File din istoria Dobrogei (COLCER & MĂGUREANU 1998)

Iosif Colcer & Viorel Măgureanu, File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru cultură Tulcea, 1998, 250 p., 21 cm, ISBN 973-0-00732-2

                                                                                    

 

I.Din adânc de vremuri (I. C.)

(11) „Din etapa următoare însă, aceea a paleoliticului superior (40.000-10.000 î.e.n.), datează un mugure dentar provenit din peștera „La Adam”. Este atestat astfel așa-numitul „homo sapiens fossilis”, care confecționează unelte mai eficiente, aplicând tehnica „lamelară”, adică interpunând o bucată de lemn între bulgărele de piatră și percutor. În modul acesta s-au obținut răzuitoare sub formă de lame lungi, străpungătoare și chiar vârfuri de săgeți și diverse obiecte rezultate din prelucrarea osului (descoperirile de la Saligny – pe înălțimea „Dealul Turcului”, din cele două peșteri de pe valea Casimcei – menționate și pentru perioada anteioară, ca și la Seimenii Mari în apropierea Dunării, ori de pe terenul de lângă Mangalia).

Avem dovezile extinderii vânătoarei și pescuitului, ca și a trecerii treptate la cultivarea plantelor și domesticirea unor animale – porcul, câinele, calul.”

11-12 Stratul de locuire din peștera „La Adam” atribuit epocii mezolitice (10.000-5.500 î.e.n.) relevă importante progrese economice, însoțite de o mai bună organizare a ginților matriliniare și de manifestări spirituale organizate concretizate, printre altele, în exigența cu care se finisau obiectele litice. Este de presupus că și mezoliticii din Dobrogea arătau o mai mare grijă față de morți, amplasându-și cimitirul în imediata apropiere a așezării – practică atestată în alte areale mezolitice.

Epoca neolitică ni se dezvăluie prin numeroase unelte de piatră șlefuită, ceramică, urme de așezări și necropole, creații de artă plastică, găsite peste tot în Dobrogea. Strălucita cultură Hamangia, cu o mare durată în timp (din mil. V î.e.n. până către începutul mil II î.e.n.) ne-a dăruit celebrele statuete „Gânditorul” și „Femeia”, care și-ar găsi un loc de cinste în oricare dintre marile muzee ale lumii. Ele impresionează prin finețea execuției, dar mai ales prin pregnanța sensurilor simbolice. „Gânditorul” ne este înfățișat stând pe un scăunel, cu mâinile la tâmple, sprijinindu-și coatele pe genunchi.. „Femeia”, surprinsă în poziția „stând jos” își cuprinde cu mâinile genunchiul drept, ușor ridicat; pântecul și șoldurile dezvoltate simbolizează fecunditatea, iar capul mic susținut de gâtul înalt, sugerează, ca și în cazul perechii sale masculine, un moment de odihnă și cuget.

(12-13) Primele etape ale epocii fierului sunt bogat ilustrate de creațiile traco-getice ale complexului arheologic Babadag (sec. XI-VII î.e.n.). Așezările, situate pe înălțimi dominante, erau întărite cu șanțuri și valuri de apărare și serveau adesea ca loc de refugiu. Cercetările de la Cernavoda, Pietroșani, Beidaud, Babadag, Ciucurova, Sabangia, Telița (Cilic) și din alte locuri au scos la iveală unelte agricole, fusaiole din os și din lut, răzuitoare din colți de mistreț, cești cu una sau două tortițe supraînălțate, străchini, vase de provizii. La Beidaud, în punctul „Cetate”, a fost atestată o impresionantă continuitate de locuire, de la sfârșitul epocii bronzului până în timpul stăpânirii romane (Gavrilă Simion, Geneza civilizației geto-dace sec. VII-V î.e.n., „Symposia Thracologica”, 7, Tulcea, 1989, pp. 216-221.)

 

13-14 În șiragul datelor de seamă din trecutul Daciei se remarcă și întemeierea primelor orașe de pe teritoriul țării noastre – Histria sec. VII î.e.n., Tomis și Callatis sec. VI î.e.n. Ele au jucat un rol important în stimularea dezvoltarea civilizației geto-dace din întreg spațiul carpato-danubiano-pontic. Grecii aduceau ceramică de lux, unellte și arme, vinuri și ulei de măsline, obiecte de podoabă și alte mărfuri, procurînd în schimb pește, grâne, miere, ceară, lemn și sclavi.

16-17 Importanța regatului său în epocă rezultă și din inscripția dedicată sacerdotului Acornion din Dyonisopolis de către concitadinii acestuia: „Și, în timpul din urmă, regele Burebista a ajuns cel dintâi și cel mai mare rege din Tracia... Și fiind trimis de regele Burebista ca sol la autocratul roman Gnaeus Pompeius, fiul lui G., și întîlnindu-se cu acesta în părțile Macedoniei, lîngă Heracleea Lyncestis, nu numai că și-a îndeplinit însărcinările ce le avea de la rege, dar a purtat și cele mai frumoase negocieri în folosul patriei sale”. (Ion Andrieșescu, Arheologia și istoria veche a Daciei, „Patru Conferințe”, ed. Cartea Românească, Buc., 1928, p. 27)”

(16) Pământul dintre Dunăre și Mare a intra sub stăpânirea Romei încă din vremea împăratului Augustus, cunoscând timp de peste șase secole înfloritoarea civilizație romană. La Tomis și-a trăit ultimii ani de viață (8-17) marele poet Publius Ovidius Naso. El a învățat limba geților în care a scris și versuri și ne-a lăsat informații importante despre locurile și oamenii pe care i-a cunoscut. Într-una din Scrisori (12 d. H.), ne transmite numele orașului Aegyssus: „Aproape de malul Istrului se află o veche cetate cu două nume/La care cu greu se poate pătrunde din cauza întăriturilor și locului unde este așezată/Dacă este să dăm crezare însiși locuitorilor ei/Caspios Aegyssus este cel care ar fi întemeiat-o și ar fi numit-o după numele său”.

(16-17) Romanii au împânzit Dobrogea cu cetăți, orașe, „villae rusticae” și alte așezări în care numeroși coloniști – militari, funcționari, veterani, negustori, meșteșugari, agricultori – trăind alături de vechii locuitori, și-au impus limba și modul de viață, realizând o durabilă operă de romanizare.

(...) Au fost construite drumuri de interes economic și militar de-a lungul Dunării, litoralului maritim și în interiorul provinciei. Principalul drum unea orașele Tropaeum Traiani cu Libida (Slava Rusă) – de unde avea ramificații spre Tomis – capitala administrativă și religioasă, în sec. II, spre Noviodunum – mare centru militar vad de trecere spre nordul fluviului și spre Aegyssus. În orașe, canabae și alte așezări  se înălțau clădiri importante, temple; existau piețe civ., băi (thermae), instituții de instruire școlară. Apele Dunării și Mării Negre legănau corăbiile care aduceau din diversele părți ale imperiului mărfuri de tot felul: amfore grecești și ceramică romană, obiecte de artă etc.”

(17) O remarcabilă activitate se desfășura și în orașele grecești de pe litoral. Din Tomis, care s-a impus treptat ca „metropola Dobrogei”, ne-au rămas splendide creații de artă: Fortuna cu zeul Pontos, Șarpele Glykon, aedicula cu dublă reprezare a zeiței Nemesis, Asklepios, ca și cunoscutul mozaic (sec. IV) – pod. a unui mare edificiu de interes public. (A. Rădulescu & I. Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre și Marea Neagră, 1979, p. 147)”

(17-18) Se pare că soarta statului dac s-a decis în Dobrogea, prin înfrângerea lui Decebal și a  aliaților săi în bătălia de la Adamclisi din iarna anilor 101-102. Cumplită bătălie, dacă avem în vedere că 3.800 de soldați romani au plătit cu viața victoria lui Traian! Împăratul a hotărât săparea numelor lor în piatră, pe un altar funerar, și a înveșnicit amintirea luptei în monumentul triumfal Tropaeum Traiani – cronică a evenimentului și act de naștere a poporului român.

 

 

Făurirea civilizației (CONDURACHI 1966)

Emil Condurachi, Prefață în V. G. CHILDE, Făurirea civilizației, 1966 (I/1936; IV/1965)

 

(15) Cercetările de la Ierihon, unde a fost descoperită o așezare neolitică aparținând tot mileniului VII î. e.n., cu locuințe de piatră, unelte de piatră șlefuită, dar fără ceramică – fenomen pe care îl vom întâlni mai târziu și în alte și în alte regiuni din Orientul Apropiat și Sud-Estul Europei, au stârnit interesul special, (…).

 

(16) Pentru a încheia seria mărturiilor marii diversități a documentelor arheologice generate de același mod de producție, trebuie să amintim ceramica pictată a așezărilor Tel Halaf și Samara (sfârșitul mileniului V î.e.n.), a cărei însemnătate pentru cunoașterea dezvoltării culturale a triburilor neolitice din Mesopotamia, Siria, Asia Mică și Balcani abia dacă mai trebuie subliniată. Triburile neolitice din Orientul Apropiat au trecut, în cursul mileniului următor, în bazinul Mării Negre. Odată cu ele, odată cu inovațiile tehnice ale neoliticului înaintat pe care aceste triburi le realizaseră într-un mileniu și jumătate, se vor petrece schimbări profunde în Europa și Sud-Estul Europei.

 

(18) Orizontul modului de producție al acestei lumi a fost mult lărgit: Iranul, Asia Mică, Creta, Siria și Fenicia vor transmite, la rândul lor, altor zone mai îndepărtate forme specifice de cultură (…).

 

Îndrumări în preistorie (BERCIU 1939)

Dumitru Berciu, Îndrumări în preistorie, 1939

 

Neoliticul – epoca pietrei lustruite

(128) În privința produselor ceramice din cercul vest-european s-a observat că ele sunt din punct de vedere calitativ inferioare celor de la Dunăre și nord. (...). Acest cerc devine deci intermediarul dintre Africa de nord și nordul Europei, în care pătrund pe această cale elementele culturii mediteraneene și asiatice.

(129) Civilizația cupelor în formă de clopot a avut o extraordinară putere de expansiune. Din patria de origine – Spania și Portugalia – a iradiat în sudul Franței, Italia de nord, Sardinia, Sicilia, valea Rinului, Marea Britanie, Europa Centrală, către Ungaria și Polonia, poate chiar și spre Europa de Sud-Est.

 

Epoca bronzului

(200) În bronzurile din sudul Rusiei se observă o influență sumeriană (G. Childe), alături de cele troiene și egeene, în special cretane. Se pare că negustorii cretani s-au [?] în aceste părți ale Europei și au deschis, cu mult înainte, calea Argonauților.

(...)

Cu cât descoperirile din Orient sporesc, cu atît de poate observa mai bine UNITATEA culturilor preistorice orientale și RAPORTURILE cu cele est-mediteraneene, iar prin (...).

După 7000 de ani (FLOCA & TIMOC 2015)

Cristian Floca & Călin Timoc, După 7000 de ani. Așezarea neolitică de la Moșnița Nouă (Obiectivul 7),

în

Victor Bunoiu & Dan Vlase (ed.), Arheologia Banatului. Cercetări. Descoperiri. Intervenții, Antem, Timișoara, 2015

20 (...) Încadrarea cronologică relativă, bazată pe tipologia materialului ceramic, plasează descoperirile la finele mileniului VI a.Chr. (cca. 5000 a.Chr.), corespunzând fazei mijlocii a epocii neolitice, putând fi atribuite etapei mijlocii (B1) a culturii Vinča.

Neoliticul din România (COMȘA 1982)

Eugen Comșa, Neoliticul din România, Ed. Știinșifică și Enciclopedică/Știința pentru toți nr. 187, București, 1982.

 

II. Istoricul cercetărilor

a.Perioada 1840-1920
(14) (...) În a doua jumătate a secolului trecut au fost cercetate prin săpături unele stațiuni neolitice. (...), iar prin cercetări de suprafață au fost descoperite câteva stațiuni și pe întinsul Dobrogei (Luncavița). (...)

b.Perioada 1921-1948
(16) (...) În Dobrogea s-au făcut unele cercetări importante, Vasile Pârvan a publicat primele materiale neolitice de la Hamangia, iar Ion Nestor a continuat săpăturile de la Cernavoda.
Perioada este caracterizată prin cercetarea prin săpătură a numeroase așezări neolitice, având drept rezultat precizarea periodizării unor serii de culturi și definirea conținutului lor (...)

c.Perioada 1949-1980
(17-19). (...) Ca și în perioada precedentă, acțiunea s-a început atât prin săpături ample, cât și prin cercetări arheologice de suprafață pentru depistarea unor noi obiective. (...)
În Dobrogea, s-a definit cultura Hamangia. (...)
Un alt rezultat de seamă a fost acela că treptat, prin cercetări amănunțite, s-a ajuns la precizarea periodizării majorității culturilor neolitice, iar prin studierea unor complexe închise s-au putut preciza, cu exactitate, elementele specifice fiecărei faze în parte. (...)
Urmarea firească a fost aceea a sintezelor: prima a fost Istoria României, vol. I (1960), în care au fost tratate, pe scurt, toate culturile neolitice și apoi a urmat volumul Contribuții în problema neoliticului în România, de Dumitru Berciu. (...)
Cu câțiva ani în urmă, s-a încheiat munca de realizarea a bibliografiei neoliticului de pe teritoriul României, în care au fost incluse (după consultarea mai multor sute de mii de pagini de periodice și de volume diverse) peste 3.000 de titluri de lucrări apărute în perioada cuprinsă între 1840 și 1975, cu precizarea că mai mult de o treime din aceste lucrări au apărut în cursul deceniului 1965-1975, dovadă evidentă a efortului depus de specialiștii noștri în acest dom.

  

III. Evoluția istorică a comunităților neolitice de pe teritoriul României
(24) Existența unui alt centru de la începutului neoliticului din regiunile noastre este susținută de cercetările din domeniul speologiei. Cu prilejul săpăturilor din peștera „La Adam” din Dobrogea centrală, în strat mezolitic au fost descoperite mai multe oase de oaie, considerate ca animale domesticite. Părerea amintită nu este însă acceptată de o seamă de arheologi, care consideră că aceste oase provin dintr-un strat ulterior. (...) Sintetizând datele expuse rezultă că pe teritoriul nostru există o zonă certă (Porțile de Fier) cu elem. ce preced neoliticul propriu-zis și altele două presupuse (Dobrogea și nord-estul Moldovei).
(29) Comunitățile culturii Dudești au fost răspândite în sudul Munteniei și Olteniei și în nordul Bulgariei. Este posibil ca unii purtători ai culturii Dudești să fi pătruns și în Dobrogea prin vadurile de la Hârșova și Călărași.”
(30-31) Cea mai veche cultură neolitică de pe teritoriul Dobrogei cunoscută până acum este cultura Hamangia. Este caracterizată prin forme de vase și ornamente care se aseamănă cu cele din ținurile sudice. Tot așa, plastica antropomorfă deosebit de frumoasă este evideent în directă legătură cu aceea din Asia Mică. Toate acestea au permis, încă de la definirea culturii, să se considere că ea este de origine sudică, ajunsă în Dobrogea în lungul țărmului vestic al Mării Negre. Se pare că așa este, dar nu trebuie neglijată nici posibilitate formării ei și în regiunile noastre, prin contact, ușor de realizat de-a lungul litoralului atât spre sud, cât și spre nord. În primii ani de la descoperire, s-a considerat că această cultură are o vechime mare, în raport cu alte culturi, în prezent se știe însă că ea începe de-abia la începutul neoliticului mijlociu. Periodizarea culturii, cu toate elementele specifice pentru fiecare fază, încă nu este definită clar. S-a vorbit despre cinci faze de evoluție. În general, se poate spune că aria de răspândire a culturii Hamangia corespunde cu întinderea județului Constanța și jumătatea de sud a județului Tulcea. Este posibil însă ca în nord, limitele ei să se extindă, prin cercetări viitoare, cel puțin până la Dunăre, dacă nu și dincolo de fluviu, în vestul regiunii Odessa. Faptul că unele complexe de tip Hamangia sunt înșirate de la țărmul Mării Negre, de-a lungul graniței, până la Dunăre, ne face să admitem că ele au locuit și mai la sud din părțile de nord-est ale Bulgariei. Remarcăm că, deși e este o cultură evoluată, cu materiale deosebit de interesante, această cultură a ocupat un teritoriu restrâns și a avut o dinamică foarte redusă de la început până la sfârșitul ei. Până acum sunt evidente contactele avute cu comunitățile vecine de pe malul celălalt al Dunării, respectiv cu purtătorii culturii Boian.
(33-34) Tot în cursul celei de a doua etape, ele [Boian] au pătruns în Dobrogea, dinspre vest și dinspre sud, unde, datorită lor, a încetat cultura Hamangia. Comunitățile fazei de tranziție au ocupat tot teritoriul Dobrogei, unde o parte din vechea populație de tip Hamangia a fost asimilată. Faptul se dovedește prin unele tradiții păstrate în privința ceramicii de la începutul culturii Gumelnița din Dobrogea, ceea ce a permis definirea unei variante regionale, dobrogene, a culturii amintite.
Comunitățile fazei de tranziție au acționat și spre sud. Ele au trecut Balcanii și au ajuns, cu timpul, până la țărmul Mării Egee. Datorită asimilării unei părți din populația locală s-a format în câmpia Mariței, încă o variantă regională a culturii Gumelnița. Subliniem că, în perioada dată, comunitățile originare din zona Dunării de la est de Olt și Isker au jucat un rol active în istoria părții de est a Peninsulei Balcanice, ele au supus populația locală de la sud de Balcani și i-au impus cultura materială și spirituală. La sud de Balcani comunitățile studiate au ocupat și zona zăcămintelor de grafit. Datorită contactelor permanente dintre comunitățile înrudite, se constată folosirea tot mai intensă a grafitului pentru ornamentația ceramicii și la nord și la sud de Dunăre, în cuprinsul așezărilor culturii Gumelnița.
(39) În Muntenia și Dobrogea este atestată cultura Gumelnița. Ea reprezintă, de fapt, o evoluție directă, firească, locală, fără nici o intervenție din afară a comunităților Boian. Cele două culturi împreună, pentru a se sublinia legătura lor genetică, sunt grupate în complexul cultural Boian-Gumelnița. Majoritatea așezărilor Gumelnița sunt de tip tell. Evoluția culturii a fost împărțită în faza Gumelnița A1, apoi Gumelnița A2 și Gumelnița B. Cartarea descoperirilor, destul de numeroase, răspândite pe tot cuprinsul Munteniei și Dobrogei, duce la constatarea remarcabilă că limitele ariilor de răspândire, în primele două faze și la începutul celei de a treia au rămas aproape neschimbate.
Arama a fost cunoscută încă de la începutul culturii, dar se constată o intensificare a utilizării ei mult mai târziu în faza Gumelnița B (faza Jilava), de când datează și topoare masive (plate de tip Vidra sa cu brațele în cruce), unelte mai mărunte (sule și cârlige de undiță) și podoabe (ace de păr cu volute opuse și altele). Tot în perioada târzie apar și primele obiecte de aur (de origine sudică) sub formă de pandantive și alte podoabe mărunte (mărgele). Plastica este deosebit de bogat reprezentată prin figurine de lut ars, os, marmură și aur.”
(39-40) În timpul fazei Gumelnița B, se observă o perioadă de frământări corespunzătoare în timp celor din aria culturii Cucuteni, urmate de pătrunderea în regiune a comunităților culturii Cernavoda I. Purtătorii acestei culturi foloseau, în principal, vase modelate din lut amestecat cu scoici și cochilii pisate, iar în părțile de nord și nord-est ale Munteniei au utilizat un timp și ceramica pictată de tradiție Cucuteni B.
Comunitățile culturii Cernavoda I au pătruns în Dobrogea și în lungul Dunării până spre gura Oltului. (…) Înaintarea comunităților Cernavoda I a mai avut o consecință importantă, anume că a dus la împărțirea pentru totdeauna a ariei culturii Gumelnița. O parte a rămas în zona de dealuri din nordul și nord-vestul Munteniei, unde în curând s-a format aspectul Brătești, cealaltă a rămas la sud de Dunăre, în Bulgaria de azi.
(42) Pe o mare parte din întinsul țării noastre, mai cu seamă în Muntenia, Moldova, Dobrogea și Oltenia, sunt unele indicii și în Transilvania centrală și de vest, că sfârșitul neoliticului nu s-a produs în același timp, dar a fost provocat în mare măsură, de pătrunderea în mai multe valuri a comunităților răsăritene, caracterizate prin înmormântarea cu ocru roșu.

 

IV. Tipurile de locuințe
(42-43) În epoca neolitică s-au făcut progrese importante și în privința locuințelor, pentru că în această perioadă s-a trecut încă de la început de la adăposturi improvizate, provizorii, la locuințe propriu-zise, ca apoi să se ajungă, pe măsura sedentarizării, la locuințe spațioase, cu o serie de amenajări.
 

V. Tipurile de așezări
(47) Așezările de la sfârșitul neoliticului timpuriu și la începutul celui mijlociu se găseau pe terase (culturile Criș, Starcevo, Dudești, Vinca, Boian, Hamangia, Vădastra, rar și pe ostroavele Dunării (D., B.) și (…).
(50) Din cauza viețuirii îndelungate, successive, pe aceleași locuri (ne referim la prelungirile de terase sau pe ridicăturile din lunca râurilor), în condițiile unui mod de trai sedentar, bazat pe agricultură și creșterea vitelor, încetul cu încetul, s-au format tell-urile, un fel de măguri, alcătuite din resturile de lipitură arsă ale locuințelor și din rămășițe de tot felul, corespunzătoare mai multor așezări neolitice suprapuse, distruse prin foc. Cel mai mare tell de la noi este cel de la Hârșova, cu stratul de cultură de peste 12 m grosime. (săpături Doina Galbenu). Tell-urile obișnuite au strat de 3-4 m grosime.
Pe teritoriul țării noastre, tell-urile s-au format în ținuturi diferite, dar numai în zonele de cîmpie și de luncă, câteodată pe grindurile Dunării. Majoritatea sunt în Muntenia și Dobogea, în aria de răspândire a culturii Gumelnița.
(51) Cu timpul, când populația sedentară a acumulat felurite rezerve de bunuri și mai ales atunci când în cursul neoliticului târziu au început o serie de frământări în parte interne, dar mai cu seamă cele provocate de pătrunderea, succesivă, dinspre stepele nord-pontice a unor grupuri de comunități migratoare seminomade, comunitățile locale, mai ales cele din Moldova, Dobrogea și Muntenia au fost nevoite să ia măsuri de apărare, prin fortificarea așezărilor prin câte un șanț de apărare, adânc și larg, având spre interior, adesea, câte un val de pământ sau palisade.

 

VI. Ocupațiile

2.Creșterea animalelor domestice și vânătoarea
a.Creșterea animalelor domestice
(58) Observații interesante s-au făcut, de asemenea, asupra oaselor de bovine de la Techirghiol, dintr-o așezare de tip Hamangia, din neoliticul mijlociu. Analiza materialului osteologic a dus la concluzia – pe baza gracilizării lor – că domesticirea bovinelor era de dată destul de veche la purtătorii culturii amintite.
b.Vânătoarea
(62) Menționăm că se vâna mult cerbul și căprioara, dar și unele animale dispărute din fauna țării, cum era castorul, documentat în mai multe așezări din Dobrogea, (…).
Din neoliticul timpuriu și mijlociu s-au descoperit în Dobrogea, Muntenia și Transilvania mai multe oase, care atestă existența pe meleagurile noastre a lui Equus Hydruntinus, (…). Primul dintre ele a dispărut de mult, dovadă că nu-l mai avem documentat în neoliticul târziu.

3.Pescuitul și culesul
(63) La Techirghiol, într-o așezare de tip Hamangia, s-au adunat diferite oase de pește. Au atras atenția mai multe oase aparținând speciei dorada.

  

VII. Uneltele
(65) Uneltele utilizate în cursul epocii studiate  au fost de: a) Piatră cioplită; b) Piatră şlefuită; c) Os; d) Corn; e) Metal.
(68) În timpul epocii neolitice întrebuințarea osului a fost generală. Nu este aşezare în care să nu se găsească diferite unelte lucrate din os, cum sunt: ace, sule, dălţi, spatule, plăcuţe.

 

VIII. Ceramica
(71, 73, 74) În studiul olăriei se au în vedere.: A.Compoz. pastei; B. Modul de modelare a vaselor; C. Formele vaselor; D. Decorul vaselor; E. Modul de ardere. (...)
B. Toată olăria neolitică a fost lucrată cu mâna. (...)
D. Decorul vaselor se executa, de obicei, înainte de ardere, mai rar şi după ardere, mai ales de către femei.

 

IX. Schimbul
(77-78) Ceramica a început să fie ornamentată, în sudul ţării, prin pictură cu grafit, materie foarte rară în acea vreme. Aceasta era transmisă pe calea schimburilor de la sud de Balcani până la poalele Carpaţilor Meridionali. Aproximativ în aceeaşi perioadă, oamenii neolitici de la noi încep să primească din sud primele obiecte mărunte de aramă (lucrate din cupru provenit din zona Stara Zagora), ca în curând să se ajungă la răspândirea unor unelte masive de aramă sub formă de topoare. Pe calea schimburilor astfel de unelte au ajuns să se răspândească pe teritorii vaste, de la sud de Balcani pînă în Transilvania şi Moldova Centrală. Una din consecințe a fost aceea că meşterii neolitici de la nord de Dunăre au învăţat şi au început să producă şi ei astfel de unelte de aramă.
În perioada când contactele au devenit mai numeroase, s-au răspândit şi diferite categorii de podoabe lucrate din valve de scoică de Spondylus, Dentalium şi altele. Toate aceste podoabe au fost realizate în câteva ‚ateliere’ (la Hârșova, săpătură Doina Galbenu).

 

X. Îmbrăcăminte şi podoabe
(79) Pe figurinele de tip Hamangia îmbrăcămintea este mai rar reprezentată. Amintim totuşi o piesă redând o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă.

  

XII. Manifestări magico-religioase

a.Figurine
1.Figurine antropomorfe
(89) Reprezentările plastice atât de bogate în culturile neolitice de la noi, prin grija deosebită cu care au fost executate şi adesea prin ornamentările fine ce le acoperă, chiar dacă au avut efectiv o funcţie magico-religioasă, pot fi considerate şi manifestări de artă. De altfel, unele piese, cum este figurina ‚Gânditorul’ din cultura Hamangia, au atras atenţia specialiștilor din lumea întreagă.

c.Rituri funerare
(91-94) Neoliticul României este caracterizat prin aceea că, în tot cursul lui, comunitățile numeroaselor culturi (multe legate genetic între ele), au practicat un singur rit funerar, anume acela al înhumației. (...)
a.Întinşi pe spate. Această poziție a fost specifică numai purtătorilor culturii Hamangia, din Dobrogea, (...).
b. În toate celelalte culturi, cei decedaţi au fost depuşi în gropi în poziție chircită, pe o parte, pe stânga sau pe dreapta. (...)
Până acum numărul necropolelor cunoscute este redus. Cele mai mari necropole cercetate sunt cele de la Cernica (...), însumând aproape 380 de morminte, şi necropola de la Cernavoda (săpături Dumitru Berciu), tot de cca 400 de morminte.

 

XIII. Organizarea social-economică
(98) Este drept că în perioada de sfârșit a epocii neolitice, în estul ţării (în Muntenia şi Dobrogea), apoi treptat, tot mai departe de-a lungul Câmpiei Române, până în vestul Olteniei, au pătruns, dinspre stepele nord-pontice, comunități de păstori, care au intrat în contact cu populațiile locale; aceştia au provocat o dislocare parţială a populației autohtone, iar unii s-au amestecat cu ea, producându-se apoi, cu timpul, modificări profunde în cultura materială şi spirituală.

 

XIV. Neoliticul României în context european
(103+104) În nord-estul ţării, comunitățile culturii Boian din faza Vidra nu au mai acţionat spre nord (...), dar au ajuns să pătrundă la sud de Dunăre (probabil şi din cauza tendinței de a ocupa zăcămintele de silex aflate acolo) şi să cucerească ţinutul până la Balcani şi până la ţărmul Mării Negre. (...) Spre est ele [Boian] şi-au extins teritoriul ocupând toată Dobrogea, asimilând o parte din vechea populație a culturii Hamangia, au dat naştere unei variante locale a culturii Gumelnița (varianta dobrogeană.) La sfârșitul fazei de tranziție, aceste comunități au pătruns prin trecătorile Balcanilor şi au coborât în Tracia şi mai departe până la ţărmul Mării Egee. În regiunile de la sud de Balcani, ele au asimilat resturile vechii populații şi au impus cultura materială şi spirituală. Datorită asimilării unor elemente locale în câmpia Mariţei, s-a format o altă variantă sudică a culturii Gumelnița. Curând după această unificare culturală a populațiilor, de la Carpaţii Meridionali până la Marea Egee şi de la ţărmul Mării Negre până la Olt şi Isker, se constată o intensificare a schimburilor culturale din sud spre nord. În acea vreme, la nord de Dunăre apar vase cu decor pictat cu grafit şi unele obiecte mărunte de aramă (de origine sudică). (...)
Multă vreme s-a considerat că populațiile din ţinuturile noastre, din diferite perioade străvechi, au fost ‚tributare’ întru totul celor din sud şi din Asia Mică. (...) Din datele prezentate rezultă că realitatea istorică a  fost cu totul alta, anume că în perioada amintită, de la începutul neoliticului târziu, comunitățile din zona Dunării inferioare au pătruns în ţinuturile sudice, le-au cucerit şi au impus acolo cultura materială şi spirituală, având deci un rol activ.

 

Bibliografie
Comșa Eugen, Bibliografia neoliticului de pe teritoriul României, București, I (1976) - II (1977).
Dumitrescu Vladimir, Arta neolitică în România, București, 1968.
Marinescu Florin, Aşezările fortificate neolitice din România, Studii și Comunicări, Sibiu, 14, 1969, pp. 7-30.
Morintz Sebastian, Tipuri de aşezări şi sisteme de fortificare şi împrejmuire în cultura Gumelnița, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, XIII, 1962, 2, pp. 273-284.
Necrasov Olga & Cristescu M., Aspecte antropologice ale neoliticului şi eneoliticului românesc, ‚Studii și Cercetări Antropologice’, IV, 1967, 2, pp. 160-169.
Necrasov Olga  & Bulai M., L`elevage, la chassse et le peche durant le neolitthique roumain, ‚Actes du VIIe Congres International’, Moscov, 1970, pp. 544-556.
Nestor Ion, Probleme în legătură cu neoliticul din RPR, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, I, 1950, 2, 208-219.
Idem, Cu privire la periodizarea etapelor târzii ale neoliticului din RPR, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, X, 1959, 2, pp. 247-260.
Vulpe Alexandru, Începuturile metalurgiei aramei în spațiul carpato-danubian, ‚Studii și Cercetări de Istorie Veche’, 24, 1973, 2, pp. 217-236.