Nicolae Murgu & Constantin Lazăr &
Mugur Isărescu, În zgomotul bursei, Albatros, București, 1982, 223 p.
Partea întâi: Bursele – mister, năzuințe, decepții
I.Scena și decorul bursei
1.Scormonind trecutul
3 (...) Grecii
îmbogățesc la rândul lor istoria comerțului cu noi legi, unele
dintre ele premergătoare creditului de mai târziu. Legile lui Solon,
care permiteau camăta, au determinat crearea în Atena antică a
unei profesiuni speciale a împrumutului cu dobândă prin banca
„Trapeza”. Aceasta tezauriza monezile bancherilor vremii, cunoscuți
ca trapeziști, de la numele băncii.
La Roma, se mai
pot vedea și azi ruinele Loggiei, unde se țineau adunările
negustorilor – „collegia mercatorum”.
II.Actorii bursei
2. Spectacolul bursei
6 (...) Se aseamănă din
punct de vedere arhitectural cu un templu antic și poartă
denumirea New York Stock Exchange – bursa de valori din New York.
4. Dinastia Rotschild
46 (...) Succesul acestei
operațiuni îi asigură lui James [Rotschild] încrederea deplină a casei regale
[Franța], care îi încredințează realizarea unui alt mare împrumut: 80 de
milioane de franci pentru subvenționarea războiului de independență al
Greciei împotriva Turciei.
48 (...) Încă din 1836,
[Solomon Rotschild] se lansează în domeniul căilor ferate, obținând din partea
guvernului austriac dreptul de a construi o cale ferată între Viena și Bosnia.
Partea a doua: Bursele de
valori
III. Centrele financiare
internaționale
5. Bursa din Paris
68 (...) În 1826 bursa s-a instalat într-o clădire
special construită pentru acest scop, clădire a cărei arhitectură este
inspirată după Templul lui Vespasian din Roma.
Partea a treia: Bursele
și piețele internaționale de mărfuri
VI. Metale neferoase
3.Patru simboluri: Cu,
Pb, Zn, Sn
109 (...) Romanii
au folosit plumbul pe scară largă pentru conductele de apă,
utilizare care s-a păstrat până în zilele noastre.
4. Aur și argint
114 (...) Grecii
antici îl extrăgeau din minele de la Laurium, iar mai târziu, romanii
au fost cei care, socotindu-l un dar al pământului, i-au dat denumirea „argentum”,
adică strălucitor. (...). Spre exemplu, războaiele punice între romani
și cartaginezi au fost generate, printre altele, și de dorința stăpânirii
bogatelor zăcăminte de argint din Spania.
(...) Această funcție [monetară]
a fost conferită argintului tot de către romani în urmă cu 2.300
de ani.
116 (...) Numele latin
al metalului galben „Aurum” de unde provine simbolul „Au” universal
recunoscut în toate limbile pământului – este asociat cu numele Aurorei,
la romani zeița dimineților însorite.
VII. Produse agricole și
alimentare
1.Pulsul se ia la Chicago
126 (...) Pe această
stradă cu rezonanță istorică [La Salle/Chicago], singurele două clădiri cu
înfățișare istorică – intrări cu coloane, ca în templele romane –
sunt sediul central al bursei și cel al Băncii Federal de Rezerve.
5. Ispita cafelei
cuprinde lumea
135 (...) Utilizarea
licoarei negre se răspândește foarte repede în întregul bazin mediteraneean,
în principal în Turcia, unde devine o băutură națională denumită Kava
– de unde, se pare, și denumirea de cafea. (...)
Cafeaua,
devenită apoi în Turcia o băutură căutată și ispititoare, putea fi
sorbită, cu tot ritualul de rigoare, pe malurile Bosforului, în cafenele
scunde și întunecoase ale negustorilor armeni, turci, greci și
persani.
136 Modul de pregătire al
băuturii din acele vremuri este interesant. În fața fiecărui client se afla un ibric
de cupru, cositorit pe dinăuntru și îngropat aproape jumătate în nisip
fierbinte. Ibricul nu era spălat niciodată și era folosit până când se găurea
de atâta căldură și de mestecatul tacticos al licoarei negre cu baghete subțiri
de argint sau de aur, după rangul și caftanul musafirilor, care stăteau
fie pe jos, așezați „turcește” pe covoare de Șiraz, fie întinși pe sofale
de brocat, după moda bizantină(40).
Cafeaua n-ar fi evadat,
probabil, de pe malurile Cornului de Aur și n-ar fi înregistrat uriașa
sa expansiune mondială, dacă într-o zi marele vizir Kupruli-pașa,
deghizat în straie de negustor, n-ar fi intrat într-una din cafenelele
Istanbulului. Întâmplarea a făcut ca acolo să se fi vorbit despre
incapacitatea sa militară și despre războaiele scumpe pe care le pierdea
cu regularitate. Înfuriat la culme, marele vizir a ordonat devastarea și
închiderea tuturor cafenelelor de pe malurile Bosforului.
Prigoniți de ienicerii marelui vizir, proprietarii cafenelelor s-au
răspândit în întreaga lume, ducând cu ei invenția licorii aburinde.
În 1654, doi
dintre negustorii exilați de Kupruli-pașa au deschis o cafenea
modestă în portul Marsilia, destinată
desigur nu localnicilor, ci marinarilor veniți din Levant. (...)
Între timp, misiunea
diplomatică a lui Soliman Aga la curtea din Versailles a lui Ludovic XIV,
Regele Soare, este încununată de succes într-o mare măsură și datorită „băuturii
fermecate”, iar cafeaua adusă de diplomații Imperiului Otoman se
răspândește ca o adevărată epidemie printre parizieni. Prima cafenea mai
pretențioasă din Paris, având saloane rezervate nobililor și literaților, este
înființată în 1686 de Procopio Cultelli, fost marinar sicilian care trăise la
Istanbul și învățase toate tainele pe care le avea prăjitul, măcinatul și
fiertul cafelei.
40 = Mircea Grigorescu, A
doua ceașcă de cafea, „Lumea”, nr. 29, 16 iulie 1970.
138 (...) Cafeaua de Moko
era singura acceptată de cafegii rafinați din Istanbul. (...)
Pe la 1600 producția
de cafea de Moka devenise cu totul de neîndestulătoare, cu toate că era
consumată în mai tot Imperiul Otoman.
139 (...) La Istanbul,
cafeaua era prăjită în secret, în odăi închise, după un adevărat ritual
religios, adăugându-se uleiuri aromate. Măcinatul era făcut în râșnițe
bogat împodobite pe din afară, adevărate bijuterii. Operația era
efectuată spre seară, cu cel mult o zi înainte de utilizare. De regulă, pentru
a nu se pierde din aromă, măcinatul se făcea pe loc, în fața clienților,
reglându-se cilindrii zdrobitori ai râșniței după preferințele băutorului: o
cafea mai subțire (tip filtru) se obținea prin măcinarea boabelor în particule
mai mari, pe când cea neagră și tare, concentrată și bună de savurat cu
înghițituri mici, se obținea prin măcinare fină, până la pulverizare, a
boabelor bine prăjite.
8. Două produse textile:
bumbacul și lâna
147 (...) Astfel, în
prezent sunt cotate aproape 20 de sorturi de bumbac provenind din SUA,
Brazilia, Turcia, Siria, Pakistan, Mexic, Peru, Sudan, Egipt, Columbia, Uniunea
Sovietică.
148-149 (...) În afara
acestor țări, un rol important în producția și mai ales în exportul
mondial de bumbac îl joacă și unele țări în curs de dezvoltare:
Mexic, Brazilia, Peru, India, Pakistan, Turcia, Egipt, Siria, Sudan ș.
a.
Partea a patra: Bursele
în România
IX. Premisele apariției
burselor în țara noastră
1.Primele activități comerciale pe teritoriul românesc
168 (…) În secolele VII-IV î. e. n., odată cu dezvoltarea
metalurgiei fierului și în general a culturii lor materiale, triburile
geto-dace intră în contact cu lumea scitică, greacă și celtică.
169 Un rol aparte în dezvoltarea economico-socială a geto-dacilor îl are
inițierea și creșterea rapidă a relațiilor economice cu lumea greacă.
Punctul de plecare al acestei perioade înfloritoare pentru comerțul
românesc îl reprezintă apariția în secolul VII î. e. n., pe litoralul
Mării Negre, a coloniilor grecești. Ionienii întemeiază Histria
și Tomisul, dorienii orașul Callatis. Mai târziu, negustrii
greci din aceste colonii pătrund mai adânc în teritoriul geto-dac,
întemeind noi centre ca Axiopolis, lângă Cernavodă, sau cel recent
descoperit lângă Albești. Principala îndeletnicire a coloniștilor greci
fiind negoțul, întreaga dezvoltare a coloniilor respective a fost
condiționată de relațiile cu populația autohtonă. De la populația getică
achiziționau grâu, miere, ceară, piei, blănuri, oferind în schimb țesături
fine, ceramic, obiecte de podoabă, vinuri. La scurt timp după înființare, cetățile
grecești menționate cunosc o dezvoltare deosebită. Descoperirile arheologice
pun în evidență bogăția orașelor grecești de pe țărmul românesc al Mării
Negre, ceea ce demonstrează intensitatea remarcabilă a schimburilor
comerciale cu populația geto-dacică înconjurătoare.
O nouă perioadă înfloritoare a comerțului se înregistrează după
cucerirea Daciei de către Traian. (…) Aurul care îi atrăsese pe romani
continua să fie extras, mai ales din munții Apuseni, sarea se extrăgea din
numeroasele saline situate în Transilvania și Muntenia. Cunoaște, de asemenea,
un avânt extragerea fierului, cuprului, calcarului, marmurei și chiar a
păcurei. Aceste materii prime iau cele mai diverse drumuri ale Europei,
ajungând chiar până dincolo de Mediterana, în Egipt(45).
45 = C. C. Giurescu & Dinu Giurescu, Istoria românilor din cele
mai vechi timpuri și până astăzi, Albatros, București, 1975.
170 Perioada de prosperitate durează însă puțin, Dacia romană
fiind așezată în drumul popoarelor migratoare. Războaiele succesive duse
de împărații romani contra acestor popoare îi cinving în cele din urmă
să părăsească Dacia, în a doua jumătate a secolului al III lea e. n. (…)
Principatele române, prin poziția lor geografică, așezate la
încrucișarea drumurilor comerciale, erau locuri importante de tranziție pe unde
își purtau mărfurile comercianții străini din Cracovia, Lemberg sau Constantinopol.
2.Bâlciurile… forme embrionare ale bursei
171 (…) „(…) Târgurile acestea se numeau nedei – de la slavonescul nedelia
(duminică) – și, după cum aceste nume ne indică, aveau loc duminica.” (46)
46 = Teodor Bădăreu, Despre burse și despre mijlocitori, Cartea
Românească, București, 1926.
4. Relațiile cu negustorii străini
173 (…) Dunărea și Marea Neagră facilitau comerțul cu Levantul.
175 (…) După pacea de la Cuciuc-Kainargi din 1775
[1774], Alexandru Ipsilante, pentru a încuraja comerțul peste Dunăre,
înființează două centre comerciale la Zimnicea și Islaz, unde negustorii puteau
schimba mărfuri de toate felurile.
(…) Mărfurile din Turcia și sudul Dunării veneau pe
calea apei – pe Marea Neagră sau pe Dunăre.
5. Privilegiile acordate schimburilor comerciale
176 (…) Prin tratatul din 1510 încheiat de Bogdan III,
fiul lui Ștefan cel Mare, cu Sigismund, regale Poloniei, se dă voie
negustorilor polonezi să facă comerț liber în Moldova, Muntenia și Turcia,
iar comercianții moldoveni să facă comerț liber în Polonia și Lituania, cu
obligația plății taxelor vamale convenite de părți.
6. Mărfurile de schimb
177 (…) Din Turcia se importa piper, șofran, orez, lămâi,
smochine, săpun, stafide, anason, tămâie, bumbac, mărfuri pentru care în secolul
XV se plateau sume importante la un raport de transformare de 1 la 3
față de prețurile ce se practicau pe piețele furnizoare. Mai târziu, în secolul
XVIII, paleta produselor importate din Turcia se mărește, la cele
devenite tradiționale se adaugă untdelemn, cafea, migdale, arahide și
altele.
(…) Din Levant, arată abatele Mably în lucrările sale despre
drepturile statelor europene, se tranzitează prin Muntenia și Ardeal o serie de
mărfuri de lux ca mătase, păr de capră și de cămilă, precum și
bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale și multe alte articole de coloniale.
Din Breslau și Lipsca se aduceau de către negustorii bulgari și greci
în Ardeal și Muntenia articole de galanterie, îmbrăcăminte, postavuri,
coloranți, cosmetice și alte produse fine, din care o parte își continuau
drumul până în Turcia după ce ni se plăteau cuvenite taxe de tranzit și
depozitare.
(…)
În raportul lor din 27 aprilie 1792, Leveaux d Avul și
Trautvetter, reprezentanți ai negustorilor silezieni pentru Țara Românească,
Moldova și Turcia, arătau faptul că negustorii din Iași au cumpărat pe
credit cantități importante de zahăr și piper, care au adus pagube mari
negustorilor din Breslau și Lipsca. De asemenea, raportau despre invazia
negustorilor greci, care cumpărau pentru export toate mărfurile din Breslau
și Lipsca.
178 (…) * = Până în secolul XVII, toți cei care practicau acte de comerț
se numeau negustori. În secolul XVIII se face distincția între comerțul cu
„băcălii”, făcută de negustorii băcali, și comerțul făcut de negustorii de alte
produse. Denumirea de bacal, devenit mai târziu băcan, provine de la cuvântul
arab bakkal, vânzător de legume, produse colonial și alte produse de consum,
introdus în limba noastră de negustorii turci.
7. Moneda de schimb
180 (…) De asemenea, se întâlnesc denumiri ca: lei zloți, lei potronici,
lei taleri, lei bani nemțești, lei turcești. (…)
Multă vreme talerul a fost considerat ca făcând parte din „familia leului”,
pentru faptul că cei mai mulți taleri aveau bătuți pe ei un leu, care se
găsește chiar și pe talerul lui Despot, imitat desigur după cei din
Apus.
181 (…) În imperiul turcesc, printre monedele aflate în
circulație se găsea și talerul leu de argint denumit în turcește „arslangrșul”.
X. Bursele în România
1.Cafeneaua și strada, primele sedii ale bursei
184 După anul 1831, odată cu desființarea monopolului turcesc
și proclamarea libertății comerciale externe, asistăm la o dezvoltare economică
rapidă a țărilor române.