Previziuni și premise (1983)

Alvin Toffler, Previziuni și premise, trad. M. Columbeanu, Antet, București, 1996 (eng. 1983), 274 p.

 

Cum și de ce

5 (...) S-a tradus în daneză, ebraică și turcă, pentru a nu mai menționa limbile franceză, germană și spaniolă. (...)

10 (...) Transcrierea originală a servit mai mult ca ghid general decât ca sursă de citate ad litteram. (...)

 

 

3. Mitul japonez (și altele)

 

Avantajul american

75 (...) Cred, însă, că Japonia are un alt tendon al lui Ahile -și, în acest sens, mă contrazic deseori cu prietenii mei japonezi. (...)

 

Forțe în conflict

89 E complicat, dar ne îndepărtăm de formulele birocratice clasice spre o organizație ad-hocratică(1), cu unități mai mici și mai diverse, în cadrul unor configurații modulare mai mari.

1 = Formulă organizatorică flexibilă, aptă să se plieze conform imperativelor de moment; vezi Powershift.

90 (...) Eu, unul, n-am chef să mă întorc în te miri ce utopie bucolică, care oricum n-a existat niciodată. (...)

91 (...) E timpul să terminăm cu scrisul romanelor elegiace despre cât de minunat era înainte să sosească în oraș fabrica de tinichele. (...)

92 (...) Cărțile mele au fost publicate, sub forme expurgate ideologic, în România, Polonia, Iugoslavia și – neoficial, ca să zic așa – în URSS. (...)

94 (...) Se poate foarte bine ca industrialismul per se să fie antitetic „socialismului real” – indiferent ce-o mai fi acela. (...)

 

 

5. Info-politica

 

Mediul decizional

116 (...) Chiar și Atena, contra-exemplul, avea o democrație a celor puțini, bazată pe sclavia celor mulți. Într-un fel sau altul, o clasă conducătoare restrânsă și autoritaristă domină de obicei orice societate agricolă. (...)

 

 

7. Rasă, putere și cultură

 

Interludiul alb

140 (...) Descoperind drumul comercial spre India, au ocolit Islamul, care domina în esență Mediterana, și au început să colonizeze Asia și Africa. (...)

142 (...) Dar e improbabil să mai revenim vreodată la status quo ante. (...)

 

Problema Tehnicolor

146 (...) Între timp, în Germania, ura pentru sub-clasa emigranților turci era atât de turbată, încât până și politicienii social-democrați fac apel la ea. Helmuth Schmidt însuși a glumit a propos de „mirosul de usturoi” din rândurile turcilor, ceea ce e cam același lucru cu bancurile despre pepeni în SUA. (...)

147 (...) Recent, vietnamezii din Praga au simțit pe pielea lor același tratament care le e familiar turcilor din Germania sau negrilor din America. (...)

148 (...) Astfel, feministele, negrii, latinii sau asiaticii care combat rasismul au fost rugați în repetate rânduri să-și amâne sau să-și subordoneze țelurile acelora ale clasei muncitoare – însemnând, de regulă, muncitorimea principală, de sex bărbătesc. (...)

 

Primatul culturii

156 (...) Fiecare cultură, vest-indiană, filipineză, algeriană, cubaneză, turcă sau coreeană sosește în Al Treilea Val cu propriul ei caracter social, dezvoltat dea- lungul secolelor. (...)

 

 

9. Departe de Delphi

 

179 (...) Se află departe, într-adevăr, de Oracolul din Delphi!

 

Gânditori în linie dreaptă

187 (...) În ultimă instanță, orice fel de futurism, la fel ca orice istoriografie (inclusiv cea numită „cliometrică”) este impregnată de cel puțin o tușă de subiectivism. (...)

 

 

10. Despre instrumentele intelectuale

 

Marx-ul unidimensional

195 (...) Monomania referitoare la clasă ajută să se explice eșecurile teoriei marxiste în atâtea țări la rând. (...)

Istoria imediată (SOULET 1994)

Jean-Francois Soulet, Istoria imediată, trad. și note M. Platon (Paris, 1994), prefață F. Constantiniu, Corint / Istorie universală – Microsinteze – 13, București, 2000, 140 p.

 

Prefață – Florin Constantiniu

5 (...) Autorul are dreptate când arată că istoria imediată este o ... istorie veche, în înțelesul că istoria însăși a însemnat la origine „ceea ce știm pentru că am fost martori” (p. 8) și că primii mari istorici din Antichitate au „făcut”, de fapt, istorie imediată. Exemplul cel mai concludent îl oferă, desigur, Tucidide, care, așa cum mărturisește el însuși, la începutul operei sale Războiul Peloponeziac, dându-și seama că acest conflict va depăși, prin însemnătatea lui, pe cele anterioare, a purces la elaborarea lucrării care l-a făcut celebru; grație lui, cunoaștem, poate, mai bine războiul dintre Sparta și Atena decât cel de-al doilea război mondial! (...)

6 (...) Pentru oricine va porni la studiul istoriei imediate sau se va interesa - prin lectură – de această parte terminală a istoriei, cartea lui Jean Francois Soulet va fi un vademecum indispensabil.

 

 

 

Capitolul I O istorie veche

 

8 (...) Istoria imediată este la fel de veche pe cât istoria. Ba s-a confundat chiar, de-a lungul unei mari părți din Antichitate și din Evul Mediu, cu Istoria...

 

I.Învățăturile părinților întemeietori

 

„Cel care știe pentru că a văzut”

8 Pentru a înțelege concepția inițială a disciplinei istorice, trebuie să revenim la etimologia elină a cuvântului istorie. Istoria este ceea ce știm pentru că am fost martori”; istoricul este „cel care știe pentru că a văzut”. (...)

(...) Scriind despre „timpul oamenilor”, pe care îl opune vremurilor mitice – asupra cărora nu dispune, după părerea lui, decât de fabule – Herodot, deși contemporan cu Pericle, își începe Istoriile de prin prima treime a secolului al VI lea.

9 Ceea ce dovedește că își bazează povestirea doar pe mărturia sa sau a generației sale, ci că a cules, direct sau indirect, amintiri din vremea tatălui său, a bunicului și a străbunicului... Tucidide, Polibius sau Tacitus procedează la fel.

O asemenea obsesie pentru „trăit” și mărturie orală, disprețul pentru munca de compilare cerută de studiul epocilor mai vechi și, mai ales, preocuparea acestor primi istorici de a face operă instructivă, ba deseori moralizatoare, au făcut să fie pus la îndoială spiritul lor critic. E adevărat, motivațiile și explicațiile evenimentelor sunt departe de cele ale istoricului secolului XX. Herodot, profund religios, nu ezită să scoată în evidență acțiunile zeilor pentru anumite evenimente. Mai putem să-i reproșăm – și nu e puțin lucru – că era certat pr și simplu cu cronologia și că s-a preocupat de civilizații mai curând ca un etnolog decât ca istoric. Totuși, în ciuda acestor serioase rezerve, suntem uimiți de calitatea demersurilor metodologice ale acestor primi discipoli ai lui Clio, fie ei greci sau romani.

 

O rigoare metodologică

9 La toți putem observa – în grade diferite – grija de a așeza într-un context mai larg (istoric, geografic, cultural) faptele trăite și povestite. Herodot a simțit nevoia de a face vaste cercetări asupra trecutului și vieții popoarelor implicate în conflict. De asemenea, Tucidide nu începe relatarea războiului peloponeziac decât în cartea a doua, consacrând-o pe prima (cea mai lungă din toate opt) nu numai circumstanțelor care l-au motivat, dar și condițiilor de viață ale populațiilor grecești încă din epocile numite „obscure”. O asemenea investigație nu a fost ușoară, trebuind să facă uz de orice: poemele lui Homer, rare vestigii arheologice....

10 Acești primi istorici ai timpului lor au avut, de asemenea, în comun preocuparea de a colecta maximum de documente; toți au un gust vădit pentru căutarea informațiilor lămuritoare. La Polibius și mai ales la Herodot devine chiar pasiune, atât e de curios și de avid de lămuriri acesta din urmă. În timpul călătoriilor sale interoghează pe toată lumea: pe principalele personaje ale vieții politice ca și pe simplii muritori. Cât despre Tucidide, el ne-a lăsat în cartea întâi un veritabil cod asupra metodei conversațiilor: „... Cât despre faptele petrecute în acest război, scrie el, n-am socotit că trebuie să le scriu așa cum le-am auzit de la cel dintâi venit, nici după impresia mea personală, ci și acelea la care eu însumi am fost martor și cele spuse de alții le-am scris numai după ce am cercetat cu toată rigurozitatea posibilă fiecare lucru în parte. A fost greu de găsit adevărul, fiindcă cei ce fuseseră de față nu se potriveau în spusele lor despre aceleași lucruri și fiecare le schimba din părtinire sau din lipsă de memorie.”

Dacă mărturia orală constituie inima informației lor, ea nu e, totuși, decât un element. Nici unul dintre ei nu neglijează - atunci când există și câne le sunt cunoscute – documentele scrise. Dacă Herodot nu are acces la cronici, consultă, în schimb, arhivele (oracole și dedicații), sanctuarele de la Delphi și Samos, listele fiscale și militare și se arată interesat de inscripții. De câte ori poate, Tucidide se referă la documentele scrise pentru a preciza resursele și efectivele militare ale unui oraș. În epoca romană, Tacitus și Suetonius se înfruptă și mai mult din arhivele oficiale și secrete.

Astfel, departe de a fi simple culegeri de mărturii, lucrările acestor primi autori sunt veritabile studii fondate pe mai multe tipuri de surse. Faptul că naratorul a trăit unele evenimente nu apare ca un handicap.

11 Din contră, acest lucru îi permite lui Tucidide o transcriere fidelă – în spirit, dacă nu în formă – a unor discursuri, un inventar precis al distrugerilor săvârșite în Atica în primăvara lui 427 î. H. și o mai bună înțelegere a punctelor de vedere contrarii. Mai întâi ca actor (în 424 î. H. a fost ales comandant al escadrei din nordul Mării Egee), apoi ca observator și, în sfârșit, ca martor (revenit la Atena după amnistie), el a văzut multe, a ascultat multe și, mai ales, a reflectat mult: „Vârsta mea, mărturisește el, mi-a îngăduit să asist la întreg conflictul cu maturitatea de spirit necesară, pentru a înțelege ceea ce se întâmplă și am putut să urmăresc atent cursul evenimentelor pentru a-mi face o idee exactă. În plus, izgonit din cauza comandamentului meu în regiunea Amphipolis, am trăit douăzeci de ani departe de patrie și astfel am putut avea legături cu oameni din ambele tabere, mai ales din cea a Peloponesului. Am avut răgaz să observ ce se întâmplă...”

 

O concepție aparte despre istorie

11 Cei mai buni dintre acești istorici ajung, datorită unei perfecte stăpâniri a experienței personale și a documentației, datorită, de asemenea, modului în care înțelegeau situația, să propună nu numai o reconstituire coerentă și nuanțată a evenimentelor, dar și o schemă explicativă graduală (cauze imediate și profunde) și convingătoare. Uneori, au dovedit că au dobândit și reculul necesar pentru a separa din această spumă a istoriei – care e prezentul – durabilul și efemerul. Tucidide are intuiția că luptele care opun cetățile grecești între 431 și 404 î. H. nu sunt independente, ci verigi ale aceluiași lanț. El dovedește „aptitudinea de a metamorfoza aproape imediat <trăitul> în istorie, în obiect de cunoaștere” (D. Roussel), care este una din marele calități ale istoricului timpului prezent.

12 Am comite, totuși, un grav un grav anacronism dacă le-am atribui istoricilor antici concepțiile istoricilor din vremurile noastre. Istoria este, înainte de orice, reflexul mentalităților unei anumite epoci. Or, vechile societăți au cel puțin două particularități în raport cu cele contemporane. Ele sunt procedurale și, pentru ele, a câștiga o cauză este mult mai important decât stabilirea adevărului. În plus, sunt foarte sensibile la formă, mai ales la tehnicile de expresie și de persuasiune, astfel încât maniera de a scrie e considerată, până la urmă, mai importantă decât faptele descrise. Pe scurt, istoricul acelor timpuri e mai apropiat de avocatul în căutarea de argumente și de dovezi „folositoare”, de scriitorul preocupat de stil, decât de savantul care caută adevărul.

 

Lunga supremație a oralității

12 (...) Sunt cele [izvoare ale Evului Mediu] care se confundă cu „opinia publică” (fama, vulgaris opinio...) sau (...).

 

II. În serviciul prinților și al patriei

 

Vremea cronicarilor și a istoriografilor

14 (...) Cea a lui Villehardouin, care participă la inițierea celei de a IV a Cruciade, luptă în Orient și devine sfetnic al regelui Tesalonicului, constituie o mărturie prețioasă pentru cunoașterea evenimentelor, dar este mai ales o pledoarie în favoarea deturnării cruciadei. (...) Departe de a fi simple pledoarii pro domo sau insipide texte propagandistice, aceste opere, oricât ar fi de angajate, (...).

15 (...) Recursul la asemenea istorici oficiali era foarte vechi; obiceiul exista la romani, dar și la monarhiile Orientului. (...)

 

Sprijin al propagandei napoleoniene

19 (...) Până atunci, manualele de „istorie modernă” erau consacrate mai ales Antichității și Evului Mediu timpuriu – de la căderea Imperiului roman la moartea lui Ludovic cel Sfânt – trecând foarte repede peste perioada ulterioară. Fapt care îl făcea pe Napoleon să declare, în aprilie 1807: „Tineretului nostru îi e mai ușor să înțeleagă războaiele punice decât războiul din America din 1783...” (...)

 

...și al patriotismului republican

20 (...) În alocuțiunea pe care a ținut-o studenților Facultății de Litere din Paris la 4 noiembrie 1884, Ernest Lavisse vorbește extrem de clar despre datoria „civică” de a trata cât mai bine perioada istoriei contemporane: „(...) E bine să știți istoria Cruciadelor, dar și <chestiunea Orientului> are importanța sa. (...)”

 

 

Capitolul II O istorie cu drepturi depline

 

43 (...) Cofondatorul „Analelor” [Lucien Febvre] a știut, cu umor, să regăsească acel ton sigur și dramatic pe care-l folosesc virtuoșii păzitori ai templului lui Clio pentru a-i goni pe periculoșii neguțători ai prezentului. (...)

 

II. ,,, Două avantaje

49 (...) Credeți că epigonii lui Mignet, care, peste cincizeci de ani, vor lua Rezistența ca subiect sa ca țintă a exercițiilor lor academice – vor exista întotdeauna jocuri academice! – vor fi capabili să formuleze o asemenea remarcă? (...)

 

Sursele orale

72 (...) De asemenea, ea mai distinge cu mare justețe „marii martori” – care au sentimentul de a fi jucat un rol important și ale căror vorbe par a priori de mare importanță – și „micii martori”, modești și fără grade, mirați că sunt luați în considerare. (...)

 

III. Și câteva principii metodologice de bază

 

73 (...) Principiile sale metodologice sunt cele ale tuturor istoricilor începând cu Tucidide: definirea clară a unei problematici, critica surselor, luarea în calcul a factorului timp ca principal instrument de analiză, practica „enunțării distanțate” (H. I. Marrou) a căilor și rezultatelor cercetării... aceste reguli elementare sunt suficient de cunoscute – chiar dacă nu totdeauna aplicate – pentru a nu le mai aminti aici. (...)

 

Punerea în perspectivă „verticală” a faptelor studiate

77 (...) Astfel, interesul pentru ceea ce pe drept cuvânt se numește „tragedia iugoslavă”, adică pentru divergențele interne, apoi pentru implozia acestui stat, începând cu sfârșitul anilor 80, ne conduce inevitabil la o scufundare în timp. (...) Împărțirea Imperiului Roman între Occident și Orient, în 395, ruptura între Patriarhatul de Constantinopol și Episcopatul Romei, invazia din secolul VI a popoarelor slave, vorbind dialecte apropiate, dar diferite, ocupația turcă începând cu a doua jumătate a secolului XIV, împărțirea populațiilor sub dominație austriacă între Cisleithania și Transleithania în 1867... tot referințe istorice, care, fiecare în felul ei, mărturisesc despre vechimea și numărul împărțirilor acestor popoare brusc regrupate la sfârșitul primului război mondial – prin voința elitelor naționale și a marilor puteri internaționale ale epocii – într-un singur „regat al sârbilor, croaților și slovenilor”. (...)

78 (...) Ajutorul occidental acordat în 1990 popoarelor din estul Europei poate fi mult mai ușor caracterizat dacă, ascultându-l pe G. Bossuat, îl vom pune sistematic în paralel cu planul Marshall din 1947. (...) Prima a avut drept obiectiv analiza comparativă a diferitelor experiențe reformiste făcute în țările comuniste începând din 1948 și formularea unor observații generale: practica „la cald” a reformelor, polarizarea pe economie, eșecul rarelor încercări de reformare globală a sistemului, intransigența birocrației, pasivitatea societății...

 

Punerea în perspectivă „orizontală”

80 (...) Dacă, pentru istoria clasică, recursul la științele sociale a reprezentat un adevărat balon de oxigen care a contribuit la reînnoirea metodelor și punctelor de vedere, pentru istoria imediată a fost o condiție sine qua non de supraviețuire. (...)

81 (...) Astfel, pentru a obține o primă tipologie a mecanismelor desatelitizării celor șase state comuniste est-europene situate pe orbita Uniunii Sovietice (1989), ni s-a părut practică și sugestivă elaborarea unei „grile”. (...): (...); și cea a Bulgariei și României, țări care, neavând opoziție organizată, s-au trezit, la sfârșitul „revoluției”, în mâinile comuniștilor „reformatori”. (...)

O multiplă explicare a singularului

85 (...) [Rene Remond]: „(...) Istoricul este mereu tentat să introducă, a posteriori, în derularea istoriei o raționalitate, chiar dacă ea nu există. (...)”

 

 

Capitolul III O istorie necesară

 

I.Apelul la societate

Întrebări asupra persecuțiilor suferite de către evrei

96 (...) Pentru Nolte, naziștii nu sunt inventatorii genocidului (practicat deja de turci pe seama armenilor) și ei nu au făcut altceva decât să reacționeze la pustiitoarea amenințare sovietică. (...)

 

Vârtejul accelerării istoriei

106 (...) Astfel, în timpul războiului din Golf, o revistă franceză de televiziune nu a ezitat să consacre mai multe pagini unei convorbiri cu un istoric al Orientului arab, apoi, în momentul imploziei iugoslave, să recidiveze cu un specialist în țările din Europa meridională. (...)

107 (...) Același tip de cercetare, urmărind stabilirea anteriorităților în cazul sârbilor și albanezilor din Kosovo sau al irakienilor și iranienilor din Shat-el-Arab. (...)

 

II. Pași greșiți

 

De ce un asemenea „derapaj”?

117 (...) 2) Pe acest teren al tuturor pericolelor e ușor să cazi între Scylla și Charibda și să treci de la conformism la militantism. (...)

119 (...) De fapt, dacă vreți, Franța a avut dintotdeauna o școală marxistă de analiză a țărilor din Est, apropiată de PC, și o școală nonmarxistă, reprezentată de anticomuniști, care, de fapt, la început, erau imigranți. (...)

121 (...) [E. Todd, Prăbușirea finală. Eseu asupra descompunerii sferei sovietice, 1976] „(...) Blocajul definitiv al economiei sovietice și dezvoltarea schimburilor dintre Est și Vest ne-a permis să conștientizăm întârzierea crescândă a lumii comuniste. (...)” (...) Pentru a ajunge la concluzia finală – „În zece, douăzeci sau treizeci de ani, lumea va asista cu surprindere la dezagregarea sau la prăbușirea primului dintre sistemele comuniste” – E. Todd avusese îndrăzneala să facă tabula rasa cu toate afirmațiile specialiștilor și să repună în discuție pertinența metodologiei lor.

122 (...) Ce istoric al Antichității sau al Evului Mediu ar refuza să integreze – cu toată privirea critică de rigoare – asemenea surse [„documente nu întru totul verificate”]?

 

III. Schiță a unui bilan

 

În Franța...

131 (...) 1) Calitativ, istoria imediată suferă astăzi în Franța de două slăbiciuni. (...) De altfel, studiul anumitor arii geopolitice (Orientul Mijlociu, fostele țări comuniste, Asia de Sud-Est...) sunt prea puțin dezvoltate. (...)

 

... și în străinătate...

134 (...) La aproape douăzeci de secole după Herodot și Tucidide, iată că istoricul pare să fi regăsit – definitiv? – calea părinților fondatori.

Cărți vechi și rare (BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ CONSTANȚA)

 Cărți vechi și rare din colecțiile Bibliotecii Județene Constanța

 

Cartea sfântă în limba românilor

3 (...) Importanța acestei cărți [Noul Testament sau Împăcarea cu legea cea nouă, 1648, Bălgrad] pentru poporul român este deosebită și poate fi apreciată și din faptul că în ea au fost corectate multe din greșelile de interpretare religioasă existente în cărțile slavonești și grecești după care s-a făcut traducerea. (...)

 

Primul cod de legi al Țării Românești

4 Codurile grecești și slavonești de legi ale timpului au fost sursele de inspirație pentru monahul Daniil Panonianu în realizarea primului cod de legi al Munteniei – Îndreptarea legii. (...); marii legiuitori ai antichității, dreptul roman, jurisprudența bizantină și principiile dreptului din Evul Mediu se regăsesc în paginile Îndreptării legii.

 

Redescoperirea antichității clasice

Jacob Spon, Voyage d Italie, de Dalmatie, de Grece et de Levant: fait aux annees 1675 & 1676, Lyon, chez Antoine Cellier le fils, 1678

Ediție princeps: trei volume însumând 1069 de pagini. Toate cele trei volume ilustrate cu gravuri pe metal ce reprezintă portrete, hărți, planuri. Legătura coperților este din piele de vițel.

5 În anul 1675, medicul francez Jacob Spon organizează prima mare expediție arheologică din lume: timp de opt luni, însoțit de botanistul englez George Whelen, Spon va călători prin Italia, Peninsula Balcanică și Asia Mică, vizitând cele mai importante orașe ale vremii, precum Roma, Constantinopole, Atena, Corint și, motivat de un interes deosebit pentru antichitatea clasică, realizează însemnări detaliate asupra oamenilor, mentalităților, obiceiurilor, dar și asupra construcțiilor, monumentelor ori topografiei locurilor. La întoarcere, atât Spo, cât și Whelen, au publicat în țările lor cărți despre voiaj, care au devenit sisteme de referință pentru secolele următoare. Tipărită în 1678, la Lyon, cartea lui Jacob Spon a avut un succes enorm; Spon a a făcut prima descriere sistematică a Atenei și a monumentelor sale, a identificat pentru prima oară Templul Atenei Nike din Atena și altarul din Delphi, a recunoscut monumentul lui Lysicrate, dar și un orologiu hidraulic din Turnul Vânturilor. Jacob Spon a fost însă și unul dintre ultimii care au văzut intact ansamblul arhitectonic de pe Acropole – în 1687, în timpul războiului dintre Veneția și Imperiul Otoman, o bombă a căzut chiar în Parthenon, transformat de turci în depozit de praf de pușcă, distrugându-l. Exploratorul francez s-a și înșelat în unele privințe, situând sculpturile Parthenonului în perioada romană și luând Cariatidele drept Grații.

 

Ovidius

Ovidius Naso Publius, Poetae operum, Francofurti, Typs Wechelianis apud Claudinum, 1601.

Lucrare de mari dimensiuni, în trei volume, format in folio, cu inițialele ornate și vignete. Legătura este originală, din piele pe carton presat; pe coperțile fiecărui tom este imprimată câte o cunună aurie, iar pe foile de gardă un ex libris cu ștampilă: „Ex-libris B. S. Toujour semer”.

6 Impulsul creator și metafora poetică ale lui Ovidius, simbolizate de Pegasul înaripat, și-au găsit o formă de măsură în această ediție remarcabilă de la începutul secolului XVII, ediție ce cuprinde întreaga operă a poetului roman născut la Sulmona și exilat la Tomis. Fastele, Metamnorfozele, Tristele și Ponticele, Ars amandi ori Heroidele, Remedia amoris, maximele și cugetările, alături de scrierile apocrife compun Poetae Operum. Mari cărturari ai epocii, precum Domitius Zarottus, Jacob Mycyllus sau Rafael Regius au scris comentarii critice, note, observații ce însoțesc textul ovidian propriu-zis și care reprezintă mărturii despre modul în care era privit Ovidius și creația sa în Evul Mediu. Fiecare din cele trei volume conține un amplu indice ce explicitează termenii utilizați și fac cunoscute personajele mitologice. Poetae operum din 1601 este una din lucrările deosebite ce formează fondul special al Bibliotecii Județene Constanța. Alături de ea se află un volum liliput din 1652 provenind de la celebra tipografie elzeviriană din Amsterdam, o ediție a Metamorfozelor din 1756 și o alta a Heroidelor din 1760, publicate în influentul centru cultural Tyrnavia.

 

Un manifest pentru latinitatea limbii române

Gheorghe Șincai, Elementa linguae Daco-Romane sive Valachicae, Budae, Typis Regiae Universitas Pestanae, 1805.

7 (…) Elementa linguae a lui Șincai este un manifest pentru recunoașterea latinității (și deci a vechimii milenare și importanței) limbii românilor aflați în mai multe state. Ca orice gramatică, lucrarea de față abordează problemele formării cuvintelor limbii poporului pe care îl denumește cu termenul de „daco-roman”, (…). Autorul adaugă un „Vocabularium  Daco-Romanum et Latinum” și chiar un scurt ghid de conversație în limba „daco-romană” (…). (…) Marele merit al lucrării este combinația de argumente pentru susținerea a două idei de bază: (…) și rădăcina limbii române este limba latină, mai exact latina clasică și nu latina vulgară.

 

 

8 Marcus Tullius Cicero, Orationes, Venetia, In Pauli Martini Tip., 1547.

Marcus Anneus Lucanus, De bello civili libri decem, Lugduni, Apud Antonium Gryphium, 1569.

Titus Macius Plautus, Comaediae Supersunt XX, Amstelodami, Apud Ioan et Corn. Blaeu, 1640.

Caius Iulius Caesar, Quae extant, Amstelodami, Ex officina Elzeveriana, 1663.

„Oameni, locuri, întîmplări” (MARINESCU 1980)

Vasile Marinescu, Oameni, locuri, întîmplări, Editura Sport-Turism, București, 1980, 148 p.

 

O zi de neuitat la Praga
37 (...) [orologiul pieții centrale] Vizavi, un turc de ferește de Moarte, al cărei schelet trage de o sfoară un clopot care sună permanent...

O audiență și Regata Storica
50 (...) [Veneția] Este un adevărat carnaval în care actorii - zeul Neptun sau Poseidon, naiadele, sirenele - interpretați de gondolieri costumați se înfățișează spectatorilor.

Un transatlantic în portul Constanța
65 (...) Americanii se îmbarcaseră la New York pentru o croazieră programată în perioada 1 iulie - 27 august [1936] cu următoarele escale: (…) insula Rodos, Istanbul și Yalta. Aici, vasul urma să facă calea întoarsă cu opriri în porturile: (...), Faleron, Bocca di Cattaro, Ragusa, (...), insula Brioni, (...).
74 (...) Ne îndreptam spre vasul Roma ce urma să ne poarte pe valurile mărilor: Neagră, Marmara, Egee, Ionică, Adriatica și Mediterana.
(...) Trenul a oprit în vechea gară a orașului Constanța. (...) Pe capră stătea un tuciuriu căruia i-am adresat invitația:
- În port, țigane!
- Io țigan? La mine turc, bre, la mine estem turc!
Mi-am cerut scuze și birjarul, împăcat, s-a îndreptat spre locul indicat.
75 (...) În fața zecilor de cafenele arhipline, pe micile mese cu mozaic, localnicii - români, greci, turci - își sorbeau în tihnă cafeluța.

Plăcintarul de pe Acropole
79 Vasul Roma, transatlantic în 1936, își aruncase ancora în apele Mării Egee.
Ne aflam în rada portului militar al Atenei, Faleron. Vase de război grecești de toate tipurile, țintuite de ancore puternice, pluteau în jurul nostru. Printre ele celebrul crucișător Averof. Urma să vizităm metropola elenă cu renumita colină Acropole. (...) Ora de debarcare era depășită și toți eram mirați de ce vasul nu a ancorat în Pireu.
Dinspre țărm o șalupă spintecă apele golfului. (...) Au urcat trei ofițeri îmbrăcați în uniformă de campanie. S-au îndreptat spre cabina comandantului. După o jumătate de oră, ofițerii greci au părăsit „orașul” nostru plutitor. (...)
80 (...) Grav, căpitanul ne-a informat că generalul Metaxas a dat o lovitură de stat.
- Atena se află în stare de alarmă, dar excursia dv. va avea loc. Vă rog să respectați indicațiile organelor militare grecești și ale ofițerilor noștri, care vă vor fi conducători alături de ghizi. (...)
În port, autoturismele venite special pentru noi se completau cu câte cinci călători. Apoi, cele 15 mașini, escortate de motociclete militare, s-au îndreptat spre capitală.
Distanța de 20 km a fost repede străbătută. (...) La intersecții se aflau instalate cuiburi de mitraliere. Patrulau camioane încărcate cu soldați în ținută de campanie. Alte formațiuni de militari, călare sau pe jos, făceau același lucru. Permis de circulație nu aveau decât vehiculele militare. Lovitura de stat reușise fără vărsare de sânge, după spusele ofițerilor greci.
Mașinile au început urcușul spre vechiul și bogatul tezaur al umanității, mărturie vie despre secolul de aur al lui Pericle. (...) Pașii noștri călcau pe treptele Propileelor, tocite de vreme și de umbletul a milioane de oameni din lumea întreagă. (...)
81 (...) Coloanele Partenonului susțin, încă, falnice parcă, acoperișul de cer albastru al Aticei. (...) Iată fostul templu al zeiței Atena Partenos construit între 447-432 î.e.n. Marmura de Pentelec, în mâna celui mai iscusit sculptor al timpurilor, Fidias, și a colaboratorilor săi, Agoraticos și Alcamene, s-a transformat într-o capodoperă. Ideile arhitecților Ictinos și Calicrate s-au materializat în ceea ce vedem. Intemperiile de peste 2000 de ani au trecut peste templu, dar ruinele domină încă maiestuos. Bogata ornamentație cu basoreliefuri, metope, statui și coloane terminate cu capiteluri aparține stilului doric. În mijlocul lor, în epoca de aur se afla „cella”, locul statuii enorme a zeiței Atena, ale cărei coif și vârf de lance aurite se puteau zări în lumina strălucitoare a soarelui de la mari distanțe, chiar de pe mare. Aceste două repere ziua constituiau un far călăuzitor spre Atena. Muzeele lumii, ca și cele ale capitalei Greciei, pe care nu le-am putut vizita în acea zi, adăpostesc multe din podoabele acestui tezaur.
În drum spre cea de a doua construcție importantă, rămasă tot parțial în picioare, care este Erehteionul, ne-am apropiat de una din balustradele ce înconjoară colina. În fața noastră, panorama capitalei aflată în stare de asediu: un oraș altădată al veseliei exuberante, astăzi pustiu. Un singur clopot îndepărtat tulbura cu sunetul lui liniștea. (...)
Întorcându-ne cu fața spre Erehteion, privim înmărmuriți. Șase femei cioplite în marmură, renumitele Cariatide, susțin pe umerii lor grațioși, dar puternici, porticul templului construit în stil ionic în cinstea zeiței Atena și a zeului Poseidon.
82 (...) Sprijinit într-un baston, în umbra unei coloane, am zărit un om în vîrstă. Ofițerii greci rămăseseră dincolo de Propilee, într-o mică dugheană aflată la umbra măslinilor. Așezați în fața unei mese scunde, sorbeau din niște căni de pământ ars licoarea zeului Dyonisos.
- Cine-o fi amul acesta? m-a întrebat soția.
Auzindu-ne vorbind românește, s-a apropiat de noi. Era un bărbat la vreo 60 de ani, îmbrăcat într-un costum negru, purta cămașă albă și cravată. Pe cap avea o pălărie de pai, pe care o scoase grațios în chip de salut.
- Voi români? l-am auzit într-o românească stâlcită de accentul grecesc. Ma, frațico, poi eu am avut-o una plățintăria pe bulevardul Ferdinand(1). Țara la voi am parasit-o în 1925. Uiu! ce bani am făcut la voi. Familia m-a chemat acasă și am venit la patrida, la Elada. La plațintaria am lasat-o nepoțico. (...)
- Domnule...
- Kalimzakis, se înclină grecul.
- Domnule Kalimzakis, soția mea a copilărit peste drum de fosta dumitale simigerie. După câte știu de la tatăl ei, acesta a ajutat pe patronul plăcintăriei la înjghebarea negustoriei sale. Dumneata ești acela?
(...) Parcă își aduna amintirile, apoi izbucni cu lacrimi în ochi:
1 = Azi bulevardul Gheorghe Dimitrov. (n. a)
83 - Cum, la tine fata lui Sterea și nu cunoști la mine? Nu veneai când erai mica, mititica, atâtica (schiță cu mâna gestul unei anumite înălțimi de la sol) și cumpărai la tine covrigi calzi, semințe, dovleaca? Tu ziceai la mine Zakis, iar eu la tine Ancuța. Nu stăteai la tine ceasuri pe genunchi la mine în fața pravaliei? Tata al tau, oho, țe om!
În tinerețe, la Sinaia, unde mergeam deseori cu părinții vara, am avut un prieten de hoinăreli prin pădurile înconjurătoare. (... Îl chema Kalimzakis și era fiul proprietarului cofetăriei aflate peste drum de hotel Palace. Peleas Kalimzakis, tatăl, era un fervent susținător al Turing Clubului României, la fel ca toți marii negustori din localitate și de pe Valea Prahovei. Bazat pe asocierea de nume, l-am întrebat pe grec dacă îl cunoaște.
- Cum nu? a răspuns Palicarul(2), tot nepot la mine a fost.
(...) Grupul de turiști părăsise Acropolea.
-La revedere! Și ne-am îndepărtat fugind.
Am privit înapoi. El venea agale ștergându-și ochii de lacrimi. (...)
- Te așteptăm la București, Zakis!
L-am văzut înclinând capul în semn că ne va asculta îndemnul.
2 = Palicari se numeau participanții la războiul greco-turc din 1925 [?]. Zakis, deși nu participase, fiind la București, își dăduse singur această denumire. (n. a.)
84 Ajunși la București, am povestit nepotului de peste drum, de la simigerie, ciudat întâlnire cu Kalimzakis. Nu după multe zile, a apărut la ușă cu o sinie(1) cu plăcintă caldă, cum numai el și Follas, de pe bulevardul Elisabeta, știau să facă.
- E juma-juma, zise el radios. Adică jumătate cu brânză și jumătate cu carne.
După depănarea unor amintiri reciproce, i-am dat nepotului interlocutorului nostru de pe Acropole două fotografii făcute în fața grațioaselor Cariatide ale Erehteionului, una pentru el și una pentru simpaticul său unchi.
Peste ani, Zakis a venit la București. Ne-a vizitat acasă, dar a văzut-o numai pe Ancuța și pe Sterea. Eu eram plecat în concentrare la Bacău. Scena revederii cu Sterea a fost de-a dreptul zguduitoare. Au plâns amândoi ca niște copii.
Pe locul simigeriei se găsește astăzi o grădiniță, un scuar. (...)
1 = Tavă întinsă de aramă folosită în plăcintărie. (n. a.)

Sirena din grota albastră din Capri
85 (...) Mirajul acestui nume [Neapole] era atât de mare, încât nu mai aveam decât o singură dorință: Morfeu să mă țină, în noaptea premergătoare, cât mai puțin în brațele sale.
88 (...) - La dreapta zăriți Palazzo del Mare, ridicat pe locul fostelor palate ale lui Tiberiu și Augustus.
89 (...) Am crezut, o clipă, că grota este electrificată la fel ca alte peșteri pe care aveam să le vizitez mai târziu în Cehoslovacia sau Iugoslavia.

Rătăcit în craterul Vezuviului
92 (...) Într-o noapte a anului șaptezeci și nouă, supărat pe huzurul oamenilor, zeul tenebrelor subpământene a început să arunce cu pietre, cenușă și foc, revărsând prin craterele larg deschise torente de lavă. Vezuviul, acest monstru natural, începuse să erupă. Prosperele localități Pompei, Herculaneum, Phaestum și altele au fost îngropate sub un covor gros din amalgamul plămădit în adâncurile necunoscute.

După 33 de ani
114 (...) A urmat Vihren la 2200 metri, în Pirin, Vitoșa lângă Sofia, Rila, (...).

O cheie franceză, o haină și o floare de colț
118 În vara anului 1970, într-o după amiază, am poposit pe Avala. Veneam aici după treizeci de zile de desfătare a ochilor pe malurile minunate ale Mării Adriatice și după ce am văzut o parte din patrimoniul turistic al țării vecine și prietene, Iugoslavia.
O adevărată piramidă naturală, ridicată din mijlocul câmpiei fertile ne-a barat parcă drumul. Am urcat pe serpentinele ei până sus. Aici, sculptorul Ivan Mestrovici a ridicat un impresionant monument. Trepte mari și largi de piatră arată turiștilor drumul de la poale până la vârf. Sub oblăduirea blândă a privirii celor opt cariatide, sub o mare placă de marmură, odihnesc rămășițele soldatului necunoscut. Aici se înalță și turnul televiziunii iugoslave. Un ascensor - în schimbul unei taxe - îi urcă pe amatorii emoțiilor inedite până la partea cea mai de sus a turnului. Privirea cuprinde o frumoasă panoramă a Belgradului și a punctului de confluență dintre marile fluvii Sava și Dunăre, ambele curgând molcom prin inima unor blânde plaiuri.
Cineva, văzând că suntem străini, ne-a atras atenția asupra porțiunii verzi din apropierea locului de confluență:
- Acolo este frumosul parc Kalemdan, neîncăpător în zilele de sărbătoare. Coloana albă din marmură din centrul covorului verde este monumentul Învingărorul, operă a aceluiași Mestrovici.
Acum, când soarele nu se grăbea să amurgească, am hotărât să fac o mică revizie Trabantului meu binecuvântat. Am oprit în mica piață din fața restaurantului de pe Avala.
120 (...) Seara am luat cina împreună la „Le cafe de la ville”, restaurantul belgrădean situat în piața Republicii.
122 (...) În ziua de 23 august 1973 părăseam Bucureștiul. În Iugoslavia am intrat pe noul pod de la Porțile de Fier, urmând un traseu greu de munte, necunoscut multor automobiliști, dar foarte frumos, cu panorame dese asupra Dunării(1). Până la Como, în Italia, am urmat drumul obișnuit: Belgrad, Triest, (...).
1 = Traseul a fost: Drobeta Turnu Severin - Kladovo - Tekija Majdanpek - Kucevo - Pozarevac Smederevo - Belgrad - Zagreb. (n. a.)

Șatră modernă în drum spre Delfi
134 Trecusem de Trikala, Katerini, Larisa și Amfisa. Povârnișurile muntelui Parnas unde - credeau vechii greci - sălășluia frumosul zeu Apolo, împreună cu muzele, se vedeau sumbre în zare. (...) Kilometrajul de bord ne avertiza că nu suntem departe de Delfi, noul punct al itinerariului nostru egeic(1).
Pornisem dimineața spre capitala Greciei, urmând să ne abatem pe la Delfi. (...) În locul menționat am întâlnit un grup de țigani nomazi. Am citit marca mașinilor: Ford, Fiat, Chevrolet. Pe ultima scria Toyota.
Aceasta era în pană. Trei tineri scormoneau printre sârme, bujii, țevi, șuruburi.
1 = Excursie efectuată în august-septembrie 1977.
135 Lângă automobilul defect stătea un țigan mai în vârstă. După înfățișare, am gândit că trebuie să fie bulibașa. (...) În mijlocul ei, câte o țigancă cu doi până la patru copii. Își vedeau de ale lor, fără să se sinchisească că erau opriți în mijlocul drumului. Stăteau tolăniți pe maldăre de covoare scumpe. Femeile purtau fuste largi, plisate, strident colorate, câte trei, patru una peste alta. Pe cap aveau basmale tivite cu mici monezi de aur. Copiii stăteau în pielea goală. Bărbații purtau șalvari cu brandenburguri - după tipicul turcesc, bulgăresc sau bosniac - cămăși albe curate și ilice brodate pe deasupra. Presupusul bulibașă ținea în mâini o splendidă narghilea, adevărat obiect de artă, pe care ducea, calm și rar, la gură. (...) Bulibașa alături, sigur pe priceperea lor, nu se amesteca deloc în treaba acestora.
Din fiecare furgonetă, venind de sub prelate, se auzea muzică grecească, când tânguitoare, când săltăreață, împrăștiată generos de benzile unor magnetofoane. (...) Într-un târziu, m-am apropiat și am întrebat dacă au nevoie de ceva. (...)
Au rămas foarte surprinși. Până și femeile au răsucit butoanele magnetofoanelor, curioase ca niște cumetre. Li se părea neobișnuit că un străin se interesează de soarta lor.
136 - Germany, Italy, French, American? m-a întrebat bulibașa într-o englezească pentru care l-am invidiat.
- Nu, domnule, suntem români, amuzat de gândul că puteam fi luat drept „trabantist american”. (...)
L-am rugat pe bulibașă să urce la volan și să întoarcă cheia de contact. (...) Motorul a pornit, a rulat câteva secunde și, după câteva scurte întreruperi, s-a oprit de tot.
- Se pare că defecțiunea este la curentul electric. Umblați la bujii, eventual înlocuiți-le sau numai curățiți-le bine. Controlați cablurile ce vin de la bobinele de inducție, i-am sfătuit pe cei tuciurii tineri, ginerii bulibașei.
(...) După un sfert de oră, ne-a apărut în față un larg circ muntos. La șase-șapte sute de metri altitudine, pe imensul Parnas se sprijină o terasă naturală. Sunt doupă masive alăturate, Parnas și Kiprnis, separate de o vale adâncă, Piscistos. În extremitatea văii strălucea un ochi de apă. Esse golful Itea. În acest cadru, se spune, a stabilit Zeus să nfie locul orașului Delfi. (...) Legenda grecilor antici explică cu amănunte cum zeul zeilor a lăsat să zboare doi mari vulturi. După ce au planat asupra regiunii, s-au avântat în direcții opuse. După câteva zile, pe cerul Parnasului au reapărut cei doi vulturi. În căutările lor, nu găsiseră alt loc potrivit.
137 De la anul 700 î.e.n., secole la rând Delfi a fost renumit datorită prezicerilor ce se făceau aici, încât se poate spune că viața politică din Grecia a fost mult influențată de sensurile pe care oamenii le distingeau în „vorbele” oracolului, care erau rostite „în doi peri”. Exista în Delfi un colț sălbatic înconjurat de stânci și o mare peșteră de unde ieșeau „aburii prevestitori”. Aburii ieșeau dintr-o mare prăpastie, împrejurul cărei s-a ridicat, încetul cu încetul, așezarea ce are și acum forma unui amfiteatru. Vârful Parnas, lăsând impresia că atinge cerul, umbrește localitatea. Nu cred că există în oraș multe străzi. Pot afirma că majoritatea lor sunt în pantă. Staționare a a trebuit să o fac asigurând roțile mașinii cu două mari pietroaie luate dintr-un șantier apropiat.
În schimbul a 100 de drahme, am pășit, eu și soția mea, să vedem ce a rămas din cetate. Știam că a fost zguduită de cutremure, că peste ea au căzut devastatoare stânci din masivul Phedriadelor, dar mai știam că cetatea - la care s-a oprit Alexandru Macedon ca să asculte glasul oracolului - a fost redată circuitului turistic prin munca de ani a arheologilor. Din șosea am intrat pe calea sacră. Pașii noștri au răsunat pe dalele care au rămas din epoca romană. Ne-am îndreptat spre ruinele  care pot oferi o imagine despre ce a fost Delfi odinioară: orașul sacru, orașul oracolelor și al șarpelui Pyton, reședința celebrei Pythia, dar, mai ales, sanctuarul zeului luminii și al artelor, Apolo.
Am urcat în punctul cel mai înalt al localității de altădată și am privit la picioarele noastre adevăratul Delfi, muzeul contemporan. E reprezentat prin câteva relicve ce atrag milioane de excursioniști din întreaga lume. Iată stadionul unde se desfășurau jocurile atletice, iată ruinele clădării cu colonade, unde se păstra tezaurul Atenei, iată templul ridicat în memoria lui Miltiade, învingătorul de la Maraton, apoi Tolosul și marile blocuri de piatră rămase din templul zeului Apolo - construcție celebră care a rivalizat cu Parthenonul - templul zeiței Atena și locul izvorului Castaldei, renumitul șuvoi de apă în care se scăldau preotesele, înainte și după profețiile lor.
138 Aceste vestigii sunt completate cu cele din muzeul aflat la intrarea în oraș, pe șoseaua ce vine dinspre Atena. În acest loc, pe un perimetru restrâns, se găsesc, așezate în ordine, tezaurele scoase de sub pământ, începând de la 1892, de către arheologi francezi și greci.
139 Seara am dormit în apropiere de Livadia. (...)
În fața ochilor mi-au apărut cele patru mașini ale șatrei de țigani.
(...) La insistențele bulibașei ne-am așezat la masă.
(...) M-a dus la frigiderul de voiaj. Am văzut că este încărcat cu de toate. (..)
Am constatat că pe lângă fiecare mașină se găsea câte un cort. Televizorul de voiaj funcționa pe covoare pentru femei și copii. Bărbații ascultau melodiile grecești unduitoare emise pe benzile unui „Grundig”. (...)
Apropiindu-mă am dat pesteo mașină de spălat rufe din plastic. Era alimentată de bateriile mașinilor.
140 Știam că țiganii sunt focoși în dragoste. Că bătaia femeii este un apanaj al bărbaților bruneți, că înjurăturile și scandalurile izbucnesc din te miri ce, că mizeria în care trăiește o asemenea așezare este cruntă. Se poate să fie așa. Sau așa se va fi întâmplat odinioară. În ce mă privește, nu mai împărtășesc asemenea credință. Asta pentru că cele două ore petrecute noaptea, în mijlocul acelei șatre modern, m-a făcut să-mi schimb complet credința. Am văzut o familie unită, calmă, care beneficia de binefacerile civilizației, dar care nu vroia să renunțe total la modul de viață tradițional.

Asprovalta, recompensa și holera
141 Părăsisem în zori, într-o minunată dimineață de august a anului 1977, după douăzeci și cinci de zile de călătorie prin Grecia, vechea așezare Solunul, orașul Salonic, cu țărmul scăldat de valurile Mării Egee, cu Turnul Alb și cu statuia lui Alexandru cel Mare străjuind parcă fosta lui cetate de scaun. Trecusem de prima mare oglindă de apă a Eladei, lacul Volvi. (..) Termometrul de bord indica 41 de grade. (...) La orizont, prin „ceața” ce se degaja din asfaltul șoselei încins, se zărea o a doua mare pânză de apă, lacul Loutra. (...) Intenționam chiar să opresc pentru a mă răcori în apele sale, când iată salvarea: pe marginea drumului apărură umbrare de sub care țăranii greci ofereau trecătorilor pepeni verzi și galbeni.
La jumătatea distanței dintre Salonic și granița turcească, am întâlnit o pitorească localitate , o fâșie de pământ cu locuințe înșirate de-a lungul țărmului. Pe tăblița indicatoare am citit Asprovalta. (...)
142 (...) Am fost ajutați de un turist german care ne-a chemat alături de el, sub un măslin stufos.
(...) Am făcut baie în apa mării, am luat prânzul și am comentat până seara despre comunitatea campingului improvizat. Acesta era alcătuit din câțiva polonezi, un elveția, două familii de italieni, două de francezi, un belgian și refegistul de lângă noi. (...) Odată aflat lângă „lagărul” polonez, am întrebat-o pe o femeie:
- Ne părăsiți?
- Plecăm acasă. În Turcia s-a declanșat epidemia de holeră. Granița este închisă.
- Imposibil! am exclamat eu. Știu că francezii au sosit ieri din Turcia.
143 - Soțul meu s-a informat! a spus poloneza. (...)
Pe francezi i-am găsit pe plajă. Ne-au mărturisit: auziseră un zvon cu epidemia pe când ieșeau din Turcia, dar faptul le reținuse puțin atenția, deoarece fuseseră vaccinați antiholeric în țara natală, aveau și certificat.
(...) Am plecat amândoi [neamțul] spre centrul Asprovoltei, cu intenția să culegem informații de la poliție.
(...) În farmacie se afla un polițist. Farmacistul știa limba franceză. (...)
- Nu este nimic confirmat. Granița cu Turcia este liberă, dar sigur cea cu Bulgaria este închisă, mi-a tradus farmacistul răspunsul.
144 - Asta înseamnă să parcurg în plus 800 km, fiindcă sunt obligat să mă întorc prin Grecia. (...)
-Polițistul spune că, dacă reveniți în Grecia, nu ar strica să vă faceți câte o injecție antiholerică și să vă luați o dovadă. (...)
- Dacă așa stau lucrurile, mâine către prânz plecăm spre Turcia, hotărî federalul.
(...) Ca să ajungă la Bordeaux, [francezii] urmau să treacă prin Iugoslavia și Italia. (...)
145 (...) - Eu zic să mă prezint la poliție, să  predau pașapoartele pentru ca să fie anunțat punctul de frontieră dintre Grecia și Iugoslavia. (...)
Ne-au povestit cum, ajunși la Salonic, după ce-au luat o înghețată la cafenea, când au vrut să plătească au constatat lipsa sacoșei cu bani.
Noi le-am explicat cum am găsit sacoșa.
146 (...) La frontiera cu Turcia, după ce am efectuat formalitățile, ne-am îndreptat spre punctul medical. (...)
- Organele polițienești din Grecia ne-au informat că în țara dumneavoastră s-ar fi declanșat o epidemie de holeră.
Sanitarul s-a adresat medicului:
- Auziți ce zvonuri circulă în Grecia!
Doctorul ni s-a adresat:
- Nu la noi este holeră, ci în Grecia. Eu nu vă fac nici o injecție. N-au decât să vă vaccineze grecii, dacă o să vă întoarceți prin țara lor.
(...) Am vizitat, câteva zile, Istanbulul și împrejurimile. Dar cu o nedumerire: există sau nu epidemie de holeră în Turcia? Răspunsul l-am aflat la întoarcere, la granița Bulgariei, unde ni s-a interzi să vizităm litoralul bulgăresc al Mării Negre.
147 Ni s-a fixat chiar o anumită rută pentru întoarcerea în România și un anumit timp pe care nu aveam dreptul să-l depășim.