Europa de Est – 12,2 – 11,3 – 10,0 – 9,7 – 9,0 – 10,7

1 = Cifrele pentru 1985 sunt date pentru a avea o imagine completă a tendinței generale. (...)

Sursa: Calcule pe baza cifrelor GATT:

Le commerce mondiale en 1980-1987, Geneve, 1981, Annexe, tabl. A 23

Le commerce mondiale en 1985-1986, Geneve, Annexe, tabl. A 13

 

24 Tabelul VIII Matricele exporturilor mondiale în 1955, 1968 și 1986

Destinație - Regiuni industriale - Țări în curs de dezvoltare – Europa de Est – Total mondial

Origine  

Regiuni industriale – 1955 – 38,7 – 17,2 – 1,1 – 61,3

1968 – 49,6 – 13 – 2,5 – 67,6

1986 – 52 – 12,2 – 2 – 68

Țări în curs de dezvoltare – 1955 – 18,3 – 6,5 – 1,1 – 25,8

1968 – 13,4 – 3,8 – 0,8 – 18,5

1986 – 12,7 – 5,1 – 1,3 – 19,6

Europa de Est – 1955 – 2,2 – 1,1 – 7,5 – 9,7

1968 – 2,5 – 1,7 – 7,1 – 11,3

1986 – 2,8 – 1,7 – 6 – 10,9

Total mondial – 1955 – 61,3 – 24,7 – 9,7 – 100

1968 – 67,2 – 18,9 – 10,9 – 100

1986 – 69,2 – 19,4 – 10,4 – 100

 

Matricea exporturilor mondiale demonstrează în ce măsură schimburi între țări comparabile constituie un fenomen esențial pentru regiunile industrializate și pentru țările Europei de Est.

 

 

II.Comerțul internațional în anii 80

 

Evoluția exporturilor

 

35 Tabelul XII Valoarea exporturilor mondiale pe zone de proveniență în perioada 1981-1986 în procente

Țări – 1980 -1981 – 1982 – 1983 – 1984 – 1985 – 1986

(...)

Europa de Est – 9,5 – 9,4 – 10,5 – 11,3 – 11,0 – 10,8 – 10,8

Total – 100 – 100 – 100 – 100 – 100 – 100 – 100

 

36-37 Tabelul XIII Matricea exporturilor mondiale în 1973 și 1986 în procente din totalul exporturilor

Destinație – America N – Japonia – Europa V – America Latină – Asia – Orientul Mijlociu – Africa – Europa E - Total

Proveniență

America N  1973 - - - - - - - 5 – 167

1986 - - - - - - - 4 - 136

Japonia 1973 - - - - - - - 3 – 64

1986 - - - - - - - 7 - 99

Europa V 1973 - - - - - - - 23 – 451

1986 - - - - - - - 22 - 443

America Latină 1973 - - - - - - - 3 – 52

1986 - - - - - - - 5 - 43

Asia 1973 - - - - - - - 2 – 56

1986 - - - - - - - 6 - 92

Orientul Mijlociu 1973 - - - - - - - 2 – 49

1986 - - - - - - - 1 - 37

Africa 1973 - - - - - - - 2 – 37

1986 - - - - - - - 1 - 24

Europa E 1973 – 2 – 3 – 23 – 2 – 3 – 2 – 3 – 56 – 99

1986 – 3 – 3 – 21 – 3 – 8 – 3 – 2 – 60 - 100

Importuri Total (2) 1973 - - - - - - - 98 – 1000 (1)

1986 - - - - - - - - 104 - 1000 (1)

 

1 = 574 miliarde de dolari în 1973, 2119 în 1986.

2 = Totalul cuprinde regiunile care nu fac parte din regiunile enumerate.

 

Sursa: Raport GATT, 1987, tabel A13.

 

39 Principalele caracteristici ale comerțului mondial în 1986, care completează informațiile furnizate de tabelul XII și sunt evidente în tabelul XIII sunt următoarele:

(...)

-țările Europei de Est sunt singurele care scapă parțial acestui model, deoarece comerțul lor este orientat numai în proporție de 26% către țările industrializate, față de 55% care se realizează între ele.

 

Dezechilibre naționale

 

Polarizarea balanțelor

42-43 Tabelul XIV Soldul tranzacțiilor curente în perioada 1980-1986 în miliarde dolari prețuri curente

 

Soldul balanței comerciale

Țara sau zona – 1980 – 1981 – 1982 – 1983 – 1984 – 1985 – 1986

(...)

Europa de Est (4)– 6 – 2 – 13 – 13 – 18 – 8 – 4

 

Soldul tranzacțiilor invizibile

Țara sau zona – 1980 – 1981 – 1982 – 1983 – 1984 – 1985 – 1986

(...)

Europa de Est (4) – 5 - (-5) – (-6) – (-5) – (-5) – (-4) – (-3)  

 

4 = Până în 1983 este vorba de ansamblul țărilor cu economie planificată, cuprinzând, pe lângă țările Europei de Est, și RP Chineză.

 

Sursa: Rapoartele anuale 52, 54, 55 și 57 ale BRI, 1982, 1984, 1985, Bale.

 

 

III. Principalele teorii ale comerțului internațional

 

Teoriile bazate pe diferențele internaționale în domeniul tehnologiei

 

Verificările empirice

69 (...) În aceste condiții, teoria este redusă la o propoziție de tipul: comerțul internațional trebuie să fie mai intens în industriile în care activitatea de cercetare-dezvoltare este relativ importantă decât în cele în care aceasta este relativ redusă. Această proporție a fost verificată și în cazul altor țări decât Statele Unite (Japonia, Grecia...) și altor sectoare (electronica, bunurile de consum de folosință îndelungată, petrochimia...).

 

 

V. Protecționismul și liberul schimb

 

Compararea avantajelor liberului schimb și ale protecționismului

                                                                                          

110 (...) Acuzația de dumping este adesea invocată împotriva țărilor care au nevoie urgentă de devize și a căror comerț este controlat de stat. Este vorba, în principal de produsele exportate de țările Europei de Est, în cazul cărora producătorii din Comunitatea Europeană au evidențiat asemenea practici (de exemplu, în cazul motoarelor electrice). (...)

 

 

VII. Firmele și comerțul internațional

 

Firmele multinaționale și schimburile internaționale

Locul firmelor multinaționale în cadrul schimburilor

146 (...) Fără a mai putea stabili cu precizie data, din cauza secretului care înconjoară această decizie, se știe că firma Renault nu mai produce în Franța modelul „4 L”: vânzările pe piața franceză sunt asigurate datorită exporturilor filialei iugoslave, fără îndoială, începând din 1986. (...)

Despre globalizare (SOROS 2002)

 George Soros, Despre globalizare, trad. S. Lupescu (PublicAffairs 2002), Polirom/Economie și societate, Polirom, Iași, 2002

 

Introducere: Deficiențele capitalismului global

30 (...) După colapsul comunismului, a existat un scurt moment când Consiliul de Securitate ar fi putut să funcționeze după modelul conceput inițial, dar puterile occidentale nu au profitat de prilej. În criza bosniacă nu au căzut de acord între ele, iar în ceea ce privește criza din Rwanda, nu au putut acționa în comun.

 

2.Ajutorul internațional: componenta absentă

62 (...) Embargourile comerciale sunt de cele mai multe ori încălcate, iar cei implicați în contrabandă, de obicei, se află în cârdășie cu regimul pe care sancțiunile se presupune că-l pedepsesc. Efectul clar este că poporul este cel pedepsit, în vreme ce regimul are susținere economică. În acest mod au funcționat sancțiunile luate împotriva Irakului sau Iugoslaviei.

63 Calea de abordare cea mai promițătoare este însă aceea de a oferi stimulente pozitive pentru acceptarea voluntară – adică de a-i oferi ajutor extern. Desigur că ea poate fi aplicată în cazurile extreme, cum ar fi  Irakul sau fosta Iugoslavie, dar astfel pot fi încurajate și consolidate acele guverne care se dovedesc cu adevărat interesate de ameliorarea condițiilor sociale.

66 Comunitatea internațională nu a procedat mai bine nici în Balcani. Au fost cheltuite miliarde de dolari în Bosnia cu un rezultat nesemnificativ. Coordonarea între donatori nu a fost corespunzătoare și cea mai mare parte a ajutorului s-a scurs pe canale guvernamentale(7). Cu atât de mulți competitori ce doreau să se strecoare prin aceleași porți, păzitorii acestora au putut să direcționeze fondurile conform propriilor interese.

7 = Am propus înființarea unui fond de ajutorare a IMM-urilor în parteneriat cu Banca Mondială, dar guvernul bosniac a insistat să controleze el ajutorul. Banca Mondială a trebuit să accepte cererile guvernului, dar eu nu am fost de acord: Fondul nu mai fost creat.

78 (..) Mecanismul donării DST-urilor ar putea fi util în special în cazul conferințelor regionale sau naționale ale donatorilor. Un exemplu excelent îl oferă Balcanii. A existat un consens privind necesitatea unei abordări regionale coordonate. Consensul a dus la înființarea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, dar acest Pact a rămas o formă fără fond întrucât donatorii și-au păstrat controlul asupra fondurilor puse în joc, urmând o agendă proprie.

79 Dacă Pactul de Stabilitate ar fi fost conceput ca un potențial recipient de donații de DST-uri, proiectele colectate și aprobate de așa numitele Mese de Lucru ar fi putut primi fondurile adecvate, iar asistența internațională s-ar fi bucurat de un mai mare succes.

 

4. Stabilitatea financiară: Fondul Monetar Internațional

101 (...) 2 = Lucrarea prezentată de M. Hutchinson și I. Neuberger de la Universitatea California din Santa Cruz la Conferința Economică de la Dubrovnik, în iunie 2011,  a tras concluzia că crizele valutare și de balanță de plăți au redus produsul total din ultimii doi-trei ani cu 5 până la 8 procente. IMF Survey, 30 iulie 2001, p. 259.

Cum stau lucrurile astăzi

110 Tabel 4.2. EMBI (Emerging Market Bond Index) ianuarie 1991 – decembrie 2001

Variația globală a EMBI pentru instrumentele de îndatorare denominate în dolari SUA penteu piesele emergente ale entităților suverane și cvasi-suverane: obligațiuni Brady, împrumuturi, euroobligațiuni și instrumente ale piețelor locale. Teritoriile luate în calcul sunt: Africa de Sud, Algeria, Argentina, Brazilia, Bulgaria, Chile, China, Columbia, Coasta de Fildeș, Coreea de Sud, Croația, Ecuador, Filipine, Grecia, Liban, Malaezia, Maroc, Mexic, Nigeria, Panama, Peru, Polonia, Rusia, Thailanda, Turcia, Ungaria și Venezuela. Sursa: J. P. Morgan EMBI Index, decembrie 2001.

111 O altă dovadă că ne aflăm pe un teren de joc accidentat este că până și companiile cele mai valoroase care acționează pe piețele emergente trebuie să plătească bonificații foarte mari în dobânzi pentru a-și spori capitalul, ceea ce le pune în pericol capacitatea de a concura peo piață globală și face din ele ținte ușor de preluat pentru firmele care au baza în țările industrializate. Acest fapt este adevărat pentru țări extrem de diferite, cum ar fi Africa de Sud, Bulgaria sau Brazilia.

Câteva propuneri cu caracter practic

114 (...) Cu certitudine, arhitectura sistemului financiar actual poate fi considerată imperfectă și toți membrii, inclusiv Statele Unite, nu ar avea decât de câștigat de pe urma îmbunătățirii ei. Unele țări, cum ar fi Argentina sau Turcia, s-au aflat pe marginea prăpastiei, iar altele, situate la periferie, suferă de prime de risc înalt și de lipsa fluxurilor de capital pentru investiții.

122 (...) Acest fapt a adus FMI și Trezoreria Statelor Unite într-o situație jenantă: ele trebuiau fie să-și dea girul pentru o politică pe care o considerau nesănătoasă, fie să permită Argentinei să nu-și mai îndeplinească obligațiile. La început, au optat pentru prima variantă, apoi au îmbrățișat-o pe a doua. O succesiune care seamănă cu o tragedie greacă.

 

Concluzii: Către o Societate Deschisă Globală

139 (...) Or, istoria ne artă că nici un regim represiv nu a fost veșnic – deși unele s-au menținut o perioadă de timp îndelungată. Imperiile care și-au menținut puterea au găsit mijloacele de a satisface necesitățile și aspirațiile oamenilor din interior – și amintesc de Imperiul Roman, de cel Britanic sau de cel Otoman; (...).

143 (...) S-ar putea crede că, întrucât mă pronunț pentru cooperare internațională, m-aș opune folosirii forței militare. M-am pronunțat pentru intervenția militară din Bosnia și Kosovo și sunt bucuros de creșterea superiorității militare americane.

 

Finanțarea furnizării bunurilor publice la scară globală. O propunere de reformare și dezvoltare a asistenței internaționale pentru dezvoltare . Cuvântare la Conferința ONU privind Finanțarea Dezvoltării, Monterey, Mexic, 18 martie 2002

156 (...) Chiar și Slobodan Miloșevic ar fi putut să câștige alegerile din Iugoslavia dacă ar fi avut curajul să recurgă la o fraudă atât de strigătoare la cer.

Noi opinii privind dezvoltarea comerțului Basarabiei în prima jumătate a sec. XIX (TOMULEȚ 1991)

 Valentin Tomuleț, Noi opinii privind dezvoltarea comerțului Basarabiei în prima jumătate a sec. XIX, „Anuar”, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău, I/1991

193 (...) Autorul [sovieticul I. G. Budak] afirmă că creșterea taxelor vamale de 6 ori, de la 115501 lei în 1813 până la 702244 lei în 1820, ne vorbește despre creșterea furtunoasă a comerțului și capitalului comercial, trecând cu vederea că creșterea considerabilă a taxelor vamale în Basarabia a concis cu adoptarea de Petersburg în 1816 a noului tarif vamal și stabilirea noilor taxe vamale protecționiste, precum și dezicerea din februarie 1816 în comerțul cu Imperiul Otoman sistema vamală veche – „vama” ce constituia 3% din suma mărfii. (…)

Este prea puțin probabil de a explica preponderența străinilor – evreilor, grecilor, armenilor ș. a.- în comerțul ținutului numai prin ireverența moldovenilor față de comerț. Cauza principală se cere a fi căutată în sistema economică grea a Moldovei, în jugul turco-fanariot odios, în exploatarea crudă a maselor populare de către feudalii locali și străini, în jafurile frecvente întreprinse de oștirile osmane și în dezastrul economic în urma războaielor ruso-turce din a doua jumătate a sec. XVIII – începutul sec. XIX. O influență negativă a avut-o și faptul că țăranii moldoveni erau obligați să asigure Poarta cu pâine, legume, material de construcție ș. a. la prețuri dictate de Stambul.

194 (…) S-ar părea că evreii, grecii, armenii ș. a.ar fi populat permanent aceste pământuri de pe vremuri. Nu încape îndoială că unii, pe bună dreptate, s-ar fi putut considera băștinași ai acestui pământ. Dar marea majoritate a negustorilor străini și-au găsit refugiu în Basarabia în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 și îndeosebi după anexarea Basarabiei la Rusia.

(…)

După anexarea Basarabiei la Rusia, mulți dintre negustorii greci, ruși și ucraineni, care se ocupaseră cu negoțul în Moldova și Valahia, și-au găsit refugiu în orașele Chișinău, Bălți, Bender, Ismail, Reni ș. a. (…)

Din cele 20% din negustorii creștini [1856], ponderea armenilor, grecilor din Nejin, rușilor și ucrainenilor era cu mult superioară celor băștinași – molodvenilor.

Transilvania și echilibrul puterilor europene (VARKONYI 1991)

Varkonyi Agnes, Transilvania și echilibrul puterilor europene, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

85 (...) Care sunt factorii determinanți care au contribuit ca această zonă [zona de criză a Europei] să fie altfel decât statele vasale formate la periferia Imperiului Otoman? (...)

În 1925, în paginile publicației „Napekelet” a demarat o polemică de proporții. Szekfu Gyula a schițat o concepție nouă față de punctele de vedere anterioare, susținând că Principatul s-a format în vacuumul existent între cele două mari puteri, datorându-și existența faptului că puterea Imperiului Otoman și cea a Imperiului Habsburgic, în egală măsură, au sucombat în această zonă. Iar în momentul în care turcii au fost constrânși la retragere, a încetat și dreptul Principatului la existența statală independentă. (...) În același timp, la Congresul internațional al istoricilor, care a avut loc în 1970 la Moscova, polonezul Jozef Gierowski, în expunerea sa intitulată L Europe centrale au XVIIe siecle et ses principales tendances politiques, a caracterizat Principatul Transilvaniei ca fiind un component organic al tuturor statelor central-europene, subliniind legăturile strânse de odinioară, succesele și eșecurile, precum și faptul că țările dunărene au fost în strânse relații de interdependență în privința percepției schimbărilor apărute la începutul Erei Noi.

86 (...) Otomanii au înaintat spre Occident atacând dinspre Mediterană sudul continentului, iar uscatul dinspre Balcani, pe linia Dunării, ocupând centrul vital al Europei Centrale și distrugând astfel unitatea de odinioară a Europei. Europa a răspuns provocărilor otomane printr-o succesiune de înnoiri. (...) Europa Centrală este fracționată, deci, nu numai de lumea otomană și cea creștină, ci și de contradicțiile interne ale puterilor, de conflictele spirituale.

(...) Istanbulul a profitat cu rapiditate de avantajele contradicțiilor apărute între cele două sfere ale puterii, respectiv între Habsburgi și Bourboni [Valois], în 1626 [1526], Soliman Magnificul devenind asociatul anonim al Ligii de la Cognac. (...)

În ultima treime a secolului XV, neoplatonicul Ficino a definit noțiunea de Europa: Europa se întinde până unde se ajunge Renașterea și își limitează granițele acolo unde începe lumea otomană. (...)

Principatul Transilvaniei A reușit să păstreze autonomia de odinioară a etniilor din Transilvania și, printr-un dialog de decenii cu o Europă care se pregătea să înfrunte lumea otomană, și-a cristalizat instituțiile statale.

87 (...) Iar în momentul în care Ferdinand [fratele împăratului Carol V Habsburg] recurge totuși la un atac armat, se conturează o rețea diplomatică întinsă de la Paris până la Constantinopol, a cărei funcționare se extinde pe perioada unui secol și jumătate. Regele Ioan [Zapolya] se alătură Ligii de la Cognac, încheie o alianță cu Franța și astfel Poarta oferă protecție unui rege maghiar recunoscut de diplomația „celeilalte” Europe. Între timp – fapt caracteristic politicii sale de supraviețuire – și-a extins relațiile cu Carol V, pentru că, la fel ca și întreaga lume creștină, de la acesta aștepta mobilizarea Europei împotriva turcilor. „Cunosc bine esența comportamentului regelui Ioan față de turci – aprecia această politică nunțiul papei Paul III. Văd cu câtă dibăcie rezistă Porții... bineînțeles, numai cu o asemenea dibăcie a reușit și va reuși să păstreze pentru creștini Ungaria, care, fără el, ar fi ajuns de mult pe mâna câinilor”.

(...) Cancelarul Frater Gyorgy, împreună cu Johann Wese, arhiepiscop de Lund, unul dintre cei mai apreciați diplomați din Europa de odinioară, omul de încredere al împăratului Germaniei, precum și al regelui Spaniei, au elaborat, în 1530, un plan de perspectivă privind destinul Transilvaniei în cazul în care Liga Sfântă va reuși să-i înfrângă pe otomani. În 1538, Tratatul de pace de la Oradea, cu rezolvările-i alternative, cu deschiderile sale, a fost capodopera unei Europe care încerca să facă pași pe calea concilierii intereselor, dar, în momentul când Carol V l-a semnat la Toledo, Poarta a întâmpinat lumea creștină – care se mișca greoi – atacând-o.

(...) Frangepan Ferenc, educat în Italia, cel care din călugăr franciscan a devenit diplomatul regelui Ioan, în discursul său pătruns de spiritul umanist al lui Erasmus, i-a îndemnat pe voievozii implicați în războaiele religioase să se împace: „(...) Dacă turcii vor ocupa Ungaria, toată Europa va resimți această pierdere.”

(...) De exemplu, în 1547, Poarta a refuzat cu intransigență să includă separat Principatul Transilvaniei în textul tratatului de pace încheiat cu Carol V și cu Ferdinand, cu toate că acest tratat a fost de extensie europeană, incluzând spațiul Mării Mediterane, Franța și Veneția, fiind precizate și relațiile teritoriale apărute în Ungaria. Conform acestor relații, zona din nord și vest, împreună ci teritoriile dezmembrate ale Sloveniei [Slavoniei] și Croației formează țara regelui maghiar, restul, țara lui Ioan Sigismund, cu condiția ca Transilvania și regiunea de dincolo de să „rămână sub dominație islamică”.

88 (...) Dar tot el [principele Ștefan Bathory] este cel care pășește pe un drum nou, atunci când transferă centrul de greutate al alianțelor împotriva turcilor în țările Europei Centrale, considerând că, reunind Principatul Transilvaniei, Polonia. Veneția, Imperiul Habsburgic și Voievodatele românești sub un protectorat papal, această zonă ar putea scăpa de pericolul otoman.

(...)

Și, de atunci încoace, nu puțini au fost poeții, istoricii, scriitorii care s-au tot întrebat cum de a reușit Transilvania să se pună pe picioare? Pentru că în spatele ei se înălța Imperiul Otoman? (...) Sully, de exemplu, în planul său elaborat în numele regelui francez Henric IV, consideră că realizarea unei opoziții internaționale antiotomane se poate înfăptui prin structurarea unui parlament comun european, incluzând și Principatul Transilvaniei printre primele 15 țări importante.

89 (...) principele Gabriel Bethlen și-a dat seama de interesele comune ale țărilor vecine; prin intermediul convențiilor federative, acestea se apărau în comun  nu numai în fața Imperiului Habsburgic, ci și în fața celui Otoman, chiar și prin faptul că aveau posibilitatea să ducă împreună tratative cu Poarta. (...) Prin intermediul relațiilor comerciale și culturale, valorile Principatului Transilvaniei au devenit cunoscute din Veneția până în Suedia, din țările din Balcani până în Olanda. (...) Nici măcar eșecurile nu l-au putut împiedica pe Bethlen să structureze pe termen lung modalitățile de raportare față de Poartă și să pregătească, în epoca Păcii din Westfalia, sistemul de relații dintre Transilvania și Europa.

90 Practic, s-a încercat ca aceste norme să fie validate cu ocazia Tratatului de pace din Westfalia (1645-1648), dar, ca și principii fundamentale, au fost recunoscute numai în tratatele de pace care au urmat perioadei războaielor otomane și războiului spaniol de succesiune (1712-1718). (...)

Deși face parte din sfera de interese a Imperiului Otoman, [Transilvania] este singura țară cu această calitate care este inclusă în exemplarul Tratat de pace din Westfalia. (...)

Zona de răsărit a Europei Centrale este în criză, tensiunile social-politice și focarele de război sunt gata oricând să explodeze, ele întinzându-se din Ucraina până în Croația. Autorii Tratatului de pace din Westfalia au considerat că, odată instaurată pacea în Europa, aceasta se va putea împotrivi, forțele unite, Imperiului Otoman. Dar politica Istanbulului a preîntâmpinat iarăși aceste planuri, în 1645 el atacând Creta. (...) O schimbare a orientării politice intervine doar după recucerirea Cetății Buda [1687], marea operă de reorganizare a puterilor europene definindu-se odată cu Războiul spaniol de succesiune (1701-1713).

(...)

În perioada ce a urmat Tratatului de pace din Westfalia, Principatul Transilvaniei a fost tot mai strâns în cleștele primejdiei otomane. Făcând uz de arme, a încercat să iasă din izolarea amenințătoare, dar, pentru evenimentele din 1657, a plătit un preț incredibil de tragic. Principatul și-a pierdut puterea armată, orașele i-au fost devastate, rezidența domnească și sute de sate au fost pârjolite și pustiite. (...)

Anul 1660, când a fost asediată și ocupată Oradea, a provocat un deosebit ecou internațional. (...) În proiectul înaintat adunării Ligii de la Rin, la Regensburg, în 31 octombrie 1663, proiect care cuprindea programul războiului împotriva turcilor, Transilvania este considerată ca un stat de o importanță strategică vitală.

91 (...) Veniturile au fost asigurate mai ales pe seama dezvoltării negoțului, a activității societăților comerciale grecești, a societății engleze „Levant Compagni”, precum și prin pătrunderea talerului olandez, care purta gravat pe una din fațete figura leului, reușind să realizeze o stabilitate financiară. (...)

Principatul Transilvaniei și-a menținut relațiile cu Poarta, dezvoltându-și, în același timp, legăturile cu aproape toate statele din Europa Centrală și Europa de Vest. (...) După 1683, nu a existat posibilitatea unei opoziții fățișe în fața turcilor, dar, prin intermediul unui tratat secret (1686), Transilvania sprijină cu o sumă considerabilă acțiunile întreprinse de Liga Sfântă, iar împăratul Leopold garantează că în tratatul de pace încheiat după război va fi inclus și Principatul Transilvaniei.

După reprimarea turcilor, istoria oferă o alternativă pentru organizarea țărilor Europei Centrale. (...)

92 (...) În perioada războaielor cu turcii, politica engleză și olandeză a luat de multe ori poziție în favoarea autonomiei Principatului Transilvaniei. (...) Apoi, în 1691, în urma strădaniilor lui Sir William Hussey, împuternicitul special al regelui Angliei, consiliul de miniștri, care discuta punctele Tratatului de pace turco-habsburgic, a decis ca împăratul și regele maghiar să recunoască suveranitatea statală a Transilvaniei. (...)

Înaintea Tratatului de la Sremski Karlovici, care încheia războiul turco-habsburgic, protestanții ardeleni, tânărul Apafy și politicienii ardeleni au apelat – fie prin intermediul ambasadorului englez la Viena, fie în mod direct – la regele Angliei, solicitând sprijinul acestuia, ca, în calitate de mediator al tratativelor, să influențeze redobândirea – cu garanții internaționale – a autodeterminării statale a Transilvaniei. (...)

93 Deși Paget, mediatorul englez al tratativelor de pace, a introdus în planul său problema Principatului Transilvaniei, în spiritul armistițiului de la Sremski Karlovici, realizat la repezeală, mai apoi denumit Tratat de pace, Transilvania, sub pretextul că „s-a reîntors la Coroana Ungară”, despărțită practic de regat, a ajuns o provincie dirijată de la centrul imperiului, sun dominația împăratului și a regelui. (...)

Planurile sale [Racokzi Ferenc II] privind confederația formată din Polonia-Prusia-Croația-Stiria (Steiermark) și alte țări nu s-a îndeplinit.

(„Korunk”, 10/1991)

Varkonyi Agnes (1928) – istoric, profesor universitar, Budapesta

Despre politica socială transilvană a regelui Matei Corvin (JAKO 1990)

Jako Zsigmond, Despre politica socială transilvană a regelui Matei Corvin, în Kantor Lajos & Salat Levente (eds.), „Cumpăna. Antologia revistei de cultură „Korunk”” 1/1990-1992, Cluj, 1994

 

(77) (...) Popoarele din Transilvania au păstrat până în zilele noastre amintirea regelui drept și a tatălui său ce repurtase victorii în bătăliile cu turcii.

(78) (...) De la urcarea sa pe tron și până la această dată [1467], s-a străduit să mărească atribuțiile și puterea voievozilor, în interesul apărării mai eficiente în fața pericolului otoman. (...)

În timp ce în Slavonia structurile legislative aveau un cuvânt cu greutate în desemnarea vicebanului, (...).

79 (...) [prețul trădării nobililor 1467] Cel din Slavonia se modifica la 100 de forinți, (...). (...) Rămâne însă un fapt incontestabil că această măsură, legată, totuși, probabil, de persoana lui Matyas, a avut și ea un rol în faptul că până la începutul secolului XVI, în Transilvania, inițiativele organizării structurilor legislative erau mai timide chiar decât în Slavonia.

80 (...) Acest proces nu s-a întrerupt nici după 1467, apărarea împotriva pericolului otoman impunând necesitatea unirii tuturor forțelor nobilimii, secuilor și sașilor. (...)

Iar printre sfetnicii regelui, asesor al nobilimii din partea Transilvaniei putea ajunge numai cine deținea moșii și în Ungaria; din Transilvania și Slavonia nu au fost aleși astfel de trimiși. (...)

În Slavonia, Dieta regională a fost inițiată de Matyas însuși. Aici, sistemul legislativ își putea exercita dreptul de a fixa impozitele, de a alege căpitan, care putea să conducă, independent de ban, oștile pregătite de el pentru apărarea împotriva turcilor, de a limita folosirea ștampilei de către vicebani, de la Vladislav II obținându-se pentru ținutul lor o stemă separată. (...)

81 (...) Pericolul tot mai mare al invaziilor turcești  l-a determinat pe rege să devină înțelegător față de organizarea armată deosebită a secuilor.

82 (...) În urma măsurilor lui, manufactura și comerțul săsesc au cunoscut într-adevăr o dezvoltare importantă. Astfel s-a putut angaja să acopere o mare parte din necesitățile Moldovei și Munteniei, ba, mai mult, să fie părtaș și la comerțul turcilor derulat în Balcani.

83 (...) Apărarea continuă împotriva turcilor și relațiile personale cu voievozii și căpitanii de cetate au deschis larg porțile pentru afirmarea multora. Regii i-au ridicat la rangul de nobili pe vitejii români care au luptat împotriva turcilor, dar, în majoritatea cazurilor, cu condiția să-și îndeplinească în continuare obligațiile ostășești și materiale. (...)

Aici, mai ales Iancu de Hunedoara a ridicat la rang de nobili pe o mulțime de cneji români care și-au dovedit vitejia în luptele antiotomane.

 

 

(„Korunk”, 4/1990)

Jako Zsigmond (1916) – istoric, academician, Cluj