„Ursita” (HASDEU 1864)

 Bogdan P. Hasdeu, Ursita (nuvelă istorică), „Buciumul”, 1864 & „Revista literară și științifică”, 1876 (versiune nouă) - P. H.- Scrieri literare, Minerva/Arcade, București, 1989, 360 p.

  

Partea I Am scăpat de el

I. În care se arată cum, murind o babă, băiatul a pierdut pe tată
(116) Era pe la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare.
Postelnicul Șarpe se întorcea de la Cracovia, unde fusese trimis pentru a combina o alianță antimusulmană între Moldova și Polonia.

II. Din care se vede cât e de primejdios a sosi în capitală în ziua în care se naște un copil în palatul domnesc
(122) (...)-Ce vrea să zică magia, jupâne hatmane? întrebă vodă pe Arbore, crezând că boierul nu va ști să răspundă.
- Slavonește se zice adică volhovstvo, măria ta.
(124)(...)- Minune! mare minune! strigă domnul. Auzitu-l-ai pe neamț, Arbore? Ei bine, acuma să-mi spui dacă nepotul meu [Ștefăniță/Ștefan cel Tânăr] va fi voinic. (...)
- Cu cine va avea războaie?
- Cu turcii și tătarii.

IV.În care apar pe scenă trei doftori: un italian, o babă și un copil, de unde rezultă că medicina a prosperat totdeauna la români
(129) Luca, cu care am făcut cunoștință la începutul acestei istorii, era nepot de frate al postelnicului Șarpe.
Tată-său, pârcălab al Cetății Albe, fu ucis pe murii fortăreței, apărând-o contra turcilor. (...)
În războaiele contra turcilor, tătarilor, leșilor, tânărul Luca atrase privirile chiar din partea celor mai viteji.
(130) (...) El [Luca] nu ura pe turci sau tătari, deși lor le datora stingerea neamului său. (…) Ca regnul vegetal al țărilor noastre, ca temperatura cea nestatornică ce ne bântui când cu frigul norvegian, când cu arșițele Egiptului, fiii Daciei lui Traian poartă pe fețele lor tiparele tuturor climelor.
(132)(.,.) Până ce doftorul alergă acasă, pentru ca să compună după regulile lui Galien puternica sa doftorie, să ne întoarcem la copilul găsit de Mihu.
(134)(...); dar, dezlegând rana, văzu că doftoria cuprinde acum în sine niște atome negre, ce i s-au părut o mare asemănare cu piperul și care nu făceau deloc parte din rețeta primitivă, prescrisă după preceptele lui Galien.

VI.În care se aruncă o vie lumină asupra adevăratului înțeles al institutelor lui Justinian
(141)(...), „chir-popă” se zicea atunci despre toți membrii clerului fără deosebire, fie laici, fie seculari[?].
(143)-(...). Fiule, pravila împărătească a prea evlaviosului împărat Justinian zice că dreptatea este (...).
- Eu nu știu grecește, părinte.
- Aceste cuvinte se tălmăcesc pe românie așa: să dai fiecui ce este al lui.

 

Partea II

I. Care ar fi prea frumos în versuri lungi, ceea ce ne face a-l închina d-lui... Bodnărescu
(144) (...) Ea [fiica lui Ștefan cel Mare] purta dulcele nume ilustrat de către regina care adusese căderea Troiei, de către împărăteasa care a răspândit asupra răsăritului mângâierea creștinității, (...)... ea se numea Elena.
(145) Letopisețul se începea cu aceste cuvinte: „Românii își trag vița din râmlenii cei vechi, iar cine au fost râmlenii cei vechi, o știe lumea...”.
(146) (...) Țarul avea o a doua femeie, greaca Sofia Paleologina și un fiu din prima căsătorie, Ion [Ivan] cel Tânăr, moștenitor al tronului și acum bărbat al domniței Elena.
Sofia născu țarului un fiu numit Vasilie; Elena născu moștenitorului tronului un fiu numit Dimitrie. (...)
Moartea lui Ion cel Tânăr a deșteptat întrebarea: cine să fie moștenitorul tronului? copilul Sofiei sau copilul Elenei? (...)
O soacră greacă și o noră româncă au dezbinat deodată lumea muscălească: (...); vreo câțiva însă apărau drepturile Sofiei, care era puțin iubită, depărtându-se de societatea muscalilor și ținând la curte o mulțime de greci venetici. (...)
Sofia se folosi de scandalul evreismului și șopti țarului, desmierdându-l sub vălul nopții, când credea că va fi mai ascultată:
-Stăpâne! Noră-ta s-a aruncat în eresul spurcatului Scaria.
(147) Apoi ea învăță pe greci să răspândească în popor vorba că văduva lui Ion cel Tânăr se făcu evreică. (...)
Pe de altă parte, Sofia aduna la sine în toate nopțile o mulțime de babe vrăjitoare pentru a face farmece contra dușmanilor. (...)
Strașnicul Ion III află uneltirile muierii și ale fiului său; (...); Sofiei îi poruncește să nu mai apară înaintea ochilor săi; pe Vasilie îl pune sub strajă. (...)
Dar nu dormea vicleana greacă, ci, ca tigrul care, pitulat în vânzătoarea umbră tufelor, cu ghiarele pe jumătate ieșite, cu ochii aprinși de setea sângelui, cu gura gata a sfâșia victima, ochește o ușoară căprioară și apoi se aruncă... așa Sofia pândea pe Elena.
(148) N-a trecut un an și iată că Sofia cu fiul său recâștigară nestatornica milă a țarului; (...).
În 1502, țarul zise solilor hanului tătăresc: „Am închis pe nora mea și nepotul meu pentru că așa mi-a plăcut mie.”
Sofia triumfa.

III.Foarte încurcat, fiind foarte revoluționar
(154)(...), găsi pe Luca în grădină ascultând pe Iorgu care-i citea dintr-un manuscript slavonesc intitulat: Aici se începe paralipomenonul lui Zonara...
(155)(...); pe scândură se citeau, scrise cu slove mari, următorele trei inscripțiuni, greacă, slavonă și română:  
1.(...)
2.Iz groșnih naigreșnii cerneț Sofronie Gangur rece: da zdrastvuiet Bogdan voivoda.
3.Dintre păcătoși mai păcătosul călugăr Sofronie Gangur zice: „Să trăiască Bogdan voievod”.

IV.În care cei vii se încurcă și un mort vine să-i descurce

(158)(...)Străbunii noștri întreceau chiar și pe vechii elini în adorațiunea frumuseții plastice.

VIII.Care, între altele, va fi plăcut mai cu seamă băutorilor de bere
(179)(...)Slavii tot astfel numesc berea pivo, de la verbul piti, a bea.
(180)(...) - Mi se pare că ne-a înșelat blestematul de vameș, zise turcește armeanul cu barba în furcă.
(182)(...) [armeanul] Ovanes se văieta turcește asupra hoților de moldoveni.

IX.În care se arată privilegiile fetelor fecioare la străbunii noștri
(185)(...)Trebuie să ne amintim o veche lege națională care se păstră la noi până în timpul fanarioților și în puterea cărei un vinovat, fie cât de mare, se ierta de moarte de-ndată ce o fată fecioară declara că voiește a-l lua de soț.
(186)Această frumoasă lege, întrucât știu eu, se născu și se înrădăcină numai la romani, dovedind, mai bine decât orice alta, superioritatea morală a străbunilor noștri, cari cugetau, cu o justețe sublimă, că un om nu poate fi rău de vreme ce o ființă atât de angelică, atât de gingașă, atât de nevinovată ca o fată fecioară primește a se uni cu el pe viață.

X.Din care se poate deja prevede ce este ursita
(187)(...) Dar afară de băi publice, adică ceea ce romanii numeau thermae, în fiecare casă boierească mai bogată de vedea câte o baie particulară.
Baia postelnicului Șarpe se afla în fund, din dosul aripii palatului, prezentând în construcțiunea sa un amestec de vechea arhitectură greco-romană cu arhitectura modernă arabă.
(188) (...) Dar sublima artă a arhitectului mauresc [capela] își găsea un contrast monstruos în producerile unui pictor bizantin, necunoscut și demn de a rămânea în uitare.