Se afișează postările cu eticheta Dunăre. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dunăre. Afișați toate postările

marți, 16 ianuarie 2024

Francmasoneria în România (I) („TOMIS”)

 George Muntean, Francmasoneria în România (I), „Tomis”, Constanța

 

(...) Putem medita, de asemenea, la cultul lui Mitra și la altele de origine mediteraneeană și asiatică, răspândite la noi, la cavalerii danubieni, la cei traci (reprezentați în diverse sculpturi străvechi), la dansul călușarilor și la alte fenomene de la noi, venind din lumea mitului, vecine și uneori întretăiate creator cu cele mari ale lumii. (...)

(...) Ele au fost preanunțate însă de confreriile de constructori din vechiul Egipt, din lumea asiatică, greacă, romană și, probabil, din vechile civilizații americane. în fapt, din întregul spațiu construit, cu precădere în interes comunitar, pe glob, inclusiv, din cel românesc tradițional. (...)

Secțiunea legendară e ilustrată de către constructorii de cetăți și temple daco-romane (a se vedea, între acestea, simbolurile prevestitoare de la Adamclisi și din alte locuri), de cei ai vechilor biserici și palate, pe care mai degrabă îi presupunem decât îi știm. (...)

(...) De la diferite forme de sihăstrism, insondabil, la referirea la românii organizați din Cântecul Niebelungilor la cavalerii teutoni, ori la alte ordine civile, religioase sau militare (cum ar fi, între altele, cel al templierilor, prezenți, se pare, în zona Abrudului), cel al Dragonului, din care ar fi făcut parte încă tatăl lui Vlad Țepeș sau misterioșii rozacrucieni, cu sporadice semnale până la noi, până la Dimitrie Cantemir și mai târziu la posibilii „fii ai Văduvei” (cărora le-ar fi aparținut și pescarul, devenit domnitor, Petru Rareș; nici Despot vodă n-ar fi fost străin de astfel de asemenea alcătuiri) (...).

luni, 8 ianuarie 2024

Scrieri literare (HASDEU 1989)

Bogdan P. Hasdeu, Scrieri literare, Minerva/Arcade, București, 1989, 360 p.

 

Viersul - „Columna lui Traian”, 11 aprilie 1872

(7) Homer cânta mânia divinului Ahile

Și Dante Tartarul cânta

 

Vornicul Iancu Moțoc - Baladă din secolul XVI / „Columna lui Traian”, 30 aprilie 1870

(20)(...) Vornicul fugi în Polonia, unde, însă, după stăruința Porții Otomane, piere decapitat în capitala Galiției. (...)

 

Ovidiu la gurile Dunării - Tristia, Lib. III, Eleg. 10 / „Columna lui Traian”, 15 august 1872

(22-25)

 

 

Ionașcu-Vodă (1574) - Baladă / „Din Moldova”, nr. 1, 1862

 

(27-8)„Robi să nu se facă! Nu voi să mă-ncurc!

Peară tot ce-i turc!”

Astfeli Ionașcu-Vodă poruncește.

Zbârnâie săgeata și funebru-i cânt

Acordat în vânt,

Șuieră prim carne și-apoi amuțește !

 

„Stați! Destulă treabă!” - țipă un ciocoi,

Stolnicul Moroi,

Aducând cu sine pe-un vizir sau pașă.

„Doamne! - către Voda zice umilit,

Focu-i potolit,

Să deschizi acuma și punga vrăjmașă!

 

Seraskirul ăsta, ca sã nu-1 omori,

O să-ți dea comori:

Gălbenași de aur parcă rupți din soare!...”

Domnul în urgie strigă: „Măi fârtați!

Dracului să-i dați

Turcul și ciocoiul pe-o spânzurătoare!”

 

Pe cand armașii p-amândoi în sus

Cioarelor i-au dus,

Zise Vodă către ceata-i voinicească:

„Cine vrea să scape țara de năcaz,

Fie bun viteaz

Și la banul naibei să nu se gândească!”

 

 

Dumnezeu - „Revista nouă”, decembrie 1894

(51) (...) Nu-i poezie rima. Homer și Anacreonte,

Virgil și Horațiu n-au stat a făuri

Pe „Tisa plânsu-mi-s-a...”, sonoare chițibușuri

Pe-o cârtiță menite s-o schimbe în elegfant. (...)

(52) (...) În mine-i infinitul!... Dar eu și hotentotul,

Un Cezar, un Platone, un Kant ș-un eschimos

Suntem aceeași viță: la cel mai crud sălbatec

S-ascunde-n cugetare ceva nemărginit.

 

[Domnița Voichița]

(62)         (...) Românii ce-s fiii une nații

coborâtoare din bărbații

viteji ai marelui Traian.

(66) Osmanul, ungurul, poleacul,

cu teamă, slava-i [Ștefan cel Mare] recunosc.

(67) În ea [Suceava] muntenii locuiră,

apoi s-au pripășit pe rând

din lumea-ntreagă toți fugarii

de-un slobod drum atrași:

litvanii, ungurii, tătarii,

muscali, bulgari, sârbi, leși și sași

și toți câți vânturați ca pleava

să vie prins-au obicei.

(71)         (...) Dar ce-a fost el pe aceste locuri

ce fapte mari a săvârșit,

cum, înfruntând Sublima Poartă

și-atâți bezmetici venetici,

tot el a Europei soartă

o hotăra, luptând, aici,

sub vânturile vremii toate

de care n-a putut fi zmuls!

 

Postfață - Paul Cornea

(340)În ultimele două strofe, Hasdeu își alegorizează condiția de creator cu superba trufie a unui titan înfrânt: (...).

sâmbătă, 30 decembrie 2023

I. G. Bibicescu sau viața ca operă (ROMAN)

Ileana Roman, I. G. Bibicescu sau viața ca operă, Prier, 1998, 214

 

 

Cum l-am întâlnit pe I. G. Bibicescu

(5) (…) , spre a-l cunoaște mai bine pe acest Mecena al templului nostrum lecturic din Turnu Severin, (…).

(7) (…) rar și uriașa generozitate a unui om care-i cât un oraș (municipium) prin opera de mecenat?

 

La un tablou de familie. Anii de școală

2.Școala de la Cerneți

(21) Între ele se găseau și cărți de știință popularizată: (…), Velizarie, (…).

 

Credința politică a lui I. G. B.

(45) S-a spus și se tot spune că suntem o insula latină înconjurată de slavi și de aici „fatalitatea” noastră.

(…) Măcar dacă am fi făcut un socialism de tip titoist.

 

Publicistul I. G. BiBIcescu

(60) (…): asemeni intrării în Academia lui Platon, când pentru a avea cuvântul trebuia mai întâi să taci și să asculți, (…).

 

O definiție a bibliofiliei: suntem ceea ce iubim

(186) Carada a fondat pe banii săi catedrala din Vârșeț, (…)

 

Societatea culturală Biblioteca I. G. Bibicescu

(189) Dările de seamă ale Bibliotecii populare I. G. Bibicescu. (…). (…) statistici ale activității filialelor, care, în 1929, figurau astfel: (…), 70 în Banat (inclusiv cel sârbesc), (…). După 1930 au fost înființate filiale în Valea Timocului, (…).

(192) În 1926, Biblioteca I. G. Bibicescu trimite 25.000 abecedare în localitățile românești din Serbia și (…). Au fost reeditate (…) scrisorile moralizatoare ale lui Anton Pann, care au fost reeditate cu litere latine și trimise la românii de peste Dunăre.

 

Valoarea Bibliotecii I. G. B.

(193) Col. lui Gr. Manu (achiziționată la sfârșitul secolului trecut) va întări ideea bibliofilului donator, vizând constituirea unui fond național de conținut daco-romanic.

(195) În colecția specială, D. Buciumeanu a depistat 460 volume daco-romanice, din care 146 referitoare la Transilvania.

 

duminică, 17 decembrie 2023

Istoria românilor (I) (GIURESCU & GIURESCU 1974)

Constantin C. Giurescu & Dinu Giurescu, Istoria românilor, vol. I (Din cele  mai vechi timpuri până la întemeierea statelor românești), Ed. Științifică, București, 1974, 334 p.

 

Străvechi așezări omenești

 

Neoliticul

(p. 22) 4.Un alt tip al civilizației neolitice e tipul Boian A, determinat prin descoperirile făcute în acest loc, situate lângă Dunăre, în Ialomița. Ceramica acestui tip, caracterizată prin ornamentație excizată în formă de cârlige meandrice și încrustate cu alb, se întâlnește și la Vidra, la sud de București, la Cernica, la est de capitală – necropola neolitică de aici este a doua ca mărime din România după cea de la Cernavodă și una din cele mai mari din Europa – și, în general, în câmpia Muntenia.

(p. 21-22) (...) Tipul Hamangia, numit astfel după localitatea din jumătatea de nord a Dobrogei, tip în care plastica antropomorfă produce două capodopere ale neoliticului, <perechea de la Hamangia.> un bărbat și o femeie șezând, cel dintâi cu capul sprijinit pe mâini, cea de a doua cu un genunchi întins și cu celălalt îndoit, cuprins de mâini. Aceste figurine, de o rară expresivitate, nu-și au pereche în toată arta neolitică și au ajuns astăzi cunoscute pe tot globul. (...)

 

Neoliticul

(p. 21-22) (...) Problema care se pune pentru istorici, îndată după ce a luat cunoștință de diferitele aspecte ale acestei civilizații neolitice, este: cine sunt creatorii ei? Avem de-a face cu diferite triburi ale unei singure unități lingvistice sau sunt mai multe asemenea unități? Răspunsul diferă; e și greu de dat, în stadiul actual al cercetărilor, un răspuns sigur. Învățatul german Carl Schuchhardt [1859-1943] caracterizează civilizația ceramicii pictate drept „superioară” („hochstehend”) și o atribuie hotărât tracilor, considerând-o o epocă strălucită a lor, epocă de care grecii homerici își mai aduceau aminte numai din legende și cu mirare. Pe de altă parte, învățatul antropolog francez Eugene Pittard [1867-1962] afirmă că <nimic nu ne mai împiedică să presupunem că locuitorii care au înălțat colibele funerare ale Moldovei în epoca pietrei lustruite sunt aceia care mai târziu au primit de la istoricii antici numele de daci sau geți>. În sfârșit, dintre învățații români, Ion Andrieșescu [1888-1944] împărtășește aceeași părere. Prin urmare, potrivit acestor trei învățați, creatorii remarcabilei civilizații care s-a manifestat pe teritoriul carpato-dunărean în perioada ultimă a neoliticului, între anii 2.500 – 1.800 î.e.n., ar fi chiar strămoșii noștri daci sau geți, care formau ramura nordică și cea mai importantă a marelui complex tracic. Față de această opinie există  însă și o alta, susținută și ea de învățați de seamă, care cred, dimpotrivă, că locuitorii care au dat naștere remarcabilei civilizații a ceramicii pictate sunt alții decât creatorii civilizației bronzului. Potrivit acestei ultime opinii, împărtășite la noi de Vasile Pârvan, ar fi avut loc în regiunile noastre suprapuneri de populații, noii veniți distrugând, în urma unor lupte catastrofale, civilizația precedentă. Așa s-ar fi întâmplat cu oamenii civilizației bronzului care au distrus civilizația anterioară neolitică.

 

Bibliografie

Ion Andrieșescu, Contribuții la Dacia înainte de romani, Iași, 1912, 124 p.

Dumitru Berciu, Deux chefs d'oeuvre de l'art néolithique en Roumanie: le „couple” de la civilisation Hamangia, „Dacia”, serie nouă, IV (1960), p. 423-441.

 

vineri, 15 decembrie 2023

Alexandru Madgearu, Românii în opera Notarului Anonim (ȚIPLIC 2002)

Ioan Țiplic, Alexandru Madgearu, Românii în opera Notarului Anonim, Cluj-Napoca, 2001, 259 p. + 5 h.

în

„Acta Terrae Septemcastrensis”, I, Arheologie. Studii Clasice. Medievistică, Editura Economică București, Sibiu, 2002, p. 215-219

 

217 (...) În acest context, el argumentează faptul că este imposibil ca acel Gylas, ce se creștinează la Constantinopol și-l cheamă la curtea sa pe episcopul Hieroteus, să fie același cu Gylas cel Tânăr, care este înfrânt de Ștefan I. (...)

Discutând relația Moraviei cu Ungaria, Al. Madgearu consideră că Moravia Mare nu putea controla zona saliferă a Transilvaniei, deoarece, dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, Bulgaria nu ar fi putut introduce în 892 „embargoul” asupra sării exportate în Moravia (p. 168), iar elementele de tip Kottlach se explică, în viziunea autorului, prin schimburile intense între spațiul transilvan și cel moravian. Afirmația este contrazisă de o alta: această dominație bulgară asupra teritoriului dintre Dunăre și Tisa este un fapt real... În 827, khaganul bulgar Omurtag (814-831) a atacat Panonia francă și a cucerit ținutul Srem, pe care Bulgaria l-a păstrat și după încheierea păcii în 832... (p. 35), iar pe de altă parte autorul admite prezența populației vest-slave la Sălacea. (...)

218  Astfel, noi considerăm că Bulgaria era în măsură să blocheze transportul de sare din Transilvania, deoarece stăpânea sau deținea sub influență teritoriile aflate la confluența Mureșului cu Tisa, controlând astfel calea cea mai lesnicioasă de transport. (...) Însăși cererea lui Arnulf de Carintia către bulgari demonstrează existența unui control moravian asupra salinelor din Transilvania. Al. Madgearu consideră că descoperirile de tip Ciumbrud aparțin unui grup din arealul de cultură bizantină. Având în vedere faptul că descoperiri de acest tip au fost făcute în mai multe puncte de pe valea Mureșului Mijlociu, pe baza afirmațiilor lui A. Madgearu, putem presupune că Transilvania se afla sub o puternică influență bizantină în cursul secolului al IX lea sau, având în vedere că suntem în plină epocă a ascensiunii puterii bulgare, atunci avem de a face cu elemente bulgare. Ne pare curioasă această ipoteză, având în vedere lipsa materialului de tip Dridu B într-o cantitate mai mare, care să justifice existența unei comunități bulgare în centrul Transilvaniei. Dacă pentru sudul Transilvaniei avem documentată influența bulgară, pentru nordul regiunii este aproape imposibil de stabilit acest lucru și tocmai aici avem atestate materiale de tip Kottlach și prezența unor grupuri de slavi vestici. Nu vedem de ce în cazul culturii Dridu B nu putem face atribuiri etnice, iar în cazul grupului Ciumbrud, pe baza unor analogii atât în Europa centrală, cât și în cea nord-balcanică, atribuirea automată este cea în arealul bizantin. (...)

219 (....) Al. Madgearu, pornind de la ipoteze, care nu sunt verificate prin săpături arheologice, preluând idei mai vechi, consideră că cetatea de reședință a lui Gelu este la Cluj, iar acel castrum Clusa ar putea folosi parțial fortificațiile castrului roman care a existat înaintea constituirii municipiului Cluj-Napoca. (...)

(...) În acest context, autorul apreciază că arealul sud-carpatic reprezintă din punct de vedere cultural un melanj între elemente de cultură bizantine, bulgare și slavo-române, iar cultura Dridu, care nu este răspândită pe tot teritoriul României, nu poate fi atribuită etnic, fiind caracteristică zonei Dunării de Jos în secolul VIII-X(p. 190). (...)

 

marți, 28 noiembrie 2023

Îndrumări în preistorie (BERCIU 1939)

Dumitru Berciu, Îndrumări în preistorie, 1939

 

Neoliticul – epoca pietrei lustruite

(128) În privința produselor ceramice din cercul vest-european s-a observat că ele sunt din punct de vedere calitativ inferioare celor de la Dunăre și nord. (...). Acest cerc devine deci intermediarul dintre Africa de nord și nordul Europei, în care pătrund pe această cale elementele culturii mediteraneene și asiatice.

(129) Civilizația cupelor în formă de clopot a avut o extraordinară putere de expansiune. Din patria de origine – Spania și Portugalia – a iradiat în sudul Franței, Italia de nord, Sardinia, Sicilia, valea Rinului, Marea Britanie, Europa Centrală, către Ungaria și Polonia, poate chiar și spre Europa de Sud-Est.

 

Epoca bronzului

(200) În bronzurile din sudul Rusiei se observă o influență sumeriană (G. Childe), alături de cele troiene și egeene, în special cretane. Se pare că negustorii cretani s-au [?] în aceste părți ale Europei și au deschis, cu mult înainte, calea Argonauților.

(...)

Cu cât descoperirile din Orient sporesc, cu atît de poate observa mai bine UNITATEA culturilor preistorice orientale și RAPORTURILE cu cele est-mediteraneene, iar prin (...).

miercuri, 22 noiembrie 2023

Between Cremation and Inhumation. The Re-Birth of Christianity in Transylvania (7th-10th Century AD) (ȚIPLIC & ȚIPLIC 2014)

Ioan Țiplic (Lucian Blaga’ University of Sibiu) & Maria Țiplic (Romanian Academy, Institute for Research in Social Sciences and Humanities), Between Cremation and Inhumation. The Re-Birth of Christianity in Transylvania (7th-10th Century AD),

in

„European Journal of Science and Theology”, June 2014, Vol. 10, No. 3, 171-177

 

Introducere

Limitele cronologice (secolele 7-10) fixate acoperă întreg  procesul de ”slavizare” și apoi treptată creștinare a spaţiului transilvănean, proces ce a dus în final la formarea unui specific cultural transilvan. (…)

(…) Pornind de la această potențială încărcătură etnică a obiectului arheologic a fost dezvoltată o teorie devenită axiomă a istoriei românești: romanii, ulterior daco-romanii având un nivel cultural superior alogenilor sunt ușor de identificat arheologic ca urmare a perpetuării unui ”conservatorism” al ritului funerar.

 

Discuție

(…)

În Transilvania cercetările arheologice au fost de timpuriu (imediat după primul război mondial) orientate spre două direcții: continuitatea daco-romană după așa numita retragere aureliană și respectiv căutarea unor dovezi ale prezenței generalizată a creștinismului. (…)

Perioada cronologică de după secolul al treilea poate fi sub-împărțită, din perspectiva autorității politice predominante, în trei perioade importante: perioada germanică, perioada slavă și perioada maghiară. O să ne oprim în special asupra celei numită generic perioada slavă, cuprinsă între secolele 6-10 și evidențiată arheologic predominant prin necropole de incinerație. Kurt Horedt a denumit acest orizont arheologic, ilustrat de ceea ce el a numit necropole birituale, drept grupul Mediaș.

Biritualismul a caracterizat societatea antică, el fiind documentat încă din secolul I BC în provinciile dunărene ale Imperiului, dar fiind abandonat începând cu secolul al 3-lea A.D., odată cu impunerea unor regate barbare în zonele fostelor provincii romane Moesia Inferior, Dacia și Pannonia. Revirimentul acestui rit funerar se constată odată cu impunerea autorității avare în câmpia Panonică și apariția comunităților slave în Europa centrală și de sud-est. Biritualismul este documentat prin cercetări arheologice în spațiul nord-dunărean românesc, Ungaria, Slovacia, Austria, pentru spațiul românesc el fiind atribuit pentru Transilvania grupului Mediaș, iar pentru teritoriile extracarpatice culturii balcano-dunărene (Dridu), ambele evoluând în partea de final a stăpânirii avare (prima jumătate a secolului al 8-lea) și după destrămarea kaganatului ca urmare a atacurilor convergente franco-bulgare de la sfârșitul secolului al 8-lea.

(…)

 

Concluzie

Perioada menționată mai sus se suprapune cu durata de existență a kaganatului avar (567-797) și cu perioada de continuare a așezării unor populații slave în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, fapte ce au dus la impunerea unor rituri funerare specifice populațiilor de stepă (inhumația cu un ritual ce nu poate fi atribuit mediului creștin) sau populațiilor slave (incinerația ce a cunoscut o răspândire rapidă după secolul al 8-lea, devenind principalul rit funerar în spațiul nord-vest și est panonic, precum și în partea central sudică a Transilvaniei).

(…)

Se poate afirma că după destrămarea puterii militare avare la sfârșitul secolului al 8-lea s-a deschis calea pătrunderii misionarismului creștin în teritoriul intracarpatic, iar odată cu nașterea noului actor militar în regiune - țaratul bulgar creștinat din secolul al 9-lea - putem spune că avem toate condițiile pentru re-nașterea religiei creștine în teritoriile de la est de Dunărea Mijlocie și în cele de la nordul Dunării de Jos. Actorul principal al acestei renașterii a fost țaratul bulgar, exponent principal al culturii bizantine în regiunea nord-balcanică și în sudul teritoriului intracarpatic.

(...)

Discuția în jurul creștinismului generalizat la populația din jumătatea sudică a Transilvaniei a utilizat frecvent aceleași argumente: existența unor descoperiri de tip creștin (cruci, sarcofage cu însemne creștine ș.a.) în perioada anterioară secolului al 7-lea și referința documentară la episcopul Hierotheus - episcop al Tourkiei - presupus a se fi primit misiunea din partea curții imperiale bizantine de organizare administrativ-religioasă a teritoriilor de la nordul Dunării. Localizarea regiunii unde a activat episcopul Hierotheus s-a făcut pe baza descoperirilor arheologice de la Alba Iulia (capelă rotondă, cimitire cu obiecte de tip creștin) și a unor referiri la o vizită a conducătorului de la Alba Iulia - Gylas/Gyula - la Constantinopol cândva în preajma mijlocului secolului al X-lea. Alexandru Madgearu analizând posibilitatea localizării la Alba Iulia a ajuns la concluzia că este puțin probabilă această ipoteză, mai degrabă regiunea unde a activat Hierotheus trebuie căutată în spațiul dintre Mureș-Tisa-Dunăre. (...)

 

Bibliografie

(...) Aurel Dragotă, Aspecte de multiculturalitate spirituală. Rit și ritual funerar în Transilvania şi în Europa centrală şi de sud-est (secolele IX-XI p. Ch), Editura Altip, Alba Iulia, 2006.

(…) Alexandru Madgearu, Misiunea episcopului Hierotheus. Contribuţii la istoria Transilvaniei şi Ungariei în secolul al X-lea, in Revista Istorică, SN, 194, V, 1-2, 1994, p. 147-154. (...)

joi, 16 noiembrie 2023

Armata română în revoluția de eliberare social și națională, antifascistă și antiimperialistă din August 1944 (CEAUȘESCU 1984)

Ilie Ceaușescu, Armata română în revoluția de eliberare social și națională, antifascistă și antiimperialistă din August 1944, - „Lumea. Caiet de vacanță”, 1984

  

(33) (…); în vecinătate, în Iugoslavia și Bulgaria, precum și în nordul Transilvaniei ocupat de Ungaria, erau dislocate mari unități germane (…).

 

(34) (…) numeroasele coloane germane care se retrăgeau de pe frontul din Moldova și își căutau scăparea fie peste Dunăre în Bulgaria, (…).

 

(35) În acest spațiu, comandamentul hitlerist intenționa să realizeze joncțiunea între două grupări strategice – una operațională pe teritoriul românesc, cealaltă în Iugoslavia și Grecia – încredințându-le misiunea de a opune rezistență pe un front amenajat pe culmile Carpaților și Balcanilor Occidentali.

 

(36) Ea [victoria românească] a facilitat armatelor sovietice zdrobirea rapidă, în operațiunea Iași-Chișinău, a unei grupări strategice germane, a creat situație periculoasă pentru dispozitivul german din Balcani, expunându-l unei înfrângeri iminente.

 

Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman (SEVERIN 1995)

Adrian Severin, Lacrimile dimineții. Slăbiciunile guvernului Roman , Scripta, București, 1995, 414 p.   Despărțirea de Pigafeta – Octavi...